Ipocrizia populismului.

 

    M-am căsătorit din dragoste, pot spune cu mâna pe inimă că ne iubeam. Nu a fost suficientă iubirea pentru a ține o căsătorie, gelozia a distrus-o.

Se tot vorbește în media despre PSD-PNL=love. Nu este adevărt și nici nu trebuie să fie adevărat, asta ar însemna că acele partide se transformă în Sodoma și Gomora. Relația dintre PNL și PSD trebuie să fie aidoma relației dintre două femei de moravuri ușoare ce își împart același client bogat, adică să negocieze, de multe ori și prin tragerea de păr. Relațiile dintre partide trebuie să fie bazate pe înțelegeri ferme și pe negocieri punctuale. Pe mine nu mă sperie că partidele negociază, că se înjură, că își trag pumni( politici, evident), asta înseamnă că membrii partidelor lucrează, că se zbat, fiecare pe partea sa. Liberalii să-i îmbuibe pe cei care sunt și mai îmbuibați, iar PSD-ul să mai smulgă câte ceva din gura îmbuibaților și pentru prostimea care-i votează.

O alianță PSD-PNL nu este contra firii, cum prost se vehiculează prin presa aservită marilor corporații. Este alianța care poate da stabilitate țării, cu condiția ca partidele să fie conduse de oameni care au trecut peste nevoia de înavuțire peste noapte. O alianță PNL-PSD este precum o balanță cu două talere, partidele trebuie să mențină talere în echilibru.

Se vorbește tot mai frecvent de impozitarea progresivă. Este, la acest moment, instrumentul fiscal cel mai bun pentru a ajuta la redresarea României. Nu fac nici un proces de intenție celor bogați, nu le cer nici lor să aibă conștiință, mulți dintre ei au auzit de cuvântul conștiință probabil prin DEX-uri, alții nu au auzit de loc. Toți trebuie să se gândească cum au făcut primul milion de euro și cum alții, care trebuiau să fie vigilenți ca ei să nu facă primul milion, au închis ochii. Acum a venit timpul să dea și ei înapoi celor de la care au furat, fiindcă, a fura de la stat este egal cu a fura din buzunarele fiecărui contribuabil. Nimeni nu vrea să sărăcească bieții oameni, însă să dea și ei cât legea va fixa ca procent. Domnilor patroni, este vorba de legea ce va să fie, nu de legile pe care le-ați tot terfelit și încălcat.

Toți politicienii de dreapta în cor cu jurnaliștii de dreapta, antiromâni de fapt, plâng pe umerii întreprinzătorilor, câteva lacrimi vărs și eu dacă asta ajută. Însă, când un angajator care are, zic eu, 10 salariați și acești zece oameni îl ajută să facă profit trebuie să se gândească și dacă salariații care i-au băgat banii în buzunar au avut ce mânca seara cu familia.

Spun unii jurnaliști, prost spun, că dacă patronii măresc salariile dau faliment. Foarte bine, să dea faliment, asta înseamnă că sunt proști manageri. Nu poți să faci profit doar de pe urma proastei salarizări a propriilor muncitori. Salariații trebuie să câștige atâta cât să-și plătească utilitățile, curentul, gazele, să-și îmbrace familia și să le asigure hrana. E mult???? Nu, este de bun simț.

În 1929, 1933, muncitorii au ieșit în stradă fiindcă aveau salarii mici, poate erau chiar mai mari decât minimul de acum. Să vă fie frică guvernanților, patronilor, îmbuibaților de mânia oamenilor. Revolta poate fi un tăvălug care mătură totul în cale. De aici trebuie pornite negocierile. Lăsa-ți dracului măcar pentru un timp scurt sintagma:„mie ce-mi iese”, să trecem aceste nenorocite de hopuri sociale și de sănătate și vă va ieși și vouă ceva. Când BNR și alți importanți analiști economici spun că inflația trece de 8%, pe voi politicienii trebuie să vă îngrozească. Nu trebuie să vă tot certați pe niște minore procente de mărire a pensiilor. Dacă inflația este de 8%, înseamnă că la alimente a trecut, grosso-modo, de 25%. Nu fiți ipocriți să plângeți pe umerii poporului însă, să aveți grijă, să spuneți că măririle sunt populiste. Populiste ar fi fost dacă se dublau pensiile și poate nici atunci, fiindcă o pensie de 2000 de lei dublată nu ajungea la 1000 de euro.

Când faceți trimitere la tot și toate din UE, trebuie să faceți trimitere cu veniturile populației cu tot, nu doar cu obligațiile. Nu se poate ca un patron să aibă zeci de mașini în garaj iar salariații lui să moară de foame. Este strigător la cer. Mie personal nu-mi pasă câte avioane, trenuri și mașini are un patron  atâta timp cât salariații lui nu duc grija zilei de mâine. Fie-vă frică de mânia proletară! Oamenii sunt răbdători, mai ales românii, însă când cuțitul la os ajunge vor cere dreptate. Și asta se va face doar cu biciul pe spatele celor ce i-au furat. Statul trebuie să se uite și la povara fiscală care apasă pe salariu. Din 2300 de lei cât un salariat cu salariu minim are, statul îi trage, sub diferite forme aproape jumătate din ei, bietului salariat din 2300 de lei îi rămân net în mână 1400 de lei. Tâlhar este statul.

 Nimeni nu spune să nu facem investiții, însă să facem investiții cu români, iar pentru asta trebuie să-i plătiți! Nu-i lăsați să plece peste hotare, vom ajunge să fim o Românie fără  români.