Sântion era binedispus, se vedea
după rânjetul larg care-i împodobea gura puţin strâmbă rămasă în
urma unei pareze faciale.
Fostul şef DNA îl ţinuse numai în
ciocul opincii , nu-l suporta pe Sântion
pentru că nu răspundea la comenzile politice. Când şeful lui a demisionat, mai
mult a fost demis, în urma constatării că teza de doctorat a fost plagiată în
proporţie de peste 4%, a fost cea mai mare bucurie pentru el.
Mereu se lăuda cu doctoratul lui şi cu handbalul practicat în tinereţe. Fostul
lui șef era un tip masiv, când călca te aşteptai să iasă apă din asfalt.
Plângeau scările când el, cu toată greutatea lui, urca treptele.
S-a dus bosul, o dată cu el şi Zenobie, tâmpitul, ştia că este urmărit şi
s-a lăsat mituit. A fost o pleaşcă pentru cei care nu-l sufereau. Acum e
arestat, ţinut la secret.
-Domnule Tânjală, cum a fost noaptea petrecută la noi?
Bietul senator încă mai era speriat de cele văzute în celulă. Nu închisese
ochii de frica lui Gheară.
-Ce vreţi să vă spun domnule anchetator? Sunt la mâna dumneavoastră, spun
tot, spun şi laptele pe care l-am supt de la mama. -Într-un gest de umilinţă
maximă Tânjală a căzut în genunchi în faţa lui Sântion, a prins mâna procurorului şi cu lacrimile
şiroind pe obraji a început să o sărute. Procurorul nu şi-a tras mâna, îl
excita noua situaţie, se simţea Dumnezeu, îl îmbăta puterea fie şi asupra unui
singur om. Ştia că de acum senatorul va fi o cârpă în mâna lui şi îl va stoarce
ca pe o lămâie.
-Ridică-te Tânjală, ai înţeles cine este Dumnezeul tău? Află că îţi sunt
singurul prieten, un prieten adevărat. Spune-mi tot ce ai făcut! Spune-mi cum i-ai dat bani liderului de
partid. Să nu mă minţi, să-ţi descarci sufletul şi conştiinţa, eliberează-te de
toată mocirla acumulată! Dă-mi-l în mână pe bosul vostru! Pe tine oricum nu te
mai scapă nimeni! Ia-i lângă tine pe toţi, cu o menţiune specială pentru tine,
dacă vorbeşti, vei putea scăpa mai uşor.
Două ore a scris Tânjală, a scris
tot despre afacerea cu Sprinţaru şi bonus tot ce ştia despre liderul de partid
şi despre liderul grupului din senat. Nu avea dovezi, dar ştia despre actele de
corupţie ale celor doi. Tânjală, laş de felul lui, a înţeles că trebuie să-i
lingă picioarele procurorului dacă voia să scape ieftin. Ce-i păsa de şeful
partidului! E drept că îl făcuse senator, însă
acum era vorba de libertatea lui.
Să plătească! La fel să plătească şi liderul grupului din senat şi-l aminteşte și acum cum îi
striga pe holurile Parlamentului: „bă, să-mi aduci din Africa o bucată de
fildeş, fiţe-ar ţânţarul al dracului”. Nu-i adusese, nu găsise de vânzare, negru
de furie liderul îi ceruse bani : „dacă nu ai găsit fildeş, să-mi dai banii! Auzi,
banii! Voi vă plimbaţi prin lume şi eu să flămânzesc pe malul Mării Negre!?
CAPITOLUL XV
Avocata s-a ridicat în picioare, şi-a aranjat cochet roba, a
privit lung spre inculpaţi, preţ de o secundă s-a uitat în ochii lui
Sprinţaru, voia să-i transmită să aibă încredere în ea. Şi-a dres vocea
printr-un tuşit discret, apoi a răsfoit filele unei agende groase
zăbovind asupra unor paragrafe scrise de mână şi subliniate cu roşu.
-Onorată instanță, a început să vorbească cu glas calm, fără inflexiuni,
avea faţa împietrită cu un imperceptibil zâmbet îngheţat în colţul buzelor
senzuale, astăzi ne aflăm în faza de judecată a inculpatului Petrache
Sprințaru, fost primar al comunei Malu Plecat. Domnul Sprințaru este trimis în
judecată pentru dare de mită. Inculpatul, ortodox practicant, a săvârșit un
cumul de fapte reprobabile, fapte pe care societatea românească le pedepsește
cu asprime. Ce pot să vă spun despre inculpat? Ce argumente pot aduce în
apărarea lui? Multe, dar mă voi limita doar la câteva.
Să nu uităm onorată
instanță că această faptă blamată vine din negura vremurilor , vine din
Eden, acel rai pe pământ care se găsea între Tibru şi Eufrat şi unde au
sălăşuit primii oameni, -pe măsură ce înainta în discurs, cuvintele erau spuse
uşor cântate.
-Se spune, a continuat avocata pledoaria, privind sfidător spre procurorul
de şedinţă, că în acel loc Adam şi Eva aveau voie să mănânce fructele tuturor
pomilor care se găseau acolo, mai puţin dintr-unul, din pomul Cunoaşterii
Binelui şi Răului. Întrebarea care se pune şi s-a pus de-a lungul istoriei a
fost următoarea: de ce a pus Dumnezeu această interdicţie? Ştia Creatorul cum
vor reacţiona oamenii? Dacă vor pica în păcat şi vor gusta din acel pom? Ştia
Domnul că primii oameni îşi vor dori să aibă ce nu este al lor, ce le este
interzis să aibă prin lege? Sigur că Atotputernicul ştia, pomul era doar motivul
pentru care oamenii urmau să fie alungaţi din rai pentru a merge să stăpânească
pământul cu: apele, animalele, vegetaţia şi toate bogăţiile lui. Dumnezeu le-a
întins o capcană în care primii oameni au căzut, iar de atunci şi până astăzi
oamenii cad în cursa în care au căzut Adam şi Eva, aceea de aş dori ceea ce nu
au şi le este interzis să aibă prin legea laică, religioasă sau morală. Prin
sacrilegiul comis, la îndemnul şarpelui, Eva şi Adam, au fost culpabilizaţi de
Dumnezeu şi alungaţi din rai să muncească pentru a avea cele necesare
traiului.De fapt pomul a fost capcana întinsă de Dumnezeu primilor oameni
pentru a-i trimite să stăpânească pământul şi pentru a îi învinovăţi veşnic.
De-a lungul veacurilor oamenii au avut de luptat cu tentaţia de a mânca din
fructul oprit care se găsea, se găseşte încă, sub diferite forme. Prin urmare, tot
ce ne dorim şi ne însuşim, însă nu este al nostru, este o încălcare a poruncii
Domnului aşa cum a făcut Eva şi Adam încurajaţi de diavol sub forma unui şarpe.
Ucigă-l Toaca, poate lua diferite forme, în speţa noastră a luat forma
senatorului Tânjală şi a lui Asudatu, şeful biroului investiţii din cadrul C.J,
aceştia i-au arătat primarului fructul oprit şi cum poat mânca din el . Calea
spre bogăţie nu este mereu una licită, de cele mai multe este un drum în afara legii, dar la fel ca şi
Eva şi omul modern, va eluda porunca de a nu îşi însuşi ceea ce nu îi aparţine
şi, încălcând legea, va încerca să-şi ia fructul oprit. De-a lungul existenţei
omenirii, corupţia, traficul de influență, abuzul în serviciu şi delapidarea au
fost infracţiunile care au stat la masă cu toţi aceia care au avut frâiele
puterii în mână..
Să revin la inculpat, ca primar s-a zbătut să facă ceva pentru sat,
martorii audiați în ședințele trecute au confirmat că în timpul mandatelor sale
s-au construit foarte multe lucruri în beneficiul comunității exp.: școla,
grădinița, s-a renovat clădirea primăriei, un fost conac boieresc cu
arhitectură barocă de la începutul secolului XX şi, exemplele pot continua. Cum
s-au petrecut faptele în speţa noastră? Anul trecut s-a întâmplat ca un deal,
din cele care mărginesc comuna, să o ia la vale, alunecarea de teren, viitura
pământului a acoperit zece case întâlnite în cale. Noroc că oamenii s-au putut
salva, nu și agoniseala lor de o viață, aceasta a rămas sub movila de pământ.
În această situație primarul a început să bată pe la ușile autorităților superioare
pentru a rezolva problemele grele ivite în localitate. Consiliul
Județean a respins ajutorarea sinistraților din Malu, pedepsindu-i, într-un
fel, pentru că votaseră un primar de la alt partid. Senatorul din colegiul lor
s-a lăsat destul greu convins să-l ajute, abia după ce l-a constrâns pe primar
să facă anumite promisiuni. De fapt primarul l-a căutat vreo trei luni pe
senator până l-a găsit, Tânjală era plecat în Tanganyka să salveze ţânţarul
Anofel, apoi a fost în vacanţa parlamentară, abia prin toamnă a dat de el.
Întrevederea dintre senator şi primar s-a desfăşurat cam aşa: când l-a văzut pe
Sprinţaru şi a aflat ce doreşte, Tânjală s-a uitat la el, apoi a zis: „da, te
ajut, dar mie ce îmi iese? Nu neapărat pentru mine, dar e foame mare în
partid”. A încercat Sprinţaru să o scalde, să se vaite, răspunsul a fost
categoric: „ești de la opoziție, trebuie să plătești!” Același lucru i l-a spus
și Asudatu, șeful biroului investiții din cadrul Consiliului Județean, „te
ajut, dar trebuie să mănânce și șefii mei, te asigur că sunt și flămânzi și
pretențioși, deci ,suma trebuie să fie frumoasă.”
Sprințaru se afla într-o dilemă, nu știa ce să facă, să lase oamenii de
izbeliște, dealul neconsolidat și cu pericolul unor noi alunecări de teren sau
să profite de faptul că avea aceste promisiuni, chiar cu unele amendamente pe
lângă lege și să se apuce de treabă? A acceptat condițiile lor, așa a putut
ridica cele zece case și s-a realizat consolidarea dealul. Certificatul de
garanție al lucrării este pentru 20 de ani. Construcţiile au fost solide şi de
calitate. A fost umflată factura și săturată pofta reprezentanților puterii, a
senatorului care l-a rândul lui a împărțit banii primiţi el știe cu cine și a
șefului biroului investiții care, după declarațiile lui, a dat banii șefilor
ierarhici.
Primarul Sprințaru, onorată instanță, este produsul societății de astăzi.
El a procedat așa cum ar fi făcut orice alt primar din această țară. Nu este un
infractor izolat, este un cetățean care s-a acomodat cu modul de lucru al celor
instalați la putere. Aici nu putem vorbi despre membrii unui singur partid.
Când este vorba de furt din avutul obștesc și de corupție, nu putem spune că
este vina unui singur guvern, corupția și furtul a intrat în sângele celor care,
vremelnic, ne-au dirijat şi ne diriguiesc treburile țării. Se caută sinecuri și
stipendii, există o luptă surdă a partidelor pe ceea ce a mai rămas din averea
țării. Cine este Petrache Sprințaru? Este o mică rotiță în angrenajul marii
corupții instalate în instituţiile ţării. Este primarul vinovat? Da, este
vinovat că s-a născut în aceste vremuri tulburi. Putea demisiona, da, dar și
cel care ar fi venit în locul lui, ar fi procedat la fel. De ce? Pentru că nu
primarul corupe, ci acei funcționari din vârful statului îl obligă să fure, pentru
ca din banii obținuți ilicit, să poată plăti demnitarii şi funcţionarii de care
depind acordarea sumelor de bani necesare primăriei pentru diferite lucrări.
Primăria, implicit primarul, se află într-un cerc vicios din care nu poate
ieși.
Conform legii, primarul este vinovat, vă rog onorată instanță să țineți
cont de faptul că Sprințaru nu a promis nici un ban senatorului sau șefului de
birou din cadrul Consiliului Județean. El, primarul, a fost obligat să accepte
returnarea unui anumit procent din suma pe care urma să o primească pentru
reconstrucția caselor și consolidării dealului. Aprobarea fondurilor de către
senator şi şeful biroului investiţii din cadrul Consiliului Judeţean a fost
condiţionată de returnarea acelui procent din suma de bani ce urma a fi
aprobată pentru lucrare. Vă veţi întreba de unde puteau fi luaţi banii? Ei
bine, onorată instanţă, proiectul a fost supraevaluat pentru a rămâne bani
nefolosiţi. Factura s-a lansat conform proiectului din care constructorul a
oprit suma reală necesară realizării investiţiei, iar banii care au fost în
plus, au fost returnaţi numerar lui Sprinţaru, acesta i-a împărţit conform
înţelegerii anterioare între Tânjală şi Asudatu, pentru el a oprit o sumă
infimă.
Se va pune întrebarea de ce nu a mers primarul la poliţie şi procuratură?
Simplu, din teama că va ajunge la persoana greşită. Să nu ne sfiim să afirmăm,
chiar şi aici în sala de judecată, faptul că avem şi în poliţie şi procuratură
destule cazuri de corupţie, de altfel şi în această anchetă s-a descoperit un
procuror care era corupt. Primarul Sprinţaru a ales să-şi pună în joc
libertatea pentru a rezolva problemele stringente ale comunei, știa că dacă va
da mită se va poziționa în afara legii.
Domnule preşedinte, onorată instanţă! Nu ne aşteptăm ca
Sprinţaru să fie iertat, însă vă rog să ţineţi cont, în dozarea pedepsei, de
faptul că infracţiunea lui a avut la bază o necesitate a locuitorilor comunei.
Chiar dacă s-a produs o infracţiune, au fost ridicate cele zece case şi
consolidat dealul care era o ameninţare permanentă pentru locuitori aşezării
rurale unde inculpatul era primar.
Domnul Sprinţaru se angajează să plătească prejudiciul de 10.000 de euro
partea lui din întreaga sumă primită de la patronul Sandu Ioanci, diferenţa de bani a fost împărţită în mod egal între
Tânjală şi Asudatu. -Avocata s-a oprit, a înclinat uşor capul în direcţia
completului de judecată, şi-a strâns hârtiile, în acel moment arăta ca Cicero
când a cerut în Senatul Romei întoarcerea lui Cezar Galul, avea aceeaşi
măreţie, aceeaşi prestanţă. A privit în sală cu un sentiment de mulţumire, s-a
aşezat pe scaun cu faţa radiind de satisfacţie, ştia că reuşise din nou să
impresioneze judecătorii. De altfel, repetase acasă, în faţa oglinzii, modul în
care urma să ţină discursul de apărare a lui Petrache Sprinţaru, îşi studiase
fiecare gest până la amănunt, nu era teatral, nici forţat, fiecare gest întărea
cuvântul spus.
........................................................................................................................................................................
Un an de zile mai târziu, Sprinţaru ieşea pe poarta pentinciarului,
era mai gras cu câteva kilograme, dar tot falnic. Adrian îl aştepta cu maşina,
după ce s-au îmbrățișat au plecat împreună spre casă.
A fost primit cu drag de
săteni, toţi îşi aminteau lucrurile bune făcute de el în lunga perioadă cât
fusese primar.
În timpul detenției scrisese
o carte despre administraţia publică la nivel de sat, era o carte
autobiografică. Nu era un bestseller, dar putea fi un bun ghid pentru viitorii
primari. A condamnat în acea carte corupţia şi modul în care un edil era pus în
situația să corupă şi să fie corupt. Dacă va fi citită de cineva, nu se ştie,
însă, în mod sigur pe el l-a ajutat să se elibereze mai repede.
Nu s-a grăbit să meargă în parc,
a lăsat să treacă două săptămâni după ce a respirat aerul libertății, apoi a căutat
bătrânul stejar scorburos pe care Petrache îl folosise pe post de seif, a luat
caseta cu banii, era o sumă frumuşică,
cu ei urma să se descurce multă vreme. A căutat, în casă, un loc ferit, i-a
depozitat fără să spună la cineva de existenţa lor. Plătise prejudiciul de 10.000
de euro, sigur că suma care îi revenise fusese mult mai mare, a jonglat cu
cifrele cum a vrut. Tânjală şi Asudatu îi reproşaseră această excrocherie a
lui, merseseră până acolo încât plătiseră nişte „băieţi” să-l „aranjeze”. Sprinţaru
a prins de veste, a contactat bătăușii, i-a plătit mai mult decât plătise
Tânjală şi celălalt. Cu buzunarele pline, „băieții”, nu numai că nu l-au mai bătut
pe Sprințaru, dar până când s-a eliberat au fost „îngerii” lui păzitori.
Nu regreta nimic fostul primar,
pentru cât furase executase un an de închisoare, acum era un om liber şi curat.
Se putea bucura în linişte de agoniseala de-o viaţă. Nevastă-sa, Florica, era
fericită, în sfârşit avea bărbatul tot timpul acasă cu ea. O dată pe săptămână
îl îndemna să plece:
„-Mergi şi tu la cârciumă să bei o ţuică, mai stai de vorbă cu oamenii, nu
te grăbi să vii acasă, relaxează-te! Eşti un om bun, ai dreptul la viaţă, nu te
voi cicăli toată ziua!”
Petrache era mulţumit în sufletul
lui, femeie ca a lui nu avea nimeni. Pleca cu inima strânsă, Florica cu bună
ştiinţa îl trimitea la cealaltă femeie, mergea la Manuela după ce trecea în
revistă oamenii de la cârciumă. Nu zăbovea decât cât să salute pe cei prezenţi,
rezista ispitei de a comanda ceva sau de a se lăsa „cinstit” de vreunul dintre
clienţii cârciumei.
Manuela îl primea cu drag, abia aştepta să-l vadă, nu-i cerea
niciodată nimic pentru ea sau pentru copil. Era mulţumită să-l strângă în
braţe. De bani nu ducea lipsă, ştiuse să strângă cât timp iubitul ei fusese
primar. Nu o ducea rău nici acum, consilierii şi primarul cel nou o solicitau
să le dea sfaturi. Găsea în glastra cu flori, din încăperea unde îşi ţinea
sculele ei de curăţenie, diverse sume de bani, nu ştia de la cine sunt. La
început nu i-a luat, a aşteptat câteva zile să vadă dacă nu este cercetată de
vreun funcţionar despre banii găsiţi. Când a văzut că banii sunt special puşi
acolo pentru ea, nu a mai ezitat, i-a luat, mulţumind în gând Domnului pentru
dar. Copilul Manuelei se făcuse mare, îi spunea tată lui Petrache, fostul
primar îi plătea meditaţiile, băiatul urma să meargă la liceu. Neoficial era
recunoscut de toată lumea şi acceptat de familia lui Sprinţaru.
Tânjală şi Asudatu, după ce au scris câte două cărţi de
fiecare în timp de aproape doi ani cât au fost arestaţi, au fost eliberaţi. Au
trecut pe la foştii prieteni să-i ajute
să-şi găsească de muncă , au fost ignoraţi şi ocoliţi de parcă
aveau ciumă. Nimeni nu voia să fie văzut în compania unor foşti deţinuţi pentru
corupţie. Foştii lor colegi şi prieteni erau curaţi, cinstiţi şi incoruptibili?
Sau nu le venise rândul să fie cercetaţi? Vom vedea mai târziu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu