Am ascultat puțin, aș fi vrut să
ascult tot discursul din Parlament al lui Orban, mi-a fost imposibil să ascult tot
speech-ul. Urmăresc viața politică din România de 30 de ani, însă, niciodată,
poate în guvernarea lui Boc să mai fi fost, nu am ascultat atâtea inepții.
Spunea domnul premier, că nu poate
dubla alocațiile copiilor, că nu poate mări pensiile conform legii, dintr-un
motiv simplu, nu sunt bani. Banii trebuie folosiți în investiții. Frumos spus,
chiar bine.
Mai spunea că România este singura
țară din UE care mărește alocațiile și pensiile. Nici o altă țară din Uniune nu
face ce face guvernul Orban.
Un copil are o alocație de ceva
mai mult de 1 euro pe zi. Copiii din UE au cu mult mai mult decât copiii
noștri. Pensiile medii în UE sunt peste 1500 de euro. Pensiile medii în România
sunt de 300-400 de euro. Cum dracu ne putem compara cu UE? Cum poți să spui Orbane
că nu poți mări alocațiile copiilor? Până la urmă cea mai mare, mai trainică și
mai aducătoare de venit este investiția în copii. Însă cum să știți voi așa
ceva, când cel care vă conduce a preferat să investească în case și nu în
copii? Prin urmare domnul Președinte-premier nu știe cât
costă pamperșii, cărțile și caietele, hainele, etc. pentru un copil. Sigur că
pentru domnia sa este o crimă să investești în copiii care sunt viitorul țării,
mai bine să susținem companiile străine producătoare de venit pentru alte
state.
Pentru ce construim autostrăzi dacă nu vom avea copii care să circule pe ele?
Cum dracu ai putut să spui domnule
Orban într-un mesaj televizat, în an electoral că : „lupți cu toate armele ca
dublarea alocațiilor și mărirea pensiilor să nu aibă loc?” Atât dublarea
alocațiilor cât și mărirea pensiilor trebuie să fie făcute acum. Copiii vor
crește, bătrânii vor merge la odihna veșnică, nu au timp să aștepte o mărire
făcută cândva în viitor.
Aveți bani pentru toate
prostiile, Curtea de Conturi a descoperit nereguli de miliarde de euro, bani
arhisuficienți pentru cele două măriri.
Cum puteți fi insensibili, să nu
spun de-a dreptul nesimțiți, când, cocoțați pe niște salarii uriașe, îi spuneți
bătrânului că nu sunt bani să-i măriți pensia, când el, cu mâna tremurândă își înnumără banii , în timp ce merge la farmacie și se roagă la Dumnezeu să nu se fii scumpit medicamentele, fiindcă va fi nevoit să renunțe la o parte din ele, chit că va fi posibil să-i bată moartea în ușă. Dacă nu le ajung
banii din pensii, spuneți voi în subsidiar, nu au decât să moară! Voi sunteți liberali, nu aveți patrie, nu aveți
popor. Poate aveți dreptate. Ați fost puși cu japca, voi niște străini, să
conduceți România. Ce drag de poporul român să aibă Iohannis Klaus Werner, el
este neamț. Ce drag de poporul român să aibă Orban Ludovic, că doar numai român
nu este. Ce drag de poporul român să aibă Ben Oni Ardelean, că doar român nu
este. Ce drag de poporul român să aibă Eduard Hellvig. Și enumerarea poate
continua. În România chiar nu mai sunt români? Dacă nu mai avem români neaoși,
atunci ne merităm soarta.
Domnule Orban, vorbești despre
școala on-line, cu ce va plăti copilul tableta? Cumpără guvernul? Să fim
serioși, guvernul nu a fost în stare să cumpere măști pentru cei mai sărmani cetățeni
ai țării. Niște banale măști, dar tablete? Asta este o glumă proastă.
Spunea bine domnul Iohannis, în
seara aceasta la o conferință de presă, despre un primar al unei comune, care declarase
că: „el nu poate asigura condiții bune elevilor pentru a putea învăța în
deplină siguranță a sănătății”, despre el domnul Președinte a spus, citez:„
trebuie să plece și mai ales să nu mai candideze dacă nu poate asigura condiții
elevilor”. Extrapolând, spun și eu despre premierul Orban: dacă nu poate mări
conform legii alocațiile și pensiile trebuie să plece. Până la urmă guvernul
este o primărie mai mare.
În această seară, în aceeași conferință de
presă, domnul Iohannis a spus că PESEDE este vinovat pentru că este virusul în
țară. Întrebat despre Moțiunea de Cenzură pe care o va depune PSD în 17 august,
Președintele a răspuns: „știu că nu va fi guvern PESEDE”. Asta înseamnă că
Iohannis va intra la rupere, va forța Constituția și îi va provoca pe PSD-iști
fie să se dea cu fundul de pământ, fie să-l suspende. Cum această toamnă are
destule evenimente electorale plus pandemia, Președintele este sigur că nu va
fi suspendat, de aceea va faulta în toate direcțiile inclusiv în careu. Cred că
acela care încalcă Constituția ar trebui deferit justiție, este și mai simplu
și mai ieftin. În acest fel Președinții ar fi mult mai ponderați în a juca
tontoroiul pe Legea Supremă.
Să spună la televizor și în toată
media că nu are guvernul bani, o poate face oricine. Atât de indolent a fost
Orban încât nu s-a interesat nici măcar să facă majorități pe proiecte
punctuale. Alții de la guvernare, cu responasabilitate, ar fi spus: Mulțumesc
PESEDE! Mi-ai trecut toate proiectele de lege mâzgălite de noi în bătaie de joc.
Asta nu este dictatură, nu este democrație, este o încălecare a instituțiilor
statului. Ehei, cred că Băsescu a fost mic copil pe lângă ăștia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu