Senatorul PSD Șerban Nicolae a făcut un proiect de lege prin care, să-i fie interzis statului, ca în următorii cinci ani să mai privatizeze vreo companie, iar acțiunile, dobândite până acum de firmele private, prin infracțiuni săvârșite în procesul de privatizare, să intre în proprietatea statului. Actul stabilește și că statul va primi înapoi pachetele de acțiuni de la societățile deja privatizate , dacă respectivele privatizări au fost frauduloase, iar acest lucru a fost decis de instanță.
Un proiect de lege bun, chiar foarte bun. Să vedem dacă va fi votat și mai ales când va fi votat. O întrebare mă frământă, de ce atât de târziu un așa proiect de lege?
Faptul că se interzice privatizarea (vânzarea) companiilor de aici înainte timp de cinci ani e realizabil, mai ales că nu mai sunt multe de privatizat. Partea a doua a legii, acolo unde se vorbește că statul va reintra în posesia acțiunilor privatizate fraudulos, dacă o instanță de judecată decide acest lucru.
În România asemenea procese durează ani de zile, timp în care e posibil să nu mai existe nici compania, nici acțiunile.
A doua problemă, de unde se vor mai lua pachetele de acțiuni ale marilor uzine, combinate siderurgice, fabricile din industria ușoară, activelor din CFR, flotă comercială, când acestea au dispărut cu totul? Ele nu mai există nici fizic, nici juridic. În locul multor asemenea mari unități, fanion ale economiei în alte vremuri apuse, acum s-a arat și plantat flori, sau marile companii transnaționale au deschis supermaket-uri sau mall-uri. Aici este marea problemă, aici trebuie săpat, aici trebuie venit, dacă e nevoie, cu o lege specială de neprescriere a faptelor, pentru ca acești criminali care au despuiat Țara să poată plăti și peste 100 de ani, dacă dracu îi ține în viață până atunci.
Aș dori din tot sufletul meu, să-l văd arestat pe acela care a distrus uzinele 23 August, sau Faur cum s-au numit ulterior. Pe criminalul, sau criminalii care au distrus ””Semănătoarea” , ”Electroputere Craiova”, ”Vagoane Arad”, marile combinate siderurgice din Reșița, Hunedoara, Câmpia Turzii, Târgoviște etc. Am enumerat doar câteva, mi-ar fi trebuit spațiul pentru tot articolul să-l folosesc pentru a numi toate obiectivele industriale care au dispărut fizic și juridic.
Proiectul de lege al lui Ș.Nicolae e un început, dar nu-i suficient, trebuie continuat cu alte legi care să tragă la răspunde toți jefuitorii acestei țări.
Pentru DNA asta ar fi piatra de încercare, nu cancanurile care se fac cu dosărele de doi lei, pe care le pierd în instanță. De aici trebuie extrașii marii corupții. Vă imaginați cam despre ce sumă de bani, a fost vorba când au privatizat 23 August? Când au privatizat Semănătoarea, sau Electroputere Craiova?
Vă imaginați despre ce sumă de bani a fost vorba când au distrus Combinatul de la Călărași care, urma să producă șine de cale ferată și care a ajuns la fier vechi cu utilajele încă în ambalaje? Un combinat la țiplă urma să intre în funcțiune, a fost pur și simplu dus la fier vechi. Cum să mă entuziasmez când DNA face dosărele în dorul lelii, știind că instanțele condamnă oricum. Văd că de ceva vreme vajnicul DNA încasează scaltoace peste bot, bine le face instanțele de judecată. Dosarele penale trebuie să fie bine documentate, când te joci cu libertatea oamenilor.
Aș vrea să văd măcar un ministru, un secretar de stat, un director, pe cineva acuzat de distrugerea acestor mari unități. Nu spun eu ca DNA-ul să nu se ocupe și de micile găinării, dacă au și asta în atribuții, dar pe primul loc ar trebui să fie scoaterea la lumina legii a celor care au jefuit țara. Spre exemplu: poate ne spune onor DNA cine a fraudat Bancorex, sau Albina, sau Banca Religiilor etc.? Cine ne-a lăsat fără băncile autohtone? Multe întrebări, niciun răspuns. Pot trage concluzia că se știe despre toate aceste furturi, se știu autorii, dar sunt așa de bine înfipți , încât arestarea, sau acuzarea lor, ar duce la prăbușirea șandramalei unui sistem putred și totalmente corupt. De aceea vor fi protejați, susținuți și întodeauna îndepărtate de ei posibilele acuzări.
Susțin, că este nevoie de o lege care să nu permită prescripția acestor fapte , pe care le consider, ca fiind de subminare a economiei naționale
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vremuri de cumpănă
În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...
-
Anul 2020 și jumătate din 2021 a fost o perioadă de chin. A fost un ceva pe care nu-l trăisem până acum, o perioadă distinctă, u...
-
După evenimentele din dec.'89 românii au început să se organizeze conform noilor orientări. Sigur, nu am rămas nici un moment...
-
A fost odată ca niciodată, a fost odată, pe vremea când se potcoveau puricii cu 99 ocale de fier şi săreau până în înaltul cerului. ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu