marți, 23 iunie 2020

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap XI


        Lixandru a intrat în primărie, nu se vedea nimeni pe hol, doar din biroul notarului răzbăteau voci de bărbați ce păreau că se ceartă. Nu a dat importanță, în acel birou mereu sunt oameni nemulțumiți. A descuiat bătrâna ușa din stejar de la biroul său, a intrat în cămăruța rece și sărăcăcioasă, fostul primar, înainte să-l aresteze, cărase acasă mobilierul pe motiv că era proprietatea lui, a oftat privind geamul sculptat cu flori de gheață, s-a așezat pe scaunul din spatele mesei de lucru cu creionul în mână, voia să ia notițe din ultima circulară trimisă de prefectură.
      Ușa s-a deschis larg, în cadrul ei s-a oprit Dobrogeanu, secretarul județenei PCR, ceva mai în spate era Furtună, instructorul de partid. Amândoi aveau fețele mohorâte, nici urmă de zâmbet. Au dat mâna cu Lixandru, acesta s-a ridicat de la birou lăsând locul lui Dobrogeanu. Secretarul, după ce s-a așezat pe scaun, a privit câteva clipe în gol, apoi a prins a vorbi mai mult șoptit:
      -Lixandre, aici în sat este unul Belciug, un chiabur, are un fiu care a fost arestat pentru o tentativă de omor. Ei bine, fiul a reușit să evadeze din închisoare împreună cu alți deținuți, cei mai mulți legionari condamnați pe viață pentru crimele de la Jilava din 1940. Din informațiile noastre se pare că banda de fugari, ascunsă undeva prin munții Bucegi, a reușit să ia legătura cu bătrânul Belciug. Acesta le trimite alimente și bani, nu cunoaștem modalitatea prin care transportă în munți cele necesare bandiților. Acum urmează partea cea mai rea. Lotrii intenționează ca în noaptea de revelion să atace câteva case, vor să se răzbune, sau pur și simplu să jefuiască, deși mă îndoiesc de acest motiv, nu riscau ei să vină tocmai până aici pentru a jefui, erau sate bogate aproape de munți. Sunt convins că este vorba de răzbunare.
      -Cred, că ești unul dintre cei vizați, au destule motive să te omoare, mai sunt câteva persoane care ar putea face obiectul răzbunării lui Belciug cel tânăr.
      -Mă vei întreba, a continuat Dobrogeanu, de ce s-ar complica Belciug cel tânăr să se răzbune când pedeapsa lui este una mică și pentru el cel mai bine ar fi fost să se predea. Nu mai poate, tocmai din acest motiv colegii lui, bandiții, îi înfierbântă sângele răzbunării, să-l lege de ei. Am adus cu mine doi băieți, lucrează la „Siguranța” statului, îi vei ține pe lângă primărie, cine te va întreba ce este cu ei le spui că sunt refugiați de război din Moldova. Vor căuta de lucru prin sat, cel mai bine ar fi să doarmă pe unde muncesc, poate reușim să ajungem la bătrânul Belciug. Ai trei, patru prieteni buni în care să ai încredere deplină?
      -Am tovarășe secretar, e Lazăr al Samfirei, Vasile Titirez, din cauza lui, Spirache Belciug este în pușcărie și acum fugar, pe el l-a tăiat, îl mai am pe Stan Matei pe care l-am avut și în Comisia de Împroprietărire.
      Dobrogeanu s-a uitat îngrijorat la tânărul din fața sa, el îl pusese primar, din cauza lui era expus acum gloanțelor celor care luptau împotriva comuniștilor:
      -Tovarășe Lemnaru, dacă vrei să te retragi, eu te înțeleg și nu îți voi reproșa niciodată. Lupta va fi grea, ferească Dumnezeu, cum spune marxistul, vor fi morți, vor fi răniți, însă, în final, victoria va fi a noastră. Aș aduce o companie de jandarmi, însă nu vreau să-i sperii, vreau să-i ademenesc aici în sat, să punem mâna pe ei, apoi să-i aducem în fața justiției  să dea socoteală pentru faptele lor criminale.
      -Nu mă retrag tovarășe secretar, voi apăra cu arma în mână reforma agrară și directivele PCR. Am să vă rog să-mi aduceți de la județ câteva arme automate și muniția necesară. Voi găsi aici, în sat, destui tovarăși care să mă ajute, să ne ajute, până la urmă să se ajute să pășim pe mai departe în drumul construirii unei societăți mai bune.
      -Vei avea tot ce dorești, mai ales ce ai nevoie. Cei doi de la Siguranță vor executa ordinele tale, iar tu ne vei ține la curent pe noi în tot timpul. Nu ezita să mă cauți indiferent de oră, sunt lucruri grave și va trebui să le remediem. Nimeni nu trebuie să știe cine sunt cei doi, nici măcar familia ta, ori prietenii tăi. Aici nu se pune problema că nu ai avea încredere, trebuie să păstrăm secretul pentru siguranța misiunii. Te vei purta dur cu ei, nu trebuie să le faci concesii, stai liniștit, nu-ți vor reproșa niciodată nimic, sunt oameni încercați și în plus de toate sunt membrii ai Partidului Comunist. Acum te las, când vei primi armele să le dai pe bază de tabel, cu nume pronume și celelalte date de stare civilă, nu ne putem juca cu armamentul.
      -Îti voi trimite o mașină cu lemne pentru primărie, atunci vor veni și armele cu muniția. Dragul meu, îți doresc succes! Dobrogeanu s-a ridicat de la birou i-a strâns mâna bărbătește lui Lixandru și-a îndesat pe cap căciula rusească cu apărători de frig pentru urechi, apoi a plecat urmat îndeaproape de Furtună.
........................................................................................................................................................................
      Cum l-a văzut pe Lixandru intrând pe poartă, Gheorghe i-a ieșit în întâmpinare, după față se vedea că este îngrijorat. Își spusese în gândul lui: „ce boier pleacă de acasă pe o asemenea vreme dacă nu-l mână din spate probleme de viață și de moarte?” Pentru bătrânul Lemnaru, Dobrogeanu era tot un boier, unul pe stil nou.
      -Ce veste poveste ai aflat fiul meu? Bărbatul căta într-o parte la băiat, nu voia să-l preseze să-i spună ce a discutat cu secretarul, poate erau taine și el nu trebuia să le afle.
      -Mai nimic tată, m-au făcut să înot prin zăpada asta degeaba până la primărie, noroc cu cizmele din piele până la genunchi. Acu s-a văzut ce bine le-a prins când le-am dat cu untură înainte să plec, picătură de apă nu s-a strecurat prin piele. Nu știi cum sunt ăștia? Să faci aia, să faci ailaltă, de ce nu ai făcut, de ce nu ai dres. I-am zis de la obraz:„cu ce tovarășe să fac dacă județul nu mă ajută? Știți doar să-mi cereți, însă să-mi dați, nu știți. Îngheț cu funcționarii de frig în primărie, noroc că mai beau câte-o gură de trăscău să se mai încălzească”. „Auzi tovarășu, nu le mai da să bea în timpul serviciului, mai bine vă trimit o mașină cu lemne de la ocol.” Asta am reușit să scot de la ei, o mașină cu lemne. Lui Vasile îi îngheață creionul în mână când buchisește în registrele cele mari. Tată, Vasile mă întreabă mereu dacă am hotărât ceva.
      -Ce să hotărâm băiete? Ce vorbe-s astea? Nu s-a liniștit? Acum e ditamai perceptorul? Are leafă, șaretă la scară, se mai uită la Didina mea? Gheorghe voia să-și ia vorba înapoi și să-i dea fata lui Titirez, însă nu știa cum să facă să nu fie prejudiciată imaginea lui.
      -Tată, ia-l pe Vasile de ginere, e băiat bun, părinții lui, acum că s-a liniștit și neica Anghel, sunt oameni vrednici și la locul lor. Doar Vasile, din satul ăsta, este capabil să o apere și să o iubească pe Didina noastră. Hai în casă să bem o gură de țuică din glaja de pe poliță. A cam intrat frigul în mine.
      Filofta, când a văzut bărbații intrând în casă a dat poruncă Didinei să pună masa că „acuși se face noapte”. 
      Cei doi bărbați s-au așezat pe scăunele în jurul mesei rotunde, având fiecare ceașca cu țuică în față.
      -Femeie, a început vorba bătrânul Lemnaru, domn primar, aici de față, zice să ne dăm fata, pe Didina, după perceptorul satului, zice Lixandru că ar fi om de omenie, acum a ajuns și un mic boier cu șaretă la scară și leafă de la stat. Poate o domnește și pe Didina, mai știi, avem să o vedem cu geanta de umăr, cu nădragi bărbătești pe ea și cu capul descoperit, ca Aneta lu* Zuluf ce ajunse moașă la oraș.
      -Nu râde omule, e fiica ta, și eu zic să o dăm lui Vasile, nu greșim, are părinți cumsecade, mai ales după ce i-a picat nasul lui Anghel. Va aduce vorba Lixandru, că nu se cade să-l cerem noi de ginere, îi va da la ureche că este posibil ca noi să ne schimbăm părerea în favoarea lui. Să facă bine ca de sfântul Ion să vină să logodim, să ne prindă primăvara cu lucrurile încheiate în ce-i privește pe ei. Mai am o piatră pe inimă pentru Lixandru, nu-l văd dornic să-și pună pirostriile, să intre și el în rândul lumii, fiindcă nu mai este așa de tânăr și dacă mai zăbovește, e posibil să-l însoare babele.
      -Ai dreptate mamă, m-am gândit și eu la ceea ce-mi spui mata. Voi merge la Ciovlică să-i cer fata de nevastă, sper să nu mă refuze. Mi s-au aprins călcâiele după ea. E frumoasă, harnică și nu este proastă. Scoasă din casa lui Ciovlică, spălată și puse niște țoale curate și frumoase pe ea, va fi o zână.
      Gheorghe se uita la Lixandru și nu-și credea urechilor ce auzeau, era negru de supărare. Lemnaru nu era printre bogații satului, era pe la mijloc. Cu toate acestea era un om mândru, mai bine răbda cu familia lui, decât să fi cerut ceva cu împrumut. Nu voia să i se știe casa. Nu era un stâlp al cârciumii și nici fumător înrăit, când avea ce să bea, bea, când nu avea, răbda, la fel și cu tutunul, când avea fuma, când nu răbda, chit că suferea enorm din lipsa tutunului. Asta îl făcuse un om respectat, nu făcuse politică, deși în poartă îi bătuseră și liberalii și țărăniștii. Se păstrase neutru. Când se supăra îi înjura pe toți, doar pe rege îl ocolea. Odată a fost întrebat de ce nu-l înjură și pe rege, iar el a răspuns că: „nu mă lupt cu un copil mințit de șulfe bătrâne”. Cunoscându-și poziția, destul de consolidată, în sat fiind respectat și de săraci și de bogați, ar fi vrut pentru copiii lui ce era mai de neam, ginere cu casă și avere pentru fată și noră cu zestre bună pentru Lixandru, mai ales acum de când îi primar.
      -Filofto, așa vor copiii noștri, să nu mai scoatem în lume capul de rușine? Să fim cuscrii cu Titirez și Ciovlică, unul mai sărac decât altul, amândoi, dacă este să fiu cinstit, sunt oameni harnici, doar banul nu s-a lipit de ei cum nu se lipește apa de gâscă. Lixandre, de ce vrei tu să intri în neamul ălui mai sărac om din sat și să nu intri în neamul lui Ghinescu, om cu stare, 30 de hectare, icră de pământ, spun muierile, la ceas de seară când se dau pe marginea șanțului la bârfă, că ar avea trei lăzi vârfuite cu zestre și chichițele lor pline cu galbeni sunători. Ai avea cu ce să faci primii pași în lumea bună.
      -Tată, nu-mi place fata lui Ghinescu, e frumoasă, însă nu este pe placul meu. Îmi este dragă Smărăndița, pe ea o vreau. De voi fi capabil voi face avere cu ea. O avere cinstită, din munca mea și a nevestei. Nu vreau să strige socrul după mine că am fost un sărăntoc, dacă nu ar fi fost el să mă scoată la lumina aș fi umblat tot cu pantalonii rupți în fund. Partidul ne învață să muncim cinstit, să respectăm pe toată lumea, să nu tolerăm hoția și minciuna, a zis tovarășul secretar să izgonim ipocriții și ipocrizia, nu știu ce înseamnă asta, însă musai îl voi întreba, vreau să mă lumineze și pe mine.
      Acu, într-o seară, cerul era nefiresc de senin, gerul pictase ferestrele, eu, afară, fumam și priveam cerul, erau niște stele mari cât ochii boilor. Una clipea și parcă îmi zâmbea, îmi făcea semne, strălucea, cu toate acestea nu o știam, nu puteam pătrunde taina ei. M-am văzut pe front în ploaia gloanțelor, în mocirla tranșeelor, în gerul iernii aspre de munte. Cerul era sumbru, nu se vedeau stelele, între noi și cer era un nor subțire de ceață, era ca un văl peste ochii mei. Seara trecută acel văl mi s-a luat de pe față, nu steaua o căutam eu, ci femeia care strălucea mai puternic decât acea luminiță de pe cer și totodată  este mai enigmatică decât toate stelele. Mamă, tată, Smărăndița pentru mine este acea stea strălucitoare plină de mister.
Pe ea o vreau, sper să mă vrea și ea. Trimite-ți vorbă lui Ciovlică că vreau să-i pețesc fata. Dacă vor accepta, vom pregăti noi tot și vom duce la casa lor, nu vreau să taie, pentru noi, ultima orătanie din bătătură.
      -Vino să te strâng în brațe, băiatul tatii, ești un om hotărât, adevărat lemnar. Se vede că războiul te-a călit, iar bucuria faptului că ai scăpat sănătos acum cumpănește mult. Tu vei ajunge departe, ești stâncă. Așa te vreau. Tot nu mi-ai spus ce ai discutat cu secretarul județenei. Bătrânul căsca ochii mari la Lixandru, de când ajunsese primar îl privea cu mai mult respect.
      -Ți-am spus tot tată, în afară de ce ți-am împărtășit afară, mi-a mai spus să mă însor cu fata ce-mi este dragă să aibă satul o nevastă de primar, să nu-mi iasă vorbe că înnoptez pe la văduvele satului, a fost voia  Domnului să fie multe și frumoase.
........................................................................................................................................................................
      În seara de revelion Lixandru se întorcea de la primărie, mergea atent să nu cadă, zăpada se bătuse și devenise alunecoasă, mai ales acum că înghețase. Se înserase, zăpada lumina destul de bine, se zărea omul la câțiva metri. Primarul mergea adâncit în gânduri, primise telefon de la județ că era posibil ca în acea seară să fie atacați de către banda lui Belciug. Se gândea să treacă pe la prietenii lui să-i alarmeze și să se sfătuiască cu ei cum vor anihila atacul. Știa drumul, nu privea în lungul lui, ci doar în adâncul sufletului său, deodată a simțit că picioarele îi zboară de pe pământ, a plutit puțin în aer apoi a căzut cu o bufnitură asemănătoare cu a unui sac cu cartofi. Nu mică i-a fost mirarea când a simțit lângă el un trup cald, o fată care căzuse odată cu el.
      -Ce-a fost asta, Lixandru striga la fătuca care încă era întinsă pe zăpadă. S-a aplecat, a ajutat-o să se ridice, apoi a scuturat-o de zăpada care se așezase pe basmaua ei. Cum dracu ai reușit fată să mă dai jos?
      -Nene Lixandre, nu mă bate, te rog, veneam de sus de pe deal în târliuș la vale, știi ce alunecă opincile astea? Nu te-am văzut, priveam în jos, de aceea ne-am ciocnit și am căzut amândoi ca doi bolovani. Așa s-a întâmplat, nu am vrut, mă ierți, domn primar? Fata când vorbea își dădea ochii peste cap, era clar că îi plăcuse ciocnirea cu Lixandru.
      -Ia stai, tu ești Smărăndița, așa-i? Ce naiba cauți acum, noaptea, prin sat? Așa face o fată mare? Se preumblă ca bețivii la ceas de seară pe ulițele pustii ale satului?
      -Nu, neică, de fapt m-a trimis mama la nașa Fira să ne dea niște mălai să facem mămăliguță să mâncăm în seara asta, mai avem o țâră de ulei și două cepe, o face mama o tocăniță să ne potolim foamea de seară. Mi-a spus nașa că nu are, că s-a gătat și mălaiul ei și că ar fi bine ca mama să pună din vară în pod cele de trebuință să aibă acum când afară vremuiește. Eram îngândurată, mergeam în târliuș și mă gândeam ce să-i spun măicuței, nașa era ultima noastră nădejde. Mă iartă că ți-am împuiat capul cu neroziile mele, dumneata ai alte belele pe cap de la primărie. Eu am plecat, mergi neică sănătos!
      Lixandru a rămas fără cuvinte privind în urma fetei care se pierdea în întunericul nopții.
     - Ai venit băiete? Șezi la masă, hai să bem o țâră de rachiu! Da, ce s-a întâmplat de ești așa supărat, ai primit vești proaste?
      Lixandru s-a așezat la masă, a dat ceașca cu țuică de dușcă, apoi a rămas un timp privind într-un punct fix. Nimeni nu a îndrăznit să-l scoată din gândurile lui.
      -Veștile de la partid sunt proaste, este posibil ca zilele astea să atace banda lui Belciug din munți. Am informații și de la niște băieți de aici din sat. Costică, după ce mâncăm mergi la Vasile Titirez, la Lazăr al Samfirei și la ceilalți, spune-le că la 12 din noapte îi aștept la primărie. Însă nu asta este vestea cea mai tristă. Venind spre casă m-am ciocnit de Smărăndița, am întrebat-o de unde vine la o oră așa târzie din noapte. Mi-a spus că o trimisese mamă-sa la nașa Fira a ei să-i dea un ceaun de mălai să facă o mămăliguță, ei aveau o țâră de untdelemn și două cepe să facă un pic de tocăniță. Se întorcea cu mâna goală, nu-i dăduse Fira nimic. Era supărată tare copila, nu aveau cu ce să-și astâmpere foamea. M-a marcat rău acest fapt. Și noi suntem săraci, însă nu am fost niciodată în situația de nu avea ce pune pe masă.
      -Filofto, nu putem rămâne nesimțitori la suferințele oamenilor. Pune într-o olcică câteva linguri cu untură, Costică, urcă în pod și adă o slănină și un cârnat. Mai pune o pâine din cele cât roata carului făcute de tine azi în țest. Pune o sită de mălai, o bucățică de carne și câțiva cartofi, toate dă-i-le lui Lixandru, iar el să le lase lui Ciovlică când se întoarnă la primărie. Numai ghinioane au avut oamenii ăștia, spuse Gheorghe scuipând cu supărare într-o parte.  Îți amintești femeie, erau oameni cu ceva pământ până când băiatul lor a fugit de pe front. A dezertat din cauza unui oltean, căprar, care îl chinuia cum era mai rău. Din cauza căprarului, Victor a dezertat, a fost prins, băgat în Curtea Marțială. Ciovlică a angajat un avocat, acesta i-a promis că-i scapă băiatul de glonț dacă plătește o sumă mare de bani. Cum nu avea bani, însă îl iubea din suflet pe Victor, a vândut pământul. Vreme de război, pământul fără căutare, au luat o sumă mică de bani. Avocatul a luat banii, Curtea la condamnat la moarte pe băiat. Avocatul a fugit cu banii, Victor s-a ales cu un glonț în cap, iar Ciovlică fără pământ. Așa au decăzut acești oameni. Îmi este milă de ei.
      -Nu trebuia nici Victor al lor să dezerteze. Copiii noștri cum au rezistat, e drept că pe Culaie Dumnezeu l-a chemat la El.  Trebuie să suporți, este o vorbă: „nu ne dă Dumnezeu cât putem noi duce”.
      -Mamă, e greu pe front când inamicul și vremea îți fac atâtea neajunsuri să mai ai și un căprar român de-al tău care te asuprește, te duce la disperare. Victor era o fire sensibilă, visătoare, nu ar fi făcut rău nici unei muște, olteanul, dornic să poruncească, l-a simțit și nu l-a lăsat, l-a chinuit până  l-a făcut să dezerteze. Disperarea, mamă dragă, este cel mai mare dușman, s-a văzut într-o situație fără ieșire. Nu putem condamna noi acum, fapte întâmplate unde nu am fost martori. Dă-mi bocceluța, merg la primărie, în drum mă abat și pe la Ciovlică. Mamă, pune într-o sticlă niște gaz, precis nu au pentru lampă, mai adaugă și câteva lumânări, le vor aprinde când s-o găta gazul. Eu am plecat, Costică, dă-i bătaie unde te-am trimis, după ce îi anunți așa cum ne-a fost vorba te întorci acasă. Sub nicio formă nu rămâi la primărie. Înțelesu-m-ai? La revedere! Ne vedem la anu!
      Cu bocceaua în mână călca apăsat pe zăpada bătăturită și înghețată care scârțâia sub greutatea lui. Mergea atent să nu mai pățească vreun pocinog, mai ales că avea în boccea și lucruri care se puteau deteriora. Însă mai avea un motiv pentru ca atenția să fie mărită, se aștepta la agresiuni din partea bandiților lui Belciug. Curând a ajuns la poarta lui Ciovlică. Gardul care fusese din scândură bună, începuse să se rupă pe ici pe colo. A împins portița, nu era încuiată, s-a deschis cu un scârțâit prelung ca un vaiet de copil. A pășit cu hotărâre în curtea plină de zăpadă, doar poteca ce ducea de la portiță la casă era curățată de omăt. A urcat treptele prispei, apoi a bătut în ușă. Din casă se auzeau discuții aprinse și plânsete de copii. Era întuneric beznă. Ușa s-a deschis, Ciovlică, înalt, ciolănos și cu arțag în vorbă a întrebat răstit:
      -Cine este la ora asta? Ce vrei domnule? Bărbatul s-a oprit în ușă, avea pe umeri un cojoc cârpit și în picioare niște opinci rupte.
      -Primește-mă în casă, sunt Lixandru Lemnaru, am o vorbă cu matale. Musafirul calm, cu vocea caldă, voia să-l îmbuneze pe nefericitul Ciovlică.
      -Nu pot omule, nu am gaz să pun în lampă, nu am lumină, spune aici ce vrei și mergi în drumul tău. Gazda s-a mai domolit auzind cine este în pragul casei lor, dar era rușinat de sărăcia lui.
      -Adă lampa afară să-i pun gaz, apoi o poți aprinde. Nu te speria, am venit să te ajut. Ați avut mari necazuri în viața asta amărâtă, vreau să vă bucurați de noaptea dintre ani. Lixandru a pus băgăjelul lângă el, a scos sticla cu gaz, a turnat în rezervorul lămpi pe care Traian o adusese din casă, a scăpărat un chibrit cu care a aprins fitilul. Cu lampa aprinsă au intrat în tindă.
      Din tindă Traian Ciovlică a deschis ușa din stânga, lumina lămpi arăta o cameră sărăcăcioasă însă curată, mirosea a busuioc și gutui coapte. Pe patul din stânga erau cei trei copii, fata și doi băieți unul de cincisprezece și altul de șaisprezece ani. Pe patul din dreapta stătea Floarea, mama copiilor.
      -Bună seara! Vă rog să nu vă supărați pe mine fiindcă am dat buzna în casa voastră, dar mi-a șoptit o păsărică la ureche să vin aici. Nu am venit cu mâna goală, am adus câte ceva de-ale guri, acum e iarnă și este mai greu cu munca. Lixandru a pus bocceluța, cu tot ce pusese mamă-sa în ea, în poala Floarei. Fiindcă tot am venit în casa voastră, nu vreau să fac două drumuri, așa că aș vrea să fiți de acord să-mi dați pe Smărăndița de nevastă. Iertați-mă că nu am sucit vorbele, însă nu am timp, trebuie să merg la primărie, sunt așteptat de mai mulți oameni.
      Traian Ciovlică și nevastă-sa au rămas stană de piatră, nu se așteptau la o asemenea cerere, mai ales din partea lui Lixandru Lemnaru în fața căruia, atunci când se întâlneau pe ulița satului, Traian își scotea căciula. Femeia rămăsese înțepenită cu bocceaua în mână. Doar Smărăndița a tresărit, inima a început să-i bată repede ca la iepurele pus pe fugă. A privit pe sub sprâncene la bărbatul frumos din fața ei, se gândea că este o glumă, că vrea să se răzbune pentru că-l răsturnase cu ceva timp în urmă.
      -Vă las timp să vă gândiți, poate aveți alt flăcău care v-a pețit fata, spuneți-mi, nu-i cu supărare. Dacă aveți nevoie de timp să vă sfătuiți, înțeleg. Vă las sănătoși! Îmi trimiteți unul dintre cei doi flăcăii cu răspunsul, apoi vom cumpăni, vom discuta și ne vom înțelege noi. Lixandru nu ar fi vrut să plece fără un răspuns, totuși nu voia nici să-i forțeze.
      -Lixandre, nu te supăra că îți spun pe nume, suntem onorați de cererea ta, cu toate acestea nu sunt sigur că voi fi de acord cu ea. Noi suntem oameni foarte săraci, fata nu are zestre, nu avem cu ce vă sta în față. Dacă ai vrut doar să ne rușinezi, nu ai reușit, suntem așa de săraci că nici o umilire nu ne mai atinge, mândria mea a murit demult. Fata este harnică, cinstită și curată. Asta este singura ei avere. Gheorghe Lemnaru nu va primi în casa lui o fată săracă așa ca Smărăndița mea. Traian a terminat de vorbit, din ochi lacrimile curgeau pe obraji, erau lacrimile neputinței, mult ar fi dat ca fata lui să ajungă noră în casa Lemnarilor.
      -Vorba mea este una sănătoasă, o vreau pe Smărăndița de nevastă. Este harnică, frumoasă și cinstită, asta este zestrea ei, cu zestrea asta o iau. De vă învoiți, după sfântul Ion vin cu părinții la dumneavoastră să o cer de nevastă așa cum este datina. Atunci vom stabili toate cele, după ce vă veți socoti dumneata și cu tata ca și mama și mama soacră, pentru că lele asta vei fi de acum înainte.
      -Tu ce zici fata mea? Ai vrea să fii nevastă lui Lixandru și noră Filoftei? Dacă nu poți răspunde acum, nu te grăbi, o viață întreagă vei fi măritată, așa că poți zăbovi cu răspunsul dacă nu-i știi rezolvarea. Traian își ascundea cu greu bucuria, de multe ori, în nopțile fără somn, se gândise la copila lui, la soarta grea pe care o va avea. Cererea venită de la Lixandru îi dădea aripi, cu toate acestea nu ar fi vrut să-i arate în față.
      -Tată, sunt gata să mă mărit cu Lixandru, îmi este drag de la Crăciun de când am fost în curtea lor. Dacă mă vrea, îi voi fi roabă pe viață.
      Fericit de răspunsul fetei, Lixandru s-a adresat părinților:
      -Acum trebuie să plec, vă las să vă bucurați de ceea ce v-am adus. În prima duminică după sfântu Ion voi veni cu părinții în pețit, să nu vă pregătiți cu nimic, vom aduce noi tot ce trebuie. Mă grăbesc, sunt așteptat la primărie. Lixandru nu ar mai fi vrut să plece, îi plăcea atmosfera caldă, îi simțea pe Traian și Floarea aproape de sufletul lui. Cu inima strânsă și-a îmbrăcat haina groasă, apoi a pășit în gerul de afară după ce Ciovlică i-a deschis ușa.
........................................................................................................................................................................
      Așa cum îi poruncise fratele mai mare, Costică a mers pe la toți ce-i pe care îi numise Lixandru, le-a adus la cunoștință zisele fratelui său, toți au răspuns că se vor întâlni la miezul nopții la primărie.
      Lixandru a fost abordat de unul dintre băieții de la Siguranță când mai avea puțin să ajungă la Primărie.
      -Tovarășe Primar, bandiții au sosit la casa lui Belciug încă decuseară, abia ce intrase noaptea în sat că ei și-au făcut apariția. Au venit cu o mașină până în capul satului, de acolo au venit pe jos, au intrat câte unul în sat, la distanță de 50 de metri. Sunt 10 inși înarmați până în dinți. Damian a rămas de pază să aflăm mișcările lor, ce ordonați?
      -Va trebui să stăm în urma lor, să-i vedem ce face, doar așa îi putem lua ca din oală. În curtea lui Belciug nu putem intra, are garduri peste tot și câini de pază, ne descoperă, nu-i putem lua prin surprindere, așa am avea pierderi de vieți omenești,  vreau să-i luăm din oală. Întoarce-te la punctul de observație, eu merg la Primărie să mă întâlnesc cu ceilalți, apoi furișați, vom veni spre voi, dacă pleacă să-mi dați de veste. Înțeles?
      -Da, să trăiți! Ofițerul a plecat spre casa lui Belciug pentru a continua, împreună cu celălalt tovarăș, supravegherea bandei.
      În primărie 15 tineri îl așteptau pe Lixandru, printre ei era și Costică, tras undeva mai în spatele celorlalți să nu fie văzut de fratele său.
      -Bună seara, prieteni! V-am mobilizat pentru că, așa cum v-am informat încă din zilele Crăciunului, banda lui Belciug a venit în sat, momentan se află în casa tatălui său împreună  cu camarazii săi. Nu știm precis ce intenții au, însă toți sunt dați în urmărire generală ca deținuți condamnați și evadați din închisoare. Trebuie să fim foarte atenți, acești oameni nu au nimic de pierdut, sunt deznădăjduiți, s-au înfrățit cu moartea, singura lor dorință, înainte de a muri, este aceea de a lua cu ei în Hadesul etern pe cât mai mulți dintre noi. Vasile, întocmește un tabel cu toți cei prezenți, în frunte cu mine, care vor primi arme. Faci tabelul ca în armată. Executarea! Nu avem timp de așteptat.
      Treizeci de minute mai târziu, cu pistoalele mitralieră în bandulieră, se furișau pe ulița întunecată a satului, doar la nivelul solului zăpada lăsa să se ghicească niște umbre.
      În apropierea casei lui Belciug unul dintre ofițerii siguranței s-a desprins din umbră și clătinându-se ca un om beat s-a apropiat de Lixandru:
      -Încă sunt în casă, colegul meu a făcut un ocol și pândește curtea dinspre grădină. Nu am nici un semn de la el. Consemnul este un țipăt de cucuvea. În liniștea de acum precis se aude. Mai ales că Sofron este meșter mare, îl poți confunda cu adevărat cu o cucuvea.
      -Bine, stai la locul tău, cred că vor ieși prin grădină, de acolo vor face un ocol să ajungă la casa lui Vasile Titirez, el este cel mai aproape.
      -Nu tovarășe primar, bandiții vor ieși pe poartă, îi interesează primăria întâi, apoi celelalte persoane, acești oameni ascultă ordinele oamenilor politici aflați în opoziție cu comuniștii, vor da întâi foc primăriei, o consideră simbolul stăpânirii noastre, apoi vă vor căuta pe dumneavoastră, ceilalți vor fi omorâți pentru distracția lor, nu prezintă o miză. Ofițerul vorbea hotărât încercând să dea greutate ideilor sale.
      -Bine, voi merge pe mâna ta. Care îți este planul? Lixandru se lăsa pe mâna ofițerului de siguranță știind că este pregătit pentru lupte de gherilă și de stradă.
      -Zece dintre prietenii noștri să se refugieze la primărie, să aprindă lumina, însă să tragă draperiile să nu se vadă în interior. Să se adăpostească după garduri și corpul clădirii. Noi îi vom urmări din spate, așa vom ști tot timpul ce urmează să facă, îi vom avea sub control. Nu-i vom lăsa să intre în clădire, acolo vom închide cercul și-i vom ataca fără somație, nu se vor preda, îi cunosc bine.
      După discuția cu ofițerul, Lixandru s-a apropiat de oamenii lui, le-a făcut semn să se apropie, apoi le-a explicat planul de luptă:
      -Să nu trageți până nu auziți focul de la arma mea, vor fi trei focuri în rafală, atunci să trageți fără somație, dacă se predau, îi luați prizonieri. Lazăre, tu preiei comanda, vă găsiți locuri de supraveghere în jurul primăriei, atenție să nu ne împușcăm între noi. Acum, gata, dați-i bătaie, mergeți la locurile voastre, nu vor mai întârzia mult și vor ieși, mai sunt câteva ore până se luminează, trebuie să aibă timp să plece de aici.
      Mica trupă condusă de Lazăr al Samfirei, ocrotită de întuneric, s-a pierdut în negura nopții.
      Gerul începuse să le dea de furcă oamenilor ce stăteau la pândă, un lătrat scurt al unuia dintre câini, liniștit de gura lui Belciug bătrânul, a fost suficient pentru Lixandru să înțeleagă că musafirii nocturni, ai chiaburului, vor pleca. Dorința lui Lemnaru era ca bandiții să iasă pe poartă pentru a merge la primărie, aceasta fiind aproape de casa lui Belciug.
       Portița s-a deschis, în cadrul ei a apărut burta lui Dumitru, acesta s-a uitat în susul drumului, apoi în jos, după care s-a tras într-o parte din portiță, să lase locul liber pentru ca ceata de bandiți să treacă.
........................................................................................................................................................................
      Câteva cuvinte despre modul în care s-a desfășurat întâlnirea dintre bandiți și familia Belciug.
      Dumitru și Aritina se pregăteau de culcare când zăvozii au prins a lătra cu putere, apoi au tăcut, s-a auzit doar un schelălăit, câinii se gudurau la picioarele cuiva. De când îl știa pe fiul său în munți, înhăitat cu acei derbedei, el liniște nu a mai avut. De la prima vizită a lui David Bercovici, nu a mai dormit în pat cu Aritina, o ura, aproape că nu-i vorbea, o înjura de fiecare dată când o întâlnea pe bătătură, nu de puține ori a bătut-o cu biciul doar pentru aș ostoi năduful ce simțea că-l înăbușă din cauza geloziei și a bicisniciei oferite de Aritina și amantul ei. Nu-i vorbă, de câte ori venea în „vizită” David Bercovici Aritina îl pâra în față pe Dumitru, îi spunea amantului toate rele pe care le suporta de la bărbat. David punea mâna pe bici și-l altoia pe Belciug până ce obosea, apoi el împreună cu Aritina, sumar îmbrăcată, se așezau la masă, iar Belciug trebuia să le pună în față tot ce aveau trebuință. Omenit și odihnit două ceasuri după ce mânca, David o chema lângă el în pat pe Aritina, iar pe Dumitru îl obliga să asiste cum el îi iubește nevasta.
      Mult chin trebuie să fii fost în sufletul chiaburului când își vedea nevasta în brațele altuia, de multe ori își amintise de el, flăcău, când făcuse cu Aritina în fața lui Iosif exact ce făcea acum Bercovici cu nevasta lui în fața sa. Pic de rușine nu era pe chipul ei zălud, părea o nebună venită din alte vremuri, din altă lume.
      -Cine-i acolo? Dumitru, speriat, stătea la adăpostul casei nu îndrăznea să se arate celor intrați în curte, mai ales că păreau a fi mulți.
      -Eu sunt taică, nu te speria, sunt cu câțiva prieteni, am venit să cinăm cu dumneata în noptea dintre ani. Veniți camarazi! Tata este o gazdă ospitalieră. Așa, intrați în casă!
      Musafirii, cu pistoalele mitralieră sub cojoacele groase din piele mițoasă de oaie, au intrat în casă. În sobă duduia focul, cele două paturi din cameră arătau că soții Belciug dormeau în paturi separate. Aritina, doar în cămașă de bumbac, cu râuri cusute la piept și la mâneci care se încheia cu un șnur de mătase la piept, și-a luat copilul în brațe și la pupat pe amândoi obrajii, a dat seară bună celorlalți căutând din priviri pe cineva pe care se aștepta să-l regăsească printre musafiri.
      Bercovici a înțeles că este dorit, după ce a îndemnat pe ceilalți să ia loc pe unde pot, el s-a apropiat de femeie, a luat-o în brațe, apoi a sărutat-o pe gură. Spirache s-a cutremurat când a văzut ce se întâmpă, a dat să se repeadă la David, Dumitru abia a apucat să-l tragă de poala cojocului, i-a șoptit la ureche:
      -Stai cuminte, te omoară Bercovici, apoi cățelei îi place hăndrălău tânăr. Nu provoca scandal.
      Îndemnat de tatăl său, Belciug tânărul s-a făcut că nu vede ce se întâmplă între David și mama lui, însă a jurat atunci, pe loc, că îl va omorî pe David.
      Ca unul de-al casei, Bercovici a ordonat lui Dumitru să le pună masa, să aducă de băutură și tot ce vor avea de trebuință fiindcă noaptea va fi lungă. A fost adusă o masă mare și scaune de sub polată unde le aveau depozitate. Toți s-au așezat la masă în afară de Dumitru, Aritina îmbrăcată tot în cămașa de noapte, deși Belciug îi atrăsese atenția să se schimbe în haine de zi, însă Bercovici hotărâse să rămână doar în cămașă, iar pentru amuzamentul celorlalți trăsese de șnurul care încheia cămașa în dreptul sânilor, lăsând să se vadă jumătate din țâțele pline și grele încă frumoase ale gazdei. Nerușinată, nu a încercat să ascundă, privirilor hulpave ale bărbaților aproape sălbăticiți care nu mai văzuseră de mult o muiere, sânii care stăteau să dea pe afară, ba le-a mai făcut și ea loc, mișcându-și trupul, să se vadă mai mult.
     


   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...