Maria XV

  -Domnule Director, vreau să fac instalaţia pentru încălzire centrală în şcoală, în Centru şi în sala de sport. Cu ideea asta am fost la Melciu, Alexa vorbea cu patimă, era înufleţită, voia să-l sensibilizeze pe bătrânul profesor, m-a refuzat cu brutalitate. Am încercat să-l ameninţ, a fost ca o stâncă, mi-a atras atenţia să nu mă joc cu focul, fiindcă am să mă ard. Am venit la dumneavoastră ca la un salvator, nu am la cine apela, nici eu şi nici mama nu cunoaştem pe nimeni.

-Recunosc că Melciu şi mie îmi este duşman, nu ne suportăm, am colaborat pentru că nu am avut altă soluţie, trebuia pentru bunul mers al şcolii să ne aşezăm la aceeaşi masă.

-Am nevoie de un procuror de încredere pentru a-l putea înfunda pe primar. Alexa se uita cu ochii ei vioi şi inteligenţi în ochii directorului. Există o anchetă socială pentru trimiterea în plasament a unui minor. Ancheta este falsă fiindcă Gheorghe, fratele lui Melciu, nu deţine minimum de condiţii necesare luării în plasament a unui copil. Primarul a acceptat să se facă falsul, pentru a îi potoli lu’ Gheorghe pofta de avere. Deasemenea, din ordinul lui Melciu,  Gheorghe împreună cu o parte, mai precis partea cea tânără şi zdravănă, dintre bărbaţii care primesc ajutorul social, au alcătuit o echipă fulger pe care primarul o trimite prin tot judeţul unde tocmeşte lucrări de construcţie. Totul fără contract, la negru, în contul ajutorului social. Melciu încasează o grămadă de bani, din care 10% dă muncitorilor, iar restul intră în buzunarele lui prea mari şi prea hrăpăreţe. Ce părere aveţi domnule director?

-Matei, Maria i-a prins mâinile directorului, ajută-ne să scăpăm satul de hoţi!

Voilă s-a înroşit ca un adolescent, ar fi vrut să-şi tragă mâinile din jenă faţă de Alexa, altfel, gestul Mariei îl incitase şi-i dăduse o stare de bine.

-Cunosc un procuror încă de pe vremea comuniştilor, pe când eram viceprimar. Încă nu a ieşit la pensie, atunci abia terminase facultatea. Voi încerca să iau legătura cu el. Trebuie să merg la oraş.

-Vă duc cu maşina, mergem când vreţi dumneavoastră, doar să rezolvăm problema, fără Melciu pot face multe pentru comună, cu el în spate nu voi putea mişca un deget.

-Fata mea, mergem mâine de dimineaţă, în seara asta voi încerca să iau legătura.

-Mulţumesc domnule director! Femeia nu îndrăznea să fie prea apropiată cu profesorul.

-Maria nu te mai formaliza, ne cunoaştem de copii, să fim prieteni cum eram pe vremuri!

-Bine Matei! Aşa vom fi! Alexa, dă-mi o mână de ajutor să aranjăm rufele, iar dacă ne dă şi un fier de călcat, netezim puţin cămăşile şi ce se mai pretează la călcat.

Directorul când a auzit ce vrea să facă femeia, s-a repezit în rufe, căutând să scoată de acolo lenjeria lui intimă.

Maria a zâmbit în colţul gurii, când a văzut jena cu care bărbatul încerca să-şi ascundă chiloţii.

-Nu fi pudic Matei! Toţi purtăm lenjerie de corp, nu trebuie să o ascundem, trebuie să tratăm ciorapii, chiloţii şi cravata cu aceeaşi atenţie. Acum te rog să ne dai un fier de călcat şi să ne laşi singure să facem treabă.

Procurorul Iordache Ştefan era trecut de 55 de ani. Înalt, robust, cu un început de burtă, avea părul des şi ondulat fără a fi creţ, cărunt pe la tâmple, sprâncene stufoase şi bine conturate. Ochii mari, căprui-verzi, căutătura aprigă, uneori rea. Faţa frumoasă, nasul drept, gura mică şi buzele subţiri făceau din el un om încă plăcut.

Era unul dintre ultimii procurori absolvenţi de drept în vremea ceauşistă rămaşi în funcţie. Cei mai mulţi se orientaseră spre avocatură, puţini ajunseseră judecători. Nu era iubit de colegi, era izolat şi marginalizat. În zeflemea i se spunea „ incoruptibilul”. I se întinseseră multe capcane de-a lungul timpului, nu căzuse în ele, nu pentru că era foarte inteligent, ci pentru simplul motiv că îşi propusese ca atâta timp cât va lucra ca procuror să nu se atingă de bani care nu provin din salariul său şi să nu se întâlnească cu posibilii suspecţi în altă parte decât în biroul lui de la etajul unu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Îşi amintea o întâmplare în care fusese amestecat un prieten de-al lui. Procurorul şef primise o sesizare, cum că un anumit parlamentar luase mită o sumă de bani de la un inginer, care voia să facă un proiect pe fonduri europene.  A repartizat dosarul pentru cercetarea sesizării lui Iordache. Acesta după ce a studiat dosarul şi a văzut cine sunt persoanele implicate şi-a declinat competenţa. Contrariat şeful lui l-a întrebat care este cauza. A răspuns fără ezitare. „Unul  dintre cei încriminaţi este prieten cu mine.” Şeful l-a privit lung, apoi i-a luat cazul.

A rămas surprins când a fost sunat de amicul lui din tinereţe. Deşi se cunoşteau de peste 25 de ani, niciodată Matei nu-l sunase până acum să-i ceară o întâlnire. Avea încredere în profesor, îl aprecia, amândoi avuseseră o prietenie dezinteresată. Simţise în glasul vechiului amic o anume îngrijorare. A promis că se vor întâlni într-un popas aflat la Km 10  pe autostradă.

La ora destul de matinală când a ajuns la locul de întâlnire, ospătarii, ajutaţi de picoli, aranjau mesele şi localul pentru o nouă zi. Intrarea în local a procurorului nu a scăpat neobservată de şeful de sală, un fel de general în retragere scorţos şi mecanic în mişcări.

-Dacă sunteţi aşteptat, persoanele se află în separeul verde. Vă conduc! Îndoit din şale, şeful de sală aştepta ca Iordache să treacă în faţa sa.

-Rămâi pe loc! Mulţumesc! Mă descurc! Ştefan a pornit cu pas hotărât spre separeul unde se aflau directorul cu Alexa.

Când a intrat în separeu a dus degetul la buze în semn de tăcere, apoi le-a făcut semn să iasă din local, dându-le de înţeles că pereţii ar putea avea „ochi şi urechi”. După ce s-au depărtat de uşa localului mergând separat, procurorul a întrebat care este maşina lor. Împreună s-au urcat în limuzina luxoasă a Alexei.

-Era nevoie să facem acest lucru, sper să nu fie aparatură montată şi aici. Aţi fost cumva luată în colimator pentru ceva?

-Nu, nu cred. Apoi nu eu am pilotat maşina pînă acum, ci administratorul firmelor mele pe care l-am demis ieri. Prin urmare, nu cred că au avut timp să o „zugrăvească”.

-Nu vom folosi nume. Apoi cu un pix a scris pe o foiţă de blocnotes, „numele le scrieţi”. Ce s-a întâmplat?

-Nu ar fi mai bine să oprim maşina şi să stăm pe iarbă la umbra celor doi tufani care se văd în faţa noastră? În portbagaj trebuie să fie o pătură pe care o foloseam la picnic. Alexa aştepta răspunsul.

-Bună idee! Aşa facem!

-Alexandra a tras maşina pe dreapta drumului într-un refugiu, a deschis portbagajul de unde a luat o pătură fină şi moale din mohair.

S-au aşezat la umbra deasă a stejarilor rătăciţi şi încă scăpaţi de sacrificarea nemiloasă a vânzătorilor de lemn.

-Matei, ce faci prietene? Procurorul era jovial, privirea îi era prietenoasă, fără pic de ură.

-Sunt bine Ştefane, avem o problemă cu primarul din comună...

-Cu Melciu? L-a întrerupt Iordache.

-Exact cu el. Doamna Alexandra Panaitescu are o mică avere şi vrea să o investească într-un Centru de Zi pentru copiii defavorizaţi, dar şi în şcoală şi sala de sport. Cu alte cuvinte a propus primarului să o ajute să facă încălzire centrală pe lemne în şcoală şi în toate anexele ei. Nici nu vrea să audă, vrea să lase şcoala aşa cum este acum, cu sala de sport neîncălzită şi nedotată, doar pentru că îi este teamă că Alexa va câştiga alegerile de la anul.

-Şi eu ce să fac? Nu este treaba mea asta. Dacă ai venit la mine cu gândul să-i fabric un dosar lui Melciu doar pentru a-l scoate din jocul politic, aţi greşit omul şi, mai mult decât atât, pe tine Matei până astăzi te-am considerat prietenul meu.

-Stai prietene, nu te aprinde, nici prin cap nu mi-a trecut aşa ceva. Problema este serioasă. Melciu foloseşte o echipă formată din aproximativ o sută de asistaţi sociali pentru a face diferite lucrări de construcţie prin judeţ.

-Foarte bine, nu văd nimic rău, trebuie să aducă bani la buget şi, probabil, plăteşte şi oamenii mai bine.

-Aici te înşeli, echipa lucrează la negru, banii intră în buzunarul lui Melciu.

Pe măsură ce Matei vorbea, procurorul devenea mai atent.

-Muncitorilor le dă cam zece la sută din venit, iar restul de nouăzeci la sută opreşte el. Şi asta nu-i tot.

Are un frate de tată, Gheorghe, din afara căsătoriei tatălui său, pentru a-l momi să nu-şi ceară dreptul la avere, l-a numit şeful echipei de muncitori care prestează la negru. Gheorghe s-a decis să vorbească, să spună tot, Alexa l-a speriat. Ceilalţi sunt oameni cu carte, unul este tehnician, altul inginer horticol, amândoi alcoolici, victime ale politici post revoluţionare. Tot Alexandra a reuşit să-i trezească la viaţă, să le dea încredere în ei. Dacă nu vom reuşi şi Melciu va rămâne în funcţie, aceşti oameni vor fi distruşi definitiv. Nu vom porni acţiunea până când nu ne dai un semn, nu vreau să-ţi periclitez nici ţie poziţia.

-Nu te speria, dacă o dau în bară mă pensionez, ori intru în avocatură. Rău va fi de voi, ăştia nu se vor lăsa până nu vă vor lega tinichele de coadă. Îi cunosc bine, sunt nişte hiene, nişte caracatiţe cu mii de picioare şi braţe. Avem nevoie de un avocat bun să pregătim bine acţiunea, deocamdată nu ieşim la suprafaţă, vom lucra din umbră.

-Am auzit de un avocat bun,  Nae Vijulie.Îl cunoaşteţi domnule procuror?

-Da doamnă, îl cunosc, este un bun avocat. Dacă se bagă va fi un câştig pentru noi, se spune despre el că este tatăl tuturor hoţilor şi regele tuturor şnapanilor. Este tipicar, nu se bagă să mituiască, în schimb este foarte scump, nu are milă. El apără un inculpat doar din dorinţa de a da dosarul procurorului peste cap, nu-l interesează în mod special cel trimis în judecată, dacă ar putea să trântească şi dosarul procurorului şi să-l trimită şi pe inculpat în puşcărie, nu ar avea nici un regret. Îi place să se spună despre el că este cel mai bun, este infatuat, însă corect, activ, caută probe şi în cele mai adânci unghere, este imposibil să nu găsească o portiţă prin care să iasă triumfător. Când vorbeşte în şedinţa de fond, ai impresia că este Cicero când îl acuză în Senatul roman pe Cezar Galul. Procurorii i-au luat frica, mai ales acolo unde dosarele au multe lacune, unde rechizitoriile sunt compuneri pe teme juridice. Se întâmplă să şi piardă, însă procesele pe care le-a pierdut sunt demne lecţii de studiat în facultăţile de drept, acolo unde sentinţele se încadrează la „aşa nu”.

-Voi merge mâine cu Gheorghe să-l caut pe Vijulie, să-l angajez, deocamdată vreau să adune probe, să caute puncte slabe, iar când va fi pregătit să depunem plângerea penală.

-Vă recomand să aveţi încredere în ofiţerul cu care lucrez, e vechi în meserie, corect şi cinstit, de aceea va ieşi la pensie comisar, a rămas „bun în grad” de ani de zile. E o poveste urâtă, avea probleme în familie din cauza programului încărcat şi a orelor multe lucrate peste program. Degeaba îi umplea poala nevestei la sfârşit de lună cu banii câştigaţi. Să nu vă închipuiţi că erau sute de milioane vechi, erau acolo aproape de sută, însă nevasta care era casnică, se plictisea toată ziua. Învăţase pe de rost telenovele  sud americane cu Thalia şi Jose Armando. Trecuse la cele turceşti, se oprise la „Furtună pe Bosfor”, când i-a sărit muştarul. I-a reproşat că dacă nu vine la ora trei acasă, dacă nu o scoate de două ori pe săptămână la restaurant şi cel puţin odată la concert, divorţează. Bietul om a fost pus într-o situaţie limită. Mi-a raportat şi m-a întrebat ce să facă, cum să rezolve problema destul de spinoasă care se ivise. I-am promis tot sprijinul şi chiar l-am lăsat să plece mai devreme acasă, deşi au fost cazuri când îmi ardea buza că nu am ofiţerul lângă mine. Şeful lui direct, din poliţie, a observat că el pleacă la ora trei şi l-a chemat la ordin. A raportat că are probleme, în loc să-l ajute, comisarul şef  la sancţionat disciplinar şi la mutat în altă parte. Pe scurt, nevastă-sa se separase de el. Procurorul şef şi şeful lui din poliţie şi-au dat mâna să-l distrugă de tot, mai ales că soţia începuse să îl înşele cu unul dintre procurorii acoliţi procurorului şef. Pentru a duce la bun sfârşit treaba murdară începută, au încercat să-i strecoare în pat o poliţistă sub acoperire frumoasă în draci. Norocul lui a fost că fetei i s-a făcut milă şi l-a lăsat să înţeleagă că este un pericol pentru el. El a lovit-o, asta fusese înţelegerea, ea a plecat „ruşinată” că nu-şi putuse duce la bun sfârşit misiunea. Nu s-a mai împăcat cu nevasta, între timp s-a recăsătorit are copii, iar cea de-a doua nevastă nu-i reproşează niciodată că întârzie, şi-a asumat faptul că este poliţist. Ştiţi de ce au vrut să-l distrugă? Fiindcă nu vrusese să pună tehnică de ascultare în casa unui politician, fără să aibă mandat de ascultare. Le-a aruncat în faţă că el este poliţist plătit să apere legea de infractori, să vegheze la respectarea legii, nu să fie el un infractor. Cinstea l-a costat. Cu asemenea oameni avem de luptat. O întrebare indiscretă, sunt procuror, îmi place să ştiu cu cine pornesc la luptă, cine sunt cei cu care urmează să lucrez. Pe tine, Matei, te cunosc. Dumneata cine eşti domnişoară? Am înţeles că ai ceva bani. Cum i-ai făcut? Unde ai muncit?

-Vreţi răspunsul scurt, ori o poveste lacrimogenă care să ne ţină în priză mai mult decât un serial turcesc?

-Răspunsul scurt.

-Am fost curvă de lux. Asta este varianta scurtă. Nu am mituit pe nimeni, nu am corupt nici un potentat, nu am făcut abuzuri în serviciu, nimic care mă poate învinui, dacă ANAF-ul consideră că mai am impozite de plătit nu au decât să-mi ceară banii, nu îi am la saltea, ci depuşi în câteva bănci. Firmele le am la vedere. Nu îmi este teamă decât de înscenări şi de dosare  trucate, am înţeles că încă se poartă.

-Îmi place francheţea ta, alta ar fi spus că a fost escortă.

-Tot o curvă!

-Văd că spui curvă, nu prostituată, te sperie cuvântul?

-Nu, o prostituată are un tarif, un preţ aproape mercurial, un scurt atât, tot tacâmul atât...etc. Eu nu am cerut niciodată nici un leu, dacă s-a întâmplat să plece clientul şi să nu pună banii în sertar, nu strigam după el, asta îl făcea să se întoarcă la mine şi să nu mai plece. Mă ţinea doar pentru el. Aşa am făcut banii. Lucrurile sunt trecute. Dacă vreţi să lucrăm împreună asta sunt. Au trecut ceva ani de când sunt pe picioarele mele. Dacă mă veţi respinge, voi înţelege!

-Fată dragă, eşti Maria Magdalena, deşi eu nu sunt Iisus Hristos. Vom lucra pentru a face curăţenie în comuna voastră şi poate vom zdruncina şi caracatiţa din Parchet. Dragii mei, ne aşteaptă clipe grele, ăştia când se vor simţi încolţiţi, vor fi în stare de orice, inclusiv de crime. Vă rog, să fiţi foarte atenţi! Iar tu copilă să conduci tot timpul prudent.

-O altă faptă urâtă făcută de primar este o anchetă socială măsluită, prin aceasta a fost dat în plasament cumnatei sale un nepot de-al lui  Gheorghe, a cărui mamă s-a prăpădit în Italia. Dacă Vasilica ar fi luat pe nepotul ei să-l crească ar fi fost în regulă, însă pentru a-l lua în plasament şi a deveni asistent maternal  trebuia să îndeplinească nişte condiţii şi ea şi casa. Ori ea este o beţivă ordinară, iar casa formată din două camere  sunt dormitor pentru Gheorghe şi Vasilica plus cei patru copii ai lor la care se adaugă şi Năsturel, nepotul. Nu mai vorbesc de faptul că nu au apă curentă, canalizare ori baie. Ce părere ai, văd că ai fost foarte atent.

-Cum să-ţi spun, ca poveste este interesantă, oricum îţi mulţumesc că nu m-ai dezamăgit. Tot ce aţi spus voi, trebuie probat. Ce probe aveţi?

-Îl avem pe Gheorghe, fratele primarului, şeful de echipă şi încă vreo doi care sigur vor fi cinstiţi şi vor declara aşa cum stau lucrurile, dacă vor fi convinşi, că lor nu li se va întâmpla ceva rău.

-De acum încolo tu te vei purta frumos cu Melciu, nu-l vei mai ameninţa. Dacă el te va ironiza să taci, să le adormim orice bănuială, aşa ne va mai uşor. Alexa, continuă Iordache, să iei legătura cu Vijulie şi cu comisarul, ăsta este numărul, procurorul i-a întins o hârtiuţă, îi spui doar atât: „te iubesc dragule, te aştept” . El îţi va răspunde :”nu te iert, nu vreau să mai fii nevasta mea!” E bine să ai un telefon de unică folosinţă.  Mergi la adresa asta, va veni acolo şi veţi pune lucrurile la punct. Nu te grăbi, aşteaptă câteva zile, până atunci i-a legătura cu Vijulie.