duminică, 17 aprilie 2016

DNA, agent electoral al Liei Olguța Vasilescu?

                                    Suntem în campanie electorală, nu, nu este oficial declarată, dar ce contează? De altfel, politicienii sunt continuu în campanie electorală, este drept că, din când în când intervine arbitrul și arată cartonașul roșu câte unui politician prins faultând, sau făcând henț în careu. Cartonașele arbitrilor din politică se arată sub forma unor brățări, numite și cătușe și sunt  puse la mâna celor suspectați de infracțiuni de către procurori, mai mult cei din DNA, celelalte procuraturi nu se văd.
Sigur, ca și în fotbal și aici se fac contestații, în multe cazuri se constată că DNA-ul a arătat cartonașul, de fapt a încătușat o persoană, pe care instanța o pune în libertate. Atunci pentru ce acel circ cu plimbatul posibililor inculpați cu cătușele prin fața camerelor de luat vederi? Chiar așa a ajuns poporul român, să se isterizeze, la vederea unor posibili vinovați în cătușe?
      Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, personal o apreciez, pentru lucrurile bune făcute în Craiova. Din discuțiile pe care le-am avut cu cetățeni ai băniei, reiese că d-na Vasilescu este un primar apreciat având multe realizări. Amintesc numai faptul că în Craiova numai există maidanezi, lăudabil, ținând cont că acești câini vagabonzi tindeau la un moment dat să ajungă un flagel. Vor fi contestatari, nimeni nu este adulat de toată lumea, nici măcar Dumnezeul nostru Ortodox, mulți ar vrea să-L aibă ca vecin pe Allah, dar asta este altă discuție.
D-na Vasilescu este învinuită, de niște fapte făcute în 2012 în timpul campaniei electorale și alte fapte în 2014. Nu știu dacă aceste fapte există, sau nu, nici nu este treaba mea, asta este treaba justiției, o instanță de judecată va stabili dacă este vinovată sau nu. Până atunci alegerile trec, Doamna nu mai candidează, procesul probabil se va termina la anul, sau peste 2 ani, verdictul va fi  nevinovată, iar acest om a pierdut posibilitatea de a participa la alegeri. Poate fi declarată vinovată, nu este nici o problemă, va fi arestată și dusă să-și execute pedeapsa. Au fost miniștrii care, din fotoliul de ministru a intrat direct în celulă, fără bodyguard, cu gardian la ușă. Nu este nici un fel de problemă.
Dacă fapta de corupție săvârșită, a fost în 2012, de ce au lăsat-o să funcționeze ca primar aproape tot mandatul? Și dacă au lăsat-o până acum, la ce naiba îi puneau cătușele , doar pentru circ?
Din 2012 și până acum sunt 4 ani, puteau să o aresteze oricând, dar acum în preajma campaniei are așa un iz de amestec în politică.
      Lia Olguța Vasilescu are cea mai bună cotă în sondaje, a avut asta vreo importanță? Nu cred, DNA-ul este apolitic. Nu cred nici în învinuirea lui Ludovic Orban, pentru a face loc lui Marian Munteanu. Nu, sunt simple coincidențe, la fel ca atunci când Ponta era anunțat că are dosar penal, când se discuta Moțiunea de Cenzură.
Mai am un caz. Cristian Popescu-Piedone. Au murit niște tineri nevinovați în clubul ”Colectiv”. Este adevărat că primarul de la sectorul 4, a semnat autorizația de funcționare a clubului. Aici suntem ipocriți, câți primari merg să verifice ei personal localul și apoi semnează autorizația? Păi dacă lucrurile stau așa, pentru ce mai există urbaniști, juriști și tot personalul din primărie?
Sectorul 4 începuse, să arate ca un adevărat sector de capitală europeană și atunci de ce toată această isterie împotriva lui. Dacă instanța îl găsește vinovat să-l condamne. Deocamdată nici o lege nu-l împiedică să candideze.
Mă întorc la L.O.Vasilescu, încătușarea  de către DNA nu va face altceva decât să adune mai mulți votanți pentru ea. Olguța, te rog să mulțumești public acestor  oameni inimoși, care, gratuit au făcut campanie pentru promovarea ta.
     Poporul are dreptate, când cere, să se confiște averile, celor care au furat Țara, asta este o realitate. Dar, nu putem să condamnăm, înainte ca o instanță de judecată să-și spună ultimul cuvânt. Am ajuns ca, atunci când spunem politician, să spunem hoț, să spunem infractor. Avem două posibilități : 1) fie îi arestăm pe toți la grămadă, le luăm averile și rezolvăm așa problema, 2)fie, organele de anchetă penală întocmesc dosare, merg cu ele în instanță, iar hotărârea instanței să fie aceea pe care o luăm în considerare, fie de vinovăție, sau de nevinovăție.
     Avem câteva hotărâri rămase definitive și executorii, apoi au fost atacate cu contestație în anulare. Una, în cazul Rarinca versus Lidia Stanciu, a fost casată hotărârea definitivă și dată altă sentință, de fapt a rămas sentința de la fond, iar cea de-a doua contestația lui K.W. Iohannis față de decizia Curții de apel Brașov rămasă definitivă, dar cu o soluție nemulțumitoare pentru K.W.I.
     Vreau să spun că, există posibilitatea ca și după ce o instanță dă o decizie definitivă, aceasta să poată fi întoarsă de o contestație în anulare, sigur, depinde cum se numește cel care înaintează contestația, e foarte important.


Dumnezeu să apere România!
Mulțumesc pentru poză :libertatea.ro

Un comentariu:

  1. Dacă fapta de corupție săvârșită, a fost în 2012, de ce au lăsat-o să funcționeze ca primar aproape tot mandatul? Și dacă au lăsat-o până acum, la ce naiba îi puneau cătușele , doar pentru circ?
    Din 2012 și până acum sunt 4 ani, puteau să o aresteze oricând, dar acum în preajma campaniei are așa un iz de amestec în politică.

    RăspundețiȘtergere

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...