vineri, 21 mai 2021

Lefegii lui Iohannis.

 


  Pe teritoriul României, de-a lungul celor peste 20 de secole de existență, au venit fel de fel de năvălitori: cumani, gepizi, huni, turci, tătari etc. Românii s-au apărat cum au putut, știau că invadatorii nu-i iartă dacă îi prind descoperiți. S-au luptat pe viață și pe moarte, și-au apărat glia cu prețul vieții.

După ce turcii au omorât pe domnitorul român Constantin Brâncoveanu în data de 15 august 1714, în cele două țări române( Moldova și Țara Românească) au fost trimiși domnitori greci din cartierul Fanar al Constantinopolului, denumiți fanarioți. Sigur că acești domnitori, străini de interesele românilor, jefuiau țara pentru propriile foloase, mai ales că mandatele lor erau limitate.

Politica din România ultimilor 30 de ani, dar cu precădere în ultimii 16 ani, a fost aceea de a trimite peste graniță elitele românești și forța de muncă tânără. În România, în locul lor au apărut sfertodocții, mercenarii străini de neam și țară, urmașii vechilor invadatori. Un fel de fanarioți moderni.

Acum, în zilele noastre, s-a ițit de nicăieri un nou partid, o uniune care își propune să salveze România. Privind numele unora dintre membrii acestei formațiuni politice mă întreb ce legătură au ei cu România (exp.: Cambera, Seidler, Lorincz, Cosette, Molnar, Ozmen, Clotilde Armande, Fritz, Sas Lorant, Wiener, etc., etc.) de cine vor acești lefegii să salveze România?

Niște tineri imberbi, năimiți în slujba unor forțe străine de interesele românilor, gălăgioși, plini de ură și cu vorbele de ocară pe buzele lor spurcate, au pus labele pe toate pârghiile puterii. S-au cocoțat în capul lui Câțu, sprijiniți de Iohannis, iar de acolo poruncesc întregului guvern și Parlamentului.

USR-ul este un tortel, parazit,  agățat pe tulpina României. Deși a luat doar 15% din numărul de voturi la alegerile parlamentare face legea în actuala coaliție de guvernare. Liberalii, printr-un gest greu de înțeles, au cedat ministerele importante acestor simbriași turbulenți, puși pe gâlceavă și distrugere.

Iohannis, un alt român străin de România, i-a obligat pe liberali să suporte toate lăturile, balele și înjurăturile useriștilor doar pentru ca el să aibă „guvernul meu”. Nu-l interesează că după această guvernare, electoratul, dezamăgit de prestația PNL, ar putea să-l așeze în panoplia istoriei alături de PNȚcd. Îl preocupă doar ca acum să dicteze, să pună în aplicare planurile de îngenunchere definitivă a României. USR-iștii mult mai docili în punerea în aplicare a acestui plan, decât liberalii, sunt slugile perfecte pentru reușita acestui proiect diabolic. Iohannis acum, în acești trei ani rămași, trebuie să rezolve toate problemele legate de puțina independență care a mai rămas României, de așa natură încât, la sfârșitul mandatului, România să fie o colonie lipsită de orice independență.

Jocul diabolic, demascat de multe ori chiar de către partenerii de guvernare, făcut de acești așa ziși politicieni, este acela de a destabiliza și mai mult România care, oricum, este destul de instabilă.

Cu un guvern susținut de o alianță care răspunde la poruncile unor din afara Țării și cu o opoziție inexistentă, România se află în pragul unei come din care nu cred că va ieși ușor.

PSD-ul se laudă că este cel mai mare partid politic din România. Dacă ăsta este adevărul, nu poate să aducă alți oameni în fruntea lui în afara lui Ciolacu, Grindeanu, Dâncu, Stănescu și alți câțiva pe care nu-i mai nominalizez? (Aseară, Ciolacu își arăta deschiderea pentru a găsi o personalitate care să fie pusă în fruntea PSD)

Ciolacu are prune în gură și minte înceată. Pe Grindeanu l-au compromis colegii, el va avea toată viața legată de coadă Ordonanța 13 și Moțiunea de Cenzură introdusă împotriva sa de partidul său. Apropo de Ordonanța 13, eu nu cred că era rea, ori bună. Însă, atunci când dai o asemenea OU trebuie să mori cu ea în mână. Putea să stea Iohannis în stradă îmbrăcat cu geaca roșie până i se înnegrea geaca, nu trebuia să anuleze OU. Asta l-a costat politic enorm. Prin urmare, această inconsecvență a arătat că este un om slab, chiar dacă mai târziu s-a legat cu lanțurile de fotoliul de premier.

Dâncu, un fel de hopa-mitică, îl găsim prin guvernul lui Cioloș, criticând PSD, iar acum este Președintele Consiliului Național al PSD.

Acești oameni nu au credibilitate în fața românilor. Ciolacu, dacă vrea binele PSD, și cred că îl vrea, altfel nu ar fi altceva decât un oportunist, trebuie să înțeleagă că va trebui în cel mai scurt timp să plece din fruntea partidului, iar în locul lui să aducă un om fără pată, poate fi chiar din afara partidului și care să fie devotat ideologiei și doctrinei de centru-stânga și nu ideologiei de sens giratoriu cum se poartă în politică.

Radu Cristescu, bătăios, de multe ori fără argumente, un fel de Vadim Tudor însă fără cultura marelui poet. Domnule Cristescu, nu poți fii purtător de vorbe din partea PSD după ce ai lustruit bocancii lui Băsescu atâția ani de zile. Nu ești credibil. Poate ești de bună credință, însă, în politică buna credință este doar un leitmotiv.

România este pe buza prăpastiei. Din păcate nu văd cum ar putea să fie salvată de actuala clasă politică. Ne vom prăbuși. Ne trebuie un far călăuzitor, măcar luminița lui Ciorbea de la capătul tunelului pentru a evita prăpastia în ultima secundă, acum e beznă.

Doar o nouă revoluție, fie și una de catifea, ar putea să scoată România din nisipurile mișcătoare în care se afundă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...