luni, 21 octombrie 2019

Candidații la prezidențiale, azi Viorica Dăncilă.


Suntem în plină campanie electorală. O campanie mută. Pentru prima dată asist la o campanie atipică, candidații parcă abia așteaptă să se termine corvoada pentru a ajunge la urne. În primii ani ai democrație noastre originale, în timpul acestor campanii, mai ales prezidențiale, erau dezbateri intense, confruntări de idei, de promisiuni, de ce nu, de minciuni. Asta arăta că le pasă de electorat celor care râvneau  fotoliul de la Cotroceni, acolo unde, actualul Președinte se simte „confortabil”.
Singurul candidat care a aruncat mănușa provocării la o confruntare televizată este Viorica Dăncilă.
Trebuie să recunosc că această femeie, ca om politic, a crescut foarte mult. Mai ales după ce Dragnea a fost îndepărtat de la conducerea PSD. A devenit stăpână pe ea, i-a dispărut emoțiile, iar greșelile de exprimare, pe fond emotiv, au fost foarte mult reduse.
Viorica Dăncilă este un candidat redutabil la aceste alegeri. Este un om care a lucrat timp de un an și 9 luni ca premier al României sub mare presiune. Presiunea a venit din partea propriului partid, nefiind președinte nu putea lua unele decizii, presiune din partea străzii, presiune din partea Președintelui României. Nu a fost ușor, mai ales că în mandatul ei au fost împlementate foarte multe legi esențiale, apoi au fost luate măsuri sociale, aceastea toate împotriva unor opuneri categorice din partea lui Iohannis.
Doamna Dăncilă este foarte bună pentru a fi Președintele României din mai multe motive:
1)      Este o femeie viguroasă, activă, dinamică. În mod sigur nu va dormi în fotoliul prezidențial. Nu schiază, prin urmare iarna nu va sta în stațiunile montane, ci își va face datoria de Președinte.
2)      A demonstrat în timpul mandatului de Premier că poate locui în București fără să facă naveta la Videle, este un punct câștigat pentru bugetul României.
3)      Nu merge în stațiunile exotice ale lumii 10 luni pe an, ceea ce se presupune că va avea mult timp la dispoziție pentru a lucra în beneficiul României.
4)      Nu este o persoană conflictuală, așa cum s-au dovedit a fi ultimii doi președinți, mai ales cel care este acum în funcție.
5)      Nu urăște poporul român în integralitatea lui, așa cum actualul Președinte consideră că români sunt doar  aceia care îl pupă pe el în fund.
6)      A demonstrat că are capacitatea fizică și morală de a rezista la atacurile fără număr venite din partea unui Președinte iresponsabil și ai acoliților lui.
7)      Viorica Dăncilă cunoaște cu adevărat marile probleme ale României și va ști cum să le remedieze   din poziția de Președinte.
8)      Viorica Dăncilă l-a provocat la un duel de idei pe contracandidatul său Iohannis, a avut acest curaj. Probabil Iohannis va respinge provocarea, el considerându-se deja reales ca Președinte.
9)      Viorica Dăncilă, la fel ca Iohannis, nu au fost binecuvântați de Dumnezeu cu copii. Viorica Dăncilă a luat un copil de la ORFELINAT și a „investit” în el. Acum este un tânăr pe picioarele lui cu familia lui. Iohannis a preferat să „investească” în case. Ce dracu să faci cu casele dacă nu ai cui le lăsa?
După ce a fost primul Premier femeie din istoria României, sper să fie și primul Președinte femeie din istoria României.
Oricare alt candidat, în afară de Barna, este cu mult mai bun decât Iohannis. Viorica Dăncilă merită să ajungă Președinte al României. Dacă Iohannis a ajuns să fie lăudat pentru costisitoarele concedii de odihnă interminabile prin stațiunile lumii și prin deplasările București –Sibiu și retur și pentru inactivitatea din Palatul Cotroceni, o femeie cu anduranță și dinamică ca doamna Dăncilă de ce nu ar fi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...