Corneliu Vadim Tudor,
căci despre el este vorba, a fost un om politic, poet, pamfletar şi
dramaturg.
A fost unul din oamenii
care au atras ca un magnet poporul, prin discursul lui naţionalist ,
pe alocuri şi xenofob, de multe ori xenofobia apărea ca răspuns la
provocările altor etnii.
S-a spus despre CVT că a
fost un adulator al cuplului ceauşist, poate că aşa era, a fost
omul acelor vremuri. Marele pictor Corneliu Baba a fost întrebat
după revoluţie de ce a făcut portretele lui Nicolae şi al Elenei
Ceauşescu răspunsul a fost : „ ce vrei domle, plăteau bine, iar
eu trebuia să trăiesc”.
Mă întorc la CVT, a
făcut poliţie politică? Dacă din vina lui a păţit cineva ceva,
este de blamat. Altfel, era un om de cultură şi trebuia să
trăiască. Comunismul, mă rog, socialismul cum era la noi, nu era
instalat pe o perioadă determinată, se credea că aşa va dăinui
(poate că aşa se întâmpla, dacă marile puteri nu şi-ar fi dat
mâna în distrugerea lui), atunci oamenii trebuiau să se adapteze
condiţiilor de viaţă din perioada în care trăiau. Aşa a fost
de când lumea şi pământul. Puterea întotdeauna a polarizat
societatea, mai ales în condiţiile în care la noi se întrevedea o
domnie lungă a clanului Ceauşescu.
O să mi se reproşeze
că, trebuia să lupte împotriva sistemului, de ce să lupte împotriva unui sistem care nu îi făcea rău?. Sistemul comunist din
toate ţările acestui lagăr a căzut din cauza unor forţe
externe. Populaţia a fost masă de manevră, poporul a trebuit să
moară pentru a legitima o lovitură de stat pusă la cale în
laboratoarele serviciilor externe, aşa zisele „agenturi străine”.
CVT, un om de o vastă
cultură, o bibliotecă vie, un om cu o memorie ce ar putea face un
calculator gelos, cu o mare dragoste de Ţară, un naţionalist, de
care vom duce lipsa, poate puţin exagerat. Exagerarea lui CVT venea
din temperamentul lui coleric, din dinamismul său, din libertinismul
său expresionist. Avea un comportament de mahala în clipa în care
se dezlănţuia, cuvintele se rostogoleau, jignirile ţâşneau, era
de neoprit atunci când se apuca să arunce lături în capul cuiva,
sau celor, cu care se certa. A fost un om mândru, plin de el.
Ca Preşedinte al
Partidului România Mare de-a lungul timpului a avut mulţi tineri
pe lângă el, aceştia au beneficiat de cultura şi experienţa lui
Vadim Tudor, au fost promovaţi de el în diferite funcţii politice.
Asta nu l-a împiedicat să răstoarne în capul lor toate zoiele,
să-i minimalizeze, să-i desfiinţeze.
De multe ori
comportamentul acestui om avea ceva de ţaţă isterică, de femeie
de ultimă speţă. Asta a îndepărtat de el foarte mulţi
admiratori şi susţinători.
A murit un om, avea
aproape 66 de ani. Corneliu Vadim Tudor va lăsa un gol imens, dacă
nu ar fi existat, acest om trebuia inventat. A fost un tablou
cromatic al acestor vremuri. CVT a fost un unicat, un om care trecea
de la agonie la extaz cu uşurinţa peştelui în apă. A vrut să
fie Preşedintele României, faţă de Preşedinţii din ultimul
deceniu şi un pic, cred că ar fi fost mai bun.
Doamne, primeşte-L în
grădina Ta, va fi unul din cei care va lupta împotriva iadului, iar
de va ajunge-n iad, vei avea probleme Doamne.
Dumnezeu să-l ierte!
Mulţumesc pentru poză radio21.ro
CVT, un om de o vastă cultură, o bibliotecă vie, un om cu o memorie ce ar putea face un calculator gelos, cu o mare dragoste de Ţară. Un naţionalist, de care vom duce lipsa, poate puţin exagerat. Exagerarea lui CVT venea din temperamentul lui coleric, din dinamismul său, din libertinismul său expresionist. Avea un comportament de mahala în clipa în care se dezlănţuia, cuvintele se rostogoleau, jignirile ţâşneau, era de neoprit atunci când se apuca să arunce lături în capul celui, sau celor, cu care se certa. A fost un om mândru, plin de el.
RăspundețiȘtergere