miercuri, 5 noiembrie 2014

Vinovaţii lui Iohannis

     Primul tur de scrutin a luat sfârşit, Iohannis, candidatul aşa zisei drepte, are un scor mare. Sigur ACL-ul şi-ar fi dorit un scor de peste 35%, numai că votul a spus altfel. Staful de campanie şi liderii politici din ACL, în special cei din PDL, caută ţapi ispăşitori pentru puţinele procente obţinute la scrutinul din 2 noiembrie, în fond cele 30 de procente este zestrea celor două partide, candidatul nefiind o locomotivă pentru el.
Cine sunt cele două partide din interiorul ACL?
                         1) PNL, o formaţiune care până în primăvara acestui an s-a aflat în alianţă cu PSD, formând USL, alianţă cu ajutorul căreia au câştigat alegerile din 2012, iar apoi au format împreună guvernul Ponta care, a guvernat ţara până în februarie 2014.În acest guvern PNL a avut funcţii de decizie cum ar fi : Ministerul Finanţelor, Ministerl Muncii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei. Fără prea multe explicaţii au ieşit de la guvernare. Acum este greu să critice actualul guvern când multe din măsurile luate, au fost decise împreună, PNL cu PSD. Din vară într-o grabă suspectă au decis să iasă din ALDE şi să intre în PPE, iar pe plan intern să facă alianţă cu PDL, iar apoi fuziunea celor două partide. Totodată a fost schimbat şi Preşedintele PNL şi candidatul PNL la Preşedinţie. Încă nu se ştie ce maşinaţiuni au stat la baza acestor schimbări, eu le spun oculte.
      1. PDL, un partid care s-a remarcat printr-o guvernare anti popor, este adevărat că între timp s-a dezis de Traian Băsescu, ori Băsescu de ei, dar tot mai au în interiorul lui şi chiar în structura de conducere foşti miniştrii din cabinetele Boc şi MRU.
       Pentru ca această alianţă să triumfe, trebuiau să aibă un lider carismatic, un Traian Băsescu din 2004. Iohannis este o icoană ce trebuie purtată ca pe sfintele moaşte din loc în loc, iar un purtător de cuvânt să ţină sfânta slujbă în locul mucenicului Iohannis. Acest candidat la preşedinţie care tace când vorbeşte şi vorbeşte tăcând, ar face bine să numai deschidă gura până pe 16 nov, ora 21, numai aşa va putea să ne comunice, fără să aibă „ghinion”,tot ce îşi doreşte. Nu am întâlnit un om care să aspire la o funcţie atât de înaltă şi să facă atât de multe greşeli de exprimare în atât de puţine cuvinte rostite. Domnule Iohannis, este foarte posibil ca sorţii, să te propulseze Preşedintele României, în această situaţie, va trebui imediat să-ţi angajezi un profesor ,să îţi dea meditaţii despre modul cum trebuie să porţi o conversaţie. Ştii d-ta cum este cu meditaţiile.
Faţă de cele expuse mai sus, recomand liderilor ACL să numai caute vinovaţi. Liberalii care nu s-au implicat prea mult pentru Iohannis, ori pur şi simplu au votat cu Tăriceanu, sunt din cei ce se întreabă cum a ajuns Klaus în fruntea PNL şi candidat la Preşedinţie. Se mai întreabă unde este Crin Antonescu şi mai ales de ce au desfiinţat USL şi nu în ultimul rând se gândesc, ce caută alături de PDL, partidul pe care l-au hulit timp de câţiva ani, partidul lui Udrea şi Anastase, Boc şi Băsescu, Blaga şi Predoiu, care, împreună cu Andreea Paul Vass, au hotărât acele de tristă amintire tăieri salariale, pensii, ori ajutoare. Apropo domnilor liberali : cât timp vă trebuie să-i pupaţi pe PDL-işti pe unde i-aţi scuipat? Politica nu este o curvă, este numai de moravuri uşoare.

Un comentariu:

  1. In turul doi electoratul trebuie sa se mobilizeze masiv pentru ca acest personaj sa nu ne fie presedinte pentru urmatorii cinci ani! Eu cred ca dupa ce Ponta va deveni presedinte, ACL-ul se va destrama iar Johannis isi va pierde funtia de presedinte al PNL.

    RăspundețiȘtergere

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...