sâmbătă, 18 iulie 2020

Primarul Niță Constantin


     De-a lungul timpului am scris despre mulți oameni politici, însă niciodată nu m-am aplecat asupra politicienilor din comuna mea, de aceea astăzi voi scrie despre primarul de aici de la noi.
     Niță Constantin a șocat pre mulți locuitori când și-a depus candidatura pentru alegerile locale din anul 2000. Spirit întreprinzător, în precampania electorală din anul 2000, a adus câteva mașini cu piatră pe care a împrăștiat-o pe toate ulițele satelor ce formează comuna. Sprijinit de partidul lui Meleșcanu, Alianța pentru România (ApR), la acea vreme în vogă, domnul Niță a câștigat alegerile, prin urmare a devenit Primar cu acte în regulă al comunei Bucșani. Din păcate, repede partidul său a intrat în comă, cum nu voia să-i țină lumânarea și nici să cheme un sobor de preoți la căpătâiul partidului agonizant să-i facă mazlu pentru a ajunge mai repede la Domnu, domnul proaspăt primar a plecat la PSD, partid care tocmai câștigase alegerile locale și pe cele parlamentare.
     A reușit să facă multe lucruri bune în satele aparținătoare comunei unde este edil. Printre realizări menționez, fără să aibă neapărat o ordine cronologică, următoarele:
-A reabilitat sediul primăriei, un vechi conac care a aparținut familiei Dalles. Despre familia Dalles voi scrie un articol separat. Noi, locuitorii comunei, trebuie să știm cine au fost acești minunați oameni care au avut un destin tragic. Ca orientare politică Dalles cocheta cu socialismul lui Dobrogeanu-Gherea și Ioan Nădejde. A fost o familie de moșieri care au ajutat locuitorii comunei, mai ales prin Elena Dalles. Au fost moșieri care în 1907 au împărțit pâine oamenilor și nu gloanțe ca în alte zone ale țării.
-Sala de sport, o construcție modernă realizată în timpul guvernării Năstase, aici funcționează și Biblioteca comunei. Bibliotecara, femeie energică, cu inițiativă, are împreună cu elevii activități diverse. Menționez un cerc al mâinilor îndemânatice, dansuri, etc.
-Modernizarea dispensarului comunal, o investiție care a venit în sprijinul sătenilor. Aici au cabinete doi medici de familie bine pregătiți și  atașați de cetățenii comunei.
-A fost extinsă rețeaua de gaz metan prin toate satele comunei, de asemeni rețeaua de apă curentă. Există promisiunea ca în cel mai scurt timp va fi făcută și o rețea de canalizare pentru colectarea apei menajere.
-Au fost asfaltate toate străzile din satele aparținând de comună, s-a mers până acolo încât s-au asfaltat și principalele drumuri din câmp. Șanțurile comunale au fost adâncite și betonate.
-Este în reabilitare la această oră grădinița de copii.
     Sigur, sunt multe realizările primarului Niță Constantin, cum încă nu suntem în campanie electorală, nu le voi enumera pe toate.
     De 20 de ani domnul Niță păstorește comuna Bucșani și o face bine. De ce a fost mereu reales? Simplu, toți contracandidații domniei sale de-a lungul timpului nu au avut stofă de primari. Domnul Niță Constantin a fost din 2000 încoace omul momentului și va fi, sunt convins, cât timp va dori să mai fie primar. De ce? Pentru că domnul Niță Constantin, fostul copatron al cârciumii Pol-Meșu, s-a născut să fie edil. Istoria comunei ne va vorbi, peste ani, despre perioada când primar al comunei noastre a fostul Polu, pre numele său din catalog Niță Constantin, abia atunci se vor afla multe lucruri bune și, probabil, altele mai puțin bune din perioada cât a fost primarul comunei. Însă nu mă hazardez să dau verdicte.
     Parcă văd cârcotașii care îmi vor reproșa că nu am scris despre furăciunile domnului primar, despre casele și averea domnului primar. Nu am cunoștință, este un om simplu, nu știu să existe averi. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnilor cârtitori de profesie, însă eu nu sunt nici procuror și nici lucrător la ANAF, nici măcar fost agent detractor al defunctei legi 18/1968, aia cu controlul averilor ilicite.
     Pentru astfel de detalii adresați-vă organelor în drept. Mulțumesc pentru înțelegere!
     M-a întrebat cineva dacă, în septembrie când vor fi alegerile locale, îl voi vota tot pe domnul Niță Constantin? Da, îl voi vota, cu o singură condiție, să candideze.
     Dumnezeu să apere comuna noastră și pe harnicii ei locuitori!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...