Mierea amară cap IV

-Cine sunteţi? Fata era contrariată să vadă un grup aşa de mare de tineri străini la poarta ei, mai ales că nu locuia pe uliţa principală.

-Suntem oameni buni, drumeţi prin satul tău. Te-am ruga, dacă se poate, să ne dai o cană cu apă şi o felie de pâine. Suntem însetaţi şi nemâncaţi.

-Intraţi în curte! Mergeţi acolo la umbră , luaţi loc pe bancă, voi mai aduce scaune. Milica a lăsat musafirii să intre în curte, iar ea a alergat la mamă-sa să-i spună despre ce este vorba.

-Mamă, sunt călători, mi-au cerut de mâncare şi apă. Ce ne facem? I-am poftit în curte. Mi s-a părut un gest creştinesc să omenim nişte oameni flămânzi şi însetaţi.

-Bine ai făcut fata mea, să vedem ce le punem pe masă. Sunt mulţi, iar noi nu avem rezerve de alimente. Avem pâine caldă, pentru tine voi mai face mâine alta, acum să facem faţă flămânzilor picaţi de la drum lung. Vom lua roşii din grădină, câţiva ardei, iar din ouălele găinilor vom face scrob.  Tu mergi şi stai cu ei ca o bună gazdă, te rog să duci o carafă cu apă rece din fântână şi o tavă cu pahare. Vezi, să scoţi o găleată cu apă din fundul puţului să fie foarte rece.

Tinerii se aşezaseră fiecare pe unde au găsit loc, singura condiţie era ca locul să fie la umbra deasă a uriaşului păr.

Emilia s-a apropiat de grupul de tineri, apoi s-a aşezat lângă cele trei fete, singurele din grup, care erau puţin mai departe de grupul numeros şi compact al băieţilor.

-De unde sunteţi fetelor?

-Din Brăila. Emilia a pălit, informaţia a luat-o pe nepregătite.

-Cunoşti pe cineva din zonă, ori ai fost acolo? Fata care discuta cu Milica era înaltă, blondă, frumoasă, o privea pe gazdă într-un anumit fel şăgalnic, îşi reţinea un zâmbet care părea gata să scape.

-Da, am un coleg pe care îl cunosc, este într-un an mai mare la facultate.

-Ai fi vrut să-l vezi? Sunteţi prieteni?

-Nu ştiu dacă suntem. Aşa am crezut, acum sunt dezamăgită.

-Nu este bine, niciodată nu ştii ce îţi poate aduce ziua de mâine. Trebuia să vă întâlniţi?

-Da, aşa promisese. Mă doare fiindcă nu i-am cerut să vină în vizită, el a promis.

-Probabil şi el suferă de vreme ce nu te-a văzut.

-Ştiţi voi ceva? Spuneţi-mi! Nu mă mai fierbeţi! Nu aţi ajuns întâmplător la mine, aşa-i?

-Nu draga mea, a intrat în discuţie a doua fată, o satenă, cu ochii negri ca tăciunii. Uite cine este aici şi arde de nerăbdare să te îmbrăţişeze.

Emilia a privit în direcţia grupului de băieţi. Din mijlocul lor, a ieşit, precum Afrodita din spuma mării, Adi. Cum a fost deconspirat s-a apropiat de ea, a îmbrăţişat-o în ropotele de aplauze ale celorlalţi băieţi şi fete.

Marina a fost surprinsă când a auzit aplauzele şi urările, nu înţelegea nimic. Pentru început a crezut că nu s-a mişcat destul de repede şi tinerii o grăbesc cumva. La o privire mai atentă a văzut că fata ei este în braţele unui băiat care o săruta. Nu a zis nimic, va avea mai târziu grijă să o întrebe cine este tânărul.

Adi s-a desprins uşor din braţele Emiliei, apoi, de faţă cu ceilalţi i-a spus:

-Iartă-mă că nu am venit până acum, ei sunt vinovaţi!

-Nu te scuza, eu nu ţi-am cerut să vii, prin urmare nu erai obligat. Nu ştiu cine este vinovat, nici nu mă interesează, eu dacă promit ceva mă ţin de cuvânt, chiar dacă trebuie să mut munţii din loc.

-Noi l-am corupt, a ţinut unul dintre băieţi să îi ia apărarea. El ne-a spus că a făcut promisiunea unei fete că o va vizita. Atunci noi, gaşca, nu am vrut să-l lăsăm.

-De ce? A întrebat Emilia contrariată? Ce interes aveaţi?

-Tot timpul ne vorbea doar despre tine, am înţeles că era îndrăgostit. L-am purtat cu noi să-i testăm iubirea. Abia când am văzut că este incurabil, am hotărât să-l aducem aici împreună cu iubirea din sufletul lui.

-Nu m-aţi convins, dacă în viaţă are ceva de rezolvat trebuie să vă întrebe pe voi dacă să facă  ori nu un lucru? El nu poate? Nu este capabil să gândească singur? Milica era de-a dreptul revoltată. S-a întors spre Adi, din braţele căruia se desprinsese cu câteva minute mai devreme, l-a privit în ochi şi a început să-i vorbească:

-Adi, mă bucur că te-am văzut, mă bucur că i-am cunoscut pe prietenii tăi, însă trebuie să mă înţelegi că pentru mine de acum încolo nu vei fi decât membrul unei găşti de care depinzi ombilical. Suntem colegi la facultate, atât! Acum vă rog să mă scuzaţi, voi aşezaţi-vă la masă, eu şi mămica mea vă vom servi mâncarea, nu vor fi feluri alese, ce am putut încropi, însă în mod cert vă va potoli foamea.

După plecarea Emiliei, Adi şi-a apostrofat colegii:

-Vedeţi ce mi-aţi făcut?

-Fii cuminte! Abia te scăpăm de o viitoare scorpie. Ai văzut ce concluzie a tras? Bă, pe asta nu o ţii în frâu.

-De ce crezi Luciane că femeia trebuie ţinută în lesă? Anca, blondă, ochii albaştri, faţa prelungă cu buze senzuale, îl privea pe cel care se considera un fel de mascul alfa al grupului cu superioritate şi uşor dispreţ. 

-Simplu, femeia trebuie să stea cu basmaua pe cap, şorţul în faţă şi ochii în cratiţă. Înalt, bine legat, părul lung şi negru îi ajungea la umeri. Tănârul îi privea pe toţi cu superioritate.

-Vom avea şi noi meserii ca şi voi, bărbaţii, vom munci alături de voi.

-Este adevărat, însă voi, femeile, trebuie să priviţi ca un privilegiu faptul că veţi putea munci alături de bărbaţi, tot timpul să vă consideraţi nişte tolerate. Într-un fel să mulţumiţi comuniştilor că v-au dat voie, v-au încurajat chiar, să aveţi posibilitatea de a învăţa şi a profesa alături de noi masculii. Să nu înţelegeţi voi că de acum încolo vom mânca la cantină. Nu femeie, voi va trebui să pregătiţi în continuare mâncarea, să spălaţi, să aveţi grijă de copii, etc.

-Şi voi bărbaţii?? Fata era tare supărată de modul misogin în care se comporta băiatul pe care toţi îl considerau liderul grupului. Era uimită cu atât mai mult cu cât îl cunoştea de mult, fuseseră colegii de clasă. Cu ce crezi dragule că eşti mai bun decât mine? Anca l-a privit în faţă provocator.

-Mintea de bărbat este mai cuprinzătoare, mai iscoditoare, dovadă faptul că, deşi femeile numeric sunt mai multe în lume, bărbaţii sunt aceea care conduc lumea, oamenii de litere şi de ştiinţă cei mai mulţi sunt din rândul bărbaţilor. Lucian avea privirea năucitoare, era sigur că îi dăduse lovitura de graţie.

-Da, da, ai dreptate! Aminteşte-ţi că tot timpul am fost mai bună decât tine în şcoală. Acum nu mai suntem colegi, dacă am m-ai fi fost tot eu aş fi fost pe primul loc. În ce priveşte afirmaţia ta, ai dreptate,  sunt mai mulţi bărbaţi oameni de ştiinţă şi conducători din simplul motiv că femeile nu au fost primite în rândul elitelor. Ştiinţa a fost considerat un apanaj al bărbaţilor. Nu uita că din spate, din cele mai vechi timpuri, femeile au condus bărbaţii. Politica se face în pat, iar acolo femeia e regină.

-Voi, femeile, nu înţelegeţi că rostul vostru este să alintaţi bărbaţii, să faceţi copii, să-i educaţi şi în general să vă ocupaţi de toate treburile domestice?? Faptul că învăţaţi carte este doar pentru a putea întreţine o discuţie în societate şi a ajuta copiii să-şi facă corect temele pentru şcoală. Am pretenţia ca atunci când vin acasă, femeia să-mi sară de gât cu zâmbetul pe buze. Prima întrebare să nu fie de genul:”iar ai stat cu băieţii la bere?” Ci să sune aşa:” bine ai venit iubitule”, indiferent de ora la care sosesc acasă, „vrei să să îţi pun să te speli, apoi să mănânci? Pentru tine scumpule am ţinut mâncarea caldă.”

-Tu, Luciane, vorbeşti serios? Anca era bulversată, nu-i venea să creadă ce aude.

-Da, foarte serios! Am crescut într-o casă în care ordinea era firească. Tata ordona, mama executa fără să crâcnească. Să-ţi dau un exemplu scumpo: într-o seară tata a venit târziu de la cărciumă. Era afumat bine. Mama, Dumnezeu să o odihnească în marea Sa milă, cum l-a văzut că a intrat pe uşă s-a grăbit să-i ia haina. Afară ningea viscolit, era o vreme câinoasă. A pus haina tatălui pe scaun, apoi a continuat să-l ajute să se dezbrace. După ce l-a scăpat de toate hainele pline de zăpadă, l-a poftit la masă. Tata a văzut, chiar dacă era beat, că mama nu-i scuturase haina de zăpadă. Fără nici un cuvânt a luat-o la bătaie. A bătut-o cu cu centura care-i susţinea burta enormă ce se revărsa veselă peste curea. A prins capul mamei, l-a băgat între picioarele lui şi cu catarama centurii a bătut-o peste fund până ce s-a umflat ca o pâine  şi a devenit vânăt ca porumbele. O săptămână mama nu s-a putut aşeza pe scaun.

Când a scăpat din mâna lui i-a zâmbit de parcă primise cel mai mare cadou, doar o clipă a întors capul într-o parte şi şi-a zis în barbă: „Doamne, este mai rău decât vremea de afară!”

O să-mi spui că era masochistă, că îi plăcea, nu scumpo, dacă nu i-ar fi zâmbit ar fi bătut-o mai mult şi mai rău. Nu l-a părăsit, nu avea unde să se ducă, apoi cum era să se facă de ruşine, ar fi fost condamnată. „Femeia trebuie să sufere la bărbat, dacă vrea să fie în rândul lumii, altfel nu are decât să se facă curvă” sună un proverb.

-Aşa vezi tu viaţa în doi? Anca îl privea cu groază pe fostul ei coleg de clasă.

-Cum ai vrea? Femeia să-mi facă program? Să-i cer voie să merg unde vreau şi am chef? Lucian privea cu dispreţ nedisimulat fata din faţa lui.

-Cum ar trebui să fie femeia?

-Ascultătoare şi supusă.

-Lucian,va avea şi ea serviciu. Va munci la fel ca şi tine, cum să te porţi cu ea ca şi cum ar fi un sclav?

-Ai prefera să o iau cu mine la cârciumă să bem câte o bere ori să mă ia de braţ şi să mă ducă direct acasă, să ajung de râsul prietenilor?

-Cine este mai important pentru tine? Nevasta sau prietenii?

-Prietenii. Dacă nu faci ca ei, te bârfesc.

-Ai bate nevasta vreodată? Ochii albaştri ai Ancăi erau măriţi, nu înţelegea cum putea un om tânăr cu multă învăţătură să gândească aşa de primitiv.

-Sigur, prima bătaie o va primi în noaptea nunţii. Lucian era stăpân pe el, simţea că este privit cu admiraţie de băieţii din jurul lui.

-Cum  să o baţi în noaptea nunţii? Eşti nebun? Fata era îngrozită.

-Nu! Nu sunt! Este o măsură preventivă. Trebuie „să rup pisica”, să înţeleagă cu cine are de-a face.

-Îi vei spune din timp ce o aşteaptă?

-Nu, va fi surpriza mea.

-Şi dacă pleacă şi te lasă??

-O bat ca lumea, cel puţin să ştiu pentru ce pleacă.

-Ce fel de om eşti?

-Unul normal care nu acceptă ca femeia să fie egală cu bărbatul. Cu emfază a încheiat discuţia, apoi s-a retras în mijlocul băieţilor care l-au primit cu urale ca pe un adevărat lider.

Marina ascultase toată discuţia pitită după cuptorul de pâine, tocmai voia să iasă când Anca a întrebat:

-Adi tu eşti de acord cu el?

Băiatul s-a uitat pe furiş în jurul lui, nevăzând pe nimeni străin a răspuns cu un rânjet:

-Nu vreau să vorbesc despre asta aici, în curtea asta.

-O iubeşti? Tremuri când auzi numele ei? Anca îl privea neliniştită, îl ştia apropiat de Lucian.

-Îmi place mult! Nu ştiu dacă este iubire.

Marina nu a mai putut rezista, teama că va auzi lucruri grave, a făcut-o să părăsească ascunzătoarea.

Toată discuţia tinerilor a dus-o cu gândul în vremea când era fată în casa părintească, multe suferiseră ea, fraţii ei, dar mai ales mamă-sa. Tatăl său de câte ori venea beat, găsea motiv de ceartă. Mamă-sa trebuia să fugă să se ascundă până ce îl lua somnul. A doua zi îl certa, însă el nu îşi amintea nimic de nebunia din timpul serii provocată de băutură. Calm, pregătea căruţa pentru muncă şi împreună cu toată familia, nu rămânea nimeni acasă indiferent de vârstă, plecau la munca câmpului.

În casa socrului găsise o oază de linişte. Acolo nu se certa nimeni. Dacă apărea o problemă şi apărea, era rezolvată în linişte. Socrul fuma mult, avea mustăţile îngâlbenite de tutun în dreptul nărilor, îi privea pe toţi fără să scoată un cuvânt, când se înfierbântau cu discuţia,  ridica uşor mâna, rotea privirea severă asupra tuturor, apoi spunea rezolvarea, spunea cum vor proceda. Dacă era bine ori rău, nimeni nu mai comenta.

Emilia cum l-a văzut pe Adi la iertat. S-a bucurat de faptul că s-a ţinut de cuvânt, chiar dacă în al doisprezecele ceas. Nu-i plăcea că se lăsase condus de ceilalţi, însă spera că în timp îl va modela cum îi plăcea ei să fie un bărbat. Aşa cum maica sa îl fasonase pe taică-su.

Emilia împreună cu Marina au dus mâncarea pe masă, unde tinerii flămânzi, lihniţi chiar, aşteptau să mănânce.

-Vă rugăm să ne iertaţi că nu am găsit  bucate mai bune, atâta am putut încropi într-un timp aşa de scurt. Vă asigur însă că sunt puse cu toată dragostea noastră. Altă dată când mai veniţi, vă rog să mă anunţaţi din timp să vă pot primi regeşte.