Maria XVI

 Seară, Maria a invitat-o pe Mariţa să vină cu Gheorghe, fiindcă au unele lucruri de discutat. Femeia bucuroasă că va gusta din lichiorul de nuci verzi şi-a luat bărbatul , apoi, cu el de braţ au intrat pe poartă.

Le-a venit în întâmpinare Alexa. Soarele spusese noapte bună, de după deal cerul înroşit arăta că în curând îşi va face apariţia prinţesa Lună. Lăbuţă lătra după stăpânul lui. Radu avusese lecţii de făcut şi nu se mai ocupase de el.

Fata şi-a invitat musafirii la masă, iar Maria a venit din bucătărie cu ţuică, lichior şi pahare. Nici Maria , nici Alexa nu beau cu invitaţii. Cum Mariţa era fleancă de gură, nu riscau să îi dea posibilitatea să ducă vorba în sat că sunt nişte beţive.

Gheorghe de când dormea în biblioteca Mariţei şi lectura pe trupul ei, se cizelase, era curat îmbrăcat, bărbierit şi spălat. Nu mai fuma, iar de băut bea doar la ocazii. Mai ales dacă băutura era gratis. Nu mai trecuse pe la Vasilica de mult, doar într-o seară a mers în fugă să-i spună să nu mai ridice salariul de asistent maternal, pentru că va ieşi cu bucluc. Nevastă-sa, beată cum era, a luat o ruptură de pantof cu care mergea prin curte şi a aruncat după el:

„-Pleacă la curva ta şi lasă-mă în pace, vrei să mor de foame, fi-r-ai al dracului de nenorocit. Te spun eu lu’ frati-tu că te-ai înhăitat cu baborniţa de Mariţa. 

-Află tu femeie că baborniţa, cum îi spui tu, este mai bună decât tine. E curată, vrednică, nu este beţivă cum eşti tu şi mai ales m-a învăţat cum se iubeşte femeia.

-Mare lucru! Orice femeie ştie să stea cu picioarele în sus, a descoperit ea acum alte inovaţii?

-Eşti proastă muiere, Mariţa m-a învăţat că trupul femeii este ca o poezie de dragoste, trebuie să citeşti fiecare cuvânt pe litere, doar aşa ajungi să înţelegi tot ce scrie şi să trăieşti sentimentele.

-Ce sentimente mă? Ai bolunzit? Vorbeşti în dodii. Cum să citeşti pe corpul babei? Tu abia citeai pe ziar!

-Vezi, de asta nu vin acasă, m-am şcolit, am înţeles ce înseamnă o femeie. Tu ai grijă cu ce ţi-am spus, nu vreau să intri în belea. Renunţă la bani! Acu, eu plec, uite banii ăştia pentru copii, să nu-i bei pe toţi, dacă aflu, vin şi te calc în picioare! Rămâi cu bine!

-Pleacă împieliţatule, mi-ai trântit patru plozi şi acum mă părăseşti pentru o babă şcolită. Las-o în durerea ei pe baborniţă, vino la mine că-s muiere tânără şi-n putere şi poate şi pe corpul meu or fi litere, de nu le-oi fi spălat luna trecută, când mi-am făcut baie în gârlă.

-Dacă nu mai bei, mă întorc la tine şi te învăţ alfabetul! Aşa să ştii!”

-Gheorghe, îl cunoşti pe Vijulie, avocatul? Bărbatul a tresărit, era cu gându la Vasilica şi la cei patru copii.Îi era milă de ei, lui îi mergea bine, copiii trebuiau trimişi zilnic la şcoală să poată învăţa şi să aibă hrana asigurată. Îi era teamă că nevastă-sa nu-i lasă să meargă.

-Îl cunosc, el a venit la mine să-mi propună să-l distrugem pe Melciu, atunci nu am vrut, însă acum sunt hotărât să mă lupt cu el până la capăt.

-Cu atât mai bine. Mâine tanti Mariţo să-l ferchezuieşti, să-l îmbraci curat fiindcă îl iau cu mine la oraş să vorbim cu avocatul.

-Cu ce să-l îmbrac păcatele mele, căci hainele lu’ Ăl De Se Duse în Rai sunt mici de Gheorghe.

Maria, fără să spună ceva,  s-a ridicat de la masă, a intrat în casă, iar de acolo s-a întors cu un braţ de haine, costume, sacouri, cămăşi şi pulovere.

-Gheorghe, toate sunt lucruri noi, te rog să le probezi, mergi în bucătărie, ai şi oglindă acolo, alegeţi ce îţi place, care nu îţi sunt pe plac, dă-le deoparte, dacă toate crezi că te aranjează, ia-le şi să fii sănătos!

Bărbatul a intrat în odăiţă cu braţul plin de haine, le-a pus pe canapea, apoi a început să le îmbrace.

-Mă duc după el, cât este de tăntălău nici nu ştie cum să le pună pe el. Mariţa a intrat peste bărbat, acesta s-a sfiit când a auzit uşa şi s-a lăsat pe vine cu mâinile între picioare.

-Scoal’ mă de acolo! Ce te-ai ghemuit aşa? Ce crezi că nu a mai văzut nimeni bărbat gol până la tine?

-Tu erai? Am crezut că e Alexa.

-Ţi-ar fi plăcut să fie ea. Ei, află, că sunt doar eu.

-E frumoasă Mariţo! Ce este al ei, este al ei!

-Bine, bine, taci şi îmbracă-te! Om te-a făcut Maria. Ia să vedem toate boarfele astea cum îţi vin? Sunt într-adevăr  noi şi din material bun. Mariţa pipăia cu o mână hainele, iar cu cealaltă i le întindea să se îmbrace cu ele.

După mai mult de o jumătate de oră, Gheorghe îmbrăcat într-un costum de vară din stofă  de culoarea cerului, cu cămaşa albă din mătase şi cravată bleu, părea unul dintre noi domni parveniţi în vârful societăţii.

-Bată-te să te bată, s-a minunat Maria, da frumos eşti maică! Bravo, să le porţi sănătos! Sunt bucuroasă să ţi le ofer pe toate. Spune bogdaproste, să fie de sufletul răposatului! Acum sunt ale tale, fii fericit cu ele!

-Gheorghe, mâine de dimineaţă plecăm la oraş, până ieşim din sat, să stai culcat pe bancheta din spate, am să pun ceva pe tine să nu te vezi, după aceea poţi sta cum vrei. Nu vreau să ştie nimeni, ce vrem noi să facem. Ţato e valabil şi pentru dumneata, fermoar la gură şi vei trăi bine, altfel te tai de la porţia de lichior din nuci verzi, a ameniţat-o fata râzând.

-Am gura pusă-n pantă, ştiu asta, dar cu lucruri care pot fi spuse, secretele rămân înmormântate în sufletul meu.

-Aşa să fie, pentru că avem un urs de doborât şi nu o putem face decât dacă suntem uniţi, hotărâţi şi ne ţinem fleanca.

Mamă pune o gustare musafirilor, căci îi roade tăria la lingurică. O farfurie mare şi întinsă încărcată cu legume crude şi mezeluri şi-a făcut loc pe masă. Se citea bucuria pe feţele Mariţei şi a lui Gheorghe când au văzut bunătăţile.

-Ai casa îndestulată cu de toate Maria, de când a venit fiică-ta acasă. Eu trag targa pe uscat cu amărâtul ăsta. Noroc cu văcuţa că ne pune o strachină cu lapte pe masă. Mâine voiam să merg la cumpărături, nu mai am pe ce pune mâna în casă. Când m-am uitat în portofel, era gol.

-Stai liniştită femeie! Ia 200 de lei şi cumpără ce îţi trebuie...

-Mulţumesc, săru’mâna Alexa, îţi dau banii înapoi când pot, a întrerupt-o Mariţa pe fată, de bucurie că a putut-o tapa de bani.

-Fă-ţi treaba, nu-i vreau înapoi, vreau doar să fim bine. De acum să vii trei ore în fiecare zi să o ajuţi pe mama la treabă, iar eu îţi voi plăti munca. Mergeţi liniştiţi acasă, tu Gheorghe la ora şapte şi jumătate să fii în curte, opresc maşina şi te arunci pe bancheta din spate, să stai cum am vorbit! Noapte bună! le spuse Alexa după ce a pus în mâna Mariţei două hârtii de câte 100 de lei.

După plecarea celor doi, Maria s-a adresat fiicei:

-Mariţa te va păcăli mereu de bani, abia s-a învăţat, ştie că tu îi vei da, pentru ca ea să-şi ţie gura.

-Aşa este, de aceea i-am spus să vină să te ajute, pentru ca ea să nu creadă că mă las şantajată.

Alexa a tras maşina în parcare, apoi cu Gheorghe lăsat un pic în urma ei, au intrat în curtea Judecătorie unde spera să-l găsească pe avocatul Vijulie.

A întrebat din avocat în avocat, până a ajuns la uşa sălii unde urma să pledeze într-un proces care se judeca pe fond. A luat loc pe bancă, avându-l pe Gheorghe în spatele ei.

A început procesul, era o crimă pasională executată cu multă cruzime. A luat cuvântul procurorul de şedinţă. Acesta în termeni duri a condamnat inculpatul, transormându-l într-o bestie. La sfârşit retoric s-a întrebat: „care a fost motivul acestei odioase crime? Cer onoratei instanţe ca inculpatul să primească maximum de pedeapsă.”

A luat cuvântul Vijulie. Acesta, dintr-un început, a spus că, el, condamna fapta săvârşită de clientul său. Însă, înainte de a pune concluzii vrea să înţeleagă ce l-a determinat pe criminal să săvârşească cumplita crimă.

„Tânărul pe care noi îl judecăm astăzi, a fost un model în societate, atât ca specialist, ca familist şi ca bun coleg. Aşa ne arată toate caracterizările pe care le avem la dosar şi tot la fel au declarat şi martorii audiaţi în proces. Nu are nici măcar o amendă de încălcare a legilor circulaţiei cu maşina pe drumurile publice, deşi, conduce de 18 ani. Şi cu toate acestea, iată-l în boxa acuzaţilor pentru săvârşirea unei crime abominabile.

Domnul procuror în cuvântul său, special, a uitat să descrie momentul începerii acţiunii. A sărit peste mobilul crimei, deşi se întreba retoric care este acesta? Penescu, inculpatul, a venit dimineaţa de la serviciu cu trei ore înainte faţă de ora, obişnuită, când trebuia să ajungă acasă. A descuiat uşor uşa în ideea să nu-şi trezească nevasta din somn. A intrat în baie să se spele şi să se schimbe în hainele de casă. Deodată, a auzit zgomote ciudate care veneau din dormitor. Nevasta lui gemea, se văita,suferea, omul s-a speriat, crezând că e bolnavă, a deschis uşa şi, ce să vezi? Soţia lui, pe care o iubea ca pe lumina ochilor din cap, era călare peste un bărbat, iar gemetele ei erau de plăcere şi nu de boală. Când l-a văzut în uşă, cum era înfierbântată, i-a strigat să iasă, să vină mai târziu. Silviu s-a clătinat, nu înţelegea nimic, nu realiza că nevasă-sa îl înşela în cel mai mârşav mod. Bărbatul din pat, amantul, a profitat de neatenţia lui Penescu, a sărit din pat şi i-a tras un pumn în faţă, Silviu a căzut, cu o bufnitură, pe parchet. Amantul cu hainele în braţe a tulit-o pe uşă. Nevasta, nervoasă că a fost întreruptă  tocmai când urca muntele extazului, a sărit din pat, a intrat în bucătărie, de acolo cu părul vâlvoi şi ochii tulburi de furie a venit cu cuţitul şi s-a năpustit asupra inculpatului care era căzut la pământ în stare de inconştienţă din cauza loviturilor primite, atât de la amant cât şi de la contactul cu podeaua. Lovitura femeii cu cuţitul i-a provocat o rană uşoară în zona gâtului. Bărbatul s-a trezit, atunci a văzut că iubita lui, aşa fusese până în acel moment, tocmai se pregătea să-i dea lovitura fatală. S-a apărat, i-a luat cuţitul şi a lovit-o  în culmea furiei în toată zona toracică şi pelviană, fără a căuta în mod clar lovitura fatală. Asta înseamnă că a acţionat provocat de purtările femeii, în inconştienţa momentului de furie turbată, loviturile lui pot fi cuantificate ca legitimă apărare, dacă ţinem cont de faptul că nu el a adus arma care a omorât-o pe soţie, ci soţia a adus arma cu intenţia  clară de a-l ucide pe el. Doar instinctul de conservare al bărbatului a făcut ca el să fie ucigaşul şi ea victima. Penescu, domnule preşedinte, este, în acest caz, victima victimei sale, dacă putem spune aşa. El nu a avut nicio clipă intenţia de a o ucide pe femeia pe care o iubea mai mult decât orice pe lumea asta. De atunci, din dimineaţa crimei se află în starea această de prostaţie  faţă de propria persoană şi faţă de cei din jurul său. El nu concepe să-şi continuie viaţa fără femeia pe care o numea, după cum au declarat martorii, „bijuteria lui”. Acestea sunt faptele domnule preşedinte. Vă rog să ţineţi cont la dozarea pedepsei de faptul că nu a avut intenţia să o omoare, a fost provocat să făptuiască acest act abominabil. Penescu nu a acţionat în mod conştient, ci sub imperiul descărcării  nervoase, a furie şi provocării. Regret că domnul procuror, încă o dată, a acţionat în mod conştient împotriva evidenţelor, fără să prezinte  probele materiale  instanţei şi apărării. Acest act, pe care îl depun la dosar, este certificatul medico-legal scos de inculpat imediat după arestarea sa. Procurorul a luat declaraţie de martor amantului, declaraţie care nu se găseşte la dosar. În acea declaraţie ibovnicul femeii povesteşte faptele până în momentul în care l-a lovit pe Penescu, apoi a fugit din cameră. Din motive pe care nu le-am înţeles, instanţa a respins citarea amantului ca martor în urma opoziţie procuraturii. În aceste condiţii cer instanţei să aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de articolul de încadrare cu aplicarea  articolelor care prevăd atât „legitima apărare cât şi scuza provocării„.

Alexa era tulburată de măreţia şi claritatea pledoariei, toate spuse cu o anumită uşurinţă şi declamaţie. Se cunoştea profesionistul care nu se speria de faptul că procurorul era aşezat pe aceeaşi treaptă cu judecătorul. A ieşit din sală, urmată de Gheorghe, să-l abordeze pe avocat când va trece pe hol.

Vijulie s-a oprit, a aruncat o privire spre femeie, apoi lui Gheorghe la vederea căruia a avut un uşor tresărit.

-Veniţi cu mine! Avocatul a luat-o înainte, urmat fiind de cei doi, a coborât într-un fel de beci care era compartimentat, a descuita o uşă şi astfel s-au văzut într-o cameră curăţică, amenajată sărăcăcios şi plină de igrasie. Luaţi loc! Despre ce este vorba? Pe dumneata te cunosc, eşti fratele lui Melciu. Am dreptate?

-Aveţi memorie bună! Sunt Alexandra Panaitescu, el este Gheorghe. Vreau să vă angajez pentru a dovedi minciunile şi hoţiile lui Melciu. Vreţi să vă băgaţi?

-O parte le cunosc, de mult sunt pe urmele lui. Însă va fi greu să ieşim la lumină cu ceva împotrivă , dacă nu avem luate toate măsurile care să ne poată apăra. Este mână în mână cu şeful procuraturii, cu poliţia şi în general cu toate instituţiile. Lunar vine în oraş şi plăteşte tributul celor îndrituiţi să-l ţină în braţe. Gheorghe de când eşti şeful echipei „Fulger”?

- Cunoaşteţi astea? Alexa a rămas mirată.

-Sunt şeful echipei de cinci ani, de la moartea tatei.

-Exact, am declaraţii de la beneficiarii lucrărilor făcute de voi. De la colegii tăi care au lucrat cu tine unde v-a trimis primarul.  V-a înşălat tâlharul! Cum este cu nepotul tău? Este în plasament la voi?

-Da, domnu’ avocat. Aşa a vrut Melciu, pentru a-mi astupa gura să nu-mi mai cer partea de moştenire.

-Şi tu ca un prost ai acceptat. Măi, ce înseamnă să nu şti legea. Bun, să vedem cum ne descurcăm, angajaţi-mă!

-Eu vă angajez! Veţi lucra cu ofiţerul Dinulescu, comisar , mi-a fost recomandat ca fiind de ispravă.

-Cine l-a recomandat este de încredere? Vijulie îi privea bănuitor.

-Chiar aşa de rău stau lucrurile?

-Chiar mai rău decât le vedeţi dumneavoastră ca om neimplicat în sistem. E groaznic, eu am noroc că sunt nepăsător, aparent, şi nu mă au cu nimic la mână. Ne trebuie un procuror cinstit, eu aş şti unul. Voi ce aveţi, pentru că văd că nu aţi venit cu mâna goală, ci cu lecţia învăţată.

-Procurorul Iordache...

-Silviu, a continuat avocatul bucuros. Da, el , altul nu cred că mai este. Vor fi mai mulţi după ce caracatiţa va începe să se dezmembreze, atunci vor fugi, precum şobolanii când simt că se prăbuşeşte mina. Până atunci fac zid în jurul celor corupţi, nu neapărat din ataşament şi loialitate, ci din frica de a nu-şi pierde postul, ori şi mai rău să nu-şi piardă libertatea. Am nevoie de bani în avans pentru a plăti detectivi şi tot ce mai apare. 10.000 de lei sunt suficienţi deocamdată, vom vedea dacă mai trebuie sau dacă, din contră, trebuie să vă returnez din ei. În general sumele rămase necheltuite sunt mici şi niciodată nu am căutat să jignesc clientul cu mărunţişul rămas.

-Nu vă faceţi probleme şi nici procese de conştiinţă, nu sunt atât de simţitoare. La treabă domnule avocat, nu vă zgârciţi la bani, îl vreau legat pe Melciu pentru răul făcut copiilor, mai ales nepotului lui Gheorghe.

-Unde este băiatul acum, am înţeles că a plecat din plasament?

- De câteva luni este sub îngrijirea mamei mele, acum merge la şcoală, încercăm să-l recuperăm. Va fi greu fiindcă până  la vârsta de 10 ani nu a fost nici la şcoală nici la grădiniţă.

-Trebuie să anunţăm de urgenţă la Direcţia de Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului. Asta este o chestiune sensibilă şi ne poate încurca. Mergem împreună peste două ore când termin procesele pentru ziua de astăzi. Vă găsesc la ieşirea din oraş înspre Câmpulung. E bine? Acolo este o pensiune discretă. Acum vă las, fug în sală!

Seara a făcut bilanţul cu mamă-sa, de faţă era şi Mariţa, aceasta venise să o ajute pe Maria să culeagă roşiile şi să le facă bulion, simţise că Alexa e o vacă bună de muls dacă ştii să faci frumos. Gheorghe privea neutru la raportul pe care Alexa îl dădea mamei sale.

Singurul lucru încurcat rămânea Radu. Protecţia Copilului nu putea să lase oficial copilul în grija Mariei. Era necesară o parcurgere birocratică şi greoaie cu distrugere de nervi, timp pierdut şi banii prăpădiţi pe drumuri inutile. Concluzia era că nimeni nu proteja copilul, toţi îşi protejau scaunele şi funcţiile. Copilul era doar motivul, efectul era cu totul altul. Alexa, într-un moment de nebunie benefică, a luat şefa de serviciu de braţ, s-au retras într-o cămăruţă numită WC femei, după ce au verificat cabinele să vadă dacă sunt goale i-a zis direct: „cât mă costă să scap de drumuri. Vino personal şi fă anchetă socială, nu implica primăria, mergi şi la Vasilica unde este copilul în plasament , vino şi la noi!” Femeia, cinstită în felul ei, nu a acceptat nici un fel de mită, în schimb a promis că va rezolva în scurt timp problema.

Mâine mai am un drum de făcut la oraş, apoi un timp stăm liniştiţi şi aşteptăm. Spune-mi mamă, cum a fost la Centru? Au fost copiii la masă?

-Am comandat 100 de porţii, au mâncat în două serii, au fost 20 de părinţi, din ce în ce mai mulţi adulţi se înscriu la masă. Nu este prea mult?

-Nu, mă gândesc să-i pun la treabă. Am văzut că fostul Complex comercial este închis de mult. Am să-l cumpăr. Sus voi face un atelier de cusut ii, iar jos cantină socială. Trebuie să merg în zona de munte să caut două artiste populare, vreau să învăţ muierile de aici să ţină acul în mână şi să împungă muştele în fund.

-Nu te obosi să mergi la munte, eu ştiu bine să cos, m-a învăţat măicuţa mea, o iau şi pe verişoara Nela a lu’ Farfara, e bună fata, cam rea de gură, însă iute de mână. Cred că mai sunt femei care ştiu să ţeasă,tot ele şi cos. Vom face un atelier pe cinste, iile sunt la mare căutare.