În Mediaş a avut loc o crimă de o brutalitate ieşită din comun. S-a produs
o adevărată isterie, moartea tânărului nu este cauza, ci ocazia ca politicienii
să iasă la rampă. De fapt, moartea tânărului din Mediaş este speculată politic
cu un cinism ieşit din comun. Această oribilă crimă este folosită electoral, pe
ea se doreşte câştigarea de voturi. Nu-i pasă nimănui cu adevărat de cel ucis,
ci doar de modul în care, la fel ca şi la „Colectiv”, se pot obţine foloase
dintr-o tragedie.
Se vorbeşte că acela care a comis crima a fost eliberat în baza „recursului
compensatoriu”, alţii susţin că a fost eliberat condiţionat. Din câte am
înţeles, fusese condamnat la 13 ani de închisoare, din care, în momentul
eliberării mai avea de executat cam 2 ani şi câteva luni. Asta înseamnă, la un
calcul aproximativ, că executase mai mult de 10 ani de detenţie. Dacă în 10 ani
nu se reabilitase, mergând cu pedeapsa la termen, în niciun caz nu devenea mai
bun.
Recidiviştii au apărut o dată cu condamnările penale şi ei sunt grupaţi pe
infracţiuni. Cei care fură, „şuţii” vor face toată viaţa puşcărie pentru furt,
închisoarea va fi a doua lor casă.
Cei care au săvârşit infracţiuni cu violenţă (viol, tâlhărie, crimă) vor
recidiva tot cu violenţă.
Problemele sunt grave, şi nu sunt din cauza „recursului compensatoriu”,
cauzele sunt profunde, ţin de sistem, de societate şi de caracterul individului.
Condiţiile grele din penitenciar ar trebui să ţină recidiviştii la distanţă de
închisoare. Nu se întâmplă acest lucru.
Să ne gândim la un om care iese afară după 10 ani de detenţie, eliberat
condiţionat, ori în baza „recursului compensatoriu”. Acest om este posibil să
nu mai aibă familie, casă, mijloace de a se întreţine. Statul l-a scos pe
poarta penitenciarului, acolo unde avea televizor, radio, baie, spălătorie,
pat, masă, casă. Sigur nu erau de hotel, însă nu-l bătea vântul şi nici nu-l
ploua. O dată ieşit, s-a văzut singur, izolat de societate, un paria. Nimeni
nu-l angajează, e puşcăriaş. Poliţia nu-l ia automat în supraveghere, nu-i
oferă nimeni nicio posibilitate de întreţinere, ce va face, disperat, va căuta
să se întoarcă acolo unde avea minimum
de condiţii.
În timpul vremurilor apuse, toată lumea era obligată să muncească, cine nu
avea un loc de muncă era condamnat până la 6 luni de închisoare
contravenţională conform decretului 153/1970.
Cine se elibera din închisoare, în vremea comuniştilor, primea un loc de
muncă, asta nu însemna că nu erau recidivişti şi atunci se întorceau în
puşcărie după ce furaseră, tâlhăriseră, violaseră ori uciseseră din nou.
Trebuie căutate soluţii pentru ca foştii deţinuţi, o dată eliberaţi să fie
supravegheaţi pe perioada de încercare şi să li se ofere un loc de muncă. Cu
toate măsuri, dacă vor fi luate, mulţi vor recidiva, însă, poate numărul lor se
va micşora. Eliberarea înainte de termen, aşa numită „condiţionată” trebuie să
existe, doar aşa va fi un stimulent pentru deţinuţi, doar aşa poate să existe
posibilitatea unei reabilitări. Executarea în întregime a pedepsei îl va înrăi
pe deţinut, nu-l va face mai bun.
Vreau să atrag atenţia că indiferent de măsurile care se vor lua,
indiferent cât vor executa din pedeapsă, indiferent dacă vor avea sau nu un loc
de muncă, mulţi dintre ei vor comite din nou infracţiuni, important este ca
numărul lor să se micşoreze. Nu trebuie să uităm caracterul individului, gena
lui, educaţia, mediul în care trăieşte şi mai ales în care şi-a trăit
copilăria.
Politicienii trebuie să lase jos mingia de ping-pong, adică ipocrizia,
trebuie să alunge cinismul. Să nu uite un lucru, greşelile lor pot produce
grave probleme oamenilor. Preşedintele nu-i mai breaz şi nici mai deştept decât
restul politicienilor. Sigur a fost ales de popor, aşa se spune, probabil
pentru „inteligenţa” cu care a tăcut în timpul campaniei electorale. Domnul
Preşedinte, la fel ca şi ceilalţi politicieni nu au dat examene pentru a
dobândi posturile, ci au fost aleşi de o parte a poporului. Prin urmare au
devenit deştepţi după ce s-au instalat în scaune. Deşteptăciunea le-a fost
„administrată” în funcţie de poziţia ocupată, cel puţin aşa se cred, aşa le
place să creadă.
Toţi politicienii care sunt plătiţi din banii contribuabililor trebuie
să-şi dea mâna să îndrepte lucrurile. La noi Preşedintele României împreună cu
opoziţia se comportă faţă de alianţa de la guvernare şi faţă de guvern de parcă
ar face parte din ţări separate aflate pe poziţii ireconciliabile. Asta ne va
distruge. Orice problemă apare, în loc să o disece împreună, să caute soluţii,
îşi dau în cap cu ură, se faultează, se trag de tricouri, îşi dau la gioale,
pentru că arbitrul, Preşedintele României, în loc să arbitreze, să atenţioneze
când se încalcă regulile, a devenit jucătorul opoziţie, postură din care nu mai
poate fi obiectiv.
Atunci întreb: „pentru ce vă plătim domnilor? Să vă înjuraţi, fără să
căutaţi soluţii? Primiţi foarte mulţi bani pentru posturile de Gică Contra şi
Gâgă pe care le ocupaţi.”
Revenind la legea „recursului compensatoriu” dacă a fost votată în timpul
guvernării Cioloş, ori nu, nu contează pentru că tot aceste partide au fost în
Parlament. Iohannis după ce a promulgat această lege fără să o conteste la CCR
ori să o retrimită în Parlament se face la fel de vinovat, dacă există o
vinovăţie în acest caz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu