Bruxelles-ul și Iohannis au decis : doctorul Raed Arafat trebuie să plece din minister.

                          
     De mai mult de 4 ani, doctorul Arafat, este vânat, mai rău decât un cerb în perioada neprohibită. Întâi Băsescu a vrut să-l linșeze, rezultatul a fost lovitura de bumerang, a căzut guvernul Boc. Dar se pare că doctorul nostru nu este așa de ”curat”. Din surse guvernamentale aflăm că, celebrul doctor a organizat concertul din clubul ”Colectiv”, dar mai înainte de asta, tot el dăduse autorizație de funcționare  clubului. În mintea lui neagră, de terorist arab, gândise tot , adusese o trupă de muzică rok, lăsase intrarea liberă pentru a se înghesui cât mai mulți tineri în spelunca de la subsol, apoi comandase  focuri de artificii. Arafat știa, că pereții și tavanul localului nu erau tratate ignifug, în consecință se putea aprinde repede. După ce toate aceste amănunte care au dus la incendierea clubului, pe cale de consecință la moartea unor tineri și rănirea gravă a altora , au fost puse la punct, a căutat să pună piedici bunei desfășurării a intervențiilor sanitare. Din aceleași surse guvernamentale aflăm că, la acea oră fatidică, criminalul medic, acest ”Menghele” arabo-român, era bine mersi cu familia și își savura cina, mulțumit de ceea ce avea să se întâmple. Pentru toate aceste lucruri murdare, puse la cale de doctorul Arafat, acum i se cere capul și funcția.
     Un scenariu bolnav, lucrurile întâmplate la clubul Colectiv, nu au nici o legătură cu doctorul Arafat. Deficiențe în desfășurarea în bune condiții a actului de salvare a răniților, de la acest nenorocit club ,au putut să apară datorită gravității sale. A fost prima dată când ne-am confruntat cu o asemenea grozăvie. NU vreau să-l apăr pe doctorul Arafat, dacă a comis vreo greșeală săplătească, dar ținând cont de istoricul lui ca medic și ce a făcut pentru medicina de urgență, dar mai ales de modul brutal în care a fost vânat tot timpul, sunt convins că raportul corpului de control al guvernului este o mare făcătură.
Pot spune, fără să greșesc, că a trebuit să moară oameni, pentru ca Bruxelles-ul, prin mâna domnului Iohannis, să demită guvernul Ponta, apoi să instaleze un guvern nășit pe picior de mai marii UE și FMI. Raportul, mai mult decât tendențios, făcut de corpul de control al guvernului, în care sunt oglindite, neregulile găsite în gestionarea situațiilor de criză de către doctorul Arafat, sunt inventate și lipsite de obiectivitate.
Doctorul Arafat este vinovat, nu a ajuns un pupincurist băsist, un linge blide pe la ușa lui Băsescu. Este vinovat pentru că are coloană vertebrală și nu s-a înghesuit să sărute caftanul bogat al lui Iohannis. Dintre toate, cea mai mare vină este aceea că s-a născut arab, că iubește România și mai ales că nu este SAS și nu are nici 7 case.
     În buna tradiție românească, toți aceia care fac o faptă bună pentru România, trebuie să fie distruși. Arafat este unul dintre ei. Acest om a făcut ceva, poate că a și greșit, e om. Trebuie să cântărim ce a făcut bun și ce a făcut rău, apoi să hotărâm. O bucată de stofă, oricât de bună ar fi calitativ, dacă croitorul a tăiat-o greșit, a stricat materialul.
     Ce să mai judecăm la rece, să analizăm, mai bine îl condamnăm și terminăm cu mitul Arafat. Așa gândesc unii. Eu m-aș mai gândi, înainte să condamn un om, nu toți judecătorii sunt gen Camelia Bogdan, sau Lidia Stanciu. Sper să mai avem și croitori buni, care să măsoare de 5 ori și să taie odată.
      Dumnezeu să ne lumineze!

Mulțumesc pentru poză: zelist.ro

Un popor fără cultură este ușor de jefuit

                                  
      Tot timpul se discută despre poporul român ca despre un popor amorțit, închis în propria carapace și incapabil să se revolte împotriva celor care îl fură, îl minte și îi distruge Țara.
Cine este poporul român? O națiune care, de-a lungul timpului a suferit multe umilințe din cauza unor popoare care au poftit la bogățiile acestui pământ. De-a lungul istorie, poporul nostru, a pus mâna pe suliță și topor și s-a ridicat împotriva celor care jinduiau la bogățiile noastre.  Fie că a fost vorba de turci, de tătari, sau de unguri, românii au ripostat cu energie și vitejie împotriva acelora care le trecuse pragul nepoftiți. Aceste acte de vitejie au fost făcute sub conducerea unor Domni neînfricați, care, au știut să mobilizeze poporul pentru apărarea granițelor și avutului obștesc. Pot enumera : Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân, Basarab I și mulți mulți alții. Au fost și domnitori care au preferat umilința și batjocura, decât punerea în pericol a propriilor vieți. Poporul se răscoală, atunci când găsește un lider care să-i conducă, altfel va suferi în tăcere. Un lider cum a fost Vladimirescu, a adunat în jurul lui norodul oropsit. Datorită multor ani de conducere autocrată și de lipsa unei conduceri democrate, alese de popor, românii încă așteaptă Providența să le rezolve multiplele și gravele probleme pe care le au.
      În perioada *44- *89, poporul român a așteptat totul de la stat. Dacă pe român îl durea capul, voia să învețe, sau să lucreze, el se adresa statului. El, statul, îi rezolva problema. Omul pleca la serviciu dimineața fredonând o melodie, nu își făcea grijă pentru ziua de mâine, știa că va avea de lucru. Nu-l interesa că votul era liber, sau nu. Nu îl interesa că nu avea voie să-l înjure pe Ceaușescu și comunismul lui. Am să vă spun un banc : Peste o familie tânără intră un banit cu un pistol în mână și îi amenință spunându-le: uite eu am să fac un cerc cu creta pe dușumea, tu, spuse banditul adresându-se bărbatului, să stai într-un picior în interiorul cercului și să nu schimbi piciorul, ori să pui vreun picior în afara cercului, cât timp eu îți iubesc nevasta. După plecarea hoțului nevasta îi reproșează soțului : bine mă ăla mi-a făcut de toate și tu nu ai zis nimic? Să fii tu sănătoasă, decâte ori am pus piciorul în afara cercului, ba m-am mai schimbat și de pe un picior pe altul și el nici nu a văzut.”Nu îl interesa că este urmărit de securitate. Nu îl interesa că nu avea voie să asculte ”Vocea Americii” și ”Europa Liberă”. Era fericit că avea serviciu și cât era el de muncitor simplu, putea merge în stațiune la munte sau la mare. Românul nu era atât de elitist, încât să îl înțeleagă pe Paul Goma când a fugit din Țară, sau să aplaude fuga lui Pacepa. Cetățeanul român era atașat gliei lui, abia lipsa alimentelor din perioada anilor *80 a creeat o problemă în rândul maselor. Rezolvarea acestei probleme o vedea venind tot de la Ceaușescu, pentru că românii cred într-un lider, îl putem numi, autocrat, dictator, despot.
E greu după 45 de ani de dictatură să ceri poporului ce nu a avut, dreptul la opinie, la cuvânt, la opoziție față de clasa conducătoare care jefuiește Țara.
     La revenirea în Moldova, Moțoc îi spune lui Alexandrul Lăpușneanu : ” nu te vrea Țara Doamne”, vodă răspunde :” nu mă vrea Țara? Dar cine o întreabă pe ea?”. În această situație suntem, cine întreabă poporul? Nimeni. Nici nu vor. Dar poporul știe că trebuie întrebat? Nu știe, nimeni nu i-a spus poporului cum să se comporte, ce drepturi are și cum să și le manifeste. Tot timpul poporul a fost plătit să tacă. Muncitorii au fost izgoniți din locurile lor de muncă, iar pentru a nu se revolta au fost plătiți în avans pentru doi ani. Guvernanții, jefuitorii, aveau nevoie de liniște socială, pentru a putea vinde industria. Poporul s-a compromis, așa spusese statul, știe statul ce face. Statul a știut ce face, prin reprezentanții lui a jefuit Țara de toate bunurile. Nimeni nu a spus poporului cum să procedeze, în schimb au început să-l defăimeze tot felul de indivizi fripturiști și ariviști, că ar fi un neam de adormiți.
     Nu românii sunt adormiți, istoria i-a construit așa. Tot timpul au așteptat să vină cineva să-i salveze. Au așteptat 50 de ani să vină americanii, iar atunci când au venit, s-a observat că pierduseră câinii covrigii din coadă . Au așteptat să cadă Ceaușescu, apoi să-i salveze revoluția. N-a fost să fie, au așteptat intrarea în NATO și UE, povești de adormit copiii. După revoluție, fiecare etapă a mai distrus ceva din ce era construit, au mai jefuit din bogățiile Țării. Nu suntem la fundul sacului din simplul motiv că,  au furat și sacul.
Problema rămâne, nimenii nu-i învață pe români cum să se apere de aceste hiene care sfâșâie Țara. Învățământul și sănătatea sunt cenușăresele Țării. Instituțiile de forță prind și mai multă putere. Românii vor rămâne în întuneric, acolo unde vor elitiștii gen, Horia Roman Patapievici și alții ca el.
Nici un politician nu vrea un popor instruit, pentru că dacă ar fi educat, ar știi, cum să își ceară drepturile.
Întunericul și punga cu mălai asigura imunitatea bandiților prin alegerea lor în Parlament, Consilii locale și județene, Primării etc. Sărăcia este la limită, nu știu cât vor mai putea rezista, poate vor muri de foame în tăcere, sau din contră, se vor răscula și atunci lucrurile pot lua întorsături imprevizibile.
Înainte de a condamna poporul român de lașitate, tu, cel care te crezi erou, ajută-l să înțeleagă ce este cu el și încotro se îndreaptă. Cineva spunea că poporul român are un handicap, da are, se numește incultura. De aici trebuie pornit.
     Televiziunile și celelalte mijloace media au rolul de crea și mai mare confuzie, de a diviza și mai mult poporul acesta oropsit de oamenii și vremuri. Mijloacele media sunt instrumentele perfecte pentru manipularea maselor. Singura instituție care poate educa poporul, este școala prin diversele ei trepte de învățământ. Aici guvernanții, au avut grijă, să distrugă încrederea în școală și în cadrele ei didactice.  Salariile proaste ale celor puși să facă educație viitorilor cetățenii maturii ai Țării și desele reforme ale învâțămîntului, au distrus școala românească. Nimeni, dintre cei de la putere, nu doresc deșteptarea poporului. Un popor conștient de puterea lui, ar trece ca un tăvălug, peste toți acești îmbuibați din avuția Țării.
     Un popor în întuneric, lasă liberă jefuirea în continuarea a bogățiilor Țării,lasă liberă justiția să se joace de-a condamnările, iar procuratura poate face tele arestări și tele dosare cu iz de anecdotică.

Cine fură azi un ou, este un mare bou.

                                                          
     Când eram copil, părinții mă învâțau că nu este frumos să furi, spuneau ei :”cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Mama avea dreptate săraca, doar că astăzi această învățătură este depășită.
Cu câțiva ani în urmă  o femeie a furat din spațiul public 25 de fire de lalele în vederea comercializării, iar cu banii astfel obținuți, urma să cumpere pâine pentru cei cinci copii. A fost prinsă, anchetată, judecată și condamnată la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, așa să se învețe minte să nu mai fure din bunul public. Înclin să dau dreptate judecătorilor, dacă toți cei 18 milioane de locuitori ar lua fiecare câte o floare unde s-ar ajunge? Nu ar mai exista flori în scuarele publice, primarii s-ar jeli, ar fi nevoiți să cumpere alte flori la suprapreț, cică astea nu au ”miros”, să planteze iar flori , pe care le vor număra de 4 ori precum Ghiță  steagurile lui Tipătescu.
      Cu uzinele, fabricile, fondul ”Proprietatea”, a fost mai simplu, câțiva găinari și-au dat mâna peste Țară și au jefuit-o de toate bogățiile. Cineva, mai riguros, mă ceartă,  vezi Doamne, nu au fost găinari, au fost mari bandiți, tâlhari și escroci. Posibil, nu spun nu. Să analizăm, femeia cu 25 de lalele, Angela Lican, a fost condamnată, la 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru o găinărie. Dorin Cocoș spunea, în timpul anchetei, că bani luați de el pentru trafic de influiență și corupție, se ridica la suma de 10 milioane de euro. Instanța hotărăște să-i aplice o pedeapsă exemplară de 2 ani de închisoare și confiscarea a 3 milioane de euro. Lui Dumitru Nicolae, Niro, unul dintre
oamenii cheie din dosar i se confiscă 1 milion de euro, iar pedeapsa este una cu suspendare. Gabriel Sandu, fost ministru, i se confiscă 2 milioane de euro, iar pedeapsa este una de 2 ani cu executare, Gheorghe Ștefan, Pinalti, i se confiscă 4 milioane de euro, iar pedeapsa este de 3 ani cu executare.
      De aici rezultă următorul aspect, dacă furi 25 de lalele, instanța nu are milă pentru tine. Corect, se pune în mișcare un întreg angrenaj de polițiști, procurori, judecători care, pe cheltuiala statului vor trebui să întocmească și să rezolve un dosar. Femeia nu a avut bani nici  pentru avocați, nici pentru eventualele ungeri ale sistemului, pe acolo pe unde scârție. Consecința? Sistemul a rămas rigid, iar pedeapsa a fost pe măsură.
În ce privește pedepsele acestor vajnici jefuitori, hoți și corupți, care au ușurat bugetul Țării de multe zeci de milioane de euro, sunt pe măsura posibilităților financiare. Sistemul, uns și bine întreținut, a fost flexibil și uman la dozarea pedepsei, cu bandiții aflații în fața sa. Judecătorii s-au  gândit și la viitorul acestor tâlhari, lăsându-le în posesie milioane de euro furați din avutul Țării. Proaspeții condamnați, ținându-se cont de arestul la domiciliu și controlul judiciar, mai au de executat câteva luni de detenție, apoi liberi și bogați își vor putea relua locul în societate.
      Să-i fie rușine  Marianei Rarinca, că și-a cerut banii ei, pe munca depusă în cabinetul soțului Președintei ÎCCJ, Lidia Stanciu, putea trăi și fără acei bani, acum e condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Mare greșeală să-ți ceri drepturile, mai ales de la aceia care te pot condamna. Să-i fie rușine și Angelei Lican, s-a apucat să încurce lumea prin poliție, procuratură și judecătorii cu cele 25 de lalele furate. Bine i-au făcut, când au condamnat-o la 2 ani jumate cu executare. În România trebuie să fii hoț de meserie, să ai funcție guvernamentală, ministru, sau măcar soț de ministru, să ai funcție de primar, dar mai ales să ai un prejudiciu cu multe zerouri și vile pe diferite insule exotice pentru a primii din partea judecătorilor pedepse simbolice.
     Cei patru rezulta că au produs un prejudiciu cel puțin de 4 ori mai mare decât cel dispus de instanță a fi confiscat, așa reiese din declarațiile lor. În ce privește pedepsele sunt date, sunt simbolice, un fel de urecheală cu reproș :”numai atâta ați putut fura?. Marș la loc și faceți treabă mai bună altădată.”
     Mamă, îmi pare rău, dar proverbul tău, prin care voiai să mă înveți ceva, a suferit modificări. Acum pot afirma cu tărie :”  cine fură azi un ou, este un mare bou!”.
Doamne, apără-ne de bandiții din fruntea Țării!
Mulțumesc pentru poză : saccsiv. wordpress.com

Istoria așa cum a fost. Întoarcerea la rădăcini.

                                    Cele 6 luni de școală au trecut repede. Mai avea proiectul de făcut. A intrat preocupat în biroul inginerului.
-Ce este Ioane, ce ai pățit?
-Nimic, mă frământă proiectul, trebuie să fac fundația unui bloc cu 5 etaje.
-Și care este problema?
-Nu știu de unde să încep.
-Calculează adâncimea șanțurilor, mai departe să faci așa cum ai văzut aici.
-Nu te ajut, dar îți promit, că am să corectez lucrarea  după ce o termini, vreau să văd ce poți, vei fi maistru în șantierul meu, trebuie să mă bazez pe tine.
-Mulțumesc tovarășe inginer, așa voi face!
Ion a plecat, avea multă treaba, lucrările se apropiau de sfârșit, se pregătea fundația ultimei hale. Cu desenul și ruleta în mână a trecut pe la fiecare muncitor. Fiecăruia îi adresa o vorbă bună.Cunoștea situația familiară a fiecăruia în parte. Unde găsea o defecțiune, râmânea lângă muncitor până remedia, iar acolo unde omul nu știa cum să facă, punea mâna și lucra el.
Era iubit și temut de către oameni, nu îi sancționa, nici măcar inginerului nu-i raporta dacă era vreun caz de indisciplină, lămurea lucruile pe loc, îl admonesta pe cel care greșea în fața tuturor, îl făcea să roșească. Odată un tânăr, era ziua lui de naștere,  dimineața la ora 10 deja era beat. A pus doi oameni să-l ia și să-l ducă în magazia de materiale. Aici l-a lăsat să doarmă până s-au risipit aburii alcoolului. Cu capul greu, neînvâțat cu băutura, a reînceput să lucreze. Ion s-a apropiat de el.
-Astăzi vei pleca din șantier, după ce termini lucrarea asta. Ai înțeles?
-Nea Ioane, plec cu ceilalți odată, e ziua mea, trebuie să-i cinstesc.
-De ce nu te-ai gândit de dimineață, când te-ai îmbătat, acum ai fi putut pleca  o dată cu ceilalți. Îți alegi, ori îți tai 4 ore, ori rămâi peste program și termini treaba pe care ți-am dat-o.
-Rămân, nu vreau să am ore tăiate. Aș fi vrut să mergi și mata cu noi diseară.
-Tu termină ce ai de lucrat,  când ești gata mă anunți și mergem, mă găsești în depozit. Așa rezolva el problemele. Nu-i plăcea să sancționeze oamenii. Și el greșise la început, inginerul îl ocrotise. Venise timpul, ca el să arate, ce a învățat nu numai ca meserie, ci în modul în care se conduc oamenii.
Cu proiectul între coperțile unui dosar s-a prezentat în biroul inginerului. Popescu a luat dosarul, l-a pus pe birou, apoi s-a adresat lui Ion:
-Ioane, nu am timp acum, după program mergem la tine, bem o țuică galbenă și verificăm proiectul. Să nu uiți, să iei rigla de calcul, să facem calculele, acolo unde este cazul.
Ion a lucrat în acea zi cu gândul la lucrarea lui, îi era teamă să nu îi găsească greșeli.Seara au plecat împreună . O dată ajunși acasă, au luat loc  pe cele două banci  așezate la umbra dudului din curte în fața unei mese, pe care Stana a așezat o față de masă albă de ”olanda”. O farfurioară de la serviciul de cafea ţinea loc de scrumieră.
-Stană, zise Ion, te rog să aduci sticla cu țuică, aia uitată de timp și vreme, și cești.
Femeia a deschis dulapul,  a luat o sticlă cu țuică pe trei sferturi plină, cești de pământ și le-a pus pe masă în faţa bărbaţilor.
-Lasă-le femeie și caută-ți de treabă, ai grijă să fie liniște, tovarășul inginer a avut bunăvoința să se uite pe proiectul meu.
-Ioane, niciodată nu vom putea mulțumi destul tovarășului inginer pentru tot binele făcut. Acum vă las.
-E posibil să lucrăm până târziu, să ai grijă să pregătești ceva de mâncare, tovarășul Popescu va rămâne la masă.
-Lasă femeia Ioane, am să merg acasă, după ce terminăm lucrarea de verificat . Hai să ne apucăm de treabă. Au lucrat până noaptea târziu. Ion adusese un prelungitor cu bec, pe care îl fixase deasupra mesei, să poată lucra. După aproape patru ore de muncă, inginerul Popescu, închise dosarul, apoi a privit cu satisfacție la bărbatul din fața sa.
-Băiete, acum putem bea o țuică de-asta galbenă, în afara unor mici greșeli, care țin de gramatică, calculele sunt foarte bune. Mă bucur că ai învățat să lucrezi cu rigla de calcul, te ajută mult.. Ioane câți ani ai? întrebarea a picat dintr-o dată, aparent fără motiv.
-41 de ani.
-Eu am 48 de ani, mă gândeam,
 să nu mai vorbim oficial când suntem între noi, spune-mi Tavi. Vreau să fim apropiați, de acum încolo vom colabora foarte mult. La serviciu ne vorbim la fel ca până acum. -
-Cum spuneți dumneavoastră
-Hai mă, lasă-l pe dumneavoastră, spune-mi Tavi
- Cum spuneți, o ușoară încruntare a sprâncenelor inginerului, l-a făcut pe Ion să schimbe vorba, cum spui tu, Tavi.
-Așa Ioane, acum merg acasă că mă așteaptă nevasta.
-Mai bem o ceașcă din licoarea asta, apoi mergem la masă.
-Stați acolo, vă servesc imediat, glasul Stanei s-a făcut auzit din ușa bucătăriei. Împreună cu Stana, Sanda și Sofia,soția inginerului, au adus farfuriile cu mâncare la masa de sub dud. Ion, când a văzut pe Sofia, s-a ridicat în picioare, pentru a o saluta.
-Sărut mâinile, fiți bine venită! Iertați-mă că l-am reținut pe tovarășul inginer, vreau să spun pe Tavi, atât de mult. Mi-a fost de un real folos. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
-Stai liniștit Ioane, tu ești singurul lui prieten, tot timpul îmi vorbește despre tine. Tavi este un om închis, chiar mă bucur, că s-a atașat de cineva.
Ion a turnat celor trei femei țuică în ceștile lor.
-Sofia, Stana, Sanda, vreau să vă anunț că avem aici în mijlocul nostru unul dintre cei mai mari maiștrii în construcții. Acesta este Ion, am rămas uimit de acuratețea calculelor și a desenelor. Aștept să dea examenul pentru a-l promova pe funcție. Noroc, a urat Tavi ciocnind ceașca de țuică cu ceștile celorlalți. Sanda s-a înroșit la față, era pentru prima dată când era tratată ca un om matur, a umezit buzele în țuică, apoi a pus ceașca pe masă. Țuica a dezlegat limbile, discuția a continuat până către miezul nopții. Subiectul a rămas Ion și frumosul  lui proiect.
Examenul de diplomă a fost un real succes pentru Ion Irimia. Membrii comisiei de examinare  l-au felicitat pe Ion pentru rezultatele obținute, totodată au recomandat Trustului de construcții să-i dea post imediat de maistru și chiar funcție de conducere, a înțeles foarte bine cum e cu organizarea muncii, dar și cu documentele de partid dezbătute la Congresul al IX-lea al PCR. Bucuros de reușită, în sâmbăta ce a urmat, și-a luat familia și a plecat la țară. I se făcuse dor de iarba câmpului și de cântul păsărelelor. Mergea pe drumul de țară plin de praf, era o perioadă mai secetoasă a anului, cu aceiași duzi de o parte și de alta a drumului. Fructele lor roz și negre, dulci și aromate îmbiau călătorii să le guste.
Mergea împreună cu familia, să vadă satul natal, nu mai avea pe nimeni în sat, ai lui muriseră de mult. Stana mai avea o soră, Florica, o femeie slabă și arțăgoasă. Viața o transformase, muncea zi de zi la colectiv, bărbatul ei, Gheorghe, era prieten bun cu paharul. În fiecare seară când se întorcea de la colectiv, era conducător de atelaj (avea căruță și cai în primire), se oprea la cârciuma din sat pentru câteva țuici și o porție de vorbă. Așa răspundea femeii, când îl certa că iar a oprit la bufet. Vor merge întâi la casa lor, a trecut mai mult de un an de când nu au mai văzut-o.  Ion mergea cu geanta pe după umăr, era plină, cumpărase câte ceva pentru nepoți și pentru Florica. Lui Gheorghe îi va da 1 kg de țuică din cea care  rămăsese  acasă.
Lângă Ion mergea mândru Florin, se deșirase, era un adevărat bărbat, împlinise 18 ani,mai avea puțin și termina școala. Stana, cu geanta pe umăr, pe cap cu un  batic de mătase grena legat la spate, cu o plasă în mână în care pusese câteva pungi cu zahăr și orez, mergea la braț cu Sanda. Crescuse fata, era cât ea de înaltă. Începuse să prindă forme de femeie, avea 15 ani, din toamnă va merge la liceu. Era frumoasă, deja băieții începuseră să întoarcă capul după ea. Se cunoştea protecția profesoarei de matematică . Începuse să fie atentă cu gesturile, mânca delicat, mânuia bine cuțitul și furculița, ceilalți membrii ai familiei priveau cu admirație la ea. Toți se chinuiau să o imite.  Costel crescuse, avea 13 ani, încă se mai hârjonea cu mezinul Gicu, mergeau alergând prin praful drumului. Gicu, deși cel mai mic, începuse să-și dea importanță, din toamnă va merge la școală. În ultimul an a fost la grădiniță, învățase multe poezii și chiar să înnumere. Toții era îmbrăcați curat, bărbații cu cămăși albe din poplin, călcate și apretate, Ion pe cap cu o pălărie cu boruri mari, ușoară de vară, iar băieții cu băștii bleumarin. Stana avea o bluză subțire din mătase grena în ton cu baticul, fustă gri și sandale negre. Gentuța de umăr era tot neagră. Sanda avea o gentuță de umăr albă, bluză de mătase albă, sandale albe, iar fusta bleu. Părul șaten, împletit într-o coadă, era dat peste umăr și acoperea sânul stâng.
Ajunși la poarta casei lor, pe Ion l-a cuprins un sentiment nostalgic, revenea în locul în care cunoscuse bucuriile și necazurile vieții, dar mai ales era locul în care i se născuseră cei patru copii. A deschis poartița cu greu, iarba înaltă, crescută sălbatic, acoperea toată bătătura. Copiii au început să alerge prin iarbă, numai Florin și Sanda priveau oarecum detașați jocul celor mici. Stana, a căutat cheia sub a treia piatră de la scara casei din partea stângă, apoi a descuiat ușa. Un miros greu, de aer stătut, a năvălit peste ei, când ușa a fost deschisă. Femeia a lăsat geanta jos,apoi cu mâna la gură a alergat să deschidă geamurile. Ion a dat o roată  prin curte, ogradă, apoi prin  grădină, peste tot iarba și bălăriile tronau, cuceriseră fiecare petic de pământ. Va trebui cosit, își spuse bărbatul, voi vorbi cu Florica să are grădina și să o cultive, nu era mare, vreo două prăjini de pământ, numai bun pentru o mică grădină de zarzavat.
-Florine, urcă băiete în pod, ai grijă la păienjeni, și dă jos o damigeană cu țuică, vezi că este învelită cu niște cârpe. Ai grijă cu scara, e nefolosită, nu știu în ce stare mai este.
-Sanda, caută fată o sticlă de 1 kg, să pun niște țuică pentru unchiul Gheorghe. Să căutăm și un cocean pentru dop.
După ce toate au fost pregătite, au lăsat ferestrele deschise, era greu de pătruns pe geam, tocurile ferestrelor erau străbătute vertical, de doi drugi din fier la o distanță de 15 centimetri, unul față de celălalt. Cu bagajul în mâini au plecat spre Florica. Drumul, pe ulițele satului pline de praf, a fost destul de greu, nu mai erau obișnuiți cu mersul prin glod. Sătenii, întâlniți în cale, îi salutau cu respect, amestecat cu ciudă pentru reușita lor. Ion căuta să salute pe toată lumea, iar acolo unde se întâlnea cu cineva mai apropiat, încerca să schimbe două vorbe, interlocutorul răspundea la salut, iar la vorbele lui, replica repezit, cu piciorul gata de plecare. Dintr-o dată și-a dat seama că el nu mai face parte din sat, că e străin, iar politețea lui era forțată și formală. Într-un târziu au ajuns acasă la cumnata lui. Stana a deschis portița, câinele a început să latre și să se agite în lanț, înserarea începuse să se lase peste sat. O gură de femeie se auzi din ușa casei
Cine-i?
-Oameni buni, răspunse Stana din portiță.
-Marș javră, femeia potoli câinele și musafirii pătrunseră în curte. Florica se uita la noi veniți și nu-și venea crede ochilor. Doamna cu geanta pe umăr și baticul legat la spate, era chiar sora ei, Stana, iar ceilalți soțul și copiii. Își șterse mâinile pe șorț într-un gest reflex, apoi cu timiditate o strânse în brațe pe sora ei și pe ceilalți oaspeți. Copiii Florichii, cam murdari și zdrențăroși, cei mici cu nasurile murdare, sau oprit la distanță de verii lor, nu îndrăzneau să pună mâna pe ei. Florin, cel mai mare dintre toți copiii, a dat mâna cu verișorii lui, celui mai mic i-a șters nasul cu propria batistă.
-Poftim în casă, sau vreți să stați afară. E cald, e mai bine afară, dacă se înnoptează, aprindem lumina afară. A băgat lumină în sat.
-Gheorghe, unde e cumnată?
-La bufet, abia a plecat, vine târziu. Stă de vorbă cu ceilalți oameni din sat, e cârciuma plină la ora asta. Nu te duci și tu să bei o țuică?
-Am să merg să mai văd oamenii din sat. Mai ales că este aproape bufetul.
Ion a ieșit pe poartă hotărât să ajungă la cârciumă. În fața bufetului erau așezate câteva mese cu scaune.Parcă se strânsese tot satul acolo. Erau flăcăi, bărbați mai în vârstă, dar și bătrâni. Câteva femei căscau gura lângă bărbații lor. Pe mese, lângă cinzecile cu țuică, erau covrigi și sare. Femeile beau bere la halbă și mâncau semințe de floarea soarelui sau de bostan. Gălăgie mare, doi băiețandrii, fii cârciumarului, umblau printre mese, adunau țoiurile goale și goleau scrumierele mult prea pline de resturile de țigară.
Ion s-a apropiat de meseni și când a prins un moment de liniște, a urat un bună seara hotărât, astfel încât să audă toată lumea. S-a așternut liniștea, nimeni nu a mai scos nici un cuvânt, câțiva au bâiguit un fel de mulțumire la salutul lui Ion. Priveau cu curiozitate și neliniște la Domnul cu pălărie elegantă și cămașa fină, bine călcată. Ultima oară când mai văzuseră un domn asemănător, fusese cu șase luni în urmă când îl ridicaseră pe Șchiopu Lisandrei pentru furtul unor ștuleți de porumb, alții spuneau că a fost pârât că asculta ”Vocea Americii” la radio. Nu se știa precis de ce îl arestaseră, pentru că primarul a zis într-o zi :”păi bine mă, să înjure el pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, ați ascultat mă raportul prezentat de el la Congresul   al III-lea al PMR, atunci când s-a transformat în congresul al IX-lea al PCR, ați auzit voi ce lucruri minunate ne așteaptă în viitor. Vă spun drept, eram pe scaun în primărie, dar când am auzit mărețele idealuri ale tovarășului Nicolae Ceaușescu, m-am ridicat în picioare și am început să plâng. Eram emoționat, mă! În loc să acordăm tot prinosul nostru partidului, Șchiopu se apucă să-l înjure, păi e frumos măi tovarăși?”. Așa că nimeni nu știa precis de ce este arestat Șchiopu. Oamenii priveau bănuitori la bărbatul care se oprise în fața lor și îi privea în ochi. Deodată, o voce sparse liniște instalată
-Ce faci măi cumnate, ai mai venit în sat? Un bărbat slab, puțin adus de spate, se îndreptă spre el cu brațele deschise.
-Bun găsit cumnate, răspunse Ion strângându-l în brațe pe Gheorghe.
-Ei, bată-te, să te bată norocul măi Ioane, că nu mai recunoșteam în domnul din fața mea, pe Ion al nostru, cel plecat la oraș. Că bine ai ajuns, am înțeles că ești șef mare acum și că înveți mereu la carte. Nu ți s-a acrit mațele în tine, de atâta buchisit? Cel care l-a întrebat pe Ion, era un bătrân cu mustățile mari răsucite în sus şi îngălbenite de tutun.
-Nu nea Ștefane, a început să-mi placă. Ion a dat mâna cu toți bărbații aflați pe terasa bufetului. Oamenii îi strângeau mâna cu sfială, era un fel de respect, amestecat cu invidie. Ion avea un cuvânt pentru fiecare, își revedea foștii colegii de școală și de muncă. Îi privea cu atenție, erau murdari, nebărbieriți și slabi.. A înțeles ruptura care s-a produs între el și oamenii din fața lui. Era un orșean, începuse să strâmbe din nas la vederea țăranilor nespălați și nebărbieriți, numai avea nimic în comun cu acești oameni care miroseau a balegă de cal și de vacă.
-Ioane, au mai plecat trei oameni din sat la oraș la muncă, dar s-au întors după câteva luni, nu s-au împăcat cu programul, cică trebuie să fii la oră fixă la serviciu, altfel, portarul nu te mai lasă să întri în fabrică. Așa este?
-Da nene, așa este. Ne trezim de dimineață și mergem la treabă.
-Da, când plouă, sau e viscol, tot la fel trebuie, să pleci la serviciu cu noaptea-n cap?
-Nu contează cum este afară, serviciul e serviciu, mergi la program.
-Atunci tot mai bine e la colectiv, aici dacă plouă, stăm acasă. A început să ne plătească mai bine. Care reușește să facă multe zile muncă, umple carul cu cereale și alte bucate, cu banii stăm mai prost, da, ne descurcăm. Mă Ioane, da falnic om ești, mă uit la tine, acu nu zic și când erai în sat cu căruța, erai băiat frumos, da acu semeni a domn. Nu vinzi casa?
Întrebarea a căzut ca un trăznet, niciodată nu se gândise să vândă casa părintească. Întotdeauna condamnase pe aceia care își vânduseră casa unde se născuseră. Considera asta ca o dezrădăcinare, ca o rupere de trecut, ca pe o trădare a străbunilor. Iată că acum cineva îl întreba, dacă  vrea să vândă casa în care s-a născut.
-Nu , nu vând casa, asta e legătura mea cu satul. Supărat pe el pentru că o clipă s-a gândit că era o idee bună să vândă, s-a pregătit să plece. Nu mai avea ce discuta cu foștii lui consăteni, punțile erau rupte între ei. Hai Gheorghe să mergem acasă, îi spuse cumnatului său.
-Mintenaș cumnate, doar să mai iau una mică, vrei și tu?
-Hai acasă că ne așteaptă femeile cu masa. Am adus eu o țuică, ciocnim un păhărel, apoi mâncăm. Ion l-a luat pe cumnatul lui de braț, apoi după ce a salutat pe cei rămași, a plecat spre casă.
După plecarea lui, oamenii au început să discute, se vedea că nu-l au la ficați pe Ion
-Ai văzut ce încrezut e? zise unul cu o pălărie ruptă pe cap .
-Parcă nu știm cine a fost, acu s-a domnit, zise altul îmbrăcat cu o cămașă a cărei culoare era nedefinită.
-Să fi văzut pe Stana cu geanta de umăr și baticul legat la spate, parcă era o cucoană. O muiere  tocmai venise să-și ia bărbatul care dormea cu capul pe masă, găsise cu cale să ia în tărbacă pe nevasta lui Ion.
-Sunteți buni numai de râs, ați văzut ce curat era îmbrăcat și ce frumos mirosea? Bă ăsta a ajuns om mare, e deștept ca tac-su. Nu-l știți voi, că a murit de tânăr. Bravo lui! A găsit și muiere care să tragă cu el la plug, d-aia s-au ajuns. Voi puteți râde cât vreți, râdeți de voi nu de el. Auzind cuvintele lui moș Ștefan, oamenii au pus capul jos. Apoi unul dintre ei a zis:
-Hai să mergem acasă, de mai stăm mult aici, bem și banii pentru chibrituri. Unul câte unu, care mai drept, care pe trei cărări au plecat spre casă. Trei dormeau cu capul pe mese, muierile care le știau melicul, veniseră să îi acasă, acum trăgea de ei să-i smulgă din ghearele lui Bachus și Morfeu. Cârciumarul începuse să tragă obloanele la ferestre și ușă. Închidea prăvălia. Peste sat s-a așternul o liniște grea, undeva un câine a început să latre, alți câini au început să latre în cor cu el, hămăitul lor s-a întețit, o cucuvea cânta în turla bisericii, mieunatul cotoilor plecați în pețit, sfâșia liniștea nopții.
Va urma,

mulțumesc pentru poză :delcampe.net

-

Tara condusă de hoți, bandiți și borfași

                                     
     Urmăresc cu atenție ce se întâmplă în viața noastră socială și politică. Țara a intrat după revoluția din *89 ( a fost  o revoluție, indiferent cine a făcut-o și cine a beneficiat de pe urma ei, a răsturnat un regim totalitar comunist și a instalat un regim banditesc capitalist), pe o curbă descendentă, ajungându-se în ziua de astăzi să fim pe marginea prăpastiei. Nici nu știu dacă trebuie să ne mai menținem în echilibrul ăsta precar sau să ne dăm drumul în hău. Vom vedea, dacă rămânem acolo, sau ne trezim și începem să redescoperim focul.
Am privit cu stupoare cum poporul este manipulat cu mare grijă, să  meargă acasă, să stea la umbră, pentru că statul va avea grijă de el. Marele prim ministru Ciorbea a fost primul care a trimis minerii să stea la umbră, asigurându-le salariu pe timp de doi ani.
Dar pionierul distrugerii României a fost Petre Roman. El a fost deschizătorul de drumuri în jefuirea Țării, prin acel nenorocit discurs  care spunea, citez: ”România a moștenit de la comuniști un morman de fiare vechi”. Cu alte cuvinte, dați tot la fier vechi și nimeni nu vă va întreba. A avut dreptate, nimeni nu întreabă nimic. Nici un procuror nu a pus vreo întrebare legată de distrugerea marilor simboluri ale industriei românești: IMGB, 23 August, Semănătoarea, ARO Câmpul-Lung, et., etc.
Un fost șef al FBI american J. Edgar. Hoover, a stat 48 de ani în funcție, nici un Președinte nu l-a putut îndepărta. Tipul avea dosare pentru toți politicienii, cum încerca vreunul să spună ceva contra lui, cum îi arăta pisica.
     Cam același lucru se întâmplă în România. Toți bandiții sunt legați între ei prin fire nevăzute, fire care, de foarte multe ori merg pe filieră până la: poliție, procuratură, judecătorii, tribunale, guvern, parlament, președinție, interlopi. Toată această organizație ocultă, este ca un castel din cărți de joc, pică o carte, pică tot castelul. Pentru a rezista în picioare, această construcție banditească, nu este deranjată de nimeni. Sunt ca niște buboaie, în loc să le spargă, oblojesc la ele. E greu de pătruns în mijlocul caracatiței, toți se țin de mână, cade unul în prăpastie îi trage pe toți după el. Fiecare are dosar despre fiecare. Atunci de ochii lumii, prind ceva plevușcă, o aduc cu mare zarvă și tam-tam la procuratură, bineînțeles cu televiziunile după ei. Îi țin câteva zile în arest, apoi îi lasă să facă pușcăria la spatele nevestei, amantei, iubitei, în luxoasele lor vile pe care anchetatorii uită întotdeauna să  pună sechestru asigurator în vederea confiscării.
Când lumea începe să se agite, apare, pe surse, o informație care are menirea de a inflama populația: lui Traian Băsescu i s-a făcut un nou dosar penal, se spune că ar fi scuipat pe bunul simț. ”Auzi bă, gata acuma îl ia, îl bagă la beci”. Băsescu își râde în barbă, știe că poate stoarce voturi de aici. Iese imediat la un post TV (în ultimul timp a crescut numărul posturilor TV pe post de preș pe care își șterge picioarele), și începe să se victimizeze, cum că procurorii îl vânează pe el, cel care a trecut Țara prin criză. Adevărul este că domnul Băsescu își va mânca liniștit pensia, nimeni nu se va apropia de domnia sa. Nu pentru că nu ar avea motive, ci pentru că îl imunizează dosarele pe care le deține despre amărâții care sunt gata să-i sufle în ciorbă.
L.C. Koveși, e fată deșteaptă, știe cum să facă politica departamentului pe care îl conduce, pentru că asta face, politică și în interior și în exteriorul departamentului.
Mai vine praf în ochi cum a fost cu telefoanele ascultate de SRI, nu va mai asculta SRI-ul, vor face cinci departamente de ascultare și toate vor fi legale. Doar că ascultările de acolo vor fi ținute la secret, precum Dandanache scrisorica de amor. Nimeni nu vrea să asaneze moral și penal societatea noastră, toți vor să-și păstreze: stipendiile, averile provenite din furturi, pozițiile câștigate prin practicarea pupincurismului, parvenitismului și fripturismului. Unde sunt bandiții care au început jefuirea Țării? De ce nu sunt în pușcărie? Unde sunt interceptările făcute de SRI din *90 încoace, cu hoții care au furat România? Au devenit scrisorelele lui Dandanache. Sunt scrisorile de amor ale lui Tipătescu, pe care le ține Cațavencu? Dacă vreunul mișcă și nu execută ce cere deținătorul scrisorii, atunci pac la gazetă, de aici la procuratură. Dacă a ajuns la procurori, nu se știe dacă nu se îngroapă dosarul, dacă pârâtul are scrisorica de amor a becherului procuror, ai? Procurorul se va face că plouă, praful se va așeza pe dosar, lumea va uita, timpul va trece și toată lumea va fi mulțumită. Ce va face cel care a făcut sesizarea, va tăcea și el, procurorul și-a amintit că are și el o scrisorică ce poate să-l compromită cu lipsirea de libertate pe pârâtor. Așa toată lumea va fi fericită, fiecare va avea spatele apărat de celălalt complice.
În România trebuie ”schimbată și mătura”, după cum bine spunea o bătrânică, Dumnezeu să o ierte!. Nu mai este printre noi. Avea dreptate, dacă mergi la un spital sau la o instituție publică și ceri o relație portarului, trebuie să-i dai o mică ”atenție”. ”Atenția” se mărește, pe măsură ce urci treptele ierarhice, spre  funcționarul de la stat de care ai nevoie, aici ”atenția” se transformă în șpagă, mită, trafic de influiență. Faptul că schimbăm un ministru, cu altul, nu rezolvăm problema, trebuie schimbat tot de la portar, de la ultimul ușier, până în vârf. Sunt convins că și în guverne și în celelalte instituții, inclusiv Parlamentul, sunt și oameni onești și de bun simț, dar sunt puțini și lipsiți de vlagă.
Alegem Președinți care se comportă ca regii autocrați. Băsescu cât a fost Președinte a confundat statul cu voința personală, ”Statul sunt eu”, spunea Ludovic al XIV-lea, același lucru a spus și Băsescu.
Iohannis are un comportament de rege din evul mediu, îl interesează luxul, plimbările și curtenii din jur. Nu vorbește, iar când o face, ne trimite în viața lui anterioară unde își propusese anumite pelerinaje. Luxul și pretențiile actualului Președinte, depășește în opulență luxul de la marile curți regale din Europa.
Au murit niște tineri în *89, pentru ca imediat puterea să fie ocupată de hoți și borfași. Dacă nu ați fost hoți, bandiți și borfași, unde este industria românească, agricultura cu marile ei complexe agro-industriale, banii din BNR, banii recuperații de la datornicii externi? Ce ați făcut cu banii din vânzările mijloacelor de producție? Dar cu aproape 100 de miliarde de euro, bani împrumutați de la băncile europene și FMI? Dacă nu ați fost, hoți, bandiți și borfași, ce ați făcut cu libertatea României? De  ce ne conduce un etnic german și un guvern de la Bruxelles?
Dumnezeu să apere România!
Dumnezeu să-i apere pe români!

Istoria așa cum a fost. Moartea unui lider comunist.

                        

      A doua zi s-a prezentat pe șantier. Cum l-a văzut inginerul Popescu l-a invitat în biroul lui.
-Ioane, nu sunt cu nimic vinovat, este adevărat, că ar fi trebuit să te susțin mai mult. Declarația paznicului m-a făcut să te denunț, poate și teama de a nu fi considerat complicele tău. Nu am avut suficientă încredere în tine. În vocea inginerului se simțea regretul.
-Am primit o lecție de viață și de încredere, la noi în sat dacă tocmeam ceva cu cineva, era suficientă o strîngere de mână. Acum am înțeles că că viața este mult mai dură. Care va fi situația mea acum?
-Nimic nu s-a schimbat, chiar am vorbit cu directorul trustului despre situaţia ta, imediat după ședința de partid în care a fost exclus Boboază. Rămâne valabilă adeziunea ta de înscriere în partid, doar că, va trebui ca altcineva să-ți facă  caracterizarea, aceea făcută de Boboază, numai este valabilă. Am să fac eu alta.
Iarna era pe sfârșite, Ion fusese primit în rândurile Partidului Muncitoresc Român, era mândru, el chiar credea în propaganda comunistă. Avea și motive, era un om simplu de la țară, fără știință de carte. În sat trăise în condiții mizere, casa lui în care trăise era din lați cu pământ bătut. În camere se lipea pe jos cu pământ amestecat cu balegă de cal. Muncea din zi până-n noapte pentru o bucată de mămăligă . Mai avea în suflet, ascunsă, supărarea pentru modul brutal în care procedaseră cu el pentru a-l determina să se înscrie în colectiv . Asta nu va uita niciodată, va fi un dinte al lui, împotriva abuzurilor de atunci. Acum lucrurile s-au schimbat, are casă din zid de cărămidă, învelită cu țiglă roșie, camerele au dușumele din lemn de brad, sobele sunt din teracotă, iar focul îl face cu gaze. Nu este casa lui, dar nici nu-l dă nimeni afară, nu plătește chirie, doar gazele,curentul, apa și gunoiul, o nimica toată. Înainte când făcea rost de un leu, îl ținea pentru gaz și chibrituri, acum câștigă dacă lucrurile merg bine și 1600 de lei pe lună, o grămadă de bani. Aproape dublu față de cât avea salariul de încadrare. Trăiau bine, cu o lună în urmă își cumpărase un radio cu picap, ieri făcuse rată și achiziționase un televizor ”Tonitza”. Copiii erau sănătoși, Sanda se făcuse mare, era clasa a VIII a, băieții cei mici mergeau bine cu școala, reușiseră să se integreze în viața de oraș. A fost mai greu la început, mult timp au fost izolați de către ceilalți elevi, chiar și profesorii se uitau chiorâș la ei, simțeau că acești copii, pe jumătate sălbatici, le violaseră intimitatea lor de domni și doamne, domnișori și domnișoare. Sanda a fost luată sub aripă protectoare de profesoara de matematică, un zdrahon de femeie, cu părul mai tot timpul ciufulit  și vorba repezită. Era și diriginta clasei a VIII-a C. Aceasta văzuse în fată, copilul de la țară cu bun simț și minte ageră, nu uitase că și ea se trăgea dintr-o familie de țărani săraci de pe valea Oltului. A ajutat- o pe fată să depășească momentele mai dificile0 create de răutatea celorlalți copii. Ion era în clasa a IX la liceu, luase examenele pentru clasa a opta. Fata lui era în clasa a opta la gimnaziu.  Școala elementară nu mai era de șapte clase, acum se învățau opt clase. La liceu vor merge direct în clasa a noua. Ion era mulțumit de ceea ce realizase și de perspectiva pe care o avea.
Ca un nor i-a trecut prin față figura morarului Martinescu, proprietar a peste 10 ha de pădure și 50 de ha de teren arabil, proprietar de moară. Un țăran foarte pricopsit, chiabur cu mulți bani. 
Pentru el comuniștii au fost niște criminali, dacă mă așez în locul lui, are dreptate. În 1947 stabilizarea banilor a fost prima lovitură aplicată marilor industriași, bancheri , boieri,  chiaburi și în general a tuturor oamenilor cu bani. Apoi a venit 1948, atunci Martinescu a pierdut moara, iar ceilalții au pierdut toate mijloacele de producție ce le aveau în proprietate. A urmat pierdea pădurii. Lucrurile rele nu s-au oprit, comuniștii au introdus cotele care trebuiau predate statului din recoltele obținute din pământul cultivat și produsele obținute de la animalele din curte. Cotele erau substanțiale. Au fost cazuri în care anul a fost secetos, iar recoltele au fost slabe, cu toate acestea , cotele trebuiau plătite, nimeni nu ierta datoria către stat. Rostul cotelor era să distrugă posibilitățile chiaburilor de a putea supraviețui și astfel să îi determine să se înscrie în colectiv. Un alt mare necaz,  suferit de Martinescu, a fost arestarea sa de către securitate pentru a preda cocoșeii de aur. Multă bătaie  a suferit bietul om, de altfel câțiva ani mai târziu a decedat din cauza maltratării la care a fost supus în beciurile întunecate ale instituției de  opresiune. Acești oamenii aveau tot dreptul să urască sistemul nou instalat. Pe de altă parte, comuniștii aveau o scuză, așa  vedeau ei, pentru aș întări poziția și a guverna nestingheriți Țara, trebuia să distrugă boierii, care erau mari proprietari de pământ, industriaşii, bancherii, mari negustori şi tot ce ținea de fostele guvernări, adică toți membrii  fostelor partide istorice.
Ion știa un singur lucru, pentru el și ceilalți țărani ca el, colectivul și industrializarea Țării care începuse cu ceva timp în urmă, erau adevărată mană cerească.
Nu există echitate în nici o societate. Comunismul inversase cumva ordinea, cei care conduseseră până în 1944 , erau prigoniți, iar cei care fuseseră prigoniți erau la putere. Asta s-a întâmplat de multe ori de-a lungul istoriei. Primul exemplu care îmi vine în minte este  revoluția franceză din 1784. Și aici a fost o răsturnare a valorilor.
Ion, venise la serviciu în acea zi voios, tocmai luase examenele pe primul semestru, a trecut pe lângă biroul inginerului gândidu-se la ce avea de făcut . Un ciocănit în geam l-a făcut să întoarcă privirea spre sediul șantierului. Din interior, inginerul, i-a făcut semn cu mâna, să intre în birou
-Ioane de cât timp lucrezi aici?
-De patru ani tovarășe inginer, zilele astea am împlinit .
-În ce clasă ești?
-Sunt în clasa a IX-a, acum am dat examenele pentru primul semestru.
-Te trimit în școala de maiștri, 6 luni faci cursurile la seral, am nevoie de maistru. Ce zici?
-Cum spuneți. Merg ori unde trebuie.
-Ioane, ai făcut un progres foarte mare, nu mă așteptam să realizezi atâtea și să fii așa de receptiv. Mă bucur că am investit în tine.  Bine, mergi la treabă!
Seara, tocmai se pregătea să plece acasă, când, a fost anunțat să meargă la birou. S-a îmbrăcat repede, cu hainele de stradă, apoi a plecat să se întâlnească cu inginerul.Când a intrat în birou, inginerul l-a întrebat:
-În ce dată suntem?
-19 martie 1965, răspunse muncitorul fără să observe schimbarea de pe fața inginerului.
-Ține minte Ioane, azi a încetat din viață tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej la ora 17, 45.
 Pe fața lui Ion a apărut o umbră de tristețe, era mila față de moartea unui om. Pentru Gheorghiu Dej avea două păreri, una proastă, pentru că din ordinul lui, chiar dacă indirect, fusese ținut în beciurile securității o lună de zile , dar și o părere bună , datorită lui, tot măsură indirectă, acum avea casă, serviciu și el și soția, iar copiii mergeau la școli.
-Ioane, astăzi, unii vor dansa de bucurie, mă refer la acele persoane care au avut de suferit de pe urma comuniștilor, nu sunt puțini aceia care au suferit prigoana comunistă.  În general, schimbarea regimurilor, aduce suferință celor care au fost la putere. Așa se scrie istoria. Au murit mulți în închisorile comuniste, unii au fost oamenii de vază, foști prim miniștrii, generali, lideri politici liberali, țărăniștii, legionari, bancheri, boieri, chiaburi. Au pierit în munca distructivă de la canalul Dunărea -Marea Neagră, alții și-au vândut sufletul securității și și-au trădat foștii tovarăși. Au suferit degradarea umană, munca silnică și greutatea lanțurilor. Tot Dej a fost cel care a desființat închisorile politice și a eliberat toți deținuții politici. Însă răul fusese făcut, oamenii suferiseră, pierduseră, unii averile și chiar viețile, alții numai averile. Multe blesteme, Ioane, au căzut pe sufletul lui Dej. În același timp, foarte mulți oameni s-au rugat pentru sănătatea lui, oamenii săraci trăiesc mult mai bine, uită-te la tine, cu patru ani în urmă erai un țăran neștiutor, acum ai progresat mult, ai învățat, conduci o echipă, știi să citești un desen tehnic, vei pleca în școala de maiștrii, este altceva.
-Cine credeți că îi va lua locul lui Gheorghiu -Dej?
-Cred că va fi generalul de armată care s-a ocupat de colectivizare, Ceaușescu, Dej ținea mult la el. Fuseseră împreună în lagărul de la Târgu-Jiu.
-Dumneavoastră îl regretați tovarășe inginer?
-Da, Ioane. Sunt și eu un țăran ca și tine, în 1948 am intrat în partid, apoi am fost trimis de partid să-mi desăvârșesc studiile. Am făcut liceul la seral, apoi facultatea muncitorească. În patru ani am ajuns inginer, aveam 35 de ani. Datorez multe partidului, voi fi credincios ideilor comuniste, atâta timp cât nu se vor abate de la ideile de acum.
-Dați-mi voie să vă întreb ceva, vreau să înțeleg mai bine? Dumneavoastră credeți că a fost bine că statul a confiscat toate averile bogătașilor?
-Ioane, e greu să răspund prin da sau nu. Pentru mine, care am fost sărac și priveam cu jind la copiii boierilor , e bine. În același timp mă gândesc la acei oamenii care au suferit, la copiii lor, la nevestele lor, multe familii s-au destrămat, au divorțat pentru a scăpa de prigoană. Au rămas mulți copii orfani, multe văduve. E greu să-ți spui părerea. Depinde pe ce parte a baricadei ești. Nici istoria să nu o crezi în totalitate, istoricii sunt oameni, sunt subiectivi, au partizanate, să cauți să citești din mai  multe surse, așa poate ajungi la o concluzie, dar și atunci, va interveni propria dorință și credință.
-Tovarășe inginer, haideți să bem o țuică la mine, dați telefon soției să vină și dânsa. Vom cina împreună, Stana va găsi ceva să ne pună pe masă.
-Ioane, mai ai din țuica aia galbenă?
-Mai am tovarășe inginer. Nu multă, dar mai e ceva.
- Merg, doar să dau un telefon Sofiei.
Va urma

Guvernul de mercenari și brânza de Brădet

     Asist de ceva timp la  linșarea a unei societăți cu capital 100% românesc. În Pitești, câțiva copii s-au îmbolnăvit de E Coli, o boală nenorocită care a cauzat, dealtfel, moartea în rândul bebelușilor. Au fost căutate cauzele îmbolnăvirii micuților, s-au făcut fel de fel de presupuneri, una mai ciudată decât alta. Până la urmă ministrul sănătății, nu îi știu numele, dacă nu ieșea cu declarația asta aberantă, nici nu știam că guvernul are și un minister al sănătății, cum spuneam ministrul sănătății a ieșit cu o declarație bombă : ”copiii s-au îmbolnăvit din cauza brânzei produsă la Fabrica de brânzeturi ”Brădet” din Pitești”.
Din acest moment s-a declanșat urgia asupra patronului de la Fabrica încriminată. A retras toate produsele de brânză după piață, a dezinfectat fabrica, inclusiv și-a încetat activitatea. Asta îmi amintește de o altă critică concentrată asupra României, era prin 2013 când eram condamnați că am folosit carnea de cal în amstec cu carnea de vită. Și acea campanie a fost tot pentru denigrarea produselor românești.
În această seară am urmărit o emisiune în care era invitată o secretară de stat din ministerul agriculturii, patronul fabricii și încă doi domni. Moderatoarea a întrebat secretara de stat dacă, există certificate de analiză microbiologică din care să rezulte clar că produsele lactate au fost infestate în fabrica unde au fost produse. Răspunsul reprezentantei ministerului a fost că nu știe, dar că cumpărătorii din Italia și Spania țipă că brânza românească a fost infestată.
Patronul a adus în apărarea sa informația primită de la laboratorul din Italia că răspunsul la probele prelevate va fi comunicat pe 21 martie. În concluzie astăzi 18 martie nimeni nu știa dacă brânza românească ar fi fost infestată cu E Coli.
     Menționez că au fost descoperite urme de E Coli în brânză vrac aflată la vânzare într-un magazin . Până aici se putea infesta de la oricine. Secretara de stat era pornită rău împotriva patronului. Un om tânăr care reușise să-ți deschdă afacerea cu fonduri europene, nu furând statul. Practic vajnica împuternicită a guvernului privea afacerea patronului ca pe  o ofensă personală. În zadar, ceilalți doi invitați au atenționat-o că nu sunt probe directe care să-l incrimineze pe Badea Marius, patronul de la Brădet, femeia o ținea pe a ei, patronul trebuie să închidă , este vinovat de infestarea populației.
Era un banc : bulă tăia lemne, la un moment dat o surcea la lovit, unde-i greu voinicului, asta povestea la școală în clasă, când profesoara l-a auzit pe Bulă vorbind direct, i-a spus să zică bancul, dar pe ocolite. Bine, a spus Bulă, a sărit o surcea, a ocolit casa, a ocolit masa dar până la urmă tot în...m-a nimerit.
Asta este și cu guvernul de la Bruxelles, are ordin să termine toate afacerile românești. Acum a găsit momentul  cu bebelușii morți și alții în stare gravă, deși s-a demonstrat că nu există o relație de cauzalitate între cele două, mortea micuților și brânza infestată.
Italia și Spania sigur strigă sus și tare că brânza românească este infestată, pentru a nu mai importa de la noi, ci să se consume brânza lor.
    Guvernul actual în loc să ia unele măsuri de protecție a producătorilor români, fac tot posibilul să distrugă și bruma industrie românească pe care o mai avem.
Patronul firmei de brânzeturi arăta cu documentele primite de la laboratoarele din Italia că răspunsul la analize urmează să fie dat abia pe 21 martie, pentru secretara de stat Simona Manu, nu conta, conta doar faptul că el trebuie să-și închidă firma.
S-au folosit de o catastrofă, cum a fost moartea celor 64 de tineri de la ”Coleciv”, au dat jos guvernul Ponta.
Acum se folosesc de moartea acestor bebeluși pentru a distruge și ce brumă de industrie autohtona mai avem.
Când guvernul este numit de o entitate străină, mă refer la UE în cârdășie cu FMI, la ce să ne așteptăm? Cum să ne apere o mână de mercenari bastarzi, plătiți cu arginți, de forțele oculte ?Poate vrem să ne apere Președintele  României. Nu are cum, nu este român, nu-l interesează decât banii românilor, pentru a pune în aplicare un plan făcut, cu soția sa Carmen, încă dintr-o viață anterioară. Poate vede șeful de la SRI Helving, nici ăsta nu e român. Poate șeful de la SIE, ăsta a dat moștenirea Gojdu ungurilor, așa că nu așteptăm nimic bun de la el
    Dar românii văd, cei 18 milioane de români, văd cum își bat joc de noi, pe banii noștri,niște mercenari din vest. Cine conduce România? Parlament mai avem? Pot acei adormiți să facă și ei o mărgică, ceva? Să ea o hotărâre, sa apere un român și afacerea sa?
Dacă suntem colonie să se arate stăpânul să spună cu subiect și predicat :”eu sunt stăpânul vostru”. Nimeni nu ne revendică. Suntem în situația fetelor de la bordel, se folosesc toți de noi, mă refer la UE, FMI, Germania, SUA. Nu avem cui ne plânge, matroana noastră, în speță, guvernul și Președinția , iau banii din ce am produs noi și fug cu ei la stăpâni.
Din când în când, pentru a ne abate atenția de la mizeriile vieții în care trăim, DNA-ul, o altă instituție cu dublă comandă, ne arată la televizor câte un borfaș milionar în euro pe care îl bagă pe o ușă, apoi îl trimit în bătaie de joc în arest la domiciliu. Să trăiască în amărâta aia de vilă cu 50 de camere piscine și 20 de băi. Cum de nu li se confiscă averile? Cum de sunt lăsați să trăiască în lux, când banii din care au fost construite toate aceste averi sunt de furat?
    Săracă Țară bogată, niciodată nu ai fost tâlhărită, violată, maltratată, mai rău ca acum. Și turcii când năvăleau, mai lăsau ceva în urmă, dar politicienii români și acoliții săi, au fost mai rău decât popoarele ce veneau la prădat în biata noastră Țară.
E momentul să ne trezim, e momentul să strigăm : ”Gata, nu vă mai suportăm, vom veni noi să vă întrebăm , ”ce ați făcut cu Țara noastră, unde este România?”. Păziți că sosim, cred că vom găsi resursa în noi.
Dumnezeu să ne lumineze!
Dumnezeu să apere România!
Mulțumesc pentru poză : cuvântul-ortodox.ro

Un guvern inexistent. Un timpan prea atent.

     Am auzit că România are guvern, unul tehnocrat condus de un anume Dacian Cioloș. Recunosc că am mai auzit numele Cioloș rostit cu diferite ocazii, nu întodeauna fericite pentru noi. Cât despre ceilalți miniștrii s-a vorbit despre ei, așa cum se vorbește despre elevii de liceu când sunt publicate perlele scrise de ei în lucrările pentru bacalaureat de la limba română. Am auzit de bebeluși care mor din cauza unor bănuieli, altfel nu pot spune, nimeni nu știe cu adevărat ce a declanșat boala care le-a curmat mult prea de timpuriu viața. Dinspre ministerul muncii, bate un vânt de pagubă în buzunarele și așa mult prea goale ale muncitorilor săraci. Aș spune câteva cuvinte și despre celelalte ministere, nu cunosc, nu am auzit de ei, nu știu dacă nu cumva s-au desființat.
Guvern tehnocrat, asta presupune, după cum arată și numele, că avem un guvern cu cei mai mari specialiști în domeniile lor,aici nu vorbim de niște miniștrii numiți politic, ci de oameni cu o vastă experiență care, pentru o perioadă de timp gestionează problemele Țării tocmai pentru a trasa un drum pe care care viitoarele guverne să meargă. Acest guvern mă așteptam să ia unele hotărâri, chiar dacă puteau fi considerate dure, dar care să pună România din punct de vedere economic peun drum ascendent. Ce am constatat? Că avem un guvern amorf, incoerent, leneș și cu urechea plecată spre ordinele venite din exterior. Nici nu putea fi altfel. Miniștrii vin din birourile FMI și UE de la niște salarii de 15.000 de euro pe lună la niște salarii ce nu ajung la 1500 de euro. Au acceptat această detașare (sunt detașați pe perioada mandatului de ministru, urmând să se întoarcă la vechile locuri de muncă), ca pe o sarcină de serviciu. Așa că de la un guvern pus de Bruxelles și de la un Președinte pus de alți păpușari nu avem cum să ne așteptăm la ceva bun.
Că guvernul merge prost e un fapt, nu trebuie să fi specialist pentru a observa acest lucru.Sunt surprins că nu văd cei 30.000de tineri frumoși și liberi care au dat jos guvernul Ponta și a făcut posibilă instalarea ”Guvernului meu”, acest guvern de tehnocrați . Aș vrea să-i văd pe tinerii frumoși și liberi în Piața Victoriei strigând ura și felicitându-și guvernul dacă, sunt mulțumiți de modul cum sunt administrate treburile Țării. Sau, strigând precum tatăl către copil :”eu te-am făcut, eu te omor”. Nimeni nu scoate un cuvânt. Toate partidele politice sunt la putere,oricum nu sunt în opoziție. Deși este un guvern care nu are o majoritate politică în Parlament, nu își face griji pentru legile introduse spre adoptare în forul legislativ.
Aici cred că DNA-ul a reușit să captiveze atenția parlamentarilor, iar aceștia fac tot ce este posibil pentru a nu supăra pe nenea președintele, pe nenea premierul, așa că merg pe șipcă, să nu facă zgomot și să atragă atenția asupra lor. Acești oameni, mă refer la politicieni, indiferent de partid, peste câteva luni vor veni cu căciula în mână să cerșească voturi, cum să votezi niște păpuși, niște marionete, aștept să apară noi candidați.
Ăștia de acum și-au spus cuvântul, sunt în lada istoriei.


Despre guvern nu mai de bine, că doar nu îl îmupternicea nașul lor de la Bruxelles (nu înghit gogorița cu guvernul României), să facă ceva bun pentru biata Românie. Pentru România nici românii nu mai fac prea multe lucruri bune, de fapt care români ?  Helving de la SRI e român?
MRU de la SIE e român? Iohannis din fruntea statului e român?
Da, dar îmi place de Iohannis, sunt fan-ul lui, sunt Iohannis, păi cum să nu admir așa brad de sas care se plimbă cu dezinvoltură prin toată lumea pe banii românilor? Dealtfel, chiar el cu gurița lui ne-a spus că discutase cu soția, încă dintr-o viață anterioară, să facă o vizită la mormântul sfânt. Iar pentru a fi bine păzit pe tot parcursul vizitei în Israel, a promis evreilor căva face un muzeu al holocaustului.
Măi nea Iohannise, voi când deschideți gura vă și gândiți când vorbiți?
Sunt de acord cu muzeul holocaustului dar nu în România, ci pe vechea vatră a concernului I.G.Farben , cel care a finanțat războiul și pe Hitler, acest concern era proprietatea unor evrei.
Mai mult decât atât, ca etnic german ce sunteți, posibil să aveți mustrări de conștiință, e o chestiune care vă privește, dar nu privește poporul român.
Situația evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial consider că a fost tendențios studiată, situația trebuie reevaluată, lucrurile au fost mult mai bune pentru evrei. Unele surse istorice spun că, prin ordinul direct al lui Antonescu au fost salvați mii de evrei care și-au găsit scăparea peste graniță plecând cu vapoarele.
Am putea vorbi despre modul bestial în care se comportau arendașii evrei cu țăranii români, fapt ce a dus la răscoala țăranilor din 1907, iar rezultatul acesteia este cunoscut, peste 11.000 de țărani omorâți.
Nu mai vorbesc de agresiunile evreilor comuniști din Basarabia împotriva românilor și a armatei române.
Să revin la subiect, vorbeam despre acest guvern de mercenari poposit în țară cu mesajul special din partea FMI și UE: ”vrem să revenim la butoane. Faceți noi acorduri de împrumut”
Sper să nu se ajungă acolo. Dar modul haotic în care gestionează bugetul ministresa Doi Lei, e greu de crezut că nu vom face iar împrumuturi la FMI.
Să vorbesc puțin și despre isteria ascultării telefoanelor. Este o prostie să creadă cineva că nu vor mai fi ascultate telefoanele. Acum vor căuta o cale de a își face propriul lor sistem de interceptare a convorbirilor. Procurorii nu vor lăsa din mână o oportunitate ca asta. Ascultarea telefoanelor la noi în Țară este un sport de masă. Securitatea lui Ceaușescu juca la pitici pe lângă posibilitățile tehnice care sunt acum.
Indiferent cum se va numi departamentul de ascultare el nu va dispare. Ochiul și Timpanul sunt mai de actualitate ca niciodată.
Români, dormiți liniștiți, dar mai ales, nu vorbiți în somn, posibil ca Organul să fie curios să afle ce spuneți.

Istoria așa cum a fost. Inculpații

  Stana și-a așteptat soțul să vină de la serviciu, trecuse deja ora la care el sosea. A așteptat, se gândea că, probabil, s-a oprit cu băieții la o bere, deși nu avea obiceiul. Orele au trecut cu repeziciune, noaptea se instalase peste oraș, Stana era tot în prag așteptându-și bărbatul. Nu înțelegea ce s-a întâmplat. Dacă ar fi fost vreun accident, inginerul Popescu ar fi  anunțat-o. Ar fi mers acasă la șeful lui, să întrebe de el, îi era jenă de inginer, dacă Ion, Doamne ferește, o fi la vreo muiere? Se făcea de râs față de Popescu. Spre dimineață a furat-o somnul. A avut un coșmar, încă mai tremura din cauza lui. După ce a pregătit pachetele pentru copii să le ia la școală, a plecat și ea la serviciu. Cum a intrat pe ușa administrației, a văzut că portarul se uita cruciș la ea. A dat binețe și a mers mai departe. Ceilalți salariați o ocoleau, nu înțelegea de ce, punea totul pe faptul că era o proastă de la sat, abia angajată printre ”doamne”. Cam la o oră de la începerea programului, secretara a anunțat-o că trebuie să meargă la director. A scos șorțul, și-a aranjat puțin basmaua, apoi a mers la secretariat. Funcționara a informat pe director de sosirea femeii. Sfioasă, Stana a intrat în biroul directorial.
-Ia loc tovarășa, a auzit glasul directorului care era așezat pe un scaun înalt în spatele unui birou uriaș plin cu hârtii. Ți-a venit bărbatul acasă?
-Nu tovarășe director, suspină femeia.
-Ai idee unde ar putea fi?
-Nici una
-Ei bine, îţi spun eu, bărbatul tău este arestat și nu se știe când mai vine acasă.
-Ce a făcut, păcatele mele, pentru ce a fost arestat?
- A furat femeie, a furat 150 de saci cu ciment.
-Nu cred așa ceva, bărbatul meu nu a luat nici un ac, cineva vrea să-l înfunde.
-Mergi la miliție, este acolo de ieri. De la 12 poți pleca, mergi de vorbește cu el. Dacă se dovedește că e un hoț, nici pe tine nu te mai țin la serviciu și va trebui să predați și locuința.
Stana a ieșit clătindu-se din biroul directorului. Se gândea la Ion, știa că este nevinovat, își cunoștea bărbatul. Aoleu măiculiță, se văită femeia în gând, aici este ca la colectiv. Unul fură și altul plătește. La ora 12 a plecat acasă, a pregătit schimburi și ceva de mâncare, apoi a mers la miliție. Ofițerul de serviciu a anunțat pe locotenentul Ciupercă că a sosit nevasta lui Irimia. Ciupercă a coborât să stea de vorbă cu femeia.
-Dumneavoastră sunteți soția lui Irimia?
-Da, eu sunt. Vreau să-i dau lenjerie de corp curată și ceva de mâncare.
-Nu-i dai nimic. Îmi promiți că dacă te las să vorbești cu el, îl convingi să spună adevărul?
-Care adevăr?  Întrebă femeia nedumerită.
-Furtul celor 150 de saci cu ciment.
- Nu a furat Ion al meu nici un sac cu ciment, bărbatul meu este cel mai cinstit, iar dacă el spune că nu a furat, apăi eu alta nu pot zice.
-Atunci mergi acasă femeie, nu-i dai nimic!
- Voi merge acasă, barem știu că e aici și e sănătos, va veni acasă că el n-o furat, numai de nu-l veți băga la pușcărie în locul altuia!
- Ai dracu bandiți, tot ei sunt cu clanța tare, ei fură, ei plâng, lasă că vă învăț eu minte!
Stana a mers acasă supărată, știa că bărbatul ei nu furase nimic. Era o făcătură, nu știa cine îi vrea răul lui Ion al ei. Avea încredere în Dumnezeu, că-i va aduce omul acasă.
După discuția cu inginerul Popescu, locotenentul Ciupercă a hotărât să continuie cercetarea. A pus în sertarul biroului rechizitoriul făcut lui Ion. Primul pe care l-a chemat la interogatoriu a fost paznicul șantierului.
-Ia zi mă din nou, cum a fost cu sacii de ciment?
-Păi cum să fie, așa cum v-am spus. Aveți declarația mea. Țăpoi începuse să pălească, a înțeles că lucrurile nu sunt în ordine, nu știa dacă milițianul aflase ceva, sau era la derută.
-Mă, ai notat bine numărul mașinii? Ești sigur că ăla era numărul?
-Da, n-aveam cum să greșesc, da mai ști? Paznicul făcea pe prostul.
-Numărul pe care l-ai notat tu, nu există, cum îți explici asta?
-Nu-mi explic. Mutra lui Țăpoi era a unuia prins cu mâța în sac.
-Țăpoi, ne-am jucat destul. Spune-mi acum cine era în camionul cu ciment? Vocea ofițerului era tăioasă ca oțelul, o dată cu ultimul cuvânt, Ciupercă a lovit cu forță bastonul de masă. Vicleanul portar s-a făcut mic pe scaun. A înțeles că, dacă voia să iasă cu bine, trebuia să vorbească.
-Tovarășe locotenent, dintr-o dată mi-am amintit tot, uitasem, acum știu și numărul mașinii, puneți în loc de trei, opt, ăsta e numărul. Iar în cabină, lângă șofer, era Brașov, fostul șef de echipă. Nu mă nenorociți tovarășe locotenent, am cinci copii acasă, eu nu am luat decât 100 de lei, atâta mi-au dat, 100 de lei și o litră de țuică. Țăpoi plângea și se ruga de ofițer.
-Cine ți-a spus să vii mai devreme la serviciu? Cine te-a plătit? Ciupercă își mușca buzele de furie, era un om cinstit în felul lui.
-Tovarășul secretar de partid, Boboază, el mi-a zis:” Măi Țăpoi, vrei să câștigi 100 de lei, vino mâine mai devreme la serviciu, lași o mașină cu ciment să iasă pe poartă și ei banii”. Am fost bucuros de bani, până la urmă nu mă puneam rău nici cu partidul.
-Țăpoi, rămâi la noi, ai încurcat-o băiete, pune mâna și scrie pe hârtie tot ce știi, nu ascunde nimic, poate scapi mai ușor. Rămâi aici și scrie. Nu încerca să fugi, la ușă este un subofițer, iar la geamuri sunt gratii.
Locotenentul a ieșit grăbit din cameră, a chemat doi subofițeri , apoi toți trei s-au urcat în IMS-ul miliției și au plecat spre șantier. Ajunși pe șantier, au intrat în biroul inginerului. Cum i-a văzut Popescu, fața i s-a luminat .
-Cu ce pot să vă ajut tovarășe locotenet?
-Trimiteți pe cineva să-i cheme aici pe Brașov și pe Boboază. Bine ar fi să fie chemați separat,  trimiteți doi oameni, fără să știe unul de altul, unul la Brașov și altul la Boboază. Nu vreau să facem vâlvă.
-Am înțeles, voi trimite să-l aducă aici întâi pe Boboază, apoi pe Brașov.
 Secretarul de partid a intrat în birou. Când a dat  cu ochii de locotenent a avut o tresărire.
-Ce mai faceți tovarășe secretar ? Ciupercă era jovial, voia să-i câștige încrederea lui Boboază.
- Sunt supărat din cauza lui Irimia, să ne facă el șantierul de rușine?
- Despre asta voiam să vă întreb: ce părere aveți dumneavoastră, ca secretar de partid al șantierului, despre această situație? Chiar vă rog să mergeți,  tovarășul plutonier vă va conduce cu IMS-ul la miliție, dați o declarație, apoi vă aducem la serviciu înapoi.
-Sigur că da, Boboază pălise , cu pași șovăielnici a ieșit din birou împreună cu subofițerul.
-Tovarășe inginer, trebuie exclus din partid, am probe indubitabile împotriva lui.
-Mă voi ocupa de asta. Popescu a pus mâna pe telefon și a suntat la  biroul secretarului de partid pe întreprindere . A adus la cunoștința șefului de partid situația lui Boboază. Acesta la asigurat că în cel mult două ore va convoca biroul  comitetului de partid.
-Tovarășe locotenent, în două ore ar trebui ca Boboază să fie adus la sediul nostru pentru a fi prezent la dezbateri. Altfel nu va fi statutară excluderea, iar dumneavoastră nu-l veți putea aresta.
-Intră, spuse inginerul. Brașov pătrunse în cameră vioi și bine dispus, când a observat că Popescu nu este singur în birou, ci împreună cu un ofițer de miliție și un subofițer, zâmbetul îi îngheță pe buze. A salutat respectuos, apoi cu capul plecat a așteptat să vadă de ce a fost chemat.
-Brașov, te-am întrebat câte chei a avut lacătul de la magazie pe care l-ai predat lui Irimia. te rog să spui tovarășului locotenent ce mi-ai spus mie.
-Știți, Brașov se bâlbâia, își căuta cuvintele, lacătul avea o singură cheie, celelalte două s-au pierdut.
-Ești sigur că sunt pierdute sau le-ai păstrat special?
-De ce să le păstrez, ce să fac  cu ele?
-Spre exemplu, să furi 150 de saci cu ciment din depozit folosindu-te de cheile pe care le-ai dat pierdute. Ofițerul a mizat pe surpriză și a câștigat, Brașov a pus capul jos, a negat bâlbâindu-se.
-Știți nu, adică n-am vrut, adică nu...
-Nu are rost să negi, paznicul a spus tot, a fost prins și șoferul.Cine a fost cu ideea?
-Maistrul Boboază, nu-l suporta pe Ion Irimia și nici eu, doar îmi luase funcția. L-am susținut pe Boboază, așa am decis să furăm 150 de saci cu ciment.
-Ai încărcat singur?
-Nu, m-au ajutat doi oameni, ei știu că era sarcină de serviciu, nu are rost să-i băgați, nu sunt vinovați.
-Nu le-ai dat și lor o țuică pentru că te-au ajutat?
-Nu, maistrul Boboază așa a hotărât, e pentru serviciu, de ce să-i plătim?
-Mergi cu tovarășul plutonier să predai inventarul, nu încerca să fugi!

După plecarea celor doi locotenentul s-a apropiat de inginer și i-a strâns mâna.
-Mulțumesc tovarășe Popescu, eram pe cale să săvârșesc o greșeală. Au pus destul de bine în scenă furtul. După ce îi arestez pe bandiții adevărați, îi dau drumul lui Ion. Vreau să vă spun că Irimia, acum am avut ocazia să îl cunosc, este un om integru, un om de a cărui prietenie m-aș simți onorat.
-Acum vă las, îmi va fi greu să-l privesc pe Irimia în ochi, dar va trebui. Sper să mă poată ierta.
Până seara locotenentul avea pe birou declarațiile lui Boboază, Brașov, Țăpoi și a șoferului de pe mașina care a cărat cimentul. Toți patru erau încătușați și aliniați în biroul ofițerului de poliție. Locotenentul Ciupercă l-a întâmpinat jovial pe Ion, i-a strâns mâna, apoi și-a cerut iertare.
-Din cauza bandiților pe care îi vezi, ofițerul a arăta cu mâna undeva în spatele lui Ion, acesta s-a întors și nu mică i-a fost mirarea când a văzut cine erau încătușați. Ei te-au ”lucrat”, au aruncat în spinarea ta fapta lor. Ion a privit cu milă la ei, când i-a văzut încătușați.
-De ce ați făcut asta? Nu v-ați gândit la copiii mei? Păcat, erați oameni muncitori, din cauza voastră am suferit eu, dar vor suferi și familiile voastre.
-Dacă nu mai aveți treabă cu mine, eu aș pleca acasă. Locotenentul s-a apropiat de Ion , şi i-a strâns din nou mâna.
-Te rog să mă ierți, se mai fac și greșeli în munca noastră.
-O bară de oțel dacă nu o tai la dimensiunea care trebuie, o arunci, apoi o dai la topit. Cu omul e mai greu. Nu am să pot uita experiența tristă prin care am trecut, nici răutatea oamenilor.
-Rămâneți cu bine, merg la familia mea care nu știe nimic de mine de opt zile. Vouă nu am  ce  să vă spun. Să se ocupe legea de voi!
Ion a ieșit pe ușă demn și mulțumit că lucrurile se limpeziseră. Încă îl dureau tălpile, așa va învăța să fie mai atent cu încrederea în oameni. Dacă schimba lacătul, acum ar fi fost liniștit. L-a crezut pe parșivul de Brașov că a pierdut cheile, acum a înțeles că le oprise special.
Întoarcerea acasă a fost prilej de bucurie pentru întreaga familie. Stana, cu șorțul în față mergea de colo, până colo, mutând un lucru, așezând altul mai bine. Sanda și ceilalți frați erau așezați în brațele lui Ion, doar Florin lipsea, el dormea în continuare la internat.
-Stană, nu te mai foii atâta, pune masa, să mâncăm de seară, că or fi mâncat și ăia care au pierdut boii.
-Acum Ioane, acum, Stana sta cu mâinile-n poală și nu se mișca de pe scaun.
-Păi dacă e acum, acum să fie femeie, că e ceasul 10, mintenaș se luminează de ziuă.
-Gata, uite am plecat, Sanda ajută-mă să dăm mâncare la bărbații ăștia flămânzi.
-S-au așezat la masă bucuroși că în sfârșit sunt toți acasă.
Va urma.

Istoria așa cum a fost. Inculpatul

                                
   -Tovarășe inginer au dispărut 150 de saci cu ciment din magazie   
-Cum să dispară, cine are cheia de la depozit Ioane?
-Este o singură cheie și aceea este la mine, nu am lăsat-o din buzunar, dealtfel este în aceeași legătură cu celelalte chei ale mele. Ion raporta inginerului cu ochii în lacrimi, realizase că este într-o situație fără ieșire.
-De ce este o singură cheie? Unde sunt celelalte chei? Un lacăt are trei chei, tu de ce ai numai una?
- În urmă cu o săptămână când am fost numit șef de echipă, Brașov, fostul șef mi-a predat depozitul și magazia de unelte, toate erau conform inventarului, numai lacătul avea o singură cheie. Mi-a spus că celelalte chei s-au pierdut de mult. Nu am bănuit nimic. Acum nu știu ce să zic, nu pot învinui pe nimeni.
-Ioane, lasă lucrurile așa  să vedem ce se întâmplă, apoi anunțăm miliția. Scrie o declarație așa  cum s-au întâmplat lucrurile și las-o pe biroul meu. Inginerul a părăsit încăperea supărat, Ion era într-o mare încurcătură, nu știa cum ar fi putut să-l apere. Popescu, îngândurat, se  plimba cu mâinile  la spate prin șantier. A ajuns la poarta șantierului, s-a uitat la paznicul porții, un om cu o față vicleană, cu ochii mobili, neliniștiți. Inginerul s-a apropiat de el și l-a întrebat:
-De când ești în post?
-De ieri de la trei, știți trebuia să intru aseară la 7 dar m-a chemat schimbul mai devreme, avea o treabă, așa că am intrat în serviciu ieri la ora 3 după amiază. Portarul privea pe lânga inginer, oricât a încercat inginerul să-i prindă privirea, acesta a ocolit-o.
-Ți s-a părut ceva suspect în timpul serviciului de ieri de la 3 și până în dimineața asta?
-Nu tovarășe inginer, a, da, aseară pe la ora 8, tovarășul Irimia, noul șef de echipă, a ieșit cu o mașină, în ea erau 150 de saci  cu ciment, mi-a spus că a primit ordin să-i ducă pe un alt șantier. Nu am zis nimic, am notat numărul mașinii în registrul de poartă și atât.
-Altceva ai mai văzut?
-Nu tovarășe inginer.
-Știi să scri?
-Da, tovarășe inginer.
-Să scri pe hârtie tot ce mi-ai spus  acum, am să trec eu mai târziu să iau hârtia. Dacă îți mai amintești ceva să scri în declarație.
-Am înțeles .
-De ce mai eşti în post la ora asta?
-A avut o treabă colegul, mă schimbă pe la 10.
-Bine, scrie declaraţia!
Era cutremurat, nu reușea să înțeleagă cum a putut Ion să facă asemenea faptă. Mai mult, cum de l-a putut minți de dimineață când a venit în biroul lui. Trebuia să anunțe miliția, orice moment de întârziere era periculos și pentru el. L-a căutat pe Boboază, voia să discute cu el, apoi știind aversiunea secretarului împotriva lui Ion a renunțat. A trimis un om să-i spună lui Ion să vină în birou. Intrarea acestuia l-a făcut pe Popescu să încrunte sprâncenele.
-Ioane, nu mi-ai spus tot, m-ai mințit, să-ți fie rușine, am investit încredere în tine, așa mă răsplătești? Te duci la depozit, îl cauți  pe Gheorghe Gheorghe și îi predai tot inventarul, auzi mă, tot, un cui să nu lipsească. Te pregătești, căci am anunțat miliția, vor veni să te salte. Pe Ion nu îl durea  că va fi arestat, ci faptul că inginerul și-a pierdut încrederea în el.
-Ioane, continui să minți, nu e bine, portarul mi-a spus tot. Mi-a dat și numărul mașini în care ai încărcat sacii pe care i-ai dus, tu știi unde.
-Nu am scos tovarășe inginer nici un sac cu ciment din șantier, cineva mă lucrează, nu sunt vinovat.
Intră, răspunse destul de tare inginerul când a auzit bătăile în ușă. În birou a intrat un locotenent de miliție împreună cu un plutonier.
-Sunt locotenentul Ciupercă de la miliția judiciară, iar el este plutonierul Beredeu. Ce s-a întâmplat aici? Inginerul a expus situația așa cum o știa de la Ion, dar și cum îi raportase portarul.
-Cum e tovarășe Irimia, cum să faci dumneata o faptă ca asta? Te văd om așezat, partidul a avut încredere în dumneata, ți-a încredințat o funcție de mare răspundere, iar dumneata ce ai făcut? Ai scuipat în încrederea partidului. Asta nu este bine! Vei merge cu noi, la miliție, să dai o declarație! E bine să predai tot ce ai pe inventar. Mergi cu tovarășul plutonier și rezolvă-ți problemele, să nu încerci să fugi, că nu are rost. Ai înțeles?
-Da tovarășe locotenent. Pentru o clipă Ion și-a amintit beciul securității unde fusese închis.
Oamenii nu înțelegeau ce se întâmplă, de ce Ion este însoțit de un milițian și mai ales de ce predă lui Gheorghe magazia. Dintr-o dată muncitorii au făcut un cerc larg în jurul lui, nu au îndraznit să-i vorbească, îl ocoleau ca pe un ciumat. Mai fuseseră doi ridicați după șantier cu vreun an de zile în urmă, nu se mai auzise de ei. Se vorbea că avuseseră legătură cu rezistența din munți.
Ion s-a urcat în IMS-ul miliției pe bancheta din spate. Odată suit în mașină locotenentul l-a încătușat.
-Nu sunt vinovat, de ce mă încătușați?
-Lasă Ioane, e o procedură, mergem la miliție și lămurim lucrurile, apoi îți dau drumul acasă. Ai nevastă, copii?
-Da, tovarășe locotenent, am nevastă și trei copii.
Biroul locotenentului Ciupercă, era format dintr-o masă, un dulap de fier care se încuia cu o bară, lată și groasă din fier, trecută în diagonală peste cele trei uși al dulapului. Ciupercă a descuiat lacătul de la bara de fier, apoi a scos câteva foi de hârtie albă, un toc, o călimară cu cerneală, toate le-a pus în fața lui Ion. Tot din dulap a scos și pe ”Gicu”, un baston de cauciuc cu inserție de sârmă în interior.
-Scrie tot cum a fost, absolut tot. Nu te uita la ”Gicu”, așa îl alint eu, intră în funcțiune numai când un învinuit nu este sincer, nu este cazul tău. Tu să spui cum ai făcut, câți bani ai luat, ce-ai făcut cu ei, știi tu, nu trebuie să-ți spun eu.
-Am declarat tot ce știu în biroul inginerului, nu aveți declarația?
-Nu o am, am uitat-o pe șantier, scrie alta și hai mai repede că am și alte treburi, nu ești singurul bandit, ca tine sunt mulți, iar eu trebuie să-i prind, ai înțeles? Scrie!
Ion a scris totul așa cum a fost. A întins hârtia locotenetului. Acesta s-a uitat pe hârtie, apoi la Ion cu sprâncenele  încruntate.
- Nu ești sincer mă, de ce nu spui tot? Locotenentul țipa la Ion, nervos a pus mâna pe baston și a lovit puternic în masă cu el. Te fac praf mă, tu-ți dumnezeii mă-ti de bandit, scrie cum ai scos cimentul din șantier cu mașina, cum l-ai vândut, sau ce ai făcut cu el, poate l-ai dus pe un alt șantier. Ofițerul își pierduse răbdarea. Ion privea năuc la milițian, nu înțelegea ce vrea de la el. Nu luase nimic, de ce insista ofiţerul să spună  ce nu a făcut? Pentru o clipă locotenentul a ieșit pe hol. O dată cu anchetatorul, în birou, a intrat și paznicul șantierului. La vederea lui, Ion s-a luminat la față, spera să aibă un martor care să susțină cele declarate de el.
-Ioane, când ai plecat din șantier, mai aveai vreun coleg cu tine?
-Nu, am plecat singur, după terminarea programului am rămas să fac ordine în magazie și inventarul. Apoi am încuiat magazia și am plecat acasă. Ion se uita la paznic, așteptând confirmarea lui.
-Ia zi mă portarule, tu ce ai văzut? Are dreptate ăsta, sau nu?
-Nu, știți, paznicul se bâlbâia, a ieșit cu un camion, când m-am uitat în caroserie, acolo erau saci cu ciment. I-am înnumărat, erau 150 de saci, gemea mașina sub greutatea lor. Am întrebat unde duce cimentul și mi-a răspuns că îl duce cu împrumut pe un alt șantier. Am luat numărul mașini, l-am notat în registru , puteți să vă uitați, e scris acolo. Portarul privea undeva într-un punct fix, ferindu-se  să privească  pe vreunul direct în ochi.
-Auzi mă ce zice portarul, ești mâncat, intri pe viață în pușcărie. Cum ai putut mă, să furi din avutul obștesc? Mă, ai furat din avutul nostru, al întregului popor. Locotenentul, un tânăr înalt și slab, cu fața smeadă, țipa la Ion și lovea cu bastonul de cauciuc în masă. De câte ori lovea milițianul în masă, ochii lui Ion se închideau automat. Nervos pe faptul că nu înțelegea cum în fața unor evidențe, învinuitul continua să nege, ofițerul s-a întors cu fața spre paznic.
- Mergi la masa de acolo și scrie tot ce ai declarat aici. Ciupercă simțea că îi scapă ceva , nu înțelegea ce.
Ancheta a durat câteva zile, într-una din zile, văzând că Ion continuă să nege, a ordonat unui plutonier major ”specialist în descleștarea gurilor celor care nu vor să declare adevărul”, să-l ducă în beci și acolo să se ocupe de el. Două ore l-a bătut la tălpi călăul, se făcuse carnea ca gogoașa, așa se umflase. Pe brațe l-au dus în celulă. Cu toate acestea răspunsul a fost :”nu am furat”. Au mai fost și alții anchetați ca martori, nimeni nu văzuse și nu auzise nimic.  Nici mașina nu fusese de găsit, numerele nu existau. A raportat superiorilor, hotărârea a fost clară : rechizitoriu și trimitere în judecată cu propunerea unei pedepse de 20 de ani de închisoare pentru furt din avutul poporului.
Pe șantier, inginerul făcuse o anchetă secretă, nu găsise nici un fir. Într-una din zile s-a prezentat la el un prieten din șantier al lui Ion.
-Vrei să-mi spui ceva?
- Tovarășe inginer, fostul șef de echipă de la un timp bea numai băuturi scumpe și fumează țigări cu filtru. Ieri s-a oprit la magazin și a cumpărat nevestei o broboadă luxoasă și scumpă, s-a lăudat la noi cu ea. Nu știu ce să zic, da, el este un om amărât are casă grea cu cinci copii în școală, nevasta nu câștigă prea mult, căci nu poate merge zilnic la colectiv, e cam bolnăvioară.
L-am văzut și cum se șușotea cu maistrul Boboază, se ferea de noi, până acum nu era așa. Eu nu știu ce să zic, dar parcă nu e bine.
-Bine Ocheane, nu vorbi cu nimeni, am să văd eu despre ce e vorba.
A doua zi Inginerul Popescu a plecat după șantier și a mers la miliție. A cerut să vorbească cu locotenentul Ciupercă, i s-a spus că e plecat pe teren, a rugat ofițerul de serviciu ca atunci când se întoarce, să-l anunțe.
După o oră de așteptare a fost condus în biroul locotenentului.
-Da tovarășe inginer, ce s-a întâmplat?
Inginerul a expus situația așa cum a auzit-o.
-Nu cred în povești, Ion e vinovat, am martor paznicul. Ofițerul era sigur pe el.
-Tovarășe locotenent, merită să cercetați peste tot, Ion este un om cinstit. Mi-a spus că a luat lacătul în primire cu o singură cheie. Am fost curios și l-am întrebat pe fostul șef de echipă dacă este adevărat că a predat lacătul cu o singură cheie, acesta a confirmat. Cine mai avea una din cheile lipsă putea să fure cimentul. Paznicul în acea după amiază a venit mai devreme cu patru ore la muncă. A motivat  o urgență a colegului din schimbul de zi. Nu se susține, cel pe care l-a schimbat Țăpoi, ăsta este numele portarului, mi-a declarat că el nu a solicitat să fie schimbat mai devreme, ci Țăpoi a venit la program cu patru ore mai înainte și i-a dat liber lui.
În timp ce asculta, fața milițianului începuse să pălească, intuise o eroare judiciară.
-Cercetați și pistele astea, apoi luați o hotărâre.
Bine, voi vedea ce voi face. Se gândea acum cum va da ochii cu Ion dacă este nevinovat.
Va relua cercetările, trebuie să afle adevărul
Va urma.
Mulțumesc pentru poză :unimedia.info

Mercenarii din politică

                                             

     Partidele se pregătesc de campanie electorală, pentru aceasta își pun la punct strategiile, promisiunile electorale (era să le spun minciuni, deși nu greșeam). Fiecare partid ne aruncă în față cu nerușinare faptul că ei au doctrine, ideologii, statut după care se călăuzesc. Fals, minciună, ipocrizie, manipulare. Singurul crez, al tuturor acestor găști politice, numite partide, este banul public. Manipularea electoratului, prin promisiuni bine ambalate de către specialiștii în PR, pentru a fi votați. Indiferent ce partid, cel puțin din cele care sunt la ora actuală în Parlamentul Țării, vom vota, miza finală va fi jupuirea celor care i-au trimis în Parlament, a electoratului credul.
    
Din *89 și până astăzi, guvernarea liberală, de stânga, de centru, de sens giratoriu, indiferent care a  guvernat a avut un singur scop = distrugerea economică a României și jefuirea banului public. Trebuie să recunosc că au făcut-o temeinic, au reușit să distrugă tot potențialul economic românesc. Au făcut din România, o Țară fără datorii externe în *89, un stat tributar băncilor externe cu sume enorme de bani. Aceste datorii ne-au transformat dintr-un stat liber și independent, într-o colonie. O colonie neasumată de vreo putere, în concluzie, o Țară în derivă, iar politica ce se face acum este de adâncire a acestei dependențe financiare de capitalul străin, de continuă înrobire.
Nu poate fi făcută politică adevărată cu mercenari, mercenarii sunt sunt loiali celor care plătesc mai mult. Crezul lor e banul. Politica lor este averea. Ideologia lor este propria bunăstare. Atașamentul mercenarului este față de cel care plătește mai mult.
Ce încredere pot avea în politicienii tineri precum Liliana Mincă, aceasta în câțiva ani de zile a reușit să treacă pe la aproape toate partidele politice parlamentare. Adrian Diaconu, Ion Pârgaru, sau Tudor Ciuhodaru, sunt numai câteva nume de migratori cu țintă puterea. De-a lungul istorie, pe altarul idealurilor politice au fost oameni care și-au jertit viața. Nu voi analiza dacă ideologiile acelor partide erau corecte, asta este altă discuție, ci determinarea oamenilor în aș apăra propriul crez. În ziua de astăzi pe eșicherul politicii românești vedem scene demne de ”Gaițele”, sau direct de lelițele aflate la bârfă pe marginea șanțului.
Se înjură cu ceilalți competitori de pe piața politică, fac spume la gură, în timp ce își apără ideologia partidului.  Aceiași oameni care se înjurau, la o săptămână distanță îi vedem pupându-se pe gură. Acum sunt tovarăși în acelaș partid. A zburat ideologia pe care o apăra, s-a dus crezul politic, nu-i nimic, va fi plătită în bani uitarea. Îi vezi strâmbând din nas când se pupă prima dată pe gură, încă mai au reziduri din înjurăturile pe care și le aplicau.
Numele scrise mai sus nu sunt unice, mai mult de jumătate dintre politicienii activi în acest moment au fost membrii cel puțin al încă unui partid.
Vasile Blaga, mare liberal, lider chiar. Fost membru: PCR, FSN, PD, toate de stânga, apoi struțo-cămila PD-L. Ca în final, la senectute, să-și găsească adevărata chemare- liberalismul.
Asta e oferta politică a partidelor politice parlamentare din acest moment. Cum să putem vota niște mercenari, aceiași oameni care au distrus Țara în cei 26 de ani. Ce ne mai pot spune, cum îi mai putem crede? Chiar suntem creduli?
Dumnezeu să-i apere pe români de propria prostie!
Dumnezeu să apere România!
Mulțumesc pentru poză : razvi-mysecret.blogspot.com

Exodul islamic, a doua colonizare a Europei

 

    Urmăresc cu stupoare exodul populație arabe din diferite state, Siria, Afganistan, Irak, Libia și altele, un exod unic în istoria lumii prin număr de persoane și amploare.
Îmi amintesc că în urmă cu un an, doi, cetățenii români de etnie țigănească erau expulzați din țările occidentale, membre UE, la fel ca și România. Prin urmare, Franța, Germania și alte țări, expulzau din interiorul lor, cetățeni europeni de etnie  romă proveniți din România.
Ce văd acum? Persoane de origine arabă migrând spre Europa, iar acolo unde li se închid granițele în nas, pur și simplu atacă frontiera acelei țări.
Vreau să fac o precizare, nu România este vinovată că în Țările lor de baștină este, sau a fost război. Nu România a atacat populația civilă din Siria. Nu România a exportat armament de război pentru ca grupările belicoase din Siria să se omoare între ele și să dărâme locuințele și infrastructura țării. Nu România a contribuit la formarea statului terorist ISIS. Nu România a distrus Irakul. Nu România a provocat războiul civil din Libia. În concluzie, România nu este vinovată de faptul că acești oameni au rămas pe drumuri.
Țările, care au încasat miliarde de dolari și euro în urma vânzări de armament pentru ca aceste grupări să-și distrugă țara, trebuie să sufere consecințele faptelor sale nefaste.
Populația României, din cauza unor politici aplicate de politicienii români, îndrumați de FMI, BM și coordonați de UE, de distrugere sistematică a economiei Țării, a fost nevoită să apuce drumul pribegiei, pentru aș găsi un loc de muncă din care, să poată hrăni familia rămasă în Țară. Pentru asta, deși suntem cetățeni europeni cu drepturi egale cu ceilalți, adică francezi, germani, italieni, nu de puține ori au fost umiliți de populația băștinașă. Au lucrat strângând din dinți în cele mai umilitoare locuri, indiferent de calificarea pe care o aveau. Profesori mânați din țară de salariile mizere, au lucrat în Spania, Franța, Italia, etc. ca îngrijitori, hamali, ori în construcții.
Românul e obișnuit să muncească, problema este că noi, românii am plecat să lucrăm în lume pentru o bucată de pâine, iar aici în Țară aducem populație străină pe întreținerea noastră
Nu cred că ne permitem acum când, aproape 50% din populația Țării este la pragul  sărăciei crase, noi să acordăm azil altor persoane. Poate nu este uman ce scriu, dar este real.
Europa, prin liderii ei vremelnici, s-a întreabat cum va putea asimila o populație atât de numeroasă, se preconizează să se ajungă la aproape 4 milioane de persoane, în condițiile în care diferența de cultură și religie aproape că este antagonică cu cultura europeană?
Câte persoane sunt infiltrate ca agenți ai organizațiilor teroriste? Știe cineva? Ne-am securizat granițele, imigranții forțează frontierele, se bat cu grănicerii, este o stare de anormalitate. Crede vreunul din liderii creduli ai Europei că vor putea gestiona aceste migrări de persoane? Au mai fost războaie interstatale, au mai fost războaie civile,dar niciodată nu s-a soldat cu un astfel de exod. Acești islamiștii, unii dintre ei fanatici, pot deveni arme letale în mâna unor forțe teroriste. Europa este condusă de lideri iresponsabili și labili, Aici nu este vorba de gesturi de umanitate, de compătimire, este vorba de autodistrugere. Dacă erau așa de umani, de ce dracu au exportat atâta armament în Siria, Irak, Afganistan, Libia, Egipt etc. Nu îi interesează omul care moare, ci banul care rezultă în urma vânzării glonțului care a omorât omul. Trăim în cea mai cruntă ipocrizie și minciună. Fariseismul este cuvântul care guvernează lumea. De ce nu plătește, SUA, Franța, Rusia, Arabia Saudită, Germania, din beneficiul avut în urma vânzărilor de armament cître Siria, reconstrucția Siriei? Puteau, printr-un gest hotărât, opri acest măcel, doar că nu asta doresc. Cu cât luptele durează mai mult, cu atât mai mare va fi nevoia de armament, pe măsură va fi și beneficiul vânzării lui.
Am înțeles că un land din Germania a luat hotărârea să scoată de la vânzare carnea de porc care ar putea sensibiliza stomacurile persoanelor de religie islamică. O hotărâre bună, spun eu, dar incompletă. Pentru a putea fi niște gazde cu adevărat ospitaliere, ar trebui să-și părăsească locuințele lăsând doar soțiile acolo, iar în locul bărbaților germani să se mute bărbați de religie islamică. Mă gândesc, așa nu ar mai acosta femei pe stradă.
În spatele acestei mișcări masive de populație, este ceva pe care nu-l înțeleg, sau îmi este teamă să cred că ăsta poate fi adevărul.
Încotro se îndreaptă lumea? Ce ne așteaptă în viitor?
Dumnezeu să ocrotească România!
Dumnezeu să-i ocrotească pe români!
Doamne ajută-ne să te numim tot Dumnezeu și să nu fim nevoiți să-ți spunem Alah!

Mulțumesc pentru poză: cuvântul-ortodox.ro