Dracu* nu este așa de negru.Miniroman

             Dracu* nu este așa de negru

                     

             Autor : Ionel Cârstea

                    

             Cap I.

   Piei drace! Omul a început să-și scuipe-n sân și să-și facă cruci  când i-a apărut în faţă o fătucă mai mult goală decât îmbrăcată. Altul îl privi încurcat şi bâlbâindu-se l-a întrebat : „băi da de ce ziseşi aşa? Eu am văzut că era frumoasă, nu era neagră şi cu coarne?” .De fapt dracu nu e negru şi nu are nici coarne, în schimb poate pune coarne

 O gospodină, femeie la casă ei, care îşi iubea copiii şi-și tolera soţul , a plecat la piață. Înainte de a ieși din casă, s-a privit în oglindă, a văzut o femeie șatenă, cu părul inelat tăiat la baza umerilor, ochii negrii cu nuanțe verzi, sprâncenele stufoase, arcuite frumos și pensate discret, împreună cu genele lungi formau un accesoriu minunat pentru fața ovala cu nasul cârn, gurița mică cu buze cărnoase și senzuale. Pentru un moment și-a amintit seara trecută când soțul, tatăl copiilor ei, a venit târziu de la cârciumă, beat și cu chef de ceartă. Pregătise pentru cină mâncarea lui preferată, pulpă de porc la tavă și chec cu zmeură. Bucuroasă l-a așezat la masă, încercând să-i intre-n voie, unul din copii nu a vrut friptură, a cerut o felie de chec, de aici a izbucnit scandalul: țipete, urlete, reproșuri că nu este în stare să facă educație copiiilor. De frică a luat copiii de la masă și s-a retras în camera puștilor. Oribil, așa va trebui, să trăiască toată viața? Simțea că a ajuns la capătul puterilor, nu avea forță să plece împreună cu copiii și să lase în urmă soțul care nu era altceva decât un bețiv arogant, violent și bădăran. Cu imaginea, în ochi, a ultimei seri a plecat la cumpărături. Când a ajuns la piață,  s-a întâlnit cu... dracu, era înalt, părul blond pieptănat într-o parte, ochii albaştri ca dimineţile de mai după o ploaie repede.Bărbatul, îmbrăcat într-o cămaşă grena, descheiată la doi nasturi,  o geacă din blugi sport, pantalonii strânşi pe pulpele ferme, aveau buzunare la spate în care îşi ţinea vârâte degetele de la mâini, o privea degajat, dar persistent. Femeia, la început, a ocolit acea privire uşor obraznică şi insistentă, apoi pe furiş a întors capul spre el, siguranţa şi nonşalanţa cu care o privea, a făcut-o să tresară, un fior rece a străbătut-o din cap până-n vârful unghiilor de la picioare, câţiva fluturi au început să zboare dezordonat prin stomacul tinerei femei. O transpiraţie rece îi curgea pe spate, simţea că nu mai avea aer, se îneca, voia să plece, în picioare avea plumb, voia să strige, din gât nu ieşea nici un sunet. Privirea a rămas ţintuită pe el, simţea că e pierdută, pentru o clipă, prin faţa ochilor a trecut  imaginea în care erau copiii ei şi soţul, îi simţea cum se depărtează, a vrut să-i strige, în acel moment el, bărbatul din faţa sa, i-a făcut un semn prin care o chema. În transă şi cu paşi nesiguri a pornit spre el, a vrut cu ultimele puteri să fugă, el a cuprins-o uşor de umeri, a mângâiat-o pe cap şi i-a şoptit la ureche: rămâi. Şi a rămas. La privit în ochi, căuta privirea lui, voia să vadă hotărârea, determinarea, dragostea, a văzut nişte ochi limpezi, reci şi dominatori. Îi simţea puterea, era sclava lui, nu-l cunoştea, nu-l mai văzuse, dar îl dorea, îl voia cu toată fibra, cu tot sufletul ei zbuciumat, cu toată dragostea neîmpărtăşită şi netrăită până atunci. A pus capul pe umărul lui, el continua să-i mângâie părul, privind undeva peste ea, ştia că este prada lui şi numai a lui. Era încă una dintre victimele făcute de-a lungul timpului. Nu-l interesa dacă are un soț și copii, îl interesa prada. Se juca cu ea, o va face roaba lui, apoi îi va da drumul, o va izgoni, ea va plânge, va implora, lacrimile aveau să inunde această faţă pe care el, acum, cu degetele lui lungi şi reci , o mângâia. Va pleca de lângă ea, va smuci piciorul drept de care, această minunată femeie, acum desmierdată, va avea mâinile încolacite,  în speranţa că l-ar mai putea reţine. Plecarea lui va fi definitivă şi fără regrete...

Abandonată, umilită şi dispreţuită, a privit în jur, era într-o cameră străină mobilată simplu. Ce căuta aici, de când era, nu îşi amintea decât îmbrăţişările lui tandre, cuvintele pline de iubire şi promisiuni deşarte, mângîierile cu mâinile acelea reci care îi potoleau fierbinţeala dragostei, apoi mai erau reprizele de dragoste până la epuizare, erau acele clipe netrăite până atunci, descoperite în adâncul sufletului.

       Nu regreta nimic, se redescoperise, era o altă femeie, era femeia pe care nu o cunoscuse, deşi trăise tot timpul cu ea. Ar fi vrut să-şi vadă copiii, nu şi soţul, de el îi era silă, trăise alături de el, fără să o vadă, să o desmierde, să simtă că e iubită, să o facă să se simtă femeie. Acum da, ştia ce înseamnă să iubeşti, să trăieşti cu intensitate momentele de dragoste. S-a ridicat de jos, a căutat o oglindă, s-a privit în ea, se aştepta să vadă o femeie distrusă, nu, chipul oglindit arăta prospeţime, lacrimile se uscaseră, ele spălaseră sufletul încărcat, descătuşaseră o inimă închisă cu nouăzecişinouă de lacăte. Renăscuse, voia o altfel de viaţă, ca o umbră copiii i-au trecut prin faţă, nu-i va părăsi, dar nici acasă nu se va mai întoarce, a întors capul spre pat, undeva la capătul patului era sacoşa în care trebuia să pună cumpărăturile pentru mâncarea familiei, era goală, pierduse noţiunea timpului, nici nu voia să afle de cât timp era acolo, poate de o zi, de două, de un an, ce conta, acolo a fost bine. Cine a fost acel bărbat? Poate un înger, ori poate chiar dracul. Era un drac frumos, nu avea coarne şi nici negru nu era. Ar fi vrut să-l mai reîntâlnească.

               Cap. II

Ajuns în stradă, și-a aranjat geaca, apoi s-a privit în geamul unei vitrine, voia să se vadă  cât este de frumos, de seducător și irezistibil. În loc să se vadă pe el, a văzut femeia pe care tocmai o părăsise. Profitase de un moment de relaxare, de beția erotică a tinerei femei, pentru a fugi de lângă ea, pentru că asta făcuse, fugise. Fugise la fel cum făcuse de fiecare dată, îi era teamă de un angajament, nu era altceva decât o mașină de făcut sex,insensibil și rece. Un animal fără sentimente, un mitoman, un iresponsabil, nici măcar numele femei nu-l reținuse. A plecat din fața vitrinei cu capul în jos, era mai puțin stăpân pe el, nici părul nu i se mai aranja impecabil. Era aproape de casă, din față se apropia o tânără frumoasă și cu privirea fixată pe el, a întors capul, nu a susținut privirea fetei, pentru prima dată a întors capul, altă dată ar fi profitat de acea privire și în secunda următoare s-ar fi aruncat asupra prăzii ca uliul asupra puiului de găină. Ajuns în casă și-a scos geacă și s-a aruncat în pat, gândul i-a zburat la femeia din acea dimineață. Nicio femeie, din câte avusese până atunci, nu se dăruise cu atâta pasiune, cu atâta dragoste. Ochii ei nu cereau sex, voiau iubire, voia să fie mângâiată, să fie răsfățată, să fie respectată ca femeie. Nu i se mai întâmplase, era pentru prima dată,după mult timp, când a fost nevoit să sărute și să alinte o femeie, simțea cum mângâierile lui trezeau în femeia de lângă el simțurile amorțite, intrase în jocul ei, și-a pus în joc toată iscusința lui de don Juan. Jocul cu femeia făcuse să tresare și în el sentimente pe care nu le cunoscuse, nu le-a luat în seamă, nu putea fi vorba de dragoste, el era un macho, machismul lui nu-i dădea voie să se coboare la nivelul femeii. Și totuși, ei îi spusese cuvinte pline de încărcătură emoțională, o alintase și desmierdase, simțise el suferința femeii? El, nesimțitorul de până acum, simțise ceva din zbuciumul sufletesc al femeii, cu care tocmai trăise clipe extraordinare datorită abandonării ei în brațele lui?
Era pentru prima dată, când își punea astfel de probleme. De regulă uita femeia imediat ce ieșea pe ușă,  acum nu se putea gândi în altă parte decât la Ea. Nu-i știa numele, poate îl spusese, iar el, cum era întodeauna cu gândul la viitoarea victimă, nu-l reținuse. Sau poate nu spusese cum se numește, oricum nu-l interesa. Tot gândidu-se, la furat somnul. Era un somn cu trăiri aievea, un fel de coșmar plăcut, venise femeia, să-i spună, cum se numește și să îl roage, să o caute, pentru că are nevoie de el. S-a trezit cu gândul la Ea, își amintea, că îi spusese, că trăia rău cu bărbatul ei, care era un bețiv violent, motiv pentru care fugisese, împreună cu copiii, de nenumărate ori din calea lui, pentru a nu fi zdobiți de bruta dezlănțuită. Nu o luase în seamă, o aprobase din plictiseală. Acum a revăzut imaginea ei foarte clară, doar că ochii ei negri cu nuanțe verzi erau acoperiți de niște umflături de culoare albastră spre neagră,semn al unor lovituri puternice. Ceva s-a mișcat în el, nu suporta violența, dacă l-ar fi prins pe cel care-i făcuse asemenea tumefieri, l-ar fi făcut arșice, își dorea să-l prindă pe nenorocit. Dintr-o dată i s-a făcut milă de femeie și regreta că nu a fost mai atent la detaliile pe care frumoasa necunoscută i le-a dat.
Se simțea obosit, femeia pe care o avusese de dimineață, nu-l văzuse ca pe un Adonis, îl văzuse ca pe un refugiu al unui om încărcat de deznădejde. Pentru ea, el fusese un fel de duhovnic al sufletului ei prea încărcat de ură împotriva bărbatului violent pe care îl avea acasă. Nu căutase iubirea lui,ci siguranța că în brațele lui va fi ocrotită, voia să știe, că nu trebuie, să se mai teamă. Pe măsură ce o descoperea, ceva se întâmpla în sufletul lui. Până acum rece și nepăsător, deodată a simțit nevoia să o revadă, de ce se gândea mai mult, cu atât dorea să știe mai multe despre Ea.
Ar fi vrut să o caute, nu știa nimic despre numele ei, locul unde domicilia, decât, acum, își amintea bine chipul ei.
Îi era teamă de ceea ce începea să simtă, odată, demult, iubise ca un nebun. Se îndrăgostise în timpul liceului, era în ultimul an, Violeta apăruse de nicăieri, era frumoasă,  cu un păr blond bogat împletit în două cozi lungi care ajungea aproape de jumătatea spatelui. Ochii de un albastru intens, cu sprâncenele arcuite și genele lungi, dădeau feței ovale cu buzele roșii ca zmeura coaptă, cărnoase și moi  o înfățișare plăcută. S-a îndrăgostit de ea de cum a văzut-o.  Nu mai putea dormi, nu mânca cu poftă, timpul se dilata nepermis de mult, nu trăia decât pentru a se întâlni cu ea. Era suficient să o vadă, deși erau în același an, era într-o clasă paralelă cu a lui. A trăit cu iubirea neîmpărtășită până la prima seară dansantă când i-a fost prezentată de un coleg. Au stat toată seara împreună, au dansat, apoi a condus-o acasă . Din acel moment au fost nedespărțiți, trei ani mai târziu s-au căsătorit, el trăia doar pentru a vedea zâmbetul și bucuria întipărite pe obrazul femeii iubite. Timp de patru ani părea că nimic nu va zdruncina această dragoste. Niciodată nu poți să știi, ce urmează a se întâmpla. Cu ceva timp în urmă se certase cu un coleg de muncă pe tema unei probleme de serviciu, colegul fusese dat afară de patron, iar el făcut vinovat de coleg pentru pierderea serviciului. Pentru a se răzbuna, acesta venise acasă la el și începuse să-i îndruge Violetei tot felul de lucruri urâte despre soțul său. A pledat cu atâta convingere încât, a înmuiat sufletul femeii. Nu a forțat nota, dar a mai revenit de patru ori în vizită, bineînțeles în lipsa soțului, Eugen așa se numește eroul nostru, de fiecare dată aducea un buchet de flori, o cutie cu bomboane fine și multe  injuri la adresa  bărbatului. Colegul a simțit că Violeta e victima sigură, după ce a stabilit cu aceasta locul unde urma să se întâlnească, a trimis un mesaj lui Eugen despre ceea ce urma să se întâmple. Eugen sigur  pe nevasta lui, a mers doar pentru a da cu tifla celui care-l atenționase. Lumea s-a prăbușit în jurul lui când a văzut pe Violeta, iubirea vieții lui, în brațele fostului coleg. A plecat bulversat, neștiind pe unde merge, a rătăcit așa trei zile. În cea de-a patra zi s-a hotărât să meargă la serviciu și să-și reia viața. Lumea nu mai era ca până atunci, nici mâncarea nu mai avea  gust, deși mânca la același restaurant. Femeile nu-l mai atrăgeau, nu mai prezentau interes pentru el. Hotărâse să se răzbune pe toate femeile, le va folosi doar ca obiecte de sex, nu le va săruta și nici mângâia, nu se va culca decât o singură dată cu aceeași femeie.
Acum simțea cum se reaprinde scânteia dragostei, îi era frică, suferise mult,  încă suferea, deși nu o mai văzuse pe Violeta de 8 ani de zile. Știa precis că mâine avea să meargă în același loc unde o  întâlnise azi în speranța că o va regăsi.

            Cap. III

  Odată ajunsă în stradă, a rătăcit o vreme fără o țintă precisă. Nu mergea, plutea, trecea ca o părere pe lângă trecătorii grăbiți, nu vedea, nu auzea, era în lumea ei.
-Ce faci tu? O femeie între două vârste o prinsese de mână.
-Merg la piață. Vreau să cumpăr câte ceva de mâncare, spuse femeia nesigură pe vocea ei și surprinsă să fie recunoscută.
-Olga, poate vrei să mergi la Market, ai trecut de piață.
-Da, știu...voiam să mai fac câțiva pași, nu m-am simțit prea bine.
-Nici acum nu ești bine, ești palidă, s-a întâmplat ceva?
-Da, spuse Olga înviorată, apoi privind mai atent interlocutoare a continuat, adică nu...nu am mâncat de dimineață, simt așa un leșin, îmi trece, stai liniștită. Mă bucur că ne-am întâlnit, mă întorc, merg să fac cumpărături, apoi plec acasă. Femeia a plecat grăbită spre piață, lăsându-și prietena intrigată de tot ceea ce văzuse. Odată ajunsă în piață a intrat într-o ceainărie și a comandat o cafea. Cu licoarea neagră, aburindă dulce amară, în  față a început să gândească limpede. Retrăia aventura avută de dimineață, totul fusese perfect, doar că sesizase o anumită răceală la bărbatul care o făcuse să trăiască plăceri nebănuite. I se păruse totul perfect, acum realiza că toate scenele erau profesioniste, nici un detaliu nu era în plus sau în minus, poate doar sărutările aveau ceva pornit din suflet și mângâierile au fost calde.
Nu știa dacă voia să-l revadă, nu simțise la el dorința, nici nu avea cum, nu o cunoștea, ea era femeia, nu era iubita, era femeia generic, nu o anumită femeie. Poate când a plecat din cameră, nici nu mai știa dacă e blondă, șatenă sau brunetă.
Întrebarea era: ce urmează? Care era următorul pas, pe care trebuia să-l facă. Înțelegea că nu mai putea conviețui  cu soțul ei, iar divorțul era un lucru absolut necesar. Ce va face cu copiii, unde vor locui? El putea merge în casa mamă-si, apartamentul era coproprietate, aici ar putea să rămână împreună cu feciorii. Va fi el de acord? Cum va reacționa? Îi era teamă de violență, nu pentru ea, era obișnuită și tatăl ei fusese un om violent, pentru copii  nu voia să-i pună-n pericol, să asiste la scenele groaznice în care soțul  înjura, spărgea tot și lovea pe toți din casă. Trebuia să ajungă acasă, să dea mâncare la copii, apoi să aștepte-n liniște întoarcerea lui. Cu planul pus la punct, a cumpărat tot ce a trebuit și cu sacoșa plină a plecat spre casă. A dat copiiilor să mănânce, apoi a pus 4 pulpe de pui pe un pat de cartofi condimentați cu sare și piper, peste care a presărat puțin  rozmarin. A băgat tava la cuptor, a pornit televizorul și împreună cu copiii au urmărit desene animate. Trecuse de mult ora la care se întorcea de obicei soțul de la serviciu. Tava cu cartofi și pulpele rumenite așteptau pe masă. Panica pusese stăpânire pe ea, îi era teamă, a luat copiii în bucătărie și le-a dat să mănânce. Tocmai când erau aproape de terminat masa, s-a auzit cheia în ușa de la intrare, apoi pași nesiguri se apropiau de bucătărie. Soțul, beat, abia se ținea pe picioare,cu un ultim efort a reușit să se reazeme de tocul ușii.
-Ce faceți voi aici? Mâncați? Glasul îi era nesigur, iar cuvintele stâlcite.
-Am așteptat să vii, dacă am văzut că întârzâi ,am dat copiiilor să mănânce, eu nu am mâncat, am așteptat să cinăm  împreună.
-Pune să mănânc, adu-mi sticla cu țuică și două păhărele. Stai jos, bea, și-i întinse păhărelul cu țuică, bea cu mine.
-De ce mă obligi, știi bine, că nu beau.
-Mă ții de prost, nu vrei să bei o țuică cu mine. *mnezeii mă-ti! Marș afară din bucătărie. Turbat, bărbatul, un animal cu ochii roșii de furie și băutură, a luat prima farfurie pe care a găsit-o și a aruncat-o după femeia care apucase să fugă din bucătărie. Farfuria s-a oprit în geamul ușii pe care l-a spart cu un zgomot puternic. Olga s-a ascuns în dormitorul copiiilor, a încuiat ușa, apoi a prins în brațe pe cei doi fii, unul avea șase ani, iar celălalt patru.
Un timp a fost liniște, copiii dormeau în pătuțul lor, femeia le veghea somnul. Liniștea nopții a fost spartă de o bufnitură, nevasta înțelesese, că era soțul ei care plecase spre dormitor, dar alunecase pe cioburile din farfuria spartă. Ar fi mers să vadă dacă era rănit, îi era teamă de reacția lui. Cu urechea la pândă în fotoliul de lângă ușă, a prins-o somnul. Spre dimineață a tresărit, a sărit din fotoliu s-a uitat în pat la copii, dormeau un somn liniștit, cel mic, Georgel, avea un zâmbet pe buze, s- a bucurat de zâmbetul lui, nu-l afectase cearta tată-lui. A deschis ușor ușa, pe hol era lumină de la bucătărie, bărbatul nu mai era, ajunsese în dormitor. S-a uitat la ceas, era ora cinci, la șase fără un sfert trebuia să se trezească. A început să măture cioburile de pe hol și din bucătărie, a strâns masa, a spălat vasele, apoi a pus de cafea. A bătut într-un castron 4 ouă cu șuncă tăiată mărunt, apoi le-a turnat în uleiul încins, când omleta a fost gata, a mers în dormitor și și-a trezit soțul. Cu ochii bulbucați,fața buhăită și mersul încă nesigur s-a apropiat de bucătărie.
-Nu te speli?
-Mă spăl când vreau, acum mănânc.
-Mănâncă, apoi vreau să stăm de vorbă.
-N-am bani.
- Nu e vorba de bani, mănâncă, avem timp să vorbim, te-am trezit cu un sfert de oră mai de vreme.
-Gata, dă-mi cafeaua, soțul era tot arțăgos, stai jos la masă și spune ce ai de spus.
-Rămân aici, femeia era rezemată de bufetul de bucătărie  în apropierea ușii, gata la nevoie să fugă pe ușă. Apoi dintr-o dată: divorțez, cuvântul spus calm, fără intonație, l-a lovit ca o măciucă în moalele capului.
-Cum divorțezi, cine-ți permite ție să divorțezi? Ochii injectați de răutate aruncau fulgere, nu voi permite un asemenea afront.
-Ești militar,nu vreau să-ți fac rău, până la urmă copiii au nevoie de tine. Îți propun să-mi lași apartamentul ăsta și să rămâi cu casa de la țară. Vei fi liber să faci ce vrei. Dacă nu ești de acord, eu împreună cu copiii, voi părăsi casa, dar voi anunța poliția și unitatea militară despre comportamentul tău violent, farfuria spartă aseară și geamul de la bucătărie sunt martori ai ieșirilor tale violente.
-Bine, bărbatul părea că cedează, s-a ridicat ușor de la masă în timp ce nevasta nu era atentă, s-a interpus între ușă și ea. Ce zice-ai fa? Că mă dai în primire? Stai să-ți dau eu acum, apoi a prins-o de păr, a trântit-o jos  și a început să o lovească cu picioarele. Femeia, de teamă, să nu sperie copiii, nu a scos nici un sunet. Icnea la fiecare lovitură a brutei cu chip de om, după loviturile aplicate în abdomen și coaste,  i-a aruncat peste umăr, în timp ce mergea spre baie :să rămâi aici, m-am răcorit, mai vin să te bat peste o lună. Așa am să te bat, până se termină divorțul, dacă nu mă reclami apartamentul îți revine, nu voi avea pretenție, dacă mă reclami ne vom judeca pentru partaj. Ce zici îți convine târgul? Până la urmă e posibil să fie vreo 5-6 bătăi, hai că nu e mult, dar rămâi cu casa. Vorbim peste o lună, nu te grăbi cu răspunsul.
Biata femeie, stâlcită-n bătaie, a încercat să se ridice în picioare, durerile puternice din coaste și abdomen nu o lăsau să facă nici o mișcare, scalpul aproape că nu-l mai simțea. Cu ajutorul unui scaun s-a ridicat și încovrigată s-a târât în dormitor. Călăul plecase la serviciu, s-a trântit în fotoliu, o durea tot corpul de parcă  îl pisase cineva. Cu toată durerea pricinuită de bătaie a avut puterea să zâmbească : până la urmă am câștigat, avea unde sta cu copiii. Următorul pas va fi găsirea unui serviciu.

                Cap IV

A stat multă vreme în fotoliu, când s-a trezit, a privit în jur descumpănită și cu teamă, copiii o priveau din pătuțul lor, deși de mult treji, parcă înțeleseseră durerea mamei și nu o deranjaseră. A mai rămas un timp cu ochii închiși, gândind la ce va face. Îi trebuia de urgență un serviciu, suma de bani, strânsă de ea, pentru asemenea situații era bunicică, puteau trăi linștiți două luni de zile. În acest timp va trebui să-și găsească de lucru. Singura persoană pe care o cunoșea și care ar fi putut să-i întindă o mână de ajutor, era Președinta Asociației de Locatari din care făcea parte. După ce a dat mâncare copiilor, a telefonat la asociație. O oră mai târziu s-a auzit soneria și doamna Oprescu președinta asociației și-a făcut intrarea în sufragerie.
-Bine ați venit! Olga a pupat-o pe Emilia Oprescu, apoi a continuat : o cafea, un ceai, ce să vă servesc,  am și un lichior de nuci verzi formidabil.
-Doar un pahar cu apă, poate, diseară la plecare, trec să gust lichiorul.
-Poftiți apa, Olga a adus o tavă, pe care se găsea sticla cu apă , un pahar și într-un bol gheață și un clește. Gazda a turnat apa în pahar, cu cleștele a pus două cuburi de gheață, apoi a privit atent la femeia din fața ei. Era cochetă, cu buzele senzuale bine rujate și conturate, nasul în vânt și ochii migdalați într-o continuă mișcare îi dădeau un aer ștrengăresc. Trecuse bine de 60 de ani, părul vopsit roșcat lăsa să se vadă la rădăcină albul specific vârstei.
-Ce s-a întâmplat, deși suntem prietene de mult timp, e prima dată, când mă inviți acasă.
-Am nevoie de ajutorul dvs., nu cunosc pe nimeni altcineva.
-Sigur că da, spune-mi, despre ce e vorba? Te văd abătută, ai pățit ceva, mâinile femeii prinseră în palma lor mâna gazdei, gestul era unul de încurajare. Olga a tresărit, simțurile au intrat în alertă.
-Soțul m-a bătut și am hotărât să divorțez. Am nevoie de un serviciu, să pot trăi eu și copiii. Îi tremura vocea, în colțul ochilor lacrimile și-au făcut apariția instantaneu, ca boabele de rouă seara.
-Am să te ajut, Emilia continua să o mângâie pe mână. Stai lângă mine, apoi blând o aduse pe tânără lângă ea. Pune capul pe umărul meu, plângi dacă te ajută, iar mâinile o strânseră cu putere la piept. Olga era puțin derutată, nu înțelegea bine gesturile Emiliei. Era hotărâtă, să o lase, să facă, ce vrea, doar serviciul să-l aibă. Femeia a scotocit în geantă după telefon, apoi a vorbit cu cineva. După încheierea discuției a spus: Olga, de mâine mergi la asociația de locatarii de lângă a noastră și vei lucra ca femeie de serviciu, știu, nu este un serviciu conform pregătirii tale, dar mai mult nu pot face. Salariul e minimul pe economie, în schimb mai ai patru apartamente, trei ocupate de bărbați holtei și unul de o femeie corporatistă, faci curat, mâncare, le speli, iar banii sunt foarte frumoși. Ce zici?
Într-un acces de bucurie tânăra a pupat-o pe Emilia, aceasta parcă asta aștepta și în momentul în care buzele femeii s-au apropiat de obrazul președintei aceasta a făcut o mișcare tactică și i-a primit sărutul pe buze. Olga nu a ezitat și a sărutat-o. Emilia s-a ridicat de pe canapea mulțumită de rezultatul primei vizite la tânăra, pe care o urmărea de mult timp.
-Mâine mă voi prezenta la noul loc de muncă, voi munci, cât voi putea de mult. Nu am să vă fac de rușine.
-Diseară trec să gust lichiorul, dacă invitația mai e valabilă. Emilia o privea în ochi pe Olga, aceasta îi susține privirea fără a lăsa ochii să promită ceva.
- Vă rog să veniți.
După plecarea administratorei s-a gândit la noul loc de muncă, nu o deranja faptul că era muncitoare, ea care terminase Politehnica și era inginer constructor, o nemulțumea salariul care era umilitor. Poate va câștiga mai bine din menajul celor patru locuințe. Gesturile Emiliei nu o surprinseseră, era singură de mult timp, auzise ceva zvonuri despre comportamentul ei, dar nu-i dăduse importanță. Pentru ca întâlnirea din acea seară să fie în regulă, instruise copiii să nu plece din sufraerie, cât timp va fi la ei tanti Emilia. Băiatul cel mare, Marius a protestat :”altă dată când venea cineva, ne trimite-ai în camera noastră, iar acum vrei să rămânem, de ce?”. ”Pentru că așa spun eu, clar?” ”Da, mami”.
Dimineață, conform înțelegerii, s-a prezentat la biroul șefei asociației de locatari.
- Sunt Olga.
-Da, știu cine ești. Cred că ești în temă cu salariul, faci curățenie pe cele două scări. Este obligatoriu să te înțelegi cu cei patru pentru a le face menajul, nu sunt zgârciți cu banii, poți câștiga de trei ori salariul tău. Fata e o corporatistă care mănâncă aer și bea furtună, pleacă la serviciu dimineața de mult și vine noaptea târziu, va trebui să-i speli rufele, dar pentru asta trebuie să le aduni de prin toată casa. Să-i faci curat, nu suportă nici cel mai mic  fir de praf sau urme de păienjeni, pentru asta e în stare să te concedieze. Dacă găsești hărtii pe jos, să nu le aduni, aspiri pe sub ele, ea știe, orice hârtie ce conține, dacă ai schimbat locul unei cu alta, ai dat-o peste cap. Nu are răbdare să caute, vorbește repezit și e tot timpul cu capul la problemele de la serviciu. Nu vorbi cu ea decât dacă te întreabă, iar atunci răspunde-i punctual. În ce privește cei trei bărbați, doi dintre ei sunt economiști, amândoi pedanți, eleganți, efimizați, sunt hetero, dacă ți-a fugit gândul aiurea, îți spun precis, zise șefa făcându-i cu ochiul. Olga a privit-o atent și a văzut că viitoarea ei șefă, nu are mai mult de patruzeci de ani, era blondă cu ochii de un albastru intens, da, era frumoasă. Al treilea e un pic cam bețiv, când e beat, nu e bine, să fii în prejma lui, e vulgar, insolent și violent. Poate fi periculos, altfel, este un om cu mult bun simț, manierat și darnic. Toți patru câștigă bani cu lopata. Diseară la ora cinci să fii aici pentru a negocia cu ei, negocierea va fi cu fiecare în parte. Eu voi fi alături de tine. Nu vei avea nici o obligație față de mine, îmi iau dreptul de la ei, am metodele mele.
Punctuală, seara la cinci, a fost la ușa blocului, Elena Truică se vedea venind pe alee, avea un mers elegant, puțin săltat. Era conștientă de frumusețea ei.
-Bună, hai să intrăm în bloc, mergem întâi la bărbatul bețiv, să nu apuce să guste ceva, apoi la ceilalți. Au urcat pe scări până la primul etaj (blocul avea patru etaje), apartamentul imediat lângă scări era al inginerului Zincă Augustin, așa cum scria și pe ușa grea din fier. Au bătut în ușă, din interior s-a auzit :”intră, e deschis”. Cele două doamne, Olga se îmbrăcase îngrijit, chiar elegant, voia să facă impresie, au pătruns în apartament. La vederea lor gazda s-a ridicat în picioare, le-a întâmpinat ceremonios, sărutînd mâinile celor două femei.
-Poftiți, luați loc!
- Nu stăm mult, dânsa se va ocupa de apartamentul dumneavoastră, vă rog, să-i spuneți, ce trebuie să facă și care va fi plata pentru munca depusă.
-Am aici hârtia cu sarcinile de serviciu, pentru tot ce este stipulat în această hărtie veți primi 1000 de lei, iar ca bonus, de fiecare dată când mă îmbăt veți mai primi între 30 și 50 lei în funcție de necazurile pe care le voi pricinui, înjurături, jigniri de tot felul, sunt prea treaz acum, să vă pot înșira toate mizeriile pe care le pot face. Se poate ajunge la suma de 2000 de lei, ce este peste cei 1000 de lei, va fi ca o auto amendă, pentru că nu mă pot abține de la băutură.
-Mulțumită? Elena a întrebat-o, după ce a văzut că Olga, a ridicat ochii de pe hârtie.
-Da, sper ca și domnul inginer să fie mulțumită de mine.
- Bun, noi am plecat, rămâneți cu bine domnu* inginer.
Vizavi de apartamentul inginerului Zincă, Elena a bătut în ușă. Pașii ușori ca ai unei pisici s-au auzit din interior, yala a fost descuiată, apoi un glast  afectat a poftit pe cele două femei în apartament. De la prima privire se vedea a fi un sanctuar în care fiecare lucru era pus milimetric la locul lui, deși nu aveau menajeră de o săptămână, totul strălucea de curățenie.
-Știu de ce ați venit. Dragă, zise Sorinel Buzura, așa se numea gazda, casa trebuie să arate tot timpul așa, alte instrucțiuni nu-ți dau, hainele murdare sunt în trei coșuri în baie, pentru rufărie albă, neagră, prosoape și lenjerie. Nu calci nimic, asta fac eu, nu-mi pregătești mâncare niciodată. Salariul tău va fi cât primești de la Asociație, dacă voi fi mulțumit, vei primi în fiecare lună gratificații. Nu admit nici un fel de abatere.
-Ce părere ai? Elena aștepta răspunsul tinerei. Olga se îmbujorase la față. Atâția bani? Nu conta, cât trebuia să muncească.
-Sunt de acord.
-Am uitat să-ți spun că, după ce ai plecat azi, unul din băieți m-a anunțat, că de mâine se mută. Așa că au rămas doar cei doi și fata. Hai la etajul doi la fată. Când au urcat scările, au văzut un chip angelic, tras la față, palid, cu părul tuns scurt, băiețește, cu ochii mari negrii, sprâncenele frumos conturate, dar care nu mai fuseseră de mult pensate.
-Nu mai veneați odată, credeți, că am timp, să stau, să vă aștept toată ziua? Timpul meu e limitat și el trebuie să producă. Poftiți în casă!
Femeile au pus capul jos, nu au scos nici un cuvânt, nici de scuză, nici de reproș că sunt astfel primite.
-Nu vă tratez cu nimic, nu am timp, dragă, zise Sonia Argatu, sunt inginer IT, lucrez la o mare corporație, programul de lucru începe  dimineața de vreme și se încheie noaptea târziu, câștig o mulțime de bani, dar nu am timp pentru chestii domestice. Îmi vei da numărul de telefon, iar atunci când cred, că voi mânca acasă, te voi ruga, să-mi faci de mâncare, e posibil, ca a doua zi să găsești mâncarea întreagă, să nu-mi reproșezi niciodată. Nu ai voie să aduni hârtiile de pe jos, dacă aspiri praful, le ridici, iar după ce ai aspirat le pui la loc cât mai exact cu putință. Salariul tău va fi după capriciul meu, dar niciodată mai puțin de 900 de lei. Rufele murdare va trebui, să le aduni de prin casă, nu stau ,să le pun în coș. Dacă se întâmplă, să fii în casă, când vin eu, deși nu-mi doresc, nu ai voie, să mă întrebi nimic, răspunzi doar, dacă te întreb, când pleci  să nu-mi spui ”la revedere”. Nu-ți răspund.
-Doamnă, sunt de acord cu condițiile puse, accept. Acum plecăm, vă rog să-mi dați o cheie. Sonia a luat de pe poliță de lângă ușă cheia care deja era pregătită și i-a înmânat-o Olgăi cu un ușor zâmbet, apoi a spus:
-Fii liniștită, nu mănânc ficații nimănui, alții îi mănâncă pe-ai mei. Dintr-o dată fața fetei a devenit umană, un zâmbet trist a apărut pe buzele Soniei.
Mulțumită, dar și îngrijorată, dacă va putea face față atâtor sarcini, Olga și-a luat la revedere de la Elena.
-A, să nu uit, dacă vrei poți să-ți iei un ajutor, tu îl plătești.
Ajunsă acasă, după ce și-a luat copiii de la verișoara, unde îi mai lăsa, când avea treabă, Olga s-a așezat pe scaun în bucătărie, se gândea la noua ei slujbă, va trebui să ia pe cineva să o ajute, s-a tot gândit cum să procedeze, volumul de muncă era mare, banii erau frumoși, peste 4000 de lei. Avea nevoie de un ajutor, cel puțin până se obișnuia cu noul loc de muncă. O va aduce pe mamă-sa, să aibă grijă de copiii, tot stă singură, de când i-a murit bărbatul. Singura care o putea ajuta, fără să-i creeze probleme, era Maria, verișoara ei , o va plăti la negru cu 1200 de lei, va fi mulțumită ,se zbate într-o cruntă sărăcie.
Fusese o studentă eminentă, după terminarea facultății, cu idealul în buzunar și frumusețea pe chip, simțea că toată lumea este a ei. Nu a fost greu să găsească serviciu, recomandările profesorului determinase patronul unei firme constructoare de mașini, să o angajeze. Într-un an de zile câștigase încrederea colegilor, patronul îi dublase salariul, frumusețea , inteligența și caracterul ei, formau o carte de vizită redutabilă. Totul mergea bine, tinerii roiau în jurul ei, le accepta prietenia, dar nu ieșea cu niciunul, toți aveau statut de prieteni. Șeful de birou, un bărbat înalt, șaten cu ochii căprui-verzi, cu sprâncene stufoase, bine conturate și îngrijite, era în stare, să-i facă lucrările,iar pe ea să o țină cu ține pictorul modelul, doar să o admire. Olga nu permitea niciunui coleg să se amestece în proiectele ei. Era munca ei, viața ei, până într-o zi. Fusese trimisă de patron, la o unitate militară pentru a discuta cu comandantul unității, modul în care urma să fie testată noua piesă de artilerie. Era însoțită de un coleg și șoferul de serviciu. Au fost primiți protocolar de către comandant și un tânăr căpitan artilerist. Discuțiile au durat până spre amiază, mai erau de pus la punct detaliile. După plecarea comandantului, detaliile experimentului au fost analizate cu căpitanul artilerist, Paul Obrejanu. În timpul convorbirilor privirea Olgăi și a lui Paul s-a întersectat. Ochii fetei străluceau, de câte ori întâlneau privirea lui Paul. Mâinile celor doi se atingeau pe planșe ca din greșeală, dintr-o dată Olga nu și-a mai tras mâna, artileristul a înțeles că îi este drag fetei. La plecare a lăsat scris pe un colț de hârtie numărul de telefon. Începând din seara acelei zile, telefonul suna continuu, Paul voia să se întâlnească cu ea. Ceva în interiorul ei, ceva ce până atunci fusese ascuns, ieșise în evidență. Somnul dispăruse, pofta de mâncare nu mai avea, la birou rămânea cu ochii ațintiți în tavan minute întregi. Colegii observaseră schimbarea, suferită de fată. Cel mai în vârstă dintre ei decretase cu glas solemn :”Olga e îndrăgostită”. Nimeni nu știa cine este tainicul iubit. Iubea cu pasiune, Paul tot timpul o asigura de iubirea lui. S-au căsătorit, au venit copiii, viața era frumoasă, bărbatul o retrăsese de la serviciu, pentru a avea grijă de casă și de copii. Totul a mers bine cam cinci ani, într-o seară Paul a venit beat de la serviciu, nu l-a certat, i-a dat să mănânce, l-a ajutat să se dezbrace și l-a așezat în pat, în scurt timp, a început să sforăie. Ei, și-a zis Olga, militarii au viață grea, mai gustă și ei, să uite greutățile armatei. Bețiile au început să se îndesească, Olga a început să-l certe, el a ripostat, la început cu înjurături, apoi cu bătaia. Și-a amintit calvarul trăit acasă, cu tatăl ei care fusese tot un bețiv. Va rezista până se vor face copiii mari, apoi îl va părăsi. Întâlnirea cu bărbatul misterios o determinase, să ia o hotărâre. Nu mai putea suporta bătăile, înțelese că viața ei nu era închisă, mai era ceva, se simțea vinovată. Acea dimineață când l-a întâlnit pe Eugen, a schimbat radical viața ei, a determinat-o să lupte, să înfrunte monstrul, să se scuture de teroarea lui, să-și caute libertatea, viața pe care o pierduse cu aproape doi ani în urmă, când bărbatul iubit se transformase în fiară.
Acum era liberă, va știi, ce să facă cu propria libertate? Va căuta, să învețe, să trăiască fără sprijin, să fie propria ei cârjă. Avea un serviciu, era primul pas spre libertate

De a doua zi, după ce a instalat-o pe maică-sa în casă, a plecat la muncă împreună cu verișoara ei. Deși măturase toată viața, aici părea a fi stângace, dar cu răbdarea pe care o avea, a reușit să facă față, apoi să treacă prin toate apartamentele. A făcut curățenie prin toate ungherele, la inginer a găsit o pânză de păianjen ca o țesătură de borangic făcută de prințesele din poveste, a curățat tot, la un moment dat, verișoara ei a protestat:
-Lasă dragă, crezi că diseară când vor veni, mută fotoliile să vadă dacă am făcut curat?
-Nu știu, poate nu le mută, dar dacă o fac ? Îmi pierd serviciul, pentru ce, pentru că sunt superficială?
Facem curațenie temeinică, nu lăsăm nici cel mai ascuns ungher, fără să-l curățăm. Da, verișoară?
-Da, am înțeles. Te rog să mă ierți!Glasul femeii tremura, lacrimile se înodau în barbă. Olga și-a îmbrățișat verișoara, apoi i-a zis:
-Fii liniștită, nu te acuz, hai să terminăm, că se întorc boierii de la muncă.
Lucrau de trei luni,femeile erau mulțumite de ”stăpânii ” lor, banii au fost plătiți de fiecare dată până la ultimul leu, ing Zincă pentru că se îmbătase de patru ori, și făcuse o dezordine de nedescris în casă, îi plătise 500 de lei în plus. Ceilalți doi îi acordase fiecare câte o primă. Din banii primiți, Olga o plătise pe Maria așa cum se înțeleseseră și îi mai dăduse și ceva în plus.
Într-una din seri, au întârziat mai mult la Sonia, îi ceruse  să-i pregătească spaghete milaneze. Rețeta nu era grea, doar că nu avea nimic în casă, iar la magazinul din colț nu găsise parmezan, a trebuit să meargă la super market, pentru asta a pierdut mult timp. La plecare, tocmai ce coborâse de la etajul doi la unu când, a dat nas în nas cu inginerul Zincă, acesta beat criță a început să o înjure, ar fi vrut să-l ocolească, nu avea pe unde. Inginerul era violent, a încercat să pună mâna pe ea, s-a smucit, apoi a urcat la etajul trei, inginerul împleticindu-se a urcat după ea. Norocul ei a fost mica debara unde își  ținea cele necesare curățeniei. S-a închis în mica încăpere, a plecat, abia când s-a auzit ușa, închizându-se la apartamentul lui Zincă. Cu inima cât un purice, palmele transpirate și pașii nesiguri, Olga a coborât tiptil, apoi, după ce a trecut de ușa inginerului, a rupt-o la fugă pe scări în jos. Nu putea uita ochii lui Augustin Zincă, erau injectați ca ai unui taur furios, din gură pe care nu o mai putea ține închisă, i se prelingea pe barbă bale scârboase, o imagine grotească.
În zilele următoare nu s-a întâlnit cu Augustin, a doua zi după scena bahică a lui Zincă, a găsit pe biroul din camera lui 50 de lei și un bilet prin care-și cerea scuze.
Zilele treceau la fel, curățenie și acasă.
Soțul cu care era în divorț, venise într-o seară, cu gândul s-o bată , nu i-a deschis, prezența mamei ei în apartament i-a dat încredere. După ce a bușit în ușă și s-au alarmat vecinii, bărbatul a plecat bombănind și jurând răzbunare.
Într-una din dimineți a trimis-o pe Maria înainte să facă curat, iar ia a mers la piață să facă cumpărături pentru Sonia, voia să găsească seara o salată cu multe crudități. Mergea și se gândea la situația ei, divorțul se terminase, rămăsese în ”pronunțare”, în curând va fi liberă. Copiii ar putea, să-i lase mamei în grijă. Dar îi era teamă, să mai facă pasul spre căsătorie. Ieșirile de taur furios ale lui Zincă, reprizele de violență ale fostului soț, după ce trăise, copil fiind, cu un tată violent, o făcea să se teamă de o altă apropiere de bărbați. Nu-i plăcea nici Sorinel Buzura, era prea pedant, era un bărbat-femeie. Nu-i plăceau astfel de oameni. Mergea și se gândea la tot felul de scenarii, când vedea, ocolea ea pe ceilalți trecători, când era pierdută în gânduri, o ocoleau trecători pe ea.
-Scuzați-mă, spuse un bărbat după ce se ciocnise destul de tare de ea.
-Nu-i nimic, eram cu gândurile aiurea, Olga răspunse, fără să privească bărbatul masiv din fața ei.
-Ne cunoaștem? Eugen o privea pe femeie, dar în ochii lui se vedea neîncrederea, nu își amintea de unde o cunoaște.
-Nu, spuse Olga tremurând de emoție, nu ne cunoaștem, inima bătea să-i spargă pieptul, picioarele îi tremurau, îl recunoscuse pe bărbatul căruia, i se dăruise. El nu o mai recunoscuse. Ar fi vrut să-i strige : sunt eu. Care eu?  Aceea care am tăbărât pe tine și am venit aproape nechemată în patul tău? Nu, nu putea recunoaște asta, dacă el ar fi luat-o în brațe, și ar fi sărutat-o, recunoscând că i-a fost dor de ea, da, ar fi sărit în sus de bucurie, dar așa? Cine este ea? Nimeni.

              Cap V

  A marcat-o întâlnirea cu Eugen, a fost așa cum își închipuise, nu o mai cunoștea și, totuși, dacă ar fi  vrut, i-ar fi putut da o mână de ajutor, să-și amintească. Bărbatul aproape că o recunoscuse, nu era sigur, dacă Olga ar fi spus: da, ne cunoaștem, Eugen și-ar fi amintit imediat de ea, mai ales, că el o căuta. Siguranța cu care ea a negat faptul că, s-ar fi cunoscut vreodată, l-a descumpănit. În acea zi până seara când a ajuns acasă, a fost tulburată, întrebările Mariei o deranjau, nu voia să recunoască ce a pățit, susținea că este în regulă și să fie lăsată în pace.
Zilele treceau în aceeași monotonie, viața Olgai se îmbunătățise, începuse să se împlinească la corp, fără a fi o grasă, umbla tot timpul îngrijită,  chiar elegantă. Acasă nu avea nici o grijă, mama ei, femeie la aproape 60 de ani, făcea toate treburile. Marina, era o femeie cu frica lui Dumnezeu, în fiecare seară, până a se culca  își  spunea rugăciunea și odată cu ea se rugau și nepoții. Fusese o femeie frumoasă, încă se mai păstrau urme ale frumuseții ei, deși 35 de ani cât fusese măritată, până s-a îndurat Dumnezeu de ea și l-a luat pe bărbat la El, suferise chinuri, bătăi și înjurături. Moartea soțului a fost ca o eliberare pentru , trei zile după înmormântare a avut coșmaruri,  auzea ușa deschizându-se, iar pe el îl  vedea în prag beat, gata să o ia la bătaie. După trei zile, când a văzut că nu scapă de coșmarul vieții ei, a plecat în pelerinaj la mai multe lăcașuri sfinte,  a locuit o săptămână  într-o mânăstire de maici, nu a plătit mult, ziua se nevoia și ea cu ce putea, pentru a ajuta la treburile mânăstirii; curăța legumele pentru bucătărie, smulgea buruienile din frumoasa grădină de zarzavat și de flori. Postul, rugăciunea, spovedania, dar mai ales dragostea cu care a fost primită de călugărițe, a făcut-o să uite de viața chinuită trăită până atunci. Cu poftă de viață a revenit acasă, a aruncat tot ce îi amintea de tiranicul ei soț. Începuse să-și organizeze viața, avea totuși o mare supărare: traiul chinuit pe care îl trăia Olga și copiii ei. A fost o mare bucurie, când a auzit că fiica ei, s-a hotărât să rupă lanțurile sclaviei, să divorțe. Venirea ei în casa fiicei, îi dădea un sentiment de utilitate. Era bucuroasă că va avea grijă de copii, voia ca fiica ei, să fie liberă, să poată uita, toate suferințele trăite lângă o bestie cu chip de om, cum a fost fostul ei soț.
Olga a plecat dimineața, ca de fiecare dată a trecut  pe la Maria, apoi împreună  au mers  la serviciu. Își cumpărase o mașină la mâna a treia, avea nevoie de ea pentru a se deplasa mai ușor, atunci când ”stăpânii” îi lăsau anumite comisioane de făcut. În mașină, verișoara care era despărțită de 14 ani, de când fiul ei avea câteva luni, a întrebat-o intempestiv:
-Ești femeie cu multă școală, de ce ai suferit atât de mult lângă o brută?
-E greu de răspuns, am vrut să plec de câteva ori, de fiecare dată m-a prins și m-a bătut. Odată am mers, fără știrea lui, la comandantul regimentului. I-am raportat situația, știi ce mi-a spus șeful lui? Să suport, când aduce o căciulă cu bani, e bine? Ce să facă? Serviciul e stresant, pe soldați nu-i poate lovi, nu mai sunt ”în termen” ,sunt profesioniști, dacă lovește unul, intră-n pușcărie. Toți ne mai batem nevestele, alții și-au luat amante, le mai ciocăne pe ele și scăpați voi. Al tău te iubește, ești și frumosă, colonelul se uita cu poftă la ea. Auzind ce spune și văzând  gura, din care se scurgea un firicel subțire de bale , a părăsit încăperea în care se afla libidinosul colonel. Asta m-a dezarmat, am mers la câteva societăți să găsesc de lucru. Tot ce mi se oferea era sub pregătirea mea, iar salariul de mizerie. Între timp comandantul regimentului a fost trecut în rezervă, la comandă a venit o persoană mai tânără și cu vederi strict militare, dacă aș fi mers la el, l-aș fi lăsat fără serviciu, nu asta îmi doream. Dar și lui îi era teamă, că eu aș putea reclama la unitate. Chiar dacă m-a bătut, a plecat de acasă, a mai încercat să vină  să mă bată, dar nu i-am deschis. De când s-a terminat divorțul, m-a lăsat în pace. Ai avut noroc, al tău era bețiv, dar nu te bătea. De aceea ai putut scăpa mai ușor.
-Verișoară cum facem azi?
-Faci tu curat pe holuri și scări, iar eu în apartamente. Am auzit că, s-ar ocupa și apartamentul care este liber. Oricum câștigăm bine. Bun, am ajuns, Olga a parcat mașina.
-Mergi pe scara cealaltă, apoi vii aici să terminăm. Eu încep cu apartamentul bețivului, după ce fac curat în ăsta, în celelalte îmi e mai ușor.
Ajunsă în față ușii pe care scria :”ing. Augustin Zincă”, a scos cheia din geantă și a încercat să o bage în yală, cheia refuza să intre, pe partea cealaltă mai era o cheie în broască, a bătut ușor în ușă, din interior s-a auzit un :”intră, e deschis”.
-Nu vreau, să vă deranjez, pot veni mai târziu, spuse Olga, când s-a aflat în fața inginerului.
-Vă rog, să rămâneți, nu m-am simțit bine, am sunat la serviciu și le-am explicat situația. Din seara când am vomitat prin toată casa, atunci când v-am lăsat 500 de lei și biletul cu scuze, nu am mai pus băutură-n gură, acum am frisoane, ca drogații care intră-n sevraj. De trei ori m-am îmbrăcat de azi de dimineață, să merg la băutură, tot de atâtea ori am reușit, să mă dezbrac. Tocmai când ați bătut, eram hotărât, să mă îmbrac. Aș vrea ca astăzi să nu faceți curățenie în cameră, de altfel am șters eu praful și am aspirat covoarele pentru a mai păcăli timpul. Voiam să vă întreb ceva de mult, luați loc vă rog, stați aici în fotoliul de lângă mine, vreau, să simt un suflet aproape. Inginerul Augustin Zincă, era un bărbat la aproape 40 de ani, șaten cu ochii căprui-verzi, mari și frumos conturați, cu sprâncene faraonice, părul tuns scurt, fața întotdeauna proaspăt rasă, înalt și legat, fără burtă, era un bărbat frumos. De regulă cât timp stați în apartament pentru curățenie?
-În mod normal 2 ore, dar ultima dată când ați venit, știți dumneavoastră cum, am stat aproape cinci ore, de era gata, să ne prindă d-na Sonia în apartament.iiiiiiiiii
-Vă plătesc să stăm de vorbă, trebuie să mă ajutați, dacă nu vorbesc cu cineva, în cel mai scurt timp, mă urc pe pereți. Dacă vedeți că mă agit rău, dați telefon la salvare , prefer să merg la dezalcolizare, trebuie să termin cu problema pe care o am.
-Faptul că ați conștientizat, că aveți o problemă, va fi ușor, să o rezolvați.  Olga privea bărbatul din fața ei, dintr-o dată a început, să-l respecte pentru determinarea și hotărârea lui. Ar fi vrut, ca și fostul ei soț, să fi cerut ajutorul.
-Nu merit atenție din partea dumneavoastră, v-am făcut mult rău. Augustin era sincer, regretul se vedea pe chipul său palid.
-A fost o neînțelegere, să-i spunem așa.
-Nu încercați să mă apărați, am fost o brută, deși nu reacționez urât când sunt beat, dimineața când mă trezesc știu tot ce am făcut. Vă rog să fiți foarte atentă, e posibil ca în cel mai scurt timp să intru în sevraj, să fiți pregătită să sunați la ”Salvare”.
-Aveți pe cineva din familie pe care să pot anunța?
-Nu, sunt singur, părinții mi-au murit într-un accident de mașină în urmă cu 10 ani, iar fosta soție e plecată din Țară de mult timp, nu ținem legătura, suntem divorțați. De afară s-au auzit ciocănituri în ușă, Olga a deschis și în cameră a intrat Maria.
-Bună ziua domnu* inginer! Olga trebuie să ne grăbim, mai avem mult de muncă.
-Verișoară mergi în apartamente și fă curățenie, iar pe scară pune-o pe Florica de la trei. Uite dă-i banii ăștia, acum te rog, să ne lași. Am de discutat cu domnu* inginer. Azi te descurci cu Florica, da?
-Cum spui tu. Maria a părăsit camera, Olga s-a uitat cu coada ochiului la inginer,de la un timp a observat că ritmul respirație era crescut, mâinile îi tremurau evident, transpira abundent. Fără să spună vreun cuvânt a mers în baie și a sunat ”salvarea”. După 15 minute, tremurul mâinilor se accentuase, Olga reușise cu greu să-l determine să se întindă pe canapea. Din când în când corpul era scuturat de convulsii, simțea că are stări de vomă. Nu știa ce să facă, doar îl ținea de mână și îl mângâia pe frunte. Echipajul de pe Salvare l-a consultat, medicul a ordonat să i se facă un sedativ : ”e pe cale să devină agitat”. L-au luat cu targa și l-au urcat în mașină.
-Nu puteți merge cu noi. Dacă vreți să veniți la spital mergeți pe cont propriu.
Repede a urcat la etajul trei, s-a schimbat în debara de hainele de serviciu și-a luat geanta, după ce a întredeschis ușa de la apartamentul Soniei, a strigat spre verișoară :
-Plec la spital după inginerul Zincă, l-a luat acum ”Ambulanța”. Ai grijă să fie totul în regulă.
-Mergi liniștită! Am eu grijă.
În cinsprezece minute a ajuns la ”Urgențe”. A întrebat de Zincă Augustin și o asistentă i-a aruncat peste umăr:
-Uite-l colo pe targă, ești nevastă-sa? Stai lângă el, s-a trezit și aruncă tot după el, l-am legat, dar tot se zvârcolește.
-De ce l-ați legat, consultați-l, faceți-i un calmant, ocupați-vă de el.
-Nu ne mai bate cucoană la cap, știm noi ce avem de făcut, ăsta nu moare, trebuie să-l salvam pe bătrânul duduii, spuse asistenta arătând spre o fată înaltă blondă, puternic macheată deși era mijlocul zilei, avea un păr lung, gene false, sprâncene făcute din creion, buze groase, prea groase, decolteul mult prea generos lăsa să se vadă doi sâni mari, rotunzi, prea rotunzi să nu fie siliconați. Fusta scurtă acoperea cu succes chilotul. Fata se plimba nervoasă pe hol, răsucind pe deget  cheile mașini.
-Doamna asistentă, doamna doctor, striga disperată frumoasa blondină, vă rog, salvați-mi soțul, o lună măcar să mai trăiască, să pot aduce notarul acasă să modifice testamentul. Dacă moare acum, nu-mi rămâne nimic, nici nenorocitul ăsta de Merțan, fata arătă cheile de pe deget, nu e pe numele meu, spunea printre suspine fata. Dacă moare tabără toți ca șacalii și mie nu-mi rămâne nimic. Dacă mai trăiește, modific testamentul și iau eu tot. Priveam la fată și mă minunam, bătrânul avea peste 80 de ani. Uite ce poate face banul.
- Doamna asistentă ce fac cu pacientul meu, e din ce în ce mai agitat. Nu-i puteți face nimic, suntem la ”Urgență”, ce naiba urgență e asta, stăm aici de patru ore?
-Stați, nu e pe moarte, când va fi pe moarte ne ocupăm de el.
-Sunteți nebuni?
-Nu doamnă, nu avem personal. Ăștia suntem toți, un medic se apropiase de Olga, s-a uitat la pacient, apoi către personal : de ce nu-l trimiteți la psihiatrie? Voi nu vedeți că este în sevraj alcoolic? De cât timp nu a mai băut doamnă? Olga s-a uitat la doctor, apoi la inginer, îi era milă de el când îl vedea cum se zbate.
-Nu știu, cred că de 48 de ore.
-Chemați ”Ambulanța” și trimiteți-l la secția de ”psihiatrie”. Mergeți acolo, căutați-l pe doctorul Potcoavă, suntem prieteni, vă va ajuta. De altfel am să-l sun și eu.
În mai puțin de douăzeci de minute se aflau în sala de consult a secție psihiatrice. Doctorul Potcoavă, era mic de statură cu mâini neliniștite și ochi vii care clipeau continuu.
-Sunteți rude?
-Nu, domnul doctor, cunoștințe.
-Ați vorbit cu el înainte de a intra în sevraj, ce v-a spus?
-Că este hotărât să termine cu băutura, și-a dat seama că are o problemă și este hotărât să o rezolve.
-Asta e bine, faptul  că recunoaște, că are o problemă, îl va ajuta mult. Deocamdată nu vă pot spune mai multe. Ținem legătura.
-Pot să-i aduc de mâncare?
-Da, puteți, orice. Cel mai important este să veniți la el, va avea nevoie de cineva să-l sprijine, va fi mult de muncă, mai ales cu mentalul lui, acolo trebuie lucrat. Ori de câte ori îl veți vedea, să-l încurajați. Sprijinul moral e important în asemenea situații.
-Vă mulțumesc domnule doctor!
-Stați liniștită, vă fac iubitul bine.
-Nu este iubitul meu, este o cunoștință. Nu are pe nimeni altcineva.
Începuse să se însereze când a ajuns acasă. Era obosită.
-Vrei să mănânci? Mama era lângă ea și o privea cu drag. Copiii sunt în camera lor, au mâncat de seară. Mâna mamei  o mângâia pe păr. Am înțeles de la Maria că ai dus ”bețivu” la spital, așa este?
-Da, s-a hotărât să nu mai bea și a intrat în sevraj. L-am internat la psihiatrie. Sper să fie bine, era hotărât, acum voi vedea, cum va fi.
-Trec pe la copii, apoi merg, să mă culc. Strângi tu, da?
-Da, stai liniștită spuse mama în timp ce o pupa pe frunte.
Două zile mai târziu era în apartamentul Soniei, pe jos ca de fiecare dată, foi de hârtie mototolite, aruncate peste tot în jurul biroului. Mereu se întrebase de ce nu le punea la coș? Avea special pentru hârtii un colector lângă birou. Aspirând, nu a observat că o hărtie a intrat în aspirator. Cu greu a recuperat hârtia, a încercat să o netezească pentru că în timpul aspirării fusese distrusă parțial. S-a așezat pe scaunul biroului și a început să întindă hârtia cu podul palmei.La un moment dat a observat o greșeală în calcule, hârtia era plină cu socoteli. A luat o coală albă și a început să refacă socotelile, într-un târziu a reușit să rezolve calculele, umpluse foarte multe foi cu socoteli. Timpul trecuse și nu a observat că Sonia sosise de la lucru și privea din ușa biroului la ea.
-Cum îndrăznești să stai pe scaunul meu? De altfel văd, că nu ai terminat curățenia, ieși afară, să nu te mai prind în apartamentul meu. De azi nu mai faci curățenie la mine, ai înțeles. Sonia se înroșise la față, era supărată de la serviciu și acum colac peste pupăză o mai supăra și asta. Olga a ieșit din apartament fără să spună nici un cuvânt, recunoștea în sinea ei că Sonia avea dreptate. A sunat-o pe Maria să-i comunice că ea merge la inginerul Zincă la spital.
În drum spre spital a cumpărat fructe pentru Augustin. Mergea pe holul secției spre salonul inginerului când a oprit-o cineva:
-Sărut mâinile! Ce mai faceți? Eugen se uita cu drag la Olga, o recunoscuse de atunci decând s-au ciocnit pe stradă, doar că nu imediat, câteva minute mai târziu.
-Bună ziua! Vă cunosc?
-Sigurcă mă cunoașteți, doar că nu vreți să recunoașteți.
-Îmi pare rău, chiar dacă v-am cunoscut vreodată, a fost un accident, nu vreau să-mi amintesc de dumneavoastră. Ați avut ocazia să demonstrați că nu vă sunt străină, nu ați făcut-o, am rămas cu un gust amar, cu o durere în suflet, m-am simțit un nimeni. Pentru dumneavoastră așa vreau să rămân-nimeni. Acum vă rog, să-mi dați voie, să trec, sunt așteptată. Bună ziua! Eugen s-a ferit într-o parte, iar Olga a trecut pe lângă el. În sufletul ei tresărise ceva, un sentiment de dor ascuns a făcut să aibă tresăriri în stomac. Ar fi vrut, să privească înapoi, să-l mai vadă odată, s-a înfrânat și cu ultimele puteri a intrat în salon.
-Bună ziua, domnu* inginer. Cum vă simțiți astăzi?
-Mulțumesc sunt mult mai bine, dealtfel doctorul crede că mâine, cel târziu poimâine voi putea, pleca acasă. Augustin arăta bine, avea o limpezime frumoasă a ochilor, fruntea senină, un zâmbet misterios în colțul buzelor, nimic nu mai trimitea la bărbatul venit la spital cu salvarea. Nu voi mai bea, am băut destul. Mi-a făcut mult rău. Doamna Olga, vă mulțumesc pentru ajutor, am să mă revanșez față de dumneavoastră.
-Aveți aici numărul meu de telefon, când vă fac ieșirea, să mă sunați și vin să vă iau cu mașina.
-Mulțumesc, nu e nevoie, chem un ”taxi”.
-Vă rog să faceți așa cum spun, e mai bine. După ce s-au înțeles cum vor proceda Olga a plecat.
-E soțul dumneavoastră, bărbatul la care ați fost în vizită?
-Nu, nu este, de ce vă interesează și mai ales de ce mă urmăriți?
-Vreau să fim prieteni, să mă iertați că nu v-am recunoscut imediat.Eugen era sincer afectat, se simțea în vocea lui  căldura, dorința, dar și regretul de a nu fi recunoscut-o.
-Vă rog, să mă lăsați în pace, nu avem, ce să ne spunem. Olga a plecat în fugă de lângă Eugen, doar așa a putut, să se rupă, de propria dorință de a rămâne lângă el. Ajunsă la mașină, a pornit, fără să mai privească în urmă.
Acasă o aștepta Maria, în câteva cuvinte aceasta a pus-o la curent cu tot ce se întâmplase după plecarea ei.
-Sonia a anunțat pe Elena Truică despre incidentul cu tine, șefa ți-a luat apărarea, a fost nevoită să cedeze. A pus o condiție, de fiecare dată să începem curățenia cu apartamentul ei și să nu te mai găsească în apartament sub nicio formă. De asemeni a spus că nu va mai apela niciodată să-i faci mâncare.
-Dă-o încolo, bine că a rămas așa. Olga era bucuroasă, de modul în care se încheiase incidentul.
O săptămână mai târziu a primit un SMS de la Sonia, prin care îi cerea, să se întâlnească. Olga a ignorat mesajul. Nu voia să o vadă, era prea supărată pe ea, nu putea uita umilirea la care o supusese.
Inginerul Zincă se refăcuse, Olga s-a interesat tot timpul de el, de fiecare dată când venea  fata, Augustin se pregătea ca pentru întâlnire. Sentimentele nu și-au dat frâu liber, se vedea, că inginerul ar fi vrut, să o cunoască mai bine, doar că, Olga nu-l lăsa să se apropie mai mult, gândul ei zbura la Eugen.
A mai primit SMS-uri din partea Soniei, cu rugămintea de a se întâlni, la nici un mesaj nu a răspuns, până într-o seară când fata a venit la ea acasă.
-Bună seara, v-am trimis mai multe mesaje, nu mi-ați răspuns, vă înțeleg motivul pe care, nu ați dat curs invitației. Vreau să vă spun, nu mă invitați în casă, mulțumesc, spuse Sonia, după ce Olga i-a făcut loc să treacă, doresc, să vă spun, că în urmă cu două săptămâni am găsit din întâmplare hărtiile, pe care ați făcut calculele, am fost uimită să descopăr că ceea ce pe mine mă chinuise 2 luni, dumneavoastră ați rezolvat în câteva ore. Am discutat cu patronul, dar cum nu știu nimic despre pregătirea dumneavoastră, voiam, să ne întâlnim, pentru a discuta. Sonia privea într-o parte, nu îndrăznea, să se uite în ochii femeii, pe care o umilise. E clar că aveți studii universitare, dar nu știu exact despre ce e vorba.
-Sunt absolventă a Politehnicii, inginer constructor de mașini.
-Cum? Sonia a sărit de pe scaun și a îmbrățișat pe Olga, asta voiam să aud, de mâine veți lucra cu mine.
-Nu cred că lucrurile sunt așa de simple, nu știu dacă voi accepta vreodată să lucrez în apropierea dumneavoastră, îmi ajunge o experiență, nu-mi doresc mai mult, glasul femeii era ferm, o privea pe musafiră în ochi, reproșându-i momentul, în care uitase să fie om.
-Vă rog să mă iertați, eram turbată atunci că nu reușeam să rezolv acea problemă, nu era domeniul meu, nu mă pricep la calculul rezistenței materialelor. Patronul îmi trasase sarcina, eu nu o puteam rezolva și de aici toată nebunia care mă cuprinsese.
-Am un an decând lucrez ca femeie de serviciu, am câștigat bani frumoși, chiar dacă munca a fost inferioară pregătirii profesionale. Nu voi veni la voi, să o iau de la zero. Mă tem că nu mai avem ce discuta. Olga s-a ridicat în picioare, obligând-o pe Sonia, să facă la fel. Cu mâna pe clanță a deschis ușa spundu-i un sec:”bună seara”. Fără a se simți jignită, musafira a ieșit pe ușă, apoi s-a întors spe gazdă:
-Voi reveni, dumneavoastră veți lucra la noi, patronul vă va face o ofertă, pe care nu o veți putea refuza. Bună seara!
Rămasă singură, Olga se bucura de lecția, pecare i-o administrase înfumuratei.

             Cap VI

Rămasă singură, după plecarea Soniei, Olga se gândea la noua oportunitate. Mama-sa îngrijorată a intrat, ușor, în sufragerie, să nu-i tulbure gândurile. Olga a ridicat ochii spre ea.
-Fata mea ce se întâmplă cu tine, de mult nu te-am văzut cu ochii așa veseli, ai chiar și un zâmbet pe față.
-Mamă, doamna care abia a ieșit  din casă, este nebuna de Sonia, a venit, să-mi facă propunerea, să lucrez alături de ea la firmă. Voi accepta în condițiile mele. Până la urmă chiar dacă sunt femeie de serviciu, câștig o grămadă de bani. Am un venit stabil, dacă au nevoie de mine, va  trebui să mă plătească. Mamă, nu voi accepta, să am un salariu mai mic decât al Soniei și nici să-i fiu subalternă. Trebuie să joc tare, e cartea vieții mele, voi negocia la sânge. Dacă nu aveam serviciu, era altceva, eu deja sunt obișnuită aici unde lucrez, de bani nu mă pot plânge. Sonia își va primi lecția, pentru toate umilințele la care m-a supus de-a lungul acestui an. Ai încredere-n mine,nimeni nu va mai profita de Olga ta. Marina a pupat-o pe frunte, apoi a plecat în camera ei. Olga a răsfoit până spre miezul nopții, niște reviste de specialitate, despre rezistența materialelor.
A mers ca în oricare dimineață la serviciu, Maria a plecat să măture scara vecină, urmând apoi să vină să o ajute cu apartamentele. Olga a început curățenia cu apartamentul Soniei. A scos cheia a intrat în apartament și a început ca de fiecare dată să șteargă praful din hol și baie. I s-apărut, că aude voci în sufragerie, a deschis ușa, pe canapea se afla un bărbat, iar cu spatele spre ușă era Sonia, care căuta ceva în bibliotecă.
-Intră Olga, glasul Soniei era blând, afectuos, îți prezint pe domnul Pupezescu Codruț patronul firmei unde lucrez. Domnul Pupezescu, după ce i-am explicat cum ai rezolvat tu problema, care ne chinuise pe noi două luni, a devenit brusc, interesat de tine.
-Doamnă, i-ați explicat domnului toată scena, sau doar faptul că ați găsit  rezolvarea la o problemă spinoasă.
-Nu, nu i-am explicat, pentru restul mă simt vinovată și îți cer scuze. M-am purtat ca și cum aș fi fost alfa și omega, iar între cele două litere nu mai era nimic, încă odată, iartă-mă!
-Fetelor, glasul patronului era blând, dar hotărât, vă rog, să mă ascultați. Am adus adus aici câteva probleme luate de la Facultate mi le-a dat un profesor universitar, ele sunt greșit rezolvate, ți le las trei zile, dacă după trei zile nu am rezultatul, discuțiile dintre noi nu vor mai fi reluate, dar dacă, le voi primi mai înainte de soroc. începem negocierile.
-Olga, te rog, să iei loc în fotoliu. Codruț dă-mi hârtiile, să le înmânez candidatei noastre. Odată cu testele Sonia a pus și o mică măsuță în fața Olgăi. Fata a luat primul test s-a uitat pe el, a intuit unde este greșeala, apoi l-a pus de o parte și a început să-l verifice pe cel de-al doilea, testele nu erau chiar cele mai grele, rezolvase multe în facultate în timpul seminariilor. Pupezescu privea cu neîncredere spre Olga, modul cum le punea deoparte după o scurtă evaluare, îl făcea, să creadă, că nu va ști, să descopere greșelile.
-Domnule Pupezescu, sper că domnul profesor va dat și rezolvarea testelor.
-Este adevărat, dar nu ți le pot arăta, până nu rezolvi tu.
-Bineînțeles, pentru dumneavoastră e important, să mă puteți, verifica. Testele acestea vi le rezolv în două ore plus, minus, câteva minute.
-Aici voi sta liniștit două ore. Aștept, cu nerăbdare să văd minunea. Profesorul m-a asigurat, că un inginer mediu ca pregătire nu le poate rezolva în mai puțin de trei zile, mi-a mai spus ceva, dar despre asta vorbim mai târziu.
-Olga, te rog, să mergi cu mine în birou, aici vei avea liniște, îți aduc o cafea și te las, să lucrezi.  După plecarea Soniei, Olga a început, să lucreze. A urmărit șirul de calcule, apoi a luat hârtia a scris problema neglijând celelalte calcule. Cu foaia de hărtie în față și subiectul scris pe ea , s-a revăzut în aula facultății ca studentă. După două ore și 17 minute, Olga a intrat în sufragerie cu rezolvarea corectă a problemelor.
-Poftiți sunt gata, am întârziat puțin, au fost mai grele, decât mă așteptam. Verificați-le!
-Nu le verific, domnul profesor și-a amintit de tine, mi-a spus că ai fost  cea mai bună studentă  pe care a avut-o. Tot domnia sa mi-a spus, că vei rezolva problemele în două ore. Postul este al tău, spune-mi care îți sunt pretențiile.
-Domnule Pupezescu...
-Codruț, te rog să-mi spui Codruț.
-Domnule Pupeze..., scuze, Codruț, vreau să am un salariu mai mare ca al Soniei cu un leu, doi, nu contează, dar să fie mai mare, a doua condiție să nu fie șefa mea. Sonia a rămas cu gura căscată, privind la Olga, cu câtă seninătate impunea condițiile angajării sale.
-Sunt de acord cu toate condițiile puse, de mâine vei avea mașină de serviciu, tu o conduci. Pupezescu s-a ridicat de pe scaun, a mers lângă Olga, i-a strîns mâna, a îmbrățișat-o, apoi către Sonia:
-Te rog, să ne faci o poză, să imortalizăm momentul. Sper, să avem o lungă colaborare. Vei lucra într-un departament separat de al Soniei, va fi unul de cercetare, tu vei fi șefa departamentului, vei avea  două asistente și cinci tineri ingineri în subordine, patru sunt bărbați și o femeie. De mâine să începi formele pentru angajare. Astea sunt hârtiile, te angajam și fără test, recomandările domnului profesor și patronul flutură o hârtie cu semnătura universitarului, erau suficiente, am vrut doar să mă conving de justețea laudelor, de aceea am insistat, să-mi dea aceste probleme pentru tine. Este posibil ,să se creeze o anumită animozitate între colegi, cel care a condus departamentul până astăzi, nu știe, că va fi înlocuit, îi voi comunica astăzi, când ajung la birou, îi voi lăsa salariul așa ca acum, doar mașina va trebui, să nu o mai folosească.
-Credeți că e bine cum procedați? Nu aș vrea ca din cauza mea, să sufere cineva.
-Nu fac acte de caritate, nu au fost în stare, să rezolve aceste probleme împreună cu Sonia, admit că ea este inginer IT, dar ceilalți sunt ingineri constructori. Cel mai bun, trebuie, să conducă, pentru a putea, verifica și îndruma pe ceilalți. În firma asta sunt banii mei, nu ai statului, sau ai voștri. Prin urmare eu decid ce este bine și ce nu este bine pentru buzunarul meu. O greșeală mă costă.
-Domnule, iartă-mă , Codruț, voi începe peste trei zile, de fapt azi e miercuri, luni mă prezint la serviciu, vreau să las lucrurile în ordine aici.
-Azi nu vreau să mai faci curățenie în apartament, până luni când va veni altă fată rămâne așa, tu îți vei primi bani inclusiv pentru ziua de vineri. Sonia încerca să fie mărinimoasă, dar, fără să-și dea seama, îi vorbea cu un ușor dispreț.
-Sonia, era prima dată când îi spunea pe nume, Sonia a tresărit, auzindu-se, strigată astfel, din acest moment contractul nostru a încetat, de astăzi începând, o vei plăti pe Maria. Ea se va ocupa de curățenia apartamentelor și a scărilor. Dacă nu mai aveți treabă cu mine, mă retrag .
-Olga, nu mă întrebi, ce salariu vei primi, Codruț credea, că emoționată pentru primirea postului, Olga uitase să întrebe esențialul, cât va câștiga.
Fata se întoarse din drumul spre ușă și privind în ochii Soniei spuse:
-Dacă e mai mare ca al ei, este bun. Nu-mi pasă cât e. Apoi făcu stânga împrejur și părăsi cu capul sus apartamentul.
Olga a căutat-o pe Maria, a găsit-o în apartamentul lui Augustin, i-a povestit tot, apoi a rugat-o să apeleze la Florica să o ajute la curățenie. Iar de mâine să lucreze tot cu ea, sau dacă are pe altcineva, e treaba ei cum se organizează.
-Voi fi eu angajată? Maria încă nu realiza, că va avea asigurare și toate celelalte drepturi.
-Da Maria, merg să o anunț pe Elena Truică de plecarea mea.
Lucrurile au mers așa cum credea Olga, deși la un moment dat i s-a părut că Elena, ar fi vrut, să aducă un om de-al ei, până la urmă a rămas hotărât, ca Maria să fie noua angajată și să-și ia ca ajutor pe cine crede că o poate ajuta. Seara a mers să-și plătească întreținerea pentru apartament și să mulțumească Emiliei Oprescu pentru ajutorul dat.
-Cine intră la mine-n birou! Ce faci iubire? Nu te-am văzut de un an de zile. Emilia era plăcut surprinsă de prezența femeii.
-Am fost prinsă cu munca. Acum am venit, să-ți mulțumesc, pentru ajutorul dat într-un moment de răscruce. Olga s-a apropiat de Emilia și a sărutat-o pe obraji. S-a lăsat strânsă la piept de madam Oprescu, apoi delicat s-a eliberat din strânsoare și fără grabă a plecat spre ușă.
-Nu mai stai? Fac două cafele și mai povestim.
-Nu Emilia, am treabă, de luni am un nou loc de muncă conform cu pregătirea mea și am multe lucruri de rezolvat.
A intrat în casă cu fața radioasă, în drum oprise și cumpărase pentru copii, dar și pentru mamă fructe și o tabletă de ciocolată fină.
Cum a văzut-o, Marina a început să-i pună întrebări.
-Te-au căutat ăia, ai vorbit cu ei, sau scorpia ți-a pus bețe-n roate?
-Nu mamă, nimic din toate astea, sunt angajată, de luni încep serviciul. Am să merg cu taxiul la muncă.
-De ce? Nu mergi cu mașina ta?
-Nu mamă, îmi dau ei mașină.
-Ce salariu îți dau, sper că nu ai acceptat minimul pe economie?
-Nu știu cât voi câștiga.-
-Cum, nu ai întrebat, cât vei câștiga?
-Mi-a fost suficient, să știu, că va fi mai mare decât al scorpiei.
-Așa de mult?
-De unde știi că e mult? Olga era uimită de cunoștințele mamei sale.
-E simplu, 1000 de lei îți dădea ție lunar, plus chiria, întreținerea, utilității, etc. La cum huzurea sigur îi mai rămânea mulți bani.
-Lasă, vom vedea noi.
Luni dimineață cu toate hîrtiile necesare angajării în mână s-a prezentat la biroul patronului Pupezescu Codruț. După ce și-a declinat numele, secretara imediat a anunțat patronul de sosirea sa.
-Să intre. Codruț Pupezescu era un bărbat bine la cei 45 de ani ai lui. Înalt, cu umeri largi, privirea mândră, ochii negrii inteligenți și neastîmpărați, cu un nas coroiat și buze subțiri care acopereau o dantură albă și sănătoasă, un început de burtă îi dădea un aer aristrocratic. Intră Olga, apoi către asistentă, cheamă te rog pe Eugen. Ia loc . După câteva minute în încăpere și-a făcut apariția cel chemat. La vederea lui Olga a părut că-și pierde echilibrul, a fost o amețeală de o fracțiune de secundă, apoi mândră cu o privire împietrită îl privea pe Eugen în ochi de parcă nu-l văzuse niciodată. Îl domina cu privirea, Eugen, după prima emoție, era gata, să spună, că se cunosc, dar când a văzut fața femeii nu a scos niciun sunet.
-Eugen ea este Olga noua noastră colegă, de acum așa cum deja te-am anunțat, ea va conduce departamentul de cercetare, te rog să-i acorzi tot sprijinul. De altfel va trebui, să colaborați și să vă supuneți ei, așa cum până acum ți s-au supus ție. Departamentul trebuie să vină cu idei, altfel nu-l voi mai putea finanța. Olga, să știi că Eugen, a fost un zbir, așa să fii și tu. Acum vă rog, să mergeți amândoi la locul vostru de muncă și să o prezinți oamenilor. Olga aici ai tematica, materialul bibliografic îl aveți în birou, ce vă mai trebuie găsiți la biblioteca Politehnicii. Spor la treabă!
Cei doi au ieșit din birou, Olga s-a lăsat condusă de Eugen la departamentul de cercetare, ajunși la ușă, Olga la tras de mână pe Eugen și i-a șuierat la ureche:
-Nu ne cunoaștem, dacă spui cuiva despre noi, te distrug, apoi cu zâmbet superior și amenințător a continuat, ai înțeles? Eugen a dat din cap afirmativ. Amândoi au intrat în birou zâmbitori. Eugen a trecut cu Olga prin dreptul fiecărui birou
-Ing. Zurlea George, ing. Cioflincă Marian, ing. Petre Petruș, ăsta e biroul meu Eugen Zambilă și frumoasa noastră Sorina Pletea. Toți au dat mâna cu noua lor șefă, doar Sorina a îmbrățișat-o și i-a șoptit la ureche:
-Sunt niște misogini, ai grijă cu ei.
-Iar aici, și Eugen deschise ușa unui birou din sticlă cu draperi de jur împrejur, este biroul tău, aceste două fete din anticameră Maria și Mariana sunt asistentele tale și gata să-ți îndeplinească orice ordin, Maria e absolventă de filologie, iar Mariana este inginer constructor. Dincoace este biroul tău.
-Maria adună-i pe toți în biroul meu. Olga a deschis ușa a intrat în birou, iar pe Eugen l-a lăsat în anticameră să intre cu restul personalului. S-a așezat confortabil în birou, prin trup i-au trecut săgeți, un flutere bezmetic alerga prin stomac, capul începuse să-i vâjâie ușor, mâna-i tremura pe pix, a strâns pixul în mână până ce l-a rupt, gata cu emoțiile, ce dacă a stat el pe scaun, acum sunt eu și nu am emoții. Corpul s-a destins, privirea i s-a limpezit, gândurile s-au adunat. Luați loc, nu am să vă țin un discurs pentru dădăceală, vă spun doar atât : veți avea sarcini precise pentru fiecare, cine nu își îndeplinește sarcinile, va avea salariul diminuat. Chestiunea e simplă, suntem plătiți dintr-un buzunar în care banii sunt fixi, dacă noi nu aducem prin munca noastră bani care să se întoarcă sub forma unui profit în acel buzunar, banii se vor termina, iar stăpânul buzunarului va da faliment, dar eu sunt aici să nu permit așa ceva. Vă gândiți, dacă vreunul dintre voi crede că nu va face față, să-mi spună acum, mergem la patron și discutăm. Aveți termen de gândire trei zile, din cea de a patra stăm altfel de vorbă și acum la treabă, până mâine la 12,00 vreau situația cu toate lucrările pe care le aveți, voi discuta cu fiecare în parte stadiul lucrărilor și care sunt carențele lor. Spor la treabă!

            Cap. VII

Patru zile mai târziu cei cinci subalterni, cu hârtiile în față în care se găseau situațiile la zi a lucrărilor, erau în biroul Olgăi. Toți aveau întipărită pe față îngrijorarea, nici unul nu se aștepta să primească laude din partea șefei. Singurul dezinvolt era Eugen, în fața lui nu se găsea nici o foaie de hârtie.

Olga, îmbrăcată  într-o rochie fără decolteau cu croială la baza gâtului, legată cu un cordon pe mijloc și mai lungă cu un lat de palmă de la genunchi , cu părul strâns coc în creștetul capului ,privea cu ochii neutrii foiala colegilor săi. Simțea tensiunea și teama lor, o bucura puterea, de mult voia răzbunarea, Sorina va fi o victimă colaterală, când, nu o va putea salva, dar era decisă, să o ajute, era o frondă împotriva masculilor, gata oricând să-și bată joc de femei.

-Cine începe? Glasul șefei era grav, hotărât și tiranic

-Eu, că nu am ce prezenta, fiind șef, am coordonat lucrările celorlalți.

-Imediat văd, ce ai coordonat. George, spune-mi doar, dacă ai avut un termen de predare a lucrări și dacă ești în grafic, acest lucru e valabil pentru toți.

-Da, am avut, termenul e depășit cu 6 luni de zile.

-Lucrarea mai este de actualitate?

-Da, beneficiarul ne presează zilnic.

-Spuneți-mi, dacă vreunul dintre voi  este cu lucrarea în grafic. Liniște totală. Olga a privit amenițător asupra tuturor. De azi aveți la dispoziție treizeci de zile să terminați.Cine nu este gata, în a treizeci și una zi își depune demisia, sau va fi demis. Mâine veți primi câte o circulară internă cu o primă sancțiune, în care vi se reamintește aceste condiții. Prin această circulară patronul se pune la adăpost de eventualele contestații. Sper să nu ajungem aici, dar e bine să știți. Propuneri, cine poate face anumite sugestii? Eugen, te vei ocupa de trei oameni, eu mă voi ocupa de Sorina și de Petruș, în plus vă voi sta la toți la dispoziție pentru eventuale discuții pe teme. Eugen a înlemnit când Olga, a anunțat, că va lucra cu ing. Petre Petruș. Acesta era un tânăr de treizeci de ani, șaten,  păr castaniu,pieptănat cu cărare într-o parte, ochii căprui, sprâncene îngrijite, pensate discret și frumos arcuite, nas drept, buze senzuale, bărbie semi rotundă, cu trup frumos lucrat în cele patru ore pe care le petrece săptămânal la sală. Acum plecați, vă rog, să vă dați tot interesul, patronul nu câștigă nimic, din demiterea voastră, preferă să rămâneți, să dea prime, iar voi să vă faceți treaba. Sorina, te rog, să rămâi. Restul discutăm oricând aveți nevoie, nu contează ziua , sau ora. Pe rând cu capul în pământ au părăsit încăperea, doar Eugen plin de el, sfida pe toată lumea. De fiecare dată când îl vedea plecând, Olga avea impresia că Eugen, ia o bucățică din inima ei.

-Sorina, crezi, că e grea tema, pe care o ai? Fata cu ochii umezii ca unui miel când simte cuțitul măcelarului, a privit-o -n ochi pe Olga:

-Nu știu, îmi este teamă, nu am lucrat nimic până acum, de fapt nici unul nu a progresat. Ce mă fac doamnă? Sunt gravidă, nu vreau, să rămân fără serviciu, cel care m-a lăsat gravidă, nu vrea, să mai știe de mine. Va trebui să mă judec pentru pensie alimentară, paternitate, umilință. Dacă am serviciu, îl las în plata Domnului. Fața fetei s-a luminat, sunt sigur că pot, oare mă puteți, ajuta? Nici Eugen, obrajii fetei s-au înroșit când a pronunțat numele lui, Olga nu a scăpat amănuntul, în multele ore petrecute după program, nu a găsit vreo idee, deși eu am avut câteva, chiar mi se păreau geniale, dar el le-a respins pe  toate.

.-Te rog, să mergi la birou, să faci o schiță, în care să-mi prezinți ideile tale. Vreau să facem lucrarea în două săptămâni. Spune-mi te rog, Petruș ce fel de om este?

-Un băiat liniștit, poate prea liniștit și prea inteligent. De câteva ori a prezentat ideile șefului, cel care a fost, obrajii Sorinei s-au îmbujorat din nou , Olga s-a făcut că nu observă, acesta nu le-a luat în seamă. Cred că este ceva în neregulă cu comportamentul lui Eugen. Vreau să-ți mai spun ceva, gașca lui Eugen din călugăriță nu te scoate.

-De ce? Olga era curioasă să afle părerea celorlalți despre ea.

-Spun că mergi cu bluzele încheiate până la gât, iar fustele depășesc lungimea cu mult peste genunchi, te suspectează că ai avea picioare urâte.

-Când îi mai auzi vorbind așa, să le spui că pe mine mă interesează serviciul și nu fac paradă. Deasemenea transmite-le, să nu uite că peste 14 zile lucrătoare avem prima evaluare, aceasta va conta în eventualitatea nerezolvării sarcinilor trasate la rezilierea contractului de muncă. Deasemeni spune-le că astăzi merg la facultate pentru a discuta cu viitorii absolvenți despre oportunitățile de aici. În concluzie pe toți trebuie să-i frigă scaunul.

-Doamnă, patronul vă roagă să mergeți în biroul domniei sale.

-Mulțumesc Maria, de acum, vă rog pe amândouă, să-mi spuneți Olga.

-Am înțeles doamnă!

Olga și-a luat de pe birou mapa cu situația pentru patron, aici avea un dosar, pe care îl completa zilnic, pentru ca la orice oră să poată ști ,situația în care se găsea. Imediat ce a intrat în biroul asistentelor una dintre ele, erau trei, s-a ridicat și a anunțat șeful de venirea Olgăi.

-Te rog, de acum să nu mă mai anunți, Olga poate intra în biroul meu, oricând și indiferent cu cine sunt.

-Ai aici situația la zi, cu sarcinile trasate precis pentru fiecare inginer în parte. Vreau ca peste 20 de zile să avem tehnologia elaborată pentru caroseria noii mașini, tabla va fi subțire, în schimb va fi foarte rezistentă la lovituri și se va ambutisa foarte bine. Sunt hotărâtă să dau afară toate jigodiile, au mâncat luni de zile pâinea degeaba.

-Olga, te susțin, în tot ce faci, ai grijă doar la Eugen, e susținut asiduu de Sonia. Trebuie, să avem probe bune, solide, în mână, când îl vom da afară. Codruț Pupezescu privea cu nesaț la Olga, mirosul de iasomie, pe care îl răspândea femeia, îl incita. Simțea că venirea Olgăi în societate lui, va aduce un nou suflu, îi plăcea implicarea și determinarea ei. Totodată îi plăcea felul ei de a fi direct, hotărât și stăpână întodeauna pe situație.

Mai erau cinci zile până când trebuiau terminate lucrările. Olga a apăsat pe buton, imediat Maria cu agenda în mână a băgat capul pe ușă:

-Te rog să-l chemi pe Eugen Zambilă, să aducă situația lucrărilor, să vină imediat, iar tu să-mi faci legătura cu beneficiarul.Hai repejor Maria. Cinci minute mai târziu, Eugen, mândru și plin de el, ca unul care deținea un mare secret despre șefa lui, a intrat în birou.S-a trântit în fotoliul din fața biroului iar picioarele le-a întins pe birou, unul peste altul. După o lungă tăcere Eugen, plictisit, a interpelat pe Olga:

-Am treabă de ce m-ai chemat,îți era dor de mine? Sunt aici pentru tine-n orice moment. Olga a ridicat ochii, din hârtiile pe care le adusese Eugen, apoi s-a uitat la el plictisită. S-a ridicat de pe scaun a ocolit biroul și s-a oprit în dreptul lui:

-Te rog să-ți iei picioarele de pe biroul meu, iar în fața unei doamne să ai o poziție cuviincioasă.

-Dacă am limbariță, e posibil, ca o anumită doamnă să sufere.

-Mă ameninți, atât de josnic poți fi? Ești un gunoi! Nu ați lucrat nimic, mai sunt cinci zile, ce se întâmplă?

-Nu sunt buni de nimic, eu am vrut, să-i dau de mult afară,mi-a fost milă de ei.

-De ce nu mi-ai spus până acum, că nu ați avansat cu lucrarea?

-Știi ceva, le-am spus băieților, că te am la degetul mic și nu vei sufla un cuvânt despre noi, vei munci singură și vei rezolva. Tu vei duce lucrarea la capăt, eu și băieții mei, pe care i-am pus în tema cu mica noastră aventură, vom privi. Ne vom uita, cum vă veți chinui, să terminați tot.

-La un moment dat mi-ai spus că vrei să vorbim, că ți-aș fi dragă, acum ce s-a întâmplat?

-Ai dat buzna peste mine, m-ai umilit în fața colegilor, eu eram Dumnezeul lor, tu m-ai coborât de pe soclul meu, m-ai distrus, stai liniștită, ți-a venit rândul.

-Bine, ești liber, Olga a deschis ușa biroului și l-a poftit afară. Eugen a părăsit încăperea plin de el și cu dorință de răzbunare.

-Maria, mergi și cheamă inginerii din grupa lui Zambilă, să vină imediat aici, ai înțeles? Imediat!

Puțin mai tîrziu inginerii Zurlea și Cioflină au intrat în biroul șefei. I-a privit cu un ochi aspru, apoi i-a poftit, să ia loc:

-Domnilor peste cinci zile este sorocul lucrării, voi nu ați lucrat nimic, de ce?

-Am avut câteva idei, chiar bune zic eu, dar Eugen nu le-a luat în seamă, a zis că, să nu ne batem capul : ”Olga îmi va mânca din palmă, știu multe despre ea”.

-Voi v-ați culcat pe urechea aia. Măi băieți v-am spus din prima zi lucrăm într-o societate privată, patronul ne plătește, să-i aducem profit, altfel nu are de unde plăti, toate cheltuielile pe care le are. Văd că nu am fost înțeleasă, peste cinci zile cine nu a lucrat zboară, e clar?

-Da, dar atunci Eugen va vorbi.

-Ce să spună? Ce secrete mari deține, tu le știi?

-Da, ne-a povestit, cum ai picat, ca o găină care-și dorea cocoș.

-Nu întodeauna-n viață drumurile sunt netede, mai sunt și denivelări, e posibil să te împiedici de o asemenea denivelare. Nu îmi este teamă de el. Până plecați, îmi aduceți ideile voastre așternute pe hârtie, bibliografie, tot ce găsiți, ne întâlnim aici la ora trei. Sunteți liberi, faceți cum vă spun și veți avea serviciu,luați-vă după Eugen și veți pierde. Apropo, cum m-ați botezat? Călugărița?

-Da, a fost o glumă, pentru că umbli, cu bluzele  încheiate sub gât și fustele tăiate mai jos de genunchi, inginerul Marian Cioflină s-a înroșit tot și a pus capul jos.

-Bine băieți, ne întâlnim la ora trei, așa vă veți salva, dacă vreți. Cei doi ingineri au părăsit încăperea contrariați, Marian i-a zis lui George:

-Mă ar fi bine, să facem cum zice Olga, altfel rămânem fără serviciu, unde mama naibii ne mai angajăm  pe un salariu atât de bun?

-Ai dreptate Mariane, dă-l naibii pe Eugen, Olga e stăpână pe ea. Hai să tragem tare și la trei să mergem cu o situație frumoasă, susțin ideile tale, să facem o simulare, apoi mergem la ea.

Timpul a trecut, iar termenul de predare a lucrărilor se împlinise, Olga venise de dimineață la serviciu, birourile erau goale, s-a așezat în fotoliul din fața biroului picior peste picior, de așa natură ca atunci când cineva intra în încăpere, primul lucru care îi sărea în ochi, era frumoasa pulpă dezgolită a piciorului , bluza avea un decolteu adânc, generos, o parte a sânilor rotunzi și tari erau la vedere, cealaltă parte se putea ghici ușor prin bluza transparentă. Nu era macheată, doar buzele roșii de la mama natură aveau puțin ruj de calitate. Când a plecat de acasă mama ei a întrebat-o:

-Olga de ce te-ai îmbrăcat așa? Nu este, prea provocator?

-Ba da mamă, oamenii de la birou m-au poreclit Călugărița, am să le demonstrez, că nu sunt o călugăriță, că o femeie deșteaptă se poate îmbrăca cum vrea, deșteptăciunea stă în cap și nu în lungimea rochii sau adâncimea decolteului. O bătaie discretă în ușă și un glas plăcut :

-Vă fac o cafea?

-Da Mariana, una mare și amară. Urmărește când vin băieții în birou să vină urgent la mine. Maria să meargă la Patron să-l întrebe dacă vrea să participe, acceași întrebare să o pună și Soniei.

Pupezescu cum a intrat în birou, a rămas înlemnit de frumusețea expusă în fața lui. Olga era adâncită în citirea unor hârtii, nu l-a auzit, când a intrat, Codruț a luat loc în capul mesei de ședință și a început să răsfoiască niște hârtii dintr-o mapă. Apoi rând pe rând cei care trebuiau examinați ,au intrat în birou, bărbații rămâneau blocați la vederea Olgăi, a tresărit până și inimile Sorinei și Soniei. În tot acest timp Olga nu și-a schimbat poziția picioarelor, lăsându-le expuse în toată splendoarea lor și nu a ridicat capul dintre hârtii. Adevărul era, că nu citea nimic, a vrut doar, să le arate ceea ce își doreau de mult, să vadă, apoi să le demonstreze, că nu are nimic  în comun, hainele cu sarcinile de serviciu și relațiile  de subordonare.

-Gata, suntem toți? Bine. Domnule Pupezescu așa cum  am promis în momentul angajării, azi e termenul de predare a lucrării. Putem preda beneficiarului, cea mai mare parte din lucrare, poate începe construcția și testele la caroseria mașinii cu capotă cu tot, urmând ca în termen de zece zile, să predăm și calculele pentru noile jante. Trebuie să evidențiez în mod deosebit pe Sorina și Petruș, care au făcut eforturi uriașe, dar și pe George și Marian care în ultimele cinci zile au lucrat cât în douăzeci de zile, au promis că în cel mult zece zile de aici înainte sunt gata. Un caz special este inginerul Zambilă Eugen, nu cunosc motivele, pentru care nu a vrut, să lucreze.

-Eugen ce s-a întâmplat, de ce nu ai lucrat? Pe ce naiba să te plătesc acum?

-Lasă șefu că mă plătește Olga din salariul ei, doar nu mă lasă tocmai pe mine, să mor de foame. Privirea lui Eugen trufașă și disprețuitoare a căzut ca un bolovan asupra femeii.

Cu un zâmbet enigmatic în colțul buzelor Olga a primit cuvintele și privirea bărbatului. S-a aplecat spre masă, adunând privirile tuturor bărbaților în decolteul ei. Poftele carnale au făcut mințile bărbaților să fiarbă, în încăpere mirosea puternic a testoteron, toți o doreau, fiecare o voia pentru el. Sonia privea scena cu dispreț, iar Sorina cu admirație. Fără să schimbe poziția corpului Olga a început să vorbească:

-Într-o dimineață am plecat la piață, seara fusesem bătută crunt de un soț violent și bețiv, eram vulnerabilă, îmi doream un umăr de bărbat pe care să plâng, un braț care să mă cuprindă, să mă mângâie, să simt că încă sunt femeie și nu un sac de box pentru un nemernic ce se numea tatăl copiilor mei, voiam să pot plânge , să plâng mult, să-mi plâng tot amarul aniilor petrecuți lângă o brută, am întâlnit atunci un bărbat, am fost cu el, mi-am descătușat sufletul și trupul prea încorsetate până atunci, a fost o lecție, am învățat-o. Din păcate timpul a dovedit că și acest bărbat este la fel de josnic ca acela pe care l-am avut de soț. Olga s-a îndreptat, s-a rezemat de scaun, apoi a continuat. Marian și George în zece zile vreau lucrarea, puteți lucra și cu Sorina și Petruș, pentru orice nelămurire veniți la mine oricând. Eugen Zambilă de acum ești la dispoziția patronului, în locul tău am testat un absolvent din acest an, e o capacitate. Pentru întârzierea lucrărilor Marian și George vor fi sancționați cu avertisment.

După cum vedeți nu sunt o călugăriță, dar nu stau să-mi etalez picioarele și sânii la serviciu, de mâine voi veni cu vechile haine.

-Pe Eugen îl iau în departamentul meu, Sonia o privea pe Olga cu superioritate, aștepta ca aceasta să-i reproșeze ceva. Olga cu zâmbetul ei fermecător a spus doar atât:

-Mulțumesc Sonia, m-ai scăpat de o povară.

Rămasă singură, după terminarea ședinței, Olga a înțeles, că a câștigat o primă luptă cu Eugen. Bărbații erau la picioarele ei, asta voia? Nu , ar fi vrut ca Eugen, să fie, cel care o admiră, care o dorește, care o vrea, care nu poate trăi, fără să simtă mirosul ei de femeie tânără și îndrăgostită. Câștigase în fața lui, îl dezarmase, savura victoria, știindu-l de acum ca pe un om de nimic. Îngenunchiase bărbatul mândru și plin de el, bărbatul fatal căruia femeile trebuie să i se închine, nu știe să piardă, e prins în propria haină a îngâmfării, a propriei străluciri.
Eugen a plecat de la ședință cu un gust amar, simțise în plin lovitura Olgăi, nu se așteptase să se împotrivească, credea că o are la degetul mic. O iubea pe Olga, dar nu putea suferi faptul că tocmai ea a fost aceea care l-a înlocuit în funcția de șef de departament. Orgoliul lui de mascul Alfa, era egal cu iubirea pentru ea și totuși, orgoliul a câștigat, nu a putut trece peste faptul că, i-a impus condiții, că nu l-a chemat în particular, să-i ceară sfaturi, să-l implore, să o ajute. I-a demonstrat, că nu depinde de nimeni, că s-a eliberat de dependendența de un mascul, că ea poate și este stăpână pe ea,victoria ei îl făcea să spumege. Îl umilise, îl rănise în vanitatea lui, credea despre el, că este infailibil, că nu poate fi ,pus la zid  de nimeni. Olga reușise să-l răstoarne, o ura pentru asta, o dorea și mai mult, să fie numai a lui, era ura amestecată cu iubire, era o luptă puternică, simțeau că amândouă sunt la fel de puternice. Se anulau în lupta lor, nu câștiga iubirea, dar nu învingea nici ura, el se simțea lovit de ură și rănit de iubire. Loviturile erau la fel de puternice din ambele părți. Ar fi vrut să meargă la Olga și să-i arunce-n față cât de mult o urăște, nu putea face asta, fără să-i spună și cât de mult o iubește. Hotărârea lui a fost, să aștepte un moment, când va fi vulnerabilă, pentru a o putea lovi. Apoi tot el să fie cel care o ajută, doar așa se va considera, răzbunat de umilința la care a fost supus. Nu se așteptase ca Olga să se îmbrace sexy, apoi să spună în fața tuturor, aventura trăită cu el, fără a-l nominaliza, dar etichetându-l ca pe ultimul om. A fost un gest de mare curaj, a fost o provocare la care i-a supus pe toți, ceva în genul : ”nu mă bârfiți, sunt stăpână pe mine, sunt cea mai deșteaptă, iar îmbrăcămintea nu contează. Vă pot conduce și îmbrăcată ca o călugăriță și îmbrăcată sexy, dar și goală dacă e cazul, ce fac în pat, e treaba mea, ce este la serviciu, e treaba voastră, să vă realizați sarcinile, altfel vă zbor, indiferent cum sunt îmbrăcată”.
-Eugen, unde te gândești? Sonia îl privea de câteva minute, intrase în birou, se așezase în fotoliul din dreapta biroului, fără ca el să o simtă.
-Nicăieri și pretutindeni. Eugen era prins cu totul de gândurile lui, era cufundat în propriul eu, în propriul suflet odată rănit, dar niciodată vindecat de umilința iubirii, prima iubire, iubirea de acum, mult mai puternică ca prima, mult mai zbuciumată, mai teribilă prin metamorfozele prin care a trecut, îl făcea să sufere, să se simtă umilit, înjosit în fața colectivului, a foștilor subalterni, ai patronului. Dintr-o dată nu mai era Eugen Zambilă, era un ins adus la statutul de perdant, de om pus la dispoziția patronului, de  inginerul de care nu mai era nevoie, O, cât o ura , ar fi vrut, să o distrugă, să facă mii de bucățele din ea, să fie la fel de sfărâmată, cum este  sufletul lui acum din cauza umilirii și disprețului la care l-a supus. Când răzbunarea lui ar fi totală, când se va bucura de toate suferințele ei, să ia cu toată dragostea, cu toată iubirea din care ura a plecat, fiecare bucățică din trupul ei sfărâmat, cu iubire să le pună la loc , să o reconstruiască, așa cum Dumnezeu făcuse  pe Eva din coasta lui Adam, el să o reconstruiască din iubirea lui. Noua Olga să-i fie devotată și supusă, iubitoare și datoare. Să dispară răutatea din ea, vanitatea și personalitatea. Să fie o simplă păpușă, una care să-l iubească doar pe el, fără să ceară nimic în schimb, el pentru ea să fie acel mascul Alfa, de care ea să depindă ombilical.
-Eugen, trebuie să vorbim.Sonia nu suporta, să-l vadă, pierdut în gânduri. Te-a distrus Olga, așa-i? Nu te așteptai să reacționeze, ai crezut că o poți șantaja și conduce din spatele ei. Te-ai înșelat, este foarte puternică, va fi greu de doborât. Îmi pare rău că am adus-o în societate, sunt sigură că Pupezescu o va consulta pe ea de acum încolo, eu voi fi trecută pe linie moartă, nu voi mai fi consiliera lui de taină, nu voi mai fi omul, care face și desface totul în unitatea noastră. De acum Olga va fi cea care dictează totul, ea va sancționa, va promova și va gratifica salariații, patronul nu se va opune, deja are încredere în ea. Eugen, vreau să ne unim forțele, pentru a ne putea apăra de viclenia parvenitei. Ești de acord?
-Da, sunt. Eugen a întins mâna Soniei pentru a pecetlui înțelegerea. Femeia i-a prins mâna și a reținut-o mai mult decât  trebuia. Bărbatul a privit-o în ochi, apoi a dus fără grabă, mâna la gură și a depus un sărut apăsat.
 Femeia a lăsat capul pe spate, așteptând ca buzele lui Eugen să o sărute pe gura. Îl plăcea, dar gândul ei era la patron, Pupezescu era dragostea ei, prima iubire, omul care o făcuse femeie, până acum el  fusese o păpușă în mâna ei, știuse că departamentul de proiectare-cercetare al lui Zambilă nu merge, dar îl făcuse pe Codruț să plătească. De fiecare dată când patronul întreba de  proiect, Sonia îl liniștea, mai sunt niște calcule de rezistență, nu reușim, dar nu va mai dura mult și le vom rezolva. Apariția Olgăi a fost salvatoare, Sonia a văzut cum proiectul va putea prinde viață. Calculul  a fost simplu, Olga este femeie de serviciu, când îi va arăta un post de inginer, îi va săruta mâinile. Doar că purtarea Olgăi a fost una de mare curaj, cu multă personalitate și care a reușit să-și impună condițiile, iar prima condiție a fost să o umilească pe ea. Patronul, electrizat de comportamentul demn al fetei, fără să cerșească nimic, impunând condițiile, chiar cu riscul de a fi rămas pe mai departe femeie de serviciu, i-a satisfăcut toate cererile, chiar și pe aceea de a îi da un salariu mai mare decât al Soniei.
În încăperea unde lucra patronul Pupezescu Codruț, era o masă lungă cu scaune pe ambele părți, în capătul dinspre geam al mesei se afla impunătorul și modernul birou al șefului, așezat perpendicular pe masă, formând cu aceasta un T-eu. Cu piciorele pe birou și mâinile la ceafă, răsturnat cu scaunul pe spate, Pupezescu se gândea la Olga. Îl fascinase la această femeie de o frumusețe rară, inteligența, modul de organizare, determinarea și buna pregătire profesională. Simțea că făcuse cea mai bună achiziție, Olga îl uimea. O va face consiliera lui de taină, ea îl va ajuta, să pună societatea pe picioare.
Chiar mâine va avea o discuție cu Sonia, o va înștiința că, trebuie, să se ocupe mai mult cu departamentul ei, a rămas în urmă cu multe proiecte, iar cele pe care le-a realizat, au întârzieri foarte mari și din această cauză beneficiarii de multe ori refuză produsele, pe motiv că sunt perimate. Am să o rog pe Olga să facă o evaluare a activității departamentului de IT, dar pentru aceasta va trebui, să o numesc Director, pentru a avea autoritate. Sonia va face crize, îi va reproșa, că ea a cerut acest post de mult, de când a rămas liber, prin plecarea lui Ghiduș în politică. Sunt banii lui, nu se va lăsa prostit, nu o va izgoni din pat, încă. Departamentul de cercetare va fi condus de unul din inginerii pe care ea îl va desemna. De mâine se va ocupa de aceste modificări. Olga va dori? Cât de mare e ambiția ei? Ce va face cu Eugen, el nu-l va da afară, dar ea îi va cere acest lucru, dacă nu se împlică mai mult în muncă și va rămâne la fel de superficial. Am să-i spun, să-l aducă pe Eugen din nou la conducerea Departamentului, va fi de acord?
A plecat în acea zi de la serviciu mai devreme, avea în gură un gust dulce amar. Se simțea bine , reușise ce își propusese, pentru prima dată departamenul de cercetare a produs un proiect, societatea a încasat bani, era bucuroasă, reușise, să revigoreze niște oameni aflați în amorțire. În fond niște oameni minunați, inteligenți și pricepuți, dar nefolosiți. Eugen a fost depășit de atribuții, la un moment dat nu a știut să calculeze ceva, nu a acceptat sfaturi din orgoliu și din teamă. Teama de a coborî de pe soclul, pe care singur se urcase. Aducerea lui Eugen cu picioarele pe pământ, a însemnat umilirea, distrugerea orgoliului cimentat în capul lui, de acolo de sus îi privea pe toți cu ochi de stăpân, de autocrat, de despot stăpânitor, odată ajuns jos, trebuie, că a realizat cât de mic este, mai ales când, Olga l-a tras de urechi. Pe undeva îi era teamă de Zambilă, își dădea seama, că nu va sta cu mâinile încrucișate, va lupta împotriva ei, chiar dacă o iubește, orgoliul rănit de mascul infailibil, îl va face să se răzbune. Nu va lua nici o măsură de apărare, își va face treaba și atât.
Tot gândindu-se și analizând situația, în care se găsea, a ajuns în dreptul blocurilor, unde lucrase mai mult de un an de zile. Aproape din instinct a parcat mașina, apoi a intrat în blocul, în care locuiau Sonia și ceilalți doi locatari cărora le făcuse curățenie în apartament. Maria tocmai ieșea din apartamentul Soniei, Olga fără să o vadă, după zgomotul ușilor știa unde este.
-Verișoară!
-Vin imediat draga mea, stai să las mopul, mă schimb imediat și cobor.
-Sărut mâinile! Ați mai trecut pe la noi? În spatele ei inginerul Zincă Augustin era mai mult decât bucuros de întâlnire.
-Bună ziua domnule inginer, ce mai faceți? Olga a privit atentă bărbatul din fața sa, era mult mai proaspăt, arăta sănătos, dispăruse urmele consumului de alcool. Era un bărbat plăcut și stilat.
-Nu vreți să bem o cafea? Augustin aproape o ruga pe Olga. Fata la privit cu drag, apoi a zis:
-Cu toată plăcerea, o aștept pe Maria.
-A, pe verișoara dumneavoastră, cumsecade femeie, vrednică și cu bun simț. Bine, eu intru să pun ibricul iar când coboară doamna Maria, veniți împreună, da?
-Da, a uite că vine și ea. Verișoară, ne-a invitat domnul inginer, să bem o cafea împreună.
-Cu plăcere, domnul Augustin este un om minunat de când nu mai..., iertați-mă, m-a luat gura pe dinainte. Maria s-a fâstâcit, mai ales că și Olga ațintise o privire mustrătoare asupra ei.
-Stați liniștită, am fost un alcoolic Cred că problema e rezolvată definitiv. Așa m-au asigurat și doctorii când am fost la control.
-Pe mine vă rog, să mă iertați, tocmai mi-am amintit, că am ceva urgent de rezolvat.
-Te duc eu cu mașina.
-Nu, nu are rost, am treabă în cealaltă parte a orașului, nu este în drumul nostru. Olga a înțeles, că Maria vrea, să o lase singură cu inginerul.
După plecarea verișoarei, inginerul se simțea stingherit, era pentru prima dată, după mulți ani, când se afla în cameră cu o femeie, doar ei doi. Augustin a privit pe furiș la femeia care îl adusese pe linia de plutire, femeia care, într-un moment crucial al vieții lui, s-a aflat acolo și la sprijinit, cum nu mai făcuse nimeni altcineva.
-Nu v-am mulțumit niciodată pentru ajutorul dat, dacă nu erați dumneavoastră atunci, poate clacam, sau nu reușeam, să rezolv problema alcoolismului. Acum, datorită contribuției clare și fără echivoc pe care ați avut-o, mă pot numi alt om. M-am bucurat tare mult, când am auzit, că ați plecat pe funcție mare și bine remunerată. Deși se vedea clasa, nu am bănuit că ați fi o absolventă de facultate cu magna cum laude. Un om ca dumneavoastră a acceptat, să lucreze ca femeie de serviciu?
-Da, de ce nu? Am copii de crescut, facturi de plătit, trebuie să trăiesc, divorțul nu înseamnă sfârșitul, doar sfârșitul unei etape de viață, începe alta, trebuie, să fim, pregătiți pentru orice.
-Vă admir, eu după divorț, deși nu aveam copii, m-am prăbușit, am alunecat în butoiul lui Dionisios. Noroc cu dumneavoastră că m-ați extras de acolo. Vreți să ne tutuim?
-Da, sunt de acord. Augustin, ce pregătire ai?
-Sunt inginer constructor, lucrez într-o societate destul de bună, de renume, iar banii sunt frumoși. Sunt apreciat, în ciuda problemelor pe care le-am avut. Acum cu atât mai mult sunt apreciat, mă aștept la o promovare. Olga, nu ți-am spus niciodată, cât de mult te apreciez, cât îmi ești de dragă.
-Mă onorează ce-mi spui, dar nu ar trebui, nu pot iubi, nu acum, poate niciodată, nu știu, sunt complicate ițele. Nu mă înțeleg nici eu, iubesc, cred că sunt iubită, dar speranțe mari nu dau acestei iubiri. Te rog, nu te supăra, tu ai putea fi omul, pe care l-aș iubi necondiționat. Dar acum nu-ți pot spune nimic mai mult și nici da speranțe.
-Olga lasă-mă, să te iubesc! Augustin prinsese mâinile fetei și o privea în ochi, Olga i-a susținut privirea, apoi cu duioșie și-a tras mâinile dintre ale lui și cu ele i-a cuprins obrajii
-Om bun, am sufletul prins într-un carusel, nu promit nimic, pot spune doar, că regret respingerea iubirii tale. Nu știu ce va fi mâine, nu pot promite. Olga privea pe Augustin, cum primise toate vorbele ei, cu o tristețe greu înăbușită. Regreta că îl iubea pe Eugen, dar nu putea face nimic împotriva iubirii, doar ce se gândea la el și fluturii zburau haotic prin stomac. Asta era soarta ei, să iubească bărbatul, cu care era într-o luptă fățișă. Va câștiga lupta dintre orgolii, sau lupta inimilor? Greu de prevăzut .
A doua zi îmbrăcată în hainele de ”călugăriță”, a intrat în birou ,renunțase la bluza sexy cu decolteul mult prea generos și fusta scurtă, care arăta, mai mult decât trebuia din pulpele superbe ale picioarelor drepte cu pielea catifelată precum petala trandafirului. Hainele îi scoteau în evidență părțile frumoase, dar  îi dădeau o anumită notă de vulgaritate, de altfel, se îmbrăcase provocator, tocmai pentru a le demonstra tuturor că nu hainele o defineau, ci ea, prin felul ei de a fi, spunea cine este. Cum a văzut-o, asistenta s-a grăbit, să o informeze, că este convocată de urgență în biroul patronului.
-Bine ai venit Olga, te rog să iei loc , cu mâna i-a indicat o mică măsuță, așezată  într-un colț retras al biroului, în jurul ei se găseau trei fotolii joase, unul dintre ele era ocupat de Sonia. Au luat loc, secretara adusese cafele aburinde, fetele se priveau, cu o reală dușmănie mascată de zâmbetele înghețate în colțul gurii. Nici Sonia, care dormise cu Codruț în acea noapte, nu știa despre ce e vorba. Chiar a fost surprinsă, să o vadă pe Olga intrând în birou, crezuse că va bea cafeaua împreună cu patronul, așa cum făceau de câțiva ani.
-Doamnelor, patronul avea vocea calmă, era stăpân pe el, după cum știți, societatea a început să meargă bine, trebuie să recunosc meritul întregului colectiv, dar fără inițiativa și buna organizare făcută de Olga, nu am fi ajuns aici. M-am gândit mult, apoi am luat următoarea decizie : Olga, din acest moment, ești directorul general al societății. Toți ți se vor supune ție. Drepturile tale sunt nelimitate, vei lua toate măsurile pe care le consideri necesare bineînțeles în limita legii. Aștept să vii cu un program de organizare-reorganizare. Lunar îmi vei prezenta situația pe compartimente. Primul departament pe care vreau să-l reorganizezi, este cel de IT, oricare dintre șefi de compartiment ți s-ar opune, aici Codruț  a aruncat o privire fugară spre Sonia, îl sancționezi. Vreau disciplină, muncă, rentabilitate, iar eu nu voi fi zgârcit cu banii. Deocamdată nu-ți măresc salariul, aștept primele rezultate, apoi discutăm. Primești?
-Mulțumesc Codruț, sunt onorată de încrederea ta, mă voi strădui, să nu te dezamăgesc.
-Cum poți să dai postul pe care mi-l oferiseși mie, unei fătuci abia venită în firmă direct de la mătură? Sonia era roșie ca focul, o privea cu ură și dispreț pe Olga, nu înțelegea de ce Codruț, iubitul ei, omul, din patul căruia tocmai plecase în urmă cu 2 ore, se comporta așa de aspru. Lacrimi de furie brăzdau fața femeii, fardul se scurgea pe obraz, lăsând în urmă o dâră de vopsea albastră cu ușoare urme negre.
-Nu ți-am promis niciodată acest post, tu l-ai solicitat, eu nu am fost de acord. Gata, nu las loc la discuții, nu uitați că aici sunt numai banii mei, sunt unicul acționar. Sonia, te rog să te pui la dispoziția Olgăi și să o susții în tot ce va face. Chiar de astăzi va veni în compartimentul tău și îți va face un program, cu sarcini precise pe toate comenziile pe care le ai și cu date de livrare ce vor trebui respectate dumnezeiește. Nu faceți așa, sunt nevoit să închid firma, pentru că nu mai am posibilitatea, de a o ține pe linia de plutire, aproape toate liniile de creditare îmi sunt închise. Sonia, ce faci cu Zambilă, ? Îl oprești la tine?
-Nu Codruț, Zambilă trebuie să revină în departamentul de cercetare, asta e pregătirea lui. Nu are, ce face la Sonia, nu e IT-ist.
-Olga, vrei să-l repui șef al compartimentului?
-Nici vorbă, șef îl voi numi pe Petre Petruș, e isteț și determinat, bun organizator, nu e leneș și nici nu are gărgăuni în cap. Pe Eugen, începând de astăzi, îl mut înapoi la cercetare. Te rog, Sonia să-i explici, hotărârile care au fost luate aici. Ți-aș rămâne îndatorată, dacă ai merge chiar acum, să-i spui, să mă aștepte la ușa biroului. Nu voi întârzia mult , voi veni în compartimentul tău, pentru ca împreună să  găsim modalitatea, de a urni din loc încremenirea voastră. Sonia nu mai înțelegea nimic, a căutat ajutor la patron , Pupezescu a privit-o neutru, iar din cap i-a făcut semn să plece, pentru a îndeplini ordinul. După plecarea Soniei, patronul s-a apropiat de Olga, a prins-o de mână și s-a uitat în ochii ei.
-Îmi ești dragă Olga, îmi ești tare dragă.
-Mulțumesc Codruț, prefer să-ți fiu dragă, pentru ce voi face pentru companie, și tu ești un bărbat frumos, dar hai să rămânem, așa cum suntem acum. Altfel riscăm să compromitem totul.
-Bine, așa facem. Asta e decizia ta de numire, iar aici ai sarcinile de serviciu. Olga a luat hârtiile, prima era o hârtie oficială, prin care se atesta numirea ei în funcție de director-general, iar cea de-a doua era o coală de hârtie pe care scria doar atât : ”Ești împuternicită să aduci societatea pe profit, pentru asta vei lua toate măsurile”.
Ajunsă la birou a întrebat asistentele dacă a venit inginerul Zambilă.
 -Da, este în birou, te așteaptă.
-Cine i-a permis să intre ?
-Am crezut...Mariana începuse să se bâlbâie
-Altădată să nu mai crezi nimic, clar? Nimeni nu are voie, să mă aștepte în birou. Toată lumea stă în anticameră, până ce eu îl poftesc, să intre. Ați înțeles fetelor? Chemați-l pe inginerul Petruș.
-Da, amândouă au răspuns în cor.
-Ce faci în birou, de ce nu ai așteptat în anticameră? Eugen privea pe Olga și nu înțelegea, ce se întâmplă. Nu mai era nimic, din femeia care-i căzuse pradă într-un moment de slăbiciune. Olga era acum o femeie puternică și stăpână pe ea.
-A venit inginerul Petruș, Mariana băgase capul pe ușă, încă speriată de cearta pe care o primise de la Olga.
-Eugen, te rog, să aștepți în anticameră, până vorbesc cu Petre. Vocea șefei nu lăsa loc comentarii. Puțin debusolat, mirat și intrigat că nu se mai termină umilința la care este supus în fiecare zi, Zambilă a părăsit biroul. Când el ieșea pe ușă, Petruș tocmai intra, acesta din urmă s-a ferit din calea fostului șef, apoi a intrat în birou.
-Bună șefa! Petruș era o fire veselă, dar moderat în veselia lui, un tip bine organizat, gata să ajute, să intervină, acolo unde ar fi fost nevoie de el.
-Felicitări! Te-am numit în funcția de șef al departamentului de proiectare-cercetare, de astăzi vei conduce acest departament cu mână de fier, pentru orice nelămurire, orice ajutor te rog să vii la mine indiferent de oră. Vreau ca departamentul să producă, să aducă bani. Vei avea un salariu dublu, față de ce ai acum, dar pentru asta trebuie să muncești, nu mă interesează la ce oră vii la serviciu, nici la ce oră pleci, vreau un singur lucru, toate proiectele să fie gata cu două zile înainte de termen, nu accept scuze, dacă te poticnești undeva, mă contactezi imediat și luăm măsurile care trebuie. La bibiloteca  Universității veți găsi trei legitimații ,pentru a putea căuta materialul bibliografic. Singurul tău prieten de acum în colo ești tu, restul îți sunt subordonați. Olga a apăsat pe buton, Maria a băgat capul pe ușă.
-Spune-i inginerului Zambilă să intre.
-Domnul inginer a plecat.
-Cum a plecat, unde?
-A spus că, dacă aveți nevoie de dânsul, îl găsiți în biroul de  cercetare.
-Mergi imediat și spune-i că nu am nevoie de el, nu-l caut, iar el dacă are nevoie de serviciu, să vină imediat aici, altfel poate pleca și va avea ziua de lucru tăiată.
-Petruș, ai grijă cum procedezi cu Eugen, nu e un băiat rău, e foarte orgolios, trebuie să-i învingi cerbicia, altfel se va pierde. Nu trebuie să cedezi în fața lui, îi vei repartiza lucrări la fel ca și celorlalți, zilnic îi vei controla, pentru a fi în grafic, orice idee aduc băieții rumeg-o bine, dacă ai nelămuriri, vino să discutăm. Trebuie să aducem compania pe profit, pentru a putea să supraviețuim toți. Mai înțeles, dacă ai întrebări, te rog să le spui acum, sau ori de câte ori vei simții nevoia.
-A, uite și pe domnul inginer, intrați, așa... cu curaj. Vreau să vă spun un lucru domnule Zambilă, eu sunt directorul-general al acestei firme, nu am de gând să vă întreb, dacă vă convine, v-am spus pentru a lua act de acest nou statut al meu. Dumneavoastră în raport cu mine îmi sunteți subaltern, prin urmare eu hotărăsc, ce aveți dumneavoastră de făcut și nu invers. Ce ați făcut în această dimineață a fost un gest de sfidare, de insubordonare și eu nu accept. De data asta nu vă sancționez, dar a doua oară dacă se mai întâmplă, veți fi aspru pedepsit. Din acest moment noul șef al compartimentului este inginerul Petre Petruș, am să vă rog, să-l prezentați și celorlalți. El va repartiza lucrările, cum va considera, că este mai bine. Eugen privea pe Olga, de fapt se uita undeva spre ea, nu mai avea curajul, să ridice privirea și să o sfideze, simțea privirea ei ațintită pe el, îl ardea, vocea ei calmă, cuvintele rostite fără echivoc, nu-i lăsa prea multe posibilități de răspuns, nici nu avea ce răspunde, greșise mult, își merita soarta, va lupta să o recâștige. Vă las. Petruș, Olga îi întinse mâna strângând-o cu putere pe-a lui, felicitări și succes în noua funcție! Aici ai mapa cu toate lucrările, examinează-le, apoi discutăm. Acum plec, mai am multă treabă, ziua de muncă abia a început, frumoasă, mândră și demnă a părăsit biroul, în momentul când Olga s-a apropiat de el, Eugen a lăsat capul în pământ.
La intrarea Olgăi în birou, Sonia era la masă cu patru subalterne, beau cafea și o bârfeau.
-Auzi dragă, spunea Sonia, când Olga a deschis ușa, am luat-o de la mătură și am făcut-o mare șefă și acum vine să-mi dea ordine.
-Nu te lăsa, nici noi nu o suportăm...
-Bună ziua! Pe cine nu suportați, dacă îmi este permis, să întreb?
-De ce nu bați la ușă? Sonia era arțăgoasă, încă o vedea pe Olga în postura de femeie de serviciu.
-Sonia, Olga a apăsat pe numele ei, în această firmă se bate la două uși, a mea și a patronului. Eu intru în orice birou fără să fiu anunțată și fără să bat la ușă, prin urmare, altă dată, aveți grijă ce vorbiți. Acum gata, nu am venit, să mă ciorovăiesc cu tine. Voi plecați la treaba voastră, am de discutat cu șefa.
După plecarea fetelor, Olga a privit-o în ochi pe Sonia, apoi i-a zis:
-Îndiferent care au fost relațiile noastre până acum, suntem nevoite, să colaborăm spre binele societății, nu mă interesează ce faci nopțile și nici cu cine te culci. Sunt treburile tale private, dar aici la serviciu eu sunt șefa, iar acum ne vom ocupa amândouă de reorganizarea departamentului tău. Vreau ca în cel mult o lună de zile să fie rentabil, altfel discut cu patronul să-l desființăm, iar în locul lui să facem spălătorie auto,chiar îi voi recomanda să te oprească în noua secție. Mai clar, Sonia firma nu produce, patronul a băgat o grămadă de bani în ea degeaba, eu o voi face să meargă, iar tu vei face ce-ți spun, altfel te dau afară, spune-mi, dacă am fost suficient de explicită.
-Am înțeles, te voi ajuta, cât pot.
-Nu mai înțeles, nu tu mă vei ajuta pe mine, eu te voi ajuta să-ți pui în ordine compartimentul ăsta ruginit și amorțit, eu vă voi pune la treabă, mă voi muta aici în acest birou, tu vei lucra alături de ceilalți în biroul comun. Voi sta cu ochii pe voi. Sonia, nu te juca! Ultimele cuvinte ale Olgăi au sunat ca un avertisment, unul dur. Poate  încerca, să răzbune modul despotic, în care se purtase Sonia cu ea, cât timp fusese femeie de serviciu, dar în același timp nu voia, să aibă nici un moment de slăbiciune, nu trebuia să piardă, firma și patronul i-au dat o șansă, ea la rândul ei va lupta pentru șansa firmei de a se ridica, de a deveni competitivă. Sprâncenele femeii se încruntaseră, gurița mică cu buze cărnoase, șuierau cuvintele care loveau în Sonia ca un bici cu plumb în vârf. Te rog să scoți toate comenzile pe care le ai, oricât ar fi de vechi, asistentele să ia legătura cu beneficiarii, să vedem care mai sunt de actualitate și cât timp ne mai acordă. Revin peste două ore, atunci continuăm discuția pe situația concretă. Una din asistente a băgat capul pe ușă când a auzit soneria.
-M-ați căutat șefa? A întrebat asistenta, ignorând-o intenționat pe Olga.
-Eu te-am căutat, de acum întâi mie mi te subordonezi, apoi Soniei, vocea Olgăi era caldă, te rog să execuții ordinele pe care le vei primi cu maximă responsabilitate și urgență, veți lăsa deoparte, orice altă lucrare aveți, ne-am înțeles?
-Am înțeles, fata era nedumerită nu știa despre ce e vorba.
Sonia, ai două ore la dispoziție apoi discutăm, te rog să fii gata în cele două ore, nu avem prea mult timp la dispoziție, iar Pupezescu nu mai are bani de aruncat pe ferestră, cred că ști mai bine decât mine. Sunt la cercetare.

Toată ziua și-a petrecut-o pendulând între cele două birouri.
Seara târziu a ajuns acasă, copiii dormeau, doar mama ei a apărut în ușa dormitorului cu fața îngrijorată.
-De unde vi așa de târziu?
-De la serviciu, am avut mult de muncă, suntem în reorganizare. Mamă, felicită-mă, sunt directorul –general al firmei.
-Fata mamei, nu trebuia să accepți funcția,acum patronul a descărcat toată răspunderea pe tine. După cum te cunosc, ai să te muți cu totul acolo.
-Va fi bine, ai să vezi, te rog umple cada cu apă fierbinte, vreau să fac o baie, să-mi pun gândurile în ordine. Apoi să mergi să te culci, am mâncat un sandvice la serviciu, nu îmi este foame. Marina și-a sărutat fiica pe frunte, apoi a plecat la baie să dea drumul la apa.
Rămasă singură, Olga a început, să se dezbrace. Nu se grăbea, voia să retrăiască toate amintirile de peste zi, îi veneau în cap doar frânturi de imagini impersonale.
Goală a ieșit din dormitor și a intrat în baie. S-a scufundat încet în apa fierbinte, pe măsură ce trupul se obișnuia cu temperatura ridicată a apei, odată corpul intrat tot, a simțit o moleșeală plăcută, ca un fior dat de îmbrățișarea iubitului. Gândurile au început să se așeze în ordine. Patronul o numise șeful companiei, îi puse în brațe toată averea , încrederea lui Pupezescu în ea ,i-a dat aripi. Îi datora multe, el o scosese din condiția umila de femeie de serviciu, acum într-un timp relativ scurt a ajuns directorul firmei. Era hotărâtă, să aducă societatea pe profit cu orice sacrificiu, nu va ține cont de nimic, va lupta ca firma să fie profitabilă. În fața ochilor i-a apărut Sonia, o privește cu răutate,cu reproș amestecat cu dispreț, îi susține privirea, nu se simte vinovată față de ea, a promovat prin forțele ei, nu și-a vândut trupul patronului. Sonia nu putea înțelege, cum a ajuns din măturăreasă, șefa ei, o mistuie prin interior, o roade invidia și gelozia,  nimic și nimeni nu intra în voie. Olga a fost nevoită ,să o pună la punct în cursul zilei, când se opunea de fiecare dată ordinelor ei.
-”Sonia, îți spun aici de față cu subalternii tăi, relațiile noastre de pe vremea când eram femeie de serviciu și îți măturam în cameră, au încetat în clipa în care mi-am dat demisia de acolo. Acum suntem într-o altă perioadă a vieții, tu îmi ești subalternă și vei executa ordinele pe care ți le voi da, altfel te sancționez. Relațiile tale cu patronul nu mă interesează și nici nu mă sperie, dacă patronul nu va fi deacord cu pedepsirea ta, deși mă îndoiesc, că se va opune, va rămâne cu tine, iar eu voi pleca, dar până atunci te rog, să faci, ce îți spun, pentru că e spre binele nostru și al firmei. Îmi place să cred, că vrei să te culci cu un patron bogat și nu unul intrat în faliment. Ochii Soniei aruncau săgeți asupra Olgăi, dar în sinea ei i-a dat dreptate”.
Cu apa șiroind s-a ridicat din cadă, prosopul lung acoperea trupul femeii. Cu o cârpă uscată a șters oglinda aburită, de dincolo de geam a apărut chipul unei femei frumoase, cu ochii mari și luminoși. Sânii plini, cu sfârcurile întărite și-au făcut apariția după îndepărtarea prosopului. Olga i-a privit cu drag, era mândră de corpul ei, pentru o clipă și-a amintit aventura trăită cu Eugen. Îl vedea, cum îi mângâia, cum îi săruta sânii plini de dorință, au fost săruturi pline de pasiune, o făcuse să plutească, să traverseze prin cărările rațiunii, acea rațiune care îi spunea, îi ordona, să se supună unui soț bețiv și violent. Ridicase bariera spre libertate, lanțurile robiei, al devotamentului față de un om insipid și brutal fusesră rupte.   Fluturii în dezordine au început să zburde prin stomac, simțea furnicături și contracții în tot corpul, a scuturat din cap nervoasă, nu trebuie să-și mai amintească de el, chiar dacă prin el a prins curaj să-și ceară  libertatea. Eugen trebuie să fie un capitol încheiat, nu spera într-o posibilă îndreptare a lui. Astăzi avusese un schimb de replici cu el, fusese nevoită să-l amenințe:
-”Sper ca în cel mai scurt timp să te încadrezi în colectiv, banii îi vei primii, nu pentru faptul că ești prezent, ci pentru faptul că ești util, iar pentru asta trebuie să rezolvi lucrările, pe care le vei primi”.
Eugen continua să o privească sfidător, Olga i-a susținut privirea, apoi i-a întors spatele. Până seara Petruș a informat-o că Eugen începuse să lucreze, era mielușel.
A continuat să se șteargă îndelung, a mai aruncat o privire asupra femeii din oglindă, apoi mulțumită de imaginea văzută, a îmbrăcat halatul lung de baie și cu pașii ușori a plecat spre dormitor. Zilele au trecut aproape la fel, țipete, înjurături, trântiri de uși, dosare lovite de birou. Spre sfârșitul celei de-a doua luni de când era director  general, toate departamentele au  raportat încheierea lucrărilor înainte de termen. În sfârșit societatea funcționa așa cum și-ar fi dorit orice patron, pe profit. Clienții îi asaltau cu comenzi. Departamentele cheie, de cercetare-proiectare și cel de IT funcționau la capacitate. Sonia lăsase garda jos și recunoscuse în final, că Olga merită tot respectul.
Cu mapa sub braț îmbrăcată la fel de auster, directoarea a intrat în biroul  patronului.
-Salut, Codruț! Am adus situația, nu avem nici o lucrare în întârziere, pentru prima dată avem 100% lucrări încheiate înainte de termen.
-Mă bucură ce aud, organizează pentru sâmbătă o petrecere undeva la iarbă verde, un grătar cu de toate, să nu uiți berea. Merită , s-a muncit până la epuizare, nu i-ai lăsat să-și tragă sufletul, așa au apărut și rezultatele. Am o surpriză pentru tine. Uite decizia cu mărirea de salariu, dealtfel am să-ți cedez și o parte din acțiuni. Ai fost omul providențial, fără tine și devotamentul tău, azi eram în faliment. Îți mulțumesc!
-Trebuie să recunosc, acum îmi face plăcere să spun, că un mare merit la avut Sonia. Apropo, te iubește mult, suferă, înfierarea ei împotriva mea, a fost din gelozie. S-a convins, că a greșit, acum suntem prietene. E o fată minunată,vei avea o soție, de care te vei putea mândri. Cu organizarea petrecerii  îl pun pe Georgică, de la contabilitate, să se ocupe, e făcut pentru asta. Nu cred că putem lua toți salariații, îi vom lua doar pe cei din cele două departamente importante, iar pentru restul pregătește-le prime în bani.
Mergem cu două microbuze, eu voi merge cu cei de la cercetare, tu mergi cu ce vrei.
-Merg în același microbuz cu Sonia, am de gând să anunț logodna, sper să o fac fericită. De mult am vrut să fac pasul, mersul prost al firmei și incertitudinea financiară m-au dat înapoi, acum am drum liber.
-Felicitări! E o fată bună!
Restul zilei s-a ocupat de organizarea  petrecerii. Georgică s-a dovedit a fi omul providențial, a făcut repede o listă cu tot ce le trebuia, în dreptul fiecărui articol scrisese modul în care putea fi dobândit și prețul aproximativ. Olga a aprobat lista, apoi a plecat acasă.
-Fata mea ce e cu tine așa devreme , s-a întâmplat ceva? Marina, ca orice mamă, era îngrijorată de venirea fetei sale prea devreme. Era obișnuită, să o vadă, intrând pe ușă odată cu venirea nopții, ori acum era prânzul ăl mare cum spuneau părinții ei, bunicii Olgăi, despre ora două de după amiază pe timp de vară când luau masa la câmp.
-Stai liniștită, a dat Dumnezeu să ajungem la zi cu lucrările și să intrăm în normal cu programul. Vreau să mănânc, copiii ce fac?
-Sunt în camera lor, se joacă, e vacanță, dar să știi că și citesc, scriu, învață. Îi urmăresc îndeaproape. Sunt copii buni.
După ce a mâncat, Olga a intrat în camera sa, s-a trântit în fotoliul preferat, era unul  îmbrăcat în piele cu spătar înalt. A tras un taburel aproape,a pus picioarele pe el, apoi  s-a făcut comodă. De pe măsuța , a luat o revistă cu ultimele apariții în domeniul modei, cu gândul aiurea a început să o răsfoiască , la un moment dat ochii i-au căzut pe un bărbat îmbrăcat elegant, care semăna izbitor cu Eugen. Gândurile au luat-o razna, încă îl iubea, era iubirea unui sclav, față de cel care i-a redat libertatea.
Îl iubea, sau era doar recunoștință pentru bărbatul care, deși nu o cunoștea, a primit-o în brațele lui. Îi era datoare pentru acel gest, ea a făcut-o mecanic, nu a fost iubire, a fost o chemare a simțurilor răzvrătite, a inimii înlănțuite, a vieții care-și căuta libertatea, a dorului de aș striga neputința, a femeii care-și voia iubirea înapoi, ființa furată și ținută încătușată. El, Eugen, a fost omul care a rupt barierele, a distrus lanțurile, a spart cătușele, a mângâiat sufletul, a răcorit inima prea înfierbântată, a spus dorului: pleacă. Îi era recunoscătoare pentru asta, atât. Comportamentul lui de mai târziu, a anulat tot ce fusese frumos, reușise să transforme o iubire în recunoștință cu șanse mari de a distruge chiar și ultimele aprecieri pentru el.
Pentru o clipă în fața ochilor i-a apărut chipul Sorinei Pletea, frumoasa ingineră de la cercetare. O văzuse în urmă cu două zile, burtica crescuse, se rotunjise, nu și-o ascundea, era mândră, că va fi mamă. A întrebat-o atunci, după ce o trăsese într-un colț al uriașului birou.
-Cine-i tatăl? Fără să vrea, fata s-a uitat în direcția lui Eugen. Apoi roșie la față a spus:
-Nu contează, e copilul meu și îl voi crește singură. Nu va ști niciodadată cine îi este tatăl
-Cine îți dă ție dreptul, să privezi un copil, de a ști, cine îi este tată? Gândește-te la asta!
Era convinsă că Eugen era tatăl copilului, curios, nu era geloasă pe Sorina, iubirea pentru Eugen se estompase, mojicia lui alungase dragostea. Era mai bine așa.
Îi era teamă pentru Sorina. Își amintea de ea, era cu trei ani în urmă, fusese la un bal, dat de unitatea, unde lucra fostul bărbat. După numai două ore soțul era beat, ar fi dansat, era un vals, se vedea dansând, plutind pe valurile muzici, ținută-n brațe de tânărul locotenent care, toată seara a fost cu ochii pe ea. Îi făcea plăcere acea adorare nevinovată, ar fi vrut să fie cu el și nu cu ursul care-și bălăbănea capul greu de băutură, își strâmba buzele și gesticula din vârful degetelor încercând să spună un cuvânt. Nici un sunet nu ieșea, din gâtlejul care înghițise prea multă vodcă. Melodia curgea lin, dansatorii se roteau cu mișcări amețitoare, femeile cu capul ușor lăsat pe spate, cu priviri galeșe, pluteau susținute de talie de brațele puternice ale bărbaților. Olga privise la ei, cum privește un copil la felia de tort de care, nu are, voie, să se atingă. Ar fi dat orice, să fie pe ringul de dans, ‚ținută de mijloc de frumosul locotenent, iar fi plăcut, chiar, să-i atingă sânii care, se întăriseră de dorință, de când privea spectacolul. Nu putea fi pe ringul de dans, era înțepenită la masă lângă un bărbat prea beat, prea mitocan, prea violent. O, Doamne cu ce greșise oare?!
S-a întrebat atunci la acel bal, greșea dorind să fie cu tânărul ofițer? Era o femeie măritată, avea un anumit statut, cum putea să ridice ochii cu dorință asupra altei persoane? Ar fi fost un gest ce putea fi condamnat la ceas oprit de lege și de timp. Chiar așa?

 Olga și-a amintit de spusele Bibliei despre viața lui Adam și al Evei când se aflau în raiul pământesc dintre râurile Tibru și Eufrat. Tot timpul s-a întrebat :”de ce pusese Dumnezeu interdicție primilor oameni, să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului?” A fost o interdicție reală? Sau Dumnezeu a căutat un motiv, să-i izgonească din rai, a fost o capcană? Pănă atunci Divinitatea făcuse Universul, munții, apele, pădurile, animalele sălbatice, umpluse mările, oceanele și râurile cu viețuitoare de apă, totul era perfect. Lipsea un singur lucru, un stăpân care să beneficieze de toate aceste bogății. Pentru aceasta a făcut pe Adam, apoi pe Eva. În rai acești primi oameni, erau niște păpuși, niște copii care nu conștientizau cine sunt, Eva umbla goală, Adam la fel, nu realizau că sunt diferiți, nu simțeau atracție unul față de celălalt.Dumnezeu voia ca ei doi, să stăpânească pământul, așa cum erau nu o puteau face, de aceea a pus o momeală, mărul. Domnul știa că vor mânca din măr, își dorea chiar, să încalce porunca și să guste din fructul oprit. Șarpele, dracul (întodeauna va exista un șarpe)a îmbiat-o pe Eva, spre bucuria Domnului, aceasta a gustat din măr, apoi a mușcat și Adam. Din această clipă lucrurile se schimbă total, cei doi văd că sunt diferiți, își acoperă goliciunile cu frunze de lipan, se descoperă că sunt de  sexe diferite. Dumnezeu îi izgonește din rai cu porunca, să stăpânească pământul și să se înmulțească. Odată ce au gustat din măr, a apărut atracția dintre cei doi. Eva nu a greșit, când a alergat, acolo unde nu avea voie, acolo trebuia să meargă, ăsta era ordinul secret al Domnului. Dumnezeu nu a vrut, să-i trimită pe pământ, de cum i-a făcut, a vrut să-i culpabilizeze, să-i facă pe oameni, să se învinovățească tot timpul, pentru faptul că vor fi ispitiți, de tot ce nu este al lor, de tot ce nu au voie să facă. Eu v-am oferit o șansă, a spus Domnul, dar voi ați ratat-o,  acum mergeți, vă înmulțiți și vă căutați singuri hrana, nu meritați, să stați aici, unde aveați de toate. A plecat Adam împreună cu Eva, au stăpânit pământul, s-au înmulțit, iar noi suntem urmașii lor. Un singur lucru a rămas de la ei până-n zilele noastre-Mărul. Fiecare dintre noi are un măr, el ne însoțește sub diferite forme, cea mai tare este ispita. Olga se gândea la tânărul locotenent de la bal, oare nu era el, pentru ea, fructul oprit, ispita venită din ancestralul nostru, mărul din care nu avea voie să guste și rămânea cu sentimentul neîmplinirii? Dorința oamenilor de a avea, ce nu le este permis, să aibă, este mărul fiecăruia, moștenit încă din perioada în care oamenii erau două păpuși. S-a trezit pe seară, era odihnită și cu chef de vorbă, dar mai ales de joacă cu copiii. Marina i-a chemat la masă, Olga împreună cu copiii au intrat în bucătărie: spălați-vă pe mâini copii!
După cină băieții au plecat în dormitorul lor, iar ea împreună cu mamă-sa au rămas să strângă masa.
-Stai pe scaun mamă, mă ocup de vase, îți dau liber în această seară.
-Olga mamă, ce ai de gând?
-Nu înțeleg
-Ba înțelegi foarte bine, Marina era îngrijorată, fata ei munce foarte mult, e drept câștiga bani frumoși, dar ar fi vrut, să o vadă cu un bărbat lângă ea, să o vadă la casa ei, știa că nu are pe nimeni, asta o durea. Ar fi vrut, să o vadă trăindu-și viața și nu risipindu-se doar în muncă. Olga și-a sărutat mama pe frunte apoi a  părăsit bucătăria, din urmă a auzit pe Marina strigând:
-Mărită-te, îți cresc eu copiii! Nu a răspuns, a intrat în dormitor, poate și ea își dorea un bărbat...



Sâmbătă mașinile i-au dus pe toți, în poiana aleasă de Georgică. Era un loc mirific sub forma unui arc de cerc, străjuit de stejari bătrâni cu riduri adânc săpate în haina lor groasă, mușchiul verde crescut ca barba unui călugăr tânăr, arăta nordul și vârsta înaintată a vajnicilor copaci. Umbra lor deasă răcorea și mai mult pârâul cu apă limpede, ce se scurgea la vale ca un șarpe cu clopoței, ocolind maluri și lăsând în urmă o muzică plăcută din lovirea repezită a apei de pietrele din vaduri, era un clipocit, precum șoaptele îndrăgostiților într-o seară cu lună plină.
Grătarele cu focul încă arzând, așteptau jarul pentru a transforma carnea crudă și sângerie în fripturi aromate. Două pături uriașe erau întinse pe iarbă, convivi stăteau întinși , sprijiniți în cot  precum vechii romani în timpul banchetelor . Ca organizator Codruț Pupezescu a găsit cu cale să spună câteva cuvinte :
-Doamnelor, domnilor, vă mulțumesc! De acum mergând în același ritm, veți avea în mine un prieten. Ca  prieten voi răspunde la orice solicitare a voastră. Întindeți paharele, vreau să vă torn țuică la fiecare , este o pălincă bună, femeile vor găsi ceva mai ușor dacă își doresc. Voi face în fața voastră un legământ și o cerere. Apoi solemn, emoționat și îmbujorat la față, s-a întors spre locul fetelor : Sonia, spuse Codruț punând un genunchi în pământ, vrei să fi soția mea?
Sonia care nu se aștepta la asemenea cerere, s-a înroșit, și-a pus palmele pe față, apoi s-a uitat în jur ,parcă cerând de la ceilalți, să-i confirme, ca este adevărat, cu vie emoție, căutând din priviri pe Olga, a răspuns:
-Da, sunt deacord, apoi a întins mâna pe inelarul căruia, viitorul soț a pus inelul. Sunt fericită, mai strigă fata, apoi îl ajută pe Codruț să se ridice, față în față cei doi s-au sărutat pecetluind și în acest fel unirea lor. Olga, unde ești Olga? Cine a văzut pe Olga?
-A plecat cu Eugen. Într-adevăr, Olga făcuse semn lui Eugen, să o urmeze, cu un zâmbet plin de machism, de satisfacție masculină  pe față a plecat în urma femeii. Ajunși într-un loc mai ferit,Olga a atacat direct:
-Felicitări Eugen, ești tată! Acesta surprins, s-a uitat la ea, sperând, să o vadă râzând ca de o glumă bună.
-Nu e o glumă, este un adevăr, cavaler rătăcitor ce ești.
-Cine naște și eu sunt tatăl copilului? Chiar nu știu nimic.
-Sorina, sau negi că ai fi avut legături cu ea? Eugen a privit încurcat și rușinat spre Olga, acum înțelesese că tot ce a fost între ei, era terminat, el era de domeniul trecutului pentru femeia din fața lui.
-Nu neg, îmi asum responsabilitatea, nu am știut nimic, îți mulțumesc Olga, îți rămân îndatorat, sper să mă poți ierta vreodată. Eugen era uman, pentru prima dată avea lacrimi sincere în ochii lui frumoși.
Ce trebuie să fac?
-M-am gândit, uite și scoase din geantă o mică cutiuță frumoasă, aici ai inelul, cu care o vei cere de soție. Stai liniștit, îți opresc contravaloarea lui din salariu. Am vrut, să vă înlesnesc drumul. Mergem înapoi la băieți și imediat, o vei cere de soție. Ne-am înțeles?
-Da, o voi face bucuros.
Cei doi, se apropiau de grup, vorbind între ei bine dispuși. Colegii lor își dădeau coate, Sorina era gata să izbucnească în plâns, se vedea trădată de Olga, era geloasă pe ea. Toți credeau că s-a reînodat firul iubirii dintre Olga și Eugen. Când a ajuns lângă ei, Sonia a răbufnit:
-Bine fată, aici era un moment festiv și tu erai cu Eugen în tufiș? Nu ai vrut, să ne fi martoră?
-Ba dacă vrei să știi, v-am fost chiar nașă, spuse Olga râzând și făcându-i cu ochiul lui Codruț.
-Are dreptate, așa este, ea este aceea, care mi-a deschis ochii. Să-i mulțumim amândoi Sonia.
-Acum să facem puțină liniște, inginerul Zambilă are de făcut un anunț important.
-Sorina, spuse Eugen căzând în genunchi în fața fetei, vrei să fi soția mea? Sorina s-a uitat la Olga, apoi la Eugen, cu o mână s-a mângâiat pe burtica, în care se afla mica ființă, ce avea să vină pe lume peste doar trei luni, atunci a înțeles dispariția celor doi, dar tot nu înțelegea de unde avea Eugen inelul, ce mai conta, era fericită.
-Da, sunt deacord. Eugen într-un avânt de bucurie, a luat-o în brațe, a sărutat-o, apoi s-a rotit cu ea.
-Stai nebunule, facem rău copilului. Bărbatul a lăsat-o ușor jos, apoi a îngenunchiat iar și a sărutat cu evlavie burtica femeii.
Unul dintre bărbații aflați în jurul mesei improvizate, privea cu drag spre Olga, se citea dragostea în ochii lui luminoși și limpezi...

             Cap. XI

În microbuz, la întoarcerea de la picnic, pe bancă, lângă ea, s-a așezat Petre. Volubil, tânărul inginer, i-a vorbit șefei sale despre realizările lor, despre modul în care se achitase de sarcini, Olga îl privea cu drag, parcă îl vedea pentru prima oară. Petruș, băuse un pahar de tărie, nu era beat, doar cu chef de vorbă, se vedea că îi place Olga, dar nu îndrăznea, să atace subiectul ,care-l frământa. Pentru o clipă a închis ochii, se vedea la ofițerul stării civile în urmă cu cinci ani, atunci când a spus ”da” privind în ochii verzii ai iubitei sale. Era cel mai fericit muritor, o iubea pe Cristina, erau împreună din anul întâi de facultate. Crescuseră amândoi, se formaseră ca oameni, se specializaseră în aceeași meserie. Voiau să-și deschida un atelier de proiectare. Au trăit o dragoste ca-n povești, o iubire platonică până în ziua cununiei civile, atunci Cristina i s-a oferit, ca un trofeu, în frumosul apartament nupțial al marelui hotel din oraș. Erau iubiți de ani de zile, mâncau împreună, învățau împreună, se plimbau împreună, doar cele câteva ore de somn le dormeau separat. A fost o noapte de neuitat, Cristina i s-a dăruit cu toată ființa ei, era amanta perfectă. De multe ori atinseseră în multele lor ore de discuții subiectul acesta, de fiecare dată roșeau  și schimbau subiectul. Acum sunt, înlănțuiți, ca două trupuri contopite într-unul. Corpul ei cald cu pielea mătăsoasă îl înfiora, la atingere, îl făcea, să se simtă ca într-un pat învelit în petale de trandafir roșii și plăcut mirositoare. Sânii ei tari, întăriți de dorință, la fel ca și sfârcurile drepte  așteptau gura lui să le sărute și să le alinte. Femeia îl privea în ochii cu dragoste, privirea ei îl invita să se înfrupte din trupul curat și cast, păstrat pentru el, pentru a fi dăruit în această zi de împlinire a iubirii lor. A fost o seară magică, o seară în care poezia iubirii s-a împletit cu poezia erotică, a fost seara în care, cu fiecare sărut depus pe corpul ei , el citea cuvintele , versurile poeziei erotice, era erotismul pur, adus în stare de artă. Era iubirea la superlativ și trăirea între cer și pământ. De fiecare dată  când apăreau zorile, farmecul dispărea, rămâneau ei, prinții dragostei, împreună ,să înfrunte problemele cotidiene.
Din păcate, din nefericire, din nenorocire, povestea nu a durat decât cinci luni, un șofer beat avea, să curme viața iubitei lui. A plâns-o mulți ani, o plânge și acum, poate ăsta este și motivul de nu poate, să vorbească cu Olga despre faptul că o place, că inima lui bate pentru ea, decând a văzut-o prima dată. Ar vrea să-i spună, că îl urăște pe Eugen, pentru faptul că a făcut publică aventura lor.
-Petrică, ce faci? Petruș a deschis ochii, Olga îl privea cu atenție. Îți este rău?
-Nu, gândurile îmi fugiseră cu ani în urmă. O umbră trecu peste frumosul obraz al tânărului, o lacrimă se scurse pe obraz.
-Dacă vrei, poți, să-mi vorbești despre gândurile tale, sigur, dacă le poți împărtăși unui străin. Olga, ca orice femeie era curioasă, totodată inginerul din fața ei începea să-i placă, ar fi vrut, să vadă, cine este cu adevărat, ce vrea, voia, să-i cunoască sufletul, să vadă ce e acolo, dar mai ales, să vadă cine-i acolo.
-În curând ajungem , vrei să bem o cafea și să asculți povestea mea?
-Cu drag!
Au coborât din microbuz în parcarea societății, Petruș i-a spus Olgăi, să-l urmeze, apoi fiecare s-a urcat în propria mașină . După zece minute se aflau în apartamentul lui Petre. Camera de zi care era și sufragerie era mobilată simplu, pe peretele care despărțea sufrageria de dormitor se afla o canapea din piele cu două fotolii la fel îmbrăcate, așezate în capetele canapelei în unghi ascuțit față de aceasta. O măsuță joasă cu blat din sticlă pe care Petre, ajutat de Olga, pusese o sticlă cu coniac de cinci stele, pahare , o sticlă cu apă minerală și două cești cu cafea, se găsea în fața canapelei. Cei doi au luat loc, canapeaua era moale, plăcută la atingere, dădea o stare de confort. Un timp au stat stânjeniți, încercau să spună ceva, se opreau, sau începeau să vorbească amândoi odată. Olga a fost prima care a pus o întrebare directă, aștepta un răspuns pe măsură.
-Ce ți-ai zis, când Eugen Zambilă a spus despre mine, că am fost amanta lui?
-Inițial mi-am zis că bravează, nu am crezut, nicio iotă din spusele lui, până ce nu ai confirmat tu, dar încă îmi este neclar, cum s-a întâmplat.
-Vrei să-ți povestesc? Olga voia să lămurească problema, în fond nu mai era nici-un secret pentru nimeni.
-Da, aș vrea, să aflu din gura ta totul. Cred, că nici explicația de la birou nu a lămurit  această poveste destul de încâlcită.
-Nu este complicată, dar să o iau cu începutul. Am fost căsătorită cu un ofițer de artilerie, în primii ani ne-am înțeles foarte bine, motiv pentru care i-am făcut doi copii, băieți amândoi. Obligată de el, am lăsat serviciul după primul an de căsnicie. Cinci ani toate au fost bune, apoi s-a luat de băutură,am început să-i explic că nu este bine ce face, pentru sănătatea lui , dar nici pentru casnicia noastră. După un timp a început să devină violent și să mă bată. Voiam să plec, dar nu aveam unde mă duce și nici cu ce să mă întrețin, am căutat prin mai multe locuri să găsesc un serviciu, nu mi s-a deschis nici o ușă. Într-una din seri a venit acasă beat și pentru că a găsit băieții mâncând, m-a luat la bătaie. Dimineața următoare am plecat la piață,  eram hotărâtă să rup orice legătură cu el, nu aveam destulă voință, eram dezorientată, simțeam, că sunt legată cu lanțurile sclaviei, de omul care mă chinuia. Nu se mai culcase cu mine de luni de zile, de fiecare dată, beat fiind, îl lua somnul, înainte de a se dezbrăca. Eram foarte vulnerabilă, când am ajuns între tarabele țăranilor, am observat un bărbat, care mă privea cu atenție, am fost electrizată de privirea lui, dintr-o dată corpul mi s-a înmuiat, o dorință nebună m-a cuprins, iar pașii fără voia mea, s-au îndreptat spre el. Așa am ajuns în patul lui Eugen, eram în transă, voiam, să mă mai simt femeie, să strâng în brațe un bărbat adevărat, nu o brută beată și violentă. Asta a fost tot, de atunci ne-am întâlnit odată, nu i-am vorbit, apoi aici la firmă am lucrat împreună.
-În mare asta e povestea mea, după aventura cu Eugen am avut curajul, să-i spun soțului că divorțez și l-am obligat, să părăsească apartamentul. Am lucrat mai mult de un an ca femeie de serviciu la o asociație de locatari, așa am cunoscut-o pe Sonia și am ajuns în firmă. Olga avea fața luminoasă, se simțea eliberată, spusese omului din fața ei, pe care începuse, să-l îndrăgească, tot adevărul. Asta sunt, dacă mai vrei să știi ceva, cu toată plăcerea, îți spun. Copiii sunt sub îngrijirea mamei mele, care stă cu ei tot timpul. Nu știu, de ce ți-am spus toate aceste lucruri și nici de ce am acceptat, să urc la tine. Știu doar atât, îmi este bine și asta ar trebui, să fie suficient. Tu cine ești inginer Petre Petruș?
-Povestea mea este frumoasă, pasională și tragică, așa s-ar putea, defini în câteva cuvinte. Am iubit o colegă de facultate încă din primul an, eram nedespărțiți, după terminarea facultăți ne-am căsătorit, am trăit o frumoasă poveste de dragoste. Din nefericire viața uneori e nedreaptă, e crudă, se comportă ca o bestie.
-De ce spui asemenea vorbe grele? Olga îl privea îngrijorată. Petre a tăcut un timp, era pierdut în propriele gânduri. S-a așternut tăcerea. Liniștea a fost spartă de sunetul telefonului. Smulsă din propriele visări, femeia a căutat telefonul în geantă, apoi a răspuns. Glasul neliniștit al mamei o chema urgent acasă, din senin unul din copii făcuse febră. Olga, cu fața răvășită, a închis telefonul. Petre a văzut neliniștea de pe chipul femeii.
-Ce s-a întâmplat?
-Unul din copii a făcut febră, trebuie să plec.
-Olga, dacă întâmpini greutăți la spital, să mă suni, cunosc un medic pediatru, vin imediat, să te ajut.
-Mulțumesc Petrică, ești un coleg minunat, apoi l-a sărutat pe frunte și-a luat geanta și val-vârtej a ieșit pe ușă.

                              

             Cap. XII

A ajuns acasă odată cu ”salvarea”, doctorul de pe ambulanță a luat temperatura copilului, avea 38 cu 8 , l-a consultat și a stabilit un diagnostic provizoriu, pneumonie.
-Copilul îl luăm cu noi la ”Urgențe”, dumneavoastră îl puteți însoți , doctorul un bărbat de 50 de ani, cu fața arsă de soare, cu ochii vii și neliniștiți, a anunțat pe Olga, vorbindu-i cu vocea lui spartă .
-Vin cu mașina mea în urma ambulanței.
-Cum doriți, ne întâlnim la spital. Marina și Olga au pregătit copilul, un asistent l-a luat în brațe și la culcat în patul mașinii. Olga cu propria mașină a mers în urma ”Ambulanței”, a ajuns la ”Urgențe ” câteva minute mai târziu. Copilul era întins pe o bancă în sala de așteptare. Paramedicul înregistrase bolnavul și se pregătea să plece.
-Misiunea noastră s-a încheiat, de acum depinde de cei de aici. La revedere!
Olga a mers la băiat, i-a pus mâna pe frunte, ardea, a întrebat asistenta din Triaj când îi va consulta cineva copilul, răspunsul a fost dur și telegrafiat:
-Când îi vine rândul. Sunt mulți pacienți mult mai bolnavi.
-De unde știți care sunt mai bolnavi? Olga începea să se enerveze, ar fi vrut, să-și păstreze calmul.
-Dragă nu se mai poate cu ăștia, spunea o asistentă venită din sala de consult, vor să le consulți copilul, când spun ei. S-a enervat și doctorul și ne-a dat 20 de minute pauză, așa să ne mai răcorim.
- Nu este mult? Asistenta din triaj a fost puțin șocată, de ceea ce i-a comunicat colega ei. Doctorul Șuteu unde este? Nu trebuia, să fie de gardă?
-Și-a luat liber, a plecat cu iubita la munte, ce vrei dragă, e pe picior de însurătoare.
-Nu a dat pe nimeni în locul lui, a lăsat garda descoperită?
-S-a angajat doctorul Viezurescu că se descurcă.
-Cum dracu se descurcă, sala e plină, apoi văzând că părinții pacienților sunt agitați, s-a apropiat de urechea asistentei musafire : pleacă la tine, creezi agitație în rândul părinților.
Trecuse mai mult de 30 de minute, de când ajunseseră la spital, încă nu-l consultase nimeni pe Marius, copilul se simțea rău și avea simtome de vomă. Olga a rugat o infirmieră, să-i aducă o tavă.
-Nu am dragă, du-l la toaletă.
-Nu poate merge, e foarte bolnav, apoi a scos din buzunar, din banii deja pregătiți pentru astfel de lucruri, 5 lei pe care i-a băgat infirmierei în buzunar, fața salariatei s-a luminat, dintr-o dată și-a amintit că aveau tăvițe de unică folosință special pentru asemenea momente.
Nu a fost cazul să folosească vasul, voma a rămas doar la stadiul de senzație, totuși, temperatura copilului creștea, buzele i se uscau. Nu a mai avut răbdare s-a apropiat de asistenta de la birou i-a strecurat o hărtie de 50 de lei. Cum a văzut banii, imediat a sărit de pe scaun și a părăsit sala, după câteva minute a revenit și din ușă a strigat:
-Haideți doamnă cu copilul, v-a venit rândul. Olga l-a luat în brațe pe Marius și la dus în salonul pentru consult. L-a așezat pe pat, încredințată că, de acum doctorul și asistentele vor veni, să-l vadă. După un sfert de oră o asistentă i-a măsurat temperatura, apoi a tot așteptat. Și a așteptat...A înțeles, cum merg lucrurile, alți 50 de lei au plecat din buzunarul ei, în buzunarul asistentei care-i luase temperatura . Miracol, imediat doctorul însoțit de asistentă, au venit la patul lui Marius, Olga a băgat din nou mâna în buzunar, a scos o hârtie de 100 de lei pe care a strecurat-o în buzunarul doctorului. După un consult amănunțit, a ordonat să se recolteze probe de sânge, apoi a pus o perfuzie pentru întărirea și hidratarea organizmului. A plecat, asigurând-o pe Olga, că imediat, ce apare rezultatul la analize, va veni, să reexamineze copilul. Femeia și-a tras un scaun lângă patul lui Marius și a început să vorbească cu el. Băiatul avea  glasul slab, boala îl obosise, îl sleise de puteri, abia putea rosti cuvintele. În geantă bâzâia telefonul, îl pusese special pe silențios, nu voia să deranjeze bolnavii și actul medical, a răspuns:
-Da, era Petre Petruș.
-Cum este? Te descurci?
-Da, acum e la perfuzie.
-Vin imediat acolo, ai stat prea mult la ”Urgențe”.
-Nu cred, că mai e cazul, dar dacă vrei, vino! Fața Olgăi s-a luminat, dintr-o dată a înțeles, că nu mai este singură în jungla, în care trăia. A acceptat să vină, mai mult pentru a simți un sprijin, pentru a împărți cu el grija pentru sănătatea copilului. A bucurat-o telefonul lui, a fost tentată, când a văzut, că nimeni nu o bagă în seamă, să-l sune pe Petre, doar orgoliul a oprit-o și poate un pic de neliniște, de teamă că ar putea strica, frumoasa idilă pe care ea o întrezărea, sau și mai mult și-o dorea.
Petre a venit la patul lui Marius împreună cu doctorul Viezurescu, medicul a privit vinovat spre Olga.
-Doamnă îmi cer scuze, nu am știut, că sunteți prietenă cu Petrică, au sosit rezultatele la analize, așa cum a pronosticat doctorul de pe ”Ambulanță”, este vorba de o pneumonie, îl trimitem la ”boli infecțioase”. Vă dau ”Ambulanța”,  să-l transporte la spital.
-Nu prietene, îl iau eu cu mașina mea, lasă ”Salvarea” pentru alți pacienți.
-Fac formele pentru transfer, între timp se termină și perfuzia. Vă doresc o zi bună! Sănătate!
După plecarea doctorului, Petrică a scos din buzunar hîrtia de 100 de lei, pe care, cu ceva timp în urmă, Olga o dăduse doctorului .
-S-a jenat, când a auzit, la cine am venit, a scos banii din buzunar și fără multă vorbă mi i-a dat , rugându-mă, să-ți transmit scuzele lui.
-Poftiți analizele și scrisoarea de transfer, scot acum perfuzia  și branula de la mâna copilului. Puteți merge cu el, știți unde este secția de boli infecțioase?
-Da, știm, mulțumesc.
O jumătate de oră mai târziu copilul era internat. O doctoriță aproape de pensie l-a consultat și a confirmat diagnosticul.
-Se va face bine, este luată în pripă, boala nu a putut să evolueze. În câteva zile îl aveți acasă. Nu este nevoie, să rămâneți cu el, va fi bine îngrijit, mâncare dacă vreți să-i aduceți, să vă limitați la fructe și grătar din piept de pui. Acum vă las, mergeți liniștiți acasă, aveți un copil frumos, să vă trăiască!
-Știți, noi...
-Stați liniștiți, nu-mi trebuie nimic, îmi fac doar datoria, doctorița îi privi ca o mamă care-și ia la revedere de la copiii dragi, apoi plecă. Olga ar fi vrut, să-i explice, că Petrică e doar un prieten, apoi văzând, cum s-a luminat fața bărbatului, atunci când medicul a presupus că este tatăl, s-a oprit din explicație.
Ar putea fi Petruș, tatăl, de care copiii ei aveau atâta nevoie? Putea fi bărbatul, pe care îl căuta? I-a trecut prin față, toate întâlnirile avute cu Petruș,  de când se cunoșteau, trebuia să recunoască că nu-l privise niciodată ca pe un partener, ci doar ca pe un subaltern care trebuia, să rezolve niște sarcini de serviciu. A realizat, că se înstrăinase de oameni, aproape se robotizase, nu mai era femeia, care se aranja, căreia să-i placă, să îmbrace ținute elegante, abia acum și-a dat seama că viața i se abrutizase, că își pierduse din feminitate, devenise un fel de zbir. Era momentul, să facă o schimbare-n viața ei. Acum firma mergea bine, nu mai are de ce să se zbată, iar dacă patronul va lăsa în continuare toate greutățile firmei pe ea, îi va cere, să o treacă pe un post de șef de birou, iar director să pună pe altcineva, avea dreptul la viață.
Putea să aibă oarece libertate, copiii erau în seama bunicii, nu ducea grija lor, sigur, își va face timp să se joace cu ei, să iasă la o cofetărie, să-i îndrume la lecții. Ar fi vrut să meargă la un spectacol, trăiau într-un oraș mare, la teatru , sau operă își putea etala toalete strălucitoare, bijuteriile frumoase cumpărate cu banii câștigați de când lucra la firmă. Cum să iasă singură? S-ar fi simțit stingheră, bărbații ar fi considerat de datoria lor, să o abordeze. Nu-și dorea asemenea viață. Voia un bărbat lângă ea, unul doar al ei. Unul care să trăiască prin ea și pentru ea, să-i simtă inima bătând în același ritm cu al ei. Petruș, ce o fi gândind despre ea? De ce o invitase la cafea? Să fie mulțumirea, că îl avansase în funcție?
-Olga, o întrebă Petrică, când ajunseră în apartamentul lui și se așezaseră la aceeași  măsuță joasă, doar în loc să stea pe fotoliu, acum fameia era așezată lângă bărbat pe canapea, cum ai trecut peste povestea cu Eugen?
-Nu există nici o poveste, a fost un accident, pe care nu-l regret, datorită acestei întâmplări mi-am regăsit drumul care se înfundase într-o căsnicie eșuată. Eugen nu există, a fost un foc de paie, o pălălaie care s-a stins repede. A fost Eugen, putea fi oricine altcineva, eu eram vulnerabilă, debusolată, fără orizont, sub stăpânirea unei soț bețiv și sadic, această întâlnire m-a ajutat să mă eliberez. Prin urmare, pe Eugen nici nu-l urăsc, nici nu-l iubesc, a fost o atracție puternică, estompată de purtarea lui josnică de mai târziu. Cam asta despre Eugen, este un capitol subțire, foarte subțire din viața mea. Amprenta lui există doar în mentalul meu, personal, Eugen nu m-a consiliat, doar eu, în urma acestei aventuri am considerat că, a venit momentul, să pun piciorul în prag unei căsnicii, care mă distrugea fizic și psihic.
-Mulțumesc pentru cafea, trebuie să cumpăr mâncare pentru băiat, în noaptea asta stau la spital,sunt îngrijorată pentru el. Olga se simțea obosită
-Merg cu tine, nu te las singură.
-Mulțumesc Petrică, nu trebuie, să faci asta, mă descurc.
-Insist să te însoțesc. Olga, îmi ești dragă, nu pot trăi fără tine, de mult am vrut, să-ți spun. Petre a prins-o de mână, apoi a privit-o în adâncul ochilor ei negrii, cu mâinile tremurânde i-a prins capul și a sărutat-o pe frunte.
-Nu este momentul acum, Olga îi prinse mână și o strânse cu putere. Dacă vrei, vino cu mine, Petruș fericit, nu a observat bucuria femeii.
Ajunși la spital, au luat legătura cu medicul de gardă, acesta i-a liniștit, spunându-le că băiatul e în afara oricărui pericol, în câteva zile îl vor putea, lua. Au fost sfătuiți, să meargă acasă, copilul fiind bine îngrijit. Au vorbit cu băiatul, care era vesel și cu poftă de mâncare.
-Mergi acasă mămico, sunt bine. Sunt băiat mare, nu îmi este teamă. Dacă am nevoie de ceva apăs pe butonul ăsta și vine o tanti, vrei să vezi? Și fără să mai aștepte răspunsul, a apăsat butonul de urgență. În câteva clipe a apărul o asistentă, care a întrebat, dacă s-a întâmplat ceva. Olga simțindu-se vinovată pentru gestul băiatului, a luat asistenta de braț ,strecurându-i în buzunar o hârtie de 10 lei.
-Băiatul meu a vrut, să mă liniștească, să merg acasă, căci aici e bine îngrijit și dacă are nevoie de ceva apasă butonul. Iertați-l, dar de acum dacă va mai acționa butonul ,înseamnă că are o problemă. Dumneavoastră ce mă sfătuiți? Să merg acasă? Sau să rămân până dimineață?
-Mergeți acasă. Oricum nu puteți sta în salon, va trebui, să stați pe hol.
-Am înțeles, vă las numărul de telefon, dacă este nevoie, vă rog, să mă sunați la orice oră.
-Bine doamnă, mergeți liniștită, vom avea grijă de băiat, așa cum avem de toți copiii internați aici.
-Olga, mâine e duminică, puteam fi la spital în seara asta, vrei să continuăm discuția începută mai devreme?
-Da, trebuie să-mi recuperez mașina care a rămas la tine.
Ajunși în apartamentul lui Petruș, Olga s-a așezat într-un fotoliu, iar Petre a dispărut în bucătărie. O aromă plăcută de cafea proaspăt râșnită o învăluia plăcut. Vorbele spuse de Petre o bucurase, o făcea să spere la o viață plină de satisfacții. La un inventar făcut rapid, era mulțumită de starea ei de acum, terminase divorțul, avea un serviciu frumos și bine remunerat, copiii erau bine, iar mama ei care îi îngrijea, era și ea sănătoasă, doar supărată că ea muncește mult și e singură.
Declarația lui Petruș venea într-un moment în care chiar avea nevoie de iubire, simțea sufletul pustiu, secat de sentimente, lunile care trecuseră o golise pe interior, o transformase într-un robot. Declarația lui Petre o făcuse să tresară, s-a abținut cu greu, să nu-i sară-n brațe. Și ei îi era drag băiatul ăsta șaten și svelt, îl plăcuse din prima zi, când îl văzuse. Relațiile de serviciu nu i-au dat voie, să se comporte ca un om normal, ci ca un zbir. Acum a venit timpul descătușării, îi va primi dragostea, îl va lăsa, să o iubească, iar ea la rândul ei îl va iubi cu aceeași intensitate.
Avea nevoie de o vorbă bună, de un alint, de o îmbrățișare, trecuse o veșnicie, de când nu mai fusese sărutată, simțea că buzele i se uscase, tânjea după iubire, ar fi vrut ca Petruș, să lase treaba în bucătărie și să vină la ea, ardea de nerăbdare, voia să fie sărutată, să fie îmbrățișată, să uite de ea, să trăiască clipe de iubire înălțătoare.
În bucătărie Petre se gândea la Olga. Pusese friptura la cuptor, dar nu se grăbise, să meargă în sufragerie, vrusese, să mai rămână singur un timp, să-și pună gândurile în ordine. Era prima dată de când rămăsese văduv,  trecuseră niște ani de atunci, când o femeie îl făcuse să  iubească. Fusese dragoste la prima vedere, doar felul ei de a se comporta, îl ținuse la distanță, nu-l lăsase să-și declare iubirea. I se părea inabordabilă și rece, iar spusele lui Eugen despre ea, crease o confuzie în capul lui.
Acum a reușit, să o cunoască, iar azi și-a luat inima în dinți, gata să-i declare iubirea. Ar fi vrut, să-i spună, cât de mult o iubește, cât de mult înseamnă pentru el. Gândurile i-au fost întrerupte de deschiderea ușii.
-Ce faci? De ce stai singur aici? Am venit să văd ce pregătești ?
-Nimic deosebit, am băgat la cuptor niște ficăței de pui, sunt gata mintenaș. Petre s-a ridicat în picioare s-a apropiat de Olga, i-a luat mâna, a pupat-o apăsat și, privind în imensitatea ochilor ei, a sărutat-o, la început timid,apoi cu toată dragostea lui. Îmbrățișarea bărbatului nu a luat-o pe nepregătite, pentru asta venise în bucătărie, pentru a-l simți aproape de ea, pentru a se abandona în brațele lui. Tot trupul îi fremăta, fluturii din stomac alergau bezmetic, pulsul inimii crescuse, buzele îi tremurau ușor, sânii se întăriseră, sfârcurile împingeau în sutienul, devenit dintr-o dată prea mic. Simțea tremurul bărbatului, dorința lui prea mult timp înfrânată, ar fi vrut, să-i cedeze acum, aici, pe masa din bucătărie, o ultimă urmă de decență a făcu-o, să se oprească. Petre a luat-o în brațe și a plecat cu ea în dormitor, a așezat-o pe pat, cu aceeași grijă, cu care un ceramist își așează porțelanul de preț. Nu erau săruturi, erau  uniri, erau trăirile amândurora în același trup, simțeau ritmurile inimii bătând în același timp, erau un singur corp, o singură dorință, era iubirea în stare pură, era clipa înălțătoare când oamenii trăiesc undeva deasupra aproape de divinitate, când actul în sine devenea divin, iubirea era starea supremă a simțămintelor omenești. Nu dorința de sex îi unise, ci dorința de împărtășire a iubirii pure, a iubiri ca stare metafizică. Fiorul simțit de trupul ei, când buzele lui fierbinți l-a atins, a fost ca un foc lăuntric, revărsat prin toți porii  în exterior. Îmbrățișarea fierbinte a bărbatului a făcut-o ,să uite de ea, se abandonase total, uitase că există, trăia prin respirația lui, prin buzele care îi sărutau trupul cuprins de fiorii dragostei, prin brațele care o înlănțuiau plăcut, făcându-o sclava iubirii, roaba dorinței de a fi iubită.
Într-un târziu fericiți și cu poftă de mâncare și-au amintit că nu au oprit focul de la cuptor,când au deschis ușa dormitorului, de pe hol i-a întâmpinat un miros de carne arsă, s-au privit amândoi și au izbucnit în râs. Foamea de ficăței dispăruse, reapăruse foamea de dragoste...
Trei zile mai târziu cu băiatul lângă ea pe bancheta din spate și Petre la volan veneau de la spital, copilul vindecat, fusese externat, în drum spre casă Olga a văzut blocul în care lucrase cu aproape un an în urmă.
-Oprește, te rog! Petre a oprit mașina, din bloc tocmai ieșea verișoara ei și inginerul Augustin.
-Ce faceți? Olga a coborât din mașină și s-a îndreptat spre cei doi
-Bună verișoară!
-Sărut mâinile! Mă bucur să vă văd! Datorită dumneavoastră astăzi sunt un alt om.
-Verișoară, Augustin m-a cerut de soție. Olga surprinsă și-a îmbrățișat verișoara.
-Felicitări! Vă doresc o casnicie fericită! Bun venit în familie vere! Olga l-a felicitat pe Augustin, acesta i-a sărutat mâna, iar Olga l-a sărutat pe obraz. Vă fac cunoștință cu Petre Petruș, un bun prieten, obrajii Olgăi s-au îmbujorat când a pronunțat numele iubitului. Cei doi bărbați au dat mâna, apoi au urcat toți în mașină alături de băiat. Mergem la mine să sărbătorim, mama ne așteaptă...Olga a privit complice spre verișoara ei, bărbații nu știau, că ele vorbiseră la telefon în urmă cu o oră și stabiliseră întâlnirea.
           Sfârșit.

             Cap. X

            Cap IX

       Cap. VIII