După 22 decembrie 1989 au aparut primele
partide, PNŢcd și PNL ca partide istorice. Își fac apariția pe scena politică oamenii
care suferiseră în timpul comunismului ani grei de temniţă, dintre aceștia cel
mai reprezentativ era Corneliu Coposu. Era un vechi ţărănist, fost secretar al
lui Iuliu Maniu. Tot atunci a apărut și Ion Diaconescu, nepot al lui Ion Mihalache.
Atât Coposu cât și Diaconescu au executat câte 17 ani de temniţă în timpul
prigoanei comuniste. Din Marea Britanie venise Ion Raţiu cu celebrele lui
papioane, un excentric pentru societatea noastră, trăia la Londra din 1940. Din
partea PNL, ca individ definitoriu, a fost primul preşedinte al partidului,
Radu Câmpeanu, apoi mai erau Amadeo Lăzărescu şi alţii.
Partidul Național Liberal era cea mai
veche formațiune politică formată în anul 1875 de către Ion C. Brătianu ca
lider și fondator alături de M. Kogălniceanu, A. G. Golescu, Gh. Vernescu,
Tache Atanasiu, etc.
Partidul Național-Țărănesc s-a format
prin fuziunea dintre Partidul Național din Transilvania condus de Iuliu Maniu
și Partidul Țărănesc din Vechiul Regat al României condus de Ion Mihalache.
Fuziunea a avut loc în 1926 după doi ani de negocieri. Liderul noii formațiuni
PNȚ a fost ales Iuliu Maniu.
Ca for legislativ a fost constituit CPUN, Consiliul Provizoriu de Uniune
Naţională, în urma intervenţie dârze a partidelor istorice. Fiecare partid nou
format, aproape în fiecare zi se înfiinţa câte unul, îşi trimitea un reprezentat
în acest Parlament provizoriu. Iliescu hotărăşte să transforme FSN-ul, care era
o organizaţie de mase, în partid pentru a putea participa la alegeri. Au loc
dezbateri la televizor, profesioniştii în manipulare îşi fac datoria.
Reprezentanţii partidelor nou înfiinţate şi cei ai partidelor istorice nu
reuşesc să ajungă cu ideile lor la masele largi ale populaţiei. Partidul FSN,
marşează pe un comunism cu faţă umană. Pe motiv că nu sunt bani, închid
şantierele de construcţii, muncitorii rămaşi fără serviciu sunt angajaţi în
uzine, întreprinderile se suprapopulează. Se măresc salariile, primele încep să
curgă, se returnează părţile sociale ale muncitorilor, astfel întreprinderile
rămân fără cash. Înflaţia începe să crească, nu conta, trebuia ca FSN-ul să
câştige alegerile libere din 20 mai 1990, muncitorii erau mulţumiţi, dar economia
mergea spre blocaj.
20 mai, Iliescu este ales Preşedinte al
României cu 85% , iar FSN-ul câştigă 67% .
În timpul campaniei electorale au fost
dezbateri elegante între cei trei importanţi candidaţi la Preşedinţia României,
Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. În timpul dezbaterilor Ion Iliescu s-a
axat pe principiul „nu ne vindem Ţara”, în timp ce Câmpeanu şi Raţiu vorbeau de
investitori străini şi privatizarea întreprinderilor. Apariţia moşierilor şi
patronilor era un bau-bau pentru marea masă obişnuită ca statul să îi asigure
un loc de muncă şi hrana necesară. Propunerile celor doi erau uşor de
contracarat, mai ales că în toată perioada comunistă, capitalismul cu tot ce
derivă de aici era blamat şi condamnat de comunişti. Dealtfel aceste lucruri
s-au văzut la urne, niciunul din contracandidaţii lui Iliescu nu a opţinut
peste 7%.
Salariații încep să se organizeze în sindicate. Apar manifestaţiile. Muncitorii
cer salarii mai mari şi mai mari. Guvernul observă că a ajuns la fundul
sacului. Petre Roman în calitate de Prim Ministru face o declaraţie uluitoare,
spune că: „nu am de unde să vă dau, am moştenit UN MORMAN DE FIARE VECHI DE LA
COMUNIŞTI”. Ăsta a fost începutul sfârşitului economiei româneşti. Astfel s-a
dat semnalul pentru distrugerea industriei româneşti. Oculta străină îşi
începea marea lovitură.
Pentru că se autodesfiinţase CAER-ul,
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc al statelor din lagărul comunist,
trebuiau căutate noi pieţe de desfacere pentru tractoarele, camioanele şi toate
celelalte produse. Guvernul nu doreşte să caute noi piețe de desfacere pentru
produsele românești. Întreprinderile încep să producă pe stoc, se intră în
blocaj economic din lipsă de lichidităţi. BNR bagă tiparniţa în funcţiune,
inflaţia creşte îngrijorător. Întreprinderile sunt ţinute în viaţă în mod
artificial.
Nu vreau să scap, din sumara analiză, fenomenul Piaţa Universităţii. Prima
întrunire a fost în data de 22 aprilie 1990 ca o amplă manifestaţie
anticomunistă şi ca o presiune pe autorităţi de a organiza alegeri libere şi
corecte la scrutinul din 20 mai. Manifestanţii erau studenţi,
profesori, profesori universitari, doctori, muncitori, etc. Au loc alegerile
din 20 mai, organizaţiile străine care au asistat la alegeri declară în cor că,
neregurile constatate nu au fost de amploare şi nu au viciiat rezultatul
votului, dealtfel covârşitor în favoarea FSN. O paranteză, FSN-ul a câştigat
pentru că era la putere, a avut punga cu bani şi posibilitatea de a satisface
cererile tot mai mari ale salariaţilor de măriri de salarii, plus că
discursurile feseniştilor erau de conservare a structurilor comuniste, faţă de
celelalte partide care cereau privatizari şi investitori străini, adică venirea
patronilor şi moşierilor în Ţară.
Revin la manifestanţii din Piaţa Universităţii. După părerea mea, manifestaţia
trebuia să înceteze după alegeri. Poporul decisese, alegerile nu au fost
contestate. Într-un stat de drept poporul este suveran prin vot, nimic nu se mai
putea întoarce. Nu pot justifica continuarea manifestaţiei, cum nu pot
justifica nici venirea minerilor şi maltratarea manifestanţilor, dar nici
excesele manifestanților din noaptea de 13-14 iunie 1990. Au fost maltratați
atunci, de către mineri și alte structuri infiltrate printre mineri, oameni
nevinovaţi, dar şi unele sedii de partid au fost distruse. Despre Piaţa
Universităţii probabil că voi reveni cu un articol special.
O ultimă frază despre întreprinderi, deşi aveau potenţial şi produsele ar fi
fost competitive pe piaţa internaţională, în mod intenţionat erau lăsate să
moară. Totul făcea parte din planul Ocultei străine în colaborare cu noile structuri
de la Bucureşti de a distruge economia României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu