vineri, 27 iulie 2018

Maria XVII


  Cu comisarul Dinulescu s-a întâlnit într-o parcare izolată în plin câmp, cât vedeai cu ochii nu se zărea picior de om, doar soarele călduroasei zile de vară trimitea săgeţile fierbinţi. Au discutat amănuntele despre Melciu şi acoliţi săi. Omul a asigurat-o că va lucra cu Vijulie, că îl consideră de încredere şi bun profesionist.
-Doamnă, nu-l putem termina pe Melciu, dacă nu şubrezim şandramaua care-l ţine în braţe. Este nevoie de timp, vă asigur că până în primăvară lucrurile vor intra pe făgaşul normal. Atunci vom scăpa de ei, dacă nu ne vor termina ei pe noi. Lupta este pe viaţă şi pe moarte, suntem singuri, chiar dacă mai sunt şi alţi procurori şi poliţişti care gândesc ca noi, deocamdată nu scot capul, abia după ce noi îi vom îngenunchea, vor veni şi ei să joace pe mormintele lor.
-Dumneavoastră, în sat, trebuie să fiţi mieluşel, nici un cuvânt să nu scoateţi, indiferent cum vă provoacă Melciu, nu ripostaţi, lăsaţi-l să înţeleagă că a câştigat. Strângeţi în jurul dumneavoastră un nucleu cu oameni cinstiţi care pot fi folosiţi ca martori.
-Vreau să cumpăr Complexul Comercial, a ajuns o ruină, ce părere aveţi?
-Încercaţi, nu este nimic rău. Vă doresc succes! De acum nu ne mai întâlnim, vom ţine legătura prin Vijulie, el ca avocat are altă libertate de mişcare. Să ne întâlnim cu bine la sfârşitul misiunii, când, sper, că vom învinge!
Primarul era binedispus, Maria şi Alexa păreau că s-au potolit, Năsturel mergea la şcoală, Vasilica primea îndemnizaţia maternală. Gheorghe revenise în fruntea echipei „Fulger”, comenzii erau, banii intrau cu grămada în buzunarele lui uriaşe, din care, la sfârşit de lună, avea grijă să ungă rotiţele şi roţile mai mari din procuratură şi poliţie.
-Intră, primarul cu ochii în hârtii nu a privit spre uşă.
-Bună ziua domnule primar!
-Bună ziua Alexandra, ce este cu tine aici? Ultima dată parcă nu erai prea fericită când ai ieşit din biroul ăsta.
-Am venit să-mi cer scuze, am înţeles că sunteţi din granit şi nimeni nu vă poate mişca de aici. De cât să fim duşmani fără sens, mai bine să colaborăm pentru binele tuturor, dar mai ales al nostru.
-Măi fată, dacă tu eşti cinstită acum când vorbim, eu tare mă bucur. Spune-mi te rog, ce vânt te aduce, că doar nu ai venit doar să îţi ceri scuze.
-Ca întodeauna aveţi dreptate! Vechiul Complex Comercial din vremea comuniştilor a ajuns o ruină. Daţi-mi-l mie să fac o cantină socială şi un atelier de croitorie pentru costume naţionale. Aş da de lucru tuturor muierilor care sunt dornice de un ban.
-Complexul nu arată rău în interior, doar afară e scorojit, e o idee bună, dar te costă...
-Plătesc! i-a luat vorba din gură Alexa.
-Aş putea să-ţi fac un preţ bun dacă ai fi fată bună şi înţelegătoare cu mine. Tânjesc de mult după iubirea ta. Dacă îmi cedezi, fac multe pentru tine.
-Domnule primar, pentru mine încălecatul şi descălecatul sunt capitole închise. Nu mă mai atrage, am obosit. Dacă pot face altceva pentru dumneavoastră, cu toată plăcerea fac.
-Ţi-ai făcut suma? Bine! Îţi voi face un preţ bun. O chem pe contabilă cu actele să vedem ce preţ putem cere, apoi voi supune în şedinţa de Consiliu şi în câteva zile vei avea un răspuns.
-Femeie, ţine minte, cinci la sută din suma de vânzare este a mea. Batem palma?
-Am altă soluţie? Nu am, aşa că, să fie într-un ceas bun! De mâine, vă rog, să băgaţi echipa „Fulger” să înceapă lucrările. Într-o lună de zile vreau să intru să pregătesc atelierul.
-Bine fată! Vezi ce bine este să ne înţelegem! Ai fost tu căpoasă, până la urmă ai înţeles că eu sunt cel mai tare.
-Da, am înţeles şi cu capul plecat, cu părul despletit ca atunci când îţi exprimi regretul, am venit spăşită să-mi cer iertare şi mai mult decât atât, îndrumare să mă strecor prin hăţişul birocraţiilor şi capcanelor care stau în calea unei deschideri de afaceri. Vă las domnule primar! Să vă pup! Aţi fost un dulce! Alexa, cu zâmbet rău şi pervers în colţul gurii, s-a apropiat de Melciu şi l-a sărutat pe amândoi obrajii cum l-a pupat Iuda pe Iisus Hristos în Grădina Ghetsimani.
Primarul ameţit de sărutul buzelor Alexei de pe obrajii lui şi îmbătat de parfumul fin degajat de corpul tânăr al femeii, era în stare să promită orice.
-În trei zile ai răspunsul, voi băga oamenii să înceapă să şpacluiască pereţii, începem să reparăm după ce concesionăm Complexul.
-Am plecat! Vă pup!

 În drum spre casă s-a oprit la Centru, era ora mesei. Curticica dintre sala de sport şi Centru era plină de părinţi şi elevi. Alexa a trecut pe lângă ei, i-a salutat ,apoi a intrat în sală. La masă erau doar elevi, părinţii au fost lăsaţi să mănânce după ce se termina seria copiilor. Aşa hotărâse Maria.
-Câte porţi ai comandat mamă? Alexa era fericită, se bucura ca un copil în sinea ei. Faptul că numărul celor care căutau hrană la Centrul de Zi creştea o făcea să se simtă împlinită. Pe de altă parte nu voia nici să se lase jecmănită de muierile delăsătoare şi puturoase.
-Astăzi 150, nu cred că ne ajunge pentru toată lumea. Vom da copiiilor să se sature, iar ceilalţi câţi vor apuca să mănânce. 20 de părinţi s-au înscris de dimineaţă, restul au venit acum. Trebuie să întronăm o disciplină, să se obişnuiască cu ordinea, cine nu anunţă dimineaţa că doreşte să mănânce la Centru nu va primi mâncare.
-Mai lasă-i puţin de capul lor, peste câteva zile le pun la muncă. Cine nu va dori să muncească, nici aici nu va primi mâncarea. Era un proverb comunist: „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”. Se potriveşte de minune. De mâine să comanzi 175 de porţii cu hrană rece doar pentru elevi. Peste o săptămână altfel stăm de vorbă. Am aranjat cu primarul concesionarea Complexului pe 49 de ani, să vedem cât îmi cere.
O săptămână mai târziu. Afară era o vreme urâtă, cerul se întunecase, din nori  o ploaie cernută prin sita deasă de făină şfichiua faţa cu răceala ei, vântul din răsărit, prea devreme apărut pe meleagurile noastre pătrundea până la os prin trupurile încă fierbinţi de la căldura verii şi a mijlocului de toamnă. Doar în urmă cu două zile soarele îi copsese cu căldura lui de 30 de grade, acum mercurul termometrului coborâse  sub 15 grade. Pe o asemenea vreme Alexa a intrat în primărie cu extrasul de cont în mână şi un zâmbet răutăcios, abia perceptibil, în colţul gurii.
-Domnule primar, v-am adus extrasul de cont cu suma cerută, Complexul este al meu. E bine?
-Păi nu! Partea mea unde este?
-Care parte domnule primar Melciu? Alexa făcea pe neştiutoarea.
-Cum fată? Faci pe proasta? Dă-mi cinci la sută din sumă, aşa cum ne-am învoit.
-De fapt, aşa cum aţi cerut. Nu-i am, trebuie să-i scot. Am să vi-i dau zilele astea.
Facem contract de lucru pentru echipa „Fulger” a lui Gheorghe? Aş vrea să am şi eu o garanţie a lucrării, nu mâine, poimâine, să mă trezesc cu varul căzând de pe pereţi.
Primarul făcea feţe-feţe, simţea că femeia îl traduce, nu avea certitudine, până la urmă gândea el:”are şi ea dreptate”.
-Alexa, nu pot să fac contract, îl pun pe Gheorghe să facă treabă bună, acum este de ispravă, nu ştiu ce dracu i-a făcut Mariţa, dar Gheorghe este alt om. Să cumperi cu el materialele şi vei fi mulţumită.
-Cu cine tocmesc lucrarea? Cu Gheorghe?
-Nu, cu mine, eu îi plătesc, mie îmi dai banii, iar eu le dau la fiecare după aportul lui. O parte din sumă, nu mult, cam 60% , o opresc pentru protocolul primăriei. Ce să faci fată, vin tot felul de draci în controale, în vizite, ai nevoie de ei, dar dacă nu „mişti din urechi” nu te bagă nimeni în seamă, ai să vezi  peste vreo opt ani, când vei ajunge şi tu primar.
-Mâine merg cu ei să cumpăr materialele şi să desfunde sobele, trebuie să fac focul să se usuce pereţii. Până la începutul lui noiembrie vreau să încep lucrul, apoi îi mut jos să lucreze la bucătărie, voi aduce un proiectant să facă proiectul şi dosarul pentru construcţia unei bucătării moderne. Am plecat domn primar.
-Stai aşa fată! Şi banii mei? Primarul se vedea tras în piept.
-Care bani domn primar? Nu v-am înmânat extrasul de cont? De unde să vă dau alţii, pentru ajutor vă fac campanie electorală la anu’. Strig în gura mare, să audă tot poporul, că nu aş fi putut face nimic fără ajutorul domnului primar Melciu şi al partidului domniei sale. Trăiască Melciu primarul şi să fie reales!
-Lasă-mă dragă cu sloganele, eu trebuie să merg pe unde sunt gurile flămânde, cu ce le umplu? Cu campanie electorală, cu vrăjeală politică. Ăia vor bani. Eu de unde să le dau dacă mă las tras pe sfoară de-o fufă. Crezi că ăia mă iartă? Nu, mă aruncă ca pe-o măsea stricată. Fii atentă la mine! Ăstora dacă le dai toată săptămâna şi nu le dai şi sâmbăta, ai încurcat-o. Crezi tu că nu aş fi fost şi eu legat ca atâţia alţii, dacă nu cotizam tot timpul? Banul fată te ţine pe linia de plutire, când nu mai dai, barca ia apă şi te scufunzi până-n beciul poliţiei. Să ţii minte de la mine. Şi acum gata cu prosteala, să vii cu 5000 de lei urgent, plus o arvună de 5000 de lei în contul lucrărilor de reparaţie. Ne-am înţeles?
-Da domn primar, rânjetul de răutate din colţul gurii Alexei devenise pronunţat şi la vedere, doar primarul era cu gândul la bani, nu la faţa femeii.
Seara a chemat-o pe Mariţa şi pe Nela lu’Farfara.
-Fetelor, să-mi spuneţi ce vă trebuie pentru a începe lucrul. Tanti Mariţa, vreau ca până la întâi noiembrie să-mi înveţi 30 de femei să mânuiască acul ca nişte artiste. Nu mă interesează să fie tinere, vreau doar să aibă voinţă şi pricepere. Nu angajez copii, vârsta minimă 16 ani, maxim 65 de ani, veţi avea cărţi de muncă şi salarii bune dacă şi producţia va fi una de calitate. Cine îşi va bate joc de materiale i le voi imputa, o masă pe zi o aveţi gratuit dacă vă faceţi treaba, altfel nu vedeţi de la mine nici un leu. M-am făcut înţeleasă? Vreţi să mă întrebaţi ceva?
-Doamna Alexa, că de, acuma dacă veţi fi patroană, aşa trebuie să vă spun, să mă puneţi şefă de echipă pe mine, să vedeţi ce bine am să le strunesc. Mariţa privea deja de sus la  verişoara sa.
-Da, ai să fii şefă de echipă, vei munci alături de ele, iar pentru coordonarea lor vei avea un spor la salariu. Dacă nu te ţii de treabă, nu vei face mulţi purici ca şefă.
-Mâine amândouă să vă îmbrăcaţi frumos, mergeţi cu mine la oraş să cumpărăm tot ce ne trebuie, de aşa natură încât poimâine să începi munca cu femeile la tine acasă. Când va fi gata complexul să ne mutăm cu lecţia învăţată. Îţi voi da bani să cumperi cafea şi gustări pentru ucenice. Mariţo lele, vreau să te văd cât eşti de bună. Tanti Nela, ajut-o şi eu te voi ajuta, daţi-vă interesul, vreau să văd partea voastră frumoasă. Deja am cumpărat o revistă cu modele de ii din toate zonele ţării. Am nevoie de două croitorese bune care să facă iile, voi doar să le brodaţi.
-Nu este nevoie, le cos eu, sunt meşteră, croitul şi cusutul merg repede, brodatul şi îmbrăcatul în modele cusute merg anevoie. Nela era mândră că ştia ceva în plus faţă de verişoara ei Mariţa. Aceasta din urmă tot timpul o considerase mai proastă, doar pentru că fusese mai urâţică din cauza că avea doi dinţi în faţă care crescuseră încălicaţi şi o împiedicau la vorbă.
Cumpărase din oraş tot ce era necesar pentru a putea să înceapă ambiţioasa şi frumoasa muncă de  confecţionare a iilor. Pentru Nela achiziţionase o maşină de cusut electrică cu program. Croitoreasa nu s-a speriat când a văzut-o cât este de sofisticată, a mângâiat-o ca pe un copil drag, apoi a bătut uşor cu palma peste masa ei: „vom face treabă bună amândouă, ai să vezi”. Alexa s-a bucurat de curajul femeii, însă pentru a fi mai sigură că lucrurile vor fi bune şi funcţionarea maşinii nu va fi pusă în pericol de nepriceperea croitoresei, a angajat un specialist care, de a doua zi trebuia să vină timp de 30 de zile lucrătoare să o înveţe pe Nela să lucreze şi să o supravegheze. Maistrul s-a angajat să vină, iar pentru efort a cerut o sumă mare de bani. Alexa a fost de acord să-i plătească jumătate din cât a cerut, în schimb să-i asigure masa şi transportul. Până la urmă a acceptat târgul, aşa cum a propus patroana.
Mariţa şi Nela au bătut toate uliţei comunei din cele trei sate, abia au găsit 20 de femei între 18 şi 50 de ani care au vrut să vină la muncă. S-au apucat de treabă cu ele. La ora prânzului Alexa le trimitea mâncare de la Centru pentru toate câte erau la treabă în acea zi. Patru zile cât Nela, supravegheată de specialist, a cusut iile, femeile celelalte învăţau să coasă pe „muşte” pe bucăţile de material picate la croială.
Maria a hotărât împreună cu Alexa ca la Centru să nu mai fie primiţi să mănânce părinţii care nu au acceptat să muncească, fie la Complex unde se făceau de zor reparaţii, fie în atelierul improvizat din casa Mariţei. Nu voiau să dea de mâncare leneşilor. Au acceptat doar pe acei părinţi pe care îi ştiau cu adevărat bolnavi. A fost o adevărată răzmeriţă. Femeile, încurajate de pe margine de bărbaţii lor, care abia se mai ţineau pe picioare de beţi ce erau, au încercat să forţeze intrarea în Centru. Alexa, care nu era deloc o fricoasă şi care la viaţa ei aventuroasă se încăierase de multe ori cu rivalele de pe piaţa prostituţiei, le-a ieşit în cale şi le-a ameninţat cu bătaia.
-Prima care pune piciorul dincolo de prag, rămâne fără dinţi în gură de la polonicul ăsta. În mână avea, drept armă, un ciorbar uriaş. Vreţi mâncare gratis? Veniţi la muncă, aşa veţi primi şi mâncare şi bani. Vreţi să staţi în cârciumă şi să leneviţi? Nu primiţi nimic! Gata! Până astăzi a fost pomană. Hotărâţi-vă ce faceţi! Dacă nu vreţi să lucraţi, plecaţi!
-Plecăm fă, plecăm, dar nici copiii nu-i mai lăsăm la şcoală. Muierile încercau să le şantajeze pe Maria şi pe Alexa.
-Asta e treaba voastră, mie nu-mi pasă câţi copii vin la şcoală, dacă doi vin, la doi le dau să mănânce,  căraţi-va! Am treabă, nu stau de voi!
-Hai fa să mergem, a ajuns curva împărăteasă. Muierile chicotind cu tâlc, au plecat din curte.
Maria a încercat să ia apărarea Alexei, aceasta a simţit din timp şi i-a astupat gura:
-Nu le arăta punctul slab, lasă-le să latre, vor veni spăşite şi-mi vor săruta mâna, foamea este a dracu, mai ales că vine iarna. Rămâi aici, merg la Complex să văd cum merg treburile.
Alexa era ca argintul viu, alerga de la un punct de lucru la altul, supraveghea muncitorii care făceau reparaţiile. Aici avea trei oameni de bază, pe Gheorghe, pe tehnician şi pe inginerul horticol. Restul era armată de strânsură. Într-unul dintre controale surprinsese un muncitor care trăgea un sac cu tinci pentru tencuit să-l coboare pe scări pentru a-l vinde, pe un litru cu ţuică, unuia care-l aştepta cu căruţa în faţa complexului. Când a văzut-o pe Alexa a dat să fugă pe scări în sus, femeia l-a strigat să se oprească, apoi i-a ordonat să ia sacul şi să-l ducă de unde îl luase. I-a făcut mare scandal lui Gheorghe pentru că nu a supravegheat cum trebuie muncitorii. La un control mai amănunţit a găsit trei dintre muncitori mirosind a bătură. I-a trimis acasă pe toţi trei.
-Cine mai vine băut la serviciu, ori consumă băuturi alcoolice în timpul serviciului nu va mai fi primit la lucru, indiferent că este meseriaş ori salahor. Gheorghe, răspunzi în faţa mea pentru ei!
La începutul lui noiembrie Alexandra a mobilat etajul cu scaune şi bancuri de lucru pentru femeile care urmau să coasă ii. Mariţa, mândră de progresul făcut de ucenicile sale, abia aştepta să se mute cu tot calabalâcul din casa ei, în localul firmei „Maria şi Alexandra”, aşa a fost botezată de Alexa. Ca administrator al  firmei a numit-o pe mama sa. Maria, deşi avea multe pe cap, se bucura, avea de lucru, era tot timpul în priză, dintr-o dată devenise un om folositor. Pe Radu îl ţinea în Centru până când termina treaba la firmă, apoi de mână plecau amândoi spre casă.
De la Direcţia de Protecţie a Copilului venise o şefă de serviciu şi un inspector care făcuseră o anchetă minuţioasă, atât acasă la Vasilica lui Gheorghe, cât şi la Maria. După ce se edificaseră cum stau lucrurile au anchetat funcţionarii din primărie din biroul de asistenţa socială şi protecţia copilului. Aceştia au dat din umeri când au fost întrebaţi despre modul în care făcuseră ancheta socială în cazul minorului Năsturel, au lăsând să se înţeleagă că primarul a ordonat să se facă un fals în ancheta socială. Melciu, cu tupeu, i-a pus la punct, susţinând că Pupezescu l-a dezinformat şi pe el. Pentru a rezolva problema fără mult scandal, le-a cerut demisia celor doi funcţionari.
Inspectorii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului au plecat fără să dea sancţiuni, le-au comunicat că este posibil ca ancheta să fie mai amplă şi să nu se termine curând.
Cele două inspectoare luaseră în calcul sesizarea organelor de anchetă penală.
Pe la jumătatea lunii noiembrie, primele ii erau gata. Pentru că mai aveau unele mici defecte, Alexa le-a obligat pe lucrătoare ca fiecare să poarte ia cusută de ea din două motive: primul, voia să facă reclamă produselor şi doi, având defecte, nu voia să le dea pe piaţă, iar lucrătoarele puteau tot timpul să vadă unde au greşit.
Muierile şi bărbaţii lor continuaseră să vină la Centru pentru a cere o farfurie cu mâncare, Alexa fusese fermă, nici un om sănătos care nu voia să muncească nu a primit mâncare. Au mai venit o zi, două, de fiecare dată s-au lovit de cerbicia Alexei. În a treia zi s-au burzuluit femeile, au început să strige vorbe de ocară la adresa Alexandrei, aceasta nu le-a luat în seamă, doar biata Maria plângea într-un colţ al sălii cu colţul basmalei groase aduse în dreptul gurii.
După ce s-au descărcat de nervi, foamea devenise mai agresivă, iritarea nu le potolise apetitul, erau aproape lihnite , se sprijineau una pe cealaltă să nu cadă. Una dintre femei care nu fusese printre cele mai arţăgoase s-a apropiat de uşa sălii de mese, a bătut sfios.
Alexandra a deschis, a privit-o de sus până jos:
-Ce vrei?
-Îmi este foame, daţi-mi ceva să mănânc, sunt hămesită.
-Mergi la muncă să-ţi câştigi pâinea? Alexa era de neclintit.
-Ştiţi, mai am un copil de şase ani, dacă vin să muncesc, nu am cu cine să-l las acasă. Vă rog, cad din picioare, măcar o farfurie cu ciorbă, să fie o zeamă caldă să îmi încălzească trupul că am îngheţat de când aştept aici.
-Nu-ţi dau să mănânci! Nu cerşiţi! Nu vă umiliţi! Munciţi cinstit şi vă câştigaţi bucata de pâine pentru voi şi pentru copiii voştri. V-am oferit de lucru. Refuzaţi munca, v-aţi obişnuit să staţi cu mâna întinsă. Pomana s-a terminat! Care promit că de mâine merg la muncă, să vină să le înscriu, apoi să meargă în sală să mănânce pe săturate. Spuneţi-le şi la hăndrălăii din spatele vostru, şi pentru ei e valabil, vor să muncească? Să vină să mănânce! De mâine să duceţi copiii la şcoală şi la grădiniţă, iar  voi la muncă!
Poftiţi la masă!
Femeile şi bărbaţii au dat năvală gata să rupă uşa, se îmbulzeau să intre toţi o dată, simţeau că nu mai au forţă să ajungă în sală. Alexa a deschis amândouă uşile, i-a lăsat să se împingă, să se înjure şi să se calce în picioare. Foamea nu ştia de respect şi de bun simţ, era ca un lup flămând şi singuratic care a văzut prada în faţa ochilor. Foamea dezumanizează, face din om animal, tulbură minţile şi omoară luciditatea.
Afară rămăseseră un bărbat şi o femeie, tot timpul fuseseră tăcuţi, nu vociferaseră, nu se amestecaseră cu mica revoltă a celor care intraseră acum în sala de mese. Alexa i-a văzut, a mers la ei şi i-a prins de mâini pe amândoi:
-Ce este cu voi? De ce nu aţi intrat la masă?
-Am vorbit săptămâna trecută cu tanti Mariţa, am înţeles că ea angajează, mi-a spus că nu primeşte toate putorile în atelierul ei.
-De ce ţi-a zis aşa? Ce a vrut să spună? Alexa devenise curioasă, însă era deja pornită pe şefa ei de echipă.
-Am fost măritată cu forţa de părinţi şi obligată să iau pe cine hotărâseră ei, pentru că avea ăla ceva pământ şi tac-su tractor. I-am spus că nu-mi place de el, că eu îl iubesc pe Florin. Nu a fost chip să o fac să înţeleagă, mama nu şi nu, îl iei pe ăsta să ne scoată din sărăcie. L-am luat de gura ei, apoi când am avut ocazia, am fugit cu Florin. Am lucrat câţiva ani la oraş, într-o zi s-au vândut uzina şi fabrica de confecţii unde lucram eu şi bărbatul, am ajuns şomeri. Ne-am retras acasă la Florin, acum tragem targa pe uscat. Dacă ţaţa Mariţa mă angaja şi pe mine, acum eram la lucru. Am uitat să vă spun, primul bărbat, ăla de avea tac-su tractor, e rudă cu Mariţa, de asta nu mă suferă.
-Am înţeles! Tu de ce nu vii la lucru?
-Nu m-a primit Gheorghe, influenţat de Mariţa.
-Bine, de mâine la treabă! Ce meserie ai?
-Fac de toate. Finisez construcţii, pun faianţă, gresie, fac instalaţii sanitare. Tot ce se cere.
-Intraţi în sală să mâncaţi, iar de mâine să veniţi la muncă. Tu mergi la Mariţa, iar tu la Gheorghe, vă vor primi ca pe fraţii lor. Vă promit eu!




2 comentarii:

Vrem pace ori război?

  Suntem pe pământ de câteva mii de ani. Omenirea a trecut prin diferite faze de dezvoltare, Comuna Primitivă, Orânduirea Sclavagistă, Orâ...