Primarul XI

    Gheorghe Sprințaru era în libertate de mai mult de o lună de zile. Își reluase activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. De la revenirea lui în primărie Manuela era mai distantă, mai rece în relația cu el. Nu era supărat, înțelegea că așa trebuie să fie, pentru a nu da apă la moară procurorilor. Vicele Arnăutu, când l-a văzut pe primar intrând pe ușă, s-a îngălbenit, graiul i-a pierit, din gât îi ieșeau niște sunete nearticulate și subțiri ca la oamenii castrați.

-Arnăutule, ăsta e biroul meu, ce cauți aici? -Gheorghe  era stăpân pe el și decis să-l timoreze pe vicele lui, care, nu se aștepta să-l vadă pe Sprințaru așa de repede, de emoție transpirase și tremura ca un pisoi scos din baie.

-Ți-am ținut locul don primar, acum gata, plec la mine!-Gigel Arnăutu, cu capul plecat, adus de spate, a părăsit, de-a -ndoaselea, biroul.

Primarul se autocontrola tot timpul, era foarte atent la fiecare cuvânt pe care îl folosea, știa că procurorul, deși îl pusese în libertate, nu se va lăsa păgubaș. De la reluarea serviciului a avut o relație corectă cu toți salariații. Fiind în pragul iernii nu mai aveau investiții de făcut, se lucra la rezolvarea problemelor curente. Privea cu suspiciune pe toți oamenii cu care intra în contact, mai ales pe aceia care veneau să-și rezolve diferite probleme, în fiecare dintre ei vedea un posibil provocator.

     Într-una din zile a intrat în biroul primarului o tânără la vreo 30-35 de ani, blondă, cu ochi frumoși și pielea mătăsoasă, îl privise languros, apoi se așezase cu fundul pe colțul biroului.

-Don primar, aș vrea să mă puneți în posesia terenului din valea Nichi, alea două pogoane care mi-au rămas de la bunicul.

-Cine ești fată dragă?-Primarul se uita la  femeie, cum se uită pisica la slănină.

-Sunt fata lui Gheorghe a lui Moșu? -Ochii fetei se dădeau peste cap când se uitau la Sprințaru.

-Da, știu despre ce este vorba, ai dreptul, o vom rezolva, vino spre primăvară!

-De ce, acum ce are?-Fata nu înțelegea de ce să mai amâne până la primăvară.

-Acum nu se poate intra pe teren, este moale pământul.

-Nu m-ați înțeles, nu mă interesează unde este pământul,  îl vând unui pakistanez, deja a cumpărat toate loturile din jurul terenului meu, mi-a făcut o ofertă bună, el va veni la dumneavoastră să-i arătați exact unde este poziționat, eventual să facă aia cum îi spune...-fata încerca zadarnic să-și amintească.

-Cadastrarea pământului-îi șopti bucuros primarul.

-Aia, așa mânca-ți-aș gura, că uitasem cum îi spune!

-De ce vinzi pământul unui străin, de ce nu-l vinzi românilor?

-Din două motive, nu m-a întrebat nici un român dacă vând, iar prețul dat de pakistanez e bun.

-Pământul încă nu a ajuns la prețul lui, peste câțiva ani ai fi luat de câteva ori mai mult.

-Auzi don primar, așa o fi! Dar ce-mi pasă mie de pământul ăsta, mi-a picat pleașcă, îl vând și gata.

-Da, dar bunică-tu s-ar mânia, dacă ar vedea ce prostie ești pe cale să faci!

-Poate, el s-a mâniat și când l-a dat pe gratis la colectiv, acum s-o mânia mai puțin că iau ceva parale pe el.

-Fie cum zici tu!

-Am auzit că ai avut ceva necazuri. –Fata l-a privit în ochi cu înțelegere.-Așa-i? Ai dracu nenorociți și pe mine m-au priponit șase luni, au zis că m-am prostituat. Nu am înțeles, de ce trebuie să mă aresteze pentru faptul că m-am culcat cu bărbații care îmi sunt dragi? Drept este că eu îi iubesc pe toți, indiferent de rasă, religie, sex , sau înălțime. Așa sunt eu,cu inima mare și dorință pe măsură. Nu am cerut bani nici unui iubit, este adevărat că ei puneau într-o cutiuță cât voiau, dar nu m-ai puțin de 100 de lei, așa scria pe capacul cutiei: „Lăsați câți bani vreți , dar nu mai puțin de 100 de lei”. Învinuirea a fost că nu mi-am făcut o societate pentru a plăti taxe la stat, auzi societate! Cum dracu să se numească ?”Păsărica nebunatică”? Trebuia să tai factură și chitanță de fiecare dată când făceam dragoste cu cineva? Eu fac  dragoste, nu sex! Aveam iubiți, nu clienți, asta nu au înțeles, ne-am împotmolit în semantică și mi-au tras un an de zile de închisoare cu executare, am făcut șase luni și iată-mă ca nouă. Apropo, îmi place mult de mătălică, dacă mă vrei, oricând te aștept pentru o partidă nebună de amor. Reține, nu fac sex! Femeia a ieșit lăsând în urma ei un miros plăcut de parfum bun.

”Ce a fost asta?” Gheorghe a rămas pe gânduri după ce a plecat fata, iar fi plăcut o partidă de dragoste, dar îi era teamă ca fătuca să nu fie trimisă de anchetatori și să-l tragă de limbă. A renunțat să se mai gândească la ea.

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

    Acasă, primarul, fusese primit cu toată dragostea de către soție și cei doi copii. După ce s-a îmbrățișat cu Adrian, l-a îndepărtat puțin de el, în timp ce îl ținea de mănă, l-a măsurat din cap până-n picioare, așa cum face un geambaș când cumpără un cal de rasă, mulțumit de ceea ce a văzut, a remarcat:

-Dragul meu, ar trebui să-ți spun domnul inginer, ești stăpân pe tine, ai o meserie frumoasă, îți câștigi pâinea. Acum ești pe cont propriu, de acum încolo vorbele mele pot fi sugestii, în nici un caz ordine, poți ține cont de sfaturile mele sau nu. Eu nu mă voi supăra! Încă ceva, mi-a plăcut că ai personalitate, ai preferat să speli farfurii într-un restaurant decât să te umilești în fața mea. Dă-mi voie să te mai strâng odată-n brațe și să-ți urez succes în viață! Te poți căsători cu cine vrei, dacă vrei poți să-mi spui, dacă nu,nu! M-aș bucura totuși să mă anunți și pe mine, îmi doresc să fiu socru.

-Mă voi însura cu Crina!

-Crina să fie băiatul meu! Când faceți nunta?

-Dacă nu ai nimic împotrivă, aș vrea să facem petrecerea după sfântul Ion.

-Bine, mă voi ocupa de toate, va fi o onoare pentru mine! Orchestra o aduce Fărâmiță?

-Nu, nici nu vine la nuntă. I-am spus că renunț la casa de la tine, că îmi voi face împreună cu Crina casă nouă. Ar mai fi ceva, e sigur că mandatul tău de primar se va opri aici, el voia să fie cuscru cu primarul satului, nu cu unul care e posibil să ajungă-n pușcărie.

L-a auzul acestor vorbe, Sprințaru a pus capul jos, a oftat și nu a mai scos niciun cuvânt.

-Nu fi supărat, vom trece peste toate tată, vom fi o familie unită, Fărâmiță s-a exclus din ea, doar biată nevastă-sa, Maria, ea va sta lângă noi.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

     Deși zăpada începuse să se aștearnă  și mașinile se deplasau greu, treburi urgente l-au mânat pe Gheorghe la oraș, avea niște proiecte pentru primăvara următoare și nu știa în ce stadiu sunt. A urcat în biroul, din sediul Consiliului Județean, unde lucra Asudatu, cel care răspundea de proiectele de investiții.

-Bună ziua!

-Bună ziua primarule! Ai mai trecut pe la noi?-Asudatu era bucuros că îl prinsese pe primar în birou.-Spune don Sprințaru!

-Mă interesează  stadiul proiectului de investiții pentru drenarea cursului de apă de pe valea Cireșului.

-Ai făcut bună împărțeala banilor în toamnă?-Asudatu a pus întrebarea intempestiv.

-Care bani?-Gheorghe a înțeles că este o provocare și că de acum în colo el va fi principala țintă a procurorului.

-Nu face pe prostu nea Gheorghe! Banii pe care i-ai împărțit cu mine și Tânjală, banii restituiți dumitale de patronul Ioanci.-Asudatu începuse să se enerveze, trebuia să-l facă pe primar să vorbească, îi promisese procurorul că va scăpa cu o condamnare simbolică, poate doar cu amendă, dacă îi va da probe împotriva lui Sprințaru, Tânjală și șefii lui din Consiliu. Transpirația curgea abundent pe fața funcționarului.

-Dumneata ai tras ceva pe nas? Vorbești în dodii? Nu înțeleg ce vrei? Te rog să-mi spui cum stăm cu proiectul pentru anul viitor? Asta mă interesează!  Însă după cum te comporți nu cred că mai pot pune bază pe cuvântul dumitale. Am plecat! Bună ziua!- Gheorghe a ieșit pe ușă fără să mai privească înapoi. Zenobie vrea să-l prindă la înghesuială. Asudatu s-a vândut promisiunilor anchetatorului.

Se simțea încolțit, îi plăcea jocul, apărarea a fost cea mai bună armă a lui. Așa făcea și la șah, se lăsa atacat, apoi declanșa contraofensiva, îl lovea pe adversar când nu se aștepta. 

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

   Tânjală se descurca greu,  după ce Luluța a demisionat,fără un șef de cabinet , s-a plâns la partid că ar avea nevoie de o asistentă. Unul din liderii partidului a venit în întâmpinarea senatorului , i-a spus că a găsit o candidată. Acesta l-a întrebat dacă a găsit pe cineva să angajeze în locul fetei care demisionase din funcția de șef de cabinet. Senatorul a răspuns că încă nu a găsit și chiar se descurcă greu fără un asistent în teritoriu. Liderul l-a privit cu înțelegere și i-a recomandat o tânără pentru postul vacant de șef de cabinet. Fata era de față, senatorul s-a uitat atent la ea, înaltă , zveltă ca o trestie, cu ochii negri și focoși, cu sprâncene ca două semicercuri negre și perfect pensate. Sânii,  două balcoane rotunde, cu dantelă pe marginea decolteului generos, fusta scurtă lăsa să se vadă jumătate din pulpele interminabilelor picioare. Părul bogat, gri, ca fuiorul de cânepă, tot numai inele mari, cădea în valuri mai jos de umeri.

-Domnișoara este absolventă a două facultăți, științe politice și drept. A lucrat în ministerul dezvoltării ca referent, ar dori să facă practica pe lângă dumneata, a auzit că ai experiență politică. Ar vrea să-ți fie mai mult consilier, adică pe cât posibil să participe la toate întâlnirile dumneata cu factori de decizie din partid, dar și când te întâlnești cu reprezentanții altor partide. Este membră în formațiunea  noastră  politică, trebuie să o ajutăm să devină un fin politician, un cadru de nădejde al partidului.

Tânjală o sorbea din ochi, era năucit de frumusețea tinerei. A scuturat capul, cum faci când alungi o nălucă. S-a trezit din visul în care fără să vrea se cufundase, a privit la șeful lui pe linie de partid.

-Să-și facă formele de angajare, are aprobarea mea.

Decentă, Corina Dumbravă, a mulțumit senatorului cu o înclinare ușoară a capului.

-Vă mulțumesc domnule senator, sper să fiți mulțumit de prestația mea. –Deși vocea fetei era blândă, avea ceva rece, amenințător în ea. Un observator mai atent ar fi remarcat o anumită rigiditate în mișcările ei, era ca o actriță care încă nu își intrase în rol.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

    Ningea frumos, era o vreme minunată, fulgii ușori de zăpadă pluteau în drumul lor spre pământ, Crina îmbrăcată în rochia albă de mireasă, cu voalul alb dat peste față și cu  capă scurtă din blană albă, era parte din mirificul peisaj. Lângă ea, ginerele îmbrăcase un costum bleu ciel, cu papion fin grena și cămașă de mătase albă, păreau amândoi  aduși din cărțile de povești și puși pe ulițele satului Malu Plecat. Nașii, la fel de tineri și frumoși, îi încadrau , lângă nași o fată și un flăcău duceau lumânările de cununie. În spatele lor erau socrii mari, Gheorghe și Florica Sprințaru.

În urma socrilor mari, singură și cu lacrimi în ochi mergea Maria, mama Crinei, era bucuroasă pentru fata ei care se mărita cu bărbatul iubit, era bucuroasă pentru mulțimea de oameni care însoțeau mirii, însă plângea sufletul în ea că de aici lipsea tocmai tatăl miresei, Fărâmiță. Nu acceptase sub nici o formă să vină la nunta propriei fiice, rămăsese acasă. Toată săptămâna băuse, nu se trezise din beție.

 A vrut să-l pondereze, să-l facă să înțeleagă că Adrian este cea mai bună partidă pe care o putea avea Crina, în zadar, nu accepta căsătoria fiicei lor. Nicolae Fărâmiță, stătea pe buturuga pe care tăia lemne, era cu sticla-n mână din care băuse mai mult de jumătate, așa îl găsise Maria când a vrut să-l convingă să meargă la nuntă și să lase băutura. Bărbatul, cu o ochii tulburi din cauza alcoolului, s-a uitat în direcția nevestei, nu a zis nimic, doar a luat barda cu care cioplea aracii și a aruncat-o  în direcția ei, pe moment Maria a sărit cu picioarele în sus, a fost suficient să se salveze. Barda a trecut pe sub picioarele aflate în aer. Nevasta s-a uitat la Nicolae, a dat din cap a neputință, apoi a plecat, lăsându-l în plata Domnului.

    După cununia religioasă tot alaiul nupțial a intrat în căminul cultural pentru masă și dans.

Gheorghe s-a întrecut pe sine în organizare, doi bucătari de top pregătise mâncăruri alese, fără a fi de fițe, mâncăruri românești cu care țăranul român este obișnuit. Nu au lipsit din meniu, toba, leberul, cârnații afumați și perpeliți pe jar, slana pe care o ținuse crudă trei săptămâni la sare, apoi o dăduse la fum de lemn și rumeguș de cireș. Nu lipseau nici sarmalele grase, fierte în zeamă de varză și cu felii de slănină afumată între ele. Cinci femei făcuseră  mămăligă în cinci ceaune mari din tuci, erau mămăligi auri, moi și bine fierte. Nu se zgârcise primarul, pusese sarmale destule în farfurie, alături era mămăliga și un ardei iute, verde, abia cules din ghivecele puse de cu vară la adăpost.

În afara localului, într-un spațiu special amenajat, sfârâiau, pe uriașele grătare, fripturile de porc și de pasăre, o aromă plăcută se degaja din carnea friptă. Bărbații care supravegheau grătarele, erau amețiți de mirosurile care le îmbiau papilele gustative, arome care proveneau din baițurile în care fuseseră ținute fripturile până au ajuns pe grătar. Se simțea cimbrul amestecat cu usturoi și grăsime încinsă.

Mesenii, bine ghiftuiți după primele feluri, își doreau să se mai întârzie cu servitul fripturii, pentru a face loc și următorului fel, al cărui miros îmbietor ajunsese și în salon, au ieșit cu toții la dans.

Lăutarii au simțit ce vor nuntași, au pornit să cânte muzică populară care face să sară și copilul din fașă, au cântat o horă lentă pentru încălzire, Sârba a ridicat ritmul și accelerat mișcarea picioarelor, apoi Ciobănașul, Breaza, iar cireașa de pe tort a fost Brâul pe șase. Era întrecere între perechile de dansatori, zburau picioarele, se legănau mâinile, transpiraseră, cămășile erau leoarcă, nu se lăsau, erau într-o întrecere cu ei înșiși. Simțeau că se eliberează de tot stresul cu fiecare dans. Chiar dacă picioarele oboseau, sufletul se ușura. Prin jocul  picioarelor într-un anumit ritm alunga necuratul care se cuibărise în sufletul lor. Dansau, transpirau, alungau duhurile, își ușurau sufletele, se scurgea toată răutatea din ei.

Toți dansau, mirele cu nașa mare, nașul mare cu mireasa, socrul mare cu nevasta, nuntașii cu nevestele lor, sau fiecare cu cine se nimerea. Doar Maria, soacra mică, la masă singură plângea. Plângea nu pentru că era singură, ci pentru că nu reușise să aducă, la nunta unicului lor copil, pe bărbatul ei. Plângea și de bucurie, când își vedea fiica râzând, fericirea Crinei, era fericirea ei.

Lăutarii începuseră să obosească, mesenii se trăseseră la mese, cântau o melodie lentă pentru a domoli sângele înfierbântat al dansatorilor. Pe această melodie odihnitoare, de instalare a păcii interioare în fiecare individ, Nicolae Fărâmiță a intrat în local, lăutarii l-au recunoscut, au schimbat imediat cântecul cu o melodie de primire, toți ochii s-au întors spre ușă, mesenii au început să aplaude, deși țigan, Fărâmiță era respectat în sat. Adrian, cu plosca în mână, a mers să-l întâmpine, Nicolae a luat plosca și și-a îmbrățișat ginerele:

-Iartă-mă dacă poți, am fost gata să fac o mare greșeală. –Din ochi lacrimile izvorau fără voie.

Orchestra a tăcut, lângă Adrian și Nicolae au venit Crina, Maria și Gheorghe cu Florica, toți și-au dat mâna, s-au pupat și și-au jurat că va fi pace între ei câte zile vor avea.

Fericit, ginerele, a dat ordin orchestrei să cânte și chelnerilor să aducă băutură. Petrecerea a ținut până-n zori când, obosiți și binedispuși nuntașii au plecat la casele lor.

-