Primarul II

    După ce soția l-a informat despre vizita vicelui, primarul a dat din cap în semn că nu-l interesează prea mult:

-Unde sunt copiii? Adună-i! Vreau să mâncăm!

-Fata este în casă, scrie la calculator, băiatul nu știu unde este.Lasă-l și tu, peste un an termină facultatea, știi cât de greu muncește la politehnică, e vacanță, se relaxează acum.

-Bine, cheamă fata și pune pe masă!

-Imediat. –Femeia, ascultătoare, a rugat copila să vină la masă, iar ea a pus mâncarea l-a încălzit.

-Să trăiești bătrâne! Sărut mâna mamă!- Pe ușă a intrat un tânăr, aproape imberb, cu un pic de mustăcioară castaniu-roșcată, ochii vi, de un albastru intens, fața albă, părul lung, blond închis, prins la spate cu un elastic . Un nas frumos, așezat deasupra unor buze roși cărnoase și senzuale arăta un băiat frumos și distins.

-Așa vorbești cu tac-tu? Gheorghe era un tip milităros în casă, nu admitea nici un rabat de la relațiile dintre fiu și părinte.

-Nu te mai formaliza bătrâne, așa e cool.

-Băi, cu mine să vorbești frumos, nu îți este rușine să spui astfel de vorbe când ne așezăm la masă?-Primarul începuse să se enerveze.

-Tată, dar am vorbit frumos, cool în engleză înseamnă mișto.

-Și atunci mă iei la mișto?-Gheorghe ridicase glasul, argumentele băiatului îl scoseseră cu totul din minți.

-Să o luăm cu începutul, altfel nu ne înțelegem, cool vine din engleză și înseamnă mișto în argo, iar mișto vine din țigănește și înseamnă frumos.

-Adi, te întreb direct, ca unul bătrân și care nu mai e la curent cu toate neologismele, românește dacă vorbim, nu este corect?

-Ba da, dar trebuie să fim la curent cu noul.

-Apropo, de unde vi mătăluță acum?

-De la Crina? –Adrian habar nu avea ce uragan dezlănțuise.

-Care Crina?-Gheorghe simțea că nu mai are aer.

-Crina lui Fărâmiță, ăla care stă în capul satului la marginea pădurii. I-am zis azi: ”Crinuța, taică-tu mai bine se făcea pădurar decât lăutar”.

-Tu vorbești serios? Sau ai fost și tu pe la ea, știind că este ”rea de muscă”.

-Tată, este o fată minunată, este studentă la ASE și nu-ți permit să o jignești. Află, îți spun acum: o iubesc!

Mamă-sa când a auzit cât de răspicat îi vorbește Adi tată-lui său și-a pus mâna cu un colț al șorțului la gură și și-a înăbușit un strigăt de groază.

-Băiete, cât timp stai sub acoperișul meu și mănânci pâinea pusă de mine pe masă, ai să faci cum îți spun eu, când vei fi stăpân pe tine și pe banii tăi, vei face cum te va duce capul.

-Nu voi mai sta sub acoperișul tău și nu voi mai mânca nici pâinea ta, de mâine îmi caut de lucru. De aici și până-n Norvegia am să găsesc un loc.-Nervos Adrian s-a ridicat de la masă, a aruncat șervetul pe care îl avea în față și a dat să iasă pe ușă. Mai iute, mama lui s-a așezat în dreptul ei.

-Nu pleci nicăieri dragul mamei. Aici ai să stai până termini școala, apoi după ce vei avea pâinea-n mână , vei fi liber să mergi unde vrei.

-Ce vorbești tu, femeie? Să plece din casa mea, dacă mai are de gând să se întâlnească cu a lui Fărâmiță! Cum adică? Eu, primarul satului, să-mi dau unicul băiat după fata unui lăutar țigan? Niciodată! Auzi? Niciodată! Poate să fie cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă!

-Tu, omule, ai uitat că pe linia mamei tale ai sânge amestecat din țigani și evrei? Bunicul tău era evreu, deținea o mică dugheană de „tutungerie”, iar bunică-ta țigancă, cânta în cârciumi.

-Lasă femeie ce a fost atunci, vorbim de ceea ce este acum.

-Nu te las,- Florica se răzvrătea pentru prima dată în 25 de ani împotriva bărbatului. Când a fost să mă căsătoresc același lucru au spus părinții mei, că te tragi din neam de țigan. Știi bine, că nu am ținut cont de părerea lor și am „fugit„ cu tine. Am realizat multe împreună, te-ai dovedit a fi un om destoinic, căruia eu nu i-am întors cuvântul. Știu despre tine că ești primarul comunei, cu ce te ocupi în rest, ce învârți tu, știu puțin, adică atâta cât mi-ai împărtășit. Gheorghe-glasul femeii era răspicat, ai să lași băiatul să vorbească cu fata lui Fărâmiță, nu știu dacă se vor căsătorii, dar dacă vor dori să facă pasul ăsta, eu îi voi susține.

Gheorghe s-a uitat surprins la nevastă, era pentru prima dată când i se opunea fățiș, niciodată nu avusese păreri. Toată viața îl așteptase docilă, se întâmplase să vină târziu în noapte, nu-l întrebase de unde vine, ci doar dacă e obosit, îi pusese masa în tăcere, îl ajutase să se dezbrace și să pună capul pe pernă. Acum pentru prima dată vedea altă față a soției. Era obișnuit ca ea să tacă, să vorbească doar dacă îi cerea el imperios. Nu va ceda, chiar dacă se va rupe căsnicia lui.

Nervos s-a ridicat de la masă și a ieșit în curte. A plecat pe jos la primărie, voia să-și limpezească gândurile.

Rămași singuri după plecarea primarului, mama discuta cu Adrian și cu fata care sosise între timp la masă.

-Adi, tu o iubești pe Crina? Sau ai vrut să-l necăjești pe tatăl tău?

-O iubesc mamă, o iubesc cu toată ființa mea. Simt că nu pot trăi fără ea.

-Nu te gândești mă, că e țigancă? Ce să caute una ca ea, într-o familie cum este a noastră cea mai tare din comună.

-Tu să nu te bagi mucoaso! Ai auzit? Să-ți vezi de păpușile tale! Adi își iubea sora, dar nu-i plăcea când nu era de acord cu iubirea lui pentru Crina.

-Știi ceva? Nu mai sunt mucoasă și nici cu păpușile nu mă mai joc, din toamnă voi fi anul întâi la facultatea de drept, sunt femeie în toată regula. -Avea dreptate, era o fată dezvoltată cu câteva kg în plus care îi scoteau în evidență rotunjimile șoldurilor. Fața frumoasă de copil cu buzele pline, roși și apetisante. Ochii căprui, sprâncene stufoase, pensate cu atenție, părul retezat la nivelul umerilor, blond în onduleuri mari. Sânii dezvoltați, rotunzi și tari împingeau în bluza a cărui nasture părea că va ceda presiunii.

-Ema, nu ai dreptate...

-Ba am mamă, ce să caute cineva cu sânge de țigan în familia noastră? Este drept ca mamă-sa este  româncă, dar nu ne putem preface că nu știm că tatăl ei e țigan. Te-ai gândit mă, -s-a întors fata spre fratele său-cum vor fi copiii tăi?

-La fel ca voi, dragii mei. Există un secret în familie, tatăl tău se trage din familie de țigani și evrei. Bunicul din partea mamei lui a fost evreu, iar bunica țigancă. Să nu ne mai lăudăm cu sângele nostru curat.

-Chiar dacă lucrurile stau cum spui tu, tata este primar, iar tac-su Crinei este lăutar, nu e corect. Adi, dă-i încolo, îți găsesc eu o prietenă la toamnă dintre colegele mele. Vrei să te bucuri de farmecele ei, pentru că trebuie să recunosc, este foarte frumoasă, bucură-te, fă-ți de cap, dar atât.

-Fată, nu te băga, lasă-l pe fratele tău în pace, știe el ce face. Copii hai să mâncăm!

Ajuns la Primărie, Gheorghe Sprințaru a intrat în biroul său fără să vorbească cu mulțimea de oameni adunată în holul clădirii. Era obosit de toată alergătura de peste zi, cearta cu fiul său îl supărase cel mai tare. Era pentru prima dată când copilul și soția lui se revoltau fățiș. Dacă pentru băiat găsea un pic de înțelegere, pentru că în sufletul lui își dorea ca Adi să ajungă un bărbat adevărat, revolta femeii nu o înțelegea. A apăsat soneria și a cerut secretarei să-i facă o cafea. Peste puțin timp o tânără la vreo treizeci de ani, trupeșă, cu pieptul mare, bombat care ieșea afară prin decolteul larg, părul castaniu strâns în coc, ochi mari, verzi cu nuanțe căprui, buze groase, cărnoase și senzuale, a intrat în birou cu o tavă pe care se găsea un ibric și două cești. Nu le-a așezat pe birou, a dat draperia de pe perete, care părea că acoperă o ferestră, la o parte și a deschis o ușă secretă. În această cameră se găsea o masă, două scaune ieftine cu spetează, un pat de o persoană cu lenjeria curată. După ce a pus tava pe masă s-a așezat pe pat cu mâinile-n poală așteptând să vină primarul. Acesta a ieșit din birou a traversat holul până a ajuns în balcon, fără zgomot a îndepărtat cele patru cutii mari din carton care mascau o ușă. A deschis ușa și a ajuns față în față cu femeia care îl aștepta liniștită. Fără să spună un cuvânt s-a întins în pat, femeia s-a apropiat de el, l-a descălțat de pantofi și a început să-i maseze picioarele. În liniște, fără să scoată nici un cuvânt, a trecut de la picioare la masatul pieptului său lat și păros, după ce îi descheiase întâi cămașa.

-Ajunge fată, dă-ți jos bluza și stai pe scaun în fața mea. Vreau să discutăm.

Femeia docilă și-a scos bluza și s-a așezat pe scaun cu fața la primar. Acesta se ridicase în pat și stătea rezemat de o pernă pusă pe perete.

-Manuela, ce program mai am astăzi?

-Peste o oră ședință de consiliu, a propus vicele cu ăia de la putere să termine de asfaltat șoseaua comunală. Eu îți recomand să nu fi de acord, trebuie să facem întâi canalizarea, apoi asfaltăm și întărim  șanțurile cu beton să nu mai avem inundații.Femeia era sfătuitorul,amanta, secretara și femeia bună la toate pentru primar.

-Nu am majoritatea, voi fi bătut.

-Nu contează, când va fi să spargem asfaltul și betonul șanțurilor aruncăm pe partidul de la putere, ai înțeles Gicule? Femeia, deși aproape goală, vorbea cu precizia și răceala unui consilier personal.

-Primarul s-a dat jos din pat și s-a apropiat de Manuela, i-a pus mâinile pe umeri lăsându-le să coboare în jos până au cuprins în palme sânii mari și grei ai femeii. S-a aplecat a sărutat-o pe gât și pe lobul urechii, Manuela a întors capul, atunci buzele lor s-au prins într-un sărut pătimaș.

O oră mai târziu erau toți consilierii adunați în sala de consiliu. Vicele a deschis discuția:

-Domnule primar, domnilor consilieri, propun să aprobați bugetul pentru a începe asfaltarea drumurilor care aparțin comunei, vom accesa și fonduri europene.

-Mă opun, nu este oportun, întâi trebuie să accesăm fonduri europene pentru a face canalizarea comunei, apoi vom asfalta drumurile.

-Există o directivă europeană de care trebuie să profităm, nu contează dacă apoi îl spargem, acum facem asfaltul și adâncim șanțurile de colectarea apei pluviale, apoi le betonăm să nu mai avem inundații în sat.

-Vă rog să notați în procesul verbal de ședință că m-am opus proiectului vostru. Dacă îl veți aproba, ca primar mă voi ocupa de realizarea proiectului, deși, încă odată o spun nu sunt de acord cu el. Am să vă rog să discutăm și despre deblocarea unei sume de bani pentru ajutorarea acelora care le-au fost dărâmate casele de malul prăvălit. Trebuie să dăm dovadă de înțelegere față de semenii noștri.

Vă mulțumesc!

După terminarea ședinței vicele și primarul au continuat discuția:

-Domn primar, cam câți bani să le dăm la amărâții care au rămas fără case?

-1000 de lei din fondul primăriei eu zic că este bine. Punem și paznicul de la primărie împreună cu un căruțaș, să meargă prin comună, pentru a aduna de la cetățeni ajutoare pentru nenorociții ăștia. Al dracu deal nu putea să se dărâme anul trecut în campanie? Ne umpleam de bani, acum tragem, dracu ,targa pe uscat, că nu se uită guvernul la noi. Măi Nae, vezi ce sumă de bani se strânge de la oameni, paznicul să facă tabel cu fiecare cât a dat, iar tabelul și banii să-ți fie înmânat ție sau mie, la nimeni altcineva. Vedem și noi câți bani au fost donați și măcar 20% din ei, să oprim și noi. Iar din banii pe care îi va da primăria trecem 1500 de lei pentru fiecare, dar le dăm doar 1000 de lei. Faci tabel cu toți oamenii care vor primi ajutor financiar, tu mergi personal să le înmânezi banii la fiecare în parte, dar să nu treci suma, asta o facem noi aici. Clar băiete? Și nici o vorbă la nimeni, că dacă simt ăia de sus, vor dori și ei porție și nu avem, de unde le da. Dacă vreun consilier cârâie îl ameninți că la anul nu va mai fi pe listă și când va veni cu vreo problemă la tine îl refuzi. Omul e laș, întâi interesele lui, apoi ale celorlalți.

-În seara asta nu am chef să ajung devreme acasă, spune-i lui George să ne trimită o sticlă de tărie bună și o gustare, dă-i telefon să se miște repede. Cât vorbești tu, merg că am puțină treabă, vin repede. A ieșit din sala de ședință și a intrat într-o cămăruță mică ca o debara, aici a găsit-o pe Manuela stând pe scaun, parcă îl aștepta.De fapt ea era femeie de serviciu la primărie și secretară neoficială a primarului.

-Să nu pleci, vreau să mă iubești mult, să-mi treacă toată oboseala și supărarea de acasă. Da?

-Da, a răspuns femeia privindu-l cu drag. Îmi trebuie 1000 de lei să îmbrac copilul pentru școală, nu acum, dar să ști că am nevoie de ei.

-Ce face băiatul meu?

-E bine, din zi în zi seamănă mai mult cu tine.

Va urma!