Istoria așa cum a fost. Casa părintească.Politica la zi.

     Anii au trecut, Ion Irimia începuse să încărunțească, sărise de 50 de ani. Era singur sub dudul din curtea casei, masa și banca erau aceleași de când se mutase aici în urmă cu 10 ani. Avea în față o ceașcă cu țuică, ceașca din pământ era din cele aduse de la țară, doar țuica era ceva mai nouă. Abia gustase din licoarea galbenă și tare, gândurile îi zburau înapoi cu ani în urmă. Vedea satul    cu căsuțele lui din lați cu pământ bătut între ei, tencuiți cu lut galben amestetecat cu balegă de cal, apoi văruți de mâna femeilor din curte. Mulți ani nu mai trecuse prin  sat până în urmă cu câteva săptămâni. Fusese într-o delegație, la întoarcere, vorbise cu șoferul, să facă un ocol de 5 km, să-și mai vadă satul natal. A oprit la cârciumă, doar că nu mai era cârciuma de pe vremuri cu dușumea pe jos și miros de motorină, acum se construise un complex comercial. Era format din Alimentară, Bufet și Industriale, găseai în sat tot ce voiai. A intrat în bufet, aici erau mese noi  cu blatul din pal cu placaj melaminat, iar picioarele erau din fier, la fel erau confecţionate şi scaunele. Intrarea lui nu a mai surprins pe nimeni, semn că oamenii din sat se  obișnuiseră cu îmbrăcămintea orășenească. La salutul lui,toți  au răspuns bucuroși, pe fețele lor începuse să se vadă mulțumirea, erau curat îmbrăcați și destul de veseli, asta însemna că începuseră să o ducă bine. A cumpărat de la bar o sticlă cu bere și s-a așezat la o masă, imediat oamenii au făcut cerc în jurul lui. Au discutat despre vreme și vremuri. Toți în cor spuneau că o duc bine. La CAP (se schimbase denumirea, nu mai era GAC și GAS, de acum erau Cooperativa Agricolă de Producție, CAP și Intreprinderea Agricolă de Stat, IAS) spuneau ei, lucrurile merg bine. Mulți plecaseră la oraș la muncă, mai ales tinerii făcuseră școala profesională, acum lucrau pe bani frumoși. Casele se schimbaseră, erau construcții noi din cărămidă, învelite cu tablă galvanizată, câțiva, mai îndrăzneți, chiar își făcuseră baie.      Oamenii nu aveau mari pretenții spirituale, veneau obosiți de la câmp, până mâncau și potoleau animalele din curte se înnopta, așa că se uitau puțin la televizor, apoi adormeau. Televizor aveau toți, era și pe post de mobilă. Pe el, gospodinele puneau un milieu lucrat de mâna lor, iar peste el un pește din sticlă. Nu-i interesa politica, știau un lucru, nu vorbești, nu pățești nimic rău. Pe Ceaușescu îl vedeau ca pe un izbăvitor, singurul lucru pe care il reproșau era decretul prin care se interziceau avorturile. Pe de altă parte cei mai bătrâni îl bravurau :” e bine, de ce să faci păcat omorând ființele formate, noi am fost acasă 9 frați, mama ne-a făcut pe toți, a zis că:” dacă Dumnezeu ne-a dat, nu poate ea să omoare”.


    Aici lucrurile nu erau chiar bune, multe femei își găsiseră sfârșitul în urma unor avorturi provocate empiric. Altele intraseră în pușcărie împreună cu cei care provocaseră avortul. Aceste lucruri erau motive de ură față de Ceaușescu. Altfel, pentru poporul de rând marile manifestații și adeziuni la adresa liderului PCR , erau fără însemnătate și tratate ca atare. Pentru acești țărani, mulți dintre ei muritori de foame până în colectivizare, situația de acum era una de fericire și mulțumire. Copiii învățau în școli profesionale pe cheltuiala statului, după terminarea școlii și angajarea în întreprinderile care îi susținuseră pe timpul școlarizării, se înscriau la seral pentru a urma liceul. Cine voia să învețe direct la liceu, cheltuielile erau mici, eventual un abonament pe autobuz sau plata în cămine pentru elevi.
Nu visaseră ei la asemenea avantaje. Povestea Nicu al Stani din Deal cum a ajuns la spital din cauza unei apendicite. A fost bine tratat, nu l-a costat nimic. Singurul lucru care încă îi mai răsună în urechi, era glasul femeii de serviciu strigând : ”mergi pe lângă perete”, pentru a nu face urme pe unde ea spălase. Este adevărat că surorile medicale și doctorii se purtau rece cu pacienții, dar corect.
     Unul dintre meseni l-a întrebat:
”Ioane, ce faci cu casa ? A ta e cea mai veche de pe uliță. Nu e tocmai în stare bună, ar trebui să mai treci pe acasă. Se spune că o casă când nu-și vede mult timp stăpânii se consideră părăsită, atunci se deprimă și se autodistruge.” Pentru Ion a fost ca un duș rece remarca fostului coleg de școală. Se rupsese de tot de sat, implicit de casă. Va trebui să ia o hotărâre. Când va ajunge acasă va sta de vorbă cu toți ai casei.
A plecat de la bufet după ce şi-a luat la revedere de la toți cei prezenți în local. Nu a trecut pe la casa din sat, parcă îi era teamă de ceea ce va găsi acolo. Acum și-a amintit de consiliul de familie pe care nu îl convocase. În cel mai scurt timp trebuie să facă ceva.
Îl va chema pe Florin cu nevasta, pe Sanda cu soțul, Costel e militar, iar Gicu ocupat cu sportul lui (era în clubul sportiv al orașului, făcea atletism), nu-l interesa casa. Se hotărî ca duminica următoare la prânz să-i cheme pe toți. Bineînțeles nu va lipsi inginerul Popescu și soția, fata lui se căsătorise de mult și era plecată din localitate.
Stana s-a apropiat, l-a cuprins cu brațele pe după umăr, la sărutat pe frunte, apoi s-a așezat lângă el.  Era la fel de frumoasă, poate șoldurile se rotunjiseră mai mult, în schimb era elegantă și întotdeauna pusă la punct. La serviciu era respectată, reușise să termine liceul la ”fără frecvență”, iar acum era șef  birou administrativ.
-Femeie, duminică să-i aduni pe toți, facem un grătar, să nu-i uiți pe Popești.
-Nu-i uit, ei sunt rudele noastre, nu ei au cununat pe Florin și pe Sanda? Dar ce s-a întâmplat?
-Trebuie să luăm o hotărâre în privința casei de la țară. Cred că nu mai este în stare bună, a trecut ceva vreme de când nu am mai mers pe acolo.
-Îi voi aduna, știi că îmi place să-i văd pe toți . Hai să o chem și pe Zoe, știi ce se bucură când este cu noi, s-a săturat de singurătate. Băiatul ei e coleg cu Gicu nostru, nu prea stă pe acasă.
-Invit-o !
Duminică pe la ora 11 grătarul era plin cu jar, Ion tocmai pusese niște fleici și ceva cotlete de porc pe jar, pe care întâi le ținuse într-un baiț format din vin, usturoi și cimbru. Mirosul cărnii ce sfârâia pe grătar ajunsese până departe. Oamenii care treceau pe stradă se uitau cu poftă în curtea lui Ion. Sub dud mai dusese o masă, iar în completarea băncilor Stana scosese scaunele din casa mare. Ion era aplecat peste grătar și întorcea carnea când a auzit:
-Sărut mâna tată, am sosit, Sanda, zveltă, elegantă și frumoasă, de mână cu soțul ei Cătălin s-a apropiat de Ion și la sărutat pe amândoi obrajii.
-Să trăiești meștere! Cătălin a întins mâna lui Ion, acesta i-a prins-o, la privit în ochi, apoi i-a zis:
-Te-am rugat de atâtea ori, să nu-mi mai spui așa.
-Bine meștere, adică tată, Cătălin îi strânse mâna cu putere socrului său, se mira cum de putea să fie un om atât de bun acasă, față de cât era exigent de la serviciu.
-Hai la masă, sunt gata și fripturile îndată.
În timp ce Cătălin se îndrepta spre masa de sub dud, pe portiță intra inginerul Popescu cu soția și Zoe.
-Gata fripturile Ioane? Hai că sunt mort de foame, strigă vesel inginerul la grataragiul de ocazie.
-Gata, gata. Hai fetelor, puneți pe masă, că au sosit musafirii! Stana și Sanda, îmbrăcate elegant au adus păhăruțe pentru țuică și într-o ploscă din lemn, artizanală, au adus țuica.
-Stană, te rog adu-mi ceștile tale cele de demult, din acelea îmi place să beau, Tavi zâmbind, îi adresă rugămintea gazdei.-
-Imediat, te rog să mă ierți, am uitat că la tine, țuica alunecă mai bine pe gât, dacă este din ceașcă de pământ.
Sanda îmbrăcată într-o bluză roz cu volănașe și descheiată la primii doi nasturi lăsa să se vadă un piept luminos de femeie tânără, iar sub bluză, în sutienul prea strâns, sânii tineri săltau la fiecare respirație a ei. Fusta mult prea scurtă, scotea arăta un picior drept cu pulpe rotunde.
-Măi fată, nu au avut material mai mult, de ți-a ieșit rochia așa de scurtă? Observația lui Ion suna cam așa:”vedeți ce fată frumoasă am”.
-Lasă Ioane fata, toate femeile au sărit cu gura pe el.
-Bine nu mai zic nimic, de altfel e măritată, să o certe Cătălin dacă are ceva de comentat.
-Nu tată, mie așa îmi place, când merg pe stradă, sunt mândru să văd, cum bărbații întorc capul după ea.
-Hai să bem, noroc și bine ați venit!
-Noroc bine v-am găsit. După urările de rigoare, Tavi începe discuția despre politică.
-Ai văzut Ioane, ce avânt și-a luat Ceaușescu, după  poziția avută atunci în *68? Americanii ne caută ca bigoții pe Maglavit, Nixon în România vizită de câteva zile. Ceaușescu i-a întors vizita. Asta ca să vorbim doar despre americani. Mulți bătrâni dintre liberali și țărăniști, cunosc câțiva dintre ei, au crezut că Președintele Nixon vine să-l tragă de urechi pe Ceaușescu și să-i atragă atenția cu drepturile omului, să dea liber la reînființarea partidelor istorice. Nici măcar un cuvânt din toate acestea nu au fost spuse. Nixon, chiar a mulțumit pentru eforturile depuse de partea română, începând cu 1966, pentru încetarea războiului din Vietnam și pentru restabilirea relațiilor dintre China și SUA. Apoi Ceaușescu a mers în SUA, unde a fost primit cu cele mai înalte onoruri militare. A avut întrevederi la Casa Albă cu Președintele Nixon.  Nici Franța nu s-a lăsat mai prejos , Georges Pompidou la invitat într-o vizită oficială, Ceaușescu a fost primit la fel cu onoruri militare.
Ioane îți mai amintești acum trei ani, în *71 când a făcut vizita din China și Coreea de Nord? De acolo a venit schimbat și cu gust de grandoare. Ai văzut că, la manifestațiile de 1Mai și 23 August numai tabloul lui e purtat, mai nou a apărut și al Elenei. Omagiile la adresa lui nu mai contenesc. Cultul personalității, pe care el l-a condamnat la Dej, acum este din ce în ce mai prezent. Știi când mi-a plăcut cel mai mult ? În martie anul ăsta (1974) când l-a făcut Președintele RSR, a fost un moment ridicol atunci când Ștefan Voitec i-a înmânat acel sceptru, ca semn distinctiv al puterii. Penibil, sceptru este semnul de putere al regalității sau ne-a transmis nouă ceva?
-Poți spune ce vrei, eu sunt mulțumit, m-a scos din mizerie, nici nu simt acel jug, de care se plâng ăștia pe la emisiunile  interzise la noi, dar ascultate de toți.
Am intrat în multe case, știi ce mi se pare minunat? În toate  unde am fost, au început să apară cărți. Lumea citește și asta e bine, o spun eu, care nu citisem nici măcar ”Punguța cu doi bani” până aproape de 40 de ani. Acum sunt mândru de cărțile mele.
De fapt v-am chemat cu un anume scop, să vă cer un sfat în legătură cu casa de la țară. O pot vinde, o pot repara, apoi să o vând, sau o pot renova, păstrând toate motivele vechi, să merg acasă ori de câte ori simt nevoia de relaxare.
-Sunt cel mai bătrân dintre voi, Tavi privea mucalit spre convivi lui, eu îți dau o mână de ajutor să punem casa pe picioare, apoi ori de câte ori simțim nevoia de aer curat, mergem acolo. Ce părere ai?
-Să întreb și pe Sanda, dar Florin unde este?
-A plecat urgent la soacră-sa, nu știu ce treburi  are acolo, mi-a lăsat mie vorbă să vă spun. Sunt de părere, spuse Sanda, să o păstrăm, acolo ne-am născut, stăm aici în oraș, dar rădăcina noastră e acolo. Nu o vindem, dar vom munci toți să o facem ca și nouă.
-Atunci ne-am înțeles, vom lucra toți, Zoe mergi și tu?
-Sigur că da, nu mă pricep la zidărie, dar știu să dau cu var și să fac mâncare.
-Acum, după ce am făcut politică și am rezolvat problema, pentru care ne-am întâlnit, să mâncăm, mai pune femeie țuică,  să ne bucurăm de viața asta frumoasă.
Mulțumesc pentru poză: youtube.com