Iubirea dintr-o primăvară fierbinte

     Fusese o iarnă cu mari încercări pentru țăranii satului rătăcit în câmpia română acolo unde Crivățul șuieră nestingherit, aleargă bezmetic pe întinsa câmpie, nimic nu-i stă în cale, doar casele scunde biciuite de șfichiului rece suflat cu tărie. Urgia părea să nu se mai termine, zăpada se troienise, era bătută, geruită, înghețată și îngălbenită de timp. Zile întregi nu mai ninsese, fusese ger de crăpau pietrele, ferestrele, oricât foc se făcea în sobă, dimineața tot erau pictate cu flori de gheață în relief. La amiaza a mare, când ochii gerului crăpau, țăranii scoteau vitele din grajd să le vadă soarele, să poată alerga slobode prin zăpada până la brâul vacii.

      Toți sătenii căraseră cu căruțele, din vară până toamna târziu, lemne din pădurea aflată la câțiva zeci de kilometri să aibă toată iarna pentru foc. Cu toată grija lor, spre primăvară lemnele erau pe sfârșite.

      Iarna avusese și bucuriile ei, bărbații, duminica, puneau un macat pe sania din lemn, clopoței la cai și...la plimbare prin sat, cu un popas sigur la cârciumă. Copiii uitau de ger și de picioarele care înghețau în opincile ce se udau de la apa zăpezii, nu plecau de la săniuș până când nu venea unul dintre părinți, de regulă mama, să-i strige și să-i ducă acasă mai mult cu forța nuielei de corn, decât cu voința lor.

      Au fost zile în care ninsese frumos, când fulgii de zăpadă se legănaseră în văzduh agale, ca într-un vals lent, pluteau, se alergau, abia târziu, cu oftat se așterneau peste omătul proaspăt de nea. Au fost însă și zile în care ninsese viscolit, atunci fulgii de zăpadă intrau în gură, în ochi, se așterneau peste sprâncene, ori în smocul de păr ieșit de sub căciulă, vântul sufla așa de tare încât oamenii trebuiau să meargă cu spatele contra furiei necontrolate a naturii dezlănțuite, să poată respira. Adevărată mânie a naturii ce  pedepsea pământenii pentru războiul care părea a nu se mai termina, pentru morții fără vină, pentru cei aproape șase ani de lupte pornite din ordinul unui nebun. Dumnezeu pedepsea lumea pentru crimele comise împotriva unor oameni nevinovați.

      Iarna era pe sfârșite. Soarele scânteia cu dinți tociți. Oamenii începuseră să iasă din case, își căutau de lucru prin ogradă.

      Prin curți, prin șanțuri, în timpul amiezii când soarele, timid cum era, reușea să topească din noianul zăpezii, se formau mici pârâiașe care se strecurau, șerpuind, printre pietre și bolovani de pământ, de multe ori formând minuscule cascade, spre șanțul de la poartă și de aici mai departe spre râul care curgea în apropierea satului.

      Gheorghe Lemnaru, tată a patru copii, trei băieți și o fată, și-a pus pe cap căciula neagră din piele de oaie merinos, pe care o purta doar la zile de sărbătoare, a îndesat-o bine pe urechi, din cuiul bătut în ușă a luat haina din stofă groasă, căptușită, lucrată la un croitor vestit în meserie care locuia în alt sat, apoi, cu glas blând, ca o mângâiere, s-a adresat nevestei:

      -Tu, femeie, dă-mi niște gologani să merg la cârciumă. Vreau să vorbesc cu oamenii, să știm și noi ce se mai perindă prin lume. Poate aflu și dacă se gată războiul. Cât voi sta acolo am să beau o țuică și voi duhăni și ceva tutun. Îmi este tare dor de Lixandru, nu mai știm de mult de el. De Culai mi se rupe sufletul, însă nu mai pot face nimic, i-au rămas oasele în pământ străin. Dumnezeu să-l odihnească la dreapta Sa! Bătrânul s-a închinat cu o cruce mare, cu voce tremurândă și în ochi strivind lacrimile care se porniseră la drum.

      -N-am bani, i-a răspuns muierea țâfnoasă. Știi bine că vine primăvara și multe ne mai trebuie în casă.

      -Muiere, scoate banii până nu mă necăjesc! Lemnaru, privind cu răutate la femeie, a scrășnit din dinți, pentru o clipă, afară, soarele intrase în nori, prin casă și pe fața lui Gheorghe a trecut o umbră.

      -Poți să mă și omori, nu am. Ce am avut s-au cheltuit. Dă-i colo, dă-i dincolo, banii s-au dus, femeia

și-a frecat palmele imitând cum s-au dus banii.

      -Tată, de ce nu o înțelegi pe mama când spune cu glas de foc că nu are bani? Fata, o domnișoară  frumoasă ca o cadră, cu părul blond și des,  împletit în două coade groase și lungi, una o purta pe spate, iar cealaltă, pe care o ținea pe piept, trecea  de sânii frumosi și rotunzi precum merele, fata își  privea tatăl cu ochii albaștri ca seninul cerului spălat de ploaia repede de vară.

      -Tu să taci! Când vei aduce bani în casă să vorbești, până atunci, să nu-ți aud gura! Înțelesu-m-ai? Tatăl s-a zborșit la ea gata să o tragă de ciuf, înciudat fiind că săriseră amândouă cu gura. Știa și el că de bani era nevoie în casă, însă mai știa, că doar la cârciumă mai putea afla vești despre toate cele care se făptuiesc în țară și mai departe până în munții Tatra.

      Fata s-a înroșit toată, din ochii blânzi ca ai unei ieduțe rătăcite s-a prelins o lacrimă, apoi s-a tras trei pași în spate, pe lângă războiul de țesut, până lângă masa mare pe care se găsea o strachină cu jumări de porc acoperită cu un ștergar din cânepă țesut în casă și cusut cu arnici roșu la capete.

      -Adă banii femeie, altfel scot cureaua și nu cred că vei mai putea țese la război după ce te voi blagoslovi cu câteva centuri pe fundul gol. Gheorghe încă era calm, doar vocea îi devenise poruncitoare, dură și ascuțită ca un fluierat de șarpe.

      -Tu nu te gândești decât la gâtul tău. Gheorghe, Gheorghe, o vezi, spuse nevasta arătând spre fiică-sa, Didina, femeia devenise împăciuitoare, se uita cu privire dragă la bărbatul ei, este cât tine, trebuie să-i înjghebăm oleacă de zestre, altfel nu ne-o ia nimeni din bătătură. Nu-ți mai pasă de casă de când s-a prăpădit Culaie, arză-l-ar focul de război cu cine l-o făcut! Na, ia banii ăștia, îi țineam să cumpărăm gaz. Du-te și îneacă-ți amarul! Femeia a ridicat un colț al saltelei de paie și dintr-un buzunăraș cusut direct pe saltea a scos o batistă bine înnodată, a desfăcut nodul batistei, a luat banii pe care i-a pus, cu un oftat din adâncul sufletului, în palma bărbatului.

      -Lasă femeie, ține-ți banii, mai bine cumpără gaz! . Fără lampă nu puteți lucra seara. Merg să colind un pic prin sat. Gheorghe, resemnat, a dat să iasă pe ușă.

      -Ia gologanii omule! Am să merg cu lucru pe la neamuri, până când vom face rost de alți bani. Și soru-ta a stat toată iarna pe capul nost, a venit cu tot familionul, acu, voi merge și eu la ei, că de, vizitele se înturnă. Înainte de a pleca, vreau să te bucur, iaca, așternutul ăsta îl gat în două, trei zile, dacă Didina va sta pe lângă blide să facă de-ale gurii. Când va fi gata voi merge cu el la nevasta primarului să-mi deie banii pe țesut, atunci voi cumpăra gaz și vom scăpa și de războiul ista de țesut, că tare ne încurcă locul din hodaie. Filofta a pus banii în mâna bărbatului cum pune sora medicală bisturiul în mâna chirurgului în sala de operație, sigură și cu hotărâre.

      Gheorghe a închis pumnul, a deschis ușa, apoi a pășit în frigul de afară care începuse să se strecoare printre casele joase ale sătenilor. Din urmă a mai auzit glasul femeii care i-a strigat prin fereastra deschisă:

      -Ai de grijă dară și nu da de beut la toți proștii, așa cum ai dumneata obiceiul.

      Bărbatul și-a îndesat mai tare cușma pe cap și s-a făcut nevăzut pe ulița încă plină cu zăpadă, din loc în loc pârâiașele de apă, acum înghețate, brăzdau drumul călcat de puținele căruțe care aveau treabă pe drum.

      Bărbatul mergea cu pas apăsat pe ulița pustie a satului. Saluta cu drag rari oamenii întâlniți în cale, cu fiecare schimba o vorbă, două, îi întreba de sănătate și le ura viață lungă.

      -Bună ziua, Samfiro! Ai vești de la bărbat? Gheorghe se interesa cu durere în suflet de toți soldatii  plecați pe front.

      -Nu, neică, nu am. Bată-i Dumnezeu să-i bată cu războiul lor! Nu știu cum să mă mai descurc cu patru copii și fără nici un venit. Femeia a dus colțul basmalei, din lână înflorată, la ochi pentru a-și șterge lacrimile ce porniseră șiroi.

      -Mi se pare mie fată, ori tu ai început să te îngrași?

      La nici treizeci de ani Samfira era o femeie frumoasă. Oacheșă, cu ochii negrii ca miezul nopții fără lună, părul ca pana corbului, împletit în două coade legate în coc la spate, pe coc se sprijinea basmaua pusă cu eleganță pe capul frumos al focoasei brunete. Trupeșă, fără a fi grasă, sănătoasă și puternică, se spunea despre ea că ară într-o zi cu caii, mai mult decât ară un bărbat. Femeia a privit c-un fel de milă la bătrânul care o sfredelea cu privirea:

      -În altă parte nu aveai unde te uita, neică? Sunt femeie singură de doi ani de zile, cu o droaie de copii atârnați de poalele mele, a venit cineva să mă întrebe dacă am arat, am semănat, am cules, ori dacă am ce pune în oală? Dacă am lapte pentru copii? Samfira nu striga, vorbea cu voce potolită, însă dură, glasu-i vibra ca o coardă de vioară. Îl privea pe Gheorghe în adâncul ochilor lui verzi și apoși de prea mult plâns. Neică, neică, ești mai rău ca o țață. Da, m-am îngrășat, poate va fi cu ochi, și?  Îți pasă cu cine mă culc eu? Cine mă ajută să aduc lemne din pădure, să-mi încălzesc copiii iarna? O, bată-vă Dumnezeu să vă bată! Nu știți decât să bârfiți! Samfira plângea în colțul basmalei. Nu mă așteptam de la matale să mă defăimezi, ești unul dintre oamenii respectați în sat. Halal! A conchis femeia dând din mână a lehamite.

      -Nu te supăra femeie, am zis o vorbă proastă. Tu ai dreptate în tot ce ai spus, e greu pentru o femeie singură cu o droaie de copii atârnați de poale. Nu te condamn, regret ce am spus. Gheorghe Lemnaru a înțeles că intrase într-o mare belea, nu știa cum să îndrepte busuiocul. Samfiro, dacă va fi cu ochi să știi că eu cu Filofta mea îți vom boteza copilul.

      Femeia, fără să răspundă, a plecat bombănind. Nu-i purta pică lui Gheorghe, spusese omul ce începuse să se vadă cu ochiul liber. Îi va fi greu să se ascundă. Va trebui să găsească o explicație. Lumea va huli. Gura lumii slobodă, își spuse Samfira înciudată. Apăi, gura lumii doar pământul o astupă, își spuse ea filozofic și merse mai departe  în drumul ei.

      Pentru o clipă, Gheorghe s-a tras înapoi când a deschis ușa cârciumii. Un miros pestilențial, de mahoarcă, rachiu, sudoare și balegă de animale, l-a lovit în nas. Până la tejghea, trecând printre oamenii aflați în local, unii stând în picioare, alții la mese, însă toți vorbind cu glas tare, s-a obișnuit cu mirosul cârciumii.

      -Bună seara, Traiane, neică! L-a salutat pe cârciumarul rotofei și înalt cât Crucea de Vlașca.

      -Bună seara, nea Gheorghe! Te-ai îndurat să pleci de sub fusta muierii? Cârciumarul era pornit pe glume, mulțimea de consumatori îi asigura un bun câștig, asta îl făcea să fie vesel, altfel, când cârciuma îi era goală, trăznea și fulgera.

      -Cu greu, abia am reușit. Dă-mi o țuică și nu-ți mai bate capul unde stau eu. Bătrănul nu gustase gluma cârciumarului, mai ales că era supărat din cauza Samfirei.

      -Nu te supăra, însă nu ai trecut de mult pe aici, am mai discutat cu unul cu altul despre dumneata, niciunul nu avea vești despre sănătatea matale. Cârciumarul, cu față schimonosită de un rânjet, mai mult grimasă, încerca să-l împace pe mușteriul căruia îi sărise țandăra.

      -Traiane, sincer să fiu, nu credeam să te mai găsesc aici. Mă așteptam să fii și tu mobilizat, fiindcă, dacă nu greșesc, ești deodată cu Culaie al meu, căruia îi rămaseră oasele departe de mormântul strămoșilor.

      -Eu, neică, a continuat bătrânul, mi-am adus jertfa de sânge în celălalt măcel, din *916. Uite, vezi aici? Gheorghe și-a dezbrăcat haina, apoi a suflecat mâneca de la cămașa cusută în râuri la manșete și, mândru, i-a arătat locul în care o schijă îi străpunsese mușchiul. În războiul ăsta m-au considerat bătrân, însă nu s-au sfiit să -mi ia băieții cei mari la luptă. Unul, după cum știi, s-a prăpădit bietul, fie-i țărâna ușoară! Nu-i știu locul îngropăciunii, nici dacă o fi fost înhumat, ori dacă vreun preot, la cap, slujbă de pomenire i-a făcut. Am rânduit aici toate cele ale mortului, fără a avea o mână de țărână din trupul lui, ori din pământul unde și-a găsit odihna veșnică. Celălalt băiat este în munții Tatra, de luni de zile vești de la el nu mai am. Tu mă întrebi, ca unul sătul și mulțumit de starea sa, dacă m-am îndurat să ies de sub fusta muierii? Să-ți fie rușine!

      Tu, Traiane, cum ai reușit să scapi fără să te concentreze? Lasă, nu-mi spune, știi tu cum ai făcut. Însă nu este drept ca eu să am doi feciori pe front și alții să stea acasă pe cuptor la căldurică.

      Gheorghe și-a luat băutura, apoi s-a așezat la o masă unde erau alți doi țărani.

      -Bună seara, oameni buni! Gheorghe a salutat privind cu ochi răi pe unul dintre țărani.

      -Să trăiești, Gheorghe! i-a răspuns țăranul sărăcuț îmbrăcat. Mai ai lemne de foc? Ne-a omorât iarna asta cu gerul ei. Măi oameni buni, bag toată ziua lemne în sobă și în casă tot frig este, parcă fac focul pe gheață. Țăranul care vorbea era slab, cu mustățile crescute în neorânduială, ochii stinși, ascunși în fundul capului. Căciula roasă pe margini, de prea mult purtat, era găurită în creștet, un ilic vechi cu găitanele rupte, peste care era încins cu un cordon, din cela cu care se înfășau copiii, să-i țină strâns minteanul din lână și cămașa căreia i se vedea doar puțin din  mânecile lungi. Să mai fie câteva brațe de lemne, a continuat țăranul jelania. I-am spus femeii: „ia-ți copiii și mai du-te cu lucru pe la muieri prin sat, mai cruțăm și noi lemnele, fiindcă toată iarna, alde verișoarele tale, au stat tot pe capul nost, de nu puteai să dai ca omu o bășină în casa ta. Veneau cu vorba să le arăți modele de cusut, însă ele plecau în sat să legumească lemnele lor. Acu, să le întorci și tu vizitele.”

      -Cam ai dreptate Titică, așa sunt unii, cât poate să tragă pe alții. Însă, stați cuminți, există un Dumnezeu în cer. Gheorghe se aprinsese rău la față de când se așezase la masă și îl văzuse pe celălalt țăran care, asculta, însă cu ochii privea undeva spre ieșirea din cârciumă.

      Titică a dat peste cap țoiul în care mai era preț de-o gură de țuică. Cu o înclinare scurtă a capului a salutat pe cei doi țărani rămași singuri la masă. Aproape de ușă, Titică s-a furișat la altă masă, însă a rămas cu ochii ațintiți la masa de unde tocmai plecase. Simțise că era ceva între Lemnaru și Dumitru Belciug. Pitit în spatele altor meseni, țăranul era ochi și urechi să vadă și să audă ce se va întâmpla.

      -Ce faci Gheorghe te-ai dat jos din pat? Ai fost cumva, Doamne ferește, beteag? Belciug îl privea cu mutră ipocrită pe țăranul din fața sa.

      -Bag samă, că mi-ai dus dorul, așa-i? Ori crezut-ai că nu mai ies din iarnă? Gheorghe molfăia cuvintele, nu pricepea unde bate Dumitru Belciug.

      -Mai ai de moară Gheorghe? Nu răspunde, să-ți spun la ce m-am gândit. Ai o fată frumoasă, așa mi-a spus fiul meu, drept este? Dumitru, cu țoiu de țuică la gură, supraveghea, pe sub sprâncenele stufoase, cu ochii lui mici și neastâmparați ca ai unei veverițe speriate, efectul vorbelor sale asupra lui Lemnaru, pe care îl știa cam iute la mânie, însă, cu mare dragoste pentru familia lui.

      -Fata mea Dumitre nu-i frumoasă, este cea mai frumoasă, așa să știi, iar dacă nu voi avea de moară, nu la tine voi cere cu împrumut. Vocea calmă, sigură, al lui Gheorghe nu i-a venit prea bine lui Dumitru.

      -Nu contează, îți voi spune la ce m-am gândit. Mai bine, lasă, nu-ți mai spun, te aștept într-o zi să vii pe la mine, bem o țuică, mai discutăm de-ale noastre.

      -Poate voi veni, cine știe? Răspunse țăranul în dodii, apoi a continuat: ai o țigară? Gheorghe pricepuse unde bate Dumitru, însă s-a prefăcut a fi neștiutor.

      -Ia cuscre o țigară. Dumitru a râs hâtru, se aștepta ca Gheorghe să-i sară în brațe de bucurie că este pețită fata de fiul ălui mai bogat țăran din sat.

      -Mi-a trecut pofta. Gheorghe a dat țuica de dușcă, s-a ridicat ostentativ, a scuipat cu obidă într-o parte, apoi, mai mult în silă a continuat: rămâi sănătos Dumitre! Merg în treaba mea.

      -Te supărași Gheorghe? Mă gândeam și eu la Didina ta, mi-a spus băiatul că este tare frumoasă. Vino pe la mine și vom taini, poate ne vom înțelege. Dumitru încerca cu vorbă blândă să înmoaie inima lui Lemnaru.

      -Dumitre, eu voi mărita fata, nu voi vinde vaca. Eu târg pe seama fetiței mele nu voi face. Glasul hotărât ca un bubuit al lui Gheorghe l-a cam pus în încurcătură pe Belciug obișnuit să nu i se așeze nimeni pieziș.

      -Te aprinzi ușor, stai să mai luăm un rând de țuică! Traiane! Repede două rachiuri aici să beau cu cuscru. Dumitru încă spera să-l îmblânzească pe Gheorghe, știindu-l stors de vlagă acum la sfârșit de iarnă.

      -Măi Dumitre, eu multă carte n-am, însă, bag samă că românește vorbesc destul de bine. Nu mai da înainte cu cuscre, până atunci va mai curge apă pe Dunăre.

      -Nu te aprinde, hai, fii om înțelegător, ia și bea!  Traian pusese pe masă țoaiele pline cu țuică. Belciug se ridicase în picioare, era un om gras cu burta răsfrântă peste chimirul lat, ornamentat, prevăzut cu buzunare și legat în trei curelușe. Cu o mână își răsucea mustățile, iar cu cealaltă în care avea țoiul a ciocnit pentru sănătate și înțelegere cu țoiul lui Gheorghe: măi omule, a continuat Dumitru, nu mai face nazuri, eu nu mi-s oarecine în satul ăsta, sunt Dumitru Belciug, ăl mai tare, după boierul Dobreanu. Fii mulțumit că nu te pun să-mi văcsuiești ghetele. Când eu ți-am zis cuscre, apăi tu trebuia să fii tare mândru, nu să te fandosești. Dacă îmi dai fata de noră, te iau să mă ajuți la moară, iar seara la plecare, ți-oi da un cur de sac cu mălai să nu muriți dracului de foame. Acu ai priceput? Dumitru îl privea superior pe Gheorghe, nu-l mai curta, încerca să-l umilească.

      -Nu, nu am priceput, ba aș putea spune că sunt mai nelămurit decât atunci când am început să vorbim.

      -Tu ești greu de cap, ori faci pe prostul? Dumitru se enervase de-a binelea.

      -Nici una, nici alta. Tu ești greu de cap. Dumitre, faptul că ai peste 80 de hectare de pământ, moară de măcinat porumb și fabrică pentru făină de grâu, bașca iaz cu pește și pădure tânără, nu îți dă dreptul să negustorești fata mea. Sunt sărac, drept este, însă Didina se va mărita cu cine îi va plăcea ei, nu cu cine rânduiesc eu la cârciumă.

      -Băi Lemnarule, nu este suficient că ești sărac, mai ești și fudul. Asta e boală grea. Tu mergi acasă, vorbește cu femeia, o știu cu bună judecată, întreabă și fata, apoi vom găsi cale de înțelegere. Nu te grăbi să te opui.

      -Bine! Gheorghe a plecat din cârciumă înciudat pe situația lui de țăran cu o droaie de copii și puțin pământ.  

Stați în casă!

    Până în urmă cu câteva zile am avut senzația că am câțiva vecini cam puturoșei. De câte ori le ofeream de muncă aveau un singur răspuns:„mai bine cu baba în casă la gura sobei, dacă era iarna, mâncăm o ceapă și o bucată de mămăligă rece, decât să ies afară în frig, vara răspunsul era apropiat: „mai bine la umbră decât să mă bată soarele în cap”. Așa că, indiferent de anotimp vecinii preferau să stea acasă.

     Acum, de când cu virusul ăsta chinezesc, să mai aud pe cineva că spune:„ bleah! Chinezării!” iată că de data asta au făcut ceva consistent, trainic, durabil, rezistent, prea rezistent, parcă îmi vine să mă îndoiesc că ar fi chinezesc, însă asta deja este o altă discuție, spuneam că, de când cu coronavirusul și ordinul ca toată lumea să stea în casă, tocmai vecinii mei sunt tot timpul pe drum de parcă ar fi de la poliția care ar trebui să vadă dacă este respectat ordinul militar.

     Noi suntem mai suciți decât a fost străbuna noastră Eva, ei, lăsați prostiile cum că poporul român se trage din Traian și Decebal, când jinduia la fructul oprit. Eva a tânjit, a luat fructul l-a mâncat, apoi a plecat din rai, mă rog, nu chiar de bună voie, dar ce mai contează, important este că nu a mai revenit niciodată în Eden.

     Pe noi ne mănâncă tălpile să ieșim afară, să vedem cu ochii noștri dacă stă toată lumea în casă. Ce noi suntem mai proști? Adică-te, unii să se molipsească de virus afară și noi să stăm ca idioții în casă să ni-l aducă ei? De ce? Și virusul să-l luăm la mâna doua? Cum vine asta, unii să aibă virus de firmă, de primă mână, și noi ăștia, cuminți, să luăm ce bruma ne dau ăia îndrăzneți, curajoși și iresponsabili?

    M-am uitat la românașii noștri plecați peste hotare, oameni cu mare caracter, ce mai! Cum au prins oleacă de virus din Italia, Spania, mă rog, virus european, virus cu potențial occidental, nu anemic cum se prefigura a fi în România, cum au dat fuga să dea și neamurilor, neamurilor lor de aici din țara de baștină. Înțelegătoare mi s-au părut a fi autoritățile, mi-a plăcut, bravo lor!, atât cele vamale cât și cele medicale. Credeți că i-a întrebat cineva de sănătate pe românii sosiți din țările cu probleme de coronavirus? Nuuuu! Le-au făcut semn să intre în țară, să nu mai piardă timpul în vamă fiindcă sunt așteptați acasă de familie. Să facă petrecere mare, să se sărbătorească cu mare fast revenirea în țară plini cu Covit 19. Atâta au putut oamenii să aducă, atâta au adus. Să fie primit de aceia care nu au luat măsurile de carantinare a primilor veniți pe teritoriul țării, așa se putea preîntâmpina nenorocirea care este acum pe capul românilor.

     Dau un exemplu din ordonanța militară: cetățenii au voie să iasă din casă pentru aș procura hrana, de câte ori pe zi? În acest fel nu vom pune capăt epidemiei.

Aici nu trebuie să mai existe bâlbâieli, ordinele trebuie să fie fără echivoc, poate drastice, coercitive, însă spre binele oamenilor.

     În această perioadă vor fi multe abuzuri, atât în aplicarea legilor, cât și în gestionarea banilor țării. Dar despre asta vom discuta abia când va pleca musafirul chinezesc.

La omul sărac nici boii nu trag, nici Flutur nu zboară

      „La omul sărac nici boii nu trag”, spune un vechi proverb. România, după moțiunea de cenzură din toamnă, nu era în cea mai bună situație economică. Noul guvern liberal, împreună cu vechiul Președinte, devenit după alegerile din noiembrie noul Președinte al României, au privit cu dispreț problemele reale ale țării. Singura problemă pe care ei au tratat-o cu maximă determinare a fost posibilitatea de a face alegeri anticipate. Deși în China se vorbea despre noul coronavirus, guvernul României făcea tot posibilul să provoace opoziția să introducă moțiune de cenzură, Orban neîndrăznind să-și dea demisia. După ce Moțiunea a trecut, pe cale de consecință guvernul a fost demis, președintele a desemnat candidați de premier într-un mod neserios, nu a facut-o pentru ca viitorul premier să coaguleze o majoritate parlamentară, ci din contră, să nu formeze, prin urmare premierul desemnat împreună cu echipa sa să nu treacă de votul Parlamentului și astfel, să se ajungă la alegeri anticipate. Abia când coronavirusul a pus stăpânire pe țară, Iohannis a înțeles că nu se mai poate juca de-a alegerile anticipate și are nevoie de un guvern legitim. S-a dovedit că s-a pierdut timp, că virusul pusese stăpânire pe țară.

      Granițele nu au fost întărite pentru ca persoanele care veneau din zonele periculoase, mai ales din Italia, să fie puși imediat în izolare, ori acolo unde era cazul carantinați. Mai mult decât atât, nu au dat posibilitatea spitalelor să se aprovizioneze cu materialele necesare protecției personalului medical și soluții pentru dezinfectare. Din această cauză ne aflăm acum în situația de a avea multe cadre medicale infectate cu Covit 19, altele izolate, ori carantinate. În curând sistemul medical va fi paralizat din cauza inconștienței oamenilor politici din arcul guvernamental.

      Spitalele s-au infectat cu Covit 19, exemplul cel mai elocvent este spitalul din Suceava, păstorit de Consiliul Județean al cărui șef este nimeni altul decât fostul ministru, de tristă amintire, al agriculturii din guvernul Tăriceanu I, Gheorghe Flutur. Fostul ministru al agriculturii, acum șef de județ, unii ar spune baron, eu nu murdăresc titlul nobiliar alăturându-l de omul care alerga prin curțile oamenilor după găini prin 2005-2006. Cred că titlul care i se potrivește cel mai bine ar fi acela de găinarul șef al județului Suceava.

      Cum dracu, domnul Flutur, specialist în gripa aviară, omul care a interzis ciorilor să se mai găinățeze prin curțile oamenilor pentru a nu infecta păsările domestice cu H5N1, a pierdut războiul cu Covit 19? Doamne, câți bani i-au intrat în mânuțe lui Flutur atunci când dezinfecta mașinile care intrau în ferme și prin curțile oamenilor cu apă limpede ca lacrima lui Băsescu când plângea la capul lui Stolojan, spunând tuturor că este dezinfectant. Un adevărat specialist, de aceea sunt nedumerit cum dracu de nu a găsit el soluții pentru preîntâmpinarea coronavirusului?

      Înțeleg că a ieșit ca un adevărat bărbat cu pieptul gol să se lupte cu noul virus, din câte am auzit a fost învins de Covit19, să mai zică cineva că chineji fac lucruri de proastă calitate.

      Revin la Flutur, omul care a pus pe butci spitalul județean Suceava cu medici cu tot, asta dintr-o crasă neglijență, dintr-un motiv criminal, aici aș vrea să văd DNA-ul punând întrebări, cum s-a ajuns în asemenea situație. Guvernul liberal, în inconștiența sa, a pus sistemul sanitar pe butuci. Singurul care umblă fericit pe străzile României este Coronavirusul. El a pus stăpânire pe tot și toate. Mă uit la statisticile pe care le dau zilnic cei din comandament. Sunt, cred, azi nu am deschis televizorul, vreo 900 de contaminați cu Covit 19. Adevărul însă este altul, cei contaminați sunt de ordinul miilor, însă nefiind testați nu sunt luați în evidență. România, prin guvernul ei, în loc să ia măsura testării populației pentru a depista, izola și trata pe cei infectați, i-a lăsat de izbeliște.

Un guvern inconștient care abia a reușit să ia câteva măsuri tardive. Suntem la mâna virusului.

Economia este pe butuci, măsurile economice întârzie a fi luate. Viitorul este sumbru.

Doamne, Dumnezeule mare, ajută-ne și de data asta!

Goliciunea statisticilor.

Ne mințim cu seninătate. Crainicele televiziunilor, privind fix în ochii noștri prin obiectivul camerei, având o morgă întunecată, anunță apocalipsa. Au apărut decesele, iminente în cazul unor pacienți aflați deja în situații delicate din punct de vedere medical. Statisticile sunt prezentate zilnic, televiziunile le preiau cu ardoare, le privesc din punct de vedere al retingului, „încă 50 de pacienți contaminați, încă un mort”, astea se transformă în puncte de reting. A doua zi se anunță victoria: „ieri pe intervalul orar, adică orele când au fost anunțate decesele, televiziunea noastră a înregistrat un indice…vă mulțumim că ne urmăriți”.

Las deoparte canalele media, ele vând, din asta trăiesc, cu cât vocea este mai înspăimântătoare, cu atât vin mai mulți bani din reting.

Mă interesează statisticile, cifre seci, nu spun nimic clar. Sunt izolați 65.799 de persoane. Puțini spun eu, mult mai multe persoane ar trebui izolate. Ele încă umblă libere pe stradă din mai multe motive: 1) există posibilitatea ca organele statului să nu cunoască situația exacta a tuturor cetățenilor. 2) Există posibilitatea ca persoanele care vin din zonele de risc, ori au luat contact cu cetățeni sosiți în țară din zonele de risc să nu conștientizeze faptul că sunt purtători ai virusului. Până la urmă fiecare face ce vrea cu persoana lui, dacă nu pune în pericol viețile altor persoane. În cazul nostru da. Însă nu se iau măsuri. 3) „I-am fentat, dă-i dracului! De mine nu se prinde, mai o țuică, un cățel de usturoi și păcălesc virusul”.

Prin urmare organele statului trebuie să ia măsuri ferme în privința plimbărilor făcute de cetățeni prin parcuri, stradă, magazinele alimentare.

Persoane aflate în carantină =4803,aici lucrurile sunt și mai grave. Întreb pentru un prieten, au fost testați? Câți sunt pozitivi? Abia după testarea lor vom ști cu exactitate câți sunt contaminați cu Covit 19. Cifra de 433 de pacienți confirmați pozitiv cu Covit 19 este mare, însă nu este reală, numărul pacienților contaminați este mult mai mare, însă stăm prost la capitolul „testări.”

Nimeni nu mai vorbește de gripa noastră, românească, sezonieră, cu care ne confruntăm în fiecare sezon rece. Câți se vor fi vaccinat? Cât de bun a fost vaccinul, în sensul dacă a picat pe tulpinile de virus care au circulat în acest sezon? Câți au plecat la Domnul dintre cei care au avut gripa noastră? Care a fost procentul îmbolnăvirilor, care al vindecării, care a celor care au bătut în poarta lui Sfânt Petru?

Care este numărul deceselor, în această perioadă, din cauza bolilor cardiovasculare, a cancerelor, a bolilor de plămâni, etc. vorbesc de pacienți necontaminați cu Covit 19? După toate aceste analize și altele pe care eu nu le-am prins aici, putem vorbi de o situație apocaliptică.

Pacienții care au gripă sezonieră trebuie să stea la fel de izolați ca și cei infestați cu Covit19. În aceiași situație sunt și bolnavii de TBC, hepatită, scarlatină, etc. Din tot ce am scris aici nu trebuie trasă concluzia că de acum trebuie să hălăduim pe străzi fiindcă poarta sfântului Petru nu este deschisă. Poate a lui nu, însă nu uitați că există și Hadesul, dracul ține și brațele și porțile deschise pentru cei inconștienți.

Reprezentanții celulei de criză trebuie să vină cu completări la statistici, nu trebuie să transmită doar cifre seci.

Despre starea de urgență nu scriu acum, pentru mine nu este o urgență, aștept să se ridice, dacă se va mai ridica vreodată.

A început să ne moară veșnicia.

     Veșnicia s-a născut la sat, spunea marele Lucian Blaga. Așa a fost până în urmă cu ceva timp, atunci când, vlăstarele satului au plecat în alte zări. Rădăcinile au rămas fără tulpini, tulpinile fără ramuri. Mugurii au răsărit pe alte trunchiuri de pomi, precum mușchiul copacilor pe tulpini străine. Bietele rădăcini, singure, părăsite, nehrănite, neiubite, îmbătrânite au început să moară, să putrezească, să dispară.

Au plâns părinții, și-au strigat copiii, cei plecați nu puteau să audă, erau departe, îndepărtați, străini și-nstrăinați.

Acasă, bătrânii, cu nepoții de mână, puneau mâna streașină la ochi, priveau în zare după copiii plecați, părinți ai nepoților lăsați în  grijă bunicilor.

     Anii au trecut, multe rădăcini bătrâne au trecut în neființă. Casele, risipite pe dealuri, ori la șes aliniate de-a lungul șoselei, au rămas pustii. Nimeni nu le-a îngrijit, nu le-a spoit, nu le-a încălzit.

Cei plecați păreau, jurau, sperau să se mai întoarcă la vatra părintească.

La sat, cu încetul, veșnicia a început să moară.

    Un virus nemilos, răspândit prin Europa, a făcut ca mulți dintre aceia care păreau că uitaseră până și limba străbună, să-și caute vatra părăsită cu mult timp în urmă.

    Din temătură, au uitat de virus, de pericolul, iminent, de a-l răspândi. Au fentat autoritățile, să fim serioși și autoritățile s-au lăsat fentate, întrebarea mea este: pentru ce sumă au închis ochii?  A fost un sport, o întrecere, care ajunge mai repede la familia din țară să le dea proaspătul și de ce nu, necunoscutul până acum virus. Așa s-a ajuns ca oamenii să se contamineze în lanț.

    Românii, reveniți în țară, poate nu aveau prea multe cunoștințe despre pericol, altfel, nu-i cred atât de inconștienți încât să-și infecteze în cunoștință de cauză familia. Pot fi înțelegător cu ei.

    Însă nu pot să înțeleg inconștiiența lui Chițac, parlamentar, amiral în rezervă al marinei române, acesta a refuzat să fie luat cu izoleta pe motiv că este sub demnitatea lui. Ce vorbești domnule? Sub demnitatea ta nu a fost și când ți-ai infectat colegii?

    Nu am auzit ca virusul Covid 19 să ocolească demnitarii țării, totuși, Orban, Ludovic, nu Victor, a adunat ziariștii într-o conferință de presă și fără să-și pună o mască pe mutra, de discipol al lui Bacchus, le-a spus că intră în izolare la Vila Lac 1, fiind posibil infectat de la prietenul Chițac. Ministrul sănătății și el posibil infectat a mers în comisia de sănătate a Parlamentului fără să aibă mască de protecție și protejare.

Iresponsabili și pasibili de pedeapsă pentru că, în cunoștiință de cauză, au pus în pericol viețile altor oameni.

    Doar bravul, eroicul nostru Președinte, de când cu Coronavirusul nu a mai ieșit din bârlogul de la Cotroceni. Se spune că, din lipsă de activitate, se spală tot timpul pe mâini, precum Pilat din Pont, lepădându-se astfel de guvern, de măsurile luate de Orban, de Parlamentul care nu mai există și de tot ce se întâmplă rău în țară.

   După ce Dumnezeu ne va scăpa de Coronavirus, cred că nu suntem așa de creduli încât să credem că vom scăpa de virus datorită măsurilor luate de Orban, va ieși și Iohannis, călcând în picioare suferința românilor, și ne va povesti cum a luptat la baionetă cu nemernicul invadator Covid 19, cel care a fost pe aproape de a smulge România din gheara hrăpăreață a marilor concerne străine.

Pe cine dracu a deranjat Sorina Pintea așa de tare?

         Am fost îngrozit  în această seară  de spectacolul mediatic marca DNA, al cărui erou principal era fostul ministru al sănătății în guvernul PSD, Sorina Pintea.

         În perioada sclavagistă și mai târziu în evul mediu, condamnații erau expuși oprobriului public, pentru ca populația să vădă cine îi fură, cine-i omoară etc. Repet, erau expuși doar după ce erau condamnați.

      Ce am văzut în această seară transmis în buclă de România TV și probabil și de alte canale media? O femeie încătușată însoțită de poliție care era dusă pentru consult la o policlinică din București. Bine, vor spune unii, ce rău este în asta? Nimic, răspund eu, dacă mă refer strict la faptul că un arestat este dus la medic pentru consult de specialitate. Însă, întreb: „de unde mama dracului știa presa că la acea oră Sorina Pintea urma să fie dusă la medic?” Până una alta, nu cunosc dosarul, doamna Pintea beneficiază de prezumția de nevinovăție. Dacă este prezumată nevinovată de ce este purtată în cătușe prin fața camerelor de filmat? Mâine, poimâine instanța de judecată stabilește, prin sentință, că Pintea Sorina este NEVINOVATĂ, cine îi curăță imaginea, acum terfelită prin noroiul oprobriului public?

        Cine dă dreptul organelor de anchetă să condamne oamenii la umilință, la degradare umană, să sufere disprețul public prin purtarea lor în cătușe prin fața camerelor de luat vederi?

Este vinovat, este pericol public, sigur că individul trebuie izolat de societate prin arest, însă, până la o condamnare definitivă trebuie ca organele de anchetă să aibă grijă de imaginea celui pe care îl cercetează, trebuie să țină cont că, cercetatul penal, inculpatul, nu este condamnat, prin urmare NU ESTE CONSIDERAT VINOVAT.

         Dacă Sorina Pintea, acum, este purtată în cătușe prin piață precum condamnații de altădată, ce se va întâmpla dacă va fi declarată NEVINOVATĂ?

Nu se va întâmpla nimic, pentru că justiția română are în interiorul ei multă injustiție, aici mă refer și la procuratură.

       Pentru simplul fapt că nu răspunde nimeni  dacă unui procuror i se pune pata pe cineva și-l încătușează, apoi acel cineva este scos de sub urmărire penală, procurorii se comportă de această manieră pentru că vor și pentru că pot. Domnilor procurori, dacă un om este prezumat nevinovat până la o sentință de condamnare definitivă, asta înseamnă că, inculpat fiind și, conform legii când este arestat trebuie să fie încătușat, procurorul trebuie să-și atenționeze colaboratorii din poliție să nu expună un om care beneficiază de prezumția de nevinovăție. Nu numai că nu se acționează în acest spirit, însă dau alarma la televiziuni atunci când un arestat de talia lui Pintea este scos din arest și dus la doctor pentru că este BOLNAVĂ. Ce a fost în sufletul inculpatei-bolnave, se știe de ceva timp că suferă de o boală grea, când s-a văzut privită de milioane de oameni? Mulți dintre ei, după imaginile difuzate în această seară, văzând-o în cătușe, deja o consideră vinovată. Mă tem că în România se încearcă să se facă justiție prin injustiție.

Planul Președintelui de a distruge PSD a pornit, va merge pas cu pas, sau om cu om  până la victoria finală.

        PSD-ul prin Președintele interimar Ciolacu a fost mai tare decât Procuratura. Nici nu intrase bine doamna Pintea în arest când organizația din Baia Mare deja o suspendase și cred că au și dat-o afară din partid. Bravo Ciolacule, pune-te bine cu mărimile, că nu se știe când îți vine rândul, fă-te mic gândacule, să nu te vadă ăștia, mai știi ce le trece prin cap? Poate te invită într-o celulă aproape de Pintea. Stai liniștit, nu ești singurul, Iuda la vândut pe Iisus Hristos, sf. Petru s-a lepădat de Iisus, prin urmare dă tare în Pintea să te vadă Iohannis ce frumos știi să faci.

       Mă întreb: pe cine dracu a deranjat PINTEA SORINA așa de tare?

Alo, domnu* Isărescu, las-o bre mai ușor cu datu* cu părerea!

       Mugur Isărescu spunea acum câteva zile că mărirea pensiei cu 40% ar duce la depășirea deficitului bugetar la peste 4%.

       Surprins, dar mai ales curios, m-am uitat să văd care sunt veniturile matusalemicului guvernator al BNR.

        Așa am văzut că domnul, uitat în funcție, probabil și clonat, Isărescu are un venit lunar de peste 67.000 de lei, la care se mai adaugă și o pensie de peste 11.000 de lei/lunar.

        Ei, așa da! Sigur că, având asemenea venituri nu îl interesează dacă se mărește pensia ori nu. Cel puțin nu își pune problema că nu are bani de medicamente.

        Mi se pare cel puțin neelegant să spui din postura de privilegiat al sorții cocoțat pe un venit lunar de 80.000 de lei că nu trebuie mărită pensia celui care are un venit de până în 5-6000 de lei. Domnule Isărescu, în locul dvs. aș fi spus că nu mă pot pronunța pe o speță așa de sensibilă pentru pensionarii României. Aveți o pensie de 11.000 de lei, nu știu dacă suma este mare, însă o pensie de 1000-2000 de lei în mod sigur este foarte mică. Dumneavoastră care sunteți guvernatorul BNR cred că din antichitate, oricum în ultimii 30 de ani nu știu să mai fi fost altcineva, puteați să dați soluții, dacă vi se cereau, în niciun caz verdicte.

       Apropo, domnule Isărescu, cine naiba vă ține în funcție de atâta amar de vreme? Nu de alta, dar dacă sunteți de neînlocuit, cine va conduce BNR după ce dumneavoastră veți merge în „loc cu verdeață, de unde a dispărut aurul Țării?” Parcă ultima parte este din alt film.

       E minunat să fi sfătos, să dai sfaturi, indicații, să spui :„lasă-i băi, Orbane, să moară de foame, tu vrei să depășești deficitul Țării? Banii abia să-mi ajungă mie, lui Vasilescu și altor fantome care bântuie prin bugetul Țării și bugetul asigurărilor sociale de stat.” Cineva va încerca să-mi spună că Isărescu este plătit din banii băncii. Probabil, însă nu cred că s-a privatizat și BNR, deși trăim în România și e posibil orice.

        Guvernanții ne induc ideea că ei ne măresc pensiile prin efortul bugetar propriu.

     Coșbuc spunea, citez din memorie :„să nu de-a Dumnezeu ce-l sfânt, să vrem noi sânge, nu ...pensie”.

       Cum dracu, când a fost guvernul Boc-Băsescu miniștrii din cabinetul de tristă amintire au furat cu sacii, în timp ce bugetarii primeau salariile ciuntite, alte categorii sociale primeau ajutoarele împuținate. Întotdeauna sunt bani pentru furat, doar pentru a mării pensiile, salariile și alocațiile copiilor nu sunt.

        Despre asta vorbim și acum. Liberalii fac tot ce pot pentru a nu fi nevoiți să mărească alocațiile copiilor, salariile profesorilor  și pensiile. Ieșirea publică a uitatului în funcție, mă refer la Isărescu, prin care atenționează guvernul să nu mărească pensia nu este altceva decât un ajutor dat guvernului liberal.

        Pentru a fi mai siguri că nu vor păți nimic timp de 4 ani pentru că nu s-au ținut de cuvânt privind măririle salariale, alocațiile și pensiile, au decis să facă alegeri anticipate.

Peste patru ani, poate cinci, mai bine spus după plecarea actualului prezident, ne vom trezi că actualii guvernanți liberali au furat în draci, mai ceva ca pe vremea lui Boc. Doar atunci când vor fi lăsați din brațe vor putea fi anchetați.

      PSD-ul se moșmondește, se cocoloșește, își caută locul mai ceva ca găina când cade cloșcă. Ar face și nu ar face alegeri anticipate. Vă dau un sfat, nu este momentul să intrați la guvernare nici acum și nici în toamnă. Rămâneți în opoziție, aveți nevoie să scuturați pomul de toate crăcuțele uscate, vedeți apoi ce rămâne, vă numărați să nu pățiți ca Geoană când nu știa citez:„câți mai suntem”. Căliți-vă în opoziție, strângeți din dinți, faceți-vă programe de guvernare, alegeți-vă lideri capabili. Oameni care știu ce să facă, cu fler politic și cu doctrina în suflet. Vopsiți sunt destui. Ați fost pe marginea prăpastiei, nu cred că v-ați salvat în totalitate. Învățați din greșelile voastre! Deveniți ageri! Acum dormiți pe voi. Treziți-vă!

       În ce privește actuala criză, votați celălalt guvern Orban, nu ăsta, apoi puteți introduce moțiune de cenzură în iunie, picați guvernul și-l lăsați așa până la alegerile la termen. Cu un guvern demis Țara va merge mai bine decât cu guvernul Orban în funcție.

        Alo, domnu* Isărescu, las-o bre mai ușor cu datu* cu părerea!