Trădătorul Pacepa

 

   

    Într-o emisiune televizată la Realitatea Plus s-a dezbătut cazul Pacepa tema a fost :„erou, ori trădător?” Cei prezenți, nu le voi spune numele, au adus argumente în favoarea faptului că Ion Mihai Pacepa a fost un erou al României prin tot ce a făcut după fuga lui în SUA.

Tind să nu fiu de acord cu acești analiști și să am propria mea opinie.

După mine Ion Mihai Pacepa a fost un trădător, poate cel mai mare trădător al României din toate timpurile.

În 1951, la vârsta de 23 de ani, tânărul student, viitor inginer chimist, Pacepa acceptă să intre ca ofițer activ în rândul Securității Statului. În 1951 I.V.Stalin încă nu murise, România era sub papucul stalinist, trupele sovietice erau pe teritoriul nostru. Era vremea când intelectualii erau hărțuiți, chiaburii prigoniți, anticomuniștii întemnițați,  copiii acestor oprimați nu aveau voie să învețe în învățământul superior din cauza origini lor nesănătoase. Închisorile erau pline cu deținuți politici. Tânărul Pacepa știa toate acestea și, totuși, a primit să se înroleze într-o instituție care lucra împotriva celor care se opuneau regimului comunist. Securitatea era înființată abia de trei ani, prin urmare, a crescut ca importanță odată cu Pacepa. Pot spune, fără să greșesc, că Pacepa, alături de Alexandru Drăghici, a fost artizanul dezvoltării sinistrei Securități. 

Câte vieți o fi avut pe conștiință acest criminal? Este știut că în Securitate și mai ales în Departamentul de Informații Externe, unde a lucrat, viața nu era roză și nici sigură.

Pentru ca Ion Mihai Pacepa, român pe jumătate, cealaltă jumătate era cehă după tată, să ajungă unul  dintre cei mai importanți pioni ai Securității statului, omul de casă al lui Ceaușescu și consilier personal al acestuia, a trebuit să dea dovadă că este un bun executor al ordinelor venite de la Ceaușescu și un devotat al acestuia. Totodată ocupa funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne și adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe.

Prin aceste funcții și prin faptul că era consilier al lui Ceaușescu, I.M.Pacepa era cel mai informat om cu privire la spionajul românesc.

Pacepa, după 1978 când a fugit din România, a condamnat faptul că Ceaușescu își spiona țările prietene. Nu există țări prietene, ci doar țări care au anumite interese în România, în momentul în care interesul lor pentru România dispare, se pierde și prietenia. Așa și cu spionii români care spionau în țările prietene, la fel și spionii din țările prietene, din „prietenie”, spionau România.

Dacă SUA ar fi fost un stat prieten, mai ales că Jimmy Carter îl primise într-o vizită de stat pe Ceaușescu în aprilie 1978, iar Pacepa a fugit în iulie 1978, l-ar fi trimis pe trădătorul Pacepa pachet înapoi lui Ceaușescu. Însă de unde dracu prietenie când Pacepa fugise în SUA cu ouăle de aur ale României?

Fuga generalului Pacepa peste graniță a costat România mai mulți bani decât cutremurul din 1977.

Generalul Pacepa este un trădător, dacă vorbeam despre trădarea unui civil poate acceptam mai ușor să-l iert. 

    Pacepa a cerut să devină ofițer de securitate de bună voie și nesilit de nimeni. A servit Securitatea,  cu toate păcatele ei, timp de 27 de ani. Să nu uităm un amănunt foarte important, a lucrat în Securitate în perioada cea mai neagră a ei, atunci când la conducerea Ministerului de Interne și implicit a Securității statului a fost Alexandru Drăghici cel care afirma că :„ Securitatea respectă legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine”. În 1968 Alexandru Drăghici este exclus din PCR de către Ceaușescu (vezi cazul reabilitării lui Laurențiu Pătrășcanu și Foriș) implicit este dat afară de la conducerea Ministerului de Interne și a Securității statului, cu toate acestea Pacepa rămâne în continuare ofițer de securitate. De aici putem trage concluzia că: Pacepa și-a făcut serviciul cu abnegație și în folosul lui Ceaușescu. Este știut faptul că un ordin venit de la partid, din oportunism, cei de jos, ierarhic, care trebuiau să execute ordinul, plusau de la ei în favoarea ordinului pentru a se face remarcați de superiorii lor pe linie militară și de partid. Prin urmare, după ce a pus osul la consolidarea Securității ca instrument de tortură și inducere a fricii în rândul populației să vină să spună că, vezi Doamne, doar Ceaușescu este vinovat, mi se pare aberant. Dacă Ceaușescu și ceilalți lideri comuniști au fost găsiți vinovați și condamnați pentru abuzurile și crimele comise în timpul comunismului, Pacepa nu poate lipsi de lângă ei.  Faptul că a dezertat și a trădat Țara, nu poate fi cuantificat în favoarea lui, ci în defavoare, unul care își încalcă jurământul militar făcut de bună voie, este un TRĂDĂTOR. Pacepa nu a fost un Rică Veturiano să spună: „pardon, scuzați, bonsoir” și cu asta să se spele pe mâini de tot sângele pe care l-a vărsat în 27 de ani de slujbaș al Securității. 

    Ceaușescu nu era România. Spionii români din întreaga lume nu erau ai lui Ceaușescu, ci ai României. Pacepa nu a putut să-l trădeze pe Ceaușescu fără să nu trădeze poporul român. Rețelele de spionaj pe care România le avea împânzite pe tot globul au trebuit să fie refăcute. Pacepa știa totul. Mulți nevinovați au suferit după fuga iresponsabilă a unuia dintre cei mai importanți generali din spionajul românesc. Nu numai Ceaușescu a suportat urmările trădării sale, ci și poporul român care a trebuit să treacă prin acei nenorociți ani 82-89 când România a trebuit să-și plătească datoria externă, fiindcă, pe plan internațional, nu mai eram credibili.

Nu pot să aduc osanale unui general care a fugit cu planurile de luptă, ale armatei sale, la inamic. Dacă i se părea că nu face bine ceea ce făcea în cadrul structurilor de securitate putea să demisioneze, putea să se sinucidă, putea să-l omoare pe Ceaușescu, nu să distrugă România.

Am scris acest articol cu ură împotriva celui care a fost generalul trădător I.M.Pacepa.