Totalul afișărilor de pagină

marți, 20 octombrie 2015

Dracu' nu e aşa de negru

    
Piei drace! Îşi zise unul, când îi apăru în faţă o fătucă, mai mult goală decât îmbrăcată. Altul îl privi încurcat şi bâbâindu-se l-a întrebat : „băi da de ce ziseşi aşa, eu am văzut că era frumoasă, nu era neagră şi cu coarne?” .
De fapt dracu nu e negru şi nu are nici coarne, în schimb poate pune coarne.
      O gospodină casnică, care îşi iubea copiii şi soţul, mergând într-o zi la piaţă s-a întâlnit cu dracu, era înalt, părul blond pieptănat într-o parte, ochii albaştrii ca dimineţiile de mai, îmbrăcat într-o cămaşă grena, deschiată la doi nasturi, cu o geacă din blugi sport, pantalonii, strânşi pe pulpele ferme, cu buzunare la spate în care îşi ţinea vârâte degetele de la mâini, o privea degajat, dar persistent. Femeia, la început a ocolit acea privire uşor obraznică şi insistentă, apoi pe furiş a întors capul spre el, siguranţa şi nonşalanţa cu care o privea a făcut-o să tresară, un fior rece a străbătut-o din cap până-n vârful unghiilor de la picioare, câţiva fluturi au început să zboare dezordonat prin stomacul tinerei femei. O transpiraţie rece îi curgea pe spate, simţea că nu mai avea aer, se îneca, voia să plece, în picioare avea plumb, voia să strige, din gât nu ieşea nici un sunet. Privirea a rămas ţintuită pe el, simţea că e pierdută, pentru o clipă, prin faţa ochilor a trecut o imagine în care erau copiii ei şi soţul, îi simţea cum se depărtează, a vrut să-i strige, în acel moment el, bărbatul din faţa sa, ia făcut un semn prin care o chema. În transă şi cu paşii nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi ia şoptit la ureche, rămâi. Şi a rămas. La privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus capul pe umărul lui, el continua să-i mângâie părul privind undeva peste ea, ştia că este prada lui şi numai a lui. Era încă una dintre victimele făcute de-a lungul timpului. Nu-l interesa dacă are un soţ şi nişte copii, îl interesa prada. Se juca cu ea, o va face roaba lui, apoi îi va da drumul, o va izgoni, ea va plânge, va implora, lacrimile aveau să inunde această faţă pe care el, acum, cu degetele lui lungi şi reci , o mângâia. Va pleca de lângă ea, va smuci piciorul drept de care, această minunată femeie, acum desmierdată, va avea mâinile încolacite în speranţe că l-ar mai putea reţine. Plecarea lui va fi definitivă şi fără regrete... Abandonată, umilită şi dispreţuită, a privit în jur, era într-o cameră străină mobilată simplu. Ce căuta aici, de când era, nu îşi amintea decât îmbrăţişările lui tandre, cuvintele pline de iubire şi promisiuni deşarte, mângîierile cu mâinile acelea reci care îi potoleau fierbinţeala dragostei, apoi mai erau reprizele de dragoste până la epuizare, erau acele clipe netrăite până atunci, descoperite în adâncul sufletului.
       Nu regreta nimic, se redescoperise, era o altă femeie, era femeia pe care nu o cunoscuse, deşi trăise tot timpul cu ea. Ar fi vrut să-şi vadă copiii, nu şi soţul, de el îi era silă, trăise alături de el, fără să o vadă, să o desmierde, să simtă că e iubită, să o facă să se simtă femeie. Acum da, ştia ce înseamnă să iubeşti, să trăieşti cu intensitate momentele de dragoste. S-a ridicat de jos, a căutat o oglindă, s-a privit în ea, se aştepta să vadă o femeie distrusă, nu, chipul oglindit arăta prospeţime, lacrimile se uscaseră, ele spălaseră sufletul încărcat, descătuşaseră o inimă închisă cu nouăzecişinouă de lacăte. Renăscuse, vroia o altfel de viaţă, ca o umbră copiii i-au trecut prin faţă, nu-i va părăsi, dar nici acasă nu se va mai întoarce, a întors capul spre pat, undeva la capătul patului era sacoşa în care trebuia să pună cumpărăturile pentru mâncarea familiei, era goală, pierduse noţiunea timpului, nici nu voia să afle de cât timp era acolo, poate de o zi, de două, de un an, ce contează, acolo a fost bine. Cine a fost acel bărbat? Poate un înger, ori poate chiar dracul. Era un drac frumos, nu avea coarne şi nici negru nu era. Ar fi vrut să-l mai reîntâlnească.
Mulţumesc pentru poză : anachirila.ebloguri.ro

Un comentariu:

  1. În transă şi cu paşii nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi ia şoptit la ureche, rămâi. Şi a rămas. La privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus c

    RăspundețiȘtergere