vineri, 28 septembrie 2018

Mierea amară cap V


  În ciuda eforturilor depuse de Gabriela să o ţină pe Emilia departe de Adrian, dragostea dintre cei doi s-a cimentat. Adrian s-a dovedit, cu timpul, că era cu adevărat îndrăgostit de Milica. Sentimentele se cristalizaseră. Nu puteau trăi fără să se vadă măcar un minut. Să-şi strângă mâinile, să se privească în ochi, să privească fiecare dragostea celuilalt. A venit timpul când Adi a terminat facultatea. Acum se vedeau mai rar, îşi scriau des. Nu citea rândurile scrise de el, le sorbea, când primea scrisoarea nu avea nevoie de mâncare, se hrănea cu cuvintele lui, cu iubirea lui aşternută în cele opt pagini de scrisoare. Erau cuvinte scrise cu litere mărunte şi citeţe, fiecare literă era culeasă din sufletul lui de tânăr îndrăgostit, fiecare cuvânt era un buchet de trandafiri rupt din dragostea inimii lui. Milica citea scrisoarea cu mare atenţie şi drag, nu se grăbea. Orice frază o recitea, voia să o înveţe pe de rost, să o sădească în trupul ei fierbinte de fecioară. Citea două pagini, apoi foile scrise le reînchidea în plic. Închidea ochii şi rememora totul, trăia iubirea pentru Adi. Simţea cum cuvintele lui, scrise în epistolă, pătrunde, o invadează prin toţi porii ei. Era îndrăgostită lulea. Căuta la cursuri să fie atentă, asta se datora şi lui Gabi, să ia examenele fără probleme pentru a termina cu brio facultatea, nu voia să fie mai prejos lui Adi care fusese printre primii la terminarea facultăţii.
  După ce a terminat anul III , Adi i-a propus să se căsătorească. Emilia nu a avut nimic împotrivă, doar l-a rugat să o ceară de la părinţi, aşa cum este datina. L-a început Adi s-a opus, nu considera necesară prezenţa părinţilor săi. El ar fi vrut să vină singur şi să o ceară de la părinţii ei dacă ea ţine morţiş. Emilia nu a acceptat, i-a cerut ferm iubitului său să vină cu părinţii, chiar dacă sunt titraţi, faţă de ai ei care sunt oameni simpli. Până la urmă băiatul a acceptat. Au stabilit de comun acord o zi în care Adrian urma să vină cu mama şi tata acasă la Emilia pentru ca familiile să se cunoască şi să pună la punct detaliile nunţii şi alte pretenţii care s-ar fi ivit după cum cerea datina străbună.
Părinţii lui Adi, medici amândoi, ar fi vrut să treacă peste obiceiurile învechite care încă se mai păstrau la ţară.  Insistenţa Emiliei i-a determinat să accepte peţitul în forma tradiţională.
Într-o sâmbătă, pe la chindie, când soarele se uita peste deal să-şi caute un loc de odihnă, o Pobeda de culoare gri, maşină luxoasă fabricată în URSS prin 1956 oprea pe vale la poarta Marinei. Toţi copiii s-au adunat în jurul ei, era o sărbătoare faptul că o maşină intrase pe Vale şi mai şi oprise la poarta unui sătean. Din maşină au coborât, cu figurile afectate, uşor dispreţuitoare, Adrian şi părinţii săi.
Emilia, care fierbea de emoţie, nu cunoscuse familia iubitului, se plimba agitată prin curte. Când a auzit motorul maşinii oprindu-se, a strigat pe mamă-sa care se găsea în bucătărie:
-Au sosit!
-Foarte bine! A răspuns mama ei calmă, mergi şi îi întâmpină!
-Nu mergi cu mine mamă? Fata era fâstâcită.
-Nu se cade, Mergi tu!
Fără alte vorbe Emilia a alergat la poartă. A salutat respectuos pe părinţi, s-a pupat cu Adrian, apoi acesta a făcut prezentările.
-Mama mea, tatăl meu.
Emilia a privit cu uimire la femeia înaltă, trupeşă, machiată strident, cu părul roşu, tapat, pieptănat în coc înalt prins într-o plasă fină. Avea ochii mari, negri, cu cearcăne pronunţate, când vorbea, abia îşi atingea buzele pentru a proteja rujul.
Amalia Păsculescu, mama lui Adi, s-a uitat la Emilia cu un uşor dispreţ, apoi a îmbrăţişat-o formal, fără să o strângă la piept, de parcă i-ar fi fost teamă că îşi striveşte sânii mari şi rotunzi. Emilia a pupat-o pe amândoi obrajii, apoi a dat mâna cu cu tatăl. Victor Păsculescu, elegant, şi-a scos pălăria şi a pupat-o afectuos pe obrajii.
-Poftiţi în casă!
-Unde sunt, drăguţă, părinţii tăi? Nu vor să ne primească? Nu mi se pare frumos din partea lor să nu vină în întâmpinarea noastră, nu cred că în fiecare zi sunteţi vizitaţi, ca acum, de doi doctori.
- Intraţi, îi veţi întâlni curând.
Musafirii au fost conduşi în camera bună pe care gazdele o foloseau ca sufragerie.
Lângă masă, în picioare, aşteptau Maria şi Niţă amândoi îmbrăcaţi curat, fără a fi eleganţi. S-au făcut prezentările, doctoriţa a întins afectată şi distantă mâna, a atins în treacăt mâna Marinei. Pe Niţă l-a salutat cu un o uşoară fluturare a mâinii. Tatăl lui Adrian i-a pupat pe amândoi părinţii Emiliei de parcă îi cunoştea de când lumea.
După ce s-au făcut prezentările au luat loc la masă. Niţă a turnat ţuică în păhărele, o licoare veche, galbenă şi uleiosă fabricată în anul în care se născuse Emilia.
Marina, pe sub masă, îl lovea cu piciorul pe Niţă, acesta înţelegea ce voia femeia, însă nu era de acord cu ea. Nevasta dacă a văzut că bărbatul ei e nevolnic şi îndărătnic s-a hotărât să îndeplinească ea ultima formalitate din peţitul tradiţional. A deschis discuţia, tocmai când musafiri duseseră paharele la gură:
-Nu vă supăraţi, vreau să vă întreb: de ce aţi venit?
-Cum dragă mă întrebi de ce am venit? Fetiţa ta nu a fost în stare să-ţi spună de ce ne-am deranjat până aici? Ori voi sunteţi obişnuiţi, să aveţi doctori musafiri în fiecare zi?
-Recunosc că nu ne calcă pragul asemenea feţe alese, la noi vin doar oameni cinstiţi şi cu bun simţ.
-Am auzit că aveţi o fată frumoasă, harnică şi deşteaptă, pentru ea am venit, vrem să o peţim pentru fiul nostru, Adrian, care este aici de faţă. Victor cu faţa senină şi binedispus a îndeplinit datina.
-Emilia, ai auzit de ce au venit dumnealor? Eşti gata să mergi cu dânşi? Îl iubeşti pe Adrian?
-Da mamă, îl iubesc, însă cu el nu voi merge decât după nuntă.
-Fata mai are un an de facultate, eu o voi ajuta cu bani să termine şi acest an. Nu vreau să fie o povară pentru nimeni. După ce va termina şcoala şi îşi va găsi o slujbă voi înceta cu ajutoarele. Gustaţi din rachiu, este adevărată doctorie.
-Mare dreptate ai cuscră, a recunoscut doctorul, este o licoare minunată. După cum am dus-o la gură am simţit cum mă învăluie mirosul de prună, iar gustul a făcut papilele gustative să zbârnâie precum corzile viorii ciupite de viorist.
Ţuica era pentru dezlegat limbile, mâncarea, deşi simplă, era pregătită cu gust.
La început sclifosită şi plină de ifose, gata să răstălmăcească şi să dea răspunsuri acide la fiecare cuvânt al Marinei. Amalia Păsculescu a recunoscut în sinea ei că nu avea ce să reproşeze gazdei. Totul era curat, aranjat cu gust. Marina, chiar dacă  nu era titrată, era o femeie inteligentă, cu mult bun simţ şi cu cuvintele la ea.
-Unde vor locui copiii? Marina, ca mamă, voia să ştie unde va  locui fiica ei. Mamele, în general, iar Marina nu era o excepţie, îşi doresc ca fetele, când se mărită, să locuiască doar cu soţii, fără soacre.
-Noi ne zbatem să le facem casă, nu am mai avea mult la ea. Puteam chiar să o terminăm în acest an, dacă copilul nostru ne asculta şi lua fata pe care eu o găsisem pentru el. Pe lângă faptul că era titrată şi din familie bună, aici Amalia a făcut o grimasă de dispreţ uitându-se la Marina, avea şi o zestre bunicică.
-Avea 100 de kg mamă, Adrian s-a uitat surprins la mamă-sa când a auzit ce spune.
-Cu un pic de regim ar fi ajuns la forma dorită. Crezi că ţăranca asta, care va ajunge consilier juridic, pentru mai mult nu cred că o va duce capul, când va găsi mâncare din destul, nu se va îngrăşa ca o purcea de Crăciun?
-Amalia, termină dragă, nu ai nici un pic de bun simţ? Suntem în casa cuscrilor, fata despre care vorbeşti e copila lor, cum crezi că se simt când arunci asemenea vorbe? De unde ştii tu ce va fi?
-Cuscrii ai spus? Victor ai rămas acelaşi ţăran din Vatra Dornei şi după treizeci de ani de viaţă la oraş. Eu nu sunt cuscră cu ei, mie să mi se adreseze cu doamna doctor. Iar relaţiile cu ei vor fi unele reci, care nu vor presupune vizite şi întâlniri familiale.
Marina privea uluită femeia din faţa sa, care, fără să o cunoască prea bine pe gazdă, o bârfea şi vorbea cu dispreţ nedisimulat despre ea şi fata ei.
Niţă asculta fără să scoată vreun cuvânt, simţea cum i se urcă sângele la cap. Deşi nu băuse, casa se învârtea cu el, iar tavanul simţea cum stă să-i cadă în cap. Vorbele doctoriţei îl loviseră în moalele capului, o privea nedumerit, nu înţelegea cine era zdrahonul de muiere care le intrase în casă cu un singurul scop: acela de a îi umili. S-a uitat la nevastă, ar fi vrut să primească încuvinţarea să vorbească. Marina nu l-a observat, era şocată de vorbele pline de batjocură ale viitoarei cuscre.
-Aş fi vrut să nu fiu pus în situaţia de a spune aceste cuvinte, şi-a început expunerea Niţă, însă modul în care ne-a tratat viitoarea soacră a fetei mele în propria noastră casă, mă face să-i răspund.
-Doamna doctor, eu nu v-am invitat aici, dovadă este şi faptul că nu v-am aşteptat la poartă, fiul dumneavoastră ştia unde stăm şi cine suntem. Adi trebuia să ţină cont de sensibilitatea şi alergia pe care le aveţi când sunteţi în compania unor oameni cu o condiţie socială modestă, comparativă cu a dumneavoastră. Toate răutăţile pe care le-aţi spus mă determină să opresc înfăptuirea logodnei. Nu vreau ca fiica mea să trăiască într-o casă în care va fi considerată o slugă.
Marina a rămas plăcut surprinsă de modul în care tăcutul ei bărbat, pe care nu-l ştia un bun orator, s-a descurcat.
-Mă alătur soţului meu şi susţin tot ce a spus. Vreau să-mi dau fiica, unor oameni care o va considera ca pe fiica lor. La fel cum viitorul ginere va fi copilul meu.
-Staţi puţin! Să ne calmăm! Victor era tare supărat de modul în care evoluau lucrurile. Cuscre, toate cuvintele dumitale au fost de bun simţ, Amalia mea a sărit calul şi nu este bine. Nu am venit aici să vă jignim, nici să vă dispreţuim în propria dumneavoastră casă, unde ne-aţi primit, cum aţi putut mai bine. Nu vreau să oprim logodna, din contră, insist să o facem. Mie îmi place fata şi familia dumitale, astea sunt motive suficiente să-mi doresc să ne înrudim. Amalia îşi va reveni, iar când o va lua pe arătură, o voi da eu la brazdă.
-Bine şi eu vreau să mergem mai departe cu logodna, apropo, fata mai are un an de facultate, cine îi va plăti studiile? Amalia voia să mai audă încă o dată angajamentul părinţilor Emiliei.
-Noi vom plăti, aşa cum am mai spus, nu vreau ca fata mea să fie povara cuiva.
-Dragă, Amalia îşi îndulcise puţin glasul, când casa va fi gata, tot eu va trebui să o mobilez?
-Nu, o vom mobila noi cum putem. Avem ceva bani puşi de o parte special pentru această obligaţie.
-Mă gândeam dragă cuscră, vocea doctoriţei devenise mieroasă, gesturile îi erau afectate, dispăruse viespea care bâzâise cu ceva timp în urmă, scorpia îndărătnică care arsese cu cuvintele ei, ca o veritabilă Mumă a Pădurii,  tot ce ţinea de bun simţ şi maniere elementare, mă gândeam, a continuat doctoriţa, că ar fi bine să ne dai înainte banii pentru mobilă. Aşa am termina şi noi mai repede casa.
-Nu Amalia, nu este bine, facem casa, iar când va fi gata, cuscrii vor veni şi o vor mobila împreună cu copiii, noi nu avem ce comenta.
Nemulţumită, Amalia îşi rodea buzele, iar pe sub masă îi învineţise piciorul lui Victor, cât îl lovise pentru a-l determina să tacă.
Victor era fiu de ţăran care nu îşi uitase rădăcinile. Chiar dacă viaţa îl ajutase să devină doctor şi acum mergea cu drag în sat, mai ales la cârciumă. Cumpăra doi litri de ţuică şi cinstea pe toţi câţi erau în local. Era o bucurie a lui când îi auzea strigând: „să trăieşti Victore”, „să trăiţi domnu’ doctor”.
Amalia era tot din Moldova, dintr-un sat uitat de lume. De când ieşise doctoriţă nu mai fusese în satul natal. Părinţii ei încă trăiau, le trimitea lunar bani, însă pe ei nu-i mai văzuse de mulţi ani. Ultima dată când fuseseră împreună, a fost în ziua în care mamă-sa îl convinsese pe tatăl ei să-i facă o vizită.
A înlemnit Amalia când i-a văzut în uşă.
-„Ce este cu voi aici? Nu mai aveţi bani? De ce aţi venit? Trebuia să-mi scrieţi şi vă trimiteam ce aveaţi nevoie. Intraţi în casă, nu mai staţi ca popândăii în uşă! Aştept musafiri! Ce le voi spune când mă vor întreba cine sunteţi?
-Să le spui cinstit, fată dragă, că eu ţi-s mamă, iar ista este tatăl tău drept şi să le mai spui că noi am muncit, pentru ca tu să ajungi doctoriţă. Ştii ceva, fata mea, ori poate trebuie să-ţi spun doamna doctoriţă? Pentru a nu fi nevoită să răspunzi la întrebări, mai bine plecăm. Hai moşnege să mergem, fiindcă doamna doctor,adică fiică-ta, are musafiri de soi şi nu se poate ocupa de noi!”
Bătrânii au plecat fără ca Amalia să încerce să-i reţină, ori să le ofere un pahar cu apă, chiar a deschis uşa pentru ca ei să înţeleagă că trebuie să plece.
De atunci nu-i mai văzuse, nu-i era dor de ei. Le trimitea regulat bani şi medicamente. Nu-l însoţea nici pe Victor când mergea în satul lui. Rupsese orice legătură cu trecutul, ea era doctoriţa Amalia Păsculescu.
-Îmi dau consimţământul pentru căsătoria copiiilor, privind în ochii cuscrului Victor. Doamna doctor, dacă aş şti că vă veţi băga peste copii când vor fi la casa lor nu aş încuviinţa căsătoria.
-Nu, nu se va băga, mai ales că sunt departe casele una de cealaltă. Adriane, să conduci la întoarcere, eu voi cinsti ţuica lui cuscru. E tare bună şi e păcat să nu profit de ospitalitate şi de bucatele puse pe masă.
Cât timp bărbaţii au gustat licoarea bahică, dând slavă Domnului pentru recolta de prune din a căror zeamă, prin metode cunoscute de ţărani din vremuri de demult, s-a obţinut alcoolul, Marina a invitat pe Amalia în camera de  „dincolo”.
-Cuscră, pe lângă mobilă, am pregătit pentru fată: perne, plăpumi, covoare ţesute în casă pentru a fi puse pe pat. Uită-te câtă muncă, câtă îndemânare, a trebuit pentru a fi realizat un asemenea aşternut! Admiră-i cuscră frumuseţea şi împletirea culorilor.
-Drăguţă, asemenea covoare, cum le spui dumneata, nu vor fi niciodată puse în casa băiatului meu. Vrei să râdă colegii mei doctori când vor veni în vizită? Te cred că ai muncit, se vede că este greu de ţesut, însă trebuie să recunoşti că toată iarna nu aveai altceva ce să faci. Ai buchisit la astea, dacă ai fi fost doctor trebuia să mergi la serviciu, nu ai mai fi avut timp să faci covoraşele astea.
-Doamna doctor, dumneavoastră nu vă simţiţi bine până nu jigniţi? Chiar dacă nu sunt intelectuală, am şi eu importanţa mea. Nici boierii din vechime nu ne priveau cu dispreţul cu care ne priveşti dumneata. De ce? Ce vă face să fiţi aşa de dură? Până la urmă puteţi fi nefericită, din cauza propriei înţelegeri a vieţii.
Amalia se uita la Marina cu ochii mari, nu-i venea să creadă că o ţărancă, fie ea şi viitoare cuscră, o pune la punct.





7 comentarii:

  1. nasul are nas ! aratane si cealata fata doctore de inimi !!!iubesc mierea amara !

    RăspundețiȘtergere
  2. O CREATIE IMPECABILA IN CARE SCOATETI LA IVEALA AROGANTA UNORA CARE AU REUSIT IN VIATA DAR SUFLETUL LE/A RAMAS VANAT SI INCRANCENAT ,DISPRETUITOR...IMI PLACE FELUL CUM SCRIETI ,CU SIMPLITATE , CU MODESTIE SI VA FELICIT D/LE IONEL CARSTEA !

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca cititorii vor cadea in capcana unei astfel de escrocherii ieftine...cauta ,,naivi" in alta parte.

      Ștergere
    2. Sigur că nu! A fost o impertinenţă din partea ei. Ăsta este un blog personal.

      Ștergere

Copiii Țării sunt cea mai bună investiție

    Am ascultat puțin, aș fi vrut să ascult tot discursul din Parlament al lui Orban, mi-a fost imposibil să ascult tot speech-ul. Urmăres...