vineri, 30 iulie 2021

Dragnea e de vină...

 


    Un tren plin cu călători, printre care și 30 de copii a plecat din Mangalia, cu destinația Arad, la ora 19,30. Din cauza lipsei de tensiune, vântul puternic rupsese un fir de curent, trenul a staționat lângă Fetești aproximativ 10 ore. A ajuns în Gara de Nord la ora 8,30 dimineața în loc de ora 23 din noapte. Aici copiilor li s-a servit câte un croissante și o sticlă cu apă. Cam mult domnule Drulă, puteai să le dai doar apă, ori nici apă, până la urmă nu dvs. ați ordonat vântului să bată cu așa putere încât să rupă un fir de curent. Românii sunt tot timpul nemulțumiți, cârcotași, gata să râdă de un ministru responsabil cu banii poporului așa cum sunteți dvs.

Vă felicit, domnule ministru Drulă, fiindcă, dis de dimineață cum v-ați trezit din somn, după ce ați luat un mic dejun frugal dintr-o papară făcută din 10 ouă și câteva felii duble de costiță prăjită, v-ați băut cafeaua și gândul dvs s-a îndreptat spre bezmeticii tinerii care fuseseră blocați în tren mai mult de 10 ore. Nu aveți nici o vină dvs., domnule ministru, aveți director la compania de CFR călători în persoana domnului Ovidiu Vizante. Om de toată isprava directorul, a spus răspicat celor ce l-au întrebat:„noaptea nu am cum să găsesc locomotive, ori altă rezolvare”. Foarte corect a răspuns Vizante, noaptea e făcută să dormi, mai ales dacă ești ditamai directorul CFR. Așadar, în atari condiții, ce putea face ministrul? Putea el să găsească locomotive unde nu găsea directorul? Nici vorbă.

Așa că, domnul ministru a dormit liniștit, directorul s-a culcat și el la loc, înjurând reportera de la A3 care, fiind insomniacă, nu a avut altceva mai bun de făcut decât să-l ia la întrebări, pe el, ditamai directorul CFR, om cu salariu cât al unui ministru și mașină la scară.

Se spune că, prevăzători, copiii au păstrat din apa pe care le-au dat-o lucrătorii CFR în Gara de Nord și jumătate din croissante deoarece până la Arad mai era și nu se știa ce mai putea să apară pe traseu și-l puteau pune în încurcătură pe ministrul Drulă.

Cu un corn și o butelcuță de ½ l de apă ministrul Drulă crede că își poate spăla păcatele? Nici vorbă.

Drulă și toată gașca din guvern  sunt niște jivine fără nimic omenesc în ele. Cum adică? Timp de 10 ore cât trenul a staționat, din lipsă de curent, nimeni nu s-a gândit la oamenii din tren? Se știe că dacă trenul nu este în mișcare nu se poate folosi toaleta, nu există aer condiționat, nu se pot încărca telefoanele dacă nu este curent electric și acolo nu era, oamenii trebuiau să mănânce să bea apă. Cum au putut să stea aceste primate, ajunse în posturi cheie, fără să nu vină în ajutorul celor rămași în câmp într-un tren care nu se putea deplasa?

Într-o țară normală, până la această oră, erau demisionari, ori demiși, toți factorii de răspundere de la ministrul transporturilor în jos. Doar că, România nu este o țară normală. În România anormalul a devenit normal.

Ministrul transporturilor a fost întrebat dacă se face cu ceva vinovat de întârzierea trenului cu copiii ce venea de la Mangalia.

-Întrebare: Vă simțiți cu ceva vinovat pentru întârzierea trenului, domnule ministru?

-Răspuns: Nu, nimeni din compania CFR Călători nu se face vinovat pentru intensificarea vântului. Însă, nu aș vrea să nu fac legătura între eliberarea lui Dragnea și calamitățile care s-au abătut asupra României.

-Întrebare: Domnule ministru Drulă, am înțeles bine? Dumneavoastră îl acuzați pe Dragnea că ar fi mărit intensitatea vântului și astfel s-a rupt acel nenorocit de fir electric care a lăsat în câmp un tren cu pasageri?

-Răspuns: Da, consider că este capabil să creeze asemenea evenimente catastrofice. Dragnea este răul pe pământ. Veți observa că nici PNRR-ul nu va fi aprobat. De când Dragnea a ieșit pe poarta de la Rahova urșii au început să coboare în masă și să atace stânele cu oi și casele oamenilor. Din cauza lui Dragnea vom avea o rectificare negativă. Oamenii nu se vor mai vaccina, iar valul IV abia așteaptă semnalul lui, al lui Liviu, să atace din nou. Vă spun un secret, opriți vă rog microfonul, așa! Domnul Iohannis, Dumnezeu să-l țină în putere, nu a vrut să fie eliberat Dragnea, s-au găsit mai cu moț judecătorii de la Giurgiu să-l pună în libertate, cred ei că vor scăpa așa ușor? Nu, nu vor scăpa, cum vă spuneam, domnul Iohannis, am aflat de la fătuca de la protocol, Delia Dinu, cică tresare de câte ori se deschide ușa, îi e frică să nu intre Dragnea peste el. Doamnă, Dragnea este răul pe pământ. Ăsta dacă mai stătea la putere 4 ani, mărea dracu pensiile boșorogilor, alocațiile la copii și salariu minim pe economie. Vă dați seama? Bine că l-au arestat și Orban a putut să-l facă pe Tăriceanu să trădeze, altfel nu mai scăpam de Dragnea și umbrele lui.

-Întrebare: Domnule ministru, aveți ceva să vă reproșați în legătură cu modul în care s-a gestionat întârzierea trenului?

-Da, sigur. Sunt un ministru responsabil. Deja i-am sancționat pe salariații din compartimentul care s-a ocupat cu aprovizionarea, cu cumpărarea croissante-lor și a apei minerale. Ne-a costat mult. Trebuia să se cumpere covrigei și apă plată la doi litri cu 0,80 lei pet-ul. A fost o adevărată risipă.

-Bine, domnule ministru, mă surprindeți. Nu vă gândiți la acei tineri?

-Tocmai că mă gândesc. Trebuie să se obișnuiască cu mâncare puțină și proastă, să nu facă mofturi. Nu se știe viața pe unde-i poartă.

-Mulțumesc, domnule ministru, după această întâmplare credeți că vă remaniază premierul Cîțu?

Ministrul a izbucnit într-un râs mefistofelnic, apoi a răspuns:

-De grijă Cîțu să aibă să nu-l remaniem noi. Noi conducem, el doar este acolo...

 

joi, 29 iulie 2021

Cîțu și guvernarea păguboasă a României

 


   


     Nu cred că ne mai facem bine. Dacă spui un singur cuvânt de bine despre perioada comunistă, imediat eşti taxat ca nostalgic, comunist şi în general tot ce este rău. Dacă spui un cuvânt de rău despre ţara Unchiului Sam, eşti filorus, vânzător de ţară etc. Eu cred că România a luat-o la vale, rău, din toate punctele de vedere, precizez, politicienii români au făcut ca România să meargă spre prăpastie. Este adevărat că serviciile secrete străine au lucrat împotriva României, este adevărat că ONG-urile lui Soros au lucrat împotriva României, este adevărat că Mosadul lucrează împotriva României. Aici nu este nimic nou, din toată vremea au exista servicii de spionaj străine pe teritoriul României şi spionii României pe teritoriile altor state. Așadar nu asta este problema, problema cea mai mare rezidă din faptul că politicienii aleşi de „noi” să conducă România, împreună cu şefii instituţiilor care trebuiau să anihileze încercările serviciilor de spionaj străine de destabilizare a ţării, şi-au dat mâna cu spionii străini şi au ajutat la distrugerea economiei României. Au făcut această înţelegere pentru bani. Aceşti politicieni pentru noi au fost precum Iuda pentru Iisus Hristos, doar numărul zerourilor de la suma de bani pentru care s-a tranşat vâzarea face diferenţa. Am ajuns în acest moment să nu mai avem industrie, agricultură, bănci, armată, spitale şcoli, etc.  BNR-ul, după părerea mea, este condusă de undeva din exterior, iar politicile bănci naţionale sunt împotriva poporului român.

  Am intrat în cel de-al 32-lea an de la revoluţie (revoltă, lovitură de stat, răscoală, ocupaţie străină) spuneţi-i cum vreţi, de 31 de ani se lucrează intens la demolarea culturii româneşti, a istoriei şi a economiei. S-a mers până acolo încât s-a încurajat deznaţionalizarea prin emigrarea populaţiei spre alte zări în căutarea unui loc de muncă pentru ca oamenii să îşi  asigure o bucată de pâine.

În peste 31 de ani, de la momentul ’89, guvernanţii au jefuit România de toate bogăţiile ei, mai mult decât atât, au şi îndatorat-o cu ceva peste 126 miliarde de euro fără să fie construită o dudă.

Să facem un exerciţiu: ce s-ar fi întâmplat dacă mai erau în ţară şi cei peste 5 milioane de români plecaţi peste graniţă? Unde ar fi lucrat? Cum ne descurcam? Vede cineva cu adevărat marea catastrofă care s-a produs şi, la dracu, continuă să se producă? Pentru că măsurile pe care a încearcat guvernul PSD-ALDE să le ia au fost măsuri de cârpeală, ţara ne mai având potenţial de creştere reală. Nici nu se poate o creştere reală a economiei, dacă noi nu avem industrie, bănci comerciale, agricultură. Firmele străine care exploatează românii pe teritoriul nostru îşi iau banii şi pleacă de unde au venit, banii nu sunt reinvestiţi în România pentru a produce plus valoare.

  Niciodată, de când există, România nu a fost mai divizată ca în ziua de azi. Diferendumurile între generaţii au existat din adâncul vremurilor, dar nu exacerbate ca acum. Există cu adevărat două Românii antagonice. Fiecare crede că deţine adevărul, nu, fiecare deţine o frântură de adevăr, dar pentru că manipularea este puternică şi bine susţinută, fiecare crede că are dreptate.

Instituţiile de forţă, acelea care au ca rol vegherea la respectarea legilor şi legalităţii, prin acţiunile lor alimentează aceste conflicte deschise şi periculoase. Trebuie ca cetăţenii români, aceea care încă nu vomită când aud cuvântele: români şi românism, să se trezească la realitate, să se uite la ţările din jurul nostru şi să ia exemplu. Nu poţi ridica o ţară vânzând-o cu bucata sau cu toptanul în funcţie de paraîndărăt. Drumul pe care mergem nu este cel bun, de 31 de ani rătăcim, orbecăim prin ceaţă. Sigur, ceaţa a fost creată în mod artificial, pentru ca România să fie furată. Trebuie să ne găsim  un nou drum, guvernul ăsta nu este bine intenţionat, nu-l interesează situația muncitorilor, a copiilor și a seniorilor. În general pe cei din actuala alianță (PNL, USR-plus, UDMR) nu-i interesează soarta țării. Aud spunâdu-se că  economia nu este sustenabilă și nu poate susține mărirea de pensii și alocații pentru copii. Domnilor de la USR și PNL, domnule Câțu, când am contribuit cu bani pentru pensie nu mi-a spus nimeni că nu mi se vor da banii înapoi fiindcă economia nu va fi sustenabilă. Guvernul, repet, nu face altceva decât să-mi dea înapoi din banii pe care eu i-am dat statului să mi-i ţină, nu face guvernul pomană cu mine, asta trebuie să înţeleagă acei tineri care ne guvernează. Guvernul nu este al liberalilor, al useriștilor, al lui Câțu, ori Barna, Guvernul este al României. Dacă guvernul este al țării înseamnă că eu lui i-am dat banii să mi-i țină, acum să facă bine să mi-i returneze, nu să se scuze că nu au bani și să ne acuze pe noi că ne agățăm de viață. Trebuia ca de-a lungul celor peste 30 de ani să guvernați țara spre binele României și al românilor. Când ați intrat la guvernare știați situația țării, prin urmare nu aveți nici o scuză. Câțule, tu și gașca ta sunteți niște cinici indolenți și insolenți. Cele mai mari rele de-a lungul celor treizeci de ani le-au făcut liberalii, iar acum useriștii ca niște zmei îi și întrece. Știu că voi nu vă gândiți ce ve-ți face la bătrânețe, doar ați furat destul acum să vă ajungă cât ve-ți trăi voi și familiile voastre.

   Trebuie creată o industrie solidă care să poată susţine aceste măriri, doar cu lanţuri de magazine şi acelea străine, nu este suficient.

    Nicolae Ceauşescu, cizmar ca meserie după cum spun unii, dacă a fost aşa, bravo lui că a condus bine România, în 24 de ani cât a fost la conducerea ţării, prin politica de idustrializare intensivă, ajunsesem să producem camioane de toate tonajele, tractoare, autobuze, avioane, elicoptere, locomotive, autoamfibii, armament de toate felurile în cele câteva zeci de uzine militare, oţel, neferoase, etc, etc. Sănătatea era gratuită, învăţământul gratuit, dacă un muncitor era chibzuit cu banii putea să-şi facă concediul şi la munte şi la mare. Aveam atunci aproape 11 milioane de salariaţi. S-au făcut greşeli, în toate orânduirile au fost făcute greşeli şi acum, în pseudo democraţia asta în care trăim, se fac greşeli mari care ne vor costa pe termen mediu şi lung. Dacă fabricile și uzinele după 1990 nu au mai fost rentabile, dacă trebuiau distruse, fiindcă așa ni se impunea din afară, ori așa negociasem noi condițiile de preaderarea și aderare la UE, în genunchi, ce ni se ceruse de către Comisia Europeană și celelalte organisme europene noi acceptasem fără să crâcnim, nu cumva să supărăm noii stăpâni, trebuia să le distrugem noi, statul, iar banii rezultați să fi fost reinvestiți. Guvernele au preferat să vândă, pe prețuri de nimic, unor străini toate activele României. Ăștia au dus uzinele, fabricile și combinatele la fie vechi, iar banii rezultați iau băgat în buzunar și au plecat de unde au venit.

Se spune că avem libertatea de a merge unde vrem, mai ales în Europa. Chestiunea este falsă, putem merge doar să muncim, altfel nu avem bani să facem excursii. Sigur, sunt cetăţeni români care îşi fac concediile la Miami şi alte staţiuni exotice, dar aceştia sunt dintre cei care au furat ce construise Ceauşescu împreună cu poporul până în 1989.

Voi fi catalogat drept comunist notoriu, nostalgic, etc. Da, sunt nostalgic, mi-ar plăcea să văd din nou plecând dimineaţa 10 autobuze pline cu muncitori la Mija, alte trei autobuze la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, 2 autobuze la Automecanica Moreni şi IMUT, nu le mai scriu pe toate, aşa era până în 1990. Acum pleacă dimineaţa un microbuz pentru Mija cu muncitori din trei sate. Vedeţi domnilor, pentru asta sunt nostalgic!

  Nu mai avem armată şi ce bruma avem este înzestrată de la second-hand de prin SUA şi alte state occidentale. Stăm liniştiţi, am plătit câteva miliarde de dolari pe câteva rachete Patriot, ne-a asigurat marele analist militar Radu Tudor că acum armata este înzestrată şi cu aceste rachete se pot apride câteva ţigări. Dar avem scut la Deveselu montat de SUA, vai de capul nostru, tichie de mărgăritar ne trebuia, scutul ăsta în loc să ne apere ne-a făcut ţinta ruşilor.

  Gata, am tăcut, au început ăştia să-mi zică să plec la Putin că sunt filorus. Nu băieţi, sunt filoromân, fir-ar dracu al dracului, iubesc ţara asta pe care nişte nenorociţi au scos-o la mezat şi vor să o termine.

  Am înţeles că am ajuns o colonie, măcar recunoaşteţi dracului o dată și spuneți cine ne este stăpânul!

 

 

joi, 15 iulie 2021

Când vor fi judecați guvernanții care au distrus România?

 

     


   În acel decembrie sângeros din 1989 poporul s-a răsculat împotriva celui care era considerat vinovat de înfometarea populației și de degradarea condițiilor de viață. Pentru toate acestea și pentru multe altele, printre care sabotarea economiei naționale și uciderea a circa 60.000 de români, Nicolae Ceaușescu a fost împușcat împreună cu nevasta lui Elena Ceaușescu.

   Sistemul socialist nu a fost cel mai perfect sistem din istoria omenirii, însă a fost unul care s-a apropiat cel mai mult de nevoile maselor, de împărțirea echitabilă a profitului național între cetățenii țării. Au fost luate măsuri care au dus la distrugerea partidelor istorice: au fost arestați și condamnați la ani grei de temniță, ori la muncă forțată toți liderii partidelor istorice și mulți alți membrii ai acestor partide care s-au opus într-un fel ori altul noului regim comunist. Pentru distrugerea moșierimii și a burgheziei au fost făcute mai multe reforme: naționalizarea mijloacelor de producție, reforma agrară, stabilizarea monetară din 1947, iar mai târziu, începând cu 1949 printr-un proces ce avea să se încheie în 1962, prin deposedarea țăranilor și chiaburilor de pământ s-au înființat Gospodăriilor Agricole Colective(GAC) și a Gospodăriilor Agricole de Stat(GAS).

   Pentru țărănime și muncitorime aceste măsuri au fost salvatoare. Sigur au fost și oameni care au suferit. Mă refer la aceea care au murit în gulagurile comuniste, în închisorile de la Sighet, Aiud, Gherla, Poarta Albă, etc.

   Comuniștii luaseră din modalitățile în care vechile partide, mă refer la PNȚ, PNL și altele din perioada de până în 1944, lucraseră cu aceea care se opuneau regimurilor impuse de ei. Exemple sunt multe: înăbușirea în sânge a răscoalelor țărănești culminând cu cea mai mare aceea din 1907, înăbușirea în sânge a grevei minerilor din 1929, înăbușirea în sânge a grevei ceferiștilor și petroliștilor din februarie 1933. Nu mă refer la tânărul Vasile Roaită ca la un comunist, se spune că nu a fost, mă refer la el ca victimă a represiunii armate de la Grivița. Pot aduce ca exemple închiderea în închisori a comuniștilor aflați în ilegalitate, în aceleași închisori în care au fost închiși mai târziu Maniu, Mihalache, și ceilalți fruntași țărăniști și liberali. Prin urmare, din punctul meu de vedere, ambele regimuri și cel capitalist și cel comunist au fost pătate cu sângele românilor. Cu diferențe de culoare a sângelui. În perioada comunistă au fost distruși cei cu sânge albastru, iar în perioada capitalistă de până în 1944 au fost uciși cu precădere românii din talpa țării.

    După 1989, românii, prin uciderea celor doi Ceaușești considerați vinovați de faptul românii trăiau în beznă și în frig și cu alimentele raționalizate, au sperat ca revoluția să le aducă bunăstarea.

   O mențiune, în toată perioada de austeritate populația activă a fost în câmpul muncii, salariile nu au scăzut și nici pensiile, la acea vreme existau în jur de 11 milioane de mucitori, iar armata avea circa 250.000 de militari sub arme.

   După 1989, noua clasă politică emanată din revoluție și validată prin sufragiu popular, a dus o politică antiromânească, de distrugere a economiei românești, de distrugere a instituțiilor de învățământ, sănătate și armata și de slăbire a statului.

  Astăzi România are o datorie publică de aproape 500 de miliarde de euro în condițiile în care nu a construit nici măcar o autostradă și nu are armată de întreținut.

   Spunea premierul Cîțu, sinistră figură, că românii sunt fericiți, că o duc bine, că veniturile au crescut, și că, în general, în România curge lapte și miere, iar câinii merg cu covrigi în coadă.

   Ceaușescu a fost împușcat pentru că raționalizase alimentele, gazul și curentul, însă nu tăiase salariile și nici șomeri nu existau, mai mult România nu avea nici un leu datorie externă. Comparativ, acum avem o datorie externă de peste 500 de miliarde de lei, avem magazinele înțesate de mărfuri, mai mult ori mai puțin comestibile, curentul nu se oprește și nici gazul nu este raționalizat. Singurul articol care lipsește este banul. Peste 1,5 milioane de salariați trăiesc cu minimul pe economie adică 1400 de lei. Trăiesc, este un fel a spune, supraviețuiesc, fiindcă singuri își raționalizează curentul, gazul și mâncarea, dacă nu ar proceda așa nu ar putea să trăiască. Acum este și mai greu, traiul este unul cinic, dacă în timpul lui Ceaușescu erau bani însă lipseau produsele, acum sunt produse în magazine la care românii, salariați și pensionari sunt peste 3 milioane de persoane cu venituri sub 1500 de lei, se uită cu jind și nu-și permit să cumpere. Strâng din dinți când copiii cer ceva din ceea ce văd și ei nu le pot cumpăra.

   Ceaușescu a fost împușcat pentru că a construit uzine, fabrici, combinate, etc., pentru că a plătit datoria externă și pentru că a înfometat populația, liderii, care ne conduc în ziua de azi și care au distrus economia României, au ridicat datoria publică la peste 500 miliarde de lei și înfometează populația, când vor fi judecați?

sâmbătă, 10 iulie 2021

Teroarea ca instrument de guvernare

 


   În România toate lucrurile merg pe dos. După o perioadă în care virusul Sars Cov2 și-a făcut de cap infectând pe cine a vrut și cine nu a vrut, cu probleme de sănătate mai mult sau mai puțin grave, acum s-a dat la fund, sper ca unii să nu înțeleagă greșit. În ziua de azi folosirea unor substantive ori verbe cu dublu înțeles poate să nască alte dandanale. Am spus „nască”, off, sper să citească articolul doar heterosexualii, cum dracu, ceilalți se vor simți discriminați. Mă las de scris că este complicat acest hățis.

   Aproape o lună de zile de când cazurile de infectare cu noul Coronavirus au început să scadă, Iohannis și-a pierdut obiectul muncii, se plictisește. Stă la Cotroceni indispus că nu mai poate să dădăcească și să învețe populația idioată a României cum să se spele pe mâini, să poarte mască și să stea în casă, deasemenea nu mai are argumente prin care populația să fie îndemnată să se vaccineze.

   Vaccinarea anti Covid. Mult tam-tam. Ni se spunea că vom ieși din pandemie atunci când va fi vaccinată cam 70% din populația României. Virusul ne joacă feste, a preferat să plece, să moară de necaz, să moară de foame fiindcă Ralu nu i-a mărit pensia, el știe ce a făcut, însă pe români i-a lăsat în pace. De abia, cu mare greutate, Grupul de Comunicare Strategică mai încropește pe zi undeva la 30-40 de cazuri noi. Despre decese ce să mai vorbim, pentru a impresiona pe cei slabi de inimă și care nu citesc comunicatul GCS până la capăt, la un deces pe zi, cât avem astăzi, s-au mai adăugat alte decese din urmă cu un an. Când dau raportările, ăștia de la Grupul de Comunicare Strategică, au un singur țel, inducerea Fricii.

    Mă întreb, pe undeva destul de lucid, ce a determinat noul Coronavirus să plece? Fiindcă vaccinarea este undeva la 28-30% din populație, deci nu ăsta este motivul. Să fie noile măsuri pe care le preconizează acest guvern de tristă amintire? Aici mă refer la posibilitatea ca bărbații să nască, ca femeile să aibă organ sexual bărbătesc, adică nu era suficientă brambureala din economie, comerț, sănătate, învățământ, justiție, acum ne încurcăm și în sex, posibil ca virusul să fi plecat din scârbă față de partidele aflate în alianța de guvernare.

    Este posibil ca Sars Cov 2 să nu mai înțeleagă nici el despre ce este vorba și, prin urmare să plece în alte țări conservatoare. Nu, nu s-a oprit în Olanda, nici în Belgia, fiindcă și aici problema sexelor este ambiguă, ci în Israel și Marea Britanie țări cu mari tradiții conservatoare.

    Apropo de Israel și Marea Britanie. Aceste state raportaseră că vaccinaseră peste 50% din populație și cu toate acestea, cazurile de infectare sunt multe și în continuă creștere chiar și la populația vaccinată. Asta presupune că vaccinul nu este eficace și la tulpina „D”?

    Va trebui să ne luăm de cap de vacă, cum spun românii și să tratăm virusul Sars Cov2 ca pe oricare alt virus, ca pe un partener, incomod, de viață. S-a demonstrat că atunci când a fost în vervă, virusul a infectat foarte multă lume, purtătoare de mască, dezinfectată pe mâini, spălată pe mâini cu apă și săpun, conform instrucțiunilor primite de la Iohannis. Doar dacă trăiești izolat într-un balon de sticlă poți scăpa neinfectat, altfel este imposibil să poți evita contaminarea. Prin urmare, trebuie să ne alungăm FRICA de acest virus, să-l privim ca pe un partener de viață la fel ca pe milioane de alți viruși, inclusiv cei ai gripei sezoniere. Dacă nu vom alunga Frica, vom deveni victimele propriilor noastre slăbiciuni.

    ATENȚIE! Nu spun că nu există virusul, departe de mine acest lucru. Personal, în noiembrie trecut, am trecut prin boală, una de formă moderată care a provocat destule neplăceri, destule slăbiciuni, dar care a putut fi învinsă. Trebuie să ne vaccinăm mental, numai așa vom putea evita consecințele grave ale eventualei contaminări. Până acum mesajele conducătorilor noștri, ai mass media, au fost de inducere a Terorii și a stării generale de Frică, așa au putut să ne încuie în casă și să ne manipuleze cum au vrut.

   Nu trebuie să înțelegeți, din ceea ce eu am scris, că nu mai este nevoie să avem grijă de igiena personală, de măsurile de protecție în aglomerație unde, pe lângă Sars Cov2, ne putem îmbolnăvi de TBC, gripă, hepatită etc. Doar că nu trebuie să abandonăm în fața micuțului Coronavirus, trebuie să luptăm cu el, trebuie să-l privim ca pe ceva ce poate fi învins și nu ca pe ceva ce ne va învinge întotdeauna.

   Cele 34 de mii de decese raportate ca fiind din cauza Covid19 nu au fost demonstrate clinic, prin diagnostice clare, că într-adevăr decedatul a părăsit lumea din cauza virusului. Sigur, sunt cazuri în care virusul poate agrava niște boli cronice preexistente, poate afecta plămânii, ficatul, însă după boală toate reintră în normal.

   Cum este vaccinul nu mă pronunț, nu sunt de specialitate, părerile specialiștilor sunt împărțite, unii sunt pro vaccinare, iar pentru asta aduc argumente științifice, alți specialiști sunt contra vaccinare, iar în susținerea teoriei lor aduc argumente științifice. Eu nefiind specialist spun doar atât: dacă vaccinurile au fost acum, recent, fabricate, argumentele specialiștilor nu se susțin din cauza lipsei unei testări îndelungate pentru a vedea cu adevărat care sunt efectele secundare în timp îndelungat și cât de mult ne protejează. De aceea nu-i cred nici pe cei care susțin vaccinarea, cum nu-i cred nici pe aceea care nu susțin vaccinarea. Toți cetățenii planetei care se vaccinează contra infectării cu noul Coronavirus sunt COBAI. Abia peste trei patru ani vom vedea cu adevărat ce și cum este cu aceste vaccinuri.

   În situația nefericită în care virusul a fost „construit” într-un laborator atunci este foarte probabil să fi avut și antidotul, vaccinul, iar acesta să fi fost deja testat. Însă nimeni nu va recunoaște acest lucru.

  În România nu se mai vorbește despre Coronavirus, altă problemă importantă macină la moară politicienii și anume: dacă maternitățile actuale îndeplinesc condițiile pentru ca bărbații să poată să aducă pe lume un copil, adică să nască în ele. Apropo, bărbatul care naște stă la cratiță, nu-i așa? Doar el este femeia casei. Abia aștept această lege să intre în vigoare, ea va fi în consens cu toată politica falimentară a guvernului Câțu. Guvernanții noștri, ăștia pe care îi plătim gras ca să își bată joc de noi, realizează cât sunt de ridicoli?

luni, 5 iulie 2021

Un guvern de criminali

 


    Într-una dintre nenumăratele ieșiri în public din ultimul timp al lui L. Orban, președintele PNL, acesta ne spunea, acuzându-și tovarășii de guvernare, adică reprezentanții USR-plus, spunea domnul Orban, cu un anumit regret, că useriștii la depunerea jurământului pentru funcțiile de miniștri, primari, consilieri, ori parlamentari nu au jurat cu mâna pe Biblie și nici nu și-au făcut semnul crucii la terminarea de spus a jurământului de credință către Țară.

Domnule, este adevărat că ei nu și-au făcut semnul crucii care ar fi dat greutate jurământului de credință, însă și mai adevărat este cât de tare ne crucim noi, poporul, când vedem cât de prost guvernați.

   Domnule Orban, creștinii când jură pe Biblie îl iau pe Dumnezeu stăpânul tuturor lucrurilor văzute și nevăzute ca martor al jurământului său și în același timp fiind gata să răspundă în caz de sperjur. USR-iștii, în cazul nostru, au jurat în fața stăpânului lor, nevăzut de noi, însă bine știut de voi toți cei aflați la guvernare. Fiindcă, dacă nu ar fi fost așa, ați fi luat o poziție fermă împotriva unui partid cu mult mai puține voturi luate la alegeri și, prin urmare, mai puțini parlamentari în Parlamentul României. Însă, din câte văd și slavă Domnului nu trebuie să fii prea deștept pentru asta, useriștii deși cu mai puțină putere în Parlament, conduce de fapt guvernul. Câțu este liberal, mă rog, ce înțelege el prin a fi liberal. Liberal, se vorbește despre vechii liberali, mai ales despre Ion I. C Brătianu ca despre un geniu al așteptării în perioada 1914-1916. Nu contest, doar că doar a așteptat, fără să înzestreze armata cu logistică și tehnică de luptă. Am așteptat doi ani, timp în care România putea deveni un stat puternic față de armatele Germaniei care deja luptau de doi ani. Însă, Germania și Turcia au găsit în România o armată slab înarmată, fără logistică și prost instruită. Doar vitejia ostașilor români, sacrificați de politicieni pe altarul patriei, a făcut ca Germania să nu ocupe toată România. Sunt multe de spus, însă nu este locul aici. Am amintit doar un pic din ceea ce a fost liberalismul în România lui Brătianu.

Nici despre USR  nu vreau să mai vorbesc să nu care cumva să vină cineva din organizația protejată de USR să-mi reproșeze că, din cauza articolului meu, i s-a rupt apa mai devreme și trebuie să nască, iar România nu este pregătită cu săli de naștere pentru bărbați.

În aceste momente România este guvernată foarte prost. Execrabil. Politicienii se ocupă de împărțirea funcțiilor. Liberalii se acuză reciproc între ei că sunt puciști, trădători, că dau funcțiile pe bază de susținere politică. Orban strigă că Cîțu, scuze cacofonia, însă nu am putut altfel, îi mazilește susținătorii. Cîțu se bate cu cărămida în piept că datorită lui doi pacienți arși în accidentul de la Petromidia vor fi transferați la un spital din străinatate. Adică, fără pila lui, ministresa de la sănătate și Arafat nu ar fi luat această măsură. Așa merge în România, pe PILE.  Acuzațiile pe care și le aruncă Cîțu și Orban sunt adevărate, toți sunt puciști, trădători, obedienți, fripturiști aflați într-un concurs cu miza cine are mai mare felia din bugetul țării.

PNRR-ul, această fată Morgană a lui Iohannis, riscă să fie avortat. Deja a fost intubat de UE de câteva ori. De ce? Este Ghinea vreun prost? Poate că este, însă mai repede cred că așa a primit ordine de la stăpânul lui.

PNL-iștii se luptă între ei pe viață și pe moartea românilor, nu le pasă de nimic, doar de cine va fi Tartorele care va conduce partidul în viitor. Nu știu și nici nu-mi pasă cine va fi liderul liberalilor, îmi pasă doar de nesimțirea de care dau dovadă. Cîțu strigă în gura mare că face investiții. Singurul lucru ce se vede este creșterea alarmată a datoriei publice, fără ca pe harta României să apară vreo dudă construită. Acești liberali, putrezi de bogați pe căi ...cinstite, vorba unui american: „nu mă întrebați cum am făcut primul milion, răspund pentru celelalte...”, au sacrificat pensionarii și copiii pentru a îndesa bani în buzunarele prea largi și prea adânci ale corporațiilor străine de unde în mod sigur le revine un „paraîndărăt”.  Cu peste 2 milioane de salariți la limita subzistenței crede acest guvern criminal că va aduce progres României? Nu, progresul vine în urma împărțirii corecte a profitului între investitor și salariat. În condițiile de acum patronii se vor îmbogăți și mai mult, iar muncitorii vor fi din ce în ce mai săraci. Cîțule, cum crezi tu că un muncitor cu 1500 de lei net în mână care are doi copii și nevastă, iar el face naveta 20 de km, se poate descurca? V-ați gândit, așa când mai stați voi la un whisky cu pupila lui Solojan, Raluca pre numele ei, cum ar fi să trăiți și voi cu banii pe care îi primesc acești oameni? Cîțule, nu este vorba de câteva sute de muncitori, este vorba de aproape 2 milioane de oameni. Despre ăștia spuneai tu de la pupitrul Parlamentului la Moțiunea de Cenzură că sunt fericiți? Citez din spusele tale: „românii sunt fericiți...” Sunteți vânduți unor puteri străine care au transformat România într-o colonie. Spuneți stăpânilor să-și asume faptul că sunt stăpânii României, pentru ca populația să devină cetățenii acelui stat, evident, cu drepturi egale.

Orice negociere cu UE, SUA ori altă putere străină o faceți din genunchi. Anumite femei ar putea să vă acuze că le faceți concurență, au mai fost niște cazuri cu „Marele Licurici”.

Românii de bună credință trebuie să protesteze energic împotriva acestor vânuți care fură avutul țării în loc să-l administreze în folosul poporului.

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...