sâmbătă, 13 iunie 2020

Fenomenul Piața Universității. Altă viziune.


    Fenomenul Piața Universității.
    Pentru a înțelege mai bine ce s-a întâmplat în Piața Universității în urmă cu 30 de ani, trebuie să cunoaștem cu adevărat situația României din primăvara lui 1990.
   Cu doar câteva luni înainte picase, în urma unei revolte populare, dirijate sau nu de „agenturili străine”, Ceaușescu Nicolae, împușcat în ziua de 25 decembrie 1989.
    În România din 1945 se instaurase un regim cu influențe comuniste, având ca prim ministru pe dr. Petru Groza. De fapt, până în decembrie 1947 regele încă fusese pe tron, abia după această dată putem spune că regimul comunist a fost la putere.
    Până în decembrie 1989 orânduirea socialistă a existat în țara noastră, cu bune și rele, cu mulțumiți și nemulțumiți, ca în fiecare altă perioadă istorică.
    Cei mai mulțumiți de activitatea Partidului Comunist Român au fost muncitorii, țăranii și în general toate păturile sociale. Toate persoanele peste 16 ani erau fie într-o formă de învățământ, fie salariați. Toți aveam un loc de muncă asigurat, eram chiar obligați să muncim conform doctrinei comuniste:„nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine”,iar pentru ca doctrina să fie și mai convingătoare fusese dat Decretul 153/ 24 martie 1970, în baza lui, cetățeanul român, care nu putea demonstra că are un loc de muncă, era arestat și condamnat la urgență cu până la 6 luni închisoare contravențională și obligat să muncească pe unul din șantierele patriei. Țara a trecut prin perioade de dezvoltare foarte bune, cu retribuții bune pentru salariați. Muncitorii își petreceau concediul de odihnă la munte și la mare, sănătatea și învățământul erau gratuite, iar corupția cea mare încă nu apăruse.
    Însă, mulți dintre intelectuali se simțeau încorsetați din cauza faptului că nu puteau călători prin lume așa cum și-ar fi dorit. Cărțile care apăreau erau cenzurate, deasemeni filmele și piesele de teatru. Cultura trebuia să fie în slujba PCR, a ideologiei comuniste.
    Marea majoritate a populației nu resimțea cenzura, pentru ei în România nu se mai trăise la fel de bine ca atunci, vorbesc de perioada de până în 1982.
    Perioada de după 1980, atunci când Ceaușescu s-a hotărât, ori a fost determinat, să plătească datoria externă, a devenit foarte grea. Am strâns cu toții din dinți, am fost scoși din confortul nostru, de unde până în 1982 alimentările erau pline cu alimente diversificate, dintr-o dată ele s-au golit, lăsând o perspectivă sumbră asupra lipsurilor alimentare. Sigur, a început să se vândă mărfurile, la speculă, pe sub mână. Relațiile cu un măcelar te făcea să fii încrezător. Mijeau zorii corupției, a micii corupții. Doctorul nu se mai mulțumea cu un cartuș de Kent, Snagov, Amiral, voia, de acum, o găină de curte, ouă, brânză, lapte, cafea. Toate acestea erau valută forte.
    În martie 1989 datoria externă a fost plătită, românii se așteptau la o relaxare, la o aprovizionare mai bună cu alimente. Voiau ca energia electrică să fie 24 de ore, gazul să nu se mai oprească. Deasemeni căldura și apa caldă să nu lipsească, iar la televizor programul să fie non stop, nu doar două ore și alea despre vizitele lui Ceaușescu.
    Nenorocirea a fost că după achitarea datoriei externe nu s-a schimbat nimic în bine. Gazul a continuat să fie oprit, curentul electric la fel, televizorul avea program tot două ore, iar alimentele nu au reapărut în magazine.
    În noiembrie, la al XIV-lea Congres al PCR, Ceaușescu a fost reales Secretar General.
    Decembrie 1989 încep evenimentele din Timișoara, apoi se extind în toată țara, poporul întreg era alături de revoluționari.
25 decembrie 1989, poporul jubilează, Ceaușescu a fost asasinat, mă rog împușcat în urma unei sentințe judecătorești.
    Stop.
    Poporul a vrut ca Nicolae Ceaușescu să fie împușcat, îndepărtat, ars pe rug, nu conta, poporul îl ura, îl considera capul tuturor răutăților. Însă, poporul nu voia schimbarea regimului, voia să aibă căldură, alimente în magazine, gaz în sobe și curent electric neîntrerupt. Poporul nu voia capitalism.
    Sunt povești cu muncitorii care voiau desființarea proprietății de stat. Nici vorbă, muncitorii și țăranii voiau să se păstreze relațiile de producție și forma de proprietate asupra mijloacelor de producție intacte.
    Cetățenii care aveau 60 de ani la revoluție fuseseră educați în spiritul partidului unic, în ideologia comunistă. Tot timpul ni se spusese că liberalii și țărăniștii au făcut rău poporului. Filmele ne scoteau în evidență atrocitățile partidelor istorice. După 45 de ani de ideologie comunistă, era foarte greu să fie acceptate partidele istorice la conducerea țării.
    Venirea în țară a lui Câmpeanu, Ion Rațiu, apoi ieșirea la lumină a lui Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Quintus, liberali și țărăniști, a fost o lovitură pentru muncitori, țărani și în general pentru majoritatea populației.
    Cunosc faptul că Ion Iliescu promisese la o întâlnire cu „sula în coaste„ la care au participat câțiva fruntași liberali și țărăniști, că nu va transforma FSN-ul în partid politic. Acum după 30 de ani am curajul să afirm că indiferent ce partid ar fi constituit Ion Iliescu tot el ar fi câștigat și tot cu același procentaj. El, Iliescu, la acea vreme era văzut ca „salvatorul ” României. Poporul are, în asemenea momente, nevoie de un idol, tandemul Iliescu-Roman era idolul perfect.
    În 22 aprilie 1990 a început manifestația din Piața Universității, a continutat nederanjată de nimeni până în 20 mai când au avut loc alegerile generale și pentru Președintele României. Iliescu și FSN au câștigat într-un mod categoric, zdrobitor. Alegerile au fost recunoscute de către organismele internaționale ca fiind corecte. România avea conducere aleasă în mod liber și democratic.
    În 21 mai manifestația ar fi trebuit să înceteze, nu-și mai avea sensul. 80% dintre români se pronunțaseră, prin votul lor, implicit împotriva acestei manifestații.
    Românii atunci voiau continuarea comunismului și la dracu, nu greșeau. Încet, încet societatea a devenit una de consum, capitalismul își făcea apariția. Fabricile, uzinele, băncile, totul începea să dispară.
    Revin la manifestația din Piața Universității. De la balconul Universității se auzea la difuzoarele instalate în piață despre inițiativa privată, despre venirea capitalului străin, despre România și „mormanul de fier vechi” (ultima Roman a spus-o).
    Pe muncitorii de la IMGB, de la 23 August, de la Semănătoarea, de la APACA, pe minerii din Valea Jiului, etc. îi treceau sudori reci pe șira spinării când auzeau de inițiativa privată și investițiile de capital străine. Vedeau aievea cum vor rămâne fără locuri de muncă. Era perspectiva sumbră a nesiguranței zilei de mâine. Au intuit bine, așa s-a întâmplat până la urmă. Marile lor uzine au fost dărâmate, iar muncitorii siliți să ia drumul bejeniei, la fel au fost închise minele, iar mineri dați pe poartă afară în cel mai brutal mod.
    Nici o țară din lumea democrată nu ar fi acceptat o manifestatie fără autorizație timp de mai bine de o lună și jumătate. Forțele de ordine ar fi intervenit de a doua zi. În România era democrație, studenții și intelectualii care au avut ceva de spus s-au adresat liber poporului din 22 aprilie până în 20 mai-ziua alegerilor. Cu toate acestea poporul într-o majoritate zdrobitoare au spus altceva la urne, decât se spunea în Piață. Din 21 mai manifestația ar fi trebuit să înceteze. Ea a continuat până în 13 iunie atunci când forțele de ordine au intervenit pentru eliberarea pieții. Au apărut violențele. Violența naște altă violență. Manipularea a început să-și spună cuvântul. Muncitorii au venit în piață să apere instituțiile statului proaspăt alese. Minierii au venit să-și apere locurile de muncă.
    În România se întrezăreau distrugerile ce au urmat. Vânzarea României la bucată. Furtul mijloacelor de producție. Bejenia muncitorilor români, destrămarea familiilor, părăsirea copiilor. România devenise altceva, o țară nesigură, cu funcționari corupți până la cele mai înalte niveluri, miniștrii, președinți, etc.
    Manifestanții din piața Universității au avut ocazia, de-a lungul timpului, să guverneze, au făcut-o în cel mai bun fel pentru ei-au furat tot. Sunt mulți care se laudă că au participat la fenomenul Piața Universității, exp: Vlad Nistor, Marian Munteanu, Emil Constantinescu, ei și? Când au ajuns la putere nu au făcut nicio ceapă degerată.
    Fenomenul Piața Universității a reprezentat doar un mic segment din populația României, cei mai mulți erau reprezentați de muncitorii de la IMGB, APACA, Semănătoarea, minerii din Valea Jiului, etc.
    Condamn cu fermitate atrocitățile comise de către mineri, securitate, polițiști, dar și de către manifestanții din 13 iunie.
    Acum putem avea liniștiți un nou Fenomen al Pieții Universității. Nu mai avem mineri, nu mai avem muncitori, nu mai avem uzine, de fapt nu mai avem decât resturile manifestanților din Piața Universității din apr-mai-iunie 1990 care acum sunt la putere și conduc România în pas de defilare spre prăpastia cea mare.
    Dumnezeu să apere România!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Copiii Țării sunt cea mai bună investiție

    Am ascultat puțin, aș fi vrut să ascult tot discursul din Parlament al lui Orban, mi-a fost imposibil să ascult tot speech-ul. Urmăres...