Destinul cap. XIV. Epilog

  

    Vlad s-a trezit în faptul zorilor, când soarele abia înroșise o dungă de cer dinspre răsărit, după o noapte în care obloanele ochilor îi rămăseseră deschise, avusese o noapte de meditații cu reproșuri și multe lucruri neînțelese. S-a pregătit de plecare. Cu bagajele în mâini a bătut la ușa dormitorului iubitei. Era o ultimă încercare de discuție cu Domnica. SMS-ul primit l-a surprins și pe el la fel de mult ca pe iubita lui. Femeia nu a răspuns. Dezolat, dezamăgit, furios și supărat a deschis larg porțile, a scos mașina din curtea apoi a tras-o pe dreapta drumului. S-a întors, a închis încet porțile, trăgea de timp, tot spera ca Domnica să iasă afară să aibă cu ea o ultimă întrevedere. Ușa casei a rămas închisă, de după perdele femeia îl privea cum pleacă. Lacrimile curgeau șiroaie pe obrajii ei. Se împietrise inima în ea, nu voia să mai fie înțelegătoare, nu mai putea să fie femeia bună și iubitoare la sânul căreia s-au încălzit mulți șerpi.

A pornit mașina, l-a începutul drumului a mers cu viteză mică, abia se târa pe străzile orașului care se trezea la viață, încă spera ca Domnica să alerge după el, să-l cheme, să-i spună că-i va fi alături până când va rezolva problema ivită. Să-i spună că are încredere în el și nu în primul SMS primit.

Drumul până acasă era lung. A apăsat pedala de accelerație, motorul care avea destui cai putere înhămați la trăsura luxoasă, a făcut ca mașina să prindă viteză. Curbele, destul de periculoase la traversarea munților Bucegi, mașina lui Vlad le tăia cu scrâșnet de frâne. Noaptea ce trecuse o sunase pe Măndica, femeia nu răspunsese apelului său. I-a trimis mesaj, însă și acesta a rămas fără răspuns. Plecarea din casa femeii, lângă care spera să trăiască tot restul vieții, îl făcea să nu mai judece clar. Totul era în beznă în capul lui. Nu zărea nici măcar o rază de lumină. Ar fi vrut să-și sune părinții, îi era teamă de mamă-sa, ea îl atenționase cu privire la Măndica, îi interzise să o mai aducă în casă. Îi părea rău că o apropiase de familie.

Ar fi vrut să zboare, să ajungă mai repede acasă, să lămurească problema care era pe cale să-i distrugă fericirea ce se contura la orizont.

Bolidul se strecura printre mașini cu viteză de două ori mai mare decât maxima admisă. Vlad, un om calculat și echilibrat, de această dată avea mintea în ceață, nu judeca limpede, erau lucruri pe care nu reușea să le înțeleagă. Cu Măndița  nu se certase, se despărțiseră în bună pace. E drept, când s-au despărțit, ea i-a șoptit la ureche: „de mine nu scapi ușor!”. Nu a dat importanță, vorbe de femeie. O iubise, de fapt nu ăsta era cuvântul potrivit, și-o dorise ca nevastă, doar principiile lui l-au făcut să nu o aducă în casa ca noră mamă-si. Diferența mare de ani dintre ei, îl făcuse  reticent și în același timp îl convinsese că nu ar fi bună o căsătorie.

Gândurile îi zburau cu repeziciune, se alergau, nu-i dădeau răgazul să le sorteze, să le pună într-o anumită ordine firească. Mașina intra în depășiri riscante. O astfel de depășire, în apropierea unei curbe fără vizibilitate, l-a adus în fața unui TIR. Impactul nu a mai putut fi evitat, a fost devastator.

S-a trezit pe patul spitalului, era bandajat ca o mumie egipteană, doar piciorul stâng ridicat în sus și susținut de o macara îl făcea deosebit de mumiile din piramide.

A încercat să se ridice, nu a putut, cea mai mică mișcare îi producea dureri cumplite. Asistenta a intrat în salon, a verificat perfuzia care îl hrănea pe Vlad, apoi a dat să plece.

-Doamnă, s-a auzit un glas slab venit dinspre bolnav.

Asistenta a tresărit, pacientul era în comă de trei zile.

-Vorbiți? Ați revenit printre cei vii? Îmi puteți spune cum vă numiți?

-Vlad, Apostol Vlad. Ce s-a întâmplat cu mine? Cum am ajuns aici?

-Cu „Salvarea”. Ați avut un accident de mașină. Abia v-au scos dintre fiarele torsionate ale mașinii. Cei de la „Descarcerări” au reușit să vă elibereze. Mașina dumneavoastră a fost dusă la poliție, de acolo se pare că va mai putea merge doar la fier vechi.

-Nu contează mașina, am asigurare CASCO, a murit cineva? Vlad vorbea cu vocea din ce în ce mai stinsă, discuția îl obosea.

-Nu, nu a murit nimeni. Doar mașina dumneavoastră este distrusă complet, TIR-ul nu a suferit prea multe stricăciuni. Asta din câte am auzit. Mai multe știe tatăl dumneavoastră, dânsul s-a ocupat de toate formalitățile care trebuiau făcute. Tot tatăl a plătit rezerva în care vă aflați, nu a vrut să stați în salon. Acum este plecat să cumpere niște calmante, pansamente și ce a mai recomandat medicul. Farmacia spitalului  are medicamente în stoc doar pentru urgențe. Despre starea dumneavoastră de sănătate nu vă pot spune multe, nici nu am voie. Va veni domnul doctor. S-a interesat tot timpul dacă v-ați trezit.

La puțin timp după plecarea asistentei, pe ușa rezervei a intrat doctorul. Bărbat înalt, bine legat, cu palme mari ca terminații ale unor brațe puternice. Avea în jur de 45 de ani, părul grizonat la tâmple, ochii mari și glasul ca un bubuit de tun.

-Ce face pacientul nostru? S-a întors din peregrinajul dintre cele două lumi? Până la urmă v-ați hotărât să mai rămâneți printre noi? Cum sunteți domnule Apostol? Medicul rămăsese în picioare lângă patul lui Vlad.

-Nu știu, nu mă pot mișca fără să nu simt mii de ace înfipte în tot trupul.

-Asta este cea mai bună veste pe care am auzit-o astăzi.

-Cum dracu doctore, eu spun că nu mă pot mișca din cauza cuțitelelor înfipte în tot trupul și dumneata te bucuri?

-Da și încă tare, îmi vine să fac tumbe prin salon...

-Am nimerit la „Camera ascunsă”? Sunt într-un spital de nebuni?

-Nu prietene, nici una nici alta. Faptul că simți toate părțile trupului este formidabil, nu-mi pasă că te doare, îți voi da calmante, înseamnă că sistemul nervos nu a fost afectat și nu există pericolul de paralizie.

-Acum am înțeles. A existat bănuiala unei posibile paralizii? Vlad s-a cutremurat la gandul că ar fi putut rămâne imobilizat într-un cărucior.

-Da, de asta mi-a fost teamă. Piciorul l-ai avut fracturat în două locuri, deasemeni ai avut lovituri puternice în bazin, însă, acum știu bine că nu mai ești în pericol. Oasele se vor suda, apoi vor fi necesare niște ore de kinetoterapie pentru recuperare. Sunt optimist, cred că în două trei luni te vei putea ocupa de problemele dumitale. Este numai bine, în această perioadă nu vei avea carnet, ți-a fost suspendat pe două luni pentru depășire neregulamentară, te-a salvat faptul că testele antidrog și antialcool au fost negative și nu au existat alte victime. Mai vorbim, acum ai să stai în cojocul ăsta de ghips vreo 45 de zile.

-Așa de mult?

-Mulțumește Domnului că nu ești într-un pardesiu de brad, ai avut șanse mari.

-Mulțumesc doctore, ar trebui să stăm de vorbă, știți dumneavoastră ce vreau să zic.

-Stai cuminte, am discutat cu tatăl dumitale. Totul este în regulă. Gândește-te doar la sănătatea ta.

Vlad a închis ochii, gândul i-a zburat la Domnica. Regreta mult despărțierea de ea, mai ales, despărțirea fără explicații. Cu ochii în tavan l-a cuprins somnul. Din când în când tresărea, avea somnul agitat.

.....................................................................................................................................................................

După plecarea lui Vlad, Domnica a ieșit din casă. În cămașa de noapte și papuci a mers în grădina de zarzavat. Încă  era cald, deși vara ajunsese la capăt. S-a plimbat prin iarba udă a dimineții, simțea cum răcoarea picăturilor de rouă îi potolește fierbințeala sufletului. Vlad era prototipul omului pe care și l-ar fi dorit lângă ea. El întruchipa toate visele, toate dorințele sădite în sufletul ei. Îl iubea cum nu iubise pe nimeni niciodată și cum, probabil, nici nu va mai iubi. Mesajul pe care el îl primise seara trecută, pus la un loc cu apelul telefonic la care Vlad nu vrusese să răspundă, o năucise. Îi părea rău că fusese dură cu el, trebuia să aibă răbdare, să-l asculte, să vadă despre ce era vorba, poate înțelegea situația. Până la urmă erau întâmplări dinainte de a fi cunoscut-o pe ea. Domnica a plecat din grădină. A intrat în bucătărie cu gândul să-și făcă o cafea, a încercat întâi să mănânce ceva, nu a putut înghiții. Nu intra nici un dumicat în gura ei, își amintea cu drag cum o răsfăța el cu micul dejun la pat ori la măsuța de pe terasă.

 Ceașca cu cafea din mâna tremurândă zdrăngănea ușor pe farfurioară, Domnica s-a așezat la masa de pe  terasa casei. A gustat o gură din licoare, era amară, a pus puțin zahăr din recipientul de porțelan, special pentru zahăr, care era pe masă. Nu s-a îndulcit. Amar îi era sufletul, nu lichidul din ceașcă. Ar fi vrut să plece, să-l caute, voia să fie lângă el, să-l ajute, iar dacă nu se va putea, să-l lase lângă femeia care îi va aduce pe lume un copil. Să aibă sufletul liniștit fiindcă a făcut totul.

Zilele au trecut greu, Vlad nu a dat niciun semn de viață. Nu a mai rezistat, a sunat ea, nu a răspuns nimeni. Acum chiar nu mai înțelegea nimic. Oare Vlad asta așteptase, să aibă un motiv să poată fugi cât mai departe de ea? Nu-i venea să creadă, nu părea genul de om. Deși, viața o învățase că omul este o mare enigmă pe care îl cunoști bine după mult timp, ori poate niciodată. Avusese exemplul lui Apostoiu pe care îl scosese din mocirlă, apoi încercase să o omoare.

 Pe Vlad îl percepuse altfel, înțelesese că el este dintr-un aluat special. Și cu toate acestea nu răspundea la telefon de câteva zile, deși, l-a sunat de câteva ori pe zi. Deodată mintea i-a fost străfulgerată de vocea robotului telefonului: „...nu poate fi contactat”. Ce Dumnezeu înseamnă asta? Are telefonul închis? E descărcat? Și el cum comunică?

Domnica era confuză. S-a lovit de un zid. Drumurile îi erau blocate, nu putea comunica cu el, să-l caute nu putea, nu avea îngăduința lui, în plus, nu știa cu ce se va confrunta în momentul în care îl va găsi.

S-a hotărât să lase timpul să lucreze. Orice problemă are o rezolvare, bună ori rea.

..........................................................................................................................................................

Tatăl lui Vlad a intrat, încet și emoționat, în rezerva lui Vlad. Și astăzi venise singur, considerase că nevastă-sa încă nu este pregătită să-l vadă.

-Tată, Vlad a încercat să se ridice, a scos doar sunete de durere, a rămas întins.

-Cum ești băiatul meu? Bătrânul i-a prins mâna, cu lacrimi în ochi s-a aplecat și i-a sărutat-o. Doamne, am crezut că te pierd. Am vorbit cu medicul, este optimist în privința ta, speră să te recuperezi complet. Vei mai avea de tras vreo două luni.

-Tată, unde este telefonul meu?

-A fost distrus în accident. Pompierii au recuperate  cartela SIM. Nu am avut timp și nici inima nu m-a împins să o pun într-unul dintre vechile tale telefoane. Îți voi aduce telefonul aici, fiindcă acum îl poți folosi.

-Am primit un telefon de la Măndica când eram la Domnica, nu am răspuns, apoi a trimis un mesaj prin care mă anunța că este însărcinată. Mesajul a ajuns în mâna cui nu trebuia, m-am despărțit de Domnica din cauza acelui SMS.

-Vlad, după întâmplarea nefericită cu accidental tău, în sat a ajuns zvonul, potrivit căruia tu ai fii decedat. Măndica a auzit  știrea și ne-am trezit cu ea acasă la noi. Voia să-și ceară iertare pentru mesajul pe care l-a trimis, voia să dezmintă ceea ce scrisese. Nu, nu este gravidă, însă a bănuit că ești cu o altă femeie, de aceea nu ai vrut să răspunzi la apelul ei.

-Am greșit, trebuia să răspund, Domnica nu ar fi avut motive de supărare. Așa cred că preîntâmpinam totul. Am avut un moment de slăbiciune. Acum este prea târziu. Nu știu cum mai pot drege ce singur am stricat. Vlad vorbea cu glas slab,  în el se simțea tristețea.

-Dacă te iubește cu adevărat, trebuie să fie lângă tine, cred că este un examen pentru Domnica. Eu sper din suflet să-l treacă. Înțeleg, din câte mi-ai povestit și din glasul tău tremurat, că femeia asta a intrat în sufletul tău. Am să vă ajut cât pot de mult pentru ca voi doi să fiți împreună.

-Am greșit față de ea, ea a fost deschisă cu mine, mi-a povestit toată viața ei cu lux de amănunte, însă eu nu am procedat așa. Sinceritatea, în cazul meu, ar fi fost arma câștigătoare. Nu am folosit-o, m-am comportat ca un laș.

-Nu te mai obosi. Alerg acasă să-i spun vestea cea mare mamă-ti. Suferă tare mult, nu i s-au uscat ochii de lacrimi de când ai suferit accidentul. Sunt sigur că va zâmbi și va dori să te vadă, după ce îi voi duce veștile bune de la tine.

-Sunt obosit, cred că voi dormi. Vă aștept după amiază. Pup-o pe mama dragul meu tată! Iertați-mă pentru suferința pe care v-am creat-o!

…………………………………………………………………………………………..............................

Încă de dimineață Domnica fusese sunată de copii să-i ia din stația de autobuz. Fusese o bucurie pentru ea, cel puțin nu va mai fi singură, va avea cu cine vorbi, deși se temea de întrebările băieților. Nu era pregătită ce răspunsunsuri să dea, va improviza pe loc.

Cu zece minute întârziere microbuzul a sosit în stație. Domnica și-a îmbarcat copiii și bagajele lor în mașina proprie, apoi au plecat spre casă.

Pe drum nimeni nu a pus întrebări, iar discuția nu se lega, se simțea că se ocolește întrebarea care ar fi desfăcut toate barierele.

Băieții au dus geamantanele în casă, apoi au așteptat ca mama lor să le spună unde să-și pună lucrurile.

-Băieți, duceți lenjeria voastră în baie pentru spălat, iar celelalte lucruri puneți-le la locul lor, așa cum v-am învățat. Domnica era calmă, privea mai mult în pământ.

-Nu este nevoie să le ducem în baie, toate sunt curate, au fost spălate de bunica. Rolo întotdeauna își asuma rolul de șef între frați, asta pentru că era cu 10 minute mai mare decât Remi.

-Unde este Vlad? Mă așteptam să fie aici, să ne întâmpine. Ce s-a întâmplat? Pe Rolo îl dezamăgise lipsa lui Vlad. Văzând că mama lui tace, a înțeles că s-a întâmplat ceva rău.

-Nu îți pot răspunde, nu știu nici eu unde este, a plecat de câteva zile, de atunci  nu răspunde la telefon.

-Cum adică nu răspunde? Fii mai explicită! Rolo era nervos și nerăbdător să afle amănunte. Nu cred că a plecat intempestiv, fără explicații, nu părea un astfel de om.

-Cred că eu am greșit, acum câteva seri a primit un telefon, s-a uitat cine este, apoi a închis. Câteva minute mai târziu a intrat în baie să facă duș. Un semnal al telefonului lui Vlad mi-a dat de înțeles că primise un SMS. Curioasă, am deschis telefonul, o femeie îl anunța că este gravidă cu copilul lui. Am verificat dacă numărul celei care dăduse telefon este același cu numărul de telefon căruia Vlad nu-i răspunsese. Era același. Din acel moment nu am mai putut judeca limpede, când a ieșit din baie l-am poftit să-și facă bagajul, iar dimineață, fără altă discuție, să plece înainte ca eu să mă trezesc. El a protestat, eu nu am acceptat nici o discuție, l-am trimis la femeia care urma să nască. Am părăsit sufrageria și m-am baricadat în dormitor. A bătut mult timp în ușă, încerca să-mi explice, am vorbit peste el, nu am înțeles nimic, s-a lăsat  păgubaș, a plecat în dormitorul lui. Dimineață a bătut din nou în ușă, nu am răspuns. Mai târziu când am ieșit afară, nu mai era, plecase. De atunci nu mai știu nimic de el. De câte ori sun, intră robotul și mă anunță că nu poate fi contactat.

-Mamă, tu ai greșit. Poate așa este, o femeie a rămas  gravidă cu el. Ei, și? Ți-a spus el cumva că vine de la mânăstire? Nu! Ai fost măritată cu el, ori ai fost prietena lui până acum? Nu! Ce pretenție ai de la el?

A avut o aventură, era singur, liber, fără obligații, tipa s-a gândit că nu ar fi rău să-i facă un copil. Posibil să-l fi mințit, special, că se protejează, să-l poată prinde cu sarcina.

-El știa că a primit mesajul? A continuat Rolo.

-Nu, eu i l-am arătat. Nu trebuia să mă uit în telefonul lui, telefoanele astea performante au toate secretele noastre înmagazinate, nu am procedat bine. Domnica era și mai supărată, simțea că își  dezamăgise copiii.

-Mamă, poate avea nevoie de tine, ai procedat ca ultima țață. Unde este mama noastră cea puternică?  Cum ai putut să te lași doborâtă de un simplu mesaj? El a încercat să-ți explice?

-Da, a încercat, eu nu l-am ascultat. Am plecat în dormitor unde m-am închis, nu înainte de a-i transmite ca dimineața la prima oră să plece. De ce discuta cu copiii de aceea era și mai sigură că procedase ca o femeie bolnavă de gelozie.

-Tot timpul răspunsul robotului a fost:„abonatul nu poate fi contactat?”

-Nu știu dacă numai ăsta a fost răspunsul, important este că doar robotul a răspuns de parcă telefonul lui ar fi fost tot timpul închis.

-Mamă, cât a stat la noi a vorbit la telefon, era căutat, suna și el? Remi încerca să-l ajute pe fratele lui și amândoi să-și ajute mama.

-Foarte des, fie suna el, fie era sunat. Vorbea cu tatăl care se ocupa de firmă în lipsa lui, vorbea cu băncile, cu inginerul fermei, cu doctorul veterinar, cu diverși clienți.

-Ai observat dacă avea două telefoane? Ceva este în neregulă.

-Nu, avea un singur telefon. Mi-a spus că la un moment dat contabila lui îi sugerase să-și mai ia un telefon. I-a răspuns că nu-i vede rostul, nu poate vorbi la două telefoane o dată. Detesta să aibă două telefoane.

-Cred că Vlad a pățit ceva. La cât timp, după ce a plecat, l-ai sunat? Rolo devenise posomorât, era sigur că un om nu dispare așa de ușor, ceva rău se întâmplase.

-În prima zi, la vreo două ore după ce a plecat de aici, m-a sunat el, nu am răspuns, apoi telefonul lui a tăcut pentru totdeauna.

-A sunat cineva la poartă, merg să deschid. Remi s-a ridicat de pe scaun, apoi a ieșit din casă.

-Mamă, îl crezi pe Vlad capabil să vadă că îl suni și să nu-ți răspundă?

-Rolo, de când sunt pe pământ, am văzut multe lucruri rele, însă, acest om părea făcut din alt aluat decât toți oamenii pe care i-am întâlnit  în  viața mea. Ce se aude afară? Ce este gălăgia asta? Rolo, hai să vedem ce se întâmplă!

Remi deschisese poarta, în curte  năvălise Stere, avea ochii injectați de băutură. Băiatul încercase să-l oprească în poartă, însă, intrusul îl bruscase și pătrunsese în curte.

-Ce-i cu tine aici? De ce ai venit? Știi că nu ai voie să te apropii de mine la mai puțin de 500 de metri? Rolo, adu telefonul să sun la 112.

Din casă, cu mobilul în mână, venea băiatul cel mare. Telefonul a început să sune, Domnica a răspuns:

-Da, la telefon. Ce s-a întâmplat? De ce ai vocea așa de slabă? Abia te aud.

-Domnica, te iubesc, nu mai plec de lângă tine, ești femeia mea dragă, am greșit o data, acum gata, mă fac om de treabă! Stere vorbea tare, vocea lui se auzea în camera de spital unde Vlad era internat.

-Domnica, vocea slabă a lui Vlad era acoperită de jurămintele de iubire ale lui Stere. Femeia nu înțelegea nimic din ce spunea Vlad.

-Stere, ieși din curtea mea! Du-te Rolo și dă drumul câinelui să-l facă bucățele pe nemernicul ăsta.

Când a auzit de câine, Stere a ieșit val-vârtej pe poartă înjurând cu voce tare pe Domnica și câinele ei.

Vlad închisese telefonul, era dezamăgit, auzise declarațiile de dragoste ale lui Stere. A închis ochi, gândurile i-au zburat la Domnica. Nu o putea scoate din suflet, se zăvorâse în inima lui.

Soneria telefonului l-a smuls din meditație. Cu greu a reușit să răspundă, mișcările îi cauzau dureri mari în zona brațelor.

-Vlad, tu ești? Domnica bucuroasă, cu vocea tremurândă a continuat: de ce vorbești așa de încet, așa de greu, abia silabisești cuvintele. S-a întâmplat ceva? E grav? Iubitule, spune-mi și totodată iartă-mă pentru modul în care am procedat, nu aveam nici un drept să mă comport astfel. Trebuia să fiu lângă tine să te ajut să iei cele mai bune decizii, nu trebuia să te alung. Doamne, Vlad, mă vei putea ierta?

-Domnica, nu pot vorbi mult, sunt în spital în Ploiești, am avut un mic accident cu mașina, nu este nimic grav. Nu voia să o îngrijoreze.

-De ce nu mi-ai răspuns la telefon atâtea zile la rând? Femeia începea să se dumirească de ce Vlad nu răspunsese la telefon.

-Astăzi am primit un nou telefon, cel vechi a fost distrus în timpul accidentului, doar cartela SIM a putut fi salvată. Cum am primit mobilul am sunat imediat. Cine era tipul care părea că îți face declarații de iubire? Vocea lui Vlad devenise și mai slabă, începuse să obosească.

-Stai liniștit, vin imediat la spital, îți voi explica totul. Acum odihnește-te! Pot să vin la tine? Domnica a  întrebat cu teamă, îi era frică de un refuz.

-Nu aș vrea să vii acum, însă, mult m-aș bucura să te știu lângă mine. Te aștept iubirea mea!

-Să fii cuminte! Vin cât de repede pot. Pa scumpule! Domnica era la fel de bucuroasă cum a fost când l-a văzut prima dată pe Vlad.

........................................................................................................................................................................

Asistenta l-a trezit cu mare grijă, nu voia ca Vlad să tresară și să-și pricinuiască dureri.

-V-a luat somnul, v-am urmărit, ați stat mult timp cu ochii deschiși. Trebuie să luați medicația de seară. Asistenta i-a dat pastilele, apoi paharul cu apă, l-a susținut până a înghițit medicamentele și apa. Să nu uit, a venit cineva în vizită, puteți să primiți vizita ori considerați că vă va obosi?

-Cine este? Să intre!

Asistenta a deschis ușa și s-a tras într-o parte, în rezervă a intrat Domnica, aceasta, la vederea lui Vlad, de fapt a gipsurilor și pansamentelor cu care era acoperit, s-a tras un pas în spate.

Asistenta a prins-o binișor de mână, apoi a condus-o la patul rănitului.

-Domnica, a putut îngăima Vlad, din ochi lacrimile intrau direct în bandajul feței.

-Vlad, dragul meu, ce ai pățit? Speriată femeia i-a prins mâna cu mâna ei, cu cealată mână a început să-i  mângâie vârful degetelor care ieșeau din gips.

-Ei, o bagatelă, un TIR s-a dovedit mai tare decât mașinuța mea. În rest e bine.

-Cum bine dragul meu când arăți, Doamne iartă-mă, ca o mumie?

-Au exagerat doctorii puțin, am înțeles mai târziu că au avut gips plus de inventar și l-au folosit pe mine. Vlad încerca să glumească. Era fericit că Domnica venise la el.

-Doamna asistentă, a întrebat Domnica fata care rămăsese retrasă lângă ușă, e grav?

-Nu, a fost. Trei zile nu a ieșit din comă, medicul a crezut că-l pierdem. Însă este puternic ca un taur, ori ca un îndrăgostit, cum râde domnul doctor de el, vrea să trăiască. Domnul doctor, la raportul de gardă, a spus că are mari speranțe că se va vindeca fără probleme. A fost haios medicul când a venit din vizita pe care o făcuse domnului Vlad, ne-a spus: „Vlad, din punct de vedere neurologic este perfect, l-am văzut cum a țipat când i-am mișcat picioarele și mâinile. El țipa de durere și eu râdeam de bucurie. L-am liniștit, faptul că are dureri înseamnă că sistemul nervos funcționează”.

- L-am întrebat pe doctor când l-am văzut cum râde: „sunt la nebuni închis?” Apoi mi-a explicat motivul bucuriei sale. Cred că de mâine îmi mai dă jos din pansamente, rănile deschise au început să se cicatrizeze.

          Epilog

 S-a scurs un an de zile de la accident. În curtea casei lui Vlad, la umbra unui ulm falnic, era așezată o masă lungă confecționată special pentru această sărbătoare. În jurul mesei, așezați pe scaune cu spetează, erau familiile lui Vlad și Domnica. În capul mesei era sărbătoritul, proaspătul student la facultatea de matematică, Cristian fiul lui Vlad. Tuica tare și aromată, făcută din prune grase care se culegeau toamna târziu, dezlegase limbile convivilor. Erau grupulețe, băieții Domnicăi discutau cu Cristian, dornici fiind și ei să ajungă studenți, însă, până atunci mai aveau un an de liceu. Vasile Vasilescu  se împrietenise la cataramă cu Pavel Apostol. Doamna Vasilescu discuta cu mama lui Vlad. Toți erau fericiți. Domnica și Vlad s-au ridicat de la masă, fără să fie observați, apoi, de mână, au plecat să se plimbe prin grădină.

-Nu mi-ai spus, cum ai scăpat din pușcărie?

-Așa este, evenimentele prin care am trecut amândoi au făcut să nu îți pot spune cum s-a terminat povestea. Pe scurt, avocatul meu a făcut recurs, a fost o luptă la baionetă. Procurorul, la recurs, a cerut să mi se dea o pedeapsă exemplară de 10 ani închisoare, în timp ce avocatul a cerut eliberarea mea deîndată. Judecătorul, pentru a simplifica lucrurile și pentru ca nimeni să nu plătească pentru timpul pe care eu îl petrecusem în pușcărie, mi-a dat un an de închisoare cu executare, apoi am fost pusă imediat în libertate, se considerase că deja executasem pedeapsa. Asta a fost tot. O lecție de viață cum doar acolo se poate învăța.

M-am întâlnit cu Măndica, nu știu cum a aflat cine sunt. Știi ce a făcut? Și-a cerut scuze, spunea că nu a vrut să facă ceva rău, fusese un acces de gelozie. Nu ar fi trebuit să fie geloasă pentru că tu nu îi promiseseși ceva. M-a bucurat sinceritatea ei, însă multă suferință a provocat, mai ales ție care aproape două luni de zile ai mers cu mare greutate, parcă și acum mai stângăcești de picior.

-Cred că este mai mult teama rămasă din timpul covalescenței. Stăm împreună de aproape un an, Vlad a băgat mâna în buzunar a scos discret o cutiuță îmbrăcată în catifea, apoi a pus un genunchi în pământ: vrei să fii soția mea? Bărbatul a deschis cutiuța, micul diamant  din montura inelului sclipea în razele soarelui care cobora spre apus.

-Doamne, mult ți-a trebuit! Sigur că vreau, scumpule! Domnica a sărit în sus de bucurie, cu palmele împreunate ca într-o rugăciune s-a așezat în genunchi lângă bărbatul ei.

Vlad a pus inelul pe degetul femeii, apoi s-au sărutat. Din curte se apropia de ei întreaga adunare. Când i-au văzut îmbrățișați au început să aplaude. Amândouă familiile se bucurau pentru fericirea copiilor lor.