Totalul afișărilor de pagină

luni, 27 februarie 2017

Doi prieteni, Mihai și Gilă IV



     Au mâncat  în tăcere, erau stânjeniți, pentru prima oară se aflau împreună; Florin era stângaci în folosirea tacâmurilor, pe furiș se uita la profesoară, o vedea cu câtă ușurință folosea cuțitul și furculița, încerca să o imite, totul îi ieșea pe dos. La cămin a fost o supraveghetoare care încercase să-i învețe să folosească tacâmurile, a fost văzută de Mareșal în timp ce le explica, acolo în sala de mese a apostrofat-o : ”sunt niște lepădături, crezi că ai să faci tu domni din ei? Să nu te mai prind cu fițe de astea”! De atunci femeia nu le-a mai dat lecții. Acum i-ar fi prins bine.
-Florin, dacă îți este mai ușor, mănâncă cum ești obișnuit, totuși, ar fi bine dacă ai încerca să folosești tacâmurile, mai târziu îți va fi de folos.
-Aș vrea, dar nu știu, îmi este rușine de mine când mă văd așa nepriceput. -două lacrimi au apărut pe obrazul copilului.
-Nu te rușina, suntem între noi, tu ești copilul nostru. Uite îți pun sub fiecare braț câte o carte, ai grijă să nu-ți cadă în timp ce folosești tacâmurile. Și mie mi-a fost greu, eram chiar mai mare decât tine când am învățat să folosesc cuțitul și furculița. Nu te rușina, peste câteva zile vei râde de nepriceperea ta de acum.
-Așa va fi tată? –Florin se uita în ochii bărbatului, spera ca acesta să-l încurajeze. Vizibil emoționat de cuvintele băiatului, Mihai l-a mângâiat pe cap, apoi a început să-i povestească din copilăria lui:
-După ce mama a rămas văduvă, s-a măritat cu Ion al Chirei, așa am ajuns să ne mutăm în casa lui, mai avea din prima căsătorie 4 copii, trei băieți și o fată, mama lor murise, de acum cu mine număram cinci copii. Mama ne punea ciorbă într-o strachină mare din care mâncam toți, erau cinci linguri din lemn care luau odată din strachină, eu eram mai lent, apoi când am văzut că rămân nemâncat, dacă nu mă învrednicesc să plimb mai repede lingura de la strachină la gură, am băgat tupeul la înaintare și devenisem cel mai vrednic, așa de vrednic că Ion mereu mă apostrofa : ”mai ușor mă că nu ești singur la masă!”
Când făcea tocăniță, punea câteva linguri cu mâncare în strachina în care fusese ciorba, apoi noi luam mămăligă în mână, o frământam până ce făceam un fel  de cârnat mai mic, cu vârful acestui cârnat-mămăligă întingeam în tocăniță. Doar murdăream mămăliga cu tocăniță, dacă vreunul ar fi lățit vărful cilindrului să-l facă ca pe o mică lopățică pentru a lua mai multă mâncare, ar fi intervenit Ion , care, ne urmărea ca un vultur și ne-ar fi certat: ”nu vă mai săturați, sunteți în stare să mâncați untura cu lingura, ce se va alege de voi în viață, dacă sunteți așa nesăbuiți?”
Abia mai târziu când am ajuns la profesională, am început să mă obișnuiesc a folosi cuțitul și furculița. Tu, copilul meu, nu te rușina de noi, pe lângă faptul că suntem părinții tăi, nici noi nu eram mai breji când am fost ca tine. Mihai s-a oprit din povestit, l-a privit lung și cu drag pe Florin, apoi într-un gest de tandrețe emoționantă a cuprins mâna Mihaelei și împreună l-au mângâiat pe băiat. Le jucau ochii în lacrimi la toți trei, fiecare avea un motiv al lui, dar mai presus de toate motivele era întâlnirea lor, era emoția de a fi toți trei la aceeași masă. Mihai lăcrima pentru copilul mort, Mihaela plângea pentru fetița ei pe care nu o mai văzuse de atâta amar de ani, iar Florin plângea pentru părinții lui pe care nu-i știa și lăcrima de bucurie pentru familia ce tocmai se năștea.
-Florine, să nu uit, ai grijă să umbli din nou în ascunzătoarea lui Gilă, să iei caseta de acolo, apoi să i-o dai Mihaelei . Nu este bine să mai rămână în acel loc, posibil să dea cineva peste ea. Mai bine o ținem noi, iar când apare băiatul, i-o dăm. Vreau să privim cu mai multă atenție lucrurile care sunt în cutie. Mihaela, bărbatul o privea în adâncul de smarald al ochilor , va trebui să mergem pe la diferite magazine cu specific de ”bijuteri” să vedem cine a lucrat medalionul și lănțicul, dar să descifrăm și cele două inițiale.
-Da Mihai așa vom face, după ce avem caseta.
Mihaela se uita cu drag la copil, avusese pentru el tot timpul o anumită atracție, nu și-o putea explica, poate unde îl știa un copil al nimănui. Din prima căsătorie avea o fată, la divorț soțul ei, care era un bărbat bogat, câștigase copilul. Apoi ,fostul soț o păcălise să-și dea acordul, pentru ca el să poată pleca cu fata în străinătate să petreacă vacanța, nu mai revenise niciodată în țară, de atunci trecuseră peste 15 ani. A  făcut multe demersuri să-și găsească copila, nu a reușit, acum se resemnase, dar undeva, inima ei lăcrima neîncetat după copilul pierdut. Probabil ăsta fusese motivul ascuns, pentru care Florin îi intrase la suflet.  Când a auzit că Mihai îl invită pe băiat în weekend la el acasă, s-a bucurat, ar fi vrut să fie și ea cu ei, doar că nu știa cum, prilejul s-a ivit când Florin a constatat că nu are cui să spună mamă, atunci s-a oferit cu tot dragul să țină ea loc de mamă pentru copil. Este drept că și Mihai, prin prezența lui agreabilă, a fost un alt motiv pentru care a acceptat jocul.
Weekend-ul a trecut repede, singurul scop al lui Mihai și Mihaelei a fost acela de a îi face șederea cât mai plăcută și instructivă totodată lui Florin.
Marți după amiază afându-se în apropierea școlii unde învăța Florin, a oprit mașina și a mers în cancelarie, Mihaela era la ore, s-a hotărât să aștepte până sună de recreație. A ieșit pe hol cu gândul de a se plimba până când va suna clopoțelul. Un bărbat aflat cu spatele spre el, privea exponatele dintr-o vitrină închisă cu geam, dar în același timp trăgea cu coada ochiului spre ușa clasei în care învăța Piticul.
Pentru început nu a dat importanță, credea că este un părinte care-și așteaptă copilul să iasă de la ore, ceva i-a atras atenția, parcă îl urmărea mai mult pe el, atunci a hotărât să se apropie și să-l abordeze:
-Așteptați copilul să iasă de la ore?-bărbatul s-a întors cu spatele la el, eschivând răspunsul, dintr-o dată clopoțelul a început să sune. Profesorii sobrii, cu cataloagele sub braț, ieșeau din clase, pe lângă ei alergau copiii, bucuroși că mai scăpaseră de încă o zi de școală. Printre ultimii elevi care au părăsit clasa, era un elev adânc cufundat în gânduri, cum l-a văzut, Mihai s-a repezit la el:
-Ce faci Florine?
Prea târziu, bărbatul care era pe hol l-a prins de mână pe Pitic și l-a tras spre el, apoi s-au îndreptat spre ușă. Florin se zbătea să scape din mâna matahalei care-l târa spre ieşire, cu un ultim efort a mai apucat să strige:
-Tată, nu îmi mai dau voie să vin la tine, în fiecare zi mă iau de la școală.-în glasul copilului se simțea suferința și disperarea-.
-Stai liniștit, voi veni să te caut. Mihai era revoltat și tulburat, simțea cum nervii lui începeau să se revolte, atunci a simțit o mână care l-a prins cu blândețe de cot. S-a întors brusc, fața i s-a luminat când a văzut  zâmbetul  Mihaelei.
-Să mergem Mihai, tocmai voiam să te anunț despre noua situație a lui Florin.
Au părăsit școala și 30 de minute mai târziu erau în bucătărie.
-Mergi în sufragerie, așteaptă-mă, aduc eu ceva să mâncăm, acum știu toate pe unde sunt puse!
Bărbatul, cu mâinile adânc înfipte în buzunarele pantalonilor, se plimba prin încăpere. Nu înțelegea ce vrea directorul, despre ce este vorba, pe cine deranja, cât de puternic era acel cineva? Înțelegea că nu se dorea ca el să ajungă la Gilă, atunci, unde este băiatul, înseamnă că nu este dat familiei, este în altă parte?
-Gata, hai să mâncăm. Pe masă, Mihaela, pusese o tavă cu gustări reci și un ibric din aramă plin cu cafea a cărui aromă, plăcută, incitantă, umpluse camera. Vrei un deget de whisky?
-Da, mi-ar prinde bine. Stai la masă, te servesc eu!-Mihai a luat din bar două pahare din cristal, mari cu fundul greu, apoi a turnat câte un deget de băutură maronie cu miros plăcut. A întins un pahar femeii, apoi au ciocnit, el a dat de dușcă băutura, în timp ce ea abia și-a înmuiat buzele în licoarea bahică.
-Mihai, ce vrea directorul? Cine este în spatele lui? Cine îl ține de mână?
-Nu știu Mihaela, dar voi afla. Ai apucat să vorbești cu Florin? Ce ți-a spus?
-Văd că ești îngrijorat, am vorbit astăzi cu el, mi-a spus că diseară va lua caseta, iar mâine o voi lua de la el. Odată ce avem caseta, poate vom avea și o pistă pe care să mergem. Acum mănâncă te rog! -Femeia a pus palma ei peste mâna lui, bărbatul a tresărit, îi făcea bine mângâierea femeii, simțuri de mult adormite se trezeau încet la viață. A pus și el palma peste a femeii, ochii lui mari se scăldau în apele verzi ale ochilor femeii.
Privirea lui caldă o învăluia plăcut într-un gest de abandonare a propriei ființe, a pus capul pe umărul bărbatului. Era obosită, trecuse secole de când nu mai simțise sprijinul unui bărbat, uitase cât este de bine să uite pentru o clipă de ea și să vadă în jurul ei doar afecțiune plină de gingășie. Îi venea să-i strige cât de mult îl dorește, cât de mult vrea să fie a lui, nu voia sex, voia să știe că este a lui și că se poate baza pe ea și mai voia să-i spună bărbatului, că inima ei bate pentru el. Ce sentiment înălțător, câtă puritate în trăirile ei, mai ales că uitase că mai pot exista asemenea clipe. Parcă le citea dintr-o carte, iar ea era actrița care le dădea viață. Nu voia să se termine aceste momente atât de pline de iubire. Faptul că el o ținea de mână i se părea cel mai mare jurământ de dragoste curată. O, clipă rămâi, te rog să devii eternă. Fii veacul meu de fericire! Mihaela nu-l mai vedea pe Mihai, era în lumea ei, trăia clipele tulburate doar de răzvrătirea fluturilor în stomac și mai era ceva plăcut, o ușoară durere percepută în sânii neatinși de mână de bărbat de mulți ani de zile, era ca o răzvrătire a întregului organism care voia să evadeze spre o nouă viață, una plină de zbucium și iubire erotică. Simțea că Mihai, deși nu-i vorbise niciodată despre dragoste, este bărbatul pe care și l-ar dori să-i fie alături pentru tot restul vieții.
-Mihai, ce vom face?-Mihaela se uita la el ca la un zeu, în privirea ei se vedea iubirea.
-Voi lua legătura cu directorul căminului, dar nu înainte ca Florin să aducă lucrurile ascunse ale lui Gilă.-bărbatul ocolise răspunsul.
-Nu asta te-am întrebat, ce vom face noi? Ce se va întâmpla cu noi?
-De ce? S-a întâmplat ceva?
-Simt, că îmi este greu să stau departe de tine. Tu mă înțelegi?
-Nu numai că te înțeleg, dar sunt la fel ca tine. -Mihai era fericit că Mihaela răspundea iubirii lui nedeclarate-. Din prima clipă în care te-am văzut m-am îndrăgostit. Sunt sigur, că vom putea merge amândoi la braț fericiți prin viață.
Au discutat ca doi iubiți până seara târziu.
-Mihai trebuie să merg acasă.
-Te rog să rămâi...
-Nu, voi merge acasă, încă nu sunt pregătită pentru o relație, iar aventurile le-am ocolit.
-Bine, te conduc.
Ajunși în fața blocului unde locuia profesoara, Mihai a oprit mașina.
-Gata, am ajuns, ne vedem mâine la prânz, de dimineață merg la instanță, am două procese, apoi vin la școală.
-Ar fi bine să nu vii tot timpul la școală, nu vreau să mă deconspir, să se afle că fac legătura între tine și Florin. Cred că este bine, să nu se știe că ne cunoaștem. Voi veni eu la tine. Dar înainte vorbim la telefon.
Femeia l-a sărutat în fugă pe obraz, apoi a coborât din mașină, înainte de a închide portiera s-a uitat languros la Mihai:
-Vrei să urci?
Mihai a mângâiat-o pe mâna care ținea ușa deschisă:
-Nu, mâine am câteva spețe grele și vreau să revăd dosarele. Aștept telefonul tău! Noapte bună! Sărut mâinile!
Puțin nervoasă că a fost refuzată, Mihaela a trântit portiera. Mihai a pornit mașina și s-a pierdut în noapte. Femeia a rămas nemișcată până când luminile bolidului nu s-au mai văzut.
A doua zi după ședințele de la instanță, a plecat spre Căminul de Copii. Cum l-a văzut secretara intrând în birou s-a schimbat la față, instantaneu roșeața a apărut pe obrajii încărcați cu pudră ai femeii.
-Ce doriți? -ostilitatea se citea ușor în glasul femeii.
-Vreau să vorbesc cu directorul.
-Este ocupat, nu vă poate primi, am ordin să nu vă las să intrați. Secretara se ridicase de pe scaun și se postase în dreptul ușii anticipând astfel mișcarea pe care urma să o facă Mihai.
-Nu vreau să mă cert cu dumneavoastră, este în interesul tuturor să pot discuta cu domnia sa, mai bine îl anunțați că sunt aici.
-Îmi este teamă, nu știți cât rău îmi poate face.-secretara era cu adevărat îngrozită.
-Bine vom face așa, eu am să vă îndepărtez cu forța din dreptul ușii, apoi dvs vă veți cere scuze în fața directorului că nu m-ați putut reține. Bineînțeles că eu voi confirma totul. Vreți?
-Da, vă mulțumesc!
Mihai a dat-o la o parte din dreptul ușii, femeia a țipat chiar în momentul în care bărbatul pătrundea în birou.
-Ce-i asta? Ce se întâmplă aici? Directorul s-a făcut stacojiu la față ca un rac fiert când a văzut ce s-a întâmplat și cine intrase în cabinetul directorial.
-Ce doriți? Vă rog să-mi spuneți repede că nu am timp de stat. Sunt convocat la prefect, apoi la Președintele Consiliului Județean, după cum vedeți sunt foarte ocupat.
-Nu vă rețin mult, vă rog să-mi răspundeți la o întrebare: de ce îmi interziceți să-l mai iau pe Florin Tatu acasă în weekend?
-Domnule Iordan, mi-ar fi plăcut să nu-mi puneți această întrebare!
-De ce domnule director, există vreo chestiune delicată, dacă da, care este legătura cu mine?
-Domnule, dacă insistați vă răspund: am primit o reclamație prin care sunteți incriminat că ați avea un interes deosebit în a lua minori la dumneavoastră acasă...-pe fața directorului apăruse un rânjet.
-Ce vreți să insinuați?
-Domnule Mihai Iordan, aș prefera să nu continui, trageți dumneavoastră concluziile, nu mă obligați să spun  ceea ce aș vrea să rămână sub tăcere. –viclean directorul pândea reacția avocatului.
-Domnule, vă jucați cu cuvintele și de ce să neg și cu nervi mei! Spuneți lucrurilor pe nume, nu mai insinuați, nu am nimic nici de ascuns, nici să-mi reproșez. Vă somez, să-mi spuneți despre ce este vorba în reclamație și cine a făcut-o!-Mihai era calm înțelegea că era o lucrătură a directorului, chiar se bucura că acesta ieșise la atac pe față-.
-Domnule, îmi cer scuze, dar în reclamație se scrie negru pe alb că sunteți pedofil și că ăsta ar fi motivul pentru care vreți să luați acasă, în timpul weekend-ului, copiii de la orfelinat.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu