Teme de campanie

     Mai sunt 6 zile de campanie electorală, au fost lansate foarte multe teme ce trebuiau să primească răspunsuri clare. Se trage de timp, nu se dau răspunsuri tranşante, se aruncă vorbe fără a fi judecate, încă nu ştim cei ce cele câteva case ale „ghinionistului” de Iohannis, Băsescu nu ne-a lămurit ce caută în campania electorală, el fiind încă Preşedintele României, prin natura funcţiei apolitic. Deasemeni nu ne-a lămurit, în sensul că nu a adus dovezi, dacă Ponta este agent acoperit.

Stafurile primilor candidaţi se bat în baroni locali. Iohannis condamnă baronii lui Ponta, în frunte cu Hrebenciuc, fără să-l vadă pe Căncescu baronul liberal de la Braşov.

Interesant este faptul că nici unul dintre cei anchetaţi, indiferent despre ce dosar este vorba, nu spune că ar putea fi vinovat, ci că este dosar politic. Dacă cel învinuit este din tabăra liberal-democraţilor , ori este mai puţin vinovat, ori este mâna lui Ponta. Iar dacă este din tabăra lui Ponta este mâna lui Băsescu. Într-o Ţară jefuită precum România, să spui că procesele sunt politice, înseamnă că nu avem hoţi, pe cale de consecinţă înseamnă că am fost jefuiţi de extratereştrii, iar averile milionarilor noştri în euro, au fost făcute prin muncă cinstită.

    Aş vrea ca justiţia noastră oarbă, chioară, cum este ea, să ancheteze şi să judece cu celeritate toate dosarele pentru a încerca să lămurim cât mai multe mistere ce planează asupra unei economii în derivă. Dacă justiţia are un anumit handicap acum, se datorăşte şi politicienilor, ei sunt cei care au făcut legile de-a lungul celor 25 de ani, ei au făcut ca hotărârile justiţiei să fie unele strâmbe prin faptul că, numirile în funcţiile capitale au fost făcute de factorii politici. În acest fel se întorcea spre cel ce făcuse numirile „prinosul”de recunoştinţă.

Nu condamn pe nimeni, nu am niciun drept şi nici dovezi, dar nu pot să nu observ cât de mult se trenează un proces, se ajunge la o condamnare definitivă după 10 ani de zile. Nu este normal acest lucru, trebuie găsite acele soluţii care să scurteze mult procesul, de aşa natură încât cea mai complicată speţă să nu dureze mai mult de un an, până la o decizie definitivă. Sunt dosare de anchetă care zac ani întregi în sertarele domnilor procurori, apoi dintr-o dată în timpul campaniei electorale sunt scoase şi puse pe tapet. Ar trebui ca justiţia să nu se interfereze cu politicul, un candidat îşi anunţă candidatura cu mult timp înainte, este bine ca acele dosare dacă există să fie rezolvate cu celeritate, de aşa natură încât candidatul la data depunerii candidaturii să ştie precis despre ce e vorba. Trebuie să fie găsite soluţii pentru ca, în timpul campaniei electorale să nu mai apară dosare de urmărire penală care, au stat ani întregi în sertare. Sigur dacă fapta a fost făcută în preajma, ori chiar în campanie, asta este, candidatul să plătească.

Preşedintele ce va fi ales, nu trebuie să mai aibă posibilitatea de a putea reproşa celor pe care, conform legii, i-a numit în diferinte funcţii la propunerea unor organisme profesionale. Aici am în minte celebra frază rostită de un suspendat care suna aşa : „nu e bine domnu' chestor, mi se pare că eu v-am făcut chestor”. Pun din nou întrebarea : a fost făcut chestor pentru că merita, ori pentru a- l ajuta mai târziu pe cel ce îl avansase? La fel şi cu numiririle la Parchetul general, şi celelalte parchete, unde preşedintele numeşte şefii la propunerea ministerului justiţiei.

     Aş vrea să văd în aceste zile o confruntare directă între primii candidaţi la Preşedinţie. Doresc să pună pe tapet ideile ce le au pentru modul de a conduce România, cum cred că se pot întări relaţiile comerciale şi diplomatice cu celelalte state. Suntem membrii NATO şi UE, asta nu înseamnă că nu putem să avem propriile relaţii comerciale, diplomatice, de bună vecinătate, ori de întrajutorare şi cu alte state. Astea pot fi teme de campanie, nu locurile de muncă şi nici creşterea pensiilor, pentru simplul motiv că un Preşedinte nu are asemenea pârghii.

La mulţi ani Ostaşi!

     Azi este ziua Armatei, ziua prin care noi civilii şi urmaşii militarilor morţi în diferite războaie pentru câştigarea şi menţinerea independenţei acestui pământ îngrăşat cu sângele strămoşilor noştri.

Dacă ne întoarcem în timp şi căutăm în analele istorice, vom găsi nenumărate exemple despre eroismul poporului român în diferitele lupte purtate împotriva cotropitorilor.

Îmi amintesc ,din lecţiile de istorie, despre războaiele lui Decebal împotriva romanilor, mai târziu despre Basarab I împotriva lui Carol Robert de Anjou, ori Mircea cel Bătrân împotriva turcilor. Am dat numai câteva exemple, ele pot fi mult mai multe.

Pământul românesc este îmbibat cu sângele ostaşilor noştri. Ultimul mare act de vitejie al armatei române a fost în 1944, în ziua de 25 octombrie, atunci când Careiul a fost eliberat de sub ocupaţia hitleristă. Ostaşii românii aveau să îşi dea contribuţia de sânge în timpul celui de-al doilea război mondial din iunie 1941, până în mai 1945. Armata română în timpul regimului ceauşist a lucrat împreună cu populaţia civilă, în mină, în schele petroliere, în şantierele de construcţii de unităţi industriale, ori civile, în agricultură. Oriunde a fost nevoie de ei, ostaşii au spus: PREZENT.

      Acum după ultima reformă a armatei, după ce obligativitatea efectuării stagiului militar a fost abrogată, după aderarea noastră la NATO şi transformarea armatei în una de profesionişti, militarii se ocupă numai pregătirea lor, pentru a putea face faţă provocărilor.

În ultimii ani, ostaşii nostri, au luptat cu arma în mână pe frontul din Irak, Afganistan şi în alte teatre de operaţiuni. Participarea noastră în aceste teatre operaţionale au costat vieţile multor soldaţi. Aderarea României la NATO a făcut ca armata României să fie redusă numeric, dar să fie mai bine pregătită profesional. Îndiferent cât de bine ar fi remuneraţi, ostaşii sunt exemple vii ale dăruiri pe altarul Ţării. Îmi amintesc cu mândrie, evident din ce am citit în cărţile de istorie, despre marile fapte de arme ale acestui popor. Românii au ştiut să lase coarnele plugului, coasa, mistria, catedra, pentru a lua arma în mână şi aş apăra Ţara, au făcut acest sacrificiu în timpul războiului de independenţă din 1877-1878, în timpul celor două războaie mondiale, fără să uit perioda de absolută glorie din timpul marilor domnitori ai ţărilor române. Despre armată şi eroismul ostaşilor noştri se poate vorbi la nesfârşit, nu voi încheia articolul până ce nu voi mulţumi ostaşilor noştri pentru dragostea manifestată în toate momentele cruciale ale Ţări .

      Tot astăzi regele Mihai I a împlinit venerabila vârstă de 93 de ani. Cu această ocazie doresc Majestăţii sale : la mulţi ani cu sănătate!

Dreptul forţei

      Au trecut doi ani de zile de la referendumul din 2012, mă aşteptam ca anchetarea şi judecata celor care au comis fraude în timpul referendumului să se fi terminat. Campania asta electorală a arătat o activitate foarte intensă a Procuraturii în ansamblul său şi a DNA în special. Parlamentari care puteau fi anchetaţi cu ani în urmă, acum sunt chemaţi la DNA pentru a fi informaţi de dosarul de urmărirea penală întocmit pe numele lor, pentru unii dintre ei s-a cerut chiar arestarea. Nimic de obiectat despre aceste anchete, dacă lucrurile nu s-ar desfăşura în timpul unei campanii electorale.

      E bine ca în timpul campaniei lucrurile să meargă într-o anumită normalitate, nu să fie un exces de zel.   Procurorii în perioada campaniilor electorale ar trebui să fie mai reţinuţi, iar audierile la DNA să fie discrete, indiferent despre ce persoană este vorba.

Ştirile din dimineaţa asta ne aduc la cunoştinţă despre aducerea la ÎCCJ a 200 de oameni în majoritatea bătrâni şi bolnavi, pentru a fi audiaţi în cazul referendumului. Îmi pun o întrebare de bun simţ : chiar trebuiau aduşi toţi aceşti oameni în acelaşi timp pentru audieri? Au fost treziţi cu noaptea în cap oameni de 70-80 de ani, în majoritatea bolnavi ,îmbarcaţi în autobuze şi aduşi la Bucureşti pentru a fi audiaţi. Mulţi dintre ei habar nu aveau pentru ce erau aduşi. Alţii din teamă vor spune că nu au votat, că nu au fost niciodată la vot. Cred că se putea găsi altă soluţie pentru a nu fi căraţi în miez de noapte şi aduşi la audieri. Nici nu cred că vor putea fi audiaţi toţi astăzi. Pe mine mă deranjează demonstraţia de forţă făcută de procurori şi instanţă. Cum naiba, din 2012 şi până astăzi nu s-a găsit o posibilitate de rezolvare a acestor dosare, iar acum când mai sunt cca 10 zile până în ziua alegerilor dintr-o dată se reîncepe procesul cu o forţă nemaivăzută. Cred că de fapt se vrea să se treagă un semnal de alarmă şi atenţionare pentru cei care au crezut că un anumit regim a murit, votaţi cu cine trebuie, altfel uite ce păţiţi. Se putea judeca în linişte, nu era un proces de răsunet. Mă îngrijorează acest mod de acţiune, în care viaţa oamenilor nu contează, contează numai mesajul ce trebuie transmis, iar pentru ca mesajul să ajungă la cei ce trebuiau să înveţe ceva, a fost anunţată şi presa pentru a fi popularizată acţiunea de intimidare.

     Mă întreb mergând pe un raţionament lucid : de ce procesul lui Iohannis nu s-a putut judeca până în momentul începerii alegerilor? O hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă dată de ÎCCJ înainte de alegeri, ar da posibilitatea alegătorilor să voteze în cunoştinţă de cauză. Am putea să ne trezim într-o situaţie fără precent, să avem un Preşedinte ieşit din urnele electorale şi invalidat de CCR pe motiv de incompatibilitate. În această situaţie ar trebui reluate alegerile, nu cred că Ţara îşi permite să arunce bani pe fereastră pentru că, cel mai înalt for judecătoresc nu a vrut să ţină cont de o anumită situaţie urgentă. Nu dau sfaturi instanţelor de judecată, privesc lucrurile prin prisma bunului simţ, un candidat la preşedinţie ce ar putea fi invalidat dacă se va da o hotărâre în favoara ANI şi de partea cealaltă o încercare de intimidare a electoratului votant anti regimul Băsescu. Acţiunea din această noapte-dimineaţă petrecută în judeţele Vrancea şi Gorj dau un semnal clar de forţă şi intimidare a celor ce votează cu altcineva decât cu cei obedienţi regimului Băsescu. Nu vreau să fiu greşit înţeles, vreau că aceia care au comis acte ilicite, indiferent în ce constau aceste acte, să fie sancţionaţi de lege după gravitatea faptei lor, nu mă interesează din ce partid politic provin eventuali condamnaţi, nu cred în sintagma potrivit căreia „hoţi lor sunt mai hoţi decît hoţii noştri”, hoţii sunt hoţi ,indiferent de partid, religie, sex, etnie şi trebuie pedepsiţi în consecinţă, dar aceste arestări şi condamnări să fie ceva normal şi nu arătarea pisicii pentru una ori alta din taberele politice.

Mă deranjează aceste demonstraţii de forţă, de intimidare, acest mesaj transmis în clar electoratului prin care i se spune cine este încă jupânul Ţării.

     Vreau să se termine mai repede cu aceste alegeri pentru ca Ţara să intre într-un proces de normalitate, de conlucrare între intituţii şi de respect pentru cele trei puteri ale statului, de independenţă pentru puterea judecătorească, executivă şi legislativă.

Generalul român între eroism şi DNA

      Sunt un om pasionat de istorie, în acest context am ajuns să preţuiesc generalii, să îi consider semi zei, să îi consider, nişte oameni aleşi, să fie deasupra muritorilor de rând. Am să dau câteva exemple de generali care mi-au marcat viaţa prin faptele lor de arme în timpul diferitelor războaie purtate de ţara noastră astfel :
gen. Gheorghe Magheru, Christian Tell, din timpul revoluţiei de la 1848,
gen Alexandru Cernat, Gheorghe Manu, din timpul războiului de independenţă,
gen. Ernest Broşteanu, Constantin Prezan, Alexandru Averescu, Ion Antonescu, ultimii 3 au ajuns mareşali ai României, toţi s-au distins în primul război mondial.
Au fost şi alţii, nu îi mai enumăr, aceşti oameni au reuşit, să trezească în mine sentimente profund naţionaliste, sigur un naţionalism constructiv, un naţionalism din care se distinge cetăţeanul român, graniţele şi  însemnele ţării. Copil fiind, de multe ori am adormit cu căpeteniile oştirii lui Ştefan cel Mare în gând, cu portarul Sucevei Arbore, cu Baba Novac al lui Mihai Viteazul.
     În zilele noastre un general,  fie că este al armatei, fie al ministerului de interne, ar trebui să aibă un statut special. Lucrurile se duc în derizoriu. În ziua de astăzi despre generali auzim când sunt chemaţi la DNA, la DIICOT, ori când sunt condamnaţi la ani grei de puşcărie. Am avut condamnat la ani de închisoare cu executare un general de armată, şeful Marelui Stat Major, comandantul armatei române, motivul a fost o găinărie, altfel nu pot să numesc infracţiunea comisă de acest general. Am şi rezerve în ce priveşte motivul condamnării, cred în nevinovăţia lui, aşa aş dori, să fie, nevinovat, Numai el ştie adevărul.
Domnul Băsescu este un Preşedinte ales, nu este rege din perioada absolutismului  regal, nici autocrat să poată înainta în grad pe cine vrea. În vara lui 2012, T. Băsescu striga unui chestor : "nu e bine domnu' chestor, parcă eu v-am făcut chestor", a doua zi domnu chestor era anchetat de DNA. Rangul de general, a fost ridiculizat, prin afirmaţia de mai sus. D-l Chestor a fost înaintat în grad de Preşedintele României pentru anumite merite, ori pentru vreun peşcheş dat bosului de la Cotroceni, sau şi mai grav, pentru a-l ajuta pe domnu Băsescu în anumite momente delicate din viaţa domniei sale? Unul din aceste momente era chiar suspendarea din vara lui 2012, atunci se pare că Băsescu a fost surprins de faptul că domnu chestor îşi făcea datoria şi nu a sărit în braţele lui pentru a-l ajuta. El putea face aceste avansări în numele unor legi, nu în numele lui personal. Din aceste motive nu putea, să îi reproşeze domnului chestor, că l-a avansat în grad. De ce sunt terfelite numele acestor granzi ai armatei şi ministerului de interne? Cine vrea să aducă în derizoriu conducerea  armatei şi ministerului de interne? Ceauşescu cât a fost el de dictator şi-a ocrotit armata şi internele, şefi lor au fost pedepsiţi atunci când au greşit, dar departe de ochii lumii. Îmi vine în minte anul 1944, când mai mulţi generali şi mareşali ai armatei germane au pus la cale atentatul împotriva lui Hitler, atentat eşuat ( bomba care fusese pusă sub biroul lui Hitler fusese fabricată în uzina militară de la Mizil). Printre atentatori a fost şi feldmareşalul Rommel, Hitler i-a ordonat să se sinucidă, apoi să fie înmormântat cu onoruri militare, iar soţia lui să primească pensia ce se cuvinea unei soţii de feldmareşal, asta înseamnă să aperi onoarea armatei şi a conducătorilor ei. În zilele noastre, în regimul Băsescu, pe generali îi cunoaştem pe drumul dintre DNA şi casă. Chiar dacă aceşti generali trebuie, să fie anchetaţi, până la o condamnare definitivă, ar trebui să se păstreze o anumită reţinere în popularizarea lor.

Curtea Constituţională a României un fel de Dumnezeu colectiv.

     Curtea Constituţională a României, un fel de Dumnezeu colectiv. Numai că, spre deosebire de făcătorul Cerului şi Pământului, membrii divinităţii pământene sunt foşti activişti de partid, ori simpatizanţi ai vreunui partid. Judecarea dosarelor ajunse pe masa CCR, se fac în funcţie de partidul, ori înstituţia care a înaintat speţele spre judecare, nicidecum după interpretarea Constituţiei. Avem destule exemple de partizanat politic, voi da doua : primul, invalidarea referendumului pentru suspendarea Preşedintelui din vara lui 2012, când a fost dată celebra „erată”, aceasta a schimbat soarta referendumului, deşi pentru demiterea Preşedintelui a votat un număr impresionant de persoane, Preşedintele a rămas în funcţie. Al doilea, legea referendumului, prin această lege se preciza că un referendum poate fi validat dacă s-au prezentat la vot cel puţin 30% din numărul total al persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale la data referendumului. CCR a declarat legea constituţională, numai că aplicarea ei a fost amânată cu un an pentru al putea ferii pe actualul Preşedinte de o demitere prin referendum.

     Pentru orice proiect de lege trimis spre soluţionare în faţa Curţii, ziarele şi ziariştii făceau pronosticuri la fel ca pe Wembley, câţi vor vota pentru, câţi împotriva impotriva proiectului de lege. Criteriile nu erau neapărat unele de constituţionalitate, ci unele de esenţă politică şi asta pentru că onor judecătorii sunt aduşi la CCR prin voinţa unor partide politice, ori a Preşedintelui Ţării şi nu prin competenţe juridice demonstrate în activităţi de mare amploare. Îmi vine în minte funcţia ocupată înainte de a intra în politică de Augustin Zegrean, aceea de consilier juridic în cadrul unui BJATM. De aici şi până la a fi judecător la CC este cale lungă.

Membrii CC sunt numiţi de Senat, Camera Deputaţilor şi Preşedinte pe o periaodă de 9 ani cu o remuneraţie consistentă. În acest fel ei rămân datori celor ce i-au trimis în aceste funcţii. Nu va exista o hotărâre a CC fără a fi suspectă de subiectivism, atâta timp cât ei sunt numiţi politic.

Cel mai bine ar fi ca judecătorii Curţii Constituţionale să fie aleşi prin vot de către cetăţenii, criteriile de competenţă pentru a participa la scrutin să fie bine argumentate. În acest fel s-ar putea elimina partizanatul politic.

     Nu putem pune deasupra tuturor instituţiilor statului, chiar deasupra Parlamentului ţării, un grup de 9 oamenii aleşii pe criterii politice şi nu de competenţă. Niciodată o astfel de instanţă nu va putea fi obiectivă. Membrii CCR vor fi tot timpul debitori celor ce i-au trimis acolo. S-a văzut de-a lungul timpului partizanatul ruşinos făcut de Zegrean, Aspazia Cojocaru, Iulia Motoc ori Petre Lăzăroiu, asemenea lucruri nu trebuie să se mai întâmple, totuşi ele se vor întâmpla atâta timp cât membrii CCR sunt tributari politic. Este nevoie neapărată de schimbarea modului de alegere a membrilor CC şi a competenţelor după care sunt aleşi.

Runcu sat de poveste

        Am avut ocazia în urmă cu câteva zile să merg în Runcu, un sat de deal din jud. Dâmboviţa.

Am fost profund impresionat de aşezarea satului, de apa ce curge rostogolindu-se în lungul satului. Din loc în loc, punţi suspendate din lemn fac legătura drumului principal cu locuinţele de peste apă, risipe pe înălţimea dealului.M-am plimbat prin sat, am întâlnit oamenii locului, mulţi de vârsta mea, tăcuţi, îngânduraţi, cu mers apăsat şi hotărât, ducând în spate o furcă, o greblă din lemn, ori un topor pe mână, grăbiţi spre locul unde aveau treabă. La întâlnirea cu mine privirea le-a devenit curioasă, m-au salutat cu respectul ancestral al oamenilor simpli, cu sufletul curat şi bunul simţ moştenit din străbuni. A fost o bucurie să găsesc acest colţ de rai mioritic, m-am bucurat să descopăr grajduri pentru animale aproape în fiecare curte, un lucru care devine din ce în ce mai rar în alte sate. Cred că guvernul trebuie să găsească resurse pentru a reîncuraja ţăranii să se ocupe cu zootehnia şi lucratul pământului, altfel riscăm să-i transformăm în asistaţi sociali. Aici am întâlnit ţărani gospodari, nepervertiţi de capitalismul exacerbat.

      Runcu o localitate cu un mare potenţial turistic, cred eu neexploatat suficient. Am văzut în peregrinarea mea câteva case datând de peste 100 de ani. Casele de pe vremea bunicilor mei, ce au în componenţă, prispă, tindă, camera de zi şi camera de „dincolo”, unde se păstrează lada cu zestre,

Aceste case aveau muşcate şi garoafe la fereastră, iar la podină busuioc. Mirosul de proaspăt dat de pereţii văruiţi de două ori pe an, pămâtul de pe jos lipit cu lut galben amestecat cu balegă de cal, conferea un miros specific, bine suportat de om. Aceste case ar trebui să intre în proprietatea Primăriei Runcu pentru a putea fi reabilitate şi transformate în muzee etnofolclorice. Prin transformarea lor în muzee ar mări atracţia turiştilor pentru localitate. Sunt frumoase noile case ridicate, dar numai au nimic din vechea cultură a locului, sunt vile dotate cu toate utilităţile, cu tot necesarul unui trai decent, dar rupt de obiceiul locului. Din acest motiv păstrarea vechilor locuinţe ar însemna legătura cu vechiul, legătura cu leagănul runcenilor, pierderea culturii înseamnă dezrădăcinare, cuvântul runcean ar avea numai rol declarativ fără un înţeles adânc, fără trimitere la ardeleanul Runceanu, cel care se spune că ar fi pus bazele satului. Nu sunt împotriva noului, dar trebuie conservate rădăcinile satului, pentru ca peste ani nepoţii şi strănepoţii noştri să ştie de unde au venit. Voi reveni cu mare plăcere în acest sat, deasemenea îl voi recomanda şi altor posibili vizitatori.

Primii 5 candidaţi la preşedinţie

     Am în faţă lista cu candidaţii pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă. Din toţi candidaţii aleg 5 nume, după părerea mea şi nu numai, ei sunt printre favoriţi.

     Elena Udrea, singură s-a declarat urmaşa lui Traian Băsescu, ăsta este un motiv suficient de bun pentru a nu o vota.Nu putem înlocui pe Băsescu, cu un alt Băsescu în fustă, ajunge unul şi ajung 10 ani de hârjoneală politică. Trebuie spus stop, acestui mod de a conduce România. Ajunge deceniul acestui mic dictator, presărat cu conflicte şi piedici ca într-un joc de-a şoarecele şi pisica.

Motive pentru a nu o alege pe E.Udrea sunt multe, m-am oprit numai la ăsta considerânul cel mai important prin prisma funcţiei de preşedinte.

    Theodor Meleşcanu, ar putea fi un Preşedinte bun, îl consider un om echilibrat, a fost de toate, ministru, parlamentar, şef de partid, ar vrea să pună în panoplia de funcţii şi pe cea de Preşedinte. Din păcate, are foarte puţine şanse, nu voi risipi votul meu.

     Călin Popescu-Tăriceanu, acest dandy al politici româneşti, hârşit prin viaţa politică, prieten, apoi duşman al lui T.Băsescu, liberal prin comportament şi fapte; într-o alianţă cu PSD ar fi avut şanse enorme de a deveni Preşedintele României. În postura în care se află acum, de şef al unui partid nou înfiinţat, posibilităţile de a deveni Preşedinte sunt foarte mici. Îmi pare rău, dacă avea şanse teoretice de a intra în turul doi l-aş fi votat, apoi făceam campanie pentru el, ca în turul doi să câştige, fie şi numai pentru ca Victor Ponta să rămână Prim Ministru. În aceste condiţii nu arunc votul pe un bilet necâştigător.

    Klaus Johannis reprezentantul ACL, mă crucesc, uitându-mă la sondajele care arată că se află pe locul doi. Mă întreb cum dracu de are în jur de 30% din întenţia de vot a electoratului. Scandalul caselor nu s-a oprit, explicaţiile lui Iohannis asupra modului de dobândire sunt terifiante. Oratoria candidatului ACL pentru cea mai înaltă funcţie în stat este nulă, dacă nu are promter, la liber e foarte greu să lege cuvintele, l-am urmărit cum vorbea la mitingurile organizate de alianţă. Abia îl aplaudau cei din staful de campanie, nu convingea nici aplaudaci plătiţi să bată din palme. Ca Preşedinte trebuie să stăpânească verbul, pentru a putea dialoga cu diferitele personalităţi ce urmează a se întâlni în timpul îndeplinirii funcţiei de şef al statului. Procentajul indicat de sondaje este clar zestre partidelor din alianţă, el neputând fi locomotivă, ci frână. Pe de altă parte nu pot vota un reprezntant al PDL, d-l Iohannis prin alianţa formată este şi candidatul PDL. Nu pot vota un om care reprezintă şi interesele celor care au atentat la viaţa românilor prin tăierile de pensii şi salarii din 2010. Am să dau un singur exemplu, răspunsul Andreei Paul (Vass)la întrebarea unui ziarist cu privire la perspectiva ca guvernul Boc să taie din salarii, pensii, ajutoare etc. a fost: „am fi tâmpiţi dacă nu am face-o”, adică dacă nu ar tăia. Mergând pe aceeaşi logică şi eu spun la fel : aş fi tâmpit dacă aş vota cu Iohannis.

    Victor Viorel Ponta, ultimul din cei selectaţi, dar nu cel din urmă. Tânăr, energic, repezit de multe ori, găseşte puterea de a se replia atunci când greşeşte. De când guvernează, a făcut lucruri bune, destul de multe, a făcut şi lucruri mai puţin bune. Important pentru mine este faptul că lucrurile bune sunt cele care primează. Nimeni nu este perfect, toate guvernările au avut plusuri şi minusuri, mai puţin guvernarea Băsescu-Boc care are numai minusuri, aceştia din urmă încă mai au de dat multe răspunsuri. Sper să fie date. L-am urmărit pe V.Ponta cu mare atenţie de când este la guvernare,nu este un om conflictual, a semnat acel controversat pact cu Băsescu din dorinţa de a fi linişte, a fost păcălit de bătrânul pirat, acesta l-a folosit numai pentru a se revigora, apoi a atacat tocmai pe cel ce-l reanimase. V.Ponta poate fi speranţa noastră în deschiderea unor relaţii comerciale cu mari pieţe din Asia şi celelalte continente. Suntem în UE, dar nu trebuie să rămânem în relaţii comerciale numai cu pieţele vest-europene; trebuie să luăm exemplul marilor ţări din UE, mă refer la Germania, Franţa, M.Britanie care au relaţii comerciale cu marile pieţe ale lumii, China, Rusia, India, Brazilia. Falimentul României a venit tocmai din închiderea relaţiilor comerciale cu Rusia şi celelalte state foste sovietice,cu China şi ţările arabe. Deschiderea lui V. Ponta pentru a atrage investitori chinezi pe piaţa românească este un lucru de aplaudat, numai cei care au interese în continuarea distrugerii economice a ţării sunt împotriva acestor relaţii.Preşedintele poate prin întâlniri directe cu ceilalţi şefi de state şi guvern, să stabilească relaţii de bună colaborare. Pe linie diplomatică un Preşedinte are multe de făcut, pot spune fără să greşesc, că este o linie virgină, în ultimii 10 ani Preşedintele nostru a avut timp de conflicte interne, nu de întărirea relaţiilor cu alte Ţări. Sper ca V. Ponta să fie omul care să aducă pacea între instituţiile statului şi o mai mare deschidere externă.

    Pentru aceste considerente şi altele pe care nu le-am menţionat VOI VOTA VICTOR PONTA.