Dracu* nu este așa de negru IV

      

 A stat multă vreme în fotoliu, când s-a trezit a privit în jur descumpănită și cu teamă, copiii o priveau din pătuțul lor, deși de mult timp erau treji, parcă înțeleseseră durerea mamei și nu o deranjaseră. A mai rămas un timp cu ochii închiși gândind la ce va face. Îi trebuia de urgență un serviciu, suma de bani, strânsă de ea, pentru asemenea situații era bunicică, puteau trăi linștiți două luni de zile. În acest timp va trebui să-și găsească de lucru. Singura persoană pe care o cunoșea și care ar fi putut să-i întindă o mână de ajutor era Președinta Asociației de Locatari din care făcea parte. După ce a dat mâncare copiilor, a telefonat la asociație. O oră mai târziu s-a auzit soneria și doamna Oprescu, președinta asociației, și-a făcut intrarea în sufragerie.

        -Bine ați venit! Olga a pupat-o pe Emilia Oprescu, apoi a continuat: o cafea, un ceai, cu ce să vă servesc,  am și un lichior de nuci verzi, făcut de mine, formidabil. 

        -Doar un pahar cu apă, poate, diseară la plecare, trec să gust lichiorul.

       -Poftiți apa, Olga a adus o tavă, pe care se găsea sticla cu apă , un pahar și într-un bol cuburi din gheață, iar lângă bol era un clește. Gazda a turnat apa în pahar, cu cleștele a pus două cuburi de gheață, apoi a privit atent la femeia din fața ei. Era cochetă, cu buzele senzuale bine rujate și conturate, nasul în vânt și ochii migdalați într-o continuă mișcare îi dădeau un aer ștrengăresc. Trecută bine de 60 de ani, avea părul vopsit roșcat cam de multișor, la rădăcina lui se vedea albul specific vârstei.

        -Ce s-a întâmplat, deși suntem prietene de mult timp, e prima dată, când mă inviți acasă.

        -Am nevoie de ajutorul dvs., nu cunosc pe nimeni altcineva.

        -Sigur că da, spune-mi despre ce e vorba? Te văd abătută, ai pățit ceva, mâinile femeii prinseră în palma lor mâna gazdei, gestul era unul de încurajare. Olga a tresărit, simțurile au intrat în alertă.

        -Soțul m-a bătut și am hotărât să divorțez. Am nevoie de un serviciu să pot trăi eu și copiii.  Vocea îi tremura, în colțul ochilor lacrimile, precum boabele de rouă seara și-au făcut apariția instantaneu.

        -Am să te ajut, Emilia continua să o mângâie pe mână. Stai lângă mine, apoi blând o aduse pe tânără lângă ea. Pune capul pe umărul meu, plângi dacă te ajută, iar mâinile o strânseră cu putere la piept. Olga era puțin derutată, nu înțelegea bine gesturile Emiliei. Era hotărâtă să o lase să facă ce vrea, doar serviciul să-l aibă. Femeia a scotocit în geantă după telefon, apoi a vorbit cu cineva. După încheierea discuției a spus: Olga, de mâine mergi la asociația de locatari de lângă a noastră și vei lucra ca femeie de serviciu, știu, nu este un serviciu conform pregătirii tale, dar mai mult nu pot face. Salariul e minimul pe economie, în schimb mai ai patru apartamente, trei ocupate de bărbați holtei și unul de o femeie corporatistă, faci curat, mâncare, le speli, iar banii sunt foarte frumoși. Ce zici?

            Într-un acces de bucurie tânăra a pupat-o pe Emilia, aceasta parcă asta aștepta și în momentul în care buzele femeii s-au apropiat de obrazul președintei aceasta a făcut o mișcare tactică și i-a primit sărutul pe buze. Olga nu a ezitat și a sărutat-o. Emilia s-a ridicat de pe canapea mulțumită de rezultatul primei vizite la tânăra, pe care o urmărea de mult timp.

            -Mâine mă voi prezenta la noul loc de muncă, voi munci, cât voi putea de mult. Nu am să vă fac de rușine.

         -Diseară trec să gust lichiorul, dacă invitația mai e valabilă. Emilia o privea în ochi pe Olga, aceasta îi susține privirea fără a lăsa ochii să promită ceva.

            - Vă rog să veniți.

           După plecarea administratorei s-a gândit la noua ei situație. Munca de femeie de serviciu putea fi considerată umilitoare pentru ea, era absolventă de facultate. Nu avea ce face, prin despărțirea de bărbat rămăsese în besnă, ori noul loc de muncă îi permitea să vadă o mică luminiță salvatoare la capătul tunelului. Nu trebuia să se gândească la poziția socială, la scara ierarhică, avea o misiune, era mamă, pentru puii ei trebuia să lupte. Va lupta, va alunga toți norii grei adunați deasupra capului. Prin credință și muncă va reuși să-și depășească condiția. Va da cu mătura, va șterge praful, după care, liniștită, va pleca acasă încărcată cu tot ce trebuie copiilor. 

        Nu-și dorise divorțul, suferise destul sperând în îndreptarea bestiei cu chip de om care îi fusese bărbat atâția ani de zile. Dumnezeu îi era martor că nu reușise în lucrarea ei de a scoate diavolul din minunatul ei bărbat cu care, din dragoste, se căsătorise. Băutura îi îmburuenase și schilodise sufletul. Îi alterase mintea, cugetul și conștiința. Bărbatul ei fusese prins în momelile nălucirilor diavolului. Băutura îl amăgise așa de rău încât se ducea la ea ca la cel mai bun lucru. Era atât de rătăcit încât se învârtea în cercul desfrâului, fără să vadă ieșierea. Era prins ca într-un lac cu nisipuri mișcătoare, de ce se zbătea să iasă, d-aia se afunda și mai tare. 

            S-a uitat în oglinda din hol, s-a văzut tânără, frumoasă, hotărâtă să se ia de piept cu viața și cu provocările ei aflate la tot pasul. Nu va ceda, nu se va lăsa amăgită de provocările și ispitele dracului aflate la tot pasul. Va rămâne demnă și virtuoasă. Va îndepărta tot ce o va putea tulbura, toate piedicile pe care le va găsi în cale.  

             Salariul ca femeie de serviciu era mic, minimul pe economie. Poate va câștiga mai bine din menajul celor patru locuințe. 

            Gesturile Emiliei nu o surprinseseră, era singură de mult timp, auzise ceva zvonuri despre comportamentul ei, dar nu-i dăduse importanță. Pentru ca întâlnirea din acea seară să fie în regulă, instruise copiii să nu plece din sufragerie cât timp va fi la ei tanti Emilia. Băiatul cel mare, Marius a protestat: „altă dată când venea cineva ne trimite-ai în camera noastră, iar acum vrei să rămânem, de ce?”. „Pentru că așa spun eu, clar?” „Da, mami”.

            Dimineață, conform înțelegerii, s-a prezentat în biroul șefei asociației de locatari.

            - Sunt Olga.

          -Da, știu cine ești. Ei, ești „subțire” se vede că nu ai muncit la mătură. Lasă că te obișnuiești, de, dacă vă place să fiți de uși multe, d-aia vă lasă bărbații. Pe mine nu mă interesează, treabă să faci, să nu am reclamații, ce faci tu cu trupul tău, pe unde înnoptezi și cu cine te culci te privește, mie să-mi vii la timp la serviciu, în rest... Dumnezeu cu mila. 

       -Îmi pare rău să vă dezamăgesc, însă ați fost rău informată, de fapt corect spus ați fost dezinformată, nu astea sunt motivele despărțirii mele de bărbat. Știți ceva, nu vreau să vă spun motivele despărțirii mele, sunt ale mele și nu permit nimănui să-mi sufle în ciorbă. M-aș bucura ca asta să fie ultima discuție între noi pe această temă. Olga a fost calmă și hotărâtă, tăioasă în vorbă pentru a nu mai fi nicio replică.

           -Îmi pare rău că fără voia mea te-am necăjit, poate chiar te-am jignit. Nu voi mai aduce în discuție problemele persoanele. Să trecem la problemele noastre pentru care ne-am întâlnit. Cred că ești în temă cu salariul, pentru salariu faci curățenie pe cele două scări. Există și posibilitatea de a câștiga un ban în plus, însă pentru asta este obligatoriu să te înțelegi cu cei patru locatari pentru a le face menajul, nu sunt zgârciți cu banii, poți câștiga de trei ori salariul tău. Fata e o corporatistă care mănâncă aer și bea furtună, pleacă la serviciu dimineața de mult și vine noaptea târziu, va trebui să-i speli rufele, dar pentru asta trebuie să le aduni de prin toată casa. Să-i faci curat, nu suportă nici cel mai mic  fir de praf sau urme de păienjeni, dacă găsește cel mai mic fir de păianjen e în stare să te concedieze. Dacă găsești hârtii pe jos, să nu le aduni, aspiri pe sub ele, ea știe, orice hârtie ce conține, dacă ai schimbat locul uneia cu alta, ai dat-o peste cap. Nu are răbdare să caute, vorbește repezit și e tot timpul cu capul la problemele de serviciu. Nu vorbi cu ea decât dacă te întreabă, iar atunci răspunde-i punctual. În ce privește pe cei trei bărbați, doi dintre ei sunt economiști, amândoi pedanți, eleganți, efimizați, sunt hetero, dacă ți-a fugit gândul aiurea, îți spun precis, zise șefa făcându-i cu ochiul. Olga a privit-o atent și a văzut că viitoarea ei șefă, nu are mai mult de patruzeci de ani, era blondă cu ochii de un albastru intens, da, era frumoasă. Al treilea e un pic cam bețiv, când e beat, nu e bine să fii în prejma lui, e vulgar, insolent și violent. Poate fi periculos, altfel, este un om cu mult bun simț, manierat și darnic. Toți patru câștigă bani cu lopata. Diseară la ora cinci să fii aici pentru a negocia cu ei, negocierea va fi cu fiecare în parte. Eu voi fi alături de tine. Nu vei avea nici o obligație față de mine, îmi iau dreptul de la ei, am metodele mele.

          Punctuală, seara la cinci, a fost la ușa blocului, Elena Truică se vedea venind pe alee, avea un mers elegant, puțin săltat. Era conștientă de frumusețea ei.

           -Bună, hai să intrăm în bloc, mergem întâi la bărbatul bețiv, să nu apuce să guste ceva, apoi la ceilalți. Au urcat pe scări până la primul etaj (blocul avea patru etaje), apartamentul imediat lângă scară era al inginerului Zincă Augustin, așa cum scria și pe ușa grea din fier. Au bătut în ușă, din interior s-a auzit: „intră, e deschis”. Cele două doamne, Olga se îmbrăcase îngrijit, chiar elegant, voia să facă impresie, au pătruns în apartament. La vederea lor gazda s-a ridicat în picioare, le-a întâmpinat ceremonios, sărutînd mâinile celor două femei.

            -Poftiți, luați loc!

          -Nu stăm mult, dânsa se va ocupa de apartamentul dumneavoastră, vă rog, să-i spuneți, ce trebuie să facă și care va fi plata pentru munca depusă.

           -Am aici hârtia cu sarcinile de serviciu, pentru tot ce este stipulat în această hârtie veți primi 1000 de lei, iar ca bonus, de fiecare dată când mă îmbăt veți mai primi între 30 și 50 lei în funcție de necazurile pe care le voi pricinui, înjurături, jigniri de tot felul, sunt prea treaz acum, să vă pot înșira toate mizeriile pe care le pot face. Se poate ajunge la suma de 2000 de lei, ce este peste cei 1000 de lei, va fi ca o auto amendă a mea, pentru că nu mă pot abține de la băutură.

            -Mulțumită? Elena a întrebat-o, după ce a văzut că Olga, a ridicat ochii de pe hârtie.

            -Da, sper ca și domnul inginer să fie mulțumit de mine.

            - Bun, noi am plecat, rămâneți cu bine domnu' inginer.

            Elena a bătut în ușa de vizavi de apartamentul inginerului Zincă. Pașii ușori, ca ai unei pisici, s-au auzit din interior, yala a fost descuiată, apoi un glast  afectat a poftit pe cele două femei în apartament. De la prima privire se vedea a fi un sanctuar în care fiecare lucru era pus milimetric la locul lui, deși nu aveau menajeră de o săptămână, totul strălucea de curățenie.

            -Știu de ce ați venit. Dragă, zise Sorinel Buzura, așa se numea gazda, casa trebuie să arate tot timpul așa, alte instrucțiuni nu-ți dau, hainele murdare sunt în trei coșuri în baie, pentru rufărie albă, neagră, prosoape și lenjerie. Nu calci nimic, asta fac eu, nu-mi pregătești mâncare niciodată. Salariul tău va fi cât primești de la Asociație, dacă voi fi mulțumit, vei primi în fiecare lună gratificații. Nu admit nici un fel de abatere.

            -Ce părere ai? Elena aștepta răspunsul tinerei. 

Olga se îmbujorase la față. Atâția bani? Nu conta cât trebuia să muncească.

            -Sunt de acord.

           -Am uitat să-ți spun că, după ce ai plecat azi, unul dintre băieți m-a anunțat, că de mâine se mută. Așa că au rămas doar cei doi și fata. Hai la etajul doi la fată. Când au urcat scările, au văzut un chip angelic, tras la față, palid, cu părul tuns scurt, băiețește, cu ochii mari negrii, sprâncenele frumos conturate, dar care nu mai fuseseră de mult pensate.

            -Nu mai veneați odată, credeți, că am timp să stau să vă aștept toată ziua? Timpul meu e limitat și el trebuie să producă. Poftiți în casă!

            Femeile au pus capul jos, nu au scos nici un cuvânt, nici de scuză, nici de reproș că sunt astfel primite.

           -Nu vă tratez cu nimic, nu am timp, dragă, zise Sonia Argatu, sunt inginer IT, lucrez la o mare corporație, programul de lucru începe  dimineața de vreme și se încheie noaptea târziu, câștig o mulțime de bani, dar nu am timp pentru chestii domestice. Îmi vei da numărul de telefon, iar atunci când cred că voi mânca acasă, te voi ruga, să-mi faci de mâncare, e posibil, ca a doua zi să găsești mâncarea întreagă, să nu-mi reproșezi niciodată. Nu ai voie să aduni hârtiile de pe jos, dacă aspiri praful, le ridici, iar după ce ai aspirat le pui la loc cât mai exact cu putință. Salariul tău va fi după capriciul meu, dar niciodată mai puțin de 900 de lei. Rufele murdare va trebui, să le aduni de prin casă, nu stau, să le pun în coș. Dacă se întâmplă să fii în casă când vin eu, deși nu-mi doresc, nu ai voie să mă întrebi nimic, răspunzi doar dacă te întreb, când pleci  să nu-mi spui „la revedere”. Nu-ți răspund.

            -Doamnă, sunt de acord cu condițiile puse, accept. Acum plecăm, vă rog să-mi dați o cheie. Sonia a luat de pe poliță de lângă ușă cheia care deja era pregătită și i-a înmânat-o Olgăi cu un ușor zâmbet, apoi a spus:

            -Fii liniștită, nu mănânc ficații nimănui, alții îi mănâncă pe-ai mei. Dintr-o dată fața fetei a devenit umană, un zâmbet trist a apărut pe buzele Soniei.

                Mulțumită, dar și îngrijorată, dacă va putea face față atâtor sarcini, Olga și-a luat la revedere de la Elena.

                -A, să nu uit, dacă vrei, poți să-ți iei un ajutor, tu îl plătești.

                Ajunsă acasă, după ce și-a luat copiii de la verișoara, unde îi mai lăsa, când avea treabă, Olga s-a așezat pe scaun în bucătărie, se gândea la noua ei slujbă, va trebui să ia pe cineva să o ajute, s-a tot gândit cum să procedeze, volumul de muncă era mare, banii erau frumoși, peste 4000 de lei. Avea nevoie de un ajutor, cel puțin până se obișnuia cu noul loc de muncă. O va aduce pe mamă-sa, să aibă grijă de copiii, tot stă singură de când i-a murit bărbatul. Singura care o putea ajuta, fără să-i creeze probleme, era Maria, verișoara ei, o va plăti la negru cu 1200 de lei, va fi mulțumită ,se zbate într-o cruntă sărăcie.

                La facultate fusese o studentă eminentă, după terminarea facultății, cu idealul în buzunar și frumusețea pe chip, simțea că toată lumea este a ei. Nu a fost greu să găsească serviciu, recomandările profesorului determinase patronul unei firme constructoare de mașini, să o angajeze. Într-un an de zile câștigase încrederea colegilor, patronul îi dublase salariul, frumusețea, inteligența și caracterul ei, formau o carte de vizită redutabilă. Totul mergea bine, tinerii roiau în jurul ei, le accepta prietenia, dar nu ieșea cu niciunul, toți aveau statut de prieteni. 

              Șeful de birou, un bărbat înalt, șaten cu ochii căprui-verzi, cu sprâncene stufoase, bine conturate și îngrijite, era în stare să-i facă lucrările, iar pe ea să o țină cum ține pictorul modelul, doar să o admire. 

                   Olga nu permitea niciunui coleg să se amestece în proiectele ei. Era munca ei, viața ei, până într-o zi. Fusese trimisă de patron la o unitate militară pentru a discuta cu comandantul unității modul în care urma să fie testată noua piesă de artilerie. Era însoțită de un coleg și șoferul de serviciu. Au fost primiți protocolar de către comandant și un tânăr căpitan artilerist. Discuțiile au durat până spre amiază, mai erau de pus la punct detaliile. După plecarea comandantului, detaliile experimentului au fost analizate cu căpitanul artilerist, Paul Obrejanu. În timpul convorbirilor privirile Olgăi și a lui Paul s-au întersectat. Ochii fetei străluceau, de câte ori întâlneau privirea lui Paul. Mâinile celor doi se atingeau pe planșe ca din greșeală, dintr-o dată Olga nu și-a mai tras mâna, artileristul a înțeles că îi este drag fetei. La plecare a lăsat scris pe un colț de hârtie numărul de telefon. Începând din seara acelei zile telefonul suna continuu, Paul voia să se întâlnească cu ea. Ceva în interiorul ei, ceva ce până atunci fusese ascuns, ieșise în evidență. Somnul dispăruse, poftă de mâncare nu mai avea, la birou rămânea cu ochii ațintiți în tavan minute întregi. Colegii observaseră schimbarea suferită de fată. Cel mai în vârstă dintre ei decretase cu glas solemn: „Olga e îndrăgostită”. Nimeni nu știa cine este tainicul iubit. Iubea cu pasiune, Paul tot timpul o asigura de iubirea lui. 

            S-au căsătorit, au venit copiii, viața era frumoasă, bărbatul o retrăsese de la serviciu pentru a avea grijă de casă și de copii. Totul a mers bine cam cinci ani, până într-o seară când Paul a venit beat de la serviciu, nu l-a certat, i-a dat să mănânce, l-a ajutat să se dezbrace și l-a așezat în pat, în scurt timp, a început să sforăie. Ei, și-a zis Olga, militarii au viață grea, mai gustă și ei  să uite greutățile armatei. Bețiile au început să se îndesească, Olga a început să-l certe, el a ripostat, la început cu înjurături, apoi cu bătaia. Și-a amintit calvarul trăit acasă cu tatăl ei care fusese tot un bețiv. Va rezista până se vor face copiii mari, apoi îl va părăsi. Întâlnirea cu bărbatul misterios o determinase să ia o hotărâre. Nu mai putea suporta bătăile, înțelese că viața ei nu era închisă, mai era ceva, se simțea vinovată. Acea dimineață când l-a întâlnit pe Eugen, a schimbat radical viața ei, a determinat-o să lupte, să înfrunte monstrul, să se scuture de teroarea lui, să-și caute libertatea, viața pe care o pierduse cu aproape doi ani în urmă, când bărbatul iubit se transformase în fiară.

                Acum era liberă, va știi ce să facă cu propria libertate? Va căuta să învețe să trăiască fără sprijin, să fie propria ei cârjă. Avea un serviciu, era primul pas spre libertate.

            Se gândea Olga la ceea ce i se întâmplase: întreaga existență este așezată între alb și negru, între bine și rău, între întuneric și lumină, între jubilație și lacrimi, între exultare și exaltare, între Dumnezeu și Dracul. Asta a fost perioada neagră din viața ei, când lumina se întristase din cauza norilor negri ce planaseră asupra existenței ei. Voia să oprească izvorul lacrimilor, să învingă necuratul care se strecurase în casa lor, să-l găsească pe Dumnezeu, să-și găsească liniștea sufletului.

            De a doua zi după ce a instalat-o pe maică-sa în casă, a plecat la muncă împreună cu verișoara ei. Deși măturase toată viața, aici părea a fi stângace, dar cu răbdarea pe care o avea a reușit să facă față, apoi să treacă prin toate apartamentele. A făcut curățenie prin toate ungherele, la inginer a găsit o pânză de păianjen ca o țesătură de borangic făcută de prințesele din poveste, a curățat tot, la un moment dat, verișoara ei a protestat:

            -Lasă dragă, crezi că diseară când vor veni, mută fotoliile să vadă dacă am făcut curat?

      -Nu știu, poate nu le mută, dar dacă o fac ? Îmi pierd serviciul, pentru ce, pentru că sunt superficială? Facem curațenie temeinică, nu lăsăm nici cel mai ascuns ungher fără să nu-l curățăm. Da, verișoară?

            -Da, am înțeles. Te rog să mă ierți!Glasul femeii tremura, lacrimile i se înnodau în barbă. Olga și-a îmbrățișat verișoara, apoi i-a zis:

            -Fii liniștită, nu te acuz, hai să terminăm că se întorc boierii de la muncă.

            Lucrau de trei luni, femeile erau mulțumite de „stăpânii” lor, banii au fost plătiți de fiecare dată până la ultimul leu, ing Zincă pentru că se îmbătase de patru ori, și făcuse o dezordine de nedescris în casă, îi plătise 500 de lei în plus. Ceilalți doi îi acordase fiecare câte o primă. Din banii primiți, Olga o plătise pe Maria așa cum se înțeleseseră și îi mai dăduse și ceva în plus.

         Într-una din seri au întârziat mai mult la Sonia, aceasta îi ceruse  să-i pregătească spaghete milaneze. Rețeta nu era grea, doar că nu avea nimic în casă, iar la magazinul din colț nu găsise parmezan, a trebuit să meargă la super market, pentru asta a pierdut mult timp. La plecare, tocmai ce coborâse de la etajul doi la unu când a dat nas în nas cu inginerul Zincă, acesta, beat criță, a început să o înjure, ar fi vrut să-l ocolească, nu avea pe unde. Inginerul era violent, a încercat să pună mâna pe ea, s-a smucit, apoi a urcat la etajul trei, inginerul împleticindu-se a urcat după ea. Norocul ei a fost mica debara unde își  ținea cele necesare curățeniei. S-a închis în mica încăpere, a plecat abia când s-a auzit ușa, închizându-se la apartamentul lui Zincă. Cu inima cât un purice, palmele transpirate și pașii nesiguri, Olga a coborât tiptil, apoi, după ce a trecut de ușa inginerului, a rupt-o la fugă pe scări în jos. Nu putea uita ochii lui Augustin Zincă, erau injectați ca ai unui taur furios, din gura, pe care nu o mai putea ține închisă, i se prelingea pe barbă bale scârboase, o imagine grotească.

                În zilele următoare nu s-a întâlnit cu Augustin, a doua zi după scena bahică a lui Zincă, a găsit pe biroul din camera lui 50 de lei și un bilet prin care-și cerea scuze.

                Zilele treceau la fel, serviciu și acasă.

            Soțul cu care era în divorț, venise într-o seară cu gândul s-o bată, nu i-a deschis, prezența mamei ei în apartament i-a dat încredere. După ce a bușit în ușă și s-au alarmat vecinii, bărbatul a plecat bombănind și jurând răzbunare.

                Într-una din dimineți a trimis-o pe Maria înainte să facă curat, iar ia a mers la piață să facă cumpărături pentru Sonia, voia să găsească seara o salată cu multe crudități. Mergea și se gândea la situația ei, divorțul se terminase, rămăsese în „pronunțare,” în curând va fi liberă. Copiii ar putea să-i lase mamei în grijă. Dar îi era teamă să mai facă pasul spre căsătorie. Ieșirile de taur furios ale lui Zincă, reprizele de violență ale fostului soț, după ce trăise, copil fiind, cu un tată violent, o făcea să se teamă de o altă apropiere de bărbați. Nu-i plăcea nici Sorinel Buzura, era prea pedant, era un bărbat-femeie. Nu-i plăceau astfel de oameni. Mergea și se gândea la tot felul de scenarii, când vedea, ocolea ea pe ceilalți trecători, când era pierdută în gânduri, o ocoleau trecători pe ea.

                -Scuzați-mă, spuse un bărbat după ce se ciocnise destul de tare de ea.

               -Nu-i nimic, eram cu gândurile aiurea, Olga răspunse, fără să privească bărbatul masiv din fața ei.

             -Ne cunoaștem? Eugen o privea pe femeie, dar în ochii lui se vedea neîncrederea, nu își amintea de unde o cunoaște.

             -Nu, spuse Olga tremurând de emoție, nu ne cunoaștem, inima bătea să-i spargă pieptul, picioarele îi tremurau, îl recunoscuse pe bărbatul căruia i se dăruise. El nu o mai recunoscuse. Ar fi vrut să-i strige: sunt eu. Care eu?  Aceea care am tăbărât pe tine și am venit aproape nechemată în patul tău. Nu, nu putea recunoaște asta, dacă el ar fi luat-o în brațe și ar fi sărutat-o, recunoscând că i-a fost dor de ea, da, ar fi sărit în sus de bucurie, dar așa? Cine este ea pentru el? Nimeni.

        Mulțumesc pentru poză: curățenie-bloc.ro