Mi-e dor de 23 august de pe vremea comuniștilor

  Până în *90 întreprinderile lucrau în fiecare zi, cu rare excepții duminicile aveam liber. Ziua națională a RSR 23 August era binevenită, dacă se întâmpla să pice într-o vineri, chiar aveam o minivacanță. Făceam aprovizionare pentru această zi cum se face acum pentru Paști și Crăciun. Aveam o singură obligație, să mergem la defilarea organizată cu acest prilej. Erau manifestări grandioase, se aduceau laude Partidului Comunist (PCR), conducătorului iubit, Nicolae Ceaușescu, dar și soției acestuia, academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Sigur astea erau detalii specifice unei dictaturi, dar tot cu această ocazie se striga : ”Trăiască Republica Socialistă România”, era de bon ton să strigi trăiască Țară ta, unică,  indestructibilă și  independentă. Milioane de muncitori participau la manifestații, fie direct, fie vizionând demonstrațiile la TV.  Sigur, vor fi unii care vor spune că urau asemenea manifestații. E dreptul lor, nu toată lumea participa, nu pot să spun dacă din dizidență, sau din comoditate. La revoluție aveam 38 de ani, până la acea vârstă nu întâlnisem dizidenți, am întâlnit oameni care nu voiau să fie membrii de partid pentru a nu participa la ședințe. Dar la fel de bine, atunci când era vorba de avansări, nu știau cum să se dea mai bine pe lângă secretarul de Partid, pentru a fi primiți  în rândurile PCR, pentru că nu mai așa li se deschideau porțile spre promovare.

   
Revin, după defilare mergeam în parc, sau la mare, la munte, aveam bani, lumea muncea și eram plătiți nu ca în occident dar destul de bine, ținând cont că exista un raport bun între prețurile mărfurilor și salarii. Iar diferența de salariu între minim și maxim era undeva de 1 la 7.
Micii sfârâiau, berea era la gheață, muzica cânta, oamenii se distrau. Mergeam la iarbă verde cu familia, cu prietenii, cu rudele, nu ne făceam probleme pentru ziua de mâine. Aveam serviciu garantat de stat.
Acum avem democrație, libertate și egalitate. Acum avem o altă zi națională, o zi cu o adevărată încărcătură istorică, ziua formării României Mari, 1 decembrie.
În fiecare an se organizează o paradă militară cu această ocazie. De fiecare dată grupuri de oameni huiduie Președintele Țării, de ce oare? Pentru că nu mai există spirit naționalist, pentru că nimeni nu mai crede în România. Pentru că România nu trebuie să mai existe. Demonstrația militară de 1 decembrie a devenit o corvoadă pentru aleșii din fruntea statului. Cum să fie atașat de statul unitar român un neamț, ai cărui părinți sunt în Germania. Pe el îl leagă de România, doar casele pe care a reușit, prin metode de el știute, să și le însușească. Dacă instanțele de judecată îi vor lua casele, în mod sigur va emigra în Germania, de România nemai legându-l nimic. Să încercăm cu un președinte de etnie maghiară, poate merge, mă gândeam la Verestoy Attila, dar ăsta nu are timp, nu a terminat pădurile de tăiat. Nu cred că mai durează mult și vom ajunge să întrebăm cetățenii acestei Țării, cum se numește statul nostru și nu vor ști, au și motive, zilnic se vorbește de Bruxelles, UE, FMI, mai puțin de România.
Poate Păunescu a fost un comunist, un agitator, dar a avut forța prin Cenaclu Flacăra să trezească conștiința de neam, obligându-i pe unguri, secui, sași și alte naționalități să strige : ”Trăiasă Republica Socialistă România”. Acum ungurii, cetățeni români, au curajul să spună de ziua noastră națională că pentru ei e ”zi de doliu”. Unde ne este dragostea de Țară, cum putem să ne numim în continuare români, când am vândut întreaga industrie străinilor? Unde e patriotismul când peste 3 milioane de români lucrează în străinătate, nu detașați în interesul Țării, cum era pe vremea comuniștilor, ci plecați după o bucată de pâine pe care România, patria lor, mama lor, nu le-o mai poate asigura. De 26 de ani, politicienii români, acoliții lor, sprijiniți de forțe oculte din străinătate au distrus tot, industrie, agricultură, băncile comerciale. În România nu mai există capital autohton, numai capital străin, chiar și pământul a început să fie vândut. Întreb: România unde este? Mai este?  Ori este doar un brand precum Dacia pentru Renault?
De ziua națională pe vremea comuniștilor, mâncam mici și beam bere (se putea mânca și bea și altceva), nu erau gratis, plăteam, aveam salarii, toată lumea muncea. Acum, de ziua națională câte un mahăr de partid, sau un primar care s-a gândit să împuște doi iepuri, să fure ceva și să-și facă și capital politic pregătește fasole cu ciolan, pe care o împarte oamenilor gratuit. Râde sufletul în primarul nostru când vedea lumea cum se calcă în picioare penru un pahar de tărie și o porție de fasole. Așa se stăpânește poporul, nu îmbuibându-l. Am ajuns o Țară de asistați social, se muncește sporadic, nu sunt locuri de muncă, iar cele care sunt nu au  nici un dram de atractivitate, un salariu net de 900 de lei este o mare batjocură, este o umilire a cetățeanului. Și atunci cum să strige :trăiască România când el e mort de foame și de  sete? Cum să spună să trăiască cine-l umilește? El așa simte, că România își bate joc de el. Așa și este, România prin reprezentanții ei legali, a distrus tot ce era bun în țara noastră. Nu numai că s-a furat tot, dar pentru că hoții s-au înmulțit iar banii nu se mai ajungeau, România s-a împrumutat în bănci străine câteva zeci de miliarde de euro, unii spun că ar fi vorba de 90 de mii de miliarde, pentru a putea fura toți hoții.
Întreb, retoric evident, parafrazând pe Iohannis: ” a trebuit să moară atâția oameni tineri în *89, pentru a se putea distruge Țara?”
Mie dor de 23 August de pe vremea comuniștilor.
 Mulțumesc pentru poză : știri.tvr.ro