Înterviu cu Președintele Iohannis

  Cabinetul  Președintelui României. Undeva în capătul camerei, tronează un birou uriaș, iar în spatele lui, așezat pe uriașul tron, se odihnește însuși Președintele României. Șeful de cabinet m-a introdus în încăpere fără mult ceremonial, pe mutește, parcă îi era teamă să-l trezească pe uriașul adormit în scaunul prezidențial.

-Să trăiți domnule Președinte! L-am salut ceremonios, aproape ca pe un suveran. Domnul Iohannis, Președintele României, a deschis un ochi plictisit, apoi l-a închis la loc. Cu un ultim efort, vizibil obosit după cei cinci ani de mandat, Președintele mi-a indicat, prin ridicarea unui deget,  fotoliul pe care trebuia să iau loc.

După ce m-am afundat confortabil în fotoliu, așa trebuie să te simți la Cotroceni, cel puțin așa se simte Iohannis după propria declarație, am privit în direcția Președintelui care, în acel moment, avea mâinile încrucișate pe piept, ochii închiși și capul rezemat de uriașa spetează a uriașului scaun. Crezând că meditează la marile probleme ale României, am tăcut respectuos. Însă sforăiturile care veneau din direcția marelui Șef al Cotroceniului, împreună cu zgomotele repetate ale unor vânturi rătăcite m-au convins că domnul Șef doarme de-a binelea. M-am foit în fotoliu, am scăpat, intenționat, pixul pe jos, în speranța că îl voi putea trezi pe cel care dormea confortabil. Nu a fost chip. Omul dormea, nu moțăia, nu era un accident, era un somn profesat de-a lungul celor cinci ani de mandat prezidențial.

După două ore de așteptare, neîndrăznind să-l trezesc din somnul prezidențial, în sfârșit a deschis ochii.

S-a uitat la mine tâmp, cu privirea rătăcită, a dat din mână a lehamite, apoi cu o scârbă, puțin ascunsă, mi-a aruncat:

-Spune!

-Domnule Președinte, așa cum am stabilit cu staful dumneavoastră de campanie, m-am prezentat să vă iau interviul promis.

-Bine. Însă timpul ăsta noros mă îmbie la somn. Președintele a căscat, apoi s-a întins așa de mult încât aveam impresia că vrea să-și vândă pielea la metru.

-Prima întrebare, pentru încălzire: Cum vă simțiți după cinci ani de mandat prezidențial?

-Regret că au trecut așa de repede. Mă simt bine, sunt în formă.

-Cum ați reușit să vă păstrați tonusul și echilibrul psihic? Multă lume, mai ales dintre cei cu funcții de răspundere se plâng de stres. Dumneavoastră cum ați reușit să nu fiți stresat?

-Rețeta este relativ simplă. Am să vă învăț, niciodată nu se știe când aveți nevoie de ea. Luați un elastic, apoi întindeți-l până la limita ruperii.

-Nu înțeleg, explicați-mi!

-Nu mă mai întrerupeți, îmi este lene să caut ideea de unde am rămas. Cum îți spuneam. În cei cinci ani, așa am procedat cu prerogativele mele. M-am plimbat prin toată lumea, nu cu probleme de stat, ci prin obiective turistice. Toți țipau că eu nu sunt la serviciu, și, care era problema? Am întins legea ca pe elastic. Din stațiuni veneam în scurte vizite prin țară, aveam nevoie de odihnă. Dacă mă stresau consilierii, Orban, Țurcan, ori altcineva, ieșeam pe post și cu scrâșnet de dinți, cu toți nervii încordați îl înjuram pe Dragnea, înjuram PSD-ul, ori pe Dăncilă. Așa mă linișteam, intram în birou și dormeam liniștit până ce trebuia să plec la Vila Lac 3, pentru a-mi petrece timpul cât mai plăcut până dimineața când plecat la birou unde mă odihneam până seara.

-Domnule Președinte, totuși, PSD-ul spune că elasticul dumneavoastră s-ar fi rupt de câteva ori.

-Perfect adevărat. Am încălcat Constituția în mod voit, i-am provocat, simțeam nevoia să mă joc, am făcut-o deliberat, voiam să văd dacă PSD-ul va acționa împotriva mea. Nu au făcut-o! Știi de ce? Din frică. Teama lor am speculat-o eu, am ajuns să-i încalec, au gemut sub greutatea mea, însă nu au reușit să arunce balastul din cârca lor. Eu pentru ei eram un balast.

-Îmi puteți spune câteva dintre realizările dumneavoastră în cei cinci ani de mandat?

-Sigur că da! Am fost la Miami. Am fost în stațiunile Spaniei. Am fost de ori la Washington, m-am întâlnit cu Trump, sincer, de aici m-am ales doar cu faptul că am atins pielea catifelată a mâinii Melaniei, în rest, al naibii Donald, doar mi-a dat ordine. Bine că nu m-a pus să-i fac și pantofii. Sincer? I-aș fi lustruit. E de colea să te întâlnești cu Trump și să-ți dea voie să respiri același aer cu el? Sigur că nu.

-Domnule Președinte, pentru Țară, ce ați făcut efectiv?

-I-am fost Președinte. Nu este suficient? Să ne gândim puțin: sunt neamț, uită-te ce falnic sunt, mi-ai văzut rânjetul? Spune-mi dacă ceilalți trei Președinți au avut caracteristicile mele.

-Se spune că nu vreți să participați la nicio confruntare, de ce?

-Eu deja am câștigat, nu am pentru ce să mă bat. În cinci ani, am transmis șefilor UE, SUA și tuturor forțelor interesate în ocuparea economică a României că sunt de partea lor. Din acest motiv nu am cum să pierd, ”nu contează cine votează, contează cine numără voturile”. Să vă răspund la întrebare: să meargă la confruntare cei care luptă pentru locul doi. DIXIT.

Acest articol este un pamflet.