Totalul afișărilor de pagină

luni, 26 octombrie 2015

Amintiri despre mine şi "Epoca de Aur" IV

     
    După 1965, magazinele erau pline cu marfă. Mărfurile industriale se vindeau în rate fără dobândă. În acea perioadă nu se ştia de congelator, găseam în magazinele de profil, tot ce doream, nu era nevoie, să facem provizii. Industrializarea a ridicat bunăstarea oamenilor din pătura de jos. Acum aveam curent electric ( satul nostru a fost electrificat între 1963-1964), televizor, radio. La bloc aveau băi, ceea ce nu visaseră ei. Simt nevoia să fac o completare. Aici prezint situaţia unor ţărani, care veneau din evul mediu ca mod de viaţă. Aceşti oameni trăiseră în case mici, învelite cu: paie, coceni, şindrilă, rar cu ţiglă, cu pământ pe jos, cu saltele din paie pline de purici, dormind pe timp de iarnă şi câte 8 persoane într-o singură cameră. Pentru oamenii din popor, de la coarnele plugului, după 1965 viaţa lor s-a schimbat în bine. Nici nu bănuiau ei, că va veni o zi, când nu va mai fi nevoie să drămuiască leul, pentru aş cumpăra gaz lampant şi chibrituri. Pe aceşti oameni nu îi interesau nici dreptul la vot, nici pluripartitismul, nici libertatea cuvântului. Pentru ei era suficient faptul, căci începuseră să trăiască mai bine. Dintr-o dată au început să aibă bani, la început cu banii şi-au construit case, apoi au mers în staţiuni, „la băi”, iar când pretenţiile au început să crească, au visat la autoturisme. Întâi şi-au cumpărat biciclete, era tare cine avea aşa ceva, apoi au pus motor la bicicletă, mai târziu au apărut motoretele „Carpaţi”, iar din 1968 când la Colibaşi lângă Piteşti a fost înfiinţată fabrica de autoturisme „Dacia” în colaborare cu „Renault”, românii au visat la acest autoturism, mulţi devenind proprietari de maşină „mică”.
Poate că lucrurile aşa ar fi evoluat şi fără comunism, nu am de unde şti.
     După 1965 a fost o perioadă de descătuşare a poporului faţă de etapa întunecată 1946-1964.
Deţinuţii politici au fost amnistiaţi, oamenii chiar simţeau un suflu nou.
Îmi amintesc că la înmormântarea lui Gh.Gh.-Dej din martie 1965, casa noastră era plină de lume, (satul nostru fusese racordat de puţin timp la curentul electric, de aceea eram printre puţinii fericiţi din sat , posesori al unui televizor, al nostru era un „Tonitza”), toţi acei oameni, ce se găseau la noi în casă, plângeau, Gh. Gh.-Dej era iubit de oameni, altfel nu îmi explic. Nu erau lacrimi forţate, nu erau activişti de partid prin preajmă, erau lacrimi adevărate.
Propaganda pentru lauda Partidului Muncitoresc Român(PMR) şi a liderului său era uriaşă şi agresivă ( aceeaşi propagandă se face şi în ziua de astăzi, la fel de agresivă şi parcă mai talibanică). La cinematograf, înainte de începerea filmului propriu-zis era un jurnal de 15 minute în care erau ilustrate minunatele realizări ale partidului, PMR, şi ale prim secretarului său, tovarăşul Gh. Gh.-Dej. Radioul, televiziunea, în toate buletinele de ştiri, jurnalele şi emisiunile lor, lăudau marele om politic, acelaşi Gh.-Dej. Pe de altă parte, ţăranii care plângeau la înmormântarea lui Dej, erau aproape muritori de foame până-n colectivizare, erau oameni cu guri multe de hrănit şi pământ puţin. Acum copiii lor erau la şcoli profesionale pe cheltuiala statului. La terminarea şcolii aveau un loc de muncă asigurat. Ţăranii până-n 45 de ani puteau face cursuri de calificare şi învăţa o meserie.
Deasemeni prin cursuri serale intensive se căuta eliminarea analfabetismului. Viaţa ţăranilor se schimbase radical în bine. Aici nu includ morarii, proprietarii de mult pământ, peste 15 ha, aceştia se puteau întreţine foarte bine, ei chiar au avut de pătimit în perioada de până-n colectivizare. Mulţi dintre ţăranii de mijloc şi chiaburi au trecut de partea comuniştilor reuşind să prindă posturi de conducere în viitoarele structuri ale GAC-urilor ( Gospodăria Agricolă Colectivă), ori GAS ( Gospodăria Agricolă de Stat).
Nu am pretenţia de a scrie o lecţie de istorie, ci de a rezuma faptele aşa cum le-am văzut şi perceput ca trăitor al acelor vremuri în transformare.
    Vreau să spun câteva cuvinte despre ce mâncau oamenii anilor '50. Vorbesc despre ţăranii lucrători ai peticelelor lor de pământ şi nu de familiile ,puţine, care aveau un salariat în casă, cum era la noi tata.
Dimineaţa : în general mâncau ce rămânea de seara, dacă nu rămăsese nimic din seara precedentă, aveau câteva alternative:
-Frunze de ceapă verde cu lăptuci şi oţet, nu se făcea salată.
-Puricei, mămăligă fărâmată, prăjită-n puţină untură
-Tocăniţă, puţină ceapă prăjită în untură cu puţin bulion şi mămăligă rece
-Două ouă, asta era delicatesă, bătute cu mălai şi apă, câteodată punea lapte în loc de apă, se făcea o omletă, se mânca tot cu mămăligă rece.
  • Magiun cu mămăligă
În acea perioadă pâinea era cartelată. Tatăl meu lucra în petrol şi avea dreptul la o pâine neagră de 2 kg/zi, sau la două zile, nu mai reţin exact cum era. Noi copiii împreună cu mama aveam conform cartelei dreptul la o pâine la câteva zile, cred că trei zile. Ceilalţi ,care nu erau salariaţi, cu greu puteau face rost de o pâine pe săptămână. Când puteau găsi ceva drojdie, nu se găsea, făceau fie o pâine, fie cococi pe plită. Cei care aveau pâine erau consideraţi fericiţi, mai ales atunci când puteau înlocui la masa de dimineaţă mămăliga rece, cu pâine.
La prânz:
-Ciorbă de: cartofi, fasole, fasole verde, iar felul doi: varză călită, mâncare de cartofi. Cantităţile gătite pe timp de vară erau cât să ajungă pentru masa de prânz, nu aveau frigidere în care să păstreze mâncarea . Pasărea în general era tăiată duminica, dacă cineva tăia o pasăre în timpul săptămânii însemna că ori pasărea, ori un membru al familiei, era bolnav.
Primăvara era bine. Se făcea mâncare din : urzici, lăptuci, ştevie, ştir, hamei, ceapă verde, etc.
Ca o curiozitate , acasă mâncam pâine neagră, iar atunci când ajungeam în spital ne era dată pâine albă. Dealtfel oamenii cu „dare de mână”, preferau să mănânce şi acasă pâinea albă, mai ales că nu era pe cartelă, în schimb era destul de scumpă. O pâine neagră de 2 kg. costa 4 lei, iar o franzelă albă de 0,750 kg. costa 3,60 lei.
      În anul 1965 când a început dezvoltarea industrială se punea mare bază pe muncitori. Migrarea din Moldova spre celelalte regiuni, a populaţiei active, a fost posibilă, datorită condiţiilor bune oferite de stat, celor ce se angajau în unităţile noi create.
Va urma.
Mulţumesc pentru poză : stiripesurse.ro


















Un comentariu:

  1. Aici prezint situaţia unor ţărani care veneau din evul mediu, ca mod de viaţă. Aceşti oameni trăiseră în case mici, învelite cu paie, coceni, şindrilă, rar cu ţiglă, cu pământ pe jos, cu saltele din paie pline de purici, dormind pe timp de iarnă şi câte 8 persoane într-o singură cameră. Pentru oamenii din popor, de la coarnele plugului, după 1965 viaţa lor s-a schimbat în bine. Nici nu bănuiau ei că va veni o zi când nu va mai fi nevoie să drămuiască leul pentru aş cumpăra gaz lampant şi chibrituri. Pe aceşti oameni nu îi interesau nici dreptul la vot, nici pluripartinismul, nici libertatea cuvântului. Pentru ei era suficient fapt

    RăspundețiȘtergere