Iohannis un președinte jucător șchiop. Cui e frică de pușcărie?

     Se bate apa în piuă pe la toate televiziunile, toți moderatorii, moderatoarele, molfăie cu ipocrită îngrijorare cuvinte despre noul guvern de după alegeri. Se fac discuții interminabile, sunt invitați analiști politici de renume care, privesc sfidător în cameră și siguri pe ei dau verdicte. Totul se învârte în jurul numelui care va fi rostit de Iohannis pentru a fi prim ministru desemnat. După ce aluat țeapă cu ”guverul meu”, Iohannis a declarat, că va desemna pentru formarea guvernului, un om politic. Pentru realizarea dorinței sale, face apel la Cioloș, actualul Prim Ministru tehnocrat, să intre în partid, sau măcar să spună, că simpatizează cu unul dintre partide, a se citi PNL, pentru a putea fi desemnat.
Lucrurile sunt mult mai simple, după alegeri vor fi făcute alianțe care vor hotărî majoritățile. Cei care vor fi majoritari, vor propune numele primului ministru, ce va urma a fi desemnat de Președinte. Simplu, orice alt nume înseamnă încălcarea prerogativelor constituționale de către Președinte. În situația în care Președintele nu va ține cont de majoritate și va desemna prin voință proprie un candidat, există posibilitatea ca această propunere să nu fie votată în Parlament și atunci vor fi reluate consultăril dintre Președinte și Parlament. Mai există și a doua posibilitate, aceea de a suspenda președintele, pentru încălcarea Constituției.
Întrebat ieri de Dana Grecu, care voia o știre în exclusivitate, nici nu poate fi condamnată pentru asta, este ziaristă, asta este misiunea ei, Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că există posibilități de contraatac dacă Iohannis va fi un Președinte jucător. Totodată referitor la dosarele sale, Dragnea a spus, că nu-i este frică de pușcărie. Cu desemnare candidatului pentru funcția de prim ministru cred că am spus tot, să lăsăm cetățenii, să decidă. Îmi place lupta ipocrită dintre liberali și pesediști, sunt adevărate crestomații, prin valoarea pe care încearcă fiecare să dea argumenelor sale, în fond niște ipocriți. Pedeliștii și liberalii care s-au unit în frația liberală, sunt precum lotrii din două bande aliate, care se suspectează reciproc, că pot fi loviți pe la spate de tovarășii lor, pentru a își însuși și prada celuilalt.
   Toți liberalii, ca un ecou perfect al mutului de la Cotroceni, susțin ideea ca Cioloș să vină în PNL, astfel liberalii putând câștiga câteva procente în plus și posibilitatea de a desemna candidatul pentru prim ministru în persoana lui Dacian Cioloș, recunoscând prin aceasta, că niciunul dintre actualii membrii nu întrunesc calități pentru înalta funcție. Dealtfel, acest lucru s-a văzut și în vară, când a trebuit să desemneze un candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului. Au bâjbâit și căutat soluții, până când au pierdut alegerile în București în mod umilitor. Demisia lui Blaga din cauza de DNA, lasă partidul în ofsaid. Alinuța și așa era debusolată, dar acum este bulversată, nu va știi, ce să facă. Buldogul era echilibrul, acum e haos, asta e treaba lor, nu le sunt consilier.
    Mă întorc la declarația lui Liviu Dragnea, conform căreia lui nu îi este frică de pușcărie. La nici unul din cei care au devalizat România nu le este frică de pușcărie, teama lor este, să nu le ia judecătorii banii prin hotărârile instanțelor. Și până acum nu prea s-a întâmplat, în două trei cazuri au fost asemenea confiscări, în rest un fel de zeciuială pe care au dat-o statului pentru legalizarea furturilor. Bandiții români au găsit mare înțelegere în judecători. După un sejur la Rahova, Poarta Albă, Jilava etc. au plecat direct pe Coasta de Azur, să se refacă după odihna din pușcărie, banii fiindu-le lăsați.
De ce ar trebui să le fie teamă hoților de lux de pușcărie? Majoritatea și-au descoperit talentul de scriitor, reușind adevărate performanțe. Cărți scrise în timp record. Cărți cu tematică diversă, analizate și admise de marii specialiști ai țării. Acești oamenii dacă ar fi rămas în libertate, nu ar fi scris niciodată. Mare ajutor pentru ei că și-au descoperit  asemenea talente, mare bucurie pentru noi că ne putem bucura de prea plinul lor creativ. Aveți dreptate domnule Dragnea, nu trebuie, să vă temeți de pușcărie, în curând se va înființa Uniunea Scriitorilor  din pușcărie. Și ce e rău?

Iohannis un Președinte jucător șchiop. Cui e frică de pușcărie?

Se bate apa în piuă pe la toate televiziunile, toți moderatorii, moderatoarele, molfăie cu ipocrită îngrijorare cuvinte despre noul guvern de după alegeri. Se fac discuții interminabile, sunt invitați analiști politici de renume care, privesc sfidător în cameră și siguri pe ei dau verdicte. Totul se învârte în jurul numelui care va fi rostit de Iohannis pentru a fi prim ministru desemnat. După ce aluat țeapă cu ”guverul meu”, Iohannis a declarat, că va desemna pentru formarea guvernului, un om politic. Pentru realizarea dorinței sale, face apel la Cioloș, actualul Prim Ministru tehnocrat, să intre în partid, sau măcar să spună, că simpatizează cu unul dintre partide, a se citi PNL, pentru a putea fi desemnat.
Lucrurile sunt mult mai simple, după alegeri vor fi făcute alianțe care vor hotărî majoritățile. Cei care vor fi majoritari, vor propune numele primului ministru, ce va urma a fi desemnat de Președinte. Simplu, orice alt nume înseamnă încălcarea prerogativelor constituționale de către Președinte. În situația în care Președintele nu va ține cont de majoritate și va desemna prin voință proprie un candidat, există posibilitatea ca această propunere să nu fie votată în Parlament și atunci vor fi reluate consultăril dintre Președinte și Parlament. Mai există și a doua posibilitate, aceea de a suspenda președintele, pentru încălcarea Constituției.
Întrebat ieri de Dana Grecu, care voia o știre în exclusivitate, nici nu poate fi condamnată pentru asta, este ziaristă, asta este misiunea ei, Liviu Dragnea a lăsat să se înțeleagă că există posibilități de contraatac dacă Iohannis va fi un Președinte jucător. Totodată referitor la dosarele sale, Dragnea a spus, că nu-i este frică de pușcărie. Cu desemnare candidatului pentru funcția de prim ministru cred că am spus tot, să lăsăm cetățenii, să decidă. Îmi place lupta ipocrită dintre liberali și pesediști, sunt adevărate crestomații, prin valoarea pe care încearcă fiecare să dea argumenelor sale, în fond niște ipocriți. Pedeliștii și liberalii care s-au unit în frația liberală, sunt precum lotrii din două bande aliate, care se suspectează reciproc, că pot fi loviți pe la spate de tovarășii lor, pentru a își însuși și prada celuilalt.
Toți liberalii, ca un ecou perfect al mutului de la Cotroceni, susțin ideea ca Cioloș să vină în PNL, astfel liberalii putând câștiga câteva procente în plus și posibilitatea de a desemna candidatul pentru prim ministru în persoana lui Dacian Cioloș, recunoscând prin aceasta, că niciunul dintre actualii membrii nu întrunesc calități pentru înalta funcție. Dealtfel, acest lucru s-a văzut și în vară, când a trebuit să desemneze un candidat pentru funcția de primar al Bucureștiului. Au bâjbâit și căutat soluții, până când au pierdut alegerile în București în mod umilitor. Demisia lui Blaga din cauza de DNA, lasă partidul în ofsaid. Alinuța și așa era debusolată, dar acum este bulversată, nu va știi, ce să facă. Buldogul era echilibrul, acum e haos, asta e treaba lor, nu le sunt consilier.
Mă întorc la declarația lui Liviu Dragnea, conform căreia lui nu îi este frică de pușcărie. La nici unul din cei care au devalizat România nu le este frică de pușcărie, teama lor este, să nu le ia judecătorii banii prin hotărârile instanțelor. Și până acum nu prea s-a întâmplat, în două trei cazuri au fost asemenea confiscări, în rest un fel de zeciuială pe care au dat-o statului pentru legalizarea furturilor. Bandiții români au găsit mare înțelegere în judecători. După un sejur la Rahova, Poarta Albă, Jilava etc. au plecat direct pe Coasta de Azur, să se refacă după odihna din pușcărie, banii fiindu-le lăsați.
De ce ar trebui să le fie teamă hoților de lux de pușcărie? Majoritatea și-au descoperit talentul de scriitor, reușind adevărate performanțe. Cărți scrise în timp record. Cărți cu tematică diversă, analizate și admise de marii specialiști ai țării. Acești oamenii dacă ar fi rămas în libertate, nu ar fi scris niciodată. Mare ajutor pentru ei că și-au descoperit  asemenea talente, mare bucurie pentru noi că ne putem bucura de prea plinul lor creativ. Aveți dreptate domnule Dragnea, nu trebuie, să vă temeți de pușcărie, în curând se va înființa Uniunea Scriitorilor  din pușcărie. Și ce e rău?

Dracu* nu este așa de negru VII

        Câteva zile mai târziu, patru dintre cei cinci subalterni, cu hârtiile în față în care se găseau situațiile la zi a lucrărilor, erau în biroul Olgăi. Toți aveau întipărită pe față îngrijorarea, nici unul nu se aștepta să primească laude din partea șefei. Singurul, dezinvolt, era Eugen, în fața lui nu se găsea nici o foaie de hârtie.

    Olga era îmbrăcată  într-o rochie fără decolteau cu croială la baza gâtului, legată cu un cordon pe mijloc, era o rochie tip sac mai lungă cu un lat de palmă de la genunchi în jos, cu părul strâns coc în creștetul capului, privea cu ochi neutrii foiala colegilor săi. Simțea tensiunea și teama lor, o bucura puterea, de mult voia răzbunarea, era o frondă împotriva masculilor gata oricând să-și bată joc de femei.

           -Cine începe? Glasul șefei era grav, hotărât și tiranic

           -Eu, fiindcă nu am ce prezenta, fiind șef, am coordonat lucrările celorlalți.

           -Imediat văd ce ai coordonat. George, spune-mi doar dacă ai avut un termen de predare a lucrării și dacă ești în grafic, acest lucru e valabil pentru toți.

           -Da, am avut, termenul e depășit cu 6 luni de zile.

           -Lucrarea mai este de actualitate?

           -Da, beneficiarul ne presează zilnic.

      -Spuneți-mi dacă vreunul dintre voi  este cu lucrarea în grafic. Liniște totală. Olga a privit amenițător asupra tuturor. De azi aveți la dispoziție treizeci de zile să terminați proiectul. Cine nu este gata, în a treizeci și una zi își va depune demisia, sau va fi demis. Mâine veți primi câte o circulară internă ca o primă sancțiune, în care vi se vor reaminti aceste condiții. Prin această circulară patronul se pune la adăpost în vederea unor eventualele contestații în cazul în care vi se vor desface contractele de muncă. Sper să nu ajungem aici, dar e bine să știți. Propuneri, cine poate face anumite sugestii? Eugen, te vei ocupa de trei oameni cu tine cu tot, eu mă voi ocupa de Sorina și de Petruș, în plus vă voi sta la dispoziție tuturor pentru eventualele discuții pe temele date. Eugen a înlemnit când Olga a anunțat că va lucra cu ing. Petre Petruș. Acesta era un tânăr de treizeci de ani, șaten, cu părul castaniu, pieptănat cu cărare într-o parte, ochii căprui, sprâncenele, îngrijite, erau pensate discret și frumos arcuite, nasul drept și buzele senzuale, bărbia semirotundă, cu trupul frumos lucrat în cele patru ore pe care le petrecea săptămânal în sala de antrenament. Acum, plecați! Vă rog, să vă dați tot interesul, patronul nu câștigă nimic din demiterea voastră, preferă să rămâneți în serviciu, să vă dea prime, iar voi să vă faceți treaba. Sorina, te rog, să rămâi! Vă rog să rețineți că sunt la dispoziția voastră oricând aveți nevoie, nu contează ziua, sau ora. Pe rând, cu capul în pământ, au părăsit încăperea, doar Eugen plin de el, sfida pe toată lumea. De fiecare dată când îl vedea plecând, Olga avea impresia că Eugen ia o bucățică din inima ei.

            -Sorina, crezi că e grea tema pe care o ai? 

            Fata cu ochii umezi ca ai unui ied când simte cuțitul măcelarului, a privit-o în ochi pe Olga:

           -Nu știu, îmi este teamă, nu am lucrat nimic până acum, de fapt nici unul nu a progresat. Ce mă fac doamnă? Sunt gravidă, nu vreau să rămân fără serviciu, cel care m-a lăsat gravidă nu vrea să mai știe de mine. Va trebui să mă judec pentru pensie alimentară, paternitate, umilință. Dacă am serviciu, îl las în plata Domnului. Fața fetei s-a luminat, sunt sigură că pot, oare, mă puteți ajuta? Nici Eugen, obrajii fetei s-au înroșit când a pronunțat numele lui, Olga nu a scăpat amănuntul, în multele ore petrecute peste program, nu a găsit vreo idee, deși eu am avut câteva, chiar mi se păreau geniale, însă el le-a respins pe  toate.

.         -Te rog, să mergi la birou să faci o schiță în care să-mi prezinți ideile tale. Vreau să facem lucrarea în două săptămâni. Spune-mi, te rog, Petruș ce fel de om este?

            -Un băiat liniștit, poate prea liniștit și prea inteligent. De câteva ori a prezentat ideile sale șefului, cel care a fost, obrajii Sorinei s-au îmbujorat din nou, Olga s-a făcut că nu observă, acesta nu le-a luat în seamă. Cred că este ceva în neregulă cu comportamentul lui Eugen. Vreau să-ți mai spun ceva, gașca lui Eugen din călugăriță nu te scoate.

            -De ce? Olga era curioasă să afle părerea celorlalți despre ea.

        -Spun că mergi cu bluzele încheiate până la gât, iar fustele depășesc lungimea cu mult peste genunchi, te suspectează că ai avea picioare urâte.

         -Când îi mai auzi vorbind așa, să le spui că pe mine mă interesează serviciul și nu fac paradă. Deasemenea, transmite-le, să nu uite că peste 14 zile lucrătoare avem prima evaluare, aceasta va conta în eventualitatea nerezolvării sarcinilor trasate la rezilierea contractului de muncă. Mai spune-le că astăzi merg la facultate pentru a discuta cu viitorii absolvenți despre oportunitățile de aici. În concluzie, pe toți trebuie să-i frigă scaunul.

             -Doamnă, patronul vă roagă să mergeți în biroul domniei sale.

             -Mulțumesc Maria, de acum, vă rog pe amândouă, să-mi spuneți Olga.

             -Am înțeles, doamnă!

          Olga și-a luat de pe birou mapa pentru patron, aici avea un dosar pe care îl completa zilnic, pentru ca la orice oră să poată ști situația biroului de Cercetare-Proiectare. Imediat ce a intrat în biroul asistentelor una dintre ele, erau trei, s-a ridicat și a anunțat șeful de venirea Olgăi.

               -Te rog, de acum, să nu mă mai anunți, Olga poate intra în biroul meu oricând și indiferent cu cine sunt.

              -Ai aici situația la zi cu sarcinile trasate precis pentru fiecare inginer în parte, și-a început Olga raportul. Vreau ca peste 20 de zile să avem tehnologia elaborată pentru caroseria noii mașini, tabla va fi subțire, în schimb va fi foarte rezistentă la lovituri și se va ambutisa foarte bine. Sunt hotărâtă să dau afară toate jigodiile, au mâncat luni de zile pâinea degeaba.

              -Olga, te susțin în tot ceea ce faci, ai grijă doar la Eugen, e susținut asiduu de Sonia. Trebuie să avem probe, bune și solide, în mână când îl vom da afară. Codruț Pupezescu o privea cu nesaț pe Olga, mirosul de iasomie, pe care îl răspândea femeia, îl incita. Simțea că venirea Olgăi în societate lui va aduce un suflu nou, îi plăcea implicarea și determinarea ei. Totodată îi plăcea felul ei de a fi direct, hotărât și stăpână întodeauna pe situație.

              Mai erau cinci zile până când trebuiau terminate lucrările. Olga a apăsat pe buton, imediat Maria cu agenda în mână a băgat capul pe ușă:

                -Te rog să-l chemi pe Eugen Zambilă, să vină imediat cu situația lucrărilor, iar tu să-mi faci legătura cu beneficiarul. Hai repejor Maria. Cinci minute mai târziu, Eugen, mândru și plin de el, ca unul care deținea un mare secret despre șefa lui, a intrat în birou. S-a trântit în fotoliul din fața biroului iar picioarele le-a întins pe birou, unul peste altul. După o lungă tăcere, Eugen, plictisit, a interpelat-o pe Olga:

                -Am treabă, de ce m-ai chemat, îți era dor de mine? Sunt aici pentru tine-n orice moment. Olga a ridicat ochii din hârtiile pe care le adusese Eugen, apoi s-a uitat la el plictisită. S-a ridicat de pe scaun, a ocolit biroul și s-a oprit în dreptul lui:

              -Te rog să-ți iei picioarele de pe biroul meu, iar în fața unei doamne să ai o poziție cuviincioasă.

                  -Dacă am limbariță, e posibil, ca o anumită doamnă să sufere.

                 -Mă ameninți? Atât de josnic poți fi? Ești un gunoi! Nu ați lucrat nimic, mai sunt cinci zile, ce se întâmplă?

                  -Nu sunt buni de nimic, eu am vrut să-i dau de mult afară însă mi-a fost milă de ei.

                  -De ce nu mi-ai spus până acum că nu ați avansat cu lucrarea?

                  -Știi ceva? Le-am spus băieților că te am la degetul mic și nu vei sufla un cuvânt despre noi, i-am asigurat că nu este nevoie să se spetească cu munca, fiindcă tu, în grija față de imaginea ta, vei munci singură și vei rezolva partea noastră de lucrare. Tu vei duce lucrarea la capăt! Eu și băieții mei, pe care i-am pus în tema cu mica noastră aventură, vom privi. Ne vom uita cum vei munci tu, sclifosita de Sorina și frumușelul Petruș. Am încredere că veți face treabă bună. 

             „Ce-i va folosi omului, se gândea Olga amintidu-și două versete din Evanghelia lui Matei, dacă va câștiga lumea, iar sufletul său îl va pierde?” 

          Întreaga noastră existență este așezată între alb și negru, între bine și rău, între lumină și întuneric, între Dumnezeu și Dracul. Eugen se așezase în partea întunecată a perceperii, în partea rea a existenței, intrase în armata Diavolului ca un veritabil discipol. Olga ar fi vrut să-l ajute să poată trece peste această încercare trimisă de Satana. Nu se speria de machismul lui, Dracu' îl întărâta să împroște cu noroi femeia care nu-i făcuse nici un rău. Femeia care, fascinată de prezența și îndemnurile pline de promiscuitate, se refugiase în brațele lui vrând pentru o clipă să evadeze dintr-o viață trăită alături de o bestie care avea rolul de soț, într-o căsnicie în care violența era singurul mod de a dialoga. Olga nu regreta ceea ce făcuse într-un moment în care a vrut cu tot înadinsul să evadeze din cotidianul ticăloșit în care trăia alături de bărbatul ei.

                Nu avea altă opțiune combinatorie. Cum ar fi: un pic cu Satana restul cu Dumnezeu. Ajunsese în momentul unde da, era da, iar nu, era nu.  Pentru asta era hotărâtă să-l înfrunte pe Eugen, nu voia să cedeze în fața șantajului său ordinar. Era viața ei și voia să și-o asume fără rezerve. Nimeni pe lumea asta nu este fără de păcat.

           Se va spovedii în fața lui Dumnezeu, asumându-și totul în fața colegilor, folosindu-i ca duhovnici al ei. 

                   -La un moment dat mi-ai spus că vrei să vorbim, că ți-aș fi dragă, acum ce s-a întâmplat?  

               -Ai dat buzna peste mine, m-ai umilit în fața colegilor, eu eram Dumnezeul lor, tu m-ai coborât de pe soclul meu, m-ai distrus. Stai liniștită! Ți-a venit rândul. Eugen avea privirea rătăcită, ochii înroșiți ca ai unui taur în arenă.

                   -Ieși afară din biroul meu. Nu îmi este teamă de tine și nici de calomniile tale.

                    Eugen a părăsit biroul mușcându-și buzele, simțea că pierde războiul cu Olga. 

                Lumina biruia întunericul, pentru Olga, în orizont, apăreau ciucurii zorilor unui nou început. Întâi trebuia să lupte cu răul ivit, să-l distrugă, apoi purificată să revină la viața normală.

                    -Maria, cheamă inginerii din grupa lui Zambilă să vină urgent aici, ai înțeles? Imediat!

                 Puțin mai tîrziu inginerii Zurlea și Cioflină au intrat în biroul șefei. 

                   Olga i-a privit cu un ochi aspru, după care i-a poftit să ia loc:

                 -Domnilor, peste cinci zile este sorocul lucrării, voi nu ați lucrat nimic, de ce?

                  -Am avut câteva idei, chiar bune, zic eu, dar Eugen nu le-a luat în seamă, a zis să nu ne batem capul fiindcă: „Olga îmi va mânca din palmă, știu multe despre ea”.

                -Voi v-ați culcat pe urechea aia? Măi băieți, v-am spus din prima zi că lucrăm într-o societate privată, patronul ne plătește să-i aducem profit, altfel nu are de unde plăti toate cheltuielile pe care le are. Văd că nu am fost înțeleasă, peste cinci zile, cine nu a lucrat, zboară! E clar?

                 -Da, dar atunci Eugen va vorbi.

                 -Ce să spună? Ce secrete mari deține, tu le știi?

              -Da, ne-a povestit cum i-ai picat în brațe ca o găină care se împiedică prin ogradă când i se face de cocoș.

               Olga s-a uitat la ei liniștită, nici un mușchi nu-i tresărise când îl auzise pe Cioflină, cu glas aspru le-a spus:

              -Nu întodeauna-n viață drumurile sunt netede, mai sunt și denivelări, e posibil să te împiedici de o asemenea denivelare. Nu îmi este teamă de el. Până când veți pleca diseară de la serviciu să-mi aduceți ideile voastre așternute pe hârtie cu bibliografie și tot ce găsiți, ne întâlnim aici la ora trei. Sunteți liberi, faceți cum vă spun și veți avea serviciu, luați-vă după Eugen și veți pierde. Apropo, cum m-ați botezat? Călugărița?

            -Da, a fost o glumă pentru că umbli cu bluzele  încheiate sub bărbie și fustele tăiate mai jos de genunchi, inginerul Marian Cioflină s-a înroșit tot și a pus capul jos.

             -Bine băieți, ne întâlnim la ora trei, așa vă veți salva, dacă vreți. Cei doi ingineri au părăsit încăperea contrariați, Marian i-a zis lui George:

              -Mă, ar fi bine să facem cum zice Olga, altfel rămânem fără serviciu, unde mama naibii ne mai angajăm  pe un salariu atât de bun?

              -Ai dreptate Mariane, dă-l naibii pe Eugen, Olga e stăpână pe ea. Hai să tragem tare și la trei să mergem cu o situație frumoasă, susțin ideile tale, să facem o simulare pe calculator, apoi mergem la ea.

             Timpul a trecut, iar termenul de predare a lucrărilor se împlinise, Olga venise la serviciu cu mult timp înaintea celorlalți. Birourile erau goale, s-a așezat în fotoliul din fața biroului picior peste picior, de așa natură încât, cine intra în încăpere primul lucru care îi sărea în ochi era frumoasa pulpă dezgolită a piciorului până aproape de coapsă. Îmbrăcase pentru acea zi o fustă scurtă, o bluză cu un decolteu adânc, generos, care lăsau o parte a sânilor rotunzi și tari la vedere, cealaltă parte se puteau ghici ușor prin bluza transparentă. Nu era machiată, doar buzele roșii de la mama natură aveau puțin ruj de calitate. Când a plecat de acasă mama ei a întrebat-o:

             -Olga de ce te-ai îmbrăcat așa? Nu este prea provocator?

           -Ba da mamă, oamenii de la birou m-au poreclit Călugărița, am să le demonstrez că nu sunt o călugăriță, și că o femeie deșteaptă se poate îmbrăca cum vrea, deșteptăciunea stă în cap și nu în lungimea rochii sau în adâncimea decolteului. O bătaie discretă în ușă și un glas plăcut s-a făcut auzit :

             -Bună dimineața! Vrei să-ți fac o cafea?

          -Da Mariana, bună dimineața! una mare și amară. Urmărește când vin băieții să se prezinte urgent la mine. Maria să meargă la Patron să-l întrebe dacă vrea să participe la ședința de lucru, aceeași întrebare să o pună și Soniei.

          Pupezescu, de cum a intrat în birou, a rămas înlemnit de frumusețea expusă în fața lui. Olga era adâncită în citirea unor hârtii, nu l-a auzit când a intrat. Codruț a luat loc în capul mesei de ședință, apoi a început să răsfoiască niște hârtii dintr-o mapă, însă privirea îi aluneca tot timpul în decolteul inginerei. Rând pe rând cei care trebuiau examinați au intrat în birou, bărbații au rămas blocați la vederea Olgăi, nu se așteptau să o vadă îmbrăcată așa de îndrăzneț, a tresărit până și inimile Sorinei și Soniei. În tot acest timp Olga nu și-a schimbat poziția picioarelor, lăsându-le expuse în toată splendoarea lor și nu a ridicat capul dintre hârtii. Adevărul era că nu citea nimic, voia doar să le arate ceea ce își doreau de mult să vadă și să-i lase să admire fără să se simtă stingheriți de privirea ei. A vrut să demonstreze tuturor că nu are nimic  în comun hainele cu sarcinile de serviciu și relațiile  de subordonare.

          -Gata, suntem toți? Bine. Domnule Pupezescu așa cum  am promis în momentul angajării, azi e termenul de predare a lucrării. Putem preda beneficiarului cea mai mare parte din proiect, poate să înceapă construcția și testele la caroseria mașinii cu capotă cu tot, urmând ca în termen de zece zile să predăm și calculele pentru noile jante. Trebuie să evidențiez în mod deosebit pe Sorina și Petruș care au făcut eforturi uriașe, dar și pe George și Marian care în ultimele cinci zile au lucrat cât în douăzeci de zile, au promis că în cel mult zece zile de aici înainte sunt gata și celelalte proiecte. Un caz special este inginerul Zambilă Eugen, nu cunosc motivele pentru care nu a vrut să lucreze.

             -Eugen, ce s-a întâmplat, de ce nu ai lucrat? Pe ce naiba să te plătesc acum?

             -Lasă șefu că mă plătește Olga din salariul ei, doar nu mă lasă tocmai pe mine să mor de foame. Privirea lui Eugen trufașă și disprețuitoare a căzut ca un bolovan asupra femeii.

         Olga a primit cuvintele și privirea bărbatului cu un zâmbet enigmatic în colțul buzelor. S-a aplecat pe masă, adunând privirile tuturor în decolteul ei. Poftele carnale au făcut mințile bărbaților să fiarbă, în încăpere mirosea puternic a testoteron, toți o doreau, fiecare o voia pentru el. Sonia privea scena cu dispreț, iar Sorina cu admirație. Fără să schimbe poziția corpului Olga a început să vorbească:

          -Într-o dimineață am plecat la piață, seara fusesem bătută crunt de soțul meu care era violent și bețiv, eram vulnerabilă, îmi doream un umăr de bărbat pe care să plâng, un braț care să mă cuprindă, să mă mângâie, să simt că încă sunt femeie și nu un sac de box pentru un nemernic ce se numea tatăl copiilor mei. Voiam să pot plânge, să plâng mult, să-mi plâng tot amarul anilor petrecuți lângă o brută. Am întâlnit atunci un bărbat, am fost cu el, mi-am descătușat sufletul și trupul amândouă prea încorsetate până atunci. Din păcate, timpul a dovedit că și acest bărbat era la fel de josnic ca acela pe care l-am avut de soț. Olga s-a îndreptat, s-a rezemat de scaun, apoi a continuat. Marian și George în zece zile vreau lucrarea, puteți lucra și cu Sorina și Petruș, pentru orice nelămurire veniți la mine oricând. Eugen Zambilă de acum ești la dispoziția patronului, în locul tău am testat un absolvent din acest an, e o capacitate. Pentru întârzierea lucrărilor Marian și George vor fi sancționați cu avertisment.

               După cum vedeți nu sunt o călugăriță, însă nu stau să-mi etalez picioarele și sânii la serviciu, de mâine voi veni cu vechile haine. Frumusețea unei femei  nu stă în lungimea fustei, ori adâncimea decolteului, ci în modul ei de a fi, de a ști să lucreze cu ceilalți.

           -Pe Eugen îl iau în departamentul meu, Sonia o privea pe Olga cu superioritate, aștepta ca aceasta să-i reproșeze ceva. Olga cu zâmbetul ei fermecător a spus doar atât:

               -Mulțumesc Sonia, m-ai scăpat de o povară!

Dracu* nu este așa de negru VI

  

 Rămasă singură, după plecarea Soniei, Olga se gândea la noua oportunitate ivită. Suferise mult, răbdase totul cu stoicism, cu o anumită resemnare, privea viața ei searbădă ca pe o fatalitate din care nu putea să evadeze. Se vedea prinsă în propria cochilie, în propriile reguli nescrise, însă respectate. Nu vedea eliberarea din chingile unei căsătorii distruse. Nu găsea luminița călăuzitoare care să o smulgă de lângă tiranul care o chinuia ceas de ceas și clipă de clipă. Nu vedea zorii care să-i mângâie privirea unei noi zile, a unei noi renașteri. Doar un gest plin de păcat, un gest în care Diavolul însuși își avusese rolul lui, un rol la început promiscuu, care însă a încurajat-o să rupă rupă lanțurile înrobirii fizice și sufletești.

A avut puterea să-și înfrunte călăul, a învins prin propria suferință, și-a spălat păcatul prin chinurile la care era supusă, nu a capitulat în fața schingiuirii fizice, era pornită pe un drum din care violența sălbatică nu o mai putea întoarce. 

     Mama-sa, îngrijorată, a intrat în sufragerie, ușor, să nu-i tulbure gândurile. Olga a ridicat ochii spre ea.

      -Fata mea ce se întâmplă cu tine, de mult nu te-am văzut cu ochii așa veseli, ai chiar și un zâmbet pe față.

     -Mamă, doamna, care abia a ieșit  din casă, este nebuna de Sonia, a venit să-mi facă propunerea să lucrez alături de ea la firmă. Voi accepta în condițiile mele. Până la urmă chiar dacă sunt femeie de serviciu, câștig o grămadă de bani. Am un venit stabil, dacă au nevoie de mine vor trebui să mă plătească. Nu voi accepta să am un salariu mai mic decât al Soniei și nici să-i fiu subalternă. Trebuie să joc tare, e cartea vieții mele, voi negocia la sânge. Dacă nu aveam serviciu, era altceva, eu deja sunt obișnuită aici unde lucrez, de bani nu mă pot plânge. Sonia își va primi lecția pentru toate umilințele la care m-a supus de-a lungul acestui an. Ai încredere-n mine, nimeni nu va mai profita de fata ta. 

        Marina a pupat-o pe frunte, apoi a plecat în camera ei. 

      Olga a răsfoit până spre miezul nopții, niște reviste de specialitate, despre rezistența materialelor. Înserarea pășise demult, agale, pe poteci de ape. Luna sfioasă, sub malul nețărmurit al cerului, se dezbracă de razele albe și reci. Florile mustesc de tăcere în liniștea nopții. Gândurile îi zburaseră într-o altă dimensiune.

        „-Intră, a răspuns Olga bătăii din geam, însă nimeni n-a dat semn. Când a deschis fereastra, doar candela nopții aștepta rugăciunea încă nerostită.” Somnul, unul lin și fără vise, a cuprins-o pe nesimțite. Acolo, ghemuită în fotoliu a dormit până dimineața când s-a trezit odihnită și cu mare poftă de viață. Era prima zi de după renașterea sa ca om cu dorințe, vise și speranțe.

         A plecat la serviciu ca în oricare dimineață. Maria, după ce au discutat programul pentru acea zi,  a mers să măture scara vecină, urmând apoi să vină să o ajute cu apartamentele. 

         Olga a început curățenia cu apartamentul Soniei. A descuiat ușa, a intrat în apartament și, la fel ca o mașină robotizată, a început, ca de fiecare dată, să șteargă praful din hol și baie. I s-apărut că aude voci în sufragerie, a deschis ușa, nu mică i-a fost mirarea când a văzut că pe canapea se afla un bărbat, iar cu spatele spre ușă era Sonia care căuta ceva în bibliotecă.

       -Intră Olga, glasul Soniei era blând și afectuos, dispăruse scorpia, Sonia era caldă, avea și un zâmbet chinuit în colțul buzelor, Olga nu mai recunoștea în Sonia femeia de până ieri cu sufletul plin de ură care picura venin la fiecare deschidere a gurii. A rămas în ușă încă reticentă la mierea amară pe care o avea Sonia. Îți prezint pe domnul Pupezescu Codruț patronul firmei unde lucrez, a continuat gazda. Domnul Pupezescu, după ce i-am explicat cum ai rezolvat tu problema care ne chinuise pe noi două luni, a devenit brusc interesat de tine.

         -Doamnă, i-ați explicat domnului Pupezescu toată scena, sau doar faptul că ați găsit  rezolvarea la o problemă spinoasă?

        -Nu, nu i-am explicat, pentru restul mă simt vinovată și îți cer scuze. M-am purtat ca și cum aș fi fost alfa și omega, iar între cele două litere nu mai era nimic în afară de mine, încă o dată, iartă-mă!

     Va fi greu să te iert, gândea Olga pentru sine, nu-ți cerusem nimic, mi-am făcut treaba cu conștiinciozitate, convinsă fiind că nu o fac în zadar și că sunt remunerată pentru munca depusă, însă mai cerusem ceva: să mă privești ca pe un om, nu ca pe o scârboasă gâză pe care îți repugnă să o vezi. Pentru asta nu te voi ierta niciodată. Îi voi cere Domnului Dumnezeu să mă ierte pentru patima mea care-mi poate roade sufletul, îi mai cere deasemeni să mă întărească pentru a depăși această suferință morală.  

          -Fetelor, glasul patronului era blând, dar hotărât, vă rog, să mă ascultați. Am adus adus aici câteva probleme luate de la Facultate mi le-a dat un profesor universitar, ele sunt greșit rezolvate, ți le las trei zile, dacă după trei zile nu am rezultatul, discuțiile dintre noi nu vor mai fi reluate, dar dacă, le voi primi mai înainte de soroc, începem negocierile.

         -Olga, te rog, să iei loc în fotoliu. Codruț dă-mi hârtiile să le înmânez candidatei noastre. Odată cu testele Sonia a pus și o mică măsuță în fața Olgăi. Fata a luat primul test s-a uitat pe el, a intuit unde este greșeala, apoi l-a pus de-o parte și a început să-l verifice pe cel de-al doilea, testele nu erau chiar cele mai grele, rezolvase multe în facultate în timpul seminariilor. Pupezescu privea cu neîncredere pe Olga, modul cum ea punea deoparte testele după o scurtă evaluare, îl făcea să creadă că nu va ști să descopere greșelile.

          -Domnule Pupezescu, sper că domnul profesor va dat și rezolvarea testelor.

          -Este adevărat, dar nu ți le pot arăta până nu le rezolvi tu.

         -Bineînțeles, pentru dumneavoastră e important să mă puteți verifica. Testele acestea vi le rezolv în două ore plus, minus, câteva minute.

         -Aici voi sta liniștit două ore. Aștept, cu nerăbdare să văd minunea. Profesorul m-a asigurat că un inginer mediu ca pregătire nu le poate rezolva în mai puțin de trei zile, mi-a mai spus ceva, dar despre asta vorbim mai târziu.

         -Olga, te rog să mergi cu mine în birou, acolo vei avea liniște, îți aduc o cafea și te las să lucrezi.           După plecarea Soniei, Olga a început, să lucreze. A urmărit șirul de calcule, apoi a luat o coală de hârtie a scris problema neglijând celelalte calcule. Cu foaia de hârtie în față și subiectul scris pe ea, s-a revăzut în aula facultății ca studentă. După două ore și 17 minute, Olga a intrat în sufragerie cu rezolvarea corectă a problemelor.

         -Poftiți sunt gata, am întârziat puțin, au fost mai grele, decât mă așteptam. Verificați-le!

         -Nu le verific, domnul profesor și-a amintit de tine, mi-a spus că ai fost  cea mai bună studentă  pe care a avut-o. Tot domnia sa mi-a spus că vei rezolva problemele în două ore. Postul este al tău, spune-mi care îți sunt pretențiile.

         -Domnule Pupezescu...

         -Codruț, te rog să-mi spui Codruț.

        -Domnule Pupe..., scuze, Codruț, vreau să am un salariu mai mare ca al Soniei cu un leu, doi, nu contează, dar să fie mai mare, a doua condiție pe care o pun este ca ea să nu fie șefa mea. Sonia a rămas cu gura căscată privind la Olga cu câtă seninătate impunea condițiile angajării sale.

          Venise ziua Z, ziua în care se putea răzbuna pe Sonia. De mult timp își dorea un moment în care femeia din fața ei să se simtă mică, prea mică în fața celei pe care o umilise de fiecare dată când o întâlnise. Olga jubila, gustul victoriei era dulce ca mierea. Victoria era doar pe jumătate, pentru a fi deplină, trebuia ca patronul să fie mulțumit de prestația ei profesională.

       -Sunt de acord cu toate condițiile puse, de mâine vei avea mașină de serviciu fără șofer, tu o conduci. Pupezescu s-a ridicat de pe scaun, a mers lângă Olga, i-a strîns mâna, a îmbrățișat-o, apoi s-a adresat Soniei:

          -Te rog, să ne faci o poză, vreau să imortalizăm momentul. Sper să avem o lungă colaborare. Vei lucra într-un departament separat de al Soniei, va fi unul de cercetare, tu vei fi șefa departamentului. Vei avea  două asistente și cinci tineri ingineri în subordine, patru sunt bărbați și o femeie. De mâine să începi formele pentru angajare. Astea sunt hârtiile, te angajam și fără test, recomandările domnului profesor și patronul flutură o hârtie cu semnătura universitarului, erau suficiente, am vrut doar să mă conving de justețea laudelor, de aceea am insistat, să-mi dea aceste probleme pentru tine. Este posibil să se creeze o anumită animozitate între colegi, cel care a condus departamentul până astăzi, nu știe că va fi înlocuit, îi voi comunica eu când ajung la birou, deltfel nu îi voi lua din salariul, este un bun inginer, însă cred că are o anumită autosuficiență. 

          -Credeți că e bine cum procedați? Nu aș vrea ca din cauza mea să sufere cineva.

         -Nu fac acte de caritate, nu au fost în stare să rezolve aceste probleme împreună cu Sonia, admit că ea este inginer IT, dar ceilalți sunt ingineri constructori. Cel mai bun trebuie să conducă pentru a putea verifica și îndruma pe ceilalți. În firma asta sunt banii mei, nu ai statului, sau ai voștri. Prin urmare eu decid ce este bine și ce nu este bine pentru buzunarul meu. O greșeală mă costă.

         -Codruț, voi începe peste trei zile, de fapt azi e miercuri, luni mă prezint la serviciu, vreau să las lucrurile în ordine aici.

          -Azi nu vreau să mai faci curățenie în apartament, până luni când va veni altă fată rămâne așa, tu îți vei primi bani inclusiv pentru ziua de vineri. Sonia încerca să fie mărinimoasă, dar, fără să-și dea seama, îi vorbea cu un ușor dispreț.

        -Sonia, era prima dată când îi spunea pe nume, femeia a tresărit auzindu-se strigată astfel, din acest moment contractul nostru a încetat, de astăzi, începând, o vei plăti pe Maria. Ea se va ocupa de curățenia apartamentelor și a scărilor. Dacă nu mai aveți treabă cu mine, mă retrag .

        -Olga, nu mă întrebi ce salariu vei primi? Codruț credea că, emoționată fiind pentru primirea postului, Olga uitase să întrebe esențialul, cât va câștiga.

Fata s-a întors din drumul spre ușă și privind în ochii Soniei a spus:

          -Dacă e mai mare ca al ei, este bun. Nu-mi pasă cât e. Apoi a făcut stânga împrejur și a părăsit, cu capul sus, apartamentul.

        Olga a căutat-o pe Maria, a găsit-o în apartamentul lui Augustin, i-a povestit tot ce s-a întâmplat, apoi a rugat-o să apeleze la Florica să o ajute la curățenie. Iar de mâine să lucreze tot cu ea, sau dacă are pe altcineva, e treaba ei cum se organizează.

         -Voi fi eu angajată? Maria încă nu realiza că va avea asigurare și toate celelalte drepturi.

         -Da Maria, merg să o anunț pe Elena Truică de plecarea mea.

      Lucrurile au mers așa cum credea Olga, deși la un moment dat i s-a părut că Elena ar fi vrut să aducă un om de-al ei, până la urmă a rămas hotărât ca Maria să fie noua angajată și să-și ia ca ajutor pe cine crede ea că se poate baza. Seara a mers să-și plătească întreținerea pentru apartament și să mulțumească Emiliei Oprescu pentru ajutorul dat.

       -Cine intră la mine-n birou! Ce faci iubire? Nu te-am văzut de un an de zile. Emilia era plăcut surprinsă de prezența femeii. S-a ridicat din scaun și cu brațele întinse a venit în întâmpinarea musafirei.

     -Am fost prinsă cu munca. Acum am venit să-ți mulțumesc pentru ajutorul dat într-un moment de răscruce. Olga s-a apropiat de Emilia și a sărutat-o încă odată pe obraji. S-a lăsat strânsă la piept de madam Oprescu, apoi delicat s-a eliberat din strânsoare și fără grabă a plecat spre ușă.

       -Nu mai stai? Fac două cafele și mai povestim.

     -Nu Emilia, am treabă, de luni am un nou loc de muncă conform cu pregătirea mea și am multe lucruri de rezolvat.

Era singură în noaptea ce tocmai căzuse în liniște peste oraș. Farurile mașinii croia un petic de drum prin semiîntunericul nopții. Ar fi vrut să oprească motorul, făcea prea mult zgomot, putea trezi din somn stihiile nopți ce dormeau neadormite în brațele dezvelite ale demonilor risipiți peste tot și pe aiurea.

        A intrat în casă cu fața radioasă, în drum oprise și cumpărase pentru copii, dar și pentru mamă-sa, fructe și o tabletă de ciocolată fină.

         Cum a văzut-o, Marina a început să-i pună întrebări.

         -Te-au căutat ăia, ai vorbit cu ei, sau scorpia ți-a pus bețe-n roate?

         -Nu mamă, nimic din toate astea, sunt angajată, de luni încep serviciul. Am să merg cu taxiul la muncă.

         -De ce? Nu mergi cu mașina ta?

         -Nu mamă, îmi dau ei mașină.

         -Ce salariu îți dau, sper că nu ai acceptat minimul pe economie?

         -Nu știu cât voi câștiga.-

         -Cum, nu ai întrebat cu cât te va plăti? Mamă-sa era supărată, cum adică? Fata ei nu-și negociase salariul? Ea care fusese așa de deșteaptă în școală, acceptase să muncească pe cât îi arunca patronul? Ori era bine știut că stăpânii pe cât pot să ia zece piei de pe slugă.

        -Mi-a fost suficient să știu că va fi mai mare decât al scorpiei.

        -Așa de mult? Marina trecuse de la agonie la extaz.

        -De unde știi că e mult? Olga era uimită de cunoștințele mamei sale.

      -E simplu, 1000 de lei îți plătea ție lunar, plus chiria, întreținerea, utilității, etc. La cum huzurea sigur îi mai rămânea mulți bani.

       -Lasă, vom vedea noi.

    Luni dimineață cu toate hârtiile necesare angajării în mână s-a prezentat la biroul patronului Pupezescu Codruț. După ce și-a declinat numele, secretara imediat a anunțat patronul de sosirea sa.

     -Să intre. Codruț Pupezescu era un bărbat bine la cei 45 de ani ai lui. Înalt, cu umeri largi, privirea mândră, ochii negri, inteligenți și neastîmpărați, cu nasul coroiat și buzele subțiri ce acopereau o dantură albă și sănătoasă, cu un început de burtă care îi dădea un aer aristrocratic. Intră Olga, apoi către asistentă, cheamă te rog pe Eugen. Ia loc! După câteva minute în încăpere și-a făcut apariția cel chemat. La vederea lui Olga a părut că-și pierde echilibrul, a fost o amețeală de o fracțiune de secundă, apoi mândră cu o privire împietrită îl privea pe Eugen în ochi de parcă nu-l văzuse niciodată. Îl domina cu privirea, Eugen, după prima emoție, era gata să spună că se cunosc, dar când a văzut fața femeii nu a scos niciun sunet.

     -Eugen, ea este Olga, noua noastră colegă, de acum, așa cum deja te-am anunțat, ea va conduce departamentul de cercetare, te rog să-i acorzi tot sprijinul. De altfel va trebui să colaborați și să vă supuneți ei, așa cum până acum ți s-au supus ție. Departamentul trebuie să vină cu idei, altminteri nu-l voi mai putea finanța. Olga, să știi că Eugen a fost un zbir cu subordonații, așa să fii și tu! Acum, vă rog, să mergeți amândoi la locul vostru de muncă și tu să o prezinți oamenilor. Olga, aici ai tematica, materialul bibliografic îl aveți în birou, ce vă mai trebuie găsiți la biblioteca  Facultății. Spor la treabă!

       Cei doi au ieșit din birou, Olga s-a lăsat condusă de Eugen în departamentul de cercetare, ajunși la ușă, Olga l-a tras de mână pe Eugen și i-a șuierat la ureche:

      -Nu ne cunoaștem, dacă spui cuiva despre noi, te distrug, apoi cu zâmbet superior și amenințător a continuat, ai înțeles? Eugen a dat din cap afirmativ. Amândoi au intrat în birou zâmbitori. Eugen a trecut cu Olga prin dreptul fiecărui birou

     -Ing. Zurlea George, ing. Cioflincă Marian, ing. Petre Petruș, ăsta e biroul meu Eugen Zambilă și frumoasa noastră Sorina Pletea. Toți au dat mâna cu noua lor șefă, doar Sorina a îmbrățișat-o și i-a șoptit la ureche:

       -Sunt niște misogini, ai grijă cu ei.

      -Iar aici, Eugen a deschis ușa unui birou din sticlă cu draperi de jur împrejur, este biroul tău, aceste două fete din anticameră Maria și Mariana sunt asistentele tale și gata să-ți îndeplinească orice ordin, Maria e absolventă de filologie, iar Mariana este inginer constructor. Dincoace este biroul tău.

     -Maria adună-i pe toți în biroul meu. Olga a deschis ușa a intrat în birou, iar pe Eugen l-a lăsat în anticameră să intre cu restul personalului. S-a așezat confortabil în scaun, prin trup i-au trecut mii de săgeți, un fluture bezmetic alerga prin stomac, capul începuse să-i vâjâie ușor, mâna-i tremura pe pix, a strâns pixul în mână până ce l-a rupt. Gata cu emoțiile, ce dacă a stat el pe scaun, acum sunt eu aici și nu am nici o palpitație. 

        Nu conștientizase ce mare era dimensiunea spațiului pe care îl ocupa Eugen în sufletul ei. Nu realizase cantitatea iubirii care se adunase în timp. O durea fiecare celulă din care încerca să-l izgonească. O ardea toată ființa pe dinlăuntru. Mii de focuri nevăzute se declanșaseră în toată carnea ei, iar sângele era lava tuturor nestinșilor vulcani. Eugen era diavolul care o ademenise cu frumusețea lui animalică și cu sufletul îmburuienat. Era cel care o aduse la realitate, o realitate crudă în care fusese nevoită să sufere toată ticăloșia bărbatului-soț. Brațele nervoase și curioase ale lui Eugen îi exploraseră trupul și-i deschisese sufletul, buzele lui întinate de păcat rupseseră zăgazurile iubirii turpide. 

Fusese nevoie să se afunde în iad pentru a renaște, s-a trezit la viață trecând prin păcat. Suferința trăită lângă un om fără Dumnezeu care reușise să pângărească cu violența lui dragostea propriilor copii, o purificase de vina adulterului. Din adâncul sufletului a auzit clar vocea inimii: „ridică-ți pleoapele, zorii noii zile, ai noului început, vor să-ți mângâie privirea.” 

            A ridicat mâna și a mișcat-o de parcă ar fi vrut să se apere de o vedenie. „Nu-l iubesc, și-a spus Olga aproape cu voce tare. Nu-l vreau! Să plece din sufletul meu! Nu mai vreau să alerg la el ca la cel bun, este diavolul însuși și îl voi alunga din sufletul meu din inima mea cum și în pururea și veci vecilor. Amin! a mai spus aproape șoptit Olga cu ochii în lacrimi de la efortul făcut.” Fiindcă nu-i ușor să alungi o dată cu cel pe care-l iubești și o parte din inima ta. Dintr-o dată s-a simțit eliberată. Corpul s-a destins, privirea i s-a limpezit, gândurile s-au adunat. 

         -Luați loc, s-a adresat subalternilor care, la ordinul ei, se prezentaseră în birou, nu am să vă țin un discurs plicticos, nici nu am să vă dădăcesc, nu ăsta este rostul meu, eu vă spun doar atât: veți avea atribuții precise pentru fiecare în parte, cine nu își îndeplinește sarcinile, va avea salariul diminuat. Chestiunea e simplă, suntem plătiți dintr-un buzunar în care banii sunt bine numărați, dacă noi nu aducem, prin munca noastră, bani care să se întoarcă sub forma unui profit în acel buzunar, banii se vor termina, iar stăpânul buzunarului va da faliment, însă, să nu uitați că eu sunt aici să nu permit așa ceva.            -Vă gândiți, a continuat Olga, dacă vreunul dintre voi crede că nu va face față să-mi spună acum, mergem la patron și discutăm. Aveți termen de gândire trei zile, din cea de a patra stăm altfel de vorbă și acum la treabă! Până mâine la 12,00, a continuat Olga, vreau situația cu toate lucrările pe care le aveți, voi discuta cu fiecare în parte stadiul lucrărilor și care sunt carențele lor. Spor la treabă!