-Sunt un român fericit! Am trecut cu bine peste chiolhanul de Crăciun,nu prea
am ştiut noi motivul care ne-a determinat să transformăm burţile în depozite
alimentare, dar asta nu are importanţă.
Important pentru mine este faptul că astăzi s-a auzit mai puţin sinistrul
sunet de sirenă al maşinii de „Salvare” care a tot cărat românii supraîndopaţi
cu mâncare de parcă erau curcani de paşti şi alţii trimişi în lumea lui Bachus
precum nişte diogeni înecaţi în butoaiele cu rachiu.
Da, sunt fericit, totul intră în normal. Cerşetorii şi-au reluat locul,
mult mai hotărâţi decât funcţionarii din ghişeele instituţiilor statului, hotărâţi
să nu plece până nu scot de-o cină la bodega din colţ.
-Sunt fericit,
bieţii mei vecini, astăzi pe la 12 când s-au trezit din somn, ameţiţi, cu ochii
tulburi şi gândul la băutură, după ce au căutat prin toate pet-urile goale de
la capul patului au venit la mine,
precum soacra mare la Iisus la nunta din Cana Galileii, bun samaritean le-am
dat cele două sticle cu vin vechi, o idee mai dulce decât oţetul de Târnăveni,
au plecat urându-mi de sănătate.
-Sunt fericit,
noaptea ce tocmai s-a încheiat, a vrut Domnul să nu-mi prelungească coşmarul,
au terminat megieşii ultimele pocnitori şi artificii, drept este că era undeva
spre 3 dimineaţa, dar cum nu se luminase de ziua, era încă noapte.
-Sunt fericit, da
sunt fericit pentru că sunt contemporan cu tot ce se întâmplă acum în ţara
asta. Cine a murit în ’90 nu mă va crede
pe mine dacă îi povestesc ce trăim acum.
-Sunt fericit,
ieri o televiziune a prezentat un reportaj cu mărturii despre Iohannis. Un
reportaj sfâşietor, un reportaj emoţionat, un reportaj făcut cu suflet, zel şi
dedicaţie. Am lăcrimat, da, am lăcrimat de fericire, un prieten de-al lui
Iohannis povestea aşa de didactic despre
preşedintele în funcţie încât am fost tot timpul cu nodul în gât mai ceva ca
Oltean Ioan când avea broscoiul.
Spunea povestitorul
(Doamne ce minunat zicea!), că domnul Iohannis respiră, vorbeşte, chiar spune fraze întregi, îngrijeşte grădina şi
pune faianţă. Mi-am tras două palme să fiu sigur că este adevărat ce aud, apoi
m-am uitat în oglindă şi mi-am zis:
să-ţi fie ruşine Cârstea, vezi că nu este robot, are trăsături umane, chiar
vorbeşte când nu gândeşte şi gândeşte când nu vorbeşte. Pace ţie povestitorule!
Mulţumesc, Preşedintele nostru este om,
chiar şi cu geaca roşie, mă bucur că am aflat!
În situaţia asta
sunt puţin supărat pentru că bietul om, deşi are un viloi vila Lac 3, este
nevoit să bată drumul Sibiului săptămânal dus –întors, cel puţin dacă mergea singur cu o maşină, dar este nevoit să care după dânsul alte vreo 20 de maşini
cu Salvare, medici, asistente şi toată paza aferentă. Cred că nu poate dormi
noaptea din cauza conştiinţei, credeţi că nu se gândeşte la cheltuielile pe
care este nevoit să le facă? Se gândeşte bietul om, dar ce să facă, iubeşte şi
cum protocolul nu-l lasă de capul lui, trebuie să-i care. Mai se dedulceşte în Sibiu când îşi vede
căsuţele dragi : „dragele tatii căsuţe din 7 cinci aţi rămas”, le-numără bietul
om că numai el, bunul Dumnezeu şi cei de la ANAF ştiu cu câte sacrificii le-a
cumpărat.
-Dar am alte
motive tari de fericire, tot datorită grijilor minunate pe care le au
televiziunile pentru noi, am putut să
participăm (vizual, e drept) la mesele festive din casele unor politicieni, ale unor
vedete şi în casele unor oşeni, atâta mâncare am văzut pe mesele lor că râgâiau
de sătui şi aurolacii din gura metroului.
-În sfârşit, a
trecut ziua de Crăciun, de dimineaţă când ne-am trezit eu şi musafirii ne-am numărat precum se face
apelul în armată, eram toţi, niciunul nu făcuse indigestie, nici nu aveau cum,
la ultimii doi le-a revenit câte-o sarma.
-Cineva spunea: „Hristos
s-a născut”, altcineva a întărit :”Adevărat s-a născut”. Deci asta am
sărbătorit ieri şi eu care credeam că a fost sfânta îmbuibare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu