Accidentul XIV. Ultimul capitol

Începuse să se desprimăvăreze. Pe pământ, din loc în loc, mai erau petice de zăpadă ca niște nori răzleți pe  cerul senin. Mirosea a reavăn și a flori de câmp. Se simțea nașterea unui nou ciclu al vieții. Soarele devenise îndrăzneț, începuse să încălzească, oamenii aruncaseră mănușile și hainele groase, priveau la astrul zilei cu recunoștință, datorită lui totul renăștea. Păsărelele aveau un ciripit vesel, în staule iezii și miei săreau și se jucau, se bucurau de venirea pe lume și de zilele calde. Pomii, unii înfloriți, alții doar îmbobociți erau pregătiți pentru o nouă viață. Natura însăși avea  haină de sărbătoare multicoloră.

Bogdan, în biroul lui, vorbea la telefon, veștile erau dintre cele mai bune, Iulia era gata să se căsătorească cu el.

-Sunt fericit, cred că într-o lună de zile putem face nunta, nu vreau ceva deosebit, voi chema salariații și câteva rude care mi-au mai rămas. Te iubesc Iulia, mulțumesc! Cât timp a vorbit, fiind cu spatele la ușă, nu a observat că   era întredeschisă, iar prin deschizătura ei două capete de femei ascultau convorbirea lui telefonică.

În cabinetul secretarei erau Aurora și Ani, amândouă voiau să intre la patron. Prima cu probleme de serviciu, iar cealaltă să-i ducă corespondența. Au deschis ușa, dar când au auzit discuția s-au tras ușor înapoi, dar nu înainte ca Matei să închidă telefonul. Maria cu ochii în lacrimi a aruncat o privire fugară spre secretară și a fugit din birou.

De când se căsătorise Alexandra și apoi plecase  din firmă , relația ei cu Matei devenise mult mai apropiată. În sufletul femeii își făcuse culcuș un gând îndrăzneț, căsătoria cu patronul. Începuse să se îmbrace mult mai atentă, slăbise câteva kilograme în urma unor diete drastice, se oprise doar  când surplusul de piele, în urma slăbirii, începuse să se încrețească.  De atunci Maria era  atentă la ce mănâncă, fără să mai țină diete.

Într-o dimineață ,când a venit să o ia pe Alisia la școală, au stat  mult de vorbă.

-Maria, de ce nu te măriți? Ești încă tânără și frumoasă, câștigi bine, fata este mare, nu văd de ce nu ai face pasul?

-Încă nu a venit Făt-Frumos călare pe un cal alb.-Maria glumea, deși era tare curioasă încotro bate Matei, din această cauză inima ei era cât un purice.

-Nu mai sunt cai în ziua de azi.-Matei intrase în jocul ei.

-Poate fi și merțan.-Spuse Maria râzând, deși în inima ei își spunea: ”Matei sunt a ta, spune-mi doar un cuvânt și te urmez până la capătul lumii”.

-Da ai dreptate, dacă nu este un singur cal, poate fi o herghelie, doar în alb să fie vopsită.

-Alisia,-bărbatul s-a adresat fetei care terminase să se îmbrace și se apropiase de ei-câți ani ai? Bărbatul știa precis câți ani are, el îi făcuse cadou la majorat un CEC substanțial să-l aibă pentru cheltuielile de zi cu zi.

-Am împlinit 18 ani, peste câteva luni dau bac-ul.-Fetița era fericită, mai ales că auzise o parte din discuțiile dintre Matei și mama sa, iar ea era o înfocată susținătoare a căsătoriei  mamei sale cu protectorul ei.

-Să te pregătești să-ți faci dosarul pentru școala de șoferi. Vreau să-ți iei carnetul, iar după bac să ai propria ta mașină.

-Nu îi promite nimic, nu am forță să îi cumpăr mașină. -Maria nu ar fi vrut ca Alisia să devină independentă, își dădea seama că fata odată având carnet și mașină, nu va mai putea fi stăpânită ca până atunci.

-Eu îi cumpăr mașina, dacă va lua note mari la bac, pentru a putea intra la o facultate bună.

Discuțiile cu Matei deveniseră calde, se apropiaseră mult, e drept că nu îi vorbiseră despre simțămintele lui pentru ea, dar ea considera acest lucru ca fiind minor, îl iubea ea destul de mult. Lui Dode, care între timp începuse să găsească motive pentru a o vizita, îi dăduse cu flit după căsătoria Alexandrei, considera că ar putea fi un obstacol în realizarea ultimului ei vis, căsătoria cu patronul.

Convorbirea de la telefon dintre Matei și Iulia, o făcuse să-și piardă judecata rece și clară, nu mai era sigură pe ea. A intrat în birou și-a luat geanta și a ieșit pe ușă, a întors capul spre colege și le-a telegrafiat:

-Sunt la bancă!

Ajunsă în parcare a pornit mașina și a plecat, nici ea nu știa unde va merge, voia doar să fie cât mai departe de firmă și de Matei. Conducea mașina fără să fie atentă la drum, în cap îi răsuna vocea patronului :”sunt fericit că într-o lună de zile facem nunta”, totul îi suna ca un ecou, ”...nuntă”, ”...nuunntăă” cuvintele veneau ca atunci când lovești un taler din alamă, iar sunetul se repetă mult timp până se pierde ușor undeva în neant. Drumul era liber prin Bucureștiul veșnic aglomerat, piciorul apăsa accelerația, gândul ei era, acolo, în birou, îl asculta pe Matei când spunea:„facem nunta...”. Neatentă a intrat într-o intersecție când se schimbau culorile, din lateral un alt șofer grăbit a furat startul, mașinile s-au ciocnit. Au sosit ambulanțele, ambii șoferi au fost răniți, mai rău Maria, era inconștientă.

Zbârnâitul telefonului l-a făcut să tresară, a sunat într-un fel anume, parcă prevestea ceva rău. La celălat capăt al firului nevăzut Alisia, cu lacrimi în ochi, îl anunța că mama ei a făcut un accident de circulație și se află la urgență.

-Anunță-l și pe tatăl tău, trebuie să fie lângă ea în această situație grea.

-Da, dar vino și tu, abia atunci mă voi liniști.

-Vin imediat, stai liniștită!

Ajuns la spital a parcat, apoi a sunat-o pe fată. Aceasta i-a răspuns că îl așteaptă la poartă . Într-adevăr Alisia era acolo, plângând, a sărit brațele lui.

-Mama este inconștientă, doctorii sunt rezervați în pronostic, lovitura a fost puternică. Uite este acolo după perdelele verzi, nu ne lasă să o vedem. Îți voi arăta eu doctorul care se ocupă de ea. A venit și Dode, a plecat să cumpere niște pijamale, l-am trimis eu, nu am adus nimic de acasă.

-A, uite ăsta e doctorul! Alisia l-a strâns de braț și cu mâna cealaltă i-a arătat medicul care venea spre ei. Era un bărbat de 40-45 de ani, înalt, brunet-țigănos cu o față colțuroasă, suplu, cu părul negru sârmos și plin de cârlionți care se vedeau de sub boneta de protecție.

-Bună ziua domnul doctor!-Îi spuse Matei în timp ce mâna dreaptă  strecura în buzunarul doctorului o hârtie de 100 de lei.

-Stați puțin, nu trebuie!-Doctorul protestă moale față de gestul patronului, dar în același timp cu mâna a pipăit buzunarul din exterior să fie convins că banii au rămas. Cum avea experiență, dintr-o simplă atingere a înțeles cât primise.

-Da, despre cine e vorba?

-Vrem relații despre Maria Zamfir, femeia accidentată.

-A, situația ei este delicată, să vedem ce putem face. Ne vom strădui, dar știți cum este, nu avem tot ce ne trebuie. Luna trecută mi s-a terminat abonamentul la o revistă medicală din Franța, nu am avut bani să-mi-l  reînnoiesc . A fost o mare rușine pentru mine când m-au contactat de la redacția revistei. Au crezut că am uitat.

Matei a înțeles unde bate doctorul. Mai avea pregătiți 500 de lei, tocmai pentru că le cunoștea metehnele. A scos banii din buzunar și i-a pus în buzunarul medicului. Acesta a pipăit prin exterior și a înțeles că este o sumă frumușică. Fața lui s-a luminat de parcă soarele ar fi strălucit doar pentru el, gura afișa un zâmbet larg, dintr-o dată a devenit jovial și profesionist.

-Stați liniștiți, este pe mâini bune, îi facem radiografii, ne vom ocupa în mod deosebit de domnia sa. Vă țin la curent.

După plecarea doctorului fata era nelămurită

-Matei, ce repede s-a schimbat doctorul după ce i-ai mai dat bani! Cât i-ai dat?

-Dă-i încolo, sunt doar bani, Maria să fie bine!

-Am sosit! Salut patroane! Uite Alisia, am cumpărat tot ce mi-ai spus. Totul este pus în aceste două sacoșe.

-Nu am uitat nimic, am dat telefon la firmă, le-am spus că azi nu mă întorc la serviciu și nu știu nici mâine dacă voi merge. Până nu văd că Maria este bine, nu plec de aici.

Două ore mai târziu medicul a venit la Matei și l-a informat despre starea în care se găsea pacienta. Medicul în expunere se pierdea în amănunte în care predominau termenii tehnici. Patronul a înțeles că lucrurile nu erau grave, doar că doctorul încerca să justifice primirea banilor prin extensia unor termeni care mai mult încărcau diagnosticul cu proză medicală, decât să-i lumineze pe ei cu adevărat despre starea Mariei.

-Domnule doctor, care este situația reală a pacientei în acest moment. Vă mulțumesc pentru lecția de medicină ținută, dar vă rog, pentru noi profanii, cum se simte, cât de grav este?

-Peste câteva zile cred că îi vom da drumul acasă, ne vom ocupa special de domnia sa. O zi bună!

-Înțeleg din ce a spus medicul că lucrurile nu ar fi grave, probabil ceva rupt. Eu acum plec, am treabă la atelier. Dode, ia fata și duceți-vă să mâncați, apoi reveniți aici, după amiază Alisia să mergi să înveți, nu ai ce face în spital, rămâne tatăl tău, așa am înțeles.

-Fii liniștit! Mă ocup eu de fată și de Maria. Te sun, doar dacă este absolută nevoie.

Matei a dat mâna cu Zamfir, apoi a pupat-o pe fată.

-Aveți grijă de voi.

De la spital a plecat direct la birou. Când a intrat în cabinetul secretarei l-a văzut pe Nik, noul inginer venit în locul Alexandrei, cum se săruta cu Ani. A tușit discret și fără să-i privească a intrat în biroul său, apoi a apăsat pe sonerie. Secretara a băgat capul pe ușă.

-Spune-i amorezului să vină la mine!

Nik Câmpeanu a intrat în birou, puțin jenat, dar stăpân pe el.

-Ai terminat programul pe ziua de azi?-Matei încerca să fie sobru, deși râdea sufletul în el știind că secretara și-a găsit un iubit. Ținea mult la femeia docilă și atentă care era Ani Greavu, secretara lui. I-ar fi plăcut să o vadă căsătorită cu Nik, un băiat care promite, poate nu așa bătăios ca Alexandra, dar bun organizator și cu știință de meserie.

-Nu, nu l-am terminat, am trasat sarcinile apoi i-am lăsat liniștiți să lucreze, nu vreau să stau tot timpul pe capul lor, nu vreau să-i stresez. Eu le-am dat programul și timpul în care să-l execute, mă caută dacă au probleme. Merg la ei când sunt chemat sau atunci când recepționez lucrarea. Mă supăr când nu sunt gata cu lucrările la timp.

Apropo, Răfăilă mă bate la cap să-l las să se înscrie la fără frecvență sau la seral, să-și facă liceul. Ce facem?

-Dacă vrea, nu ne opunem, îi dăm tot ce-i trebuie. Îl ajutăm, este un diamant încă neșlefuit copilul ăsta, tâmp când a venit aici, a devenit un mare meseriaș. Are idei sclipitoare, folosește-te de el! Alexandra știa cum să-l facă să dea tot ce are mai bun. Ai grijă de oameni,  am auzit că sunt câțiva care consumă alcool la serviciu, nu este bine, avem mașini periculoase care îi pot distruge pe viață. Trebuie să fie foarte atenți.

A mers în fiecare zi la Maria la spital, de fiecare dată l-a găsit lângă patul ei, așezat pe un scaun, pe Dode, gata în orice moment să o ajute pe fosta lui soție. Când a intrat Matei ,Zamfir a vrut să iasă din salon, patronul l-a oprit cu un gest discret.

Maria vorbea greu, avea dureri mari pe lână rana de la maxilar mai avea piciorul stâng și mâna dreaptă în ghips.

-Are dureri,îi administrează  calmante, sper ca în câteva zile să se amelioreze. Am să rămân lângă ea, cât mă vor lăsa să stau. Pe fața lui Dode se citea fericirea fiindcă este lângă femeia pe care încă o iubea, dar și compasiunea pentru durerile ei.

Când Matei intra în rezervă, ochii femeii aveau un licăr de fericire, încă îl iubea, deși știa că se va căsători cu altă femeie. Încă mai spera într-o defecțiune a relației patronului cu Iulia.

După cinci zile de spitalizare Maria a fost externată, avea o mână și un picior în ghips. Pentru a fi transportată acasă s-a apelat la salvare, iar din fața blocului și până la ușa apartamentului a purtat-o Dode pe brațe. O dată ajunsă acasă și-a dat seama că nu se va putea descurca fără ajutorul unui bărbat.

Dode, după ce a așezat-o pe un fotoliu și i-a pus un scaun sub piciorul ghipsat, s-a tras spre ușă, în așteptarea  unui verdict din partea iubitei lui. Mâinile îi tremurau, le ținea la spate să nu fie observată emoția, doar ochii în care sclipeau două lacrimi îl puteau trăda.

-Dode, îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în aceste zile. Nu vreau să te mai rețin, poate ai treburile tale, iar eu te încurc.

-Nu mă încurci de loc, mi-a făcut plăcere să te ajut, mă durea sufletul când aveai dureri, aș fi vrut să iau asupra mea suferința ta. –Lacrimile curgeau în voie, nu le mai putea stăpâni. Erau multe, erau fluvii strânse în toți anii lui de chin, acum puteau relua drumul început cu peste 20 de ani în urmă. Își dorea să trăiască alături de soția și fiica sa, să o căsătorească și să-și crească nepoții. Avea nevoie de un cuvânt din partea Mariei, cuvânt care încă nu venise.

-Maria, nu te vei putea descurca singură!

-Ba da!-Maria brava, simțea că bărbatul aștepta un singur cuvânt din partea ei și-i rămânea sclav, rob pe viață pentru a putea să-i plătească iubirea ei risipită și anii de neajunsuri financiare, mare parte cauzate de el.

-Aș putea să rămân să te ajut, mi-am luat concediul de odihnă, deși eram programat în vară, când aveam  bilet să plec în Grecia.

-Renunță la concediu, mergi la serviciu, nu vreau ca din cauza mea să pierzi un bilet de vacanță și cine știe ce alte implicații mai avea acest sejur în Elada?-Obrajii Mariei deveniseră doi bujori, apăruse gelozia.

-Nu avea nici un fel de implicații, era pentru mine și Alisia. Nici ei nu-i spusesem nimic, voiam să fie o surpriză dacă lua la facultate.-Se citea sinceritatea pe fața luminoasă a lui Dode. Din interiorul lui se vedea cum izvora bunătatea, ochii lui altădată duri, acum erau blânzi și umezi ca ai unui ied. Mi-am luat concediul, special, să fiu alături de tine în aceste clipe grele. Dacă mă respingi-vorbi în continuare Dode cu ochii plini de lacrimi-voi pleca cu inima grea, însă cu conștiința împăcată că am făcut tot ce am putut să te ajut.

Pe măsură ce bărbatul vorbea inima Mariei se înmuia, dragostea pentru el, dispărută pentru o clipă, a reapărut cu și mai mare intensitate.

-Vino în brațele mele omul meu iubit! Rămâi lângă noi să formăm o familie așa cum pentru puțin timp am fost. Astăzi dacă vrei, mergi și rezolvă-ți toate problemele pe care le ai, apoi mută-te aici cu noi. Sunt sigură că fata se va bucura mult.

Dode a îngenunchiat în fața femei, apoi i-a sărutat mâna și și-a cerut scuze pentru toate greșelile și suferința îndurată de soție și fiică. Plângând, bărbatul prosternat la picioarele ei continua să-și ceară iertare și să-i  sărute mâinile și picioarele.

-Doctorul a zis că peste 40 de zile îmi scoate ghipsul. Foarte mult timp îmi va fi greu.

-Am să îți fac masaj, să îți citesc ce vrei tu, vom juca șah, deși știu că ai să mă bați.

-Nu cred, nu am mai jucat demult. Bine, mergi și rezolvă-ți problemele, te aștept!

Marți, adică a patra zi de când Maria era acasă, Matei a sunat la ușa soților Zamfir. Patronul nu mai venise de câteva zile în acest apartament, de când Dode se mutase alături de  fosta  soție el o ducea și aducea pe Alisia de la școală. În mână cu un buchet de flori de primăvară și cu un zâmbet larg pe față, Barbu i-a comunicat că a mutat data nunții lui până ce îi va fi scos ei ghipsul.

A fost o bucurie anunțul făcut de Matei, până la urmă se căsătorește cu una străină de firmă, așa cum își dorise ea când era în rivalitate cu Alexandra.

Sfârșit de primăvară, cald, un vânt ușor adia ca o mângâiere pe obrajii  încinși de căldură. Se strânseseră mulți în fața primăriei, erau salariații lui, toți puși la patru ace împreună cu iubitele, soțiile sau singuri, după statutul fiecăruia. Venise și Alexandra cu soțul ei,  Ani cu Nik ,inginerul, Dode cu Maria, aceasta încă se mai sprijinea discret într-un baston elegant cu cap de fildeș. Alisia era lângă Iulia, ca primă domnișoară de onoare. Căldura îi toropea, florile începuseră să pălească, mulți erau asudați, dar pe fața tuturor se simțea fericirea, mai ales că după ceremonie se anunțase o masă mare fără dar.

Înaintea lor mai era o cununie programată și nu sosiseră nuntașii, iar ofițerul stării civile ținea la ordine. Mai erau trei minute din timpul acordat de funcționar celor absenți să poată veni. Dacă nu veneau în aceste minute de prelungire intra Matei.

Timpul trecea greu, se târa aproape, mai era un minut, Matei cu ai lui se pregăteau să urce scările, când în fața primăriei au oprit câteva mașini. Dintr-o mașină a coborât o frumoasă femeie cu părul bogat ca paiul de grâu copt,prins într-o coadă dată peste umăr, ochii verzi ca smaraldul, sprâncene frumos arcuite și îngrijit pensate. Cum a pus piciorul jos din mașină, privirea s-a oprit asupra bărbatului care indubitabil era ginerele din cealaltă nuntă. A tresărit, l-a privit lung și cu dragoste, apoi împreună cu ginerele, un bărbat impozant cu părul grizonat, ochi vioi și cu o anume distincție în mers, s-a oprit în fața celor doi miri.

-Felicitări Matei!

Bărbatul a tresărit, a privit atent femeia cu buchetul de flori, nu mică i-a fost surpriza când a recunoscut în ea pe Iulia, marea lui iubire neîmplinită. A privit-o cu drag și respect, fără iubire, iubirea era pentru cealaltă Iulia.

-Iulia, dă-mi voie să-ți prezint pe Iulia, viitoarea mea soție. Iulia a pălit când a auzit numele viitoarei soții a lui Matei.

-Matei, el este viitorul meu soț, Patrik. Îți doresc multă sănătate și fericire!

-La fel și vouă, acum grăbiți-vă să ne vină și nouă rândul la ofițer! Matei a rămas cu ochii la Iulia și Patrik, patronul ei cu avion, cum urcă treptele spre fericire, abia aștepta să facă aceiași pași.