Dracu* nu este așa de negru V

      

 Întâlnirea cu Eugen a marcat-o în mod neplăcut, nu a fost așa cum își închipuise, nu o mai cunoștea și, totuși, dacă ea ar fi  vrut, i-ar fi putut da o mână de ajutor să-și amintească. Bărbatul aproape că o recunoscuse, nu era sigur, dacă Olga ar fi spus: da, ne cunoaștem, Eugen și-ar fi amintit imediat de ea, mai ales că el o căuta. Siguranța cu care ea a negat faptul că s-ar fi cunoscut vreodată, l-a descumpănit. În acea zi, până seara când a ajuns acasă, a fost tulburată, întrebările Mariei o deranjau, nu voia să recunoască ce a pățit, susținea că este în regulă și să fie lăsată în pace.

        Zilele treceau în aceeași monotonie, viața Olgai se îmbunătățise, începuse să se împlinească la corp, fără a fi o grasă, umbla tot timpul îngrijită, chiar elegantă. Acasă nu avea nici o grijă, mama ei, femeie la aproape 60 de ani, făcea toate treburile. Marina era o femeie cu frica lui Dumnezeu, în fiecare seară se așeza îngenunchi lângă pat în fața icoanei Maicii Domnului cu Pruncul în Brațe își  spunea rugăciunea și odată cu ea se rugau și nepoții. Fusese o femeie frumoasă, încă se mai păstrau urme ale frumuseții ei, deși 35 de ani cât fusese măritată, până s-a îndurat Dumnezeu de l-a luat pe bărbatul ei la El, suferise chinuri, bătăi și înjurături. Moartea soțului a fost ca o eliberare pentru ea, trei zile după înmormântare a avut coșmaruri,  auzea ușa deschizându-se, iar pe el îl  vedea în prag beat, gata să o ia la bătaie. După trei zile de zbatere, când a văzut că nu scapă de coșmarul vieții ei, a plecat în pelerinaj să se roage în mai multe lăcașuri sfinte.  A locuit o săptămână  într-o mânăstire de maici, nu a plătit mult, ziua se nevoia și ea cum putea, ajuta la treburile mânăstirii, curăța legumele pentru bucătărie și smulgea buruienile din frumoasa grădină de zarzavat și de flori. Postul, rugăciunea, spovedania, dar mai ales dragostea cu care a fost primită de călugărițe, a făcut-o să uite de viața chinuită trăită până atunci. Cu poftă de viață a revenit acasă, a aruncat tot ce îi amintea de tiranicul ei soț. Începuse să-și organizeze viața, avea totuși o mare supărare: traiul chinuit pe care îl avea Olga și copiii ei. A fost o mare bucurie când a auzit că fiica ei s-a hotărât să rupă lanțurile sclaviei, să divorțe. Venirea ei în casa fiicei, îi dădea un sentiment de utilitate. Era bucuroasă că va avea grijă de copii, voia ca fata ei să fie liberă, să poată uita toate suferințele trăite lângă o bestie cu chip de om, cum a fost fostul ei ginere.

        Olga a plecat de dimineață, ca de fiecare dată a trecut  pe la Maria, apoi împreună  au mers  la serviciu. Își cumpărase o mașină la mâna a treia, avea nevoie de ea pentru a se deplasa mai ușor atunci când „stăpânii” îi lăsau anumite comisioane de făcut. În mașină, verișoara care era despărțită de 14 ani pe când fiul ei avea doar câteva luni, a întrebat-o intempestiv:

            -Ești femeie cu multă școală, de ce ai suferit atât de mult lângă o brută?

           -E greu de răspuns, am vrut să plec de câteva ori, de fiecare dată m-a prins și m-a bătut. Odată am mers, fără știrea lui, la comandantul regimentului. I-am raportat situația, știi ce mi-a spus șeful lui? Să suport, când aduce o căciulă plină cu bani, e bine? Ce să facă și el săracu'? Serviciul e stresant, pe soldați nu-i mai poate lovi, nu mai sunt „în termen” ca pe vremuri, atunci chema la el unul dintre soldații mai prostănaci din subordine și-și vărsa năduful pe el, ăla, de frică nu raporta, acum nu mai merge așa, sunt soldați  profesioniști, dacă lovește pe unul, intră-n pușcărie. Toți ne mai batem soțiile, alții și-au luat amante, le mai ciocăne pe ele și scăpă nevestele. Al tău te iubește, ești și frumosă, colonelul se uita cu poftă la ea. Auzind ce spune și văzându-i  gura, din care se scurgea un firicel subțire de bale libidinoase, a părăsit încăperea în care se afla desfrânatul colonel. Asta m-a dezarmat. Am încercat la câteva societăți să găsesc de lucru. Tot ce mi se oferea era sub pregătirea mea, iar salariul de mizerie. Între timp comandantul regimentului a fost trecut în rezervă, la comandă a venit o persoană mai tânără și cu vederi strict militare, dacă aș fi mers la noul comandant, l-aș fi lăsat fără serviciu, însă nu asta îmi doream. Dar și lui îi era teamă căci eu aș putea să-l reclam la unitate. Acum am terminat cu el, chiar dacă m-a bătut, a plecat de acasă, a mai încercat să vină  să mă bată, dar nu i-am deschis. De când s-a terminat divorțul, m-a lăsat în pace. Ai avut noroc, al tău a fost bețiv, dar nu te bătea. De aceea ai putut scăpa mai ușor.

            -Verișoară, cum facem azi?

            -Faci tu curat pe holuri și scări, iar eu în apartamente. Am auzit că, s-ar ocupa și apartamentul care este liber. Oricum câștigăm bine.  Am ajuns. Maria a coborât, iar Olga a parcat mașina.

            -Mergi pe scara cealaltă, apoi vii aici să terminăm. Eu încep cu apartamentul bețivului, după ce fac curat în ăsta, în celelalte îmi e mai ușor.

În față ușii pe care scria: „ing. Augustin Zincă,” a scos cheia din geantă și a încercat să o introducă în yală, cheia refuza să intre, pe partea cealaltă mai era o cheie în broască, a bătut ușor în ușă, din interior s-a auzit o voce obosită care a îngăimat: „intră, e deschis!” 

            -Nu vreau să vă deranjez, pot veni mai târziu, spuse Olga, când a ajuns în fața inginerului.

         -Vă rog, să rămâneți, nu m-am simțit bine, am sunat la serviciu și le-am explicat situația. Din seara când am vomitat prin toată casa, atunci când v-am lăsat 50 de lei și biletul cu scuze, nu am mai pus băutură-n gură, acum am frisoane ca drogații care intră-n sevraj. De trei ori m-am îmbrăcat de azi de dimineață să merg la băutură, tot de atâtea ori am reușit să mă dezbrac. Tocmai când ați bătut, eram hotărât să mă îmbrac. Aș vrea ca astăzi să nu faceți curățenie în cameră, de altfel am șters eu praful și am aspirat covoarele pentru a mai păcăli timpul. Luați loc, vă rog, stați aici în fotoliul de lângă mine, vreau să simt un suflet aproape. Inginerul Augustin Zincă era un bărbat la aproape 40 de ani, șaten cu ochii căprui-verzi, mari și frumos conturați, cu sprâncene stufoase, părul tuns scurt, fața întotdeauna proaspăt rasă, înalt, bine legat și fără burtă, se putea spune că era un bărbat frumos. De regulă cât timp stați în apartament pentru curățenie?

            -În mod normal 2 ore, dar ultima dată când ați venit, știți dumneavoastră când, am stat aproape cinci ore, de era gata să ne prindă d-na Sonia în apartament.

              -Vă plătesc să stăm de vorbă, trebuie să mă ajutați, dacă nu vorbesc cu cineva în cel mai scurt timp, mă urc pe pereți. Dacă vedeți că mă agit rău, dați telefon la Salvare, vreau să merg la dezalcolizare, trebuie să termin cu problema pe care o am.

            -Faptul că ați conștientizat că aveți o problemă, va fi ușor, să o rezolvați.  Olga privea bărbatul din fața ei, dintr-o dată a început să-l respecte pentru determinarea și hotărârea lui. Ar fi vrut ca și fostul ei soț să fi cerut ajutorul.

             -Nu merit atenție din partea dumneavoastră, v-am făcut mult rău. Augustin era sincer, regretul se vedea pe chipul său palid.

               -A fost o neînțelegere, să-i spunem așa.

           -Nu încercați să mă apărați, am fost o brută, reacționez urât când sunt beat, mă stăpânește diavolul din băutură, nu mai sunt eu stăpân pe mine, însă, dimineața când mă trezesc știu tot ce am făcut. Regret comportamentul meu, dar nu mai pot face nimic, răul deja a fost făcut. Trebuie, auziți, trebuie să mă ajutați, smulgeți-mă din ghearele dracului, doar dumneavoastră îl puteți alunga, vă susțin și eu pe cât pot, totuși sunt prea slab, și mult prea încorsetat în mrejele lui. Vă rog să fiți foarte atentă, e posibil ca în cel mai scurt timp să intru în sevraj, să fiți pregătită să sunați la Salvare.

            -Aveți pe cineva din familie pe care să pot anunța?

           -Nu, sunt singur, părinții mi-au murit într-un accident de mașină în urmă cu 10 ani, iar fosta soție e plecată din Țară de mult timp, nu ținem legătura, suntem divorțați. De afară s-au auzit ciocănituri în ușă, Olga a deschis, în cameră a intrat Maria.

            -Bună ziua domnu' inginer! Olga trebuie să ne grăbim, mai avem mult de muncă.

           -Verișoară mergi în apartamente și fă curățenie, iar pe scară pune-o pe Florica de la trei. Uite, dă-i banii ăștia, acum, te rog, să ne lași. Am de discutat cu domnu' inginer. Azi te descurci cu Florica, da?

            -Cum spui tu. Maria, nedumerită, a părăsit camera. 

          Olga s-a uitat cu coada ochiului la inginer, de la un timp a observat că ritmul respirație era crescut, mâinile îi tremurau evident, transpira abundent. Fără să spună vreun cuvânt a mers în baie și a sunat Salvarea. După 15 minute, tremurul mâinilor se accentuase, Olga reușise cu greu să-l determine să se întindă pe canapea. Din când în când corpul îi era scuturat de convulsii, simțea că are stări de vomă. Nu știa ce să facă, doar îl ținea de mână și îl mângâia pe frunte. Echipajul de pe Salvare l-a consultat, medicul a ordonat să i se facă un sedativ: „e pe cale să devină agitat”. L-au luat cu targa și l-au urcat în mașină.

           -Nu puteți merge cu noi. Dacă vreți să veniți la spital mergeți pe cont propriu. Doctorul și asistentul s-au urcat în mașină.

            Repede a urcat la etajul trei, s-a schimbat în debara de hainele de serviciu și-a luat geanta, după ce a întredeschis ușa de la apartamentul Soniei, a strigat spre verișoară:

         -Plec la spital după inginerul Zincă, l-a luat acum  Ambulanța. Ai grijă ca aici să fie totul în regulă.

            -Mergi liniștită! Am eu grijă.

            În cinsprezece minute a ajuns la Urgențe. A întrebat de Zincă Augustin, o asistentă i-a aruncat peste umăr:

            -Uite-l colo pe targă, ești nevastă-sa? Stai lângă el, s-a trezit și aruncă tot după el, l-am legat, dar tot se zvârcolește.

            -De ce l-ați legat, consultați-l, faceți-i un calmant, ocupați-vă de el!

            -Nu ne mai bate cucoană la cap, știm noi ce avem de făcut, ăsta nu moare, trebuie să-l salvam pe bătrânul duduii, spuse asistenta arătând spre o fată înaltă, blondă, puternic machiată deși era mijlocul zilei, avea părul lung, gene false, sprâncenele smulse și refăcute din creion, buzele groase, prea groase, decolteul mult prea generos lăsa să se vadă doi sâni mari, rotunzi, prea rotunzi să nu fie siliconați. Fusta scurtă acoperea cu succes chilotul. Fata se plimba nervoasă pe hol răsucind pe deget  cheile mașini.

            -Doamna asistentă, doamna doctor, striga disperată frumoasa blondină, vă rog, salvați-mi soțul, o lună măcar să mai trăiască să pot aduce notarul acasă să modifice testamentul. Dacă moare acum, nu-mi rămâne nimic, nici nenorocitul ăsta de Merțan, fata arătă cheile de pe deget, nu e pe numele meu, țipa printre suspine fata. Dacă moare tabără ca șacalii pe mine toate neamurile lui cu copiii în frunte și mie nu-mi rămâne nimic. Dacă mai trăiește, modific testamentul și iau eu tot. Priveam la fată și mă minunam, bătrânul avea peste 80 de ani. Uite ce poate face banul.

            - Doamna asistentă ce fac cu pacientul meu, e din ce în ce mai agitat. Nu-i puteți face nimic? Suntem la Urgențe, ce naiba urgență e asta, stăm aici de patru ore?

             -Stați, nu e pe moarte, când va fi pe moarte ne ocupăm de el.

             -Sunteți nebuni?

          -Nu doamnă, nu avem personal. Ăștia suntem toți, un medic se apropiase de Olga, s-a uitat la pacient, apoi către asistentă: de ce nu-l trimiteți la psihiatrie? Voi nu vedeți că este în sevraj alcoolic? De cât timp nu a mai băut doamnă? Olga s-a uitat la doctor, apoi la inginer, îi era milă de el când îl vedea cum se zbate.

            -Nu știu, cred că de 48 de ore.

        -Chemați Ambulanța și trimiteți-l la secția de Psihiatrie. Mergeți acolo doamnă, căutați-l pe doctorul Potcoavă, suntem prieteni, vă va ajuta. De altfel am să-l sun și eu.

        În mai puțin de douăzeci de minute se aflau în sala de consult a secție psihiatrice. Doctorul Potcoavă, un om mic de statură cu mâini neliniștite și ochi vii care clipeau continuu a întrebat-o:

            -Sunteți rude?

            -Nu, domnul doctor, cunoștințe. De fapt sunt menajera domnului inginer.

            -Ați vorbit cu el înainte de a intra în sevraj, ce v-a spus?

            -Că este hotărât să termine cu băutura, a conștientizat faptul că are o problemă și este decis să o rezolve.

          -Asta e bine, faptul  că recunoaște că are o problemă îl va ajuta mult. Deocamdată nu vă pot spune mai multe. Ținem legătura.

          -Pot să-i aduc de mâncare?

          -Da, puteți, orice fel de mâncare, nu are nici un fel de regim. Cel mai important este să veniți la el, va avea nevoie de cineva să-l sprijine, va fi mult de muncă, mai ales cu mentalul lui, acolo trebuie lucrat. Ori de câte ori îl veți vedea, să-l încurajați! Sprijinul moral e important în asemenea situații.

          -Vă mulțumesc domnule doctor!

          -Stați liniștită, vă fac iubitul bine.

          -Nu este iubitul meu, este o cunoștință. Nu are pe nimeni altcineva.

        Când a ajuns acasă, de după blocurile cu patru etaje amurgul se strecura în liniște. O stea, grăbită să să apară cu licărirea ei, atârnată de bolta cerească clipea veselă privind oamenii ce păreau niște furnici în forfota lor dinnaintea nopții. Olga era obosită, însă mulțumită fiindcă putuse ajuta un om. Se hotărâse să treacă în fiecare zi, cel puțin o dată, pe la el.

          -Vrei să mănânci? Mama era lângă ea și o privea cu drag. Copiii sunt în camera lor, au mâncat de seară. Mâna mamei  o mângâia pe păr. Am înțeles de la Maria că ai dus „bețivul” la spital, așa este?

          -Da, s-a hotărât să nu mai bea, după două zile a intrat în sevraj. L-am internat la psihiatrie. Sper să fie bine, era hotărât, acum voi vedea cum va fi.

           -Trec pe la copii, apoi merg, să mă culc. Strângi tu, da?

           -Da, stai liniștită spuse mama în timp ce o pupa pe frunte.

         Cu gândul la inginer, la suferința prin care trece, fiindcă înțelegea că trupul lui este scuturat de mari frisoane în lupta lui cu absența alcoolului din sânge. Îl admira pentru determinarea lui, pentru faptul  că reușise să se învingă pe el fizic și spera ea și mental. Foamea provoacă leșin și în timp moartea, o moarte groaznică, însă tot mai rău este sevrajul provocat de dependența de o anumită substanță. Foamea te distruge fizic, însă îți păstrează mintea limpede, pe câtă vreme sevrajul întunecă mintea și zbuciumă trupul. Nu există deosebire de comportament între un posedat de diavol și un bețiv în sevraj, de fapt este posibil ca tocmai diavolul alcoolului să fie cel care provoacă convulsiile. Tot gândindu-se, somnul, care pândea la căpătâiul patului, a cuprins-o pe Olga pe nesimțite.

          Două zile mai târziu era în apartamentul Soniei, pe jos, ca de fiecare dată, foi de hârtie mototolite aruncate peste tot în jurul biroului. Mereu se întrebase de ce nu le punea în coș? Avea special pentru hârtii un colector lângă birou. Aspirând, nu a observat că o hârtie a intrat în aspirator. Cu greu a recuperat hârtia, a încercat să o netezească pentru că în timpul aspirării fusese distrusă parțial. S-a așezat pe scaunul biroului și a început să întindă hârtia cu podul palmei.La un moment dat a observat o greșeală în calcule, hârtia era plină cu socoteli. A luat o coală albă și a început să refacă socotelile, într-un târziu a reușit să rezolve calculele, umpluse foarte multe foi cu socoteli. Timpul trecuse și nu a observat că Sonia sosise de la lucru și privea din ușa biroului la ea.

             -Cum îndrăznești să stai pe scaunul meu? De altfel, văd că nu ai terminat curățenia, ieși afară, să nu te mai prind în apartamentul meu! De azi nu mai faci curățenie la mine, ai înțeles? Sonia se înroșise la față, era supărată de la serviciu și acum colac peste pupăză o mai supăra și asta. Olga a ieșit din apartament fără să spună nici un cuvânt, recunoștea în sinea ei că Sonia avea dreptate. A sunat-o pe Maria să-i comunice că ea merge la inginerul Zincă la spital.

          În drum spre spital a cumpărat fructe pentru Augustin. Mergea pe holul secției spre salonul inginerului când a oprit-o cineva:

             -Sărut mâinile! Ce mai faceți? Eugen se uita cu drag la Olga, o recunoscuse de atunci decând s-au ciocnit pe stradă, doar că nu imediat, câteva minute mai târziu.

             -Bună ziua! Vă cunosc?

             -Sigur că mă cunoașteți, doar că nu vreți să recunoașteți.

            -Îmi pare rău, chiar dacă v-am cunoscut vreodată, a fost un accident, nu vreau să-mi amintesc de dumneavoastră. Ați avut ocazia să demonstrați că nu vă sunt străină, nu ați făcut-o, am rămas cu un gust amar, cu o durere în suflet, m-am simțit un nimeni. Pentru dumneavoastră așa vreau să rămân-nimeni. Acum, vă rog, să-mi dați voie să trec, sunt așteptată! Bună ziua! Eugen s-a ferit într-o parte, iar Olga a trecut pe lângă el. Sufletul ei a fost cuprins de o emoție puternică, a avut nevoie de multă voință să poată pleca din acel loc în care parcă prinsese rădăcini, un sentiment de dor ascuns a făcut-o să aibă tresăriri în stomac. Ar fi vrut să privească înapoi, să-l mai vadă o dată, s-a înfrânat și cu ultimele puteri a intrat în salon.

              -Bună ziua, domnu' inginer. Cum vă simțiți astăzi?

            -Mulțumesc, sunt mult mai bine, doctorul crede că mâine, cel târziu poimâine voi putea pleca acasă. Augustin arăta bine, avea o limpezime frumoasă a ochilor, iar fruntea senină cu un zâmbet misterios în colțul buzelor nu mai trimitea la bărbatul venit la spital cu Salvarea. Nu voi mai bea, am băut destul. Mi-a făcut mult rău. Doamna Olga, vă mulțumesc pentru ajutor, am să mă revanșez față de dumneavoastră.

              -Aveți aici numărul meu de telefon, când vă fac ieșirea să mă sunați și vin să vă iau cu mașina.

              -Mulțumesc, nu e nevoie, chem un ”taxi”.

             -Vă rog să faceți așa cum spun, e mai bine. După ce s-au înțeles cum vor proceda Olga a plecat.

              -E soțul dumneavoastră, bărbatul la care ați fost în vizită?

              -Nu, nu este, de ce vă interesează și mai ales de ce mă urmăriți?

              -Vreau să fim prieteni, să mă iertați că nu v-am recunoscut imediat. Eugen era sincer afectat, se simțea în vocea lui  căldura, dorința, dar și regretul de a nu fi recunoscut-o.

            -Vă rog, să mă lăsați în pace, nu avem, ce să ne spunem. Olga a plecat în fugă de lângă Eugen, doar așa a putut să se rupă de propria dorință de a rămâne lângă el. Ajunsă la mașină, a pornit fără să mai privească în urmă.

            Acasă o aștepta Maria, în câteva cuvinte aceasta a pus-o la curent cu tot ce se întâmplase după plecarea ei.

            -Sonia a anunțat pe Elena Truică despre incidentul cu tine, șefa ți-a luat apărarea, a fost nevoită să cedeze. A pus o condiție, de fiecare dată să începem curățenia cu apartamentul ei și să nu te mai găsească în apartament sub nicio formă. De asemeni a spus că nu va mai apela niciodată să-i faci mâncare.

              -Dă-o încolo, bine că a rămas așa. Olga era bucuroasă, de modul în care se încheiase incidentul.

             O săptămână mai târziu a primit un SMS de la Sonia prin care îi cerea să se întâlnească. Olga a ignorat mesajul. Nu voia să o vadă, era prea supărată pe ea, nu putea uita umilirea la care o supusese.

             Inginerul Zincă se refăcuse, Olga s-a interesat tot timpul de el. De fiecare dată când venea Olga, Augustin se pregătea ca pentru întâlnire. Se vedea că inginerul ar fi vrut să o cunoască mai bine, doar că, Olga nu-l lăsa să se apropie mai mult, gândul ei zbura la Eugen.

           A mai primit SMS-uri din partea Soniei, cu rugămintea de a se întâlni, la nici un mesaj nu a răspuns, până într-o seară când fata a venit la ea acasă.

             -Bună seara, v-am trimis mai multe mesaje, nu mi-ați răspuns, vă înțeleg motivul pentru care nu ați dat curs invitației. Vreau să vă spun, nu mă invitați în casă?, mulțumesc! spuse Sonia, după ce Olga i-a făcut loc să treacă. Doresc, să vă spun că în urmă cu două săptămâni am găsit din întâmplare hârtiile, pe care ați făcut calculele, am fost uimită să descopăr că, ceea ce pe mine mă chinuise două luni, dumneavoastră ați rezolvat în câteva ore. Am informat patronul despre cele întâmplate, bineînțeles că am spus doar despre calcule, nu și despre neînțelegerea noastră, dar cum nu știu nimic despre pregătirea dumneavoastră, voiam să ne întâlnim pentru a discuta. Sonia privea într-o parte, nu îndrăznea să se uite în ochii femeii, pe care o umilise. E clar că aveți studii universitare, dar nu știu exact despre ce e vorba.

            -Sunt absolventă de facultate, inginer constructor de mașini.

            -Cum? Sonia a sărit de pe scaun și a îmbrățișat-o pe Olga, asta voiam să aud, de mâine veți lucra cu mine.

           -Nu cred că lucrurile sunt așa de simple, nu știu dacă voi accepta vreodată să lucrez în apropierea dumneavoastră, îmi ajunge o experiență, nu-mi doresc mai mult, glasul femeii era ferm, o privea pe musafiră în ochi, reproșându-i momentul în care uitase să fie om.

           -Vă rog să mă iertați, eram turbată atunci că nu reușeam să rezolv acea problemă, nu era domeniul meu, nu mă pricep la calculul rezistenței materialelor. Patronul îmi trasase sarcina, eu nu o puteam rezolva și de aici toată nebunia care mă cuprinsese.

           -Am un an decând lucrez ca femeie de serviciu, am câștigat bani frumoși, chiar dacă munca a fost inferioară pregătirii profesionale. Nu voi veni la voi să o iau de la zero. Mă tem că nu mai avem ce discuta. Olga s-a ridicat în picioare obligând-o pe Sonia să facă la fel. Cu mâna pe clanță a deschis ușa spundu-i un sec:„bună seara!”. Fără a se simți jignită, musafira a ieșit pe ușă, apoi s-a întors spe gazdă:

            -Voi reveni, dumneavoastră veți lucra la noi, patronul vă va face o ofertă pe care nu o veți putea refuza. Bună seara!

              Singură, cu ușa deschisă privea cum Sonia se pierdea pe scări în jos, în sinea ei, Olga, se bucura de lecția, pe care i-o administrase înfumuratei.