29 ianuarie 1889 ziua automobilului. Ziua când un dispozitiv mecanic denumit Motorwagen a primit un brevet imperial. A fost realizat de inginerul Karl Benz care, de altfel, s-a și prezentat pe străzile orașului Mannhein cu ciudata sa construcție pe trei roți, în care se puteau cocoța doi călători.
În cei 133 de ani de la apariție, primitivul automobil cu ardere internă în patru timpi a suferit o uriașă transformare. De la viteza uluitoare de 15 km/h cu cât circula Motorwagenul în 1889, la mașinile din ziua de azi care pot rula cu peste 200 de km/h. Progresul nu cred că a fost în beneficiul oamenilor. Doar aparent. În schimb, cu cât mașinile au devenit mai sofisticate, mai robotizate, cu atât oamenii au devenit mai stresați. Televiziunea, mai apoi internetul, au răpus sufletul din om.
Mașinile, televiziunea și internetul au distrus empatia, socializarea, bucuria de a trăi. Deși avem mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, servicii de catering, curierate, etc, noi, oamenii, suntem tot mai stresați, mâncăm în fugă, dormim cu ochii pe ceas, ne întâlnim cu copiii în weekend, ori seara când îi luăm de la creșă.
Oamenii în puținul lor timp liber nu merg să se întâlnească cu prietenii, să-și viziteze părinții, ori pur și simplu să iasă la un restaurant să mănânce un mic și să bea o bere, preferă să stea acasă, să vadă un film pe Netflix, ori să discute pe laptop cu prietenii virtuali.
Copiii nu mai aleargă în jurul blocului cu ceilalți copii de vârsta lor jucându-se de-a baba oarba, batistuța, mijoarca, hoții și vardiștii, etc., acum stau în casă, butonează telefonul și „vorbesc” pe mess cu prietenii.
Așadar, dacă știința s-ar fi oprit la tren și la vaporul cu aburi în paralel cu calul și trăsura și eventual bicicleta, fără cinema, fără televiziune, fără internet, oamenii ar fi fost mult mai „bogați spiritual”. Progresul a distrus interiorul individului, l-a transformat într-un sloi de gheață care privește doar spre Fata Morgana în versiunea modernă „Banii”.
Mașina a distrus poezia plimbărilor pe drumurile rustice, pe sub umbra duzilor și puful plopilor. Suntem tot timpul grăbiți, de multe ori nu ne vedem nici pe noi înșine, noroc că mai trecem pe lângă un geam de vitrină, ori dimineața oglinda ne reflectă fața. Întâi ești tentat să-l cerți pe cel pe care apa oglinzi ți-l aduce în față, să-l întrebi dacă a plătit întreținerea, chiria și impozitul dacă tot locuiește cu tine. Târziu îți dai seama că privitorul din oglindă nu este altcineva decât chiriașul sufletului tău.
Mi-ar fi plăcut să trăiesc în evul mediu, să îmi scot cu eleganță pălăria cu pene în fața doamnelor care se plimbau pe aleele vreunui parc, ori stau pur și simplu la taclale punând țara la cale, ori căutând pețitori pentru fetele bătrâne. Mi-ar fi plăcut să pot apăra doamnele de mitocani, ăștia au existat tot timpul și vor exista în continuare. Seara, când amurgul, în liniște, s-ar pogorî peste case, trimițând gâinile la culcare și scoțând, la fluieratul flăcăilor, fetele mari la poartă, eu să aprind lumânarea și să citesc nepoților povești cu cavaleri rătăcitori.
Astăzi lumea este artificială, găunosă, lipsită de suflet, rece ca un sloi de gheață, gata să calce pe cadavre, lipsită de compasiune, de milă, de dragoste. Nu se mai căsătoresc, trăiesc în parteneriate. Sunt un fel de tovarăși într-o firmă în care fiecare a investit 50% din suflet. Nu este obligatoriu să fie un parteneriat civil între un bărbat și o femeie, poate fi și între două femei, ori doi bărbați. De altfel nici cuvântul mamă și tată nu mai sunt de actualitate, chiar nu mai este de „bonton”. Acum strigi părinți cu apelativul „părinte”, sigur, părinte unu, părinte doi. Fiindcă în actuala situație nu se știe care dintre ei e tata, care dracului e mama, de aceea pentru a nu-i încurca îi strigi doar „părinte”.
Ce-i mult strică, spune un proverb. Prea mult progres a stricat bunul mers al sufletului, a distrus spiritul. Oamenii au devenit vulgari, triviali, mitocani, ticăloși, ipocriți, insolenți, indolenți, cinici.
Copiii sunt introvertiți, anxioși, nu mai au copilărie. Au doar telefon.
Nu citesc, cărțile cu basmele copilăriei mele acum sunt interzise pe motiv că provoacă tulburări emoționale, în schimb au voie la fel de fel de jocuri video care mai de care mai violente.
Am pornit de la automobil. După părerea mea nu a adus nimic bun pentru OM.
Și pe vremuri se trăia destul de bine, poate mult mai liniștit. Omul nu era informat în timp real și nici atât de manipulat ca astăzi. Nu auzea toată ziua de dimineață până seara toate posturile de televiziune că Rusia va invada Ucraina. Ne-am săturat dracului de știrea asta. Știe Ucraina cât plătim factura la gaz și curent, cât este litrul de benzină, cât costă un kg de carne? Astea sunt problemele românilor. Au mai fost diferendumuri între Rusia și Ucraina, este ca o ceartă între doi soți care s-au despărțit după o mezalianță. Să nu fugim de propriile probleme. Dacă nu exista televiziunea și internetul, evident nici radioul, habar nu aveam de ciondăneala dintre cele două state.
Și totuși, chiar și fără voința mea, știința a evoluat mult, însă nu atât de mult, fiindcă nu a răspuns la o întrebare: unde merge sufletul după moarte? Și mai este una: unde este sălașul Domnului? Că doar mașinile oamenilor au ajuns pe Marte, tot nu au dat de el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu