sâmbătă, 20 februarie 2021

Jos labele de pe Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.

 

   


Încă de la înființarea „Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție” (SIIJ) partea dreaptă a eșichierului politic și-a pus în cap să o desființeze. Motivele sunt multe și puerile. Voi încerca în acest articol să analizez eficiența acestei secției privită prin ochii unuia care nu are nici o problemă cu justiția, cu politica și nu are o pregătire juridică.

Parchetul General de pe lângă ÎCCJ are șef numit politic, DNA are șef numit politic, DIICOT are șef numit politic. Să mă explic: ministrul de justiție propune un șef, CSM are un punct de vedere consultativ asupra propunerii de șef al unui mare parchet, Președintele validează ori nu propunerea ministrului de justiție. Și Președintele și Ministrul de Justiție sunt oameni politici. Prin urmare, este posibil ca viitorii șefi ai PG, DNA și  DIICOT să se considere datori față de oamenii politici care i-au cocoțat în scaunele pe care, nu întotdeauna, le-au meritat. Exemple sunt destule: Lazăr, Koveși, Bica etc.

SIIJ, această secție „gestapovistă” cum o denumește Cristian Tudor Popescu, este singura secție ce are șef propus de Consiliul Superior al Magistraturii. Prin urmare este singura instituție care nu poate fi manevrată politic. Este singura secție care nu poate fi folosită pe post de câine-javră și asmuțită în funcție de interesele politrucilor.

Tocmai ăsta este adevăratul motiv al dorinței celor de la PNL și USR de a desființa nou formata secție de cercetare a infracțiunilor din justiție. Spunea cineva că SIIJ nu a produs prea multe dosare, sunt două aspecte aici: 1) nu sunt procurori suficienți.2) este greu să lucrezi cu sabia lui Damocles deasupra capului, este greu să faci dosare penale neștiind dacă a doua zi secția unde lucrezi mai este funcțională.

În condițiile de pandemie când banii publici au fost sifonați cu nerușinare, păstarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este o garanție că procurorii vor lucra fără părtinire pentru a descoperi toate fraudele produse în ultimul an și jumătate.

Cred că a venit vremea când dosarele penale nu trebuie să mai zacă în sertarele procurorilor pentru a fi scoase atunci când trebuie eliminați din jocul politic persoane  incomode pentru Președinte, ori primul ministru. Deasemeni a venit vremea când nu trebuie să mai fie fabricate dosare penale care, după ani de nelucrare, dar care acționează psihic asupra celui încriminat, să se dea o decizie de neurmărie penală, ori hotărâre judecătorească în care să scrie că fapta nu există.

Am militat tot timpul pentru pedepsirea tuturor celor care au comis fapte penale cu dozarea corespunzătoare a pedepsei, nu cu blânde mângâieri pe cap, parcă scuzându-se judecătorii fiindcă trebuie să condamne niște reptile precum Cocoș, Pinalti, Sandu, Udrea, Bica, etc.

În loc să fie desființată, SIIJ trebuie să fie susținută și întărită. Să nu uităm că, în favoarea menținerii Secției de Investigații a Infracțiunilor din Justiție s-a pronunțat atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Consiliul Superior al Magistraturii. Ne amintim anii de tristă amintire când șefa DNA, ori procurori DNA, dădeau ordine judecătorilor  cum să dozeze pedepsele inculpaților. DNA ordona  judecătorilor să închidă ochii când dosarele, respectiv rechizitoriile întocmite de procurorii DNA, erau subțiri ca încriminare a inculpatului ori probele lipseau cu desăvârșire, însă, cu toate aceste carențe inculpații trebuiau să fie condamnați. Aceste situații nu trebuie să mai existe. Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție tocmai asta face, împiedică procurorii să facă dosare penale judecătorilor care nu răspund comenzilor politice venite via DNA.

De ce se sperie PNL și USR de SIIJ? Au motive întemeiate? Care sunt aceste motive? Răspuns: teama că nu vor mai putea manevra judecătorii și procurorii după cum cer interesele lor.

Altminteri, dacă nu ăsta este răspunsul, de ce s-ar omorî ei, niște oameni politici, să desființeze o secție care anchetează magistrații?

Mulțumesc pentru poză cotidianul.ro

 

joi, 11 februarie 2021

Guvernul cel mai prost din ultimii 30 de ani zis și guvernul ”N-am”.

 


Ministrul este o persoană susținută politic și asumată de primul ministru. Orice ministru, indiferent de ramura de activitate, când acceptă să conducă un minister se presupune că știe despre ce este vorba în acea instituție. Este greșit prostul obicei, ajuns cutumă politică, acela de a nu răspunde niciodată de nimic, întotdeauna aruncând vina, cu ce se întâmplă prost în guvern ori minister, pe greaua moștenire. Asta înseamnă nepricepere, rea intenție, nesimțire, indolență, insolență.

Premierul Câțu a ajuns până acolo încât să-i reproșeze fostului ministru de finanțe Cîțu greșelile făcute în timpul guvernării Orban.

La un an și cinci luni de când a căzut guvernul PSD, tot ce se întâmplă rău în România nu este din vina proastei guvernări de dreapta, ci din cauza PSD.

Înțeleg că este pandemie, înțeleg că economia s-a contractat, înțeleg că trăim vremuri anormale, însă nu înțeleg cum este împărțită povara situației grele economice în care ne aflăm.

Să facem un exercițiu. Primul ministru câștigă peste 26.ooo de lei/lună, miniștri peste 21000 de lei, secretari de stat au un salariu de 16.600, subsecretarii de stat câștigă peste 14.000/lună, secretară de cabinet are un câștig lunar de peste 4600 de lei/lună, șoferii câștigă peste 4200 de lei /lună, consilierii între 1000 și 76.000 lei/lună. Nu am mai scris celelalte categorii exp: secretar general minister, directori generali și alții care au salarii apropiate și chiar peste 10.000 de lei /lună.

Dacă trebuie ca populația să suporte neajunsurile pandemiei atunci trebuie să o suportăm cu toții. Nu de alta, domnilor guvernanți, însă dvs. sunteți plătiți din taxele și impozitele plătite de noi contribuabilii. În timp ce pensiile noastre ar trebui să fie plătite din cotizațiile date de noi către stat cât timp am fost în câmpul munci, fiecare după vechimea sa, pentru a avea o bătrânețe liniștită. Nu aveți dreptul să spuneți voi acum că guvernul ne dă nouă bani pentru pensii. Nici vorbă, trebuie să ne returnați banii pe care noi cât timp am lucrat i-am depus la Casa de Pensii. Nesimțiților, veniți voi acum să spuneți că nu aveți bani să ne măriți pensiile? Unde sunt fondurile de pensii?

Prin urmare, în semn de solidaritate cu poporul pe care nu-l puteți ajuta fiindcă sunteți incapabili ar fi fost de bun simț să vă diminuați singuri salariile pentru a arăta poporului votant că vă pasă de el.

Însă voi nu acceptați să pierdeți nici un leu din drepturile pe care singuri vi le-ați fixat. Pentru sumele uriașe de bani care vă intră lunar în buzunare trebuia să nu dormiți până ce nu găseați soluții la problemele urgente ale economiei, implicit ale poporului. Pentru ce consilierii câștigă acele sume uriașe de bani dacă nu sunt în stare să vă sfătuiască cum să cârmuiți Țara? Nu este nevoie să ai o armată de consilieri, secretari de stat, subsecretari, etc. pentru a veni la televizor să anunțați populația că nu aveți bani. Pleacă acasă Guvernule, lasă pe alții care au, probabil, soluții mai bune pentru a scoate țara din agonia în care se găsește! Orice prost se poate împrumuta bani de la bănci știind că alții vor fi cei care îi vor returna.

Vreau să clarific și problema cu PSD ca fiind cel mai vechi partid, dar și cu perioadele în care au guvernat partidele.

PSD s-a format din PSDR, care provenea din FSN la fel ca și Partidul Democrat. PNL și PNȚcd sunt mai vechi decât PSD.

1989 dec-1990 mai a existat CPUN, un guvern eterogen cu Petre Roman premier.

1990 mai-1991 octombrie, guvern FSN prim ministru Petre Roman.

1991 oct-1992 nov guvern de uniune națională condus de Theodor Stolojan, fost ministru de finanțe în guvernul  Roman.

1992 nov-1996 dec guvern PDSR condus de Nicolae Văcăroiu.

1996 dec-noiembrie 2000 guverne CDR conduse de Victor Ciorbea, Radu Vasile și Mugur Isărescu.

2000 decembrie- decembrie 2004 guvern PSD condus de Adrian Năstase.

2004 decembrie-decembrie 2008 guvern al Alianței DA formată din PNL și PD, ulterior PDL, apoi prin ieșirea PDL de la guvernare rămâne guvernul PNL Tăriceanu II

2008 decembrie-februarie 2012 guvern PDL premier Emil Boc și Ungureanu PDL în perioada febr-mai 2012

2012 mai -2014 febr guvern USL din care făceau parte PSD și PNL condus de Victor Ponta.

2014 febr-2015 noiembrie guvern PSD condus de Victor Ponta.

2015 noiembrie-ian 2017 guvern tehnocrat condus de Cioloș.

2017 ian-2019 noiembrie guvern PSD condus de Grindeanu, Tudose și Dăncilă.

2019 noiembrie-2020 dec guvern liberal condus de Ludovic Orban.

2020 dec- în prezent guvern de alianță din care fac parte partidele: PNL, USR și UDMR, premier liberalul Florin Cîțu.

Dacă privim cu atenție acest tabel vom observa că mai mulți ani au fost la putere partidele de dreapta decât PSD. Prin urmare, acei proști care susțin sus și tare că PSD se află la guvernare de 30 de ani nu sunt altceva decât niște idioți.

Pentru a vă edifica și mai mult cum a fost distrusă economia României citiți prevederile programelor de preaderare cu Uniunea Europeană din perioada 1997-2000 PSAL 1 și PSAL 2, dar și Memorandumurile cu FMI și Banca Mondială, toate încheiate de Traian Băsescu în calitate de șef al Comitetului de Coordonare, înființat prin HG 374/19999, din care mai făceau parte următorii:

Traian Băsescu-șeful Comitetului de Coordonare.

Valeriu Stoica

Decebal Traian Remeș

Radu Berceanu

Alexandru Athanasiu

Mugur Isărescu

Sorin Fodoreanu

Radu Sârbu

Ovidiu Grecea

Costin Borc.

Toți acești domni de dreapta au îngropat economia românească. Citiți domnilor și vă informați!

Conducerea a fost alternativă între cele două partide mari, greșeli s-au făcut de fiecare parte, însă, fără să fiu părtinitor, cele mai multe greșeli s-au făcut în timpul guvernărilor de dreapta.

Treaba politicienilor este să asigure bunăstarea cetățenilor care i-au votat și trimis în Parlament, iar de acolo prin guverne și alte instituții. Ținând cont că nimeni nu obligă pe cineva să devină politician și singuri s-au cerut să conducă guvernul și ministerele, înseamnă că s-au considerat capabili să administreze bine treburile statului român. Nu trebuie să plătim cu sume uriașe de bani din truda cetățenilor niște nevolnici care nu știu să spună decât că nu au bani. Dacă tot sunt plătiți regește, dacă tot au consilieri plătiți ca niște nababi, să facă bine să găsească soluții la problemele țări, altfel, nu au decât să plece până când nu se va înfierbânta și mai mult sângele poporului truditor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ionel

 

 

https://scontent.fotp1-1.fna.fbcdn.net/v/t31.0-0/p180x540/176654_633737906758018_4443624704424752898_o.jpg?_nc_cat=105&ccb=3&_nc_sid=e3f864&_nc_ohc=kmF1F3boC2MAX-WCVTn&_nc_ht=scontent.fotp1-1.fna&tp=6&oh=3d13246d2aeecba1d0ae97ba7874d4eb&oe=604C8528

 

 

Anti - Uniunea Europeană

Blog personal

 

Anti - Uniunea Europeană

 

Îmi place

 

 

luni, 1 februarie 2021

Guvernul struțo-cămilă Iohano-Cîțu.

 

Domnilor guvernanți, în curând în stradă va fi în fiecare zi un 10 august 2018, doar că de această dată revolta va fi îndrituită, va avea la bază FOAMEA OAMENILOR.

Din noiembrie 2019 de când „monstruoasa coaliție” a dat jos cabinetul Dăncilă și a instalat guvernul „N-am”, adică Orban, lucrurile în țară au mers din rău în mai rău. După alegerile parlamentare s-a format o nouă alianță, una a răzbunării pe poporul român truditor, având, formal ca premier pe Florin Câțu, una și aceeași persoană cu cel care a fost ministru de finanțe în guvernul Orban. Spun că la Palatul Victoria este formal ca premier Câțu pentru că ordinele, deciziile guvernului sunt luate la Palatul Cotroceni de către Președintele Iohannis. Din noiembrie 2019 avem un Cabinet 1 la Palatul Cotroceni și un Cabinet 2 la Palatul Victoria, de fapt ar fi trebuit să-l numesc Cabinetul 3, fiindcă față de Cabinetul 2 al Elenei Ceaușescu unde se luau decizii, din păcate, în cabinetul lui Câțu nu se ia nici un fel de decizie.

Raluca Țurcan, ministrul muncii de tristă amintire, aruncă praf în ochii pensionarilor cu o așa zisă recalculare a pensiilor. Doamna ministru spune că nu va ține cont de legea 127/2019 pentru că nu este bună și va face domnia sa o altă lege a pensiilor. În acest caz întreb: în ce bază se va face recalcularea, dacă legea 127/ 2019 va fi abrogată? De fapt doamna ministru nu știe cum dracu să tragă de timp și să prostească pensionarii pentru ca aceștia să nu-și mai ceară drepturile.

Pensionari, premierul struțo-cămilă Iohano-Cîțu vă cere să răbdați de foame câțiva ani, nu mulți, ei, până la urmă voi nici nu veți apuca să știți câți au fost, câțiva ani spuneam, adică până ce deficitul bugetar va fi de 0% din PIB!! Este totuși indicat ca în această perioadă să nu faceți anumite lucruri. Nu vă îmbolnăviți, nu se merită, nu aveți pe ce să vă cumpărați medicamentele! Nu mai vorbiți la telefon, este un lux pe care nu vi-l puteți permite! Nu aprindeți lumina! Închideți caloriferul, mai puneți o haină pe voi, căldura și curentul costă! Încă ceva important, nu muriți! Dați cu tifla lui Cîțu și Iohannis! Trăiți cât mai mult! Între timp poate se ieftinește și locul de veci și taxa pe înmormântare.

Pensionarii nu sunt cerșetori, nu cer nimic din ceea ce nu li se cuvine după anii în care au muncit și au cotizat la Casa de Pensii. Mai aud câte un prost că suntem plătiți de cei care se află acum în câmpul munci. Nu este treaba pensionarilor de unde suntem plătiți, în mod normal ar fi trebuit să existe fondul de pensii unde noi am cotizat, doar că acest fond a fost cheltuit de guvernanți de-a lungul timpului, așa cum s-au cheltuit fondurile uriașe ale sindicatului, UTC-ului, PCR-ului, așa cum a fost distrusă toată infrastructura economică a României.

În urmă cu câteva zile a fost un incendiu la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, un incendiu nefericit în care au murit 7 oameni, al optulea încă nu se știe precis cauza decesului.

Incendiul de la Matei Balș vine după alte câteva incendii dintre care cel de la Piatra Neamț a fost cu multe victime. Transmit pe această cale „Condoleanțe” familiilor îndurerate.

Oamenii s-au revoltat, un reporter l-a întrebat pe Arafat, pe care eu l-am apărat de multe ori,: „domnule Arafat, ce facem cu spitalele, mor pacienții ca șoareci în foc”. Ieșirea lui Arafat a fost destul de nelalocul ei, poate era obosit, surescitat, îl cred, este de prea mulți ani în acea funcție, consumul nervos își spune cuvântul, nu este rău dacă s-ar gândi la o binemeritată odihnă.

Domnul Iohannis, i-aș fi spus președinte însă nu mai sunt sigur pe ce post mai ființează, domnul Iohannis, spuneam, a fost așa de afectat de moartea în foc a pacienților de la Matei Balș încât a simțit nevoia să plece cât mai departe de București, acolo unde încă se mai simțea mirosul de carne arsă, și să se dea cu schiurile pentru ca aerul rece de munte să-l remonteze, el fiind foarte afectat de decesul acelor nefericiți.

Domnule Iohannis, nu trebuia să fugiți, dvs. faceți parte integrantă, ce spun eu integrantă, sunteți cel care conduceți ministerele și guvernul în ansamblul său.

De un an și ceva nu Tătaru, nu Vlad Voiculescu  au condus „Sănătatea”, ci dumneavoastră, ei nu au luat vreo măsură până când nu au primit binecuvântarea de la Președinte. Prin urmare sunteți parte a nenorocirilor care se întâmplă în sistemul de sănătate.

Domnule Iohannis, vă mai amintiți acel nenorocit incendiu de la Colectiv? Vă amintiți cuvintele pe care le-ați spus după ce Ponta a demisionat? Vi le reamintesc eu:„ a trebuit să moară oameni pentru ca Ponta să demisioneze”. Ce vină a avut Ponta că a luat foc un bar-discotecă privat? Niciuna. Mai târziu s-a dovedit că și dosarul  penal al lui Ponta a fost o făcătură. Acum vă întreb, parafazându-vă: „câte incendii trebuie să mai fie în spitalele românești pentru ca guvernul de dreapta să-și dea demisia împreună cu Premierul Șef, aici l-am numit pe purtătorul de vorbe al guvernului și câteodată Președinte al României”? Spun că este doar arar Președinte pentru că mai des este un supra premier, ca președinte ar trebui să facă vizite externe, ori  să fie într-o permanentă legătură cu șefii de state din toată lumea unde România are interese politico-economice. Domnul Președinte merge la schi, hibernează la Cotroceni și când se plictisește dă indicații guvernului.

 Mulțumesc pentru poză lui moldova. europalibera.org.

marți, 26 ianuarie 2021

103 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu.

 


Astăzi se împlinesc 103 ani de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Un comunist până în măduva oaselor, un patriot înflăcărat, un român adevărat. Sub conducerea lui Ceaușescu în cei 24 ani și vreo 9 luni s-au construit multe. Țăranii au fost luați de la coarnele plugului și pregătiți să devină muncitori, iar cu ajutorul lor România a construit hidrocentrale, termocentrale, combinate siderurgice, uzine de armament, însă și școli gimnaziale, licee, universități, blocuri de locuință pentru muncitori. Sănătatea, armata, învățământul au fost tot timpul o prioritate pentru politica PCR. Agricultura a fost pusă pe baze științifice, s-au construit sisteme de irigații.

Sigur, au fost făcute și greșeli. Unele care nu pot fi iertate, altele care au ținut de bunul mers al societății.

Deasemeni pe plan internațional, printr-o politică de pace, înțelegere și negociere România, prin reprezentanții ei politici se bătea pe burtă cu SUA al lui Nixon, Ford, Carter. Caleașca regală a Elisabetei a II-a a M. Britanii îl plimba pe Ceaușescu pe străzile Londrei. Giscard D*Estaing președintele Franței, deasemeni Mitterrand, ori Pompidou se bucurau să-l aibă ca oaspete pe Ceaușescu.

Spuneam mai sus că a făcut greșeli, cea mai mare a fost aceia de a înfometa țara pentru a plăti datoria externă. Nu-l voi ierta pentru asta.

În schimb mă bucur să fiu contemporan cu Băsescu și Iohannis, doi adevărați președinți de țară. Naționaliști până-n pânzele albe. Oameni care nu au făcut o vizită externă, care nu s-au întâlnit cu alți șefi de stat pentru a găsi oportunități pentru comerțul românesc ori pentru investiții. Bravo lor! Nu ne trebuie industrie românească, nu ne trebuie bănci comerciale românești, nu ne trebuie comerț intern românesc, nu vrem să avem o agricultură performată ca proprietari ai pământului românesc. Acum marile concerne internaționale ne dau tot ce vrem, chiar și peste bot dacă avem revendicări. Pensionarii pot să moară de foame, nu-i pasă guvernului, din contră. Nu că premierul, român adevărat, ar dori să-i moară bătrânii din țară, nici vorbă, însă așa a hotărât Înalta Poartă, nu, nu cea veche de la Instambul, ci asta nouă de la Bruxelles.

Felicitări băieților deștepți, de la revoluție încoace numai băieți deștepți au fost la conducerea României, toți cu facultăți, făcute fiecare pe unde au putut, cu doctorate, masterate și alte titluri academice. Nu cum a fost Nicolae Ceaușescu cu patru clase primare. Bine au făcut când l-au împușcat, așa-i trebuia, s-a găsit el moț, un țăran din Scornicești, să dea lecții marilor lideri politici. Cum nu le-a mai convenit de el, de Ceaușescu,   Gorbaciov și lui Bush s-au întâlnit în Malta, la fel ca întâlnirea dintre Moise și Dumnezeu pe muntele Sinai, și acolo au hotărât moartea lui Ceaușescu.

Mulțumim lui Dumnezeu că emanații din revoluția din 1989 și emanații din emanații din revoluție au reușit să distrugă industria comunistă, agricultura comunistă, învățământul comunist, sănătatea, comerțul, băncile comerciale românești. Să ne trăiască! Avem de toate acum. Avem guvern care ne spune că nu au bani. Avem datorie externă uriașă fără să fii construit ceva. Avem circa 5 milioane de cetățeni români plecați în bejenie. Care va să zică poporul român călătorește, găsim români la Roma, în Paris, la Milano, în Haga, la Bruxelles, la Londra. Uite ce înseamnă noua democrație! Libertatea de a merge peste hotare să-ți câștigi o bucată de pâine, altfel, în țara ta riști să mori dracului de foame. Însă dacă vreau să-l înjur pe Iohannis sunt liber să o fac, doar să mă uit în jur să nu cumva să deranjez vreu taliban.

Mare bucurie a fost când în 25 decembrie 1989 din ordinul unui Tribunal Militar ilegal constituit Ceaușescu Nicolae a fost făcut sită de gloanțele ostașilor care duceau la îndeplinire sentința tribunalului ad-hoc înființat. O dată cu moartea celor doi ceaușiști a murit și economia românească. În groapa din Ghencea a lui Ceaușescu a intrat tot ceea ce se construise în perioada cât fusese la putere.

Nu Ceaușescu construise ceva, ci poporul. Este drept că el conduse mai bine, mai rău, după cum se pricepuse un țăran cu patru clase.

Să ne amintim de Nicolae Ceaușescu, un dictator comunist, un fiu al poporului român, un patriot adevărat.

Un lider care a avut curajul în august 1968 să se ridice singur împotriv imperialismului sovietic atunci când au intrat cu trupele în Cehoslovacia și au arestat conducerea de drept a unei țări libere.

Mulțumesc mediafax.ro pentru poză.

 

joi, 14 ianuarie 2021

Câțu a decretat : nu sunt bani la buget pentru mărirea pensiilor.

 


Curtea Constituțională a României a hotărât că legea cu mărirea pensiilor trebuie respectată. Ei și? Legea în această formă va merge la Președinte pentru promulgare. Acesta va găsi ceva de modificat în ea și o va trimite Parlamentului pentru reexaminare. Cum în Parlament s-a schimbat majoritatea și legea va fi modificată.

Câțu, premierul Câțu, a spus că nu sunt bani pentru pensii. De treizeci de ani aud același lucru, nu sunt bani pentru sănătate, pentru învățământ, pentru cercetare, pentru pensii și în general nu avem bani pentru nimic. Cu toate acestea, guvernele s-au tot împrumutat bani, mai ales cele de dreapta, încât țara este datoare pentru zeci de ani de aici în colo. Chestiunea este că nu s-a construit nici măcar un WC public din enormele sume împrumutate. Mă întreb și întreb, țara noastră mai are servicii secrete? Dacă avem, și știu că avem și sunt plătite cu sume uriașe de la bugetul statului, de ce nu aduc în fața procuraturii, pe cei care sifonează banii și pot fi considerați trădători de țară dacă sunt miniștri, ori înalți funcționari de stat? Am ajuns dintr-o Românie care se bătea pe burtă cu marile puteri, codașa Europei în tot și-n toate. România, în UE, seamănă cu calul adus de țăran în târg să-l facă de rușine. Așa suntem noi acum. Cred că dacă cei 5 milioane de români nu ar fi migrat în țări străine să-și poată câștiga un ban pentru pâinea zilnică, acum eram o țară de cerșetori, marea nenorocire ar fi fost că am fi cerut unul de celălalt și nu am fi avut ce ne da de pomană.

Îmi veți spune că în anii 80 românii au dus-o greu. Așa este, recunosc. Se oprea gazul, curentul electric, în magazinele alimentare fluiera vântul. Însă salariile erau plătite la timp și pensiile la fel. Iar românii, cum sunt ei descurcăreți, făceau aprovizionări de la Sibiu, de la Scornicești și din alte zone unde alimentele erau de găsit.

Acum magazinele sunt pline cu mărfuri, e drept că sunt de proastă calitate, însă nu pot fi cumpărate din lipsa banilor. Farmaciile au răsărit ca ciupercile de pe ploaie, asta demonstrează că românii sunt bolnavi. Însă și pentru alimente și pentru medicamente trebuie bani. Apropo, sunt și produse alimentare de bună calitate însă oamenii obișnuiți nu se pot apropia de ele din cauza prețurilor foarte ridicate.

Nu sunt bani, acest leit motiv a fost molfăit de toți politicienii aflați la putere, mai puțin PSD-ul. El a găsit tot timpul resurse.

Se spune că funcționarii, bugetarii în general, au salariile mai mari decât cei din privat. Da așa este. Asta pentru că privatul vrea doar pentru el profitul, nu să-l împartă și cu oamenii care-l ajută să-l facă. Nu spun să-l împartă tot, însă 10% dacă ar da și muncitorilor ar fi foarte bine. Muncitorii din privat, cu excepții evident, sunt exploatați la sânge. De multe ori sunt pontați 4 ore și restul de bani până la 8 ore îi primesc în mână nu pe statul de salarii, astfel vor fi nefiscalizați.

Sunt și funcționari la buget care primesc banii cu roaba pentru munci pe care nu și le fac așa cum ar trebui, dau exemplu pe la ANRE și alte asemenea agenți.

Pensionarii au nevoie de bani acum nu peste cinci ani, ei nu mai au un viitor în față. Doamne, câtă ipocrizie vecină cu nesimțirea am putut vedea la Țurcan, Guran, Prișcă, Câțu, Orban, etc.! Acești politicieni de frunte ai PNL plâng pe umărul pensionarilor pe la televiziuni că ei ar vrea să mărească pensiile bătrânilor, însă bugetul nu le permite. Nu sunt bani pentru pensii. Nu vor să mărească pensiile. Au mărit salariul minim, o bătaie de joc mărirea de 3%. Guvernul Câțu, alianța de la guvernare, își bate joc de români și de România. Sper ca acest guvern să fie unul efemer, deși deocamdată nu văd nici o luminiță la capătul tunelului, de fapt văd o fundătură. Oricine este pus în funcția de prim-ministru poate spune :„nu avem bani”. Însă eu întreb guvernanții: „pentru ce dracu v-ați vrut la guvernare dacă nu sunteți în stare să găsiți resurse financiare? Până la urmă asta este treaba guvernului, să asigure un trai bun cetățenilor, altfel pentru ce dracu să fiți plătiți cu sume de bani uriașe din bugetul țării?” Nu sunteți în stare să generați un trai bun cetățenilor-plecați! Nu sunteți ținuți cu forța.

Îmi amintesc de alți ipocriți nesimțiți din guvernarea 2008-2012 care la fel spuneau că este criză și nu sunt bani, că România are o „creștere economică negativă” și prin urmare cu toții trebuie să facem sacrificii. Așa s-a hotărât Băsescu și Boc să taie salariile bugetarilor cu 25% iar pensionarilor, care aveau o pensie mai mare de 760 de lei, li s-a oprit nelegal, a fost o adevărată tâlhărie făcută de guvernul Boc-Băsescu, suma de 40 și ceva de lei lunar.  Câțiva ani mai târziu, după ce Băsescu a ieșit de la conducerea României, s-a descoperit un adevărat jaf făcut în bugetul țării de către Udrea, Sandu, Pinalti, Cocoș, Videanu și alții pe care nu-i mai enumăr acum. Nu este mare lucru ca peste câțiva ani, nu cred că DNA-ul va avea curaj, deși e posibil să aibă, așa cum a început cu fostul ministru Costel Alexe, să înceapă o anchetă serioasă pentru a vedea cu exactitate unde au dispărut 100 de miliarde de euro împrumutate de guvernul Orban.

Dumnezeu să ne apere de guvernul și Președintele nostru.

PS. Sigur, domnule Președinte, poți spune că măsura de înghețare a salariilor și a pensiilor luată de guvern este bună. Dumneata vorbești din înălțimea funcției plătită cu mulți bani de la buget, ne mai punând la socoteală toate avantajele funcției. Nu vreau să mă leg de faptul că și cheltuielile sunt mici, neavând copii de întreținut.

duminică, 10 ianuarie 2021

Replică la comentarii

 


Am scris un articol în care îmi exprimam dorința de a mă vaccina. Comentariile la articol au fost atât de virulente încât, pentru o clipă, am crezut că nu sunt români comentatorii. S-a radicalizat așa de mult societatea noastră încât nu suportăm ca alți concetățeni de-ai noștri să aibă alte păreri decât ale noastre? Tot se bălmăjește că trăim în democrație. Asta presupune că trebuie să existe toleranță, că oamenii au dreptul la păreri. Chiar dacă o opinie nu este la fel cu a mea, nu-l voi înjura pe celălalt, nu-i voi spune nici că este prost și, în general, nu-l voi declara un paria, ci, pur și simplu, dacă voi avea argumente, îl voi contrazice în limita bunului simț.

Faptul că foarte mulți dintre aceea care au comentat nu au fost de acord cu ideea mea de a se  vaccina, că au avut altă părere, nu a fost nici supărătoare, nici ignitoare pentru mine. Mă așteptam la acest fel de păreri, însă modul suburban în care și-au expus opiniile mi-au lăsat un gust amar.

Am văzut oameni isterizați de parcă eu aveam în mână o seringă cu care voiam să-i vaccinez cu forța. Am văzut comentatori cum își făceau un titlu de glorie din faptul că mă vor scoate din lista lor de prieteni. Dragii mei, face-ți ce vreți, voi mi-ați trimis mie cereri, nu eu vouă. De altfel vă voi ajuta și eu pe aceea care încă mai rătăciți prin lista mea, din 4000 câți sunteți acum, voi rămâne cu 300. Articolul meu a provocat o isterie colectivă, asta arată nivelul de pregătire al societății noastre. Efectul de turmă a fost evident, era suficient să înjure unul că alți câțiva îi țineau isonul.

Sigur, cel mai mare vinovat este guvernul, guvernele care nu au știut să informeze populația în legătură cu vaccinul, vaccinurile. Iohannis, Orban, Câțu, Dragu, Arafat acești oameni trebuiau să fie primii care să se vaccineze, trebuia ca prin exemplul lor să dea încredere populației în vaccin. Nu, ei au preferat să stea în umbră parcă așteptând să se întâmple ceva.

Pe de altă parte sunt televiziunile care de la o emisiune la alta spun cu totul altceva. În goana lor după reting, după senzațional, prezintă fapte trunchiate care la rândul lor manipulează într-un fel ori altul populația în legătură cu vaccinul. La fel de mult manipulează și sit-urile de socializare.

Este dreptul fiecărui individ să procedeze cum îi dictează propria conștiință și interesul, însă nu trebuie, sub nici o formă, să condamne pe aceea care nu au o opinie la fel cu a lor.

În socialism, chiar dacă nu credeam întotdeauna ce ne spuneau liderii comuniști, trebuia să aplaudăm, așa era atunci. Între timp a existat revoluția din 1989 și oamenii și-au câștigat dreptul de aș spune propria părere fără să fie cenzurați și mai ales fără să fie condamnați pentru opinia lor.

M-a durut sufletul să văd că oamenii în loc să facă schimb de idei, să-și spună părerea, eventual să-și susțină opinia cu argumente, înjură, amenință, cataloghează, ridiculizează. Ăsta nu este un mod democratic de exprimare, de dezbatere, de participare la un dialog. Unde sunt românii toleranți? Unde sunt românii care știau să discute, să-și apere ideile? De unde au apărut acești jihadiști?

De când populația României s-a radicalizat așa de mult încât să nu mai suporte altă părere de cât pe a lor, ori pe a celor care îi manipulează? Sunt convins că dacă aș fi fost în apropierea lor mi-ar fi dat cu bâta în cap. Oare de ce? Doar pentru că mi-am spus părerea? Așa de rău am ajuns?

Chestiunea cu anti vaccinarea nu este de acum, nu a pornit de la vaccinul anti covid, este veche de câțiva ani. Slavă Domnului că nu este legiferată obligația de vaccin! Fiecare să facă cum îl va tăia capul. Peste ceva timp, vom mai discuta pe acest subiect.

Apropo. De ce ar vrea cineva să ne omoare cu acest vaccin, ori altul?

vineri, 8 ianuarie 2021

Cu mască și fără mască, cu vaccin fără vaccin.

 


Se spune că fiecare individ poate face ce vrea cu trupul lui. Așa o fi. Dacă o femeie vrea să facă avort, este liberă să-l facă. Când un om, din diferite motive, vrea să se sinucidă, este alegerea lui. O femeie când face avort nu afectează pe nimeni din exteriorul ei, sigur, poate fi considerată o criminală pentru că a hotărât să ia viața micuței ființe ce trăia în pântecul ei. Deasemeni, omul care alege să se sinucidă și pentru asta își pune ștreangul de gât, ori se împușcă, sau se otrăvește etc. este alegerea lui și nu poate fi condamnat. Însă ce ne facem când un individ vrea să-și pună capăt zilelor și pentru asta intră cu mașină lui în mod intenționat într-o altă mașină, omorând astfel alte ființe nevinovate. Alegerea lui este de condamnat.

Suntem în plină pandemie de coronavirus. Oamenii, unii înțeleg să poarte mască, să păstreze distanța fizică, să se dezinfecteze, alții nu vor să se conformeze în mod intenționat. Masca are dublu scop, să ne protejeze pe noi de eventualele surse de infectare, dar, și asta este foarte important, să protejeze și persoanele cu care noi venim în contact. Prin urmare, cine nu poartă mască este problema lui dacă se infectează, însă, nu trebuie să infecteze pe ceilalți cu care el intră în contact. Ar trebui să poarte mască cel puțin din respect pentru semenii lui.

De câțiva ani încoace este o campanie furibundă împotriva vaccinurilor. Este posibil ca vaccinul, ca orice alt medicament, să dea reacții adverse, unele în formă ușoară, altele într-o formă mai gravă. De aceea este bine ca atunci când ne hotărâm să facem un vaccin să spunem medicului toate bolile de care suferim, chiar să ne facem analize de sânge înainte pentru a se putea pune un eventual diagnostic.

Nu trebuie să uităm că poliomielita, TBC-ul, varicela, rujeola, etc. și multe alte boli contagioase și periculoase au fost eradicate prin vaccinare.

Eu nu cred că marile concerne farmaceutice ar avea interesul să omoare populația globului. Din contră. Cu cât populația globului este mai mare, cu atât desfacerea de medicamente este mai mare, deci un profit mai mare pentru marile concerne. Nici statele nu vor să aibă, din cauza vaccinurilor, cetățenii bolnavi. Niciunui stat, indiferent cât este de bogat, nu-i convine să aibă populația bolnavă, asta ar însemna ajutoare plătite de stat celor invalizi și mai puține persoane apte de muncă.

Revin la vaccin. Deocamdată este singura soluție de a opri pandemia.

Am fost infectat cu Covid19. Acest nenorocit de virus mi-a atacat aproape toate organele. Timp de 30 de zile abia m-am ridicat din pat, deși fusesem internat 16 zile, după ce alte 13 zile fusesem acasă cu febră și sub tratament. Spunea cineva că nimeni nu moare din cauza coronavirusului. Așa este, însă el, coronavirusul, atacă celelalte organe provocând în organism o adevărată degringoladă care, de multe ori poate duce la moarte. Sunt oameni care fac o formă ușoară din cauza Covid-ului, alții, cum am fost și eu care fac forme severe de boală. Pentru a nu mai repeta trista experiență prin care am trecut, mă voi vaccina. Vaccinându-mă mă protejez pe mine, însă și pe ceilalți din jurul meu.

Este doar părea unuia care a trecut printr-o infecție cu Covid și, vă asigur, că nu a fost deloc plăcut. Nu doresc nimănui să aibă asemenea experiențe.

Un bun exemplu pentru populație ar fi fost să vadă cum sunt vaccinați capii Țării în frunte cu Iohannis, Câțu, Orban, Barna și Arafat. Ce să facem dacă nu avem niște adevărați conducători așa cum există în toată lumea civilizată? 

 

Președintele și liderii partidelor parlamentare ar trebui cercetați penal

  De mai mult de cinci luni de zile, Președintele României împreună cu liderii partidelor politice parlamentare își batjocoresc Țara și po...