Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap X

      Ninsese trei zie fără contenire, zăpada se așternuse în strat gros, era ca o plapumă albă, imensă și rece.

Nu bătuse vântul, nu viscolise omătul proaspăt așezat peste câmp și peste case. Fulgii de zăpadă căzuseră alene, fără nici o grabă din norul albicios ce plutea lin pe cer de parcă voia să-l mângâie.
 Drumul sătesc, neumblat de care, avea zăpada netedă ca-n palmă, doar în marginea drumului era o potecă îngustă făcută de câinii țăranilor, sloboziți să nu înghețe de frig.

      Gheorghe Lemnaru împreună cu cei doi băieți curățaseră zăpada din staul, făcând de jur împrejurul oborului un mal circular din omăt. Împreună cu Lazăr al Samfirei se pregăteau să taie porcul. Era ziua de Ignat, în noaptea, care tocmai se gătase de vreun ceas, porcii visaseră sânge, semn că în acea zi urmau să fie sacrificați. Ca orice animal și porcul simțea primejdia de moarte. Porcul familiei Lemnaru, înalt, lung, lat pe spate, era negru cu un guler alb în jurul grumazului. Gheorghe îl cumpărase din târg de la un sas din Sighișoara care pusese la vânzare mai mulți purcei din aceiași rasă, îi spunea Bazna. Sasul făcea mare reclamă purceilor și în același timp ținea la preț. Nu lăsa un leu din cât ceruse, nu se tocmea, zicea că porci ca ăia nu fuseseră în zona lor. Lemnaru a cumpărat purcelușul, care era ceva mai mare decât o pisică, cu inima îndoită, până anul trecut crescuse doar porci mangalița cu părul lung și creț. Bătrânul Lemnaru s-a uitat la porcul care se plimba agitat prin coteț, a îndepărtat pe ceilalți bărbați din raza vizuală a porcului, a intrat în cotețul râtanului având în mână o sforicică nu groasă, însă rezistentă, care la un capăt avea făcut un ochi ca un laț. A vorbit cu animalul, l-a scărpinat pe spate și pe burtă, așa cum făcea ori de câte ori îi punea mâncare în troc, apoi iute, cu meșteșug, i-a agățat lațul de piciorul din față. A deschis ușa cotețului, a mânat porcul de la urmă până ce l-a văzut în afara cocinii, apoi a tras vârtos de sfoară, luat prin surprindere, porcul a îngenunchiat, a fost momentul în care ceilalți trei au tăbărât asupra râtanului să-l țină cu mâinile lor vânjoase. Lixandru a prins piciorul drept din față, l-a ridicat puțin, apoi, cu cuțitul, făcut dintr-o baionetă, lung și bine ascuțit pe care i l-a pus în mână Didina, a pătruns beregata animalului. Porcul s-a cutremurat, bărbații s-au așezat și mai vârtos peste porc, au strâns și mai tare picioarele animalului rănit, zbaterea era puternică, porcul era mare, tânăr și puternic. Gheorghe simțea că dacă nu va face ceva cât mai repede aveau să scape animalul din mână și asta nu ar fi fost bine, un animal rănit este periculos.

      -Lixandre, vezi că mai are vreo venă netăiată, nu te uita, cum ai obiceiul, doar să faci o gaură cât este lama cuțitului, taie bine arterele, ne scapă porcul. Lixandru a băgat cuțitul prin gaura deja făcută în beregata porcului, cu mlădierea mâinii a făcut ca vârful cuțitului să caute venele rămase. Un moment cuțitul s-a opintit, a manevrat cuțitul, din rană a ieșit spumă de sânge, apoi, cu o ultimă suflare, porcul s-a întins, fiorul morții pusese stăpânire pe el.

      -Puternic ai fost băiete, a lăudat Lazăr forța porcului, mulțumit că terminase partea cea mai grea.

      Filofta cu un ibric plin cu țuică fiartă, în care pusese două lingurițe de zahăr și câteva boabe de piper, pe care le păstrase special pentru zilele de Crăciun, a turnat fiecăruia în ceștile de pământ pe care le aveau în mână împărțite mai din vreme de Didina.

      Lazăr ca străin de casă, a urat celorlalți:

      -Să trăiți, să fiți sănătoși și pe dânsul, a continuat bărbatul arătând spre porcul din care încă mai ieșea abur, să-l mâncați sănătoși!

      -Să fii sănătos și să ne ajuți și anii ce vor veni! Gheorghe, a mulțumit bărbatului, apoi i-a poftit pe toți la treabă. Costică, adu paie, Didino, dați zor cu apa, Lixandre puneți paiele pe porc, dă-le foc!

      -Stai Gheorghe! Să smulgem păr de pe el suficient cât să facem două bidinele să avem cu ce vărui casa când vom face curățenie de paști. Ajută-mă și tu, că acuș se face prânzul și voi încă nu sunteți gata cu treaba!

      Lixandru a aprins chibritul, paiele uscate s-au aprins vâlvătaie, părul porcului a început să sfârâie, mirosul s-a răspândit până hăt departe la casa lui Ciovlică, om sărman cu mulți copii și fără animale pe bătătură.

      -Smărăndițo, ia fă-te încoa, fata tatii! Ciovlică a continuat după ce fata s-a apropiat de el, mergi pe la Didina, parcă sunteți prietene, doar îți va da și ție o țâră de șorici că tare poftă am și noi în acest an nu avem cu ce ne amăgi pofta.

      -Nu acum fată, lasă-i să gate, apoi fă-te că le ceri ceva, și poate te va milui Filofta, căci nu-i femeie rea.

      În curtea lui Lemnaru munca era în toi, tocmai terminaseră de pârlit porcul, aruncaseră niște apă caldă pe el, apoi îl înveliseră cu o țoală să se înmoaie jegul, să poată fi spălat mai bine. Cât stătuse porcul în baia de aburi, bărbații mai băuseră câte o ceașcă de țuică fiartă să nu înghețe de frig. Se întâmplase să fie o zi geroasă.

      Gheorghe a ridicat țoala de pe porc, apoi a ordonat scurt:

      -Luați-vă cuțitele și haideți să-l ferchezuim. Didină, tu să torni apă fiartă bărbaților, vreau să fie coală de hârtie, să-mi fie drag să mănânc șoriciul de pe el.

      Bărbații s-au apucat de treabă, după ce l-au spălat și răzuit bine pe o parte, l-au întors pe cealaltă parte, având grijă să așeze porcul cu partea spălată pe scânduri curate.

      -Ei, acum că l-am văzut spălat, să-l  tranșăm. Lazăre, ca invitat, te rog să tai piciorul din dreapta față. Gheorghe a luat cuțitul și a tăiat piciorul drept din spate. Lixandru a tăiat celălalt picior din față, iar Costică, supravegheat de tată-su a tranșat piciorul din spate.

      După ce picioarele au fost îndepărtate, porcul a fost pus pe burtă, Lazăr a făcut cu cuțitul două tăieturi în formă de cruce pe fruntea porcului, apoi a pus mălai cu sare pe semnul făcut:

      -Să-l mâncați sănătoși!

      Urarea o dată făcută, s-a trecut la tranșarea propriu-zisă a cărnii pe care o așezau în coșuri curate din nuiele să se răcească după care urma să-i dea sare și să o prăjească în grăsimea porcului care, după cum spunea Gheorghe, era mai groasă de un lat de palmă. Carnea prăjită urma să fie mâncată în vară la munca câmpului.

      -Filofto, adă un tuci, vreau să pun niște carne în el, iar tu să o prăjești ca drept pomană pentru porcul care își sfârși zilele pentru a ne hrăni pe noi. Gheorghe cu cuțitul curăța carnea fragedă, împănată cu grăsime de pe plăticile de slănină, apoi bucățile le punea într-o parte tot pe plătică, erau alese să le pună l-a prăjit pentru masa de prânz.

      -Gheorghe, nu se cade să mâncăm carne astăzi, suntem în săptămâna mare și e păcat, ne bate Dumnezeu! Filofta s-a închinat cu privirea la răsărit, cerând îndurare Domnului Dumnezeu pentru îndrăzneala bărbatului.

      -Femeie, tu să faci ce spun eu, nu este păcat ce băgăm în gură, e păcat ce flencăriți din gură pe la poartă, seara, când vă strângeți ciopor muierile și bârfiți lumea din sat. Fă bine și ia carnea asta și dă-i mulțumire Domnului fiindcă suntem sănătoși și avem în mijlocul nostru acești doi tineri întorși cu bine din iadul războiului. Dumnezeu să-l ierte  pe Culaie pe care l-a luat la Dreapta Sa!

      Filofta a pus capul jos, a mai bombănit încet să nu o audă bărbatul, apoi a pus carnea în tuci care, nu a așteptat prea mult să împrăștie aroma de carne prăjită. Didina a curățat usturoiul, rupt de pe funia împletită-n vară, l-a pisat într-un ceaun cu buzele aduse spre interior, apoi usturoiul pisat împreună cu o cană de vin alb l-a turnat peste carnea care începuse să prindă culoare. A acoperit tuciul cu un capac, lăsând-o să fiarbă la foc domol. Când bărbații au fost pe gata cu porcul tranșat și carnea pusă peste plăticile întinse pe niște snopi de coceni curați, păstrați special pentru a fi așternut porcului tăiat, Filofta a pus ceaunul să facă mâmâliguță.

      -Băieți, dați-vă oleacă la masă să bem câte o ceașcă cu țuică și să-ți mulțumesc Lazăre pentru ajutor, ești strajnic fecior și priceput în toate, de mult te urmăresc. Aș vrea, de nu te vei supăra, să-ți încreștinez eu copilul, o fac din drag pentru voi fără pretenții din nicio parte, nu trebuie să ne cheltuim, ci doar să ne rugăm de sănătate pentru băiat, eu sunt gata oricând după botezul apelor.

      -Nene Gheorghe, îți mulțumesc, matale să fii nașul copilului, dacă asta îți este dorința!

      Didina a răsurnat mămăliga pe un fund din lemn așezat în mijlocul mesei joase și rotunde. A luat ața de la toarta coșului aninat la grinda camerei și cu ea a porționat mămăliga în felii nici groase nici subțiri. A împărțit fiecăruia câte o felie de mămăligă, apoi, în mijlocul mesei a pus o strachină mare cu murături asortate și o altă strachină cu carnea prăjită. Țuica, frigul și munca le deschisese o teribilă foame bărbaților care, nu au așteptat prea multe îmbieri pentru a se repezi cu poftă în bunătățile de pe masă.

      Pe un colț al plitei mâncau Filofta și Didina. De afară s-a auzit lătratul câinelui și o voce firavă de femeie.

      -Uită-te Didina și vezi cine este? Poate vreun călător rătăcit prin aste meleaguri caută adăpost.

      Didina s-a uitat pe fereastră, apoi a întors capul spre cei din casă:

      -Tată, e Smărăndița lui Ciovlică, ce-o fi vrând? Doamne, că tare zdrențăroasă este!

      -Mergi și adă fata în casă, o puneți să mănânce cu voi, precis îi este foame. Apoi Didina, când va să plece, să-i pui o bucățică de șorici să ducă celor de-acasă. Va fi pomană cu ei, chiar de vor mânca în zi de post, mai rău ar fi și mare păcat ar face ei, dacă noi nu le-am da nimic, căci atunci mult ne-ar mai bârfi, iar asta nu va fi plăcut lui Dumnezeu.

      Didina a intrat în casă împreună cu Smărăndița, o fetișcană de vreo 19 ani, murdară și cu părul nepieptănat ce-i ieșea de sub basmaua ruptă. Fata, speriată de bărbații din casă, s-a tras în spatele ușii după o haină groasă agățată într-un cui.

      -Vino fată aici lângă mine și ia o bucățică de carne cu mămăliguță, spune bogdaproste să fie de sufletul lui Culaie, fiindcă mult aș fi vrut să fie și el aici printre noi. Filofta s-a tras mai spre pat, Didina spre ușă și astfel au primit-o pe Smărăndița între ele.

      Cu poftă s-a repezit fata la bunătățile din strachină, nu a mai așteptat încă o invitație, doar se gândise tot timpul pe drum la venirea spre Lemnari, că mult și-ar fi dorit să fie poftită la masă.

      -Mănâncă încet fata mamii, nu îți ia nimeni din față, să nu ți se aplece, carnea e cam grasă, iar tu cred că mult ai postit. Filofta a mângâiat-o pe spate în timp ce i-a vorbit. O simțea agitată ca pe o ieduță rătăcită de mamă.

       Smărăndița, deși murdară pe față se vedea a fi o fată frumoasă, avea părul auriu ca razele soarelui la răsărit, ochii senini și albastri, fața albă cu buzele cărnoase, fragede și roșii, nasul fin și bărbia rotundă. Sprâncenele, frumos arcuite, separa fața de fruntea înaltă, palidă și netedă. Părul era în onduleuri mari, când îl scotea din basma cădea în valuri pe umeri. Înălticuță de stat cu sânii în formare ca două mere mari pitite sub ia înflorată și roasă pe la mâneci, slăbuță, fără a fi scheletică, avea picioarele lungi și trupul ca două trapeze unite cu baza mică la buric.

      După ce au mâncat, bărbații și-au aprins țigările și s-au pus pe taină.

      -Costică, după ce ne odihnim o țâră, să faci curat la animale. Ogrinjii, care nu au fost mâncați de vite, să-i legi în snopi și să-i pui sub polatră, în primăvară facem focul cu ei în soba de afară. Ai grijă să nu rămână amestecați prin bălegar că putrezesc greu și ne vor încurca când vom duce gunoiul de grajd în câmp. Lixandre, tu ce program ai după amiază?

      -Trebuie să merg mintenaș la primărie , tată, după amiază aștept să vină un tovarăș de la județ, are să-mi aducă nu știu ce porunci. Încă nu m-am obișnuit să fiu primar, parcă era mai bine când eram liber, însă așa a hotărât partidul, iar eu curmeziș porunci nu m-am pus. Așa că, va trebui să învăț din mers. Primarul liberal este arestat, încă nu l-au condamnat pentru că s-a opus în primăvară reformei, iar mai apoi s-a dovedit că pactiza cu unii care s-ar fi retras în munți să lupte de-acolo împotriva comuniștilor.

      -Dumnezeu să ne ajute! Spuse Gheorghe ridicându-se de la masă și făcându-și o cruce mare în fața icoanei. După el s-au ridicat toți, mulțumind Domnului pentru sănătate, cerându-I în schimb iertare pentru dedulcirea din post. Femeie, a continuat Gheorghe vorba, să pui niște carne într-un pachet pentru Lazăr, să ducă acasă la copii să guste și ei din carnea porcului. Căci nu ne-om pricopsi și nici nu avem să ajungem în sapă de lemn dacă gustă și Samfira cu ai ei o țâră de șorici și un dram de carne.

      -Cumetre, așa îți voi spune de acum înainte, dacă te-ai hotărât să-mi dai în rândul lumii păgânul cel mic, azi e joi, sâmbătă voi tăia porcul, vă rog să veniți cu toții să mă ajutați, va fi o bucurie să vă avem ca oaspeți și ajutoare în casa mea.

      -Vom veni negreșit, deși noi vom fi cam mulți, însă toți buni de muncă, Filofta a continuat, sunt și eu gata să botezăm copilul, când vreți voi după sfântul Ion.

      Gheorghe s-a uitat atent la Smărăndița care, după ce mâncase, să trăsese într-o parte să nu încurce pe nimeni din cei ai casei. Didina strânsese resturile de mâncare, iar masa o pusese la capul patului.

      -Fata mea, a început vorba Filofta privind atent la Smărăndița, ce vânt te aduse la noi? Cu cine ai treabă, ori cu ce poruncă ai venit? Femeia căuta atentă la fata speriată și încurcată de întrebare.

      -Am venit într-o doară, am auzit când a guițat porcul, am bănuit că aici va fi rost de mâncare, așa că mi-am făcut drum să vă intru în casă. Puteți orice să-mi faceți, ăsta este adevărul, așa să-mi ajute Dumnezeu! a spus fata printre lacrimi, bătând, pe piept, cruci mari.

      Vorbele fetei musafire ia cam luat pe nepregătite pe toți din casă, de unde se așteptau să îndruge o minciună, fata a spus adevărul crud. Toți au fost mișcați de vorbele Smărăndiței, însă cel mai tare părea să-l afecteze pe Lixandru. Acesta o privea cu ochi iscoditori, căutând să vadă dincolo de aparența murdară a copilei.

      Lazăr, în mână  cu pachetelul dat de Filofta, a ieșit pe ușă urmat de Smărăndița:

      -Vă las sănătoși! Să ne întâlnim cu bine când vom tăia alți porci aici în ograda  dumneavoastră, poate după Paști când or țâțâi lăutarii la nunta Didinei.

      După plecarea celor doi, în casă s-a așternut liniștea. Era o liniște nefirească, mai ales că toți ai casei, chiar și Didina, gustaseră oleacă de țuică fiartă, bine dreasă cu piper și o țâră de zahăr.

       Lixandru era preocupat de ceva, se tot frământa în mintea lui, fuma dus pe gânduri, parcă nu era în cameră, plutea într-o altă lume, o lume pe care nu o trăise până atunci, în stomac simțea fluturii alergând bezmetic. O clipă s-a speriat, era ceva nou, ceva ce îl ațâța, îi dădea brânci să iasă din casă să alerge în urma Smărăndiței. A tras un fum adânc din țigara care arsese singură, jarul l-a ars la degete, s-a cutremurat ca atunci când trece un curent electric prin trup:

      -Ce părere aveți de Smărăndița? Întrebarea a căzut ca un bolovan în capul soților Lemnaru.

      Gheorghe s-a uitat mirat la Filofta, o întreba din priviri cum să răspundă și mai ales de ce a pus băiatul lor, acum ajuns primar, o asemenea întrebare.

      -De ce mă întrebi? Nici noi nu o cunoaștem bine. Sunt dintr-o familie de oameni săraci, foarte săraci, cred că sunt cei mai săraci din sat. Pentru tine am găsit fete de familie cu zestre bună și ceva capital la ciorap să poți urni  la drum căruța vieții.

      -Mamă, sunt surprins să văd că dumneata categorisești oamenii după pogoanele de pământ și mahmudelele de la gât. A fi sărac nu înseamnă că este un om prost, a fi sărac nu înseamnă că este hoț, a fi sărac nu este o rușine, atâta timp cât luptă cu sărăcia. Oamenii săraci nu trebuie să fie niște paria, nu trebuie să fie ocoliți de ceilalți oameni. A venit timpul, ne spuneau instructorii de partid în timpul ședințelor de instruire la sediul județenei PCR, să ajutăm oamenii săraci să scoată sărăcia din casă, iar noi toți să o dăm afară din sat. Partidul a făcut strategii, a făcut analize pentru a găsi cele mai bune soluții de a alunga lipsurile de tot felul din întreaga țară. Uită-te, să-ți dau doar un exemplu, uită-te la Vasile Titirez, ce om deștept este, a fost pus de partid să strângă dările, adică să fie perceptor. Întâi l-au chemat la Județeană, a dat un examen, l-au pus să scrie, să facă socoteli, s-a descurcat foarte bine, acum are un birou al lui în cadrul primăriei. Să-l vezi cu registrul cel mare cum scrie în el, cu creion chimic, în dreptul fiecărui cap de rol cu nume și pronume sumele datorate. E dat naibii, mai ales cu chiaburii, nu-i slăbește de loc, mulți au datorii de câțiva ani, a spus că nu se va lăsa până nu le ia toți banii.

      Partidul i-a pus la dispoziție o șaretă și un cal. Se plimbă prin sat ca un boier cu geanta de piele în mână, cu creionul după ureche, pe cap cu șapcă și îmbrăcat cu costum și cravată. Îi dă mâna, are salariu bun, iar pentru cal nu plătește nimic, îi asigură statul banii să cumpere nutreț. Ei ce mai ziceți acum de săraci?

      -Bine Lixandre, însă tot nu ai spus, ce treabă ai tu cu Smărăndița? Nu cumva...

      -Ba da mamă, i-a întrerupt vorba băiatul, îmi place mult Smărăndița. M-a săgetat prezența ei...

      -Să nu te aud, auzi băiete, să nu te aud spunând prostii. Niciodată, bagă bine de seamă, niciodată fata lui Ciovlică nu va intra în curtea mea ca noră. Ce mă, s-au terminat femeile? Ai ajuns la nespălata satului?

Ți-a găsit mă-ta fată frumoasă cu ceva zestre. P-aia să o aduci acasă, înțelesu-m-ai? Și tu și soru-ta doar sărăcii știți alege?

      -Tată, te respect prea mult să-ți răspund după cum ai merita. Am făcut războiul, am fost frate cu moartea și văr cu păduchii și  foamea. Am degerat, am răbdat, m-am bătut, am văzut degradarea umană în cea mai hâdă formă a ei. Ajuns acasă mă consider ca fiind în rai. Zăpada, care acum este aproape de genunchi, nu mă mai sperie, dacă ciubotele se udă, nu vor mai îngheța în picioarele mele. Vin acasă, mă schimb, mă încalț cu alte opinci. Pentru mine asta este o mare fericire. Eu văd în Smărăndița o fată sărmană, văd o frumusețe dincolo de murdăria de pe fața ei. Nu este murdară pentru că este o leneșă, pentru că este hârlavă, ci din cauza sărăciei. Îmi place fata, va fi nevasta mea, dacă și ea va consimți, să-mi fie mireasă.

      -Mamă, eu o cunosc bine pe Smărăndița, am fost colege în școală, învăța foarte bine, de multe ori venea la școală cu rochița udă, o spăla seara și nu avea timp să se usuce până dimineața. Eu cred că dacă am reuși să o aducem în casă de noră, mult ai să fii mulțumită. De bucurie, fiindcă a reușit să scape de sărăcie, te va iubi mai mult decât pe mama ei. Lasă-mă pe mine să discut cu ea, așa pe departe, să văd în ce ape se scaldă. După anul nou, o voi chema pe la mine să facem păsat și să-și aducă și lucrul cu ea.

      -Bine, fata mamei, îmi place ce ai spus, cine știe, poate că este un bulgăre de aur pitit în sufletul fetiței murdare și sărace.

........................................................................................................................................................................