Dracu* nu este așa de negru VI

  

 Rămasă singură, după plecarea Soniei, Olga se gândea la noua oportunitate ivită. Suferise mult, răbdase totul cu stoicism, cu o anumită resemnare, privea viața ei searbădă ca pe o fatalitate din care nu putea să evadeze. Se vedea prinsă în propria cochilie, în propriile reguli nescrise, însă respectate. Nu vedea eliberarea din chingile unei căsătorii distruse. Nu găsea luminița călăuzitoare care să o smulgă de lângă tiranul care o chinuia ceas de ceas și clipă de clipă. Nu vedea zorii care să-i mângâie privirea unei noi zile, a unei noi renașteri. Doar un gest plin de păcat, un gest în care Diavolul însuși își avusese rolul lui, un rol la început promiscuu, care însă a încurajat-o să rupă rupă lanțurile înrobirii fizice și sufletești.

A avut puterea să-și înfrunte călăul, a învins prin propria suferință, și-a spălat păcatul prin chinurile la care era supusă, nu a capitulat în fața schingiuirii fizice, era pornită pe un drum din care violența sălbatică nu o mai putea întoarce. 

     Mama-sa, îngrijorată, a intrat în sufragerie, ușor, să nu-i tulbure gândurile. Olga a ridicat ochii spre ea.

      -Fata mea ce se întâmplă cu tine, de mult nu te-am văzut cu ochii așa veseli, ai chiar și un zâmbet pe față.

     -Mamă, doamna, care abia a ieșit  din casă, este nebuna de Sonia, a venit să-mi facă propunerea să lucrez alături de ea la firmă. Voi accepta în condițiile mele. Până la urmă chiar dacă sunt femeie de serviciu, câștig o grămadă de bani. Am un venit stabil, dacă au nevoie de mine vor trebui să mă plătească. Nu voi accepta să am un salariu mai mic decât al Soniei și nici să-i fiu subalternă. Trebuie să joc tare, e cartea vieții mele, voi negocia la sânge. Dacă nu aveam serviciu, era altceva, eu deja sunt obișnuită aici unde lucrez, de bani nu mă pot plânge. Sonia își va primi lecția pentru toate umilințele la care m-a supus de-a lungul acestui an. Ai încredere-n mine, nimeni nu va mai profita de fata ta. 

        Marina a pupat-o pe frunte, apoi a plecat în camera ei. 

      Olga a răsfoit până spre miezul nopții, niște reviste de specialitate, despre rezistența materialelor. Înserarea pășise demult, agale, pe poteci de ape. Luna sfioasă, sub malul nețărmurit al cerului, se dezbracă de razele albe și reci. Florile mustesc de tăcere în liniștea nopții. Gândurile îi zburaseră într-o altă dimensiune.

        „-Intră, a răspuns Olga bătăii din geam, însă nimeni n-a dat semn. Când a deschis fereastra, doar candela nopții aștepta rugăciunea încă nerostită.” Somnul, unul lin și fără vise, a cuprins-o pe nesimțite. Acolo, ghemuită în fotoliu a dormit până dimineața când s-a trezit odihnită și cu mare poftă de viață. Era prima zi de după renașterea sa ca om cu dorințe, vise și speranțe.

         A plecat la serviciu ca în oricare dimineață. Maria, după ce au discutat programul pentru acea zi,  a mers să măture scara vecină, urmând apoi să vină să o ajute cu apartamentele. 

         Olga a început curățenia cu apartamentul Soniei. A descuiat ușa, a intrat în apartament și, la fel ca o mașină robotizată, a început, ca de fiecare dată, să șteargă praful din hol și baie. I s-apărut că aude voci în sufragerie, a deschis ușa, nu mică i-a fost mirarea când a văzut că pe canapea se afla un bărbat, iar cu spatele spre ușă era Sonia care căuta ceva în bibliotecă.

       -Intră Olga, glasul Soniei era blând și afectuos, dispăruse scorpia, Sonia era caldă, avea și un zâmbet chinuit în colțul buzelor, Olga nu mai recunoștea în Sonia femeia de până ieri cu sufletul plin de ură care picura venin la fiecare deschidere a gurii. A rămas în ușă încă reticentă la mierea amară pe care o avea Sonia. Îți prezint pe domnul Pupezescu Codruț patronul firmei unde lucrez, a continuat gazda. Domnul Pupezescu, după ce i-am explicat cum ai rezolvat tu problema care ne chinuise pe noi două luni, a devenit brusc interesat de tine.

         -Doamnă, i-ați explicat domnului Pupezescu toată scena, sau doar faptul că ați găsit  rezolvarea la o problemă spinoasă?

        -Nu, nu i-am explicat, pentru restul mă simt vinovată și îți cer scuze. M-am purtat ca și cum aș fi fost alfa și omega, iar între cele două litere nu mai era nimic în afară de mine, încă o dată, iartă-mă!

     Va fi greu să te iert, gândea Olga pentru sine, nu-ți cerusem nimic, mi-am făcut treaba cu conștiinciozitate, convinsă fiind că nu o fac în zadar și că sunt remunerată pentru munca depusă, însă mai cerusem ceva: să mă privești ca pe un om, nu ca pe o scârboasă gâză pe care îți repugnă să o vezi. Pentru asta nu te voi ierta niciodată. Îi voi cere Domnului Dumnezeu să mă ierte pentru patima mea care-mi poate roade sufletul, îi mai cere deasemeni să mă întărească pentru a depăși această suferință morală.  

          -Fetelor, glasul patronului era blând, dar hotărât, vă rog, să mă ascultați. Am adus adus aici câteva probleme luate de la Facultate mi le-a dat un profesor universitar, ele sunt greșit rezolvate, ți le las trei zile, dacă după trei zile nu am rezultatul, discuțiile dintre noi nu vor mai fi reluate, dar dacă, le voi primi mai înainte de soroc, începem negocierile.

         -Olga, te rog, să iei loc în fotoliu. Codruț dă-mi hârtiile să le înmânez candidatei noastre. Odată cu testele Sonia a pus și o mică măsuță în fața Olgăi. Fata a luat primul test s-a uitat pe el, a intuit unde este greșeala, apoi l-a pus de-o parte și a început să-l verifice pe cel de-al doilea, testele nu erau chiar cele mai grele, rezolvase multe în facultate în timpul seminariilor. Pupezescu privea cu neîncredere pe Olga, modul cum ea punea deoparte testele după o scurtă evaluare, îl făcea să creadă că nu va ști să descopere greșelile.

          -Domnule Pupezescu, sper că domnul profesor va dat și rezolvarea testelor.

          -Este adevărat, dar nu ți le pot arăta până nu le rezolvi tu.

         -Bineînțeles, pentru dumneavoastră e important să mă puteți verifica. Testele acestea vi le rezolv în două ore plus, minus, câteva minute.

         -Aici voi sta liniștit două ore. Aștept, cu nerăbdare să văd minunea. Profesorul m-a asigurat că un inginer mediu ca pregătire nu le poate rezolva în mai puțin de trei zile, mi-a mai spus ceva, dar despre asta vorbim mai târziu.

         -Olga, te rog să mergi cu mine în birou, acolo vei avea liniște, îți aduc o cafea și te las să lucrezi.           După plecarea Soniei, Olga a început, să lucreze. A urmărit șirul de calcule, apoi a luat o coală de hârtie a scris problema neglijând celelalte calcule. Cu foaia de hârtie în față și subiectul scris pe ea, s-a revăzut în aula facultății ca studentă. După două ore și 17 minute, Olga a intrat în sufragerie cu rezolvarea corectă a problemelor.

         -Poftiți sunt gata, am întârziat puțin, au fost mai grele, decât mă așteptam. Verificați-le!

         -Nu le verific, domnul profesor și-a amintit de tine, mi-a spus că ai fost  cea mai bună studentă  pe care a avut-o. Tot domnia sa mi-a spus că vei rezolva problemele în două ore. Postul este al tău, spune-mi care îți sunt pretențiile.

         -Domnule Pupezescu...

         -Codruț, te rog să-mi spui Codruț.

        -Domnule Pupe..., scuze, Codruț, vreau să am un salariu mai mare ca al Soniei cu un leu, doi, nu contează, dar să fie mai mare, a doua condiție pe care o pun este ca ea să nu fie șefa mea. Sonia a rămas cu gura căscată privind la Olga cu câtă seninătate impunea condițiile angajării sale.

          Venise ziua Z, ziua în care se putea răzbuna pe Sonia. De mult timp își dorea un moment în care femeia din fața ei să se simtă mică, prea mică în fața celei pe care o umilise de fiecare dată când o întâlnise. Olga jubila, gustul victoriei era dulce ca mierea. Victoria era doar pe jumătate, pentru a fi deplină, trebuia ca patronul să fie mulțumit de prestația ei profesională.

       -Sunt de acord cu toate condițiile puse, de mâine vei avea mașină de serviciu fără șofer, tu o conduci. Pupezescu s-a ridicat de pe scaun, a mers lângă Olga, i-a strîns mâna, a îmbrățișat-o, apoi s-a adresat Soniei:

          -Te rog, să ne faci o poză, vreau să imortalizăm momentul. Sper să avem o lungă colaborare. Vei lucra într-un departament separat de al Soniei, va fi unul de cercetare, tu vei fi șefa departamentului. Vei avea  două asistente și cinci tineri ingineri în subordine, patru sunt bărbați și o femeie. De mâine să începi formele pentru angajare. Astea sunt hârtiile, te angajam și fără test, recomandările domnului profesor și patronul flutură o hârtie cu semnătura universitarului, erau suficiente, am vrut doar să mă conving de justețea laudelor, de aceea am insistat, să-mi dea aceste probleme pentru tine. Este posibil să se creeze o anumită animozitate între colegi, cel care a condus departamentul până astăzi, nu știe că va fi înlocuit, îi voi comunica eu când ajung la birou, deltfel nu îi voi lua din salariul, este un bun inginer, însă cred că are o anumită autosuficiență. 

          -Credeți că e bine cum procedați? Nu aș vrea ca din cauza mea să sufere cineva.

         -Nu fac acte de caritate, nu au fost în stare să rezolve aceste probleme împreună cu Sonia, admit că ea este inginer IT, dar ceilalți sunt ingineri constructori. Cel mai bun trebuie să conducă pentru a putea verifica și îndruma pe ceilalți. În firma asta sunt banii mei, nu ai statului, sau ai voștri. Prin urmare eu decid ce este bine și ce nu este bine pentru buzunarul meu. O greșeală mă costă.

         -Codruț, voi începe peste trei zile, de fapt azi e miercuri, luni mă prezint la serviciu, vreau să las lucrurile în ordine aici.

          -Azi nu vreau să mai faci curățenie în apartament, până luni când va veni altă fată rămâne așa, tu îți vei primi bani inclusiv pentru ziua de vineri. Sonia încerca să fie mărinimoasă, dar, fără să-și dea seama, îi vorbea cu un ușor dispreț.

        -Sonia, era prima dată când îi spunea pe nume, femeia a tresărit auzindu-se strigată astfel, din acest moment contractul nostru a încetat, de astăzi, începând, o vei plăti pe Maria. Ea se va ocupa de curățenia apartamentelor și a scărilor. Dacă nu mai aveți treabă cu mine, mă retrag .

        -Olga, nu mă întrebi ce salariu vei primi? Codruț credea că, emoționată fiind pentru primirea postului, Olga uitase să întrebe esențialul, cât va câștiga.

Fata s-a întors din drumul spre ușă și privind în ochii Soniei a spus:

          -Dacă e mai mare ca al ei, este bun. Nu-mi pasă cât e. Apoi a făcut stânga împrejur și a părăsit, cu capul sus, apartamentul.

        Olga a căutat-o pe Maria, a găsit-o în apartamentul lui Augustin, i-a povestit tot ce s-a întâmplat, apoi a rugat-o să apeleze la Florica să o ajute la curățenie. Iar de mâine să lucreze tot cu ea, sau dacă are pe altcineva, e treaba ei cum se organizează.

         -Voi fi eu angajată? Maria încă nu realiza că va avea asigurare și toate celelalte drepturi.

         -Da Maria, merg să o anunț pe Elena Truică de plecarea mea.

      Lucrurile au mers așa cum credea Olga, deși la un moment dat i s-a părut că Elena ar fi vrut să aducă un om de-al ei, până la urmă a rămas hotărât ca Maria să fie noua angajată și să-și ia ca ajutor pe cine crede ea că se poate baza. Seara a mers să-și plătească întreținerea pentru apartament și să mulțumească Emiliei Oprescu pentru ajutorul dat.

       -Cine intră la mine-n birou! Ce faci iubire? Nu te-am văzut de un an de zile. Emilia era plăcut surprinsă de prezența femeii. S-a ridicat din scaun și cu brațele întinse a venit în întâmpinarea musafirei.

     -Am fost prinsă cu munca. Acum am venit să-ți mulțumesc pentru ajutorul dat într-un moment de răscruce. Olga s-a apropiat de Emilia și a sărutat-o încă odată pe obraji. S-a lăsat strânsă la piept de madam Oprescu, apoi delicat s-a eliberat din strânsoare și fără grabă a plecat spre ușă.

       -Nu mai stai? Fac două cafele și mai povestim.

     -Nu Emilia, am treabă, de luni am un nou loc de muncă conform cu pregătirea mea și am multe lucruri de rezolvat.

Era singură în noaptea ce tocmai căzuse în liniște peste oraș. Farurile mașinii croia un petic de drum prin semiîntunericul nopții. Ar fi vrut să oprească motorul, făcea prea mult zgomot, putea trezi din somn stihiile nopți ce dormeau neadormite în brațele dezvelite ale demonilor risipiți peste tot și pe aiurea.

        A intrat în casă cu fața radioasă, în drum oprise și cumpărase pentru copii, dar și pentru mamă-sa, fructe și o tabletă de ciocolată fină.

         Cum a văzut-o, Marina a început să-i pună întrebări.

         -Te-au căutat ăia, ai vorbit cu ei, sau scorpia ți-a pus bețe-n roate?

         -Nu mamă, nimic din toate astea, sunt angajată, de luni încep serviciul. Am să merg cu taxiul la muncă.

         -De ce? Nu mergi cu mașina ta?

         -Nu mamă, îmi dau ei mașină.

         -Ce salariu îți dau, sper că nu ai acceptat minimul pe economie?

         -Nu știu cât voi câștiga.-

         -Cum, nu ai întrebat cu cât te va plăti? Mamă-sa era supărată, cum adică? Fata ei nu-și negociase salariul? Ea care fusese așa de deșteaptă în școală, acceptase să muncească pe cât îi arunca patronul? Ori era bine știut că stăpânii pe cât pot să ia zece piei de pe slugă.

        -Mi-a fost suficient să știu că va fi mai mare decât al scorpiei.

        -Așa de mult? Marina trecuse de la agonie la extaz.

        -De unde știi că e mult? Olga era uimită de cunoștințele mamei sale.

      -E simplu, 1000 de lei îți plătea ție lunar, plus chiria, întreținerea, utilității, etc. La cum huzurea sigur îi mai rămânea mulți bani.

       -Lasă, vom vedea noi.

    Luni dimineață cu toate hârtiile necesare angajării în mână s-a prezentat la biroul patronului Pupezescu Codruț. După ce și-a declinat numele, secretara imediat a anunțat patronul de sosirea sa.

     -Să intre. Codruț Pupezescu era un bărbat bine la cei 45 de ani ai lui. Înalt, cu umeri largi, privirea mândră, ochii negri, inteligenți și neastîmpărați, cu nasul coroiat și buzele subțiri ce acopereau o dantură albă și sănătoasă, cu un început de burtă care îi dădea un aer aristrocratic. Intră Olga, apoi către asistentă, cheamă te rog pe Eugen. Ia loc! După câteva minute în încăpere și-a făcut apariția cel chemat. La vederea lui Olga a părut că-și pierde echilibrul, a fost o amețeală de o fracțiune de secundă, apoi mândră cu o privire împietrită îl privea pe Eugen în ochi de parcă nu-l văzuse niciodată. Îl domina cu privirea, Eugen, după prima emoție, era gata să spună că se cunosc, dar când a văzut fața femeii nu a scos niciun sunet.

     -Eugen, ea este Olga, noua noastră colegă, de acum, așa cum deja te-am anunțat, ea va conduce departamentul de cercetare, te rog să-i acorzi tot sprijinul. De altfel va trebui să colaborați și să vă supuneți ei, așa cum până acum ți s-au supus ție. Departamentul trebuie să vină cu idei, altminteri nu-l voi mai putea finanța. Olga, să știi că Eugen a fost un zbir cu subordonații, așa să fii și tu! Acum, vă rog, să mergeți amândoi la locul vostru de muncă și tu să o prezinți oamenilor. Olga, aici ai tematica, materialul bibliografic îl aveți în birou, ce vă mai trebuie găsiți la biblioteca  Facultății. Spor la treabă!

       Cei doi au ieșit din birou, Olga s-a lăsat condusă de Eugen în departamentul de cercetare, ajunși la ușă, Olga l-a tras de mână pe Eugen și i-a șuierat la ureche:

      -Nu ne cunoaștem, dacă spui cuiva despre noi, te distrug, apoi cu zâmbet superior și amenințător a continuat, ai înțeles? Eugen a dat din cap afirmativ. Amândoi au intrat în birou zâmbitori. Eugen a trecut cu Olga prin dreptul fiecărui birou

     -Ing. Zurlea George, ing. Cioflincă Marian, ing. Petre Petruș, ăsta e biroul meu Eugen Zambilă și frumoasa noastră Sorina Pletea. Toți au dat mâna cu noua lor șefă, doar Sorina a îmbrățișat-o și i-a șoptit la ureche:

       -Sunt niște misogini, ai grijă cu ei.

      -Iar aici, Eugen a deschis ușa unui birou din sticlă cu draperi de jur împrejur, este biroul tău, aceste două fete din anticameră Maria și Mariana sunt asistentele tale și gata să-ți îndeplinească orice ordin, Maria e absolventă de filologie, iar Mariana este inginer constructor. Dincoace este biroul tău.

     -Maria adună-i pe toți în biroul meu. Olga a deschis ușa a intrat în birou, iar pe Eugen l-a lăsat în anticameră să intre cu restul personalului. S-a așezat confortabil în scaun, prin trup i-au trecut mii de săgeți, un fluture bezmetic alerga prin stomac, capul începuse să-i vâjâie ușor, mâna-i tremura pe pix, a strâns pixul în mână până ce l-a rupt. Gata cu emoțiile, ce dacă a stat el pe scaun, acum sunt eu aici și nu am nici o palpitație. 

        Nu conștientizase ce mare era dimensiunea spațiului pe care îl ocupa Eugen în sufletul ei. Nu realizase cantitatea iubirii care se adunase în timp. O durea fiecare celulă din care încerca să-l izgonească. O ardea toată ființa pe dinlăuntru. Mii de focuri nevăzute se declanșaseră în toată carnea ei, iar sângele era lava tuturor nestinșilor vulcani. Eugen era diavolul care o ademenise cu frumusețea lui animalică și cu sufletul îmburuienat. Era cel care o aduse la realitate, o realitate crudă în care fusese nevoită să sufere toată ticăloșia bărbatului-soț. Brațele nervoase și curioase ale lui Eugen îi exploraseră trupul și-i deschisese sufletul, buzele lui întinate de păcat rupseseră zăgazurile iubirii turpide. 

Fusese nevoie să se afunde în iad pentru a renaște, s-a trezit la viață trecând prin păcat. Suferința trăită lângă un om fără Dumnezeu care reușise să pângărească cu violența lui dragostea propriilor copii, o purificase de vina adulterului. Din adâncul sufletului a auzit clar vocea inimii: „ridică-ți pleoapele, zorii noii zile, ai noului început, vor să-ți mângâie privirea.” 

            A ridicat mâna și a mișcat-o de parcă ar fi vrut să se apere de o vedenie. „Nu-l iubesc, și-a spus Olga aproape cu voce tare. Nu-l vreau! Să plece din sufletul meu! Nu mai vreau să alerg la el ca la cel bun, este diavolul însuși și îl voi alunga din sufletul meu din inima mea cum și în pururea și veci vecilor. Amin! a mai spus aproape șoptit Olga cu ochii în lacrimi de la efortul făcut.” Fiindcă nu-i ușor să alungi o dată cu cel pe care-l iubești și o parte din inima ta. Dintr-o dată s-a simțit eliberată. Corpul s-a destins, privirea i s-a limpezit, gândurile s-au adunat. 

         -Luați loc, s-a adresat subalternilor care, la ordinul ei, se prezentaseră în birou, nu am să vă țin un discurs plicticos, nici nu am să vă dădăcesc, nu ăsta este rostul meu, eu vă spun doar atât: veți avea atribuții precise pentru fiecare în parte, cine nu își îndeplinește sarcinile, va avea salariul diminuat. Chestiunea e simplă, suntem plătiți dintr-un buzunar în care banii sunt bine numărați, dacă noi nu aducem, prin munca noastră, bani care să se întoarcă sub forma unui profit în acel buzunar, banii se vor termina, iar stăpânul buzunarului va da faliment, însă, să nu uitați că eu sunt aici să nu permit așa ceva.            -Vă gândiți, a continuat Olga, dacă vreunul dintre voi crede că nu va face față să-mi spună acum, mergem la patron și discutăm. Aveți termen de gândire trei zile, din cea de a patra stăm altfel de vorbă și acum la treabă! Până mâine la 12,00, a continuat Olga, vreau situația cu toate lucrările pe care le aveți, voi discuta cu fiecare în parte stadiul lucrărilor și care sunt carențele lor. Spor la treabă!