miercuri, 27 februarie 2019

Kovesi va fi câinele de pază al banilor europeni


  De câteva zile este mare fierbere la televiziuni. L. C.Kovesi şi alţi doi candidaţi, un francez şi un german sunt audiaţi în PE pentru ca unul dintre ei să fie numit Procuror General al UE. Contrar jocurilor politice de până acum, unde România era defavorizată, de data asta Uniunea Europeană vrea să ne treacă strada împotriva voinţei noastre. Concret. Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror şef DNA pentru abuzurile pe care le-ar fi năşit. O parte din televiziuni cu invitaţii lor spun că alegerea lui Kovesi ar fi proastă, alegerea, dacă s-ar întâmpla. O altă parte susţine alegerea lui Kovesi.
De ce ţările puternice din PE o susţin pe Kovesi, mai ales Germania care are propriul candidat pentru funcţia de Procuror General UE? De ce ar dori un procuror general din est în loc să aibă unul din vest, acolo unde respectul pentru lege este sacru? Cel puţin aşa ni se spune.
De ce Germania a mai adus un candidat, dacă tot nu a votat cu el?
Asta îmi aminteşte de un banc:
Un bătrân a adus în târgul de vite un cal. De el s-a apropiat un posibil cumpărător:
„-Moşule e frumos calul, îmi place cum arată, da, i-a spune, trage la căruţă?
-Nu, nu trage.
-Poate este bun de călărie?
-Nici, zvârle din picioarele din spate.
-E blând?
-Nu, muşcă, sare pe picioarele din faţă. Nu este blând.
-De ce l-ai adus la târg, cum dracu vrei să-l vinzi, dacă are atâtea hibe?
-Nu l-am adus să-l vând, doar să-l fac de ruşine”.
Cam aşa şi cu candidatul german.
Revin la întrebarea de ce este dorită Kovesi, o estică?
Răspunsul este simplu. Bugetul UE, mai ales după ieşirea M. Britanii din UE, s-a micşorat mult. Accesarea fondurilor de coeziune de către statele membre cu venituri mici pe cap de locuitor va fi o mare problemă. De aceea s-a creat această structură denumită Procuratură Generală şi pentru asta vor un şef din est, iar Koveşi, bine analizată, corespunde pe deplin intereselor marilor puteri din UE. Pe scurtătură. Kovesi, cu măciucarii ei, va trebui să-i sperie pe esticii care vor aceste fonduri. Dacă ţările estice vor mormăi, vesticii se vor spăla pe mâini ca Pilat din Pont, este provenită din mijlocul vostru, este cinstită şi corectă, nu mai furaţi. Nu noi occidentul vă urmărim, ci proprii voştri cetăţeni, care sunt curaţi şi cinstiţi.
L. Kovesi va ajunge un erou al acestei ţări. Poporul de jos, talpa, înţelege că puterea actuală nu o doreşte, o ponegreşte şi ar vrea-o pitită undeva într-o celulă confort 1 sporit de la Târgşor. Însă, cetăţenii, neştiutori de multă carte, îşi pun problema aşa: ţara asta a fost furată din temelie, nu mai văd combinatele siderurgice, uzinele, instalaţiile de irigat, fermele agrozootehnice. Văd străini peste tot, văd cum sunt jefuiţi pe unde merg, fie că e vorba de sănătate, de învăţământ, de justiţie, etc. Şi atunci, merg cu gândul că această femeie, zână pentru unii, demon pentru alţii, a vrut să facă dreptate, să prindă hoţii care au distrus ţara. Sigur că au fost şi abuzuri, tot timpul sunt abuzuri.
Şi uite aşa, tot ponegrind-o, tot lovind în ea, o vom face o victimă care va fi luată în braţe de către o parte din popor şi purtată ca pe sfintele moaşte acolo unde ea va dori să meargă.
Acelaşi lucru e valabil şi pentru Iohannis. Deşi este un politician submediocru, fără abilităţi politice, faptul că este hulit de o parte a presei, este ţinut pe primul loc în intenţia de vot a electoratului pentru funcţia de preşedinte.
Bine a ales Iohannis ca ţintă pe Dragnea. Dragnea nu se poate victimiza, el este la putere. Guvernarea Boc-Băsescu ne-a demonstrat ce mult se poate fura în timpul guvernării.
Prin urmare Dragnea nu se poate apăra. Şi când a nins în Sahara tot el a fost vinovat.
Iohannis, victimizat, va fi sigur preşedinte.
Kovesi, victimizată, va ajunge în fruntea procuraturii europene. Apoi, cine ştie, poate prezident al României, dacă va mai fi România.
Alegerea lui Koveşi va fi una politică. Orice ales politic trebuie să mulţumească celor care l-au susţinut. Nimeni nu susţine pe cineva degeaba. Va veni timpul, ca din postura de Procuror General, să fie câinele care să facă frumos şi să fie asmuţită acolo unde doresc stăpânii care au cocoţat-o în funcţie.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...