marți, 25 ianuarie 2022

Nicolae Ceaușescu

 


Astăzi se împlinesc 104 de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, Președintele Republici Socialiste România din 1974, în perioada 1965-1989.

Spun istoricii și deontologii emanați de revoluție, ori cu studiile făcute după revoluție, însă sunt mulți și dintre cei care au trăit în jurul lui Nicolae Ceaușescu, că N. Ceaușescu nu ar fi fost altceva decât un țăran șiret și analfabet. Tot ce se poate. Nu am trăit în preajma „tovarășului”. Însă l-am auzit vorbind liber și nu avea un discurs prost, sigur, el avea probleme cu dicția și nu pronunța bine unele cuvinte dau ca exemplu: „peroada”, a, nu, ăsta altul nu-l pronunță bine.

În perioada de după 1965, industrializarea țării a luat un adevărat avânt. Construcțiile industriale cât și cele de blocuri de locuințe, creșe, grădinițe, școli, au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Țara era un adevărat șantier. Toți cetățenii patriei aveau un serviciu. Cei care nu munceau erau condamnați, conform decretului 153/1970, până la 6 luni închisoare contravențională. Condamnații erau obligați să muncească în agricultură ori pe șantier.

Oamenii în perioada 1970-1980 își petreceau concediile la munte, ori la mare, prin bilete de la sindicat, ori pe cont propriu.

Ceaușescu, mai ales după invazia țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, a fost remarcat de occident. Faptul că Secretarul General al PCR dintr-o țară membră a Tratatului de la Varșovia, a condamnat cu vehemență atacarea Cehoslovaciei și arestarea conducerii existente în această țară, i-a adus recunoașterea internațională. Asta nu însemna că occidentul începuse să iubească România, ori pe Ceaușescu, ci văzuse în Ceaușescu o posibilă opoziție la politicile Moscovei.

Ceaușescu, pe durata cât a fost Secretar General al PCR și mai apoi din 1974 când a devenit și Președintele țării, a avut întâlniri cu președinții SUA, care fie au făcut vizite în România, fie l-au primit pe Ceaușescu în vizită la Washington, întâlniri avute cu Nixon, Carter, Ford. Menționez dineul oficial oferit de Richard Nixon și Patricia Nixon în cinstea soților Ceaușescu. Președinții Franței, generalul de Gaule, președintele D’Estaing, Pompidou, Mitterand. S-a întâlnit cu regina M.Britanii, Elisabeta a II, care l-a primit cu cel mai mare fast. Vizite în China, Coreea și în multe alte state. Asta era ca o recunoaștere a meritelor analfabetului Ceaușescu la politica externă a României.

Despre Ceaușescu se pot scrie tomuri întregi. Mă opresc aici, însă nu înainte de a face precizarea că Nicolae Ceaușescu a fost cel mai mare om politic de după cel de-al doilea război mondial.

Nu cunosc motivele pentru care s-a luat hotărârea să plătească datoria externă, este foarte probabil, văzând cum ne tratează și în ziua de astăzi Băncile Internaționale, ca România să fi fost forțată să plătească datoria externă. Istoria va desluși și această încâlcită problemă. În perioada 1982-1989, în România totul fusese cartelat și raționalizat. Oamenii aveau bani, nu aveau alimente, gaze, curent electric. Pentru asta Ceaușescu a fost judecat sumar de un tribunal Militar instituit ad-hoc și executat la câteva minute după ce a fost dată hotărârea instanței de condamnare la moarte prin împușcare. Sentință executată în data de 25 decembrie 1989. Nicolae Ceaușescu, cântând „Internaționala”a mers cu mâinile legate la spate spre locul de execuție. Dumnezeu să-l ierte!

Președinții de după revoluție, toți democrați, toți doctori în științe, profesori, oameni cu carte, cum s-ar spune intelectuali distinși, la fel și premierii și miniștrii și parlamentarii și cu toate astea acești oameni rasați au dus România de râpă, în timp ce un analfabet reușise să facă România să strălucească pe firmamentul lumii.

Iohannis, în cei 7 ani și ceva de când este locatarul Cotroceniului, nu a făcut nici o vizită în afara țării din care să se întoarcă acasă să spună poporului că el a reușit să aibă contacte cu șefii unor state cu care noi urmează să facem o dudă. Timp de 7 ani a dormit pe banii statului. Nu este băgat în seamă de nimeni, noi nu existăm pentru țările Europei și țarile NATO, pentru SUA nici atât, dovada: ultima întâlnire a lui Biden cu liderii statelor din NATO, mai puțin România. Franța își permite să spună că trimite trupe în România. Iohannis a auzit de asta? Pentru ce devenim teatru de război?

Nu pot să-l condamn pe Ceaușescu după ce am văzut ce nevolnici ne-au condus România. Am tremurat de frig, ne-a fost foame pe timpul lui Ceaușesu, cel puțin atunci țara plătea datoria externă. Acum răbdăm de foame și de frig, stăm pe întuneric pentru ca niște îmbuibați să se îmbuibe și mai mult, pentru ca datoria externă să crească și mai mult.

Este un paradox al istorie să-l condamni la moarte pe acela care ți-a dat și să-I faci eroi pe aceea care ne-au distrus.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vremuri de cumpănă

  În urmă cu 35 ani, oamenii, mai ales tineri, cădeau secerați de gloanțele unui regim tiranic. Sătui de frig și înfometare, cetățenii Român...