Astăzi Președintele României a nominalizat pe liberalul Nicolae Ciucă drept prim ministru desemnat. După părerea mea Nicolae Ciucă ca premier va fi între măciuca PSD și nicovala PNL. Un prim ministru care nu este președinte de partid, mai ales într-o alianță politică, este din start linșat politic. Domnul Ciucă dacă nu va da o lovitură de Modrogan să ajungă președintele PNL, nu va fi altceva decât un om de paie. Social-democrații care au ministerul de finanțe îi pot pune multe bețe în roate, iar d-l Ciucă nu va putea lua nicio hotărâre până ce nu se va consulta cu partidul. Una este să fii Președintele partidului în funcția de premier și alta este să fi premier și fără nicio funcție de conducere în partid.
Spunea cineva de la Realitatea că PNL a reușit performanța ca fiind partid care a inițiat negocierile să aibă mai puține ministere decât PSD. E normal să fie așa, PSD are mai mulți parlamentari. De drept ar fi trebuit ca social-democrații să aibă și premierul, însă Ciolacu nu s-a înghesuit să revendice această funcție, doar a mimat lupta pentru șefia guvernului. Bine a făcut! Chiar dacă acum sunt într-o alianță de conjuctură PNL-PSD, ei sunt adversari politici. Mâine, poimâine, vor fi alegerile. Electoratul va cere socoteală PSD. Însă faptul că nu au premierul au o scuză. Noi am vrut să facem, am vrut să dregem, am ieșit public și am cerut primului ministru să fie de acord cu măsurile propuse de noi. Am fost refuzați de fiecare dată, motiv pentru care, noi, iată, în semn de protest ieșim de la guvernare.
Bietul domn Ciucă va fi încasator, va primi pumni atât de la social-democrați cât și de la liberali. PSD-ul se poate împotrivi la multe măsuri antiromânești pe care liberalii ar putea să le ia, așa cum au făcut-o în timpul guvernării de tristă amintire PNL-USR condus de penibilul domn Cîțu. Mai mult decât atât, având ministerul de finanțe vor putea marșa după voia lor. Trebuie, totuși, să recunosc că la ministerul de finanțe vom avea un specialist, unul dintre cei mai buni specialiști din generația tânără.
PSD-ul vine din postura de salvator. Era nevoie ca social-democrații să vină la guvernare. Ministerul Sănătății prin prof.dr. Alexandru Rafila va avea un mare câștig, asta sper să se vadă și în atenția acordată pacienților indiferent de boală, fiindcă, nu-i așa, pe lângă Covid și diabetul și cancerul și bolile de inimă, de rinichi, plămâni, etc. toate omoră, prin urmare toți bolnavii, indiferent de boală, trebuie să aibă tratamentul necesar.
Este necesară vaccinarea, însă nu este suficientă. Nu înțeleg un lucru, dacă vaccinul nu este obligatoriu, de ce se pune problema ca testările să fie plătite de către salariați în situația în care nu sunt vaccinați? Nu este în regulă. Oamenii se îmbolnăvesc de covid nu pentru că nu au respectat niște norme de tehnica securității muncii, ci fiindcă acest nenorocit de virus a venit de undeva, nu știu de unde. De venirea virusului nu se fac vinovații salariații netestați și nevaccinați.
Încă ceva. Vreau să menționez că în ceea ce mă privește sunt vaccinat. A venit prin septembrie valul patru. A venit tare, a izbit cu forța o țară nepregătită să-l primească. Sigur, pe noi ne iau toate prin surprindere, chiar și zăpada din februarie. Revin. Valul a venit și-a luat cota de morți, încă mai are ceva de adunat, probabil după 10 decembrie se va liniști. Asta nu va fi datorită vaccinări, ci ăsta este ciclul lui de existență pe val, așa cum odinioară venea ciuma, omora o parte din locuitori apoi pleca mai departe.
Domnul profesor Rafila, ca ministru al sănătății, va avea grijă să aprovizioneze farmaciile cu medicamente de strictă necesitate pentru ca eventualii bolnavi de covid să se poată trata, la recomandarea medicului de familie, în ambulatoriu pentru ca spitalele să nu mai fie suprasolicitate și boala să fie luată din pripă.
Încă ceva, liberalii să lase dracului sictirul cu care privesc spre social-democrați, să-i considere mai repede salvatori. Oricât de prost vor guverna PNL cu PSD tot vor guverna mai bine decât au guvernat PNL cu USR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu