Nicole .Mininuvelă

                                                                                   Călătorie neterminată  proză nuvela 2

                                                    Ionel Carstea

                                          Nuvela : Nicole

                           cap 1) La cosit

S-a trezit de dimineaţă , s-a dat jos din pat hotărât, ca până se luminează de ziuă, să ajungă, la locul unde avea trifoiul de cosit. S-a uitat cu drag la femeia, care încă dormea, era cald, piciorul ieşit din cearceaful ce-i acoperea restul trupului, arăta o pulpă rotundă, bronzată, cu carnea tare. Respiraţia abia perceptibilă definea o femeie sănătoasă, a mângâiat-o pe părul lung şi şaten, apoi fără zgomot a ieşit din cameră. Aerul răcoros l-a trezit definitiv, înviorat şi plin de forţă, după ce băuse o cană mare de cafea neagră, cu coasa la spinare şi traista cu scule în mână, a plecat la drum. Ajuns la locul cu pricina, a privit cu ochi de cunoscător,  verdeaţa ce trebuia cosită; după socotelile lui ar fi trebuit, ca până seara să termine treaba. Şi-a făcut o cruce mare, apoi după un Doamne Ajută s-a apucat de cosit. Coasa bine ascuţită şuiera prin trifoiul ud, brazdă după brazdă, coasa înainta prin iarba rouată, în urma lui rămânea o potecă cu trifoi tăiat. Bărbatul silea, să ajusteze cât mai mult din lotul cu trifoi, în curând avea să vină căldura, atunci îi va fi mai greu. După un timp, când soarele se urcase de trei suliţe pe cer, iar locul era mai mult de un sfert cosit, a început să se uite în lungul drumului pe unde trebuia să vină nevasta cu mâncare. Cu mâna streaşină la ochi, bărbatul scruta zarea, se uita prin lanul de porumb căruia îi dădu-se spicul, pe aici trebuia să ajungă , pe poteca ce străbătea locurile cultivate cu porumb şi grîu. În locul spicelor de grâu era mirişte acum, boabele treierate erau puse în saci şi depozitatele în magaziile gospodarilor. Nu se vedea nevasta, coasa nu mai tăia, obosit şi înfometat şi-a luat traista cu scule şi coasa, apoi s-a retras la umbra prunului bătrân singurul pom cât vedeai cu ochii. După ce şi-a aşezat nicovala, a început să bată coasa. Lovea ritmic, cu ciocănelul special construit, în gura coasei. Concentrat asupra muncii, nu a auzit femeia, care s-a apropiat de el.

Surprins, a ridicat privirea de la nicovală, în faţa lui, dreaptă, cu un zâmbet plin de dragoste, era ea, iubita lui. S-a ridicat vioi, oboseala dispăruse ca prin farmec, i-a luat bagajul, apoi a sărutat cu dragoste mâna ce adusese mâncarea. Privea în ochii ei verzi, limpezi, cu nuanţe căprui. Dragostea ce se aprinsese în urmă cu mulţi ani era nealterată, foamea-i dispăruse, privea cu nesaţ chipul frumos din faţa lui. Femeia se lăsa dezmierdată de privirea bărbatului, îi făcea bine dragostea lui şi ea îl iubea la fel ca în prima zi, deşi trecuse mult timp de la primul lor sărut.

-Hai omule stai jos să mânânci, vei fi obosit de când munceşti, hai uite ia din cărniţa asta fragedă de pui, ţi-am fiert şi două ouă moi, aşa cum îţi plac ţie. Mănâncă, între timp trag şi eu o brazdă ,două, să te ajut , zise femeia, apoi a luat coasa şi a început să cosească. Bărbatul mânca mestecând încet şi privind la femeia care trăgea cu coasa ca un flăcău adevărat. Soarele îşi  izbea razele de coasa femeii, iar ea rumenă şi frumoasă cosea mândră, că îşi putea ajuta bărbatul.

     Aproape că uitase de mâncare, se uita cu admiraţie la femeia slăbuţă, dar bine făcută, rochiţa scurtă de vară, lăsa să se ghicească piciorul drept, lung, cu pulpele rotunde şi cărnoase, bluziţa largă, subţire, puţin decoltată, acoperea sânii tari şi rotunzi cu sfârcuri obraznice care împingeau cu nonşalanţă în sutien .

Aprinsă la faţă, puţin obosită, femeia continua să cosească, firele de trifoi cădeau tăiate de coasa nemiloasă a frumoasei femei.

-Gata Nicole, ajunge, îi strigă bărbatul, lasă, de acum mă ocup eu de cosit, mergi acasă, voi veni şi eu după ce voi găta. Se apropie de nevastă, îi luă coasa din mână, înfige coporia  ascuţită în pământ, prinde femeia în braţe, cu o mână îi ridică părul căzut valuri pe umeri , cu cealaltă o strânge peste mijloc, iar gura lui o sărută pe faţa aprinsă , femeia îi răspunde cu dragoste, îl mângâie şi încurajează. Se desprinde uşor din îmbrăţişare, îl sărută pe obraz şi pleacă spre prun, pentru a strânge masa. Bărbatul se uita cu plăcere spre femeia care, aplecată fiind, îşi decoperise partea din spate a picioarelor, un fior la străbătut pe şira spinării, fluturii din stomac alergau năuci, deşi văzuse de sute ori, de fiecare dată pulpele dezgolite până sus îi trezeau dorinţe pătimaşe. S-a scuturat ca la vederea unei năluci, a luat coasă şi a început să cosească. Aprig la muncă, ar fi vrut, să termine mai repede, pentru a ajunge fie şi cu o jumătate de oră mai devreme acasă.

Femeia a pus resturile de mâncare în sacoşă, din vârful degetelor a trimis un sărut bărbatului , apoi cu paşi vioi a pornit pe poteca din lanul de porumb. Soarele privea printre spicele porumbului la femeia ce se depărta urmărită de privirea bărbatului

                                                   Cap 2) La horă

 Ajuns acasă, bărbatul a pus coasa la locul ei, sculele în atelier, a aruncat o privire prin curte, apoi a mers la baie să făcă duş. Răcorit şi împrospătat soţul, păşind alene, a traversat curtea pentru a merge la bucătăria de vară. Lângă bucătărie avea o masă şi patru scaune. Soarele era pe scăpătate, umbra lungă a bucătărie făcea să fie răcoare la masa de afară. George, ăsta era numele bărbatului, s-a apropiat de masă, din bucătărie apăru ca prin farmec soţia, zâmbitoare, ea îl sărută de bun venit  asigurându-l totodată, că masa va fi gata imediat. Rămase cu ochii privind în urma ei, gândurile i se duse cu cinsprezece ani în urmă, era într-o duminică...

Tocmai venise din armată, încă mai mergea în cadenţa militărească, ieşise în sat să mai vadă lumea şi de ce nu, să-l mai vadă şi lumea pe el.

     Căminul Cultural din sat găzduia de ani de zile tradiţionala „horă”, loc de întâlnire pentru toţi oamenii din sat, de socializare, dar mai ales pentru tinerii în căutare de prietenii. Păşind hotărât, s-a apropiat de un grup de băieţi cam de vârsta lui, după salutul de rigoare, îmbrăţişări şi urări de bun venit, au început să discute despre subiectul la modă : fetele. Au discutat despre una, despre alta, George nu participa la discuţie, era atent mai mult la fecioarele, ce se plimbau ostentativ prin fața lor, ţinându-se de braţ. Râsul lor precum clinchetul clopoţeilor, şi vorbele destul de tare rostite, lăsau să se înţeleagă, că nu le-ar fi deranjat prezenţa flăcăilor. Una dintre fete, mai tăcută decât celelalte, se simţea stingherită de râsul zgomotos şi aluziile mai mult decât directe făcute de mândrele fecioare, la adresa băieţilor. George privi atent fecioara mai retrasă, era înăltuţă, subţirică, cu părul şaten, lung, căzut în valuri pe umeri, era îmbrăcată cu o bluziţă subţire, verde, care lăsa să se ghicească sânii precum merele domneşti, fusta de culoare bleumarin, scurtă, scotea în relief genunchii rotunzi şi pulpele pline. A urmărit-o cu privirea, fata împreună cu grupul zgomotos de fecioare se plimbau în susul şi în josul străzii. Nu o cunoştea, a întrebat tovarăşii de discuţie cine este, unul dintre flăcăi i-a explicat, că nu este din sat, este venită la o mătuşă, iar dacă vrea, să o cunoască, îl prezintă el pentru că o cunoştea pe fată, fiind vecin cu mătuşa ei. George a fost de acord, apoi amândoi au mers la grupul de fete, după prezentările de rigoare, prietenul lui împreună cu celelalte fete au plecat. Rămaşi singuri, un moment s-au simţit stingheriţi, apoi George, ca bărbat, a preluat controlul discuţiei. Vorbea despre armată, despre cărţile citite , în timp ce trăgea cu ochiul la fata de lângă el. Aşa a aflat că este  venită în vizită la o soră de a mamei ei,că nu este căsătorită şi nici prieten nu are.

Soarele scăpătase după deal, înserarea începuse să pună stăpânire pe sat, fetele şi băieţii, dar şi ceilalţi săteni se retrăgeau spre case. Numai ei doi continuau să meargă unul lângă celălalt, vorbind despre ei şi despre viaţa lor. Nicole, era numele fetei, a atras atenţia lui George că numai poate rămâne,  s-a înserat şi mătuşa este îngrijorată. După ce a condus fata acasă, tânărul s-a mai plimbat pe uliţele satului, nu mai plouase de mult, glodul începuse să fie gros pe drumurile ne asfaltate.Orice căruţă, sau maşină trecea, lăsa în urmă un nor gros de praf. Într-un târziu a plecat acasă, plutea, era pentru prima dată, când simţea că în stomacul lui apăruse fluturi. Erau nişte fluturi iritaţi, parcă supăraţi că fusesră deranjaţi din somnul lor, din acestă cauză zburau haotic, producând milioane de senzaţii necunoscute până atunci. Simţea fiori pe care nu-i mai simţise, s-a dezbrăcat şi s-a trântit în pat, cântând fals o arie auzită demult. Cu ochii închişi se gândea la fată, îi vedea ochii albaştrii, limpezi şi bine conturaţi. Sprâncele, pensate discret, arcuite deasupra ochilor, scoteau în relief faţa cu obrajii, ai căror pomeţi uşor ridicaţi dădeau o notă de frumuseţe. Buzele fără a fi subţiri,aveau o senzualitate aparte. A încercat să doarmă, somnul nu se lipea de el, Nicole îi apărea în faţa ochilor, era acolo, o simţea lângă el, dorea să pună mâna pe ea, în schimb nu se clintea, din teama că ar putea să dispară.

     Abia într-un târziu l-a furat somnul, a fost un somn profund de bărbat tânăr. Dimineaţa s-a trezit cu gândul la Nicole, voia să o vadă, în acelaşi timp ştia, că până seara nu se va putea. A făcut toate treburile prin curte şi ogradă cu gândul la fată, muncea cu sârg pentru a păcăli timpul, să treacă mai repede. Cu cât muncea mai mult, cu atâta timpul părea că se târăşte precum un şarpe leneş toropit de căldură. A venit seara, s-a spălat, bărbierit, cu haine curate şi mirosind a lavandă, George a plecat pe drum. A mers direct la mătuşa fetei, nu se vedea nici ţipenie de om prin curte, ar fi vrut să strige, nu ştia, dacă se cădea, să facă asta, s-a mai plimbat în sus şi în jos, până ce Nicole a ieşit la poartă, cu găleata să ia apă. George a sărit imediat, să o ajute, după ce a umplut găleata Nicole a intrat în casă promiţându-i că va ieşi imediat. S-a ţinut de cuvânt, sub pretextul că nu mai sunt chibrituri a spus mătuşii că merge la magazin să cumpere. Mătuşa privind-o cu coada ochiului, şi-a zâmbit în barbă şi a lăsat-o. Din prag a strigat, să nu se grăbească, că a mai găsit ea o duzină.

      Când fata a venit lângă el, George i-a sărutat mâna, apoi pe degetele lungi de pianistă a depus câte un sărut, Nicole ar fi vrut să-şi tragă mâna, numai că gestul băiatului a surprins-o plăcut. A lăsat mâna ei în mâna lui , o simţea puternică, apoi printr-un gest firesc l-a cuprins de braţ înclinând capul spre umărul flăcăului.

Au fost multe astfel de întâlniri, fata uitase, să mai plece la părinţii ei, iar mătuşa nu se grăbea, să scape de ea, semn că îi plăcea băiatul de care sigur nepoata ei se îndrăgostise. O simţea visătoare prin casă, cu gândul aiurea, nu auzea întrebările puse de unchiul, ori de mătuşa ei. Seara invariabil vărsa discret găleata cu apă, pentru a vedea dacă a sosit George. Cei doi tineri au început să se iubească cu patimă, căutau orice prilej pentru a se întâlni. Pofta de mâncare le dispăruse, deveniseră apatici, trăiau într-o lume a lor. Văzând cum merg lucrurile, mama lui George a mers la mătuşa fetei, pentru a lua un model de carpetă care se purta atunci. Din vorbă în vorbă, mai ales că şi mătuşa intuise adevăratul motiv al vizitei intempestive a mamei lui George, au ajuns la copii, mama băiatului s-a arătat de acord cu o căsătorie între cei doi. Ar dori să cunoască părinţi fetei şi să aranjeze cele necesare. Cum se pare că mătuşa era ambasador plenipotenţial al părinţilor lui Nicole, a spus da, urmând să fie anunţată logodna.

Toate au fost făcute după ritualul vremurilor, după logodnă, a urmat nunta, abia atunci cei doi tineri au fost liberi să-şi declare iubirea şi să trăiască povestea de dragoste.

-La masă, s-a auzit din bucătărie glasul suav al femeii iubite, George a tresărit, apoi a zâmbit vremurilor trecute, s-a ridicat de la masa de afară pentru a merge în bucătărie să cineze. Aranjată de parcă atunci pleca la petrecere, aşa era mereu în prezenţa bărbatului, cu şorţul alb imaculat pus după gât cu un polonic în mână şi zâmbetul pe buze, Nicole a sevit la masă primul fel, iubirea ei.

                                                                              Cap. 3) Maria I

     Masa de seară s-a desfăşurat într-o atmosferă de dragoste, în timp ce strângea vasele Nicole i-a aruncat peste umăr:

-în seara asta poţi dormi în fânărie dacă vrei, bărbatul a înţeles mesajul soţiei, se întâmpla în fiecare lună la o anumită dată. Au mai discutat despre problemele, care trebuiau rezolvate în ziua următoare, apoi cu o pătură şi un cearceaf în mână, a urcat în fânăria unde tocmai depozitase o căruţă cu fân. Mirosul de iarbă uscată amestecat cu mirosul florilor conţinute de fân, era ameţitor, imbietor, aromat. George a întins pătura şi s-a trântit în culcuşul moale şi plăcut. Privea prin lucarnă (o ferestră, sau un luminator în acoperişul unei construcţii), un colţ de cer se vedea din fânărie, stelele ca nişte mici beculeţe puse de o mână meşteşugită pe tavanul cerului, străpungeau întunericul cu luminile lor pîlpâitoare. Se spune că atunci când moare un om, cade o stea, bărbatul se uita pe cer în căutarea astrului său. În afara pâlpâirilor luminoase precum artificiile într-un brad, nu a descoperit nimic. Steaua rămânea ascunsă privirii lui, era acolo, o simţea , dar nu o putea localiza.

     Privind la cer şi ameţit de mirosul fânului, gândurile lui George au zburat în trecut. Îşi amintea perfect momentele de la nuntă şi imediat de după. Abia joi după nuntă au răsuflat uşuraţi, atunci plecase şi ultimul invitat, fusese mâncată ultima sarma şi tăiată şi cea din urmă găină. Ultima sticlă de vin a luat-o socrul mic când a plecat cu nevasta şi neamurile lor.

Rămaşi singuri, au făcut curăţenie în urma musafirilor, şi-au ajutat părinţii, să returneze în sat mesele, scaunele, vesela şi tot ce se mai împrumutase pentru a trece cu bine peste petrecerea ocazionată de nuntă. A trecut timp de atunci. Nu aveau prea mulţi prieteni. Nicole era o croitoreasă apreciată în sat, multe femei îi treceau pragul casei , una voia o fustă, alta o rochie, alta o bluză. De fiecare dată George părăsea încăperea lăsând femeile să probezele hainele în intimitate. Într-una din zile, a venit fără veste acasă, a deschis uşa şi surpriză, în faţa lui îşi etala sânii voluptoşi o tânără femeie, soţia a aruncat repede o haină Mariei, aşa se numea fata ce făcuse topless în faţa lui. Nicole l-a certat pe George, pentru intrarea năvalnică , explicând că a pus-o pe Maria într-o situaţie jenantă. Femeia a luat apărarea bărbatului, lăsând să se înţeleagă, că nu a deranjat-o, iar dacă cineva are ceva frumos, e bine să arate şi celor doritori să vadă.

Obrajii lui George au roşit la aluzia mai mult decât insinuantă a femeii, a părăsit încăperea, nu înainte de a mai arunca o privire asupra Mariei. Aceasta la privit provocator în ochi, susţinându-i privirea. Toate aceste ocheade nu au scăpat privirii agere a lui Nicole, din acea clipă şi-a zis că nu o va mai primi în casa ei pe neruşinata de Maria, sigur, întâi îi va termina rochia începută.

Geoarge, a revenit în casă abia după ce femeia plecase, chiar mai lăsase să treacă un timp. Ajuns faţă în faţă cu nevasta, a privit pe lângă ea, se simţea vinovat pentru privirea plină de pofte aruncată sânilor Mariei. Nicole s-a uitat la el, a văzut sentimentul de vinovăţie întipărit pe faţa lui, apoi cu înţelegere l-a prins de mână s-a uitat în ochii lui la sărutat şi mângâiat.

      -Când ne-am căsătorit, şi-a început Nicole vorba, m-ai considerat cea mai frumoasă femeie, de atunci au trecut ceva ani, au apărut alte fete, cu sânii mai mari şi mai tari decât ai mei, cu picioarele lungi şi pulpe rotunde, cu trupul de felină şi faţa de păpuşă. Sigur că îţi plac, de multe ori şi eu mă uit cu plăcere la ele, asta nu înseamnă că trebuie să-ţi faci un ţel în viaţă din a le avea pe toate, nu vei putea şi vei fi nefericit. Trebuie să-ţi doreşti ce poţi avea, fără complicaţii, fără să ne ocolim privirea, trebuie să trăim pentru noi amândoi. Dumnezeu nu ne-a binecuvântat cu copii, eu voi fi fata ta, copilul tău, iar tu băiatul meu pe care-l voi iubi, ocroti, dezmierda şi apăra cu propria mea viaţă. George a lăsat privirea în pământ, cuvintele nevestei loviseră necruţător, avea dreptate, o dorea pe Maria şi acum în parchetul din podea o vedea pe femeia cu sânii marii şi buze senzuale. S-a scuturat, voia să alunge imaginea deja fixată pe retină, aceasta revenea obsesiv.

      -Ai dreptate femeie, zise soţul părăsind încăperea. S-a plimbat prin curte fără ţintă, nu putea să-şi abată gândul de la frumoasa Maria, nici în casă nu putea intra, ochii iscoditori ai nevestei ar fi observat că este departe cu gândul. A ieşit la poartă, fiind vară oamenii erau la munca câmpului, nimeni nu era pe uliţă, s-a uitat în sus, în jos, nimeni. Nici în casă nu putea intra, a plecat pe câmp să vadă un loc cu porumb. Păşea pe poteca bătută ce traversa locurile cultivate ale sătenilor, un fir de porumb crescut mai în marginea poteci l-a lovit peste faţă, nu l-a simțit, era într-un fel de transă.

      A rătăcit fără o ţintă precisă până ce soarele, obosit, a început să coboare spre locul de odihnă. Cu mâna streaşină la ochii nevasta se uita înaintea lui, într-un târziu l-a văzut venind pe poteca din grădină. A privit spre el surâzătoare, cu dragoste, fără reproş, nu l-a întrebat nimic, doar George considerându-se vinovat, a spus, că a fost pe la locuri, să vadă porumbul.

       -Bine, a zis soţia, acum hai să mănânci, apoi să dormi  o oră, două, că mergi la muncă, ştii cât e de greu serviciul de noapte. Ascultător, bărbatul nostru, a făcut, cum bine i-a spus femeia.

                 Cap.4 Maria II                                             

   A trecut o săptămână de la întâlnirea cu Maria, viaţa îşi intrase în normal, femeia cu nuri frumoşi dispăruse ca o nălucă. Nicole observase că bărbatul ei se lecuise, nu se mai gândea la meteorica idilă. Era duminica dimineaţa , amândoi soţii erau liberi şi sporovăiau veseli în bucătărie, având în faţă  ceştile, din porţelan fin, pline cu cafea aburindă. George îi povestea o întâmplare nostimă de la serviciu, cînd s-au auzit bătăi în uşă, s-au uitat unul la altul, apoi Nicole a deschis uşa, în faţa ei stătea Maria îmbrăcată cu o fustiţă foarte scurtă, un tricou până la buric, strîns pe corp cu sânii ridicaţi gata să perforeze tricoul.

-Am venit la probă, spuse Maria cu nonşalanţă, aruncând o privire peste umărul gazdei

-Bine, intră, îi zise nevasta, dându-se la o parte din uşă, pentru a lăsa femeia să treacă.

La salutat cu un gest languros pe George, apoi s-a aşezat picior peste picior pe scaunul din faţa bărbatului, pe care, până să vină ea, stătuse soţia. Poziţia picioarelor încrucişate ridicase şi mai sus fustiţa. George a aruncat o privire scurtă spre musafiră, oprindu-se asupra picioarelor dezgolite până la coapse din care se vedea o margină din lenjeria intimă. Nicole privea toată această scenă cu mânie în suflet, printr-un gest scurt a dat de înţeles bărbatului că e timpul să părăsească încăperea. George s-a ridicat de pe scaun cu părere de rău, în drumul spre uşă mai privi odată, în decolteul generos al Mariei, care acopereau numai sfârcurile sânilor. Era o privelişte frumoasă, George ar mai fi rămas, chiar a încercat să o înduplece pe nevastă, să-i dea voie, să facă musafirei o cafea, la auzul acestei propuneri, Nicole a şuierat ca o şerpoaică :

-Nu este nevoie, Maria se grăbeşte, nu vreau, să o reţin, mai mult decât e necesar.

        Bărbatul ruşinat, că a fost apostrofat în faţa musafirei, a aruncat o ultimă privire femeii care era pe cale să producă o criză în familie, aceasta i-a întors privirea, era una languroasă, incitantă, cu o doză de nesimțire, aprins a părăsit încăperea. Nimic nu părea, să o atingă, era obişnuită cu răutăţile, pe care dealtfel de cele mai multe ori, ea le provoca.

Soţul odată ieşit din cameră, a mers la poartă, apoi a plecat pe drumul pe unde urma să meargă şi Maria, a mers o porţiune din drum, apoi s-a întors, sperând, să se întâlnească ca din întâmplare cu ea.

Cum Nicole a terminat repede cu proba, a anunţat-o pe clientă, că îi va duce ea rochia acasă, când va fi gata, nu va trebui să mai vină. Totodată a atenţionat-o, că pe viitor ar fi bine, să-şi găsească altă croitoreasă, ea va fi foarte ocupată şi nu o va mai putea servi. Aluzia era destul de directă, Maria a promis senină că aşa va face, o privire mai atentă ar fi observat răutatea şi dorinţa de răzbunare întipărită pe faţa frumoasă a soţiei.

George mergea încet, spera să se întâlnească ,cu aceea care îi tulburase pentru a doua oară liniştea. Cu puţin înainte de a ajunge acasă bărbatul s-a întâlnit cu Maria, această a trecut foarte aproape de el, atingându-se chiar, moment în care i-a şoptit, că obişnuieşte, să se culce foarte târziu, că părinţi s-au mutat în altă parte, iar poarta nu o încuie, George a zis : bine, fără să se oprească. Toate acestea au fost spuse dintr-o suflare, nimeni nu ar fi putut observa schimbul de mesaje.

Întors acasă s-a comportat ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Nicole îşi făcea de lucru prin sufragerie, ştergea praful inexistent de pe bibelourile din vitrină, le ştergea de parcă voia să le dea altă formă, se gândea la nesimţita,, care îi provocase bărbatul. Nevasta realiza că Maria putea avea trecere la George, era tânără, frumoasă, ştia să-şi scoată în evidenţă frumuseţea. Se uită în oglindă şi ea are sânii frumoşi, dar nu mai au fermitatea de odinioară şi ea are picioare frumoase, doar că nu mai sunt la fel de rotunde şi nici buzele nu mai sunt atât de fragede. Bărbatul ei la 30 şi ceva de ani era svelt, cu trup proporţionat, cu umeri largi, ochii, mai ales ochii mari şi căprui  cu sprâncenele faraonice, făceau să întoarcă privirile fetelor tinere. Hotărârea Nicolei era luată, va face, tot posibilul să rămână însărcinată. Un copil îl va lega pe George mai mult de ea. Era un război mut între ea, Maria şi toate celelalte fete care ar putea fi rivalele ei. Nu îi va reproşa nimic bărbatului, prin gelozia ei l-ar îndepărta şi mai mult. Gelozia este infernul, este arma distructivă a unei familii, iar ea voia, să aibă această familie, de aceea se va face, că nu vede eventualele escapade ale soţului. Ignorarea derapării lui, pentru început îl va face fericit, ştia, că se va aduna şi avea, să se întoarcă spăşit la ea.  Atunci îl va judeca, până atunci va strânge din dinţi, toate acestea Nicole şi le spunea trebăluind prin casă şi evitând să vorbească cu George. Se gândea în acelaşi timp, că este posibil, ca lucrurile să nu decurgă aşa cum a preconizat, nu avea altă soluţie, decât să aştepte şi în acelaşi timp să lupte pentru aș păstra familia intactă. Un singur lucru ştia, va strânge din dinţi, îşi va muşca limba dacă va fi nevoie, dar scandal nu va face, nici măcar nu-i va reproşa ceva. Din contră se va comporta, ca şi cum toate lucrurile sunt în regulă.

      Au trecut câteva zile, era într-o miercuri seara târziu, Soarele plecase demult la culcare. Peste sat se aşternuse întâi înserarea uşoară precum o ceaţă de primăvară, apoi cum nu se arăta luna, un întuneric greu apăsa peste sat. George venea de la o rudă unde rezolvase o daraveră cu nişte pământ, păşea îngândurat pe uliţa neagră a satului, deodată a auzit o şoaptă ca un clinchet de cinel : „bună seara George, nu te opreşti o clipă?”, bărbatul s-a întors, spre locul de unde s-a auzit suava voce, prin portiţa deschisă a zărit silueta binecunoscută a Mariei. A făcut câţiva paşi, s-a apropiat de ea, apoi a şoptit : „îmi era dor de tine”. Femeia a sărit în braţele bărbatului, gura lacomă a femeii a cuprins într-un sărut prelung buzele lui. Cu un gest larg făcut cu mâna, l-a invitat în casă, mergeau greu, femeia lacomă nu lăsa gura bărbatului, odată ajunşi în pragul uşii, au început, să-şi arunce hainele de pe ei. Dorinţa era mare, foamea de sex furat era puternică, în toată casa te puteai împiedica de pantofi, ciorapi, tricouri şi lenjerie intimă. Nu era iubire, nu era dragoste, era dorinţa animalică, era păcatul ancestral manifestat prin sex. Erau în al nouălea cer, era sexul interzis, furat, era fructul oprit. Înlănţuinţi şi dezlănţuiţi cei doi tineri trăiau clipa, timpul se pierduse, erau ei singuri şi lumea de dincolo de zidurile casei. Într-un tîrziu epuizaţi s-au desprins din îmbrăţişare. George a privit spre femeia care îl făcuse fericit pentru o clipă, a sărutat-o aproape indiferent, apoi a părasit încăperea. Era precum Eva după ce gustase din mărul interzis, ruşinat de gestul făcut. Era fericit ca un sportiv care câştigase un trofeu, dar care ştia că trişase.

                                                                              Cap.5) Flory I

Mergând spre casă, lui George în treceau prin faţă imagini scurte cu Maria goală, cu sânii ei mari, cu pofta nebună de a face dragoste, peste această imagine se aşternea imaginea caldă a soţiei, cu vocea blândă dar fermă, cu ochii ei mari şi expresivi. Cu o scuturare a capului, alungă nălucile care-l bântuiau, apoi zori paşii spre casă. A intrat în casă fără a face mult zgomot, din dormitor soţia l-a simţit, somnoroasă l-a întrebat dacă a mâncat, nu, nu mâncase, unchiul unde fusese să rezolve problema cu pământul, nu-i oferise nimic de mâncare.

-Vezi că ai mâncare pe aragaz, încălzeşte-o şi mănâncă, pune oalele în frigider, toate astea Nicole le spusese fără a se întoarce cu faţa spre el, apoi se mai foi în pat şi se culcă.

George a mâncat fără poftă, a strâns masa, a plecat în dormitor, s-a apropiat de pat, a simţit că nevasta nu doarme, se ghemuise aproape să intre în perete, parcă nu ar fi vrut să-şi simtă soţul aproape. Bărbatul a apucat un cearceaf şi a plecat în sufragerie, a pornit televizorul, a întins cearceaful pe canapea, s-a dezbrăcat de tricou rămânând numai într-un şort. A adormit pe canapea cu televizorul aprins, într-un târziu s-a trezit, a stins televizorul, s-a culcat la loc. Somnul nu s-a mai apropiat de ochii lui care au rămas aţintiţi în tavan, de afară pătrundea, prin perdeaua fină, lumina, de la un bec stradal, raza ei tăiase un unghi ascuţit, luminos şi jucăuş, a început să se foiască pe canapea, nu înţelegea de ce Nicole fugea de el, era clară poziţia ei din pat, se ghemuise în perete pentru a nu se atinge de el. Pe de altă parte îi vorbise frumos. Îşi cunoştea bine soţia, ştia că nu va face scandal decât atunci când va avea probe clare împotriva lui, dar şi atunci va fi reţinută, cum fusese cu ceva ani în urmă, îşi amintea bine momentul.

     Era într-o zi de primăvară, Soarele începuse să încălzească pământul din care ieşea abur, peste locurile unde urma să se facă semănăturile de primîvară, oamenii bătătoriseră o potecă îngustă în drumul lor spre loturile ce urmau a fi cultivate. Ici, colo, unde umbra persista, iar pletele călduroase ale Astrului zilei nu ajunseseră, se mai vedeau mici petice de zăpadă, era o zăpadă neagră, murdară, obosită şi vlăguită de căldură, aştepta să plece, se plictisise şi ea de atâta amar de timp de când învelise pământul. Iarna a fost o plapumă pufoasă, acum gata, era urâtă şi zdrenţăroasă, bătrână şi ciumăroasă. În jurul peticelor de zăpadă înfloriseră viorelele, brebeneii, apăruseră primele gâze, viaţa explodase, mugurii pomilor erau umflaţi, gata să plesnească, spre a lăsa florile să iasă.

Pe poteca bătută de paşii sătenilor, mergea  George să-şi vadă un teren pe care urma să semene ovăz, cam ţinea apă, voia să vadă dacă s-a scurs, pentru a aduce semănătoarea şi grapa.

Păşea şi se gândea la ale lui, la serviciu tocmai îi fusese propusă o altă muncă, superioară celei pe care o desfăşura în prezent, se gândea la acea oportunitate când a fost gata, gata, să se lovească cu cineva:

-George, unde te gândeşti? Era gata să ne ciocnim,spuse pe un ton uşor ameninţător un glas ca un clopoţel de argint . George ridică ochii şi văzu o tinerică de vreo 20 şi ceva de ani, cu ochii migdalaţi, verzi, sprâncene stufoase, nas fin , buze cărnoase, părul lung blond cădea pe umerii gingaşi, nu o cunoştea, dar parcă o mai văzuse.

-Cine eşti fată frumosă şi ce cauţi în ţarină? Eşti cam departe de casă.

    Cum nu mă cunoşti? Sunt a lui Marin şi a Sandei lui Florea, am fost la şcoală la oraş, sunt tehnician agronom, am fost să văd un loc, vreau să fac legumicultură pe el.

    Te pricepi tu la aşa ceva? Ce zice taică-tu, că-l ştiu om aprig? Întrebă George mai mult să o tachineze, îi plăcea fata.

    Cam ce spui şi dumneata, că eu cu toată şcoala mea să stau la cratiţă, nu e treabă de femeie să umble pe câmp şi să însămânţeze locurile. Treaba femeii este să se lase însămânţată, atunci când va fi la casa ei, nu să umble hai hui. Asta crezi şi tu? Îl întrebă direct pe bărbatul din faţa ei, cu glasul ca un gângurit de porumbiţă.

    Nicidecum, eu cred că tu vei fi un mare agronom, taică-tu greşeşte, chiar voiam să te întreb dacă consideri că este bine să tratez sămânţa de ovăz înainte de a o însămânţa, ori după ce răsare planta. Ce părere ai?

    E bine să o tratezi înainte de a o pune în pământ, răspunse Flory, aşa se numea fata.Apoi continuă plină de importanţă

    Avem sămânţă în centru la Căminul Cultural, am amenajat acolo o expoziţie cu vânzare, dacă te interesează. Te aştept să treci pe la noi, ştii, lucrez cu o ingineră, este tânără ca şi mine, probabil din acest motiv nu ne trece nimeni pragul.

    Voi veni să văd ce aveţi acolo, voi veni negreşit.

                                                                             Cap VI   Flory II

 George îşi amintea precis acele zile, era imediat după revoluţie, oamenii trăiau o anumită efervescenţă, aveau un zâmbet ciudat pe faţă, erau bucuroşi că scăpaseră de un dictator, doar că viitorul era confuz. Unii spuneau că va curge lapte şi miere, iar alţii, că vor veni vremuri grele, puterea instalată ducea o politică populistă, de promisiuni, asta voia poporul să audă, asta declamau politicienii proaspăt instalaţi. Ei erau poporul, ei erau voinţa populară, ei erau năzuinţa de veacuri a locuitorilor acestor meleaguri, ei erau speranţa.

Apăruseră sindicatele, acestea toată ziua trâmbiţau, adunate în mari manifestaţii, despre condiţii mai bune de muncă pentru salariaţi şi salarii mai mari. Toată lumea dorea să i să dea ceva, unii voiau pensii mai mari, alţii voiau drepturi salariale mai mari, alţii voiau să scurteze săptămâna de muncă la 5 zile, alţi la 3 zile, iar alţii voiau de-a dreptul să devenim rentieri, adică să stăm la umbră ,iar statul să ne plătească.

       George avea un serviciu bun, nu avea altă dorinţă decât să muncească şi să fie plătit pentru asta. Îi plăcea, când venea cu salariul, să-şi bucure nevasta. În drum spre casă oprea la magazinul lui Fane a lu' Nae şi cumpăra o ciocolată. Ca de fiecare dată nevasta îl aştepta în prag cu zâmbetul pe buze, un zâmbet sincer izvorât din dragostea ce o purta soţului. El o prindea de mijloc, o săruta, apoi o aşeza în fotoliu, cu un gest misterios George scotea ciocolata şi o oferea soţiei împreună cu un pupic. În timp ce Nicole era preocupată cu desfacerea ambalajului tabletei de ciocolată, el scotea din buzunar banii primiţi ca salariu şi îi aşeza aproape ritualic în poala femeii. Vederea banilor o bucura pe nevastă, dar era o bucurie reţinută, mai mult se bucura de prezenţa lui, de venirea lui acasă.

În ultimul timp lucrurile nu merseseră chiar bine între ei, el era un bărbat plăcut de femei, Nicole ştia acest lucru şi nu de puţine ori îi reproşase că îi cam fug ochii după codanele ce roiesc în jurul lui. Îi plăcea să se ştie un bărbat dorit, de câteva ori s-a lăsat prins în plasa femeilor. De fiecare dată când s-a întâmplat să aibă o mică escapadă, s-a întors acasă pocăit şi ruşinat. Nicole nu-l certa, nu-i făcea nicio acuzaţie, îl ignora, abia îi răspundea la întrebări. Dacă o întreba de ce este supărată ea nu zicea nimic, doar îl privea drept în ochi, cu ochii ei mari , limpezi şi verzi. Era o privire pătrunzătoare în care se puteau citi dragostea, dezaprobarea şi regretul, George nu suporta această privire, simţea că îl ucide mustrarea din ochii ei, îşi pleca privirea şi pleca de lângă ea. În curte avea o oglindă mare, de la o toaletă care se uzase, se privea în ea, apoi se certa singur promiţându-şi că nu va mai călca strâmb niciodată.

Jurămintele lui, de regulă, erau uitate repede, mai ales că Nicole, bună şi blândă cum era, trecea peste aceste infidelităţi.

După întâlnirea din primăvară George a mai văzut-o o singură dată pe Flory, atunci când a mers la Căminul Cultural, mai mult din curiozitate, să cumpere sămânţă tratată de ovăz. Era acolo împreună cu inginera agronomă, o fată cu o faţă brunetă, păr negru, gros la fir şi lucios, ochii mari, negrii, buze senzuale, sânii mici, potrivită de statură. Era un contrast între Flory care era blondă ca spicul grâului şi Mary, inginera, care era brunetă cu trăsături frumoase de ţigancă. Cumpărase sămânţa, semănase, iar acum plantele erau destul de viguroase şi anunţau o recoltă frumosă.

În 24 iunie, pentru prima dată după mulţi, foarte mulţi ani, a fost organizată serbarea de Drăgaică, acesta era considerat momentul începerii treierişului, au fost aduse scrâncioburi, căluşei, bărcuţe, negustorii vindeau gogoşii, vată pe băţ, mititeii sfârâiau pe grătar, berea era adânc băgată în hârdaiele mari pline cu gheaţă, era prezent nelipsitul teatru de păpuşi „Vasilache şi Mărioara”, circul cu „domnişoara fără oase” şi omul cu „limba de bou”. Vânzătorii de îngheţată aveau cei mai mulţi clienţi, fetele, îmbrăcate de sărbătoare, conduse de băieţii care visau la dragostea lor le serveau cu aromatul produs congelat.

        Într-o margine a acestui târg, tineri din sat, sub atenta supraveghere a instructorului de dans, prezentaseră un program artistic, la sfârşitul acestui program fusese aleasă fata cea mai frumoasă care întruchipa cel mai bine Drăgaica, ca semn distinctiv i s-a aşezat pe cap o cunună de spice de grâu. Nu mică i-a fost mirarea lui George când a văzut că fata încununată era Flory, şi pentru că tocmai începuse dansul Drăgaicei, George a prins-o pe Flory de mijloc şi a dus-o în mijlocul horei. Se potriveau la dans, fata era uşoară ca un fulg, bărbatul o ţinea strâns, parcă se temea să nu o piardă, fata s-a lăsat purtată de dans, îi plăcea cum o juca George, ar fi vrut ca dansul să nu se mai termine. Când lăutarii au tăcut, ei au mai rămas îmbrăţişaţi preţ de câteva secunde, el i-a strâns mâinile cu înţeles, fata l-a privit în ochi şi i-a strâns la rândul ei mâinile, semn că aproba cerea tăcută a lui George de a se mai vedea. Printre privitorii la cei care dansau se afla şi Nicole, un nod mare i se aşezase în gât, înţelese că bărbatul ei a căzut pradă propriului joc.

                                                                                     Cap. VII   Nicole

    Privind la George şi Flory cum rămăseseră îmbrăţişaţi, deşi muzica încetase, Nicole a înţeles că bărbatul  este prins în mrejele ei. Ar fi vrut să meargă la acea fătucă să-i arunce cununa de spice de pe cap, apoi să o tragă de părul blond, să-şi înfăşoare mâna în părul ei şi să o târască prin praful drumului, în posibilele hohote de râs ale sătenilor. I-ar fi zdrobit capul ca la şarpe, să se înveţe minte şi să ia aminte şi altele care ar mai îndrăzni să se uite după bărbaţii femeilor măritate.

Se vedea desfigurându-o, îngherându-o cu unghiile ei puternice, strigându-i vorbe de ocară, blestemând-o şi înfierând-o. Nicole a tresărit uşor, s-a scuturat ca de un vis urât, s-a uitat în jur, oamenii, uni dansau, alţii priveau pe cei care dansează.  George părăsise hora, nici Flory nu se vedea, a mai aruncat o ultimă privire asupra dansatorilor, apoi a plecat cu pas nesigur spre casă. Se gândea la momentele de răzbunare ce-i trecuse prin minte, nu nu v-a face nimic din ce gândise, un zâmbet rău îi apăruse în colţul buzelor, pentru o clipă îi plăcuse ce gândise, parcă se simţea răzbunată . Nu se merita să-şi calce demnitatea în picioare din cauza unei aventuri trecătoare. Încă îl iubea pe George, încă mai voia să salveze căsătoria lor. Spera ca timpul să pună lucrurile pe un făgaş bun, dar, va putea suporta până atunci? Va lupta pentru omul ei, încă nu ştia cum, în schimb ştia că o va face.

         -Ce faci Nicole? O salută un glas de bărbat.

Buimacă încă din cauza gândurilor şi surprinsă de vocea bărbatului a ridicat ochii spre cel din faţa ei. Era înalt, bine făcut, cu părul şaten tuns scurt, ochii căprui, mari, cu sprâncene stufoase, faţa ovală, buze cărnoase, ras proaspăt, răspândea în jur un miros plăcut de colonie bărbătească.

Înfăţişarea bărbatului nu-i spunea nimic, l-a privit întrebătoare, atunci el a continuat:

         -Nu îţi aminteşti de mine? Ne-am cunoscut într-o vară în tabără, sunt mulţi ani de atunci, nu te-am uitat, pentru că acolo mi-ai picat dragă, nu am îndrăznit să-ţi spun, eram cel mai mic dintre toţi copiii de vârsta noastră, îmi spuneaţi Piciul, de fapt numele meu e Pavel...

    Da, da îmi amintesc acum, îmi aduceai alune din pădurea de lângă tabăra noastră, nu ştiu cum făceai ,că deşi nu avea nimeni voie să părăsească incinta taberei, tu mereu te furişai şi îmi aduceai un buzunar de alune. Ce mare şi frumos te-ai făcut? Nu aveam cum să te mai recunosc. Îmi pare bine că te-am revăzut, vino să te îmbrăţişez ca doi buni şi vechi prieteni. Pavel a prins-o în braţe pe Nicole a sărutat-o aproape oficial pe amândoi obrajii apoi s-au desprins, iar Nicole a aruncat o privire furişă în jur să vadă de nu a văzut-o cineva. În târg era lume multă, dacă aruncai un ban nu avea unde să cadă. Pavel, s-a retras doi paşi, apoi a măsurat-o cu privirea din cap până-n picioare şi de la picioare până la capul ei frumos.

    Acum dacă ne-am întâlnit hai să te servesc cu o îngheţată, tot cu vanilie îţi place, o întrebă Pavel, bucuros că îşi amintea cum îi place ei îngheţata.

    Da, tot cu vanilie, dar nu mi-ai spus, ce este cu tine aici? Eşti în trecere?

    Nu, din toamnă voi fi profesor aici la voi în sat, acum am venit să văd ce şi cum, apoi in iulie trebuie să vin zilnic pentru diferite activităţi ale şcolii. Voi fi nevoit să-mi găsesc gazdă.

    Nu este nevoie, avem pentru doctorul de familie şi pentru profesori câteva camere ale primăriei, au un minim de confort, Nicole spuse toate astea cu un glas uşor tremurat, dar egal.

    A, uite aici îngheţată, spuse Pavel. Îi plăti vânzătorului cele două îngheţate, s-au tras mai într-o parte din drumul celor ce se foiau de colo, până colo, apoi au început să mănânce, căldura făcea ca îngheţata să se topească pe marginile cornetului.

    Eşti măritată?, căzu ca un bolovan întrebarea lui Pavel

    Da, sunt măritată, e şi soţul meu, pe aici pe undeva, probabil la o bere, răspunse Nicole cu privirea-n pământ.

    Pe faţa bărbatului trecu o umbră de nor, vestea nu-l surprinse, doar că spera să nu fie, ar fi vrut ca Nicole să fie încă singură.

    Sper că nu îţi fac neplăceri, dacă ne vede bărbatul tău?

    Nu, stai liniştit, spuse fata, iar în minte îi încolţi o idee diabolică, Pavel va fi arma prin care ea se va răzbuna pe George. Prin Pavel îşi va face bărbatul să vină definitiv în braţele ei, apoi continuă:

    Nu, bărbatul meu nu este gelos, este un om care are o mare încredere în mine, chiar de mă va vedea cu tine, îi voi spune că ne cunoaştem din copilărie şi va fi totul bine.Hai să ne mişcăm din locul ăsta, să mai facem câţiva paşi, ori te grăbeşti?

    Nu, nu mă grăbesc, sunt cu maşina am lăsat-o la şcoală în sat.

    Bine atunci, hai să mergem. Nicole şi Pavel mergeau unul lângă celălalt discutând nimicuri, la un moment dat, Nicole l-a observat pe George care tocmai venea spre ei. Instinctiv fata l-a luat de braţ pe Pavel, văzuţi de la distanţă păreau doi îndrăgostiţi. Intenţionat Nicole nu privea spre direcţia de unde venea George, acesta s-a apropiat de ei, a salutat, apoi s-a adresat soţiei:

    Ce faci, nu ai plecat acasă?

    Nu, tocmai m-am întâlnit cu primul băiat pe care l-am iubit încă de pe băncile şcolii, mai flecăream de ale noastre de demult, răspunse Nicole cu un zâmbet ascuns, răutăcios.

    Mergi acasă? Eu deja eram în drum, sunt transpirat, plin de praf, nu mai stau, hai şi tu, spuse George cu un ton hotărât.

    Eu mai stau, e frumos şi vreau să mă bucur de plăcerea de a-l fi reîntâlnit pe vechiul prieten, îi ripostă calmă şi alintată.

    Faci cum vrei, dar eu am plecat, îi aruncă George ultimele cuvinte ce sunau ca un şuierat de şarpe.

    După plecarea lui George, Nicole a lăsat braţul lui Pavel, au mers în tăcere un timp; se simţea ceva apăsător, Pavel înţelesese că era ceva în neregulă între Nicole şi bărbatul ei.

    Aveţi probleme? Întrebă prietenul pe fată

    Cine nu are, dar al meu are nevoie de o lecţie şi am să-i predau lecţia cu ajutorul tău, vrei să mă ajuţi? Îl întrebă aproape rugător femeia.

                                                                                  Cap VIII. Pavel

   Trăznetul l-a lovit pe George când a văzut că soţia lui este la braţul unui bărbat străin. Ar fi pariat cu oricine că, mai repede se scufunda pământul, începea războiul nuclear, decât ca nevasta lui să fie la braţul altui bărbat în afară de el. A mers decis spre ei, pentru a o smulge pe Nicole de la braţul acelui individ nesimţit, care se uită după nevestele altora. Calmul soţiei şi explicaţia spusă aproape cu alint, cum că este fostul ei iubit din şcoala l-a dezarmat pe George, deşi spumega, nu mai avea argumente, mai ales când ea refuzat să meargă împreună  acasă. George i-a părăsit pe cei doi, aproape fără să salute, a mormăit ceva neinteligibil şi plin de nervi a plecat spre casă, nu vedea, nu auzea pe nimeni. A mers prin mulţimea de oameni strivind pe unul pe picior, lovindu-se de altul, avea ochii injectaţi, gândurile alergau haotic prin capul care începuse să-l doară. A tras zăvorul la portiţă maşinal, a intrat în curte şi, ca un taur furios ce nu-şi găseşte loc a început să se plimbe prin curtea mare a casei. Mergea de la poarta grădinii până la gardul de la drum cu paşii repezi şi apăsaţi, nu înţelea nimic, nu înţelegea unde îi era nevasta, femeia pe care el a văzut-o la braţul acelui Pavel, nu era nevasta lui. El ştia o Nicole bună, iertătoare, neinteresată de bărbaţi, pentru ea George era Dumnezeul ei, unde era acea femeie? Asta nu putea accepta el, schimbarea atitudinii femeii, chiar dacă fusese iubitul ei în şcoală, bun, se pupaseră de bună revedere, discutau puţin, apoi când el, soţul ei, hotărâse să meargă acasă nu trebuia să comenteze, mai ales aşa de alintată, trebuia să-l lase pe acel individ neserios şi să îşi urmeze soţul. Ea, nu, a preferat să rămână la braţul lui şi ce tandru îl ţinea şi cum se uita în ochii lui. George tocmai ajunsese în dreptul mesei de lângă bucătărie, de nervi a lovit în blatul ei cu pumnul, a auzit un pârâit uşor.

      Înserarea se lăsase peste sat, primele stele îşi făcuseră apariţia, George continua să se plimbe nervos prin curte, Nicole încă nu sosise. Bărbatul se plimba şi gândea aproape cu voce tare, bine, s-a întâmplat să mai sar câte un pârleaz, să mai nimeresc în patul altei femei, dar eu sunt bărbat, îmi cade căciula, o ridic, o scutur de praf, apoi o pun la loc pe cap. Ea e femeie, nu are voie să stea de vorbă cu bărbaţii străini, ea la cratiţă, la maşina de cusut, spălat, călcat şi alintat soţul, atât. De câte ori l-a descoperit că a călcat strâmb de ce nu l-a certat, a preferat să-l mustre părinteşte :”George nu e bine ce faci, râde lumea de noi, potoleşte-te”. Păi aşa, trebuia să-l certe zdravăn, ea nu: „George nu e bine, George stai acasă”. Acum ce credea că face? Lasă să vină acasă, că am eu ac de cojocul ei. Aproape se înnoptase, portiţa s-a dechis uşor, scârţâitul abia s-a auzit, o umbra se apropia de casă, era Nicole, dezinvoltă, veselă, a trecut pe lângă George fără a îi adresa nici un cuvânt, apoi a intrat în casă. Soţul a rămas puţin uimit de atitudinea femeii, apoi a intrat după ea. Cum adică, el se frământă de două ore şi ea vine veselă acasă? Cum să înţeleagă atitudinea ei?

A trecut val-vârtej prin livingul care era şi atelierul ei de croitorie, s-a împiedicat de un fotoliu care se găsea lângă canapea, apoi a intrat în dormitor. Nicole se dezbrăca de hainele de stradă, era în sutien şi fustă cu spatele spre uşă, când a văzut-o, George a început să o chestioneze :

-Cine era bărbatul ăla, pe care îl ţineai de braţ, de parcă nu voiai să-l scapi?

-Aşa cum ţi-am mai spus, e primul băiat pe care l-am iubit în şcoală, m-am bucurat să-l revăd, aş mai fi stat cu el, dar se înserase şi a trebuit să plec, Nicole a spus toate astea calmă, cu o bucurie răutăcioasă.

-De ce nu ai mers cu mine acasă? se zborşi soţul mai agitat decât înainte, atitudinea calmă a soţiei îl făcea să nu mai gândească limpede.

-Nu am vrut, ţi-am spus doar că m-am bucurat de întâlnirea cu Pavel, eu am insistat pe lângă el să mai rămânem. George am să te rog să te culci pe canapea, aşa vom dormi mult timp de aici încolo. Dacă vrei să rămâi în dormitor, este în regulă, voi dormi eu pe canapea, vorbele Nicolei erau egale, în contrast cu vorbele răstite ale soţului ei.

-Voi dormi eu pe canapea, spuse George ceva mai potolit

-Poftim cearceaful, femeia scoase dintr-un dulap un cearceaf pe care George aproape i-l smulse din mâna ei.

Era cu mâna pe clanţa uşii, gata să plece din dormitor când se auzi vocea soţiei:

-Vezi că mâine pe la ora 10, Pavel va veni să bem o cafea, dacă vrei poţi să rămâi şi tu, deşi discuţia va fi plicticoasă pentru tine, vom vorbi despre amintirile noastre, cum tu nu cunoştii foştii mei colegi, mă gândesc să nu te plictiseşti, răutatea soţiei era aproape evidentă.

George a părăsit camera trântind uşa în urma lui, un tablou ,cu ei miri, care nu fusese bine prins, a căzut în urma loviturii.

Rămasă singură, Nicole începea să guste din răzbunarea pusă la cale. Pavel a acceptat să fie unealtă, cu o singură condiţie, aceea de a spune tot lui George, după ce lucrurile se vor linişti.

S-a trezit târziu, Soarele urcase pe bolta cerească, a privit ceasul, era ora 8, dormise mult, avusese un somn lin, demult nu mai dormise atât de mult şi cu un somn plăcut.

S-a dat jos din pat, s-a spălat, apoi s-a aranjat în oglinda mare şi rotundă de la toaleta „mobilei de dormitor”. Se făcuse frumoasă pentru George, el nu va şti, va bănui că s-a gătit pentru Pavel.

Afară, a tras în piept o gură de aer proaspăt şi cald, urma o altă zi caniculară, din bucătărie venea o aromă plăcută de cafea proaspăt râşnită, asta însemna că bărbatul ei se trezise şi pregătea cafeaua.

-Fac cafea acum, sau când vine Pavel? o întrebă calm George.

-Pentru tine poţi face acum, eu am să o beau cu Pavel. O fac atunci când vine el, îi place cafeaua fierbinte, plusă Nicole, deşi habar nu avea dacă Pavel bea cafea.

-Bine am să o beau şi eu cu voi, m-am decis să rămân, spuse soţul apoi plecă în grădină.

Timpul s-a scurs repede, la ora 10 şi 5 Pavel a oprit maşina la poarta lor, cu o seară în urmă o condusese pe Nicole până la poartă, dar din cauza întunericului George nu văzuse nimic, aşa s-a întâmplat că a ştiut unde stau.

Nicole s-a grăbit să-l întâmpine, cei trei trandafiri imperiali pe care Pavel îi ţinea stângaci în mână, au fost oferiţi gazdei, i-a sărutat mâna, iar ea la îmbrăţişat ca pe un prieten pierdut şi regăsit, pentru o clipă şi-a odihnit capul pe pieptul lui puternic.

Din bucătărie George privea cu ură la cele ce se petreceau în curte, îl îngrijora naturaleţea soţiei, faptul că nu încerca să se ferească de el, era o sfidare a demnităţii lui de Mascul Alfa, era o altă Nicole, frivolă, vioaie, veselă, gata de aventură, gata de a privi viaţa din alt unghi, decât privise până atunci, gata să înceapă o nouă viaţă. Cel deranja cel mai tare pe soţ, era faptul că nevastă-sa făcea abstracţie de el, el, bărbatul ei, nu exista, se purta de parcă era numai ea, Pavel şi lumea ei, o lume din care el fusese exclus.A ieşit din bucătărie, mai mult pentru a atrage atenţia soţiei că există şi el în apropierea lor, a mers în întâmpinarea lui Pavel, i-a întins mâna, urându-i bun venit în casa lui. Pavel a strâns mâna întinsă cu deferenţă, spunând că se bucură să se afle în calitate de musafir în casa lor.

-Să luăm loc la masa de lângă bucătărie, aici este răcoare, un nuc din spatele clădirii îşi trimtea umbra plăcută asupra mesei. Merg să pun de cafea continuă vorba George, mi-a spus Nicole că preferi să fie fierbinte, de aceea nu am făcut-o până acum.

Surprins Pavel, a tăcut, el în general bea dintr-o ceaşcă de cafea toată ziua. A spus că aşa este, preferă cafeaua fierbinte, numai pentru a nu dezminţi cele spuse de Nicole.

În timp ce George făcea cafeaua, femeia îl descosea pe Pavel, dacă este însurat, dacă are copii, la aceste întrebări bărbatul a răspuns negativ. În momentul în care George punea ceştile cu cafea pe masă, Nicole a aruncat o nadă pentru soţ:

-Ce bine că nu eşti însurat, chiar îmi era teamă că ai putea fi căsătorit, azi noapte m-am gândit şi, cred că îţi pot închiria camera din spate, este mobilată are tot confortul şi în plus am putea vorbi oricând, Nicole vorbea uitându-se în ochii lui Pavel, surprins acesta s-a uitat la George, care se transfigurase, apoi a continuat :

-Dacă soţul nu are nimic împotrivă, mă mut în cel mai scurt timp,spuse Pavel privindu-l pe bărbatul Nicolei în ochi.

-Nu, nu am nimic împotrivă, doar că trebuie să o văruiesc, asta durează mai mult de o săptămână, apoi te poţi muta.

-Bine, spuse musafirul trăgând cu coada ochiului la femeie, aşa voi face.

Au mai discutat despre seceta care se instalase, despre treierat, apoi într-un târziu Pavel s-a ridicat de la masă mulţumind lui George pentru cafeaua minunată.

Nicole s-a ridicat şi ea pentru a conduce musafirul până la poartă, totodată i-a făcut semn soţului să rămână pe loc că îl conduce singură. Odată ajunşi la poartă Pavel i-a sărutat mâna, apoi a sărutat-o pe obraz. George privea de la masă cum soţia se lasă pupată, o gelozie puternică, necunoscută până atunci a început să roadă din sufletul bărbatului. Se întreba continuu: „unde este soţia mea cea de până ieri?” "Ce văd acum, e altă Nicole"

                                                                              Cap. IX. George și Flory

  George a suportat cu stoicism comportarea aproape ciudată a soţiei, voia să vadă până unde merge. Pe de altă parte îi era teamă că soţia va lua hotărârea de a se despărţi de el. După plecarea lui Pavel, Nicole s-a retras în atelierul ei, tighelea o rochie şi se gândea la situaţia ei. George o înşela. Nu voia să se despartă de el. Voia numai se întoarcă la ea. Pavel, pe care îl luase drept complice şi care acceptase jocul, o dorea fizic. Nicole observase că în ochii lui Pavel reapăruse dragostea de mult apusă. Era un joc periculos, mergea pe muchie de cuţit, nu avea încotro, trebuia să jongleze fin dacă voia să reuşească. Pierdută în propriile gânduri, soţia nu a auzit când George a intrat în cameră. S-a apropiat de ea, a cuprins-o cu mâinile pe după gât, a încercat să o întoarcă cu faţa spre el. Împotrivirea femeii l-a iritat pe soţ. A lăsat-o în pace, iar el s-a trîntit pe unul din fotoliile de lângă canapea. Cum soţia continua să lucreze, ignorându-l, nu a mai răbdat şi cu un glas calm în care se simţea o furie abia strunită, a întrebat-o:

-Nu vrei să ne împăcăm?

-Nu, de fapt eu vorbesc cu tine, numai că vom dormi în camere separate. Vom mânca împreună, vom fi ca şi până acum, doar nopţile ni le vom petrece separat, Nicole a răspuns ca de fiecare dată calm.

-E vreo legătură între tine şi Pavel? George a pus întrebarea direct, totodată temător de răspunsul pe care îl v-a putea primi.

-Nu te priveşte, când voi considera necesar îţi voi spune. Soţia s-a întors cu scaunul spre bărbat, apoi privindu-l în ochii lui căprui i-a zis :

-George, trebuie să înţelegi că răbdarea mea a ajuns la capăt. Am nevoie de timp pentru a lua o hotărâre, nu ştiu ce voi face, ştiu un singur lucru, cu cât vei sta mai departe de mine, cu atât ne va fi mai bine la amândoi. Poţi merge oriunde, poţi face ce vrei, nu uita un singur lucru, există un contor care v-a înregistra comportamentul tău. Hotărârea mea o voi lua peste timp, poate fi o săptămână, o lună , un an. De tine depinde. Apropo, ai promis că văruieşti camera unde se va muta Pavel, te ţii de cuvânt?

-Da, o voi pregăti, George avea vocea omului care tocmai pierduse o avere.

A ieşit din cameră. Un timp s-a plimbat fără ţintă prin curte. Apoi a plecat în ţarină să vadă stadiul în care se afla ovăzul, mai ales îl interesa dacă va fi afectat de secetă.

De departe se vedeau combinele care deja treierau orzul. Recolta se anunţa bogată. În urma combinelor se vedea o fată. Aceasta mergea şi din loc în loc în loc se apleca de parcă pierduse ceva. Era Flory, agronomul satului. Ea verifica dacă combinele fac un treier optim. Paiele trebuiau să aibă o anumită dimensiune, spicele să fie bine bătute de aşa natură încât să nu rămână boabe, iar depozitele combinelor să fie bine etanşate pentru a nu pierde din boabele treierate.

George s-a apropiat de ea aroape tiptil:

-Bună ziua fată frumoasă! Flory a tresărit şi s-a întors spre cel ce o salutase:

-Tu erai? Fata se îmbujoră, se vedea că sosirea bărbatului îi făcea plăcere.

-Sunt în trecere, merg să văd ovăzul. Aş fi bucuros dacă ai veni şi tu, mă interesează şi părerea specialistului. George o privea pe fată cu drag. Spusele lui erau o rugăminte. Fata a dat din cap afirmativ, apoi a adăugat:

-Mergi înainte, voi veni şi eu , ştiu unde este locul. Rămasă singură, Flory căută un moment prielnic, când nu era văzută de nimeni, plecă la întâlnirea cu George. Câmpul înroşit de maci, întrista specialistul din ea, în schimb culorile vii de roşu, bucurau ochii tinerei fete. În drum spre locul de întâlnire, Flory se gândea la situaţia ei. Era singură, curtată de flăcăi. Ce căuta pe drumul ăsta? Auzise multe despre George, ştia că este un fustangiu. Ceva misterios o atrăgea ca un magnet. Va şti să îl pună la punct, îi va cere să divorţeze dacă vrea să fie a lui, altfel nu va ceda. Nu vrea să fie o aventură trecătoare, îl doreşte pe George cu toată fiinţa ei. Vrea să se ştie iubită. Ştie că face o greşeală, că nu trebuia să se îndrăgostească de un bărbat căsătorit. Nu se simţea vinovată, iubirea a apărut ca o umbră de după colţ, ca o sămânţă picată pe un teren fertil, a început să germineze, să prindă formă. Îi va cere direct lui George : „dacă mă vrei, divorţează”, dacă nu divorţezi, înseamnă că nu îţi pasă de mine, nu mă iubeşti şi atunci drumurile noastre se despart. Tot analizând, ajunse lângă ovăzul lui George. Îl văzuse şi pe el. O apucă pe un răzor pentru a ajunge la locul de întâlnire.

Ajuns la locul unde avea însămânţat ovăzul nu mică i-a fost mirarea când a văzut că întreg lanul era plin de maci roşii, priveliştea era frumoasă pentru un pictor, paiele înalte cu spicele lungi de ovăz, încă verzi, se ridicau prin mulţimea de maci sângerii proaspăt înfloriţi. În mijlocul tarlalei era o poieniţă de vreo 2 metri pătraţi. Aici sămânţa nu germinase, iarba înaltă cu spicul galben forma o plapumă moale frumos mirositoare. Se vedea Flory venind. După ce s-a asigurat că fata l-a văzut, s-a întins pe covorul de iarbă, pe această insulă moale de fân.Fata s-a oprit o clipă a admirat poieniţa, apoi s-a aşezat lângă el. George a prins-o în braţe, a apropiat-o de pieptul lui, cu mâna dreaptă a îndepărtat de pe fruntea fetei un smoc rebel de păr, apoi a sărutat-o pe ochii ei migdalaţi.

-Flory, ţine-mă în braţe, iubeşte-mă, vorbeşte-mi, spune-mi că mă vrei. Bărbatul o privea în apa limpede a ochilor ei verzi. Lacrimi apăruseră pe obrazul lui.

-Ce s- a întâmplat, de ce eşti aşa supărat? Flory îl privea şi nu-l recunoştea pe George cel stăpân pe el, gata să spună o vorbă curtenitoare, o amabilitate, un compliment.

-Nevasta nu îmi vorbeşte, cred că mă înşeală cu Pavel, un profesor nou venit la noi la şcoală. A spus că vom trăi separaţi de acum încolo. Eu dorm pe canapea, iar ea în dormitor. George vorbea cu glasul sugrumat, plânsul era pe cale să-l cuprindă.

-Înţeleg că te înşală nevasta, aşa-i? Flory îi puse întrebarea ridicându-se într-un cot.

-Da, aşa cred.

-Ce-ţi pasă? Înseamnă că o iubeşti dacă suferi atât de mult? Fata îi vorbea fără să-l certe.

-Da, o iubesc, nu pot trăi fără ea, ea este singurul motiv de a rămâne în viaţă, aşa este. Acum vrea să îl aducă pe profesoraşul ăla în casa mea. Spune-mi tu ce să fac?

-Pe mine mă întrebi? Ce eu sunt mamă-ta? De ce m-ai chemat aici? Ai nevoie de mine? Vrei o ţiitoare? Nu sunt aşa ceva. Flory spusese toate acestea hotărâtă, fără să ridice glasul. De data asta bade George ai greşit, eu nu sunt ce crezi tu. Eu vreau iubire, vreau un bărbat numai al meu. Dacă mă iubeai trebuia să divorţezi şi să fim împreună. Îmi placi foarte mult, nu sunt încă îndrăgostită, mă felicit pentru asta. Mergi acasă, împacă-te cu nevasta, păzeşte-o când te înşală, fă ce vrei, pe mine uită-mă, ai înţeles dragă George? Cine ai crezut că sunt eu, să vii la mine cu lamentări? Ai vrut să găseşti în mine umbrela ta de ploaie? Nu băiete, sunt tânără, frumoasă, deşteaptă, nu am nevoie să te legăn pe tine, să te încurajez să treci peste problemele tale de amor conjugal. Flory se ridică şi plecă fără să mai arunce vreo privire spre bărbatul căruia i se înecau ochii în lacrimi.

     Într-un târziu plecă şi George acasă, a întrat în casă fără să vorbească cu nevasta. Era distrus, nu înţelegea nimic, soţia plecase pe un drum numai al ei, Flory îl respinsese cu brutalitate, cum să procedeze în aceasta situaţie?

      Zilele se târau greu prin canicula instalată peste Ţară. George era, din zi, în zi, tot mai singur . Văruise camera unde urma să se mute Pavel. Nicole se ocupase singură de mobilarea şi curăţarea camerei şi a mobilei. În dimineaţa în care Pavel urma să se mute în casa lor, un cetăţean a bătut în poartă. Femeia a mers să vădă despre ce era vorba. Ştia că George e plecat la serviciu. La poartă un cetăţean cu o privire de om speriat, a anunţat-o că soţul ei, George, a avut un accident la locul de muncă. Nu ştia mai mult decât că, a fost luat de salvare şi dus la spital. Nicole s-a clătinat pe picioare şi a fost pe punctul de a leşina. Două braţe puternice a susţinut-o tocmai când era gata să cadă. Pavel, tocmai oprise maşina şi asculta veştile proaste. A văzut că Nicole e pe cale să leşine, a sărit repede şi a prins-o. Cu femeia în braţe s-a îndreptat spre livingul-atelier, a întins-o pe canapea, apoi a stropit-o cu apă. Femeia a deschis ochii. A întrebat dacă este adevărat accidentul suferit de George. Confirmarea lui Pavel a făcut-o pe Nicole să închidă ochii îşi reproşa purtarea rece şi distantă faţă de George. Atunci a înţeles că instalarea lui Pavel în casa lor îi cauzase foarte mult rău, de fapt asta îl tulburase. Nu mai putuse judeca limpede, din această cauză s-a produs accidentul.

                                                                                       Cap. X. Accidentul lui George

  Nicole şi-a revenit din leşin, a privit derutată prin cameră. Pavel stătea pe un scăunel la capătâiul ei: -Ce s-a întâmplat, este adevărat accidentul lui George?

Pavel a mângâiat-o pe faţă şi a confirmat bănuiala femeii. Nicole s-a ridicat din pat cu ajutorul lui Pavel. A făcut câţiva paşi nesiguri. S-a aşezat pe scaunul de la maşina de cusut.

-Te rog să mergi cu mine la spital, am nevoie de sprijin. Îmi este teamă de felul în care îl voi găsi pe George. Vocea femeii era stinsă.

-Da, ne oprim puţin la şcoală, semnez condica, apoi mergem. Pavel era hotărât să o ajute. A înţeles că o parte din vină pentru accidentarea lui George este şi a lui, deşi, nu asta şi-a dorit.

Nicole şi-a luat geanta, a ieşit din casă şi s-a îndreptat împreună cu prietenul ei spre maşină. Bărbatul a ajutat-o să urce, apoi a închis uşa. A intrat în maşină, a pornit-o şi au plecat spre spital. În drum s-a oprit câteva minute la şcoală, a semnat condica, mai era un singur profesor în cancelarie, nu-i ştia numele, l-a rugat să spună celor care vor întreba de el că are o urgenţă şi merge la spital. Nicole îl aştepta în maşină nerăbdătoare, voia să afle, fie şi cu un minut mai devreme, care este starea de sănătate în care se găseşte bărbatul ei. După douăzeci de minute de mers, timp în care aproape că nu au vorbit, au ajuns la spital. Au întrebat la camera de gardă unde se află George, au fost îndrumaţi spre holul de aşteptare de la blocul operator. În acel moment i se făcea o intervenţie chirurgicală. Fusese accidentat la cap. Cu lacrimile şiroindu-i pe obrajii umezi, l-a prins de mână pe Pavel pentru a se sprijini. Împreună au plecat spre blocul operator. Pe holul de aşteptare erau câteva canapele. Pavel a ajutat-o pe Nicole să se aşeze pe una dinte ele. Timpul trecea greu, orice deschidere de uşă o făcea pe biata femeie, care nu se putea opri din plâns, să tresară. După trei ore de aşteptare, un doctor cu masca încă pe faţă, cu halatul chirurgical de unică folosinţă pătat de sânge, avea în jur de 40 de ani,cu părul grizonat, ochii mari de un albastru intens, nas viguros, buze subţiri, înalt, s-a apropiat de ei şi i-a întrebat dacă sunt rudele lui George.

-Da, sunt soţia lui. A murmurat Nicole, ridicându-se greu de pe canapea.

-Soţul dvs. a suferit un accident la cap. Din câte am aflat, o piuliţă de cca 200 de grame a căzut de la 20 de metri înălţime în capul soţului dumitale. A avut noroc că purta casca de protecţie, cu toate acestea, tot i-a fost spart capul. Acum este în afara oricărui pericol, creierul nu a fost afectat, îşi va reveni mâine pe la această oră. Să sperăm că totul va decurge normal şi că şocul nu i-a afectat memoria. Chiar dacă va fi o pierdere de memorie, va fi de scurtă durată.

Acum puteţi merge acasă, dar e bine ca de diseară să staţi lângă el.Când va deschide ochii să vă vadă pe dvs., îi va face bine. Toate aceste doctorul le-a comunicat cu un glas profesional, fără emoţii, ca unul care făcuse acest lucru de sute de ori.

-Nicole, rămân cu tine aici cât va fi nevoie, nu am altceva mai bun de făcut. Vreau să fiu alături de tine în aceste momente grele. Pavel îi vorbea şi o mângâia pe mână.

-Mulţumesc Pavel, eşti un adevărat prieten. Vreau să fiu singură, vreau să mă gândesc, să văd unde am greşit. Te rog să mergi la şcoală şi să-ţi vezi de treburile tale. Când mai ai un timp liber, poţi trece pe aici, încă odată îţi mulţumesc. Nicole îi prinse mâna lui Pavel, într-un gest tandru o duse la obrazul ei .

-Încă ceva, trebuie să înţelegi că acum nu te mai poţi muta la noi, situaţia s-a complicat. Femeia îl îmbrăţişă pe Pavel, îi mulţumi încă odată. Acesta plecă, dar nu înainte de a-i promite că a doua zi va veni la ea.

Rămasă singură, Nicole încercă să facă o analiză a situaţiei în care se găsea ea şi George. Veştile date de doctor o bucurau, nu voia să i se întâmple ceva rău bărbatului ei. Poate avea nevoie de o lecţie, trebuia să înţeleagă că în viaţă nu poţi numai să iei, fără să nu dai ceva în schimb.

În viaţă trebuie să existe un echilibru între bine şi rău. Pentru a menţine acest echilibru, toţi, într-un fel s-au altul, trecem şi prin bine şi prin rău.Trebuie să ne analizăm greşelile, să îndreptăm unde am greşit, pentru a găsi din nou drumul cel drept al vieţii. Greşise şi ea, greşise chiar mult. Bărbatul este ca un copil lăsat nesupravegheat.Când copilul face o boacănă şi nu este certat de părinţi, nu numai că va repeta acea boacănă, dar va face una şi mai mare. Asta s-a întâmplat cu George, ea, Nicole, la iubit foarte mult, iar acele aventuri ale lui le-a trecut cu vederea, sperând ca într-o zi se va potoli singur. Timpul a demonstrat că nu a avut dreptate, aventurile lui s-au înmulţit ripostele ei au fost slabe, el a înţeles că aşa e normal să fie. Momentul în care a apărut Pavel, pentru George a fost un şoc. Dintr-o dată lumea lui s-a năruit şi odată cu ea şi el s-a prăbuşit.

     Nicole nu aflase de întâlnirea dintre George şi Flory, nu ştia de modul brutal în care Flory îl respinsese. Se considera a fi singura vinovată de accidentarea soţului ei.

Prăbuşirea morală a lui George a venit din modul brutal în care îl respinsese Flory. Pentru el a fost o lovitură puternică, el, care până atunci o avea pe soţia lui alături de el, plus orice femeie din sat şi-ar fi dorit, ar fi fost la picioarele lui. Acum, soţia lui avea ochi numai pentru Pavel, iar Flory, care ar fi trebuit să-l încurajeze şi să-i ţină moralul, i-a dat cu tifla.

    George era un om slab, subjugat propriului desfrâu , puterea îi venea din şarmul lui, nu din interiorul său. La cea mai mică piedică pusă de viaţă, a căzut şi a rămas acolo, jos, întins pe pământ.

Nicole stătea pe un scaun lângă patul lui George. Acesta avea capul pansat, doar ochii, gura şi nasul erau libere, respira cu ajutorul aparatelor, pe corp avea montate ventuzele cu legătură la monitoare. O asistentă venea din sfert în sfert de oră şi nota parametrii în care se afla bolnavul. Privea la bărbatul ei cu drag, îi era mila de suferinţa lui. A întrebat o asistentă dacă simte vreo durere, aceasta a negat, totodată a rugat-o pe Nicole, ca în caz că se trezeşte, să sune la sonerie, cu mâna i-a arătat deasupra patului un buton.

Rămasă singură , după plecarea asistentei, Nicole s-a aplecat şi a pus urechea pe pieptul lui George să-i simtă pulsul. Se simţea, era slab, dar regulat. Sigur, ar fi putut să se uite la aparate şi să vadă că lucrurile se desfăşurau în condiţii bune, doar că ea a vrut să simtă inima lui.

Îl avea lângă ea pe George aşa cum îşi dorise tot timpul, numai al ei. Prin faţa ochilor i-a trecut, pentru o fracţiune de secundă, Maria, cu decolteul ei generos, cu privirea provocatoare, sfidătoare şi neruşinată. Nu era geloasă pe ea, avea ciudă pe George pentru nestatornicia lui. Nu avea obiceiul să-l laude, nici dacă răsturna pământul, îi spunea doar atât:”ai făcut ce trebuia”. Îl deranja, George era ca un copil ce simte tot timpul nevoia să fie alintat, adulat, mângâiat, gâdilat în orgoliul lui de mascul. Nicole tocmai asta nu făcea, nu-l alinta. Chiar avea nevoie George să fie răsfăţat? Ea ca femeie voia să fie alintată şi răsfăţată de către soţ. Ăsta să fi fost motivul pentru care a înşelat-o, nevoia de a fi tratat ca un copil răsfăţat?

     A ieşit afară din salon, simţea nevoia de aer proaspăt. Cu greu, mergând pe coridoare întortocheate a ieşit afară. O curte mare cu multă verdeaţă şi pomi, din loc în loc erau bănci din lemn montate la umbra copacilor. Obosită s-a aşezat pe una dintre ele, gândurile i-au zburat tot la George, încă nu ştia cum va proceda cu el după ce se va vindeca. Deocamdată era important să-l vadă refăcut după accidentul suferit.

Spre seară s-a întors în salon. George era la fel. Aparatele indicau o stare generală bună, încă nu se trezise. Asistenta din tura de noapte notase în foaie valorile indicate de monitoare. Într-un târziu a luat-o somnul. A dormit profund. Când a deschis ochii, a văzut că afară se luminase de ziuă. A privit ceasul minuscul de la mâna, era ora 5. Începuse încă o zi. George era în aceiaşi stare de inconştienţă.

                                                                                         Cap. XI. Convalescența

 Simţea nevoia unei cafele. A ieşit pe hol. Asistenta din tura de noapte nu plecase.

-Ce face soţul?

-Este la fel, aparatele indică o stare bună.

-Se va trezi cât de curând. Vreţi o cafea, am făcut-o acum. Asistenta o invită în cabinetul ei. Mirosul de cafea şi medicamente era pregnant.

-Vă mulţumesc pentru cafea, chiar aveam nevoie, iar aceasta făcută de dvs. a fost foarte bună. Nicole a mulţumit pentru trataţie. Când a ajuns în salon ceva i s-a părut schimbat, nu înţelegea ce. S-a aşezat pe scaun cu gândul la Pavel. Ar fi vrut să vină la spital pentru a-l ruga să-i aducă de acasă nişte schimburi pentru ea şi George.

Cuprinsă de gânduri, nu a observat că soţul ei mişcase degetele . Nicole, regreta, nu vorbise mai mult cu bărbatul ei despre aventurile lui de dragoste. Dacă ar fi pus piciorul în prag, poate s-ar fi potolit. Pe de altă parte, el era un bărbat libertin în timpul dragostei. Voia ca femeia să se abandoneze total plăcerii momentului. Era o femeie crescută într-o familie conservatoare, considera libertinajul lui, o abatere de la normele morale şi religioase. Nu putea şi nici nu voia să înţeleagă , modul lui de a face dragoste. Lipsa ei de colaborare la fanteziile lui sexuale, probabil că, l-a împins spre alte femei. În mod sigur, femeile din viaţa lui extraconjugală îi făcuseră toate poftele sexuale. Nicole a închis ochii. Era vinovată, sau nu. Nu ştia care este adevărul. Va fi în stare să fie ea femeia pe care şi-o doreşte George? Era păcat ce îi cerea bărbatul ei? Nu găsise răspunsul. Ceva din interiorul ei o făcea să promită. Da, în viitor va fi femeia pe care George şi-o doreşte. Voia să-şi aducă bărbatul acasă, definitiv, să fie numai al ei. Ea îi va oferi plăcerile, pe care el le căuta la femeile străine.

-Flory! Un glas stins pronunţase acest nume. Nicole a tresărit. A privit atentă la George, nu se observa nimic, avea ochii închişi. Femeia a rămas atentă. După un timp, buzele lui George au murmurat din nou:

-Flory, te doresc!

Nu mai era nici o îndoială, George se trezea. Durerea femeii era puternică. Numele pronunţat de soţ a fost ca un duş rece . Tocmai se hotărâse să fie mult mai înţelegătoare cu capriciile lui sexuale. Numele rostit de bărbat o lovise în inimă pe Nicole

-Te simţi bine George? Te doare ceva?

-Îmi este bine, nu mă doare nimic, dă-mi mâna Flory, vreau să-ţi strâng mâna. George vorbea fără să deschidă ochii. Cu mare greutate şi cu inima strânsă, Nicole a prins mâna soţului. Acesta a strâns-o cu putere şi a murmurat acelaşi nume care devenise obsesie pentru ea.

-George, mă recunoşti?

-Da, Flory, da, te recunosc.

-George, te rog deschide ochii. Nicole i-a vorbit hotărât

Soţul ei a deschis ochii, a privit prin salon şi fără să o vadă pe Nicole, a întrebat :

-Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu mine?

-Eşti la spital George. Stai liniştit, ai fost operat. Sunt aici cu tine. Abia atunci soţul ei a privit-o. A fost surprins să vadă că la patul lui e nevasta. Îşi amintea că era undeva cu Flory. Îl obseda modul în care fusese respins de ea. Ar fi dat orice să fi fost acum lângă el, Flory, singura femeie care îl pusese la punct. Gândea limpede. Nu-l durea nimic. A încercat să se mişte. Nicole l-a oprit.

-Stai liniştit, mai ales capul nu-l mişca. Doctorii vor hotărî ce poţi face. Fără nicio legătură aparentă, George a întrebat-o pe soţia sa :

-Cât timp am fost adormit am spus ceva. Am strigat

    Da George, ai strigat un nume de femeie : Flory. Nu ştiu cine este şi nici ce vrei cu ea.

Bărbatul a întors faţă de la Nicole. Îi părea rău că vorbise în somn. Acum va trebui, să o facă pe Nicole, să înţeleagă, că era doar un vis.

-Flory, a , da, e fata care a fost aleasă Drăgaică.Îmi amintesc că am şi jucat cu ea. George vorbea fără să privească spre soţie.

-Stai liniştit. Trebuie să te odihneşti. Avem timp să discutăm când vom ajunge acasă. Ar fi bine să dormi, trebuie să te refaci. Culcă-te acum. Nicole l-a lăsat singur, a ieşit afară. Se gândea la George. Ştia că Flory îl obseda, nu înţelegea de ce. Pentru el aventurile erau pasagere, a doua zi le uita. Acum era ceva puternic. Nu înţelegea ce era la mijloc. Va trebui să afle motivul încorsetării lui George. Cine e cu adevărat Flory şi ce legături erau între ea şi soţul ei.

-Bună Nicole. Ce faci? Glasul lui Pavel s-a auzit lângă ea. Bucuroasă s-a întors spre el şi l-a cuprins în braţe.

-Sunt bine. Tu ce faci, ai venit să mă vezi? Nicole era bucuroasă să-l vadă pe Pavel. Discuţia cu George o tulburase.

-Nu am venit singur. Am adus cu mine o fată. Ea a insistat să vină. O cheamă Flory şi vrea să vorbească neapărat cu tine.

-Nici să nu aud de ea. Nicole a răspuns cu o răutate de care nu se credea în stare.

-Ascult-o Nicole, are o poveste intresantă. Mie mi-a spus-o. Pavel a insistat, până ce, Nicole într-un târziu a spus :

-Bine, spune-i să vină aici. Vom sta amândouă pe canapeaua de pe hol. Voi asculta povestea ei. Nu-mi va fi uşor. Cum s-a trezit, George a început să strige numele ei. Sper ca fata asta să nu mă mintă. Simt că e prea multă minciună în jurul meu. Pavel a adus pe Flory în faţa soţiei lui George.

-Ea este fata despre care ţi-am vorbit, apoi s-a îndepărtat, în timp ce femeile au luat loc pe canapea.

    Ce voiai să-mi spui? Întrebarea Nicolei a sunat ca un şfichiut de bici.

    Nu vreau să ne certăm, vreau să-ţi spun totul aşa cum s-a întâmplat. Flory a început povestea fără emoţie. Fără să vreau mi s-au aprins călcâiele după soţul tău, am înţeles că şi lui îi plăcea de mine. Nu voiam o aventură cu el. Voiam să-l am pentru totdeauna lângă mine. Când am ajuns la întâlnirea cu el, în loc să-mi facă declaraţii, a început să se plângă că îl înşeli cu Pavel. Despre mine, despre faptul că mă place, nu a spus nici-un cuvânt. M-am desprins din braţele lui şi am fugit. Asta probabil că la rănit puternic. S-a aşteptat să-l primesc cu braţele deschise şi să-l consolez pentru suferinţa lui. Asta a fost tot, spuse fata privind-o pe Nicole în ochi. Am fost pe cale să fac o prostie. Cred că o făceam dacă George ar fi ştiut să se poarte. Acum m-am lecuit. Am simţit nevoia să vorbesc cu tine. Îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat. Îi doresc însănătoşire grabnică. În privinţa mea, nu avea nicio grijă, capitolul George este închis. Te rog să-i spui lui Pavel, că sunt în curte. Îl aştept. Flory s-a ridicat, a privit-o pe Nicole drept în ochi cu ochii ei verzi migdalaţi, apoi a plecat.

    Surprinsă de cele auzite, Nicole a plecat spre salonul lui George. Era uimită de francheţea fetei. Ştia că fata nu minţise. Un sentiment de vinovăţie pentru accidentarea lui George probabil că o cuprinsese pe Flory. Numai aşa se putea explica venirea ei intempestivă şi spovedania în faţa Nicolei. Pavel a primit instrucţiunile din parte prietenei sale, apoi a plecat. Ştia că în curtea spitalului aştepta Flory.

Zilele treceau una câte una. Un nou răsărit de Soare, un alt pas spre vindecarea completă a lui George. Doctorii erau mulţumiţi de modul în care decurgea, vindecarea lui.

A venit şi ziua cea mare, ziua externării. George s-a trezit de dimineaţă, si-a făcut duş, apoi s-a bărbierit îndelung. Doctorii l-au consultat, nu existau sechele în urma accidentului. Rana se vindecase. Va avea concediu medical, abia peste 20 de zile va putea începe serviciul. Până atunci, avea nevoie de repaus.

Pavel a venit cu maşina împreună cu Nicole. Femeia a împachetat tot, apoi au plecat spre casă. Odată ajunşi acasă au coborât din maşină, Nicole a luat bagajul, a mulţumit lui Pavel pentru tot sprijinul şi a intrat împreună cu George în curte. Pavel a plecat spre şcoală.

Se simţea o anumită stinghereală între soţi. George odată vindecat, ar fi vrut să o vadă pe Flory. Îl obseda faptul că fusese respins de fată. Fusese rănit în orgoliul său de Don Juan. Se plimba prin living cu mâinile la spate. Era îngândurat, nu ştia cum să iasă din curte. Ar fi vrut, să o mintă cumva pe Nicole, pentru ca plecarea lui să fie credibilă. Soţia l-a simţit că e neliniştit. L-a provocat.

-Vrei să pleci undeva George?

-Da, voiam să merg până la ovăz. Se apropie timpul să-l treierăm. Eram curios să văd dacă s-a copt. Bărbatul vorbea să să privească spre nevastă.

-Da şi eu cred că este o idee bună. Ai grijă, să-ţi puiceva pe cap, să nu te bată Soarele. Nicole era liniştită, Flory era iubita lui Pavel. Rămăseseră prieteni de la prima lor întâlnire. A fost atracţie reciprocă.

George a ajuns la locul însămânţat. Ovăzul era în pârgă, macii începuseră să se scuture. A căutat poeniţa cu iarba înaltă, coaptă şi moale. S-a întins pe acel covor natural cu miresme de flori şi fân. A închis ochii. Flory era în faţa lui. O iubea pe fata asta frumoasă cu ochii ei verzi? Chiar voia să fie cu ea? Se putea despărţi de Nicole, actuala lui nevastă, pentru a se recăsători cu Flory? Nimic din toate astea, el o iubea pe Nicole. Nevasta era viaţa lui .Acum a înţeles că a greşit. Nici una dintre femeile avute nu au fost la patul lui cât a fost bolnav. Doar ea, soţia, a vegheat la căpătâiul lui cât timp a zăcut. O voia pe Flory? Nu o voia, era vanitatea masculului. Până la Flory nici o femeie nu-l refuzase. George ştia să alerge din floare-n floare şi să adune polenul. Dintr-o dată, o fătucă l-a respins. Asta a durut. Multe zile refuzul, fetei, nu l-a lăsat să judece limpede. Chiar şi în momentul accidentului tot la ea se gândea. Unul din lucrători i-a strigat să pună un ştift, o siguranţă, la piuliţa bolţului. A făcut semn că se poate lucra aşa. El era şeful, oamenii s-au conformat. Neglijenţa nu l-a iertat. Casca de protecţie i-a salvat viaţa. Nu avea ce spera de la Flory. Pentru el,ea, era ca o floare ruptă din greşeală. Trebuia să fie un capitol închis. Toate femeile pentru el, vor deveni istorie. Singura, unica iubire ,a fost şi va rămâne Nicole.Ei trebuie să-i ceară iertare. Va avea putere să treacă, peste toate câte i-am făcut? Simţea că nevasta era foarte supărată pe el. Avea şi motive. Când m-am trezit, am început să strig numele altei femei. Nu mi-a reproşat. A tăcut. Asta mă face să mă simt şi mai rău. Mă ignoră. În spital am ratat şansa de a mă împăca definitiv cu ea. Nu ştiu ce va face. Trebuie să îi mulţumesc pentru îngrijire. Sper să mă ierte. S-a ridicat de jos, a mai privit odată covorul de iarbă, apoi a plecat . Era alt om. A intrat în casă vesel şi fericit. Încă nu îşi distrusese căsnicia. Accidentul, deşi nefericit, îl trezise la viaţă. A căutat prin toată casa, Nicole lipsea.

Pentru prima dată casa i s-a părut rece, deşi afară erau peste 30 de grade. Lipsa soţiei făcea casa să pară străină. Era obişnuit să-şi găsească soţia lucrând la maşina de cusut, ori în bucătărie spălând vase, sau făcând mâncare. Îl îngrijora lipsa ei, avea încredere în ea. Mai precis, avusese o încredere deplină, până la apariţia lui Pavel.Încă nu ştia ce hram poartă Pavel. Îl adusese cu maşina de la spital. Plătise Nicole benzina?

                                                                                                Cap. XII. Un final fericit.

  Rămasă singură, după plecarea lui George în ţarină, Nicole a intrat la maşina de cusut. Rochia unei vecine era neterminată. Accidentarea bărbatului o îndepărtase pe femeie de la obligaţiile ei. Şi-a pregătit cu mână nesigură lucrul. Gândul ei a zburat la bărbatul plecat să vadă ovăzul. În minte a revăzut scena din spital când el o strigase pe Flory. A fost sigură că ăsta era motivul plecării lui de acasă. O căuta pe ea, pe Flory. Fata îi povestise tot ce se petrecuse între ea şi George, nu trebuia să se teamă. Vârful cuţitului impins de gelozie îl simţea adânc împlântat în sufletul ei.

A privit la rochia pe care o cosea, acul maşini de cusut o luase razna. Nu era atentă. A dat lucrul la o parte. Nu era în stare să se concentreze.

S-a pregătit de plecare. Îmbrăcată cu o rochiţă subţire, cu geanta pe umăr a plecat spre locuinţa lui Pavel. Ajunsă în curtea Primăriei, a ocolit clădirea mare cu un etaj. În spatele Primăriei era o clădire micuţă cu 4 camere despărţite de un hol. Două camere erau dormitoare, o cameră micuţă în care încăpea o masă, două scaune, un frigider şi aragazul, era bucătăria, iar cea de-a treia, o cămăruţă minusculă prevăzută cu o chiuvetă şi un duş cu cădiţă, era baia. Toaleta era în afara clădirii. A bătut la una din uşi, din interior s-a auzit „intră”. Nicole a intrat şovăind în camera lui Pavel. Era prima dată când bătea la uşa unui bărbat. Pe pat stătea prietenul ei, pe un scaun în faţa lui era Flory. La început s-a simţit jenată de prezenţa fetei, nu ştia ce va gândi despre venirea ei în camera lui Pavel.

-Bună ziua! Nu vreau să vă deranjez. Eram în trecere şi am vrut să-ţi mulţumesc încă odată pentru tot ce ai făcut pentru mine cât am fost cu George în spital. Nicole era bucuroasă, în sufletul ei, că o găsise pe Flory în camera lui Pavel.

-Bună ziua Nicole! Stai liniştită, acum că ai venit, aş vrea să-i spunem acestei fete care a fost înţelegerea dintre noi. Pavel se uita cu ochii plini de iubire la fata din faţa lui.

-Sigur că da, sunt de acord. Apoi în câteva cuvinte a explicat care a fost înţelegerea lor. Flory s-a uitat la ei cu bucurie. Nicole îi putea fi prietenă, nu avea de ce să se teamă de ea.

-Totuşi, a continuat Nicole, nu vreau ca George să afle adevărul despre taina noastră, nici despre idila voastră. Cu el mai am eu o vorbă.

Discuţia a continuat încă mult timp. Într-un târziu, când afară începuse să se însereze, a plecat spre casă. A intrat, în casă totul era scufundat în întuneric. Fără să aprindă lumina a mers în dormitor. Era mulţumită, Pavel era cu Flory, acum că nu mai era rivala ei, o găsea frumoasă. Era cald în cameră. S-a dezbrăcat de rochiţă, rămasă numai în lenjerie intimă s-a trântit pe pat. Un gând nu-i dădea pace, de ce George a plecat în ţarină? Spera el să găsească acolo pe Flory? O iubea cu adevărat? Mâine va pune lucrurile în ordine cu George. Tot gândidu-se ce va face, a furat-o somnul.

Soarele răsărise de mult. O rază venită din înaltul cerului se juca pe faţa ei,. A îmbrăcat un capot subţire şi cu paşii săltăreţi, de om tânăr pe care nu-l apăsa nimic pe conştiinţă, a ieşit afară. Soţul ei era la masa de lângă bucătărie. Părea să o aştepte. Pe masă erau două ceşcuţe cu cafea. Nicole şi-a salutat bărbatul cu răceală. George a privit-o îndelung pe femeia din faţa sa, era frumoasă cu ochii ei albaştri, limpezi şi calzi. În seara trecută venise hotărât să îşi ceară iertare, lipsa ei de acasă până târziu în noapte, îl descumpănise. Nu ştia unde a fost, acum va lămuri lucrurile.

-Unde ai fost aseară?

-Îmi pare rău, nu îţi pot răspunde. Nicole îl privea drept în ochi.

-Eşti nevasta mea, trebuie să-mi spui. George începuse să se enerveze.

-Stai liniştit, nu te enerva, oricum nu îţi voi răspunde. Glasul femeii era liniştit, dar ferm.

-Îmi vei spune chiar acum, altfel?... Bărbatul trecuse la ameninţări.

-Altfel ce? Nu îmi amintesc să-mi fi răspuns vreodată la întrebările mele, faţă de lipsurile tale de acasă. Eu atunci nu m-am enervat şi nici nu te-am ameninţat. Nu te-am întrebat nici de ce ai fost ieri în ţarină? Tu crezi că eu am înghiţit minciuna cu ovăzul? Nicole ataca, era calmă, hotărâse să nu se enerveze.

    -Eu sunt bărbat, nu trebuie să dau femeii socoteală. Tu trebuie să-mi spui mie, unde ai fost. Nervii bărbatului erau încordaţi la maxim.

    -Uite că nu îţi voi răspunde, te rog să încetezi cu întrebările.

    -Ai fost la Pavel, te-ai culcat cu el. Ai uitat că ai bărbat acasă. Stau eu de vorbă şi cu el. George devenise incontrolabil, ochii i se injectaseră de nervi.

    Nu te sfătuiesc să te sfădeşti cu Pavel, este profesor de sport, specialist în autoapărare. În ce priveşte faptul că am fost la el, nu îţi confirm, dar nici nu infirm. De acum nu te mai interesează viaţa mea. La spital am crezut că a fost un delir, faptul că ai strigat numele altei femei. Ieri când ai plecat pe câmp, am înţeles că plecaseşi după ea. Nu ştiu dacă ai găsit-o, sau nu. Nu te-am întrebat niciodată despre femeile tale. Ştiu tot. Trăim într-un sat, e greu să ascunzi ceva. Au fost mulţi binevoitori care au venit să-mi spună cu cine mă înşeli. Te-am iertat, voiam să am o familie. Am sperat că te vei schimba. Accidentul pe care l-ai suferit, a făcut ca eu să stau la capul tău aproape două săptămâni, zi şi noapte. Eu ţi-am umezit buzele cu apă; eu ţi-am pus plosca; eu te-am spălat în fiecare zi. Femeile tale te-au ocolit. Speram să fi învăţat ceva, din lecţia pe care ţi-a oferit-o viaţa. Nu vei învăţa niciodată. Crezi că tu te-ai născut numai pentru a primi de la alţii, fără a oferi nimic în schimb? Nu, George, toţi trebuie să primim, dar să şi oferim. Eu ţie ţi-am dat dragostea mea, fecioria mea, mângâierea mea, lacrimile mele în nopţile când uitai să vi acasă. Tu ce mi-ai oferit în schimb? Nopţi nedormite, aşteptând un soţ care nimerea tot pe uşi străine. Nu am avut nici-o bucurie alături de tine. Am sperat că după accident voi aduce acasă un alt om. M-am înşelat. Pentru o clipă femeia a fost pe punctul de a se enerva, a reuşit să se stăpânească.

    Nu-mi ţine teorii, mai bine spune-mi cu cine te-ai destrăbălat aseară. George se ridicase de la masă şi se plimba ca un taur furios în cuşcă. Nu vei avea linişte până nu aflu răspunsul.

    Nu m-am destrăbălat cu nimeni. Ştii ceva? M-ai jignit destul. De acum gata, punem punct. Mâine voi merge să introduc acţiunea de divorţ. Glasul hotărât al Nicolei l-a făcut pe bărbat să tresară, nu se aştepta să fie atât de radicală.

    Nu voi fi deacord cu divorţul. Glasul lui George începuse să se inmoaie. Voi spune că nu am nevastă de lăsat.

    Nu contează ce vei face. Mă voi comporta ca şi când am fi despărţiţi. De astăzi să nu-mi mai vorbeşti. Dacă vei găsi mâncare, să mănânci, dacă nu, să-ţi faci. Clar? Ultimul cuvânt, Nicole l-a pronunţat apăsat şi cu un ton mai ridicat. S-a ridicat de la masă, a făcut câţiva paşi prin curte, apoi decisă să lucreze a intrat în livingul-atelier. Într-un târziu a venit şi George. Era calm. Un timp a citit dintr-o carte aflată pe fotoliu. Nu înţelegea nimic. În cap îi răsuna verdictul soţiei, voi divorţa. Încercările lui de a lega o discuţie s-au lovit de muţenia nevestei. Nicole se schimbase. Dintr-o dată a realizat că viaţa i se destramă. Îşi reproşa faptul că o întrebase unde a fost. Apoi o jignise. Nu avea dreptul moral să se poarte astfel cu ea. Suferise prea mult din partea lui. Ar fi vrut să-i spună că nu crede nimic din tot ce i-a reproşat mai devreme; că este unica lui iubire. Nu putea, Nicole nu-i vorbea. Îl ignora.

    Zilele au trecut, cei doi soţi se purtau ca doi străini. Încercările lui George, de a se apropia de soţie, se loveau de cerbicia femeii.

    Într-una din zile poştaşul i-a înmânat citaţia, de la judecătorie, prin care era anunţat să se prezinte la „Camera de Consiliu”. Era prima înfăţişare. Acţiunea de divorţ începuse. După primirea înştiinţării de la instanţă, starea de nervozitate a lui George a crescut. Nu era nervos pe nevastă, era nervos pe el. Îşi reproşa că rătăcise drumul spre inima nevestei. Mergând pe poteci sinuoase şi pline de bălării Într-o comparaţie cu celelalte femei avute, soţia câştiga de departe. Nicole era precum Plevna pentru oastea română, o redută greu de cucerit. Ori de câte ori voia să vorbească cu ea, îl privea în ochi, apoi trecea pe lângă el. Părea că nici nu-l vede. Ar fi trecut prin el, dacă putea. Îl durea ignorarea ei. Începuse serviciul. Se potolise, nu mai umbla seara pe la uşi străine. Venea de la serviciu acasă. Făcea în tăcere treburile prin curte şi ogradă. Când nu putea singur, venea şi soţia. Ei făceau pe muteşte treaba, apoi ea pleca fără să scoată nici un cuvânt.

    A doua zi urma să meargă la instanţă, era termenul pentru Camera de Consiliu. Somnul nu se apropia de el. Se plimba prin cameră. Din când în când se uita pe fereastră la stropii marii şi calzi ai ploii de vară. Lumina aprinsă la becul de afară îi oferea un peisaj odihnitor.

    În camera ei Nicole se perpelea pe o parte şi alta, nu ştia ce hotărâre să ia. Observase schimbarea lui George, ştia că de acum va fi al ei. Ar fi vrut să nu se împace mâine când vor fi consiliaţi. Voia să-l mai ţină în priză, să se convingă că s-a îndreptat. Îl iubea, îi era greu să-l mai respingă. Simţea că patul o arde. S-a ridicat, a deschis uşa şi a ieşit afară. Ploaia răcorise pământul, era plăcut. A simţit nevoia să iasă în ploaie. Simţea că picurii de apă îi vor limpezi gândurile, o vor purifica. Ploaia cădea în aversă. Nicole, doar într-o cămăşuţă de noapte subţire şi scurtă, a intrat sub duşul natural.

    George se bucura de la fereastră de căderea ploii. O nălucă într-o cămăşuţă de noapte lipită perfect pe trupul ei, privea spre ferestra lui. Nu-l vedea, în cameră era întuneric. George a simţit că explodează. Prin cămăşuţa udă şi lipită pe corp, se conturau sânii fermi cu sfârcurile tari, obraznici , gata să iasă prin cămăşuţa subţire. Nicole era minunată, picioarele cu pulpe rotunde ieşeau în evidenţă. Părul ud lipit pe frunte şi ceafă o transformase într-o zeiţă. Nu a mai putut rezista tabloului ce ilustra inocenţa, suferinţa, devotamentul, senzualitatea şi erotismul. În doi timpi a fost lângă femeia lui. Fără nici-o vorbă s-a aşezat în genunchi şi a strigat tare, să fie auzit prin răpăiala ploii.:

    Iartă-mă! Surprinsă, Nicole a coborât ochii. În genunchi în faţa ei, era George, bărbatul iubit. A întins mâinile spre el, l-a ajutat să se ridice, apoi l-a îmbrăţişat.

    Te iert. Nicole şi-a sărutat bărbatul. George a luat-o în braţe şi a dus-o pe fotoliul din living. Dintr-un sertar a scos mai multe prosoape. Fără a ţine cont că şi el era ud, a dezbrăcat-o de cămăşuţa, nu avea altă lenjerie. Apoi cu prosopul a şters-o de apă, ferm, dar gingaş. Abia după ce a îmbrăcat-o cu o cămaşă uscată s-a ocupat şi de el

    Acea noapte le va rămâne pentru todeauna în inimă şi minte . Eros şi Amor au coborât asupra lor mantia dragostei eterne. Împreunarea lor, şoaptele fierbinţi, dar mai ales jurămintele de fidelitate făcute unul altuia, îi făcea să reia iar şi iar, jocul iubirii pure. Iubirea binecuvântată dintre soţ şi soţie.

    Nicole şi-a retras acţiunea de divorţ. Lucrurile în casa lor mergeau de minune. George îşi învăţase lecţia. Era altul.

    După mai bine de o lună de la împăcarea lor au primit o vizită neaşteptată. Erau Pavel şi Flory. Musafirii au fost primiţi cu bucurie de Nicole. George nu ştia nimic de idila celor doi.

    A fost mirat să-i vadă împreună. Nicole a vorbit prima.

    George a venit timpul să afli tot adevărul. Pavel nu a fost niciodată iubitul meu. Eu l-am rugat să intre în joc. Voiam să-ţi dau ţie o lecţie. Flory, când erai la spital, mi-a povestit tot ce a fost, mai precis tot ce nu a fost între voi. În seara în care eu am întârziat am fost la ei. Nu te-am înşelat niciodată. Eu am o veste mare să vă dau, sunt gravidă. Acum spuneţi voi dragilor de ce aţi venit. Nicole a terminat de vorbit şi s-a apropiat de George.

    Pentru tine am făcut toate astea. Te iubesc. L-a prins în braţe pe soţul dispărut şi regăsit, la mângâiat pe păr şi la sărutat pe frunte.

    Şi eu te iubesc. Mă bucur să aud că vom avea un copil. George a sărutat-o de mai multe ori, apoi s-a întors spre musafiri:

    Ce ziceţi vă închiriez camera din spate?

    Nu, George, am vrea ca voi să ne cununaţi. Să ne fiţi naşi. Vreţi?

    Da, au răspuns cei doi soţi în cor. Vă cununăm.

    Povestea spune că amândouă familiile au rămas prietene. Au trăit în armonie. George reuşise să înveţe să meargă doar pe un singur drum : drumul drept spre propria casă. Acolo, unde Nicole îl aştepta tot timpul în prag, cu un zâmbet de bun venit.

    Sfârşit.