Aşa da! Se poate fără ură.

  Românii sunt foarte radicali. În politică sunt tabere talibanice care nu apără principii, ideologii, doctrine, de altfel nici nu sunt, dar şi dacă ar fi fost, nu asta ar fi apărat, ar fi reacţionat cum o fac şi acum, după ureche, după cum aud la televizor, la radio, ori la vecinul şcolit care stă la trei case de ei.

Chestiunea este veche, talibanizările, constituirile în găşti bazate pe culori politice, ori pe rubedenii, au apărut o dată cu politica, care, la rândul ei, a apărut o dată cu primele organizări tribale ori statale.

Când un om divorţează de nevastă, nu a realizat că divorţase, fără să fii fost cununat, de socrii, de cumnaţi, de mătuşile şi unchii nevestei, inclusiv de vecinii de pe stradă până la a zecea casă.

 Nu se aştepta la atâta ostilitate, cu atât mai mult cu cât, convenise  cu soţia, să pună capăt unei căsnicii care nu numai că şchiopăta, ci pur şi simplu nu mai voia să se urnească din loc.

S-a  întrebat, care să fii fost motivele pentru care, dintr-o dată, devenise inamicul lor numărul unu?

A privit în propria tabără, a analizat noua situaţie creată, lucrurile stăteau la fel, neamurile veneau să-l încurajeze, să-l scoată „curat” din războiul , spuneau ei, prin care trecuse.

A încercat să-i liniştească, să le spună că este posibil să aibă partea lui de vină, poate, este chiar mai vinovat decât ea. Vorbea singur, rudele veneau cu argumente, cum că fosta nevastă era vinovată, fiindcă auziseră ele multe. O mătuşa, din altă localitate, mult mai departe de casa unde locuia el, o bârfea de mama focului pe fosta lui parteneră de viaţă, a întrebat-o dacă o cunoştea, răspunsul a fost că nu o mai văzuse de la nuntă, însă ştia ea că a fost vinovată. Auzise multe muieri vorbind-o de rău, inclusiv pe Leana lu’ Clanţă. Prin urmare, să fac bine să nu-i mai ia apărarea şi să pună mâna să-şi refacă viaţa, să nu mai stea ca un „călugăr” şi să plângă după „fosta”.

Nu a stat „călugăr” şi s-a recăsătorit, neamurile nevestei s-au căsătorit cu el o dată cu mireasa. Însă a apărut o altă dandana. Rudele „fostei” deveniseră duşmanii nevestei de acum şi armatei sale de rude. Asta chiar nu a înţeles-o. De ce naiba au devenit duşmani? Nici măcar nu se cunosc. Ura a apărut din senin, fără motiv, doar pentru că fuseseră cândva şi neamurile lui cele ale fostei?

Ciudaţi sunt oamenii, în loc să iubească, să dea din prea plinul sufletelor sale celor care au nevoie de mângâiere, celor care au suferit un necaz, care trec prin anumite greutăţi, care sunt neîmpliniţi sufleteşte, ei urăsc. E mai simplu să pizmuieşti, să deteşti, să urăşti pe ceilalţi, însă, aşa îţi hrăneşti sufletul cu otravă. Devi un om rău, cu carenţe de comportament.

Toată această introducere am făcut-o cu un scop precis: acela de a scoate în evidenţă raţiunea, modul în care două femeii, două familii, au găsit rezolvarea unei situaţii greu de gestionat. Toate s-au putut petrece doar pentru că, aceste femei, şi-au folosit creierul şi nu instinctele animalice. Văzând modul prietenesc, cu înţelegere pentru aproapele său, în care discută cele două DOAMNE, mi-am spus că ,omenirea mai are o şansă.

Am întâlnit într-un salon de spital, două bolnave care fuseseră, pe rând evident, soacra aceleiaşi nurori.

Le-am întrebat cum de stau de vorbă, de ce nu-şi sparg capul, aşa ar fi fost trendi. Răspunsul a fost clar şi minunat:

„Suntem oameni raţionali, nu noi am fost căsătorite, ci copiii noştri, divorţul a fost înfiinţat tocmai pentru că este posibil, ca tinerii căsătoriţi, cândva în viaţă, să nu se mai înţeleagă şi atunci aleg calea despărţirii. Nu copiii noştri au fost primii care au divorţat şi s-au recăsătorit şi nici ultimii nu vor fi. Nu noi am fost vinovate de eşecurile lor, ei ştiu cum şi-au gestionat problemele, noi nu avem nimic de împărţit amândouă, actuala soacră, după ce a vorbit, a pus cu blândeţe mâna pe mâna fostei soacre într-un gest firesc de prietenie.”
Povestea nu ar fi completă, fără să fac vorbire despre liantul dintre cele două femei:NORA, pre numele ei LORI, acest om minunat şi cald, doar ea putea face imposibilul, posibil. 

Un exemplu de viaţă pe care îl trec la:”aşa da!”