Guvernul a pierdut lupta cu Covid-ul.

      România a pierdut lupta cu Covid-ul. De fapt România a pierdut toate bătăliile, inclusiv pe cele democratice.

     În zadar bietul nostru Președinte, anemic în fapte și-n gândire, deși ca stat este destul de înalt, parcă prea masiv, prea greoi în mișcări și în vorbă, ne amenință cu degetul, pe noi și pe virus, să ne băgăm mințile în cap, altfel, vor pune Arafat și Tătaru mâna pe noi și nu mai scăpăm sănătoși din chingile lor.

Covid-ul nu s-a speriat de uriașul din fotoliul de la Cotroceni, nici de Tătaru, nici de Orban Ludovic, cel cu mască și fără mască.

      De altfel, domnul Iohannis, Președintele de tristă amintire, ne spune zilnic cu emfază și în mod apocaliptic că vinovat de ratarea luptei împotriva virusului este nimeni altul decât PSD-ul.

Da, PSD-ul este vinovat, are dreptate domnul Iohannis, îl susțin întru totul. Sunt fan afirmațiilor domniei sale, se vede neamțul rasat cu dragoste de țara sa, Germania.

În martie PSD-ul nu trebuia să voteze în Parlament guvernul Orban. CCR spusese clar, premierul demis prin Moțiune de Cenzură nu mai poate fi propus să formeze un alt guvern. Mai mult decât atât, premierul desemnat Ludovic Orban nu coagulase o majoritate parlamentară în jurul său. Cu toate acestea, împotriva voinței lui Orban, PSD-ul validează prin vot noul guvern.

Apoi, fără ca guvernanții, în frunte cu Orban și Iohannis, să ceară explicit opoziției să voteze și mai ales să negocieze noile proiecte legi, care se impuneau în lupta împotriva Covid-ului, PSD-ul votează legile.

      PSD-ul este vinovat de faptul că Iohhanis și Orban sunt incapabili să guverneze. Un partid responsabil căuta aliați și trimitea, prin Moțiune de Cenzură, de urgență la ATI guvernul Orban-Iohannis.

      Nu am crezut vreodată că mai poate să apară un nou tip de guvern ca cel de tristă amintire Băsescu-Boc. De această dată acesta este cu mult mai catastrofal, dacă se poate spune așa, decât cel din perioada 2009-2012. Nu se poate tolera un guvern ca acesta condus de tandemul Iohannis-Orban care să nu facă nimic pentru salvarea României. Nu mărirea alocațiilor și a pensiilor vor duce România de râpă, ci modul în care este administrată țara va conduce la prăbușirea iremediabilă din punct de vedere economic și chiar politic România.

        Iohannis se bate cu pumnul în piept, după ce s-a caftit cu liderii europeni după spusele sale, că a adus în România 79,9 miliarde euro. Domnule Iohannis, banii ăștia europeni sunt la fel de virtuali ca un sărut pe facebook. Vă trebuie programe să puteți atrage acei bani. De-a lungul timpului s-a demonstrat că banii europeni sunt cea mai frumoasă „Fata Morgana”. Alergi după ei și nu-i prinzi niciodată. Nu cred că trebuia să ni se aloce sume mai mari de bani, oricum vor rămâne la Bruxelles, măcar să-i luăm pe aceștia, însă, sunt convins, cum sunteți băieți de treabă aveți să  lăsați banii acolo unde sunt.

       Am primit un mesaj de la o fată care este la muncă în Germania. Îmi spunea că la spital au tratat-o cu un fel de siktir, pentru simplul motiv că e româncă. Asta „dragi” conducători nu ni se trage de la rommii cetățeni români care au furat, tâlhărit, sau au mărit piața prostituției în țările UE. Nu, ni se trage încă din 1990 atunci când occidentul împreună cu SUA ne-au umilit în cel mai josnic mod, iar noi ne-am făcut preș în fața lor lăsându-i să ne joace în picioare. Mă refer la așa zisele ajutoare pe care le trimiteau din Germania, Italia , Franța, SUA. Am văzut oameni care se călcau în picioare pentru o pereche de pantofi și trei perechi de chiloți toate la second  hand. Nu erau doar țigani, erau directori, ingineri, oameni cu poziție în societate. Apoi au trimis alimente din rezerva militară a armatei SUA, acele conserve pe jumătate cu termenul de valabilitate la limită. Nu am înțeles niciodată de ce ne-am bătut pentru acele ajutoare, românii aveau bani, trebuiau doar magazinele aprovizionate să ne putem cumpăra tot ce aveam nevoie.

      Însă occidentul a vrut să ne umilească, să ne desființeze ca popor mândru, ne-au transformat în cele mai umile ființe. Apoi ne-au distrus, cu ajutorul politicienilor români, economia, ne-au furat locurile de muncă. Au întredeschis poarta Europei. Românii rămași fără loc de muncă, fără o posibilitate de a câștiga în mod cinstit o pâine în țara lor, au plecat spre alte zări. Femeile, în marea lor majoritate, au devenit îngrijitoarele bătrânilor europeni, lăsându-și proprii bătrâni să se zbată în mizerie și neputință.

       Din acest motiv nu vom scăpa de virus, pentru că am ajuns să fim conduși de oameni care stau în genunchi în fața omologilor (sic!) europeni, de oameni care nu au coloană veterbrală, suntem conduși de oameni care pot fi ușor asemănați cu virușii contagioși. Nici nu mai știu acum, în aceste zile, care virus este mai periculos, virusul guvernamental, ori Coronavirusul? Doamne ce de viruși avem! Doar alegerile parlamentare ne pot imuniza împotriva lor.

Acum ar fi trebuit să nu se numere voturile pe  sicriile celor decedați de Covid și ai celor de la ATI. Ar fi trebuit, dacă aveam un Președinte mai presus de orgolii și ranchiuni politice, ca toate partidele parlamentare să se așeze la masă, cu sau fără mască, și să nu plece acasă până ce nu ajungeau la un consens politic. Nu te aperi de un virus cu o contagiozitate foarte ridicată făcând campanie electorală la televizor. Nu te aperi de virus condamnând partenerii politici. Te aperi căutând soluții, punându-le pe masă și împreună cu specialiștii și celelalte forțe politice să fie găsite soluții. Nu prin proiecte de lege scrise pe picior te aperi de un virus periculos, ci cu proiecte bine cântărite, elaborate de oameni de știință. Nu dând amenzi populației aperi țara de virus domnule guvernant, ci prin puterea propriului exemplu.

      Românii dintotdeauna au găsit, au căutat, repere în personalitățile politice. Românii, poate mai mult decât alte popoare, au nevoie de idoli. Îi urmează, așteaptă îndrumări de la ei.

    Cum să creadă în existența virusului, în faptul că este contagios și periculos, când văd cum membrii guvernului  beau, fumează în cabinetul Premierului fără să folosească masca de protecție și fără distanțarea fizică?  Cum să creadă că îmbolnăvirea poate fi fatală când văd membrii guvernului în plină ședință de guvern, fără să aibă acea distanțare fizică, socială, și fără să poarte mască de protecție? Cum să creadă că virusul Sars-cov 2 este periculos când Rareș Bogdan își sărbătorește fiica cu 100 de invitați într-un restaurant din Cluj, fără să țină cont de distanțarea socială și evident fără măști fiindcă, nu-i așa, cu masca la gură nu puteau bea și nici mânca. 

      AICI AR TREBUI SĂ GĂSEASCĂ ROMÂNII EXEMPLE, ÎNSĂ EI VĂD CĂ ACEIA CARE AU FĂCUT LEGILE PENTRU CA EI SĂ FIE AMENDAȚI DACĂ NU POARTĂ MASCĂ,  LE DAU CU TIFLA.

Despre Covid și alți viruși

     Covid 19 a dat lumea peste cap. Ascult la televizor fel de fel de păreri, unele mai teribile ca celelalte.    Am văzut medici care se contrazic între ei doar din dorința de a arăta celorlalți că ei sunt altfel, mai deștepți, mai sensibili, mai aproape de popor, multe păreri spuse cu o oarecare ipocrizie. Am văzut artiști unii pro alții contra Covid 19. Am primit sute de materiale care mă învață (ne învață) că nu există Coronavirusul, virusul fiind doar o făcătură menită să ne țină în lanțuri, cu măști, mă rog, alții le spun botnițe, pe față și să ne inoculeze cipuri.  Am ascultat jurnaliști dându-și importanță, manipulând și punând etichete celor care nu cred în puterea morbidă a noului virus. Alți jurnaliști, din același motiv de a epata prostimea, transmit că nu există acest virus, sau că oricum nu este așa de puternic. Zilnic aud despre sute de noi îmbolnăviri cu virusul Covid 19.Virusul există, produce și decese și ce este mai periculos se pare că este foarte molipsitor. Unii cârcotași susțin că este contagios în funcție de nevoile guvernului.

     Nu sunt un fan Radu Banciu, însă din curiozitate am ascultat câteva începuturi de emisiune, atât am putut rezista. Acest domn Banciu are un mod foarte original de a se adresa celor care-i urmăresc emisiunea: „băi proștilor..., sigur sunt niște idioți..., Bombonel a făcut..., PSD-ul de 30 de ani este la putere și nu a făcut nimic pentru sănătate”.

     Îl anunț pe stimabilul Banciu că liberalii, cei de dreapta în general, au avut miniștrii la sănătate mai mulți decât PSD și pe o perioadă cu mult mai mare. Îi reamintesc, pentru că sunt sigur că așa cum știe rețeta pregătirii cărnii de crocodil știe și cât au stat partidele politice, fiecare în parte, ori în alianțe, la guvernare în cei 30 de ani. Din păcate cei din partea dreaptă a eșichierului politic nu se pot lăuda cu mari realizări.

     Ca o paranteză, Bombonel, pe numele său Adrian Năstase ca premier a dus țara în NATO și a terminat negocierile de aderare cu UE. Asta pentru istorie.

     Mai există un jurnalist la A3, este vorba de Radu Tudor. Acest domn dintr-un exces de zel și de slugărnicie față de SUA, asta de altfel este și politica trustului Antena Group, a venit în câteva emisiuni cu condamnări față de China. Nu sunt fan China, nici Rusia, nici SUA, sunt FAN România. Revin la Radu Tudor. Într-una dintre emisiuni, ideea a mai fost reluată și cu altă ocazie, îi condamna pe chinezi că vând în piață lilieci, șerpi și alte animale care în China sunt considerate comestibile și ei, chinezii, le consumă. Susținea jurnalistul român că așa se poate răspândi virusul. Nu putem condamna acești oameni pentru că sunt obișnuiți să mănânce aceste animale. Mai nou, îi condamnă pe chinezii din partea mongolică pentru că mănâncă marmote, s-a descoperit că un asemenea animal era purtătorul microbului ciumei bubonice și a îmbolnăvit pe aceia care au mâncat carnea ei. Se întâmplă. Ei mănâncă marmote de mii de ani, acum s-au îmbolnăvit. Spre exemplu indienii din India mănâncă maimuțe, iar creierul crud de maimuță mâncat direct din craniu este o delicatesă care se consumă la mesele celor mai bogați. În Sri lanka urina de vacă este considerată medicament. Nu-i putem noi condamna pentru cultura lor.

Ca o paranteză, specialiștii încă nu știu precis de unde și mai ales cum a apărut virusul în Wuhan. Sigur, americanii susțin una, chinezii alta. Unde este adevărul? Doar ei și cu Dumnezeu știu.

În Europa a fost la un moment dat o nebunie cu boala vacii nebune. Nu a fost nimeni condamnat pentru că îi place carnea de vită, s-a căutat doar să se indentifice animalele bolnave. Creștinii mănâncă porc, evreii și islamicii nu, ar trebui ca evrei și islamicii să ne condamne pentru asta?

Eu zic că România nu este în situația de a-și permite să se bată pe burtă cu marile puteri, nu avem la această oră nici economia care să ne susțină și nici o conducere a țării care să fie dedicată cu toată ființa ei prosperității  poporului român. Orice mare putere, inclusiv China, poate fi un mare investitor în România.

Vei fi fiind jurnalist domnule Tudor la un post de televiziune,   însă asta nu îți dă dreptul să condamni, cu spume la gură, cultura poporului chinez.   Până la urmă fiecare mănâncă ce-i place, nu-i așa? Se pare că dumitale îți place să mănânci rahat... turcesc, sper să nu te condamne chinezii pentru ceea ce îți place dumitale să îngurgitezi.

     Câteva cuvinte despre guvern.

     Spunea Orban că nu poate lua măsurile care se impun pentru că nu are majoritate în Parlament. Nu discut despre măsurile aberante luate, despre milioanele de lei dați amendă unor persoane care nu ar putea plăti asemenea amenzi mari nici dacă ar trăi trei vieți. Domnule Orban, mereu îmi vine să zic Victor Orban însă îmi dau seama că în afară faptului că aveți același nume de familie (sunteți rude?)  în rest nu vă potriviți de loc. Victor este mult prea bătăios pentru poporul lui, în timp ce Ludovic este mult prea slab, prea servil intereselor străine.

     Primul Ministru care nu a reușit să coaguleze o majoritate parlamentară în jurul său demisionează.  Cred că te-a ținut în Palatul Victoria doar porcăria asta de virus și sasul din Dealul Cotrocenilor.   Domnule Orban, oricine poate fi prim ministru atâta timp cât are un ministru de finanțe care se împrumută zilnic punând la mezat  bruma de economie pe care o mai aveam și îndatorează populația pentru sute de ani, iar dumneata nu trebuie să spui decât : „n-am, n-avem, nu putem, nu sunt bani” Hai că nu este greu, oricine poate guverna așa. Sper ca viitoarele alegeri să vă treacă în istorie alături de PNȚcd.

     Este un făcut, atrageți după voi, mă refer la PNL+ PDL tot răul. PDL a venit la guvernare în 2008 apoi a intrat țara în criză, a distrus economia, au fost tăieri de salarii și concedieri în masă. Mai târziu s-a văzut că banii românilor fuseseră sifonați de Udrea, Sandu, Bica, Pinalti, etc.

     În toamna lui 2019 a venit guvernul PNL (PNL+PDL)  din nou nu mai sunt resurse, încă din iarnă se vorbea de un deficit mare în 2020, în condițiile în care nu venise pandemia la noi în țară.

     Cu cât veți pleca mai repede de la guvernare cu atât va fi mai bine pentru România. Demonstrați că sunteți buni români demisionând, altfel veți pleca pe făraș. Orban Ludovic, vei intra în istoria neagră ca fiind singurul prim ministru care a căzut testul a două Moțiuni de Cenzură.

     Dumnezeu să ne apere de ura propriilor guvernanți!

Primarul Niță Constantin

     De-a lungul timpului am scris despre mulți oameni politici, însă niciodată nu m-am aplecat asupra politicienilor din comuna mea, de aceea astăzi voi scrie despre primarul de aici de la noi.

     Niță Constantin a șocat pre mulți locuitori când și-a depus candidatura pentru alegerile locale din anul 2000. Spirit întreprinzător, în precampania electorală din anul 2000, a adus câteva mașini cu piatră pe care a împrăștiat-o pe toate ulițele satelor ce formează comuna. Sprijinit de partidul lui Meleșcanu, Alianța pentru România (ApR), la acea vreme în vogă, domnul Niță a câștigat alegerile, prin urmare a devenit Primar cu acte în regulă al comunei Bucșani. Din păcate, repede partidul său a intrat în comă, cum nu voia să-i țină lumânarea și nici să cheme un sobor de preoți la căpătâiul partidului agonizant să-i facă mazlu pentru a ajunge mai repede la Domnu, domnul proaspăt primar a plecat la PSD, partid care tocmai câștigase alegerile locale și pe cele parlamentare.

     A reușit să facă multe lucruri bune în satele aparținătoare comunei unde este edil. Printre realizări menționez, fără să aibă neapărat o ordine cronologică, următoarele:

-A reabilitat sediul primăriei, un vechi conac care a aparținut familiei Dalles. Despre familia Dalles voi scrie un articol separat. Noi, locuitorii comunei, trebuie să știm cine au fost acești minunați oameni care au avut un destin tragic. Ca orientare politică Dalles cocheta cu socialismul lui Dobrogeanu-Gherea și Ioan Nădejde. A fost o familie de moșieri care au ajutat locuitorii comunei, mai ales prin Elena Dalles. Au fost moșieri care în 1907 au împărțit pâine oamenilor și nu gloanțe ca în alte zone ale țării.

-Sala de sport, o construcție modernă realizată în timpul guvernării Năstase, aici funcționează și Biblioteca comunei. Bibliotecara, femeie energică, cu inițiativă, are împreună cu elevii activități diverse. Menționez un cerc al mâinilor îndemânatice, dansuri, etc.

-Modernizarea dispensarului comunal, o investiție care a venit în sprijinul sătenilor. Aici au cabinete doi medici de familie bine pregătiți și  atașați de cetățenii comunei.

-A fost extinsă rețeaua de gaz metan prin toate satele comunei, de asemeni rețeaua de apă curentă. Există promisiunea ca în cel mai scurt timp va fi făcută și o rețea de canalizare pentru colectarea apei menajere.

-Au fost asfaltate toate străzile din satele aparținând de comună, s-a mers până acolo încât s-au asfaltat și principalele drumuri din câmp. Șanțurile comunale au fost adâncite și betonate.

-Este în reabilitare la această oră grădinița de copii.

     Sigur, sunt multe realizările primarului Niță Constantin, cum încă nu suntem în campanie electorală, nu le voi enumera pe toate.

     De 20 de ani domnul Niță păstorește comuna Bucșani și o face bine. De ce a fost mereu reales? Simplu, toți contracandidații domniei sale de-a lungul timpului nu au avut stofă de primari. Domnul Niță Constantin a fost din 2000 încoace omul momentului și va fi, sunt convins, cât timp va dori să mai fie primar. De ce? Pentru că domnul Niță Constantin, fostul copatron al cârciumii Pol-Meșu, s-a născut să fie edil. Istoria comunei ne va vorbi, peste ani, despre perioada când primar al comunei noastre a fostul Polu, pre numele său din catalog Niță Constantin, abia atunci se vor afla multe lucruri bune și, probabil, altele mai puțin bune din perioada cât a fost primarul comunei. Însă nu mă hazardez să dau verdicte.

     Parcă văd cârcotașii care îmi vor reproșa că nu am scris despre furăciunile domnului primar, despre casele și averea domnului primar. Nu am cunoștință, este un om simplu, nu știu să existe averi. Îmi pare rău să vă dezamăgesc domnilor cârtitori de profesie, însă eu nu sunt nici procuror și nici lucrător la ANAF, nici măcar fost agent detractor al defunctei legi 18/1968, aia cu controlul averilor ilicite.

     Pentru astfel de detalii adresați-vă organelor în drept. Mulțumesc pentru înțelegere!

     M-a întrebat cineva dacă, în septembrie când vor fi alegerile locale, îl voi vota tot pe domnul Niță Constantin? Da, îl voi vota, cu o singură condiție, să candideze.

     Dumnezeu să apere comuna noastră și pe harnicii ei locuitori!

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap. XIII

      Duminică, pe la prânz, după ce preotul miruise ultimul enoriaș, o băbuță adusă mult de spate, care mergea ajutându-se de un baston, la fiecare pas se auzea bocănitul bastonului, un pas un bocănit, sunetul se auzea cu ecou într-un ritm venit din altă lume.

      Soarele cu dinți, însă strălucitor, făcea ca zăpada să scânteieze, să orbească pe aceia care îndrăzneau să privească în reflexia zăpezii. Pe portița bisericii a intrat Filofta Lemnaru cu copilul în brațe, urmată fiind îndeaproape de Gheorghe, Lazăr și Samfira, mult rămas în urmă era Lixandru care vorbea cuvânt de taină cu Floarea lui Ciovlică. Micul alai a intrat în biserică, în afară de Samfira pe care preotul a oprit-o în ușă, să-i facă molifta de dezlegare pentru  a intra în sfântul lăcaș.

După ce preotul a făcut slujba, iar Filofta s-a lepădat de trei ori de satana, ca o mărturisire cutremurătoare a păcatelor de ieri și de azi și de condamnare a celor viitoare, a urmat scufundarea pruncului în Cristelniță, dintr-o dată liniștea a fost spartă de țipătul puternic al copilului la atingerea apei reci. „E un copil sănătos, a constatat părintele, uite-l ce tare țipă, lăsați-l să strige, să-și strige norocul și pe Isus Hristos să-l apere de rele”. După botez, Filofta a primit copilul din mâna preotului, aceasta a luat copilul în brațe după ce l-a înfășat și l-a pus în brațele mamei: „mi-ai dat un păgân, îți dau înapoi un creștin, cu aceste cuvinte Filofta a pus în brațele Samfirei copilul încreștinat.”

      Au părăsit curtea bisericii vorbind și glumind, doar Lazăr a încruntat din sprâncene când a văzut la colțul gardului bisericii, pitit după o movilă de zăpadă, pe Mărgărit, instinctul de tată nu-l lăsase să stea în casă știind că i se botează copilul. Nu a avut nici curajul să se apropie de copil, bătaia pe care i-o dăduse Lazăr îl făcuse să păstreze distanța și tăcerea asupra paternității copilului.

      În fața porții Didina pusese o găleată plină cu apă. Gheorghe, Lazăr și Lixandru au pus cu generozitate bani în găleată să-i meargă din plin copilului. Au intrat în casă. Didina pregătise masa, ceva ușor, așa primise poruncă când plecaseră la biserică. Pe masa mare, pe care mâncau doar în zilele de sărbătoare când aveau musafiri, Didina răsturnase o mămăligă mare, galbenă și potrivit de tare, pe care o tăiase cu ața în felii. În centrul mesei, în două mari străchini, pusese carnea prăjită și cârnatul fript pe jarul din vatra sobei. Ceștile, din pământ ars și smălțuit, așteptau să fie umplute cu țuică.

      Copilul adormit, l-au așezat pe pat în grija Elisabetei, fata cea mare a Samfirei. Toți au intrat la masă, Samfira și-a intrat în rolul de gazdă, a umplut ceștile cu țuică, a ridicat ceașca și, privind în ochii lui Gheorghe Lemnaru, a spus:

      -Cumetre, mă bucur că nu a fost în van vorba dumitale aruncată într-o zi de primăvară când ne-am întâlnit pe drum. Vă mulțumesc!

      -A fost dorința mea și a Filoftei, ne-am dorit să fim nașii acestui micuț boț de carne cu ochiimari și glas puternic  de ridicase cupola bisericii când a început să țipe. Sunteți niște oameni buni, iar eu de ți-am greșit cândva, mă iartă fată, căci se întâmplă ca gura, de multe ori, să vorbească fără noi. Lazăre, Lixandre, vom bea doar cât să urăm sănătate și fericire micuțului creștin, ne vom păstra cu capul limpede fiindcă în astă seară mai avem o treabă foarte importantă. Filofto, ai pregătit totul pentru diseară, e nevoie să mergem acasă să orânduim acum lucrurile? Peste un ceas, două, va veni timpul să purcedem la drum, să aducem și acest flăcau în rândul lumii. Lixandre, te-am văzut vorbind cu Floarea lu* Ciovlică, ai tainit ceva ce ar trebui să știm?

      -Da, tată, e rușinată că nu au cu ce să ne stea în față, spunea că nu s-a mai pomenit ca pețitorii să vină cu mâncarea în traistă, mai se plângea de faptul că vor fi de râsul satului fiindcă nu se va simți miros de carne friptă și prăjită și la ei în bătătură. Îi era rușine de sărăcia ei, ar fi vrut să fugă, însă nu avea unde, nu se putea piti de propria calicie. Plângea tată, spunea și plângea, lacrimile se opreau în basmaua legată sub bărbie, m-am cutremurat, nu am știut ce să zic, ce să spun, nu sunt la casa mea să pot hotărî singur, prin urmare nu i-am promis nimic.

      -Filofto, du-te acasă cu Didina, luați toată carnea și cârnații pe care ne gândisem noi să să-i pregătim. Costică să pună caii la sanie să încarce merindele negătite, să pună și două brațe de lemne, aveți grijă să puneți din cireșul pe care l-am tăiat în vară, e cel mai bun pentru a frige carne pe el. Nu uitați untura. Costică să lase bucatele Floarei, fără să facă mare tam-tam, apoi când se va întoarce să dea pe la Vasile, cumnată-su, să-l ia și pe el și pe Anghel cu nevasta. De acolo să vină aici. Vom merge cu toții, pe jos, la casa Smărăndiței de îndată ce seara se va strecura printre case. Să nu uit, când Costică va merge la Ciovlică, să vă ia și pe voi, iar tu, femeie, nu uita să iei damigenele cu țuică și vin așa cum le-am rânduit eu, pe voi vă lasă aici, iar el își va continua drumul la Ciovlică. După ce îl va aduce pe Vasile cu Anghel, Costică să ducă sania acasă, să fricționeze bine caii pe spate cu șomoioage de paie, să nu răcească, știi că Roibul este foarte sensibil. După ce termină treaba să mănânce și să se culce, să nu ne aștepte pe noi. El va rămâne acasă, este încă prea mic să-l luăm cu noi.

      Au ajuns cu bine la poarta viitorului cuscru al lui Gheorghe Lemnaru. Din bătătură se simțea miros puternic de carne friptă.  Lixandru, ca unul care cunoștea rostul curții, a intrat primul. Musafirii au urcat cele trei trepte care duceau pe prispa neînchisă. Casa era ridicată pe buza unui mal să fie ferită de furia apelor primăvara când se porneau ghețurile din munte și se podeau mai în vale în stăvilarul fabricii de făină, atunci apa se revărsa cu vuiet mare și cuprindea întreg satul. Doar câteva case aflate pe locuri mai înalte scăpau de urgia apelor învolburate.

      De pe prispă se intra în tindă, iar de aici, printr-o ușă care nu se închidea bine, au intrat în singura încăpere care era dormitor și bucătărie, o cămăruță mică de înălțime, cu tavan din scândură cu grinzi din lemn, pe jos avea pământ, fusese lipit proaspăt, încă stăruia mirosul de lut galben amestecat cu balegă de cal. Imediat lângă ușă se găsea soba din cărămidă cu plită, lângă sobă era patul copiilor, paralel cu patul părinților așezat pe peretele opus acolo unde se găsea fereastra mică cu două ghivece cu mușcate și un ghiveci cu garoafe roșii puternic mirositoare. Pentru a avea mai mult loc fuseseră scoase afară cele două paturi.

       Ușa casei s-a deschis de cum au pătruns în curte. Bătrânul Ciovlică, tras la față, cu un cojoc în spate, le-a ieșit în întâmpinare:

      -Bine ați venit! Poftiți în casă! S-a lăsat ger al dracului. Traian s-a ferit într-o parte să poată intra înăuntru musafirii mult așteptați. I se luase o piatră de pe inimă, fusese sigur că Lemnaru va veni să-i pețească fata de noră, abia când Costică a descărcat din căruță covata cu carne și cârnați. Până să vină băiatul cu sania se certase urât cu Floarea. Îi reproșase femeii că este doar vina ei că el, Ciovlică, avea să fie umilit de Lemnaru când acesta va veni cu toate bucatele pregătite de acasă, ei neavând altă treabă decât să le pună pe masă.

      „-Traiane, îi zisese nevasta, asta te chinuie pe tine, faptul că aduce Gheorghe merindele gata pregătite? Auzi mă, după ce că ești așa de sărac, mai ești dracului și fudul. Să zicem bogdaproste că ne ia bolovanul din casă, ce dacă fata e frumoasă, vrednică și curată, e săracă bă, nenorocitule, e rușinos de săracă. Ne-a cuprins sărăcia ca o pecingine, nu scăpăm de ea. Auzi la el, e mândru, nu-l primește pe Lemnaru cu bucatele pregătite gata, vezi Doamne nu miroase a prăjit și a carne friptă la el în bătătură. A auzit cineva, de Crăciun,  guițat de porc la tine în curte? Traiane, să nu facem și noi cum a făcut Anghel Titirez, să ne vedem lungul nasului. Ehei, eu zic că a dat norocul peste noi. Nu îmi amintesc bine, aș zice că Smărăndița a făcut în scăldătoare, d-aia are așa noroc. Smărăndițo mamă, s-a întors Floarea cu privirea spre fată,  să-ți iubești bărbatul și să-l respecți, să nu-i treci pe dinainte nici cu vorba, nici cu fapta. Lixandru, nu numai că este un binefăcător al tău, îți va fii și bărbat, de tine ține să nu-ți răsplătească cocoașa cu biciul ori cu bățul. Ăștia ai lui Lemnaru sunt oameni aprigi, însă drepți, nu hulesc pe nimeni pe daiboj. De când este primar nu am auzit pe cineva, în afară de-alde Haralamb, Ciubuc și Belciug, chiaburii satului, că a fost nedreptățit. Cu dreptate a împărțit și pământul, a căutat să împace pe toată lumea. Diseară când vor veni oamenii în casa noastră și vom pune bucatele pe masă, să nu vă repeziți ca ulii asupra puilor de găină, să ne facem de ocară. Știu mamă că vă este foame, însă trebuie să fim reținuți,  voi avea grijă să vă opresc și vouă. Voi copiii să vă înghesuiți pe ladă, să aibă loc musafirii la masă. Traiane, am mai vorbit cu tine, vreau să-ți aduc aminte, fiindcă știu că uiți de la mână până la gură, pogonul de pământ din luncă să-l dai Smărăndiței de zestre. Ne vom descurca cu pământul ce ne rămâne, când le va veni rândul să plece la casele lor le vom da și ăstora mici câte-o fâștoacă de pământ, însă acum trebuie să facem ceva pentru fată să o vedem urnită din casa noastră, să meargă la casa ei. Ai grijă, știi că ești prost de gură, când bei o țuică vezi cai verzi pe pereți, să nu te apuci să promiți că dai fetei luna de pe cer, că nu ai de unde da un ac, mă, cu tine vorbesc, a continuat discuția Floarea, scuturându-l de reverul cămășii pe îndărătnicul bărbat.”

      -Bine ați venit, i-a poftit mieroasă Floarea, poftiți la masă, vă rugăm să ne iertați sărăcia în care trăim, noi ne-am obișnuit cu ea, nu o vrem, dar...nu am putut nici să o alungăm, încă nu a sosit vremea noastră. Vă rog să mă iertați că vorbesc ca proasta. Luați loc! E cam strâmt, ce să facem dacă este mică încăperea, e bună fiindcă se încălzește repede.

      Musafirii s-au așezat, mai înghesuiți, la o măsuță înaltă și potrivit de lungă, pe bănci improvizate de Traian din pari bătuți direct în pământ peste care pusese scândură groasă să poată ține greutatea celor care se vor așeza pe acele canapele empirice. Nimeni nu se fandosea, s-au așezat fără mofturi, doar pe partea unde s-au așezat femeile, Floarea a pus un preș să protejeze mândrele catrințe țesute în culori multicolore, prinse la mijloc cu bete. Iile pline de altițe pe la umeri și mâneci aveau și ele o simfonie de culori și broderii.

      Gheorghe Lemnaru a așteptat ca Traian să-l întrebe, după datina străbună, de ce a venit la el în casă cu atâta alai de oameni, tăcerea gazdei la determinat pe el să vorbească:

      -Deși, Traiane, nu m-ai întrebat de ce am venit cu așa mult popor pe capul tău, voi răspunde la întrebarea nepusă, te voi lămuri...

      -Lasă cuscre, știu eu bine de ce ai venit, l-a oprit Traian brusc și nepoliticos pe Gheorghe Lemnaru.

      -Nu știi, omule! Încă nu-mi zice cuscre! Mai sunt câțiva pași de făcut până acolo. Va trebui să pășim cu chibzuială, să facem totul în bună rânduială pentru ca mai târziu să nu ne înjurăm și să nu ne tragem de păr. Să așezăm bine lucrurile. De aceea, eu nu voi ține cont de întreruperea ta, te-aș ruga doar, ca pe viitor să nu îmi mai curmi vorba până ce nu gat ce am de spus, ți-aș rămâne îndatorat. Lemnaru era calm, voia să fie totul bine, să nu-i strice pofta copilului său cel mare.

      -Da, ce zisei păcatele mele, de se supără așa de tare? Traian nu se dumirea în capul lui de ce se supărase cuscrul.

      -A avut motive Traiane, că doar ți-am ținut predică înainte de sosirea dumnealor. Ți-am zis: „Omule, ai de grijă și dă vorbă potrivită, fiindcă Gheorghe Lemnaru  e om cu multă judecată și nu-i place pălăvrăgeala. Nu lăsa să iasă pe gură cuvântul necântărit, dintâi să judeci, apoi să vorbești.” Am vorbit degeaba, tu trântești mereu vorbele. Floarea, arțăgoasă îl dădăcea pe Traian ca pe un copil care a spart un geam cu piatra.

      -Mi-a spus acest prunc al meu, acum primarul întregii obști, că aveți o fată de măritat, pentru asta noi venirăm cu toate neamurile să cunoaștem și să ne minunăm de floarea ce crescu în casa voastră și să o cerem să ne fie noră nouă și nevastă fiului nostru. Dacă și fetei îi va fi pe plac băiatul meu, din partea mea nu vor avea pricină să nu își întemeieze un cămin.

      -Înțelepte cuvinte ai grăit. Noi ca părinți nu avem a ne opune, însă, chiar de sărăcia ne dă pe ușă afară, nu voi mărita fata cu sila. Smărăndiță, fă-te încoa draga mamei, a continuat Floarea să vorbească, gustă din ceașca asta de țuică și spune întregi adunări de ți se pare bună, de va fi amară la gust, ori și mai rău acră, spune cu curaj acu, mai târziu de vei spune, ție nu-ți va fi bine. Floarea a pus în mâna copilei ceașca plină pe jumătate cu răchie. Bea fata mea și ne povestește cum ți se pare gustul, căci așa cum îl vei simți acum, așa îl vei avea în viață.

      Smărăndița a dus ceașca cu țuică la gură, a aruncat o privire furișă asupra tuturor, se făcuse o liniște deplină, doar pisica a miorlăit amenințător când unul dintre meseni a călcat-o cu piciorul pe coadă. Fata și-a înmuiat buzele în licoarea tare și afurisită la gust pentru o fată neînvățată cu gustul rachiului, a închis ochii, apoi a dat de dușcă țuica din ceașcă.

      Toți au izbucnit în râs. Floarea se înroșise toată, nu se așteptase la un gest așa de hotărât din partea Smărăndiței. Cu o zi înainte o învățase cum să procedeze când va fi întrebată de-i place țuica. Trebuia să se fandosească puțin, să se alinte, abia să-și înmoaie buzele în rachiu. Dar fata, din teama de a nu se răzgândi ginerele văzând-o sclifosită, considerând că ea nu i-ar împărtăși iubirea, îi răspunsese mamei sale că nu va proceda așa. Floarea nu crezuse, mai ales că Smărăndița era o fată timidă de felul ei.

      -Ți-a plăcut gustul rachiului, dragă fată? Cel care întrebase era Gheorghe, surprins în mod plăcut de curajul viitoarei sale nurori.

      -Bun rachiu, dulce și tare! Smărăndița prinsese bujori în obrăjori, parte de la țuică, parte de la soba încinsă care era chiar în spatele ei, dar cea mai mare parte de la faptul că de acum era ca și luată cu Lixandru al ei, așa cum ea îi spunea adesea în gând.

      -Răspunsul fetei este foarte clar, fără sclifoseli femeiești, vino încoa dragă copilă, de azi înainte noră să-mi fi, cu drag te vom primi în casa noastră. Îmi pleacă fată din casă să meargă la casa cuscrului Anghel, să le fie lor noră și ajutor în gospodărie, în locul ei îmi vine alta, la fel de frumoasă, la fel de vrednică și, sper, la fel de cuminte. Cuscre Traiane, cuscră Floareo, de acum să ne veselim pentru bucuria ăstor doi copii ai noștri. Lixandre, primește de la cuscru Traian și de la cuscra Floarea pe Smărăndița, mândra lor floare, a cărei zestre este frumusețea și hărnicia sa.

      Floarea nu-și găsea locul, venise timpul să se discute despre zestre, ori Smărăndița în afara hainelor de pe ea nu avea o ață în plus. Simțea cum cerul se prăbușește în capul ei, doar într-al ei, pentru că Traian deja începuse, hulpav, să golească paharele cu țuică la îndemnul lui Gheorghe. A strâns ușor de mână pe Filofta, i-a făcut din cap un semn discret să vină cu ea afară. Odată cu Filofta s-au ridicat și celelalte femei sperând să vadă lada cu zestre a Smărăndiței. Toate s-au retras în tindă, aici era frig, doar peretele care se învecina cu soba era cald, în acel loc căduț și întunecat s-au retras femeile să discute.

      -După tradiție, și-a început cuvântul Floarea, ar fi trebuit să vă arăt zestrea fetei, cu mare rușine pun capul jos să nu pot privi în ochii voștri. Copila mea, în afară de hainele de pe ea, nu are nici măcar o ață în plus. Cuscră Filofto învață-mă cum să spăl așa rușine? Floarea plângea încet în colțul basmalei.

      -În satul nostru și în alte sate ca peste tot în lume, acolo unde fata este urâtă, prostuță și puturoșică, părinții caută să-i dea cât mai multă zestre pentru ca viitorul bărbat să vadă mai mult zestrea decât urâta de langă el. Anii trec, zestrea se duce pe apa sâmbetei, urâta devine mai urâtă, mai prostuță, mai leneșă. În atare situație bărbatul o alungă de la ușa lui să meargă unde Dumnezeu o va lumina. Fata ta, de-acum a noastră, este frumoasă, harnică, curată și cuminte, ce zestre mai mare decât asta îi poți tu da? Să fim sănătoși și să ne întâlnim toți cu mare drag. Pentru mine, atunci când îmi veți deschide poarta toți cei din casa asta, pentru că de acum, îmi sunteți neamuri, va răsări soarele. Se va lumina curtea de va fi noapte întunecoasă. Asta trebuie să fie zestrea fetei, dragostea părinților și înțelegerea lor. Acest subiect să fie închis pentru totdeauna, iar voi, s-a adresat Filofta către celelalte femei martore la discuția lor, să nu umpleți satul cu bârfe, odată ce veți face așa, cu mine vorbă bună nu veți mai avea. Ați venit cu mine pentru că toate îmi sunteți dragi sufletului, dar așa cum v-am băgat în sufletul meu, așa vă scot și vă azvârl de știu că odată cu voi îmi scot și inima din piept. Mai ales Anghel să nu afle cuscră Frusino. Mergem înapoi în odaia bărbaților, cuscră Floare, să pui pe masă merindele, să mănânce apucații de bărbați, după cum îi aud s-au dat tare pe lângă damigeana cu țuică.

     

Demisia guvernului Orban

    Aseară am avut o discuție cu un prieten bun. Acesta îmi spunea cam așa:„domnule, nu înțelegi că guvernul nu are bani să mărească pensiile și alocațiile copiilor? De unde să dea săracii, dacă nu au bani”. Mi-am amintit replica lui Moromete:„ de unde să-ți dau băi, Jupuitule, dacă n-am, dacă n-am, n-am...”

    Dacă guvernul nu are bani, sigur că nu are, el trebuie să adune banii prin instituțiile statului. Nu așteaptă nimeni pomeni de la un guvern politic, să ne înțelegem bine, nu vine Orban, Dăncilă, Ponta cu bani de acasă, nu că nu ar avea, să plătească pensiile și alocațiile copiilor, ei plătesc din bugetul de stat. Dacă guvernul liberal nu găsește soluții, să demisioneze, înseamnă că este incapabil. Spunea Florin Roman aseară la „Subiectiv” că România nu stă rău față de perioada de guvernare a ciumei roșii, are cu 14.000 de salariați mai puțini decât aceeași perioadă din 2019, ceea ce se poate înțelege că nu stăm economic chiar așa de rău.

    Prin urmare, pensiile și alocațiile trebuie să crească conform legii, altfel organizațiile de pensionari vor acționa statul în judecată, în speță guvernul pentru nerespectarea legii.

   Un guvern responsabil, simțind povara din spatele lui, și, imposibilitatea, după spusele lui, de a îndeplini cerințele legii în ce privește aceste măriri, ar ieși fain frumos în față și ar declara națiunii că nu se poate achita de angajamentele luate. Mărirea pensiilor este prinsă în buget și ca un partid cu responsabilitate și grijă față de cetățean ar trebui să-și prezintă demisia, lăsând posibilitatea să se formeze un alt cabinet care ar putea găsi resursele necesare pentru mărirea pensiilor și alocațiilor.    Problema este stringentă. Are o mare încărcătură morală. Pensionarilor nu le poți spune că vă mărim pensia peste 10 ani, atunci avem bani. Până atunci încercați să nu vă mai cramponați de viață, mergeți acolo unde vă recomandă, cu multă „căldură”, preotul: „în loc cu verdeață, de unde a dispărut ...întristarea...”

    Țara nu are nevoie de panglicari care să iasă seară de seară, de trei ori pe seară, pe posturile TV pentru aș anunța incompetența. Țara are nevoie de oameni politici puternici, care să găsească soluții, nu să plângă pe umerii cetățenilor. Miniștrii unei țări nu sunt țațe pe marginea șanțului, sunt Înalți demnitari români remunerați ca atare din banii cetățenilor. Prin urmare, miniștrii, guvernul în ansamblul său, se află în slujba cetățenilor, așadar, dacă nu se pot achita de sarcini, să plece și să nu mai pape banii contribuabilor în van! Vom descoperii odată cu DNA, dacă se va hotărî să ancheteze achizițiile, câți bani au fost sifonați în această perioadă neagră de pandemie, bani care ar fi fost suficienți pentru mărirea pensiilor și a alocațiilor.

    În martie 1907 guvernul conservator nu a găsit soluții pentru înăbușirea răscoalei țăranilor, prin urmare în 12 martie demisionează și se formează un guvern liberal care a lămurit cu tunul problema țărănească.

Așa se procedează, când un guvern nu găsește soluții, demisionează. Președintele, altul decât Iohannis, cum, nu avem un Președinte de rezervă? Păi ce ne facem? Cel de acum este copremier, prin urmare demisionează la pachet cu Orban. Cine dracu cheamă partidele politice parlamentare la consultări?

    În sfârșit, cum îl știu de bine fixat și „confortabil” în scaunul de la Cotroceni sunt sigur că nu va pleca nici dacă demisionează, va rămâne înfipt în fotoliul de prezident.

    Revin, se fac consultări, de aici Președintele va ajunge la concluzia că Orban este cel mai bun de premier. Orban Ludovic va veni cu cabinetul în Parlament, Ciolacu și ai lui, la un ordin primit de Președintele PSD prin SMS, nu se știe de unde, probabil persoană importantă și bine urcată pe scara politică internă, ori externă, via ambasada SUA, ori Germania, ori amândouă, oricum nu contează, PSD-ul votează și avem al aișpelea guvern Orban. Dacă lucrurile stau așa de ce să mai demisioneze? Mai bine să rămână guvernul de acum și să se lingă pe...bot pensionarii de mărire. Că așa e la noi.

    Ai dreptate drag prieten, Orban și ai lui abia au bani de măști, combinezoane și paraîndărături. Și mai dă-i morții de pensionari, prea se agață de viață. Auzi domle, nu au bani de medicamente. De ce s-au îmbolnăvit, i-au pus liberalii să devină cardiaci, diabetici, etc.? Nu au bani de utilități, ce să facă cu electricitatea și telefoanele mobile? Mai folosesc și gaz, ați văzut câte accidente se produc.
     Ștefan cel Mare s-a bătut în 49 de războaie și nici nu avea telefon mobil, avea doar pod mobil, nu trimitea mail-uri Mariei de Agop, doamna sa, îi scria carte care ajungea, cu voia lui Dumnezeu, în câteva luni. Nu avea electricitate și nici TV să se informeze de la Gâdea, iar în castele și palate era frig, foarte frig, nu aveau termopane și nici gaz metan. Săracu! D-aia la bătut Mahomed Cuceritorul la Războieni în 1476.
     Sunt pretențioși pensionarii din ziua de azi. Avea dreptate  Christine Lagarde, Doamne, e urâtă ca moartea, când spunea că bătrânii trăiesc prea mult, ai dracului bătrâni!
    Sunt câțiva anișori de când #rezist la îndemnul unor politicieni care s-au cățărat pe umerii lor, scoteau bătrânii vinovați de situația în care se găsește România.  Pregăteau terenul pentru asemenea vremuri.  Liberalii plătesc acum pensionarilor fiindcă au votat cu PSD. Așa este în politică.

    Apropo, și-a pus cineva întrebarea că și Isărescu e bătrân, senior se spune mai nou, și că prin poziția pe care o ocupă de 30 de ani a pus și el, cu destoinicie, umărul la distrugerea economică a României?

      Păcat, trebuia să și-o pună.

Puterea exemplului

    În multe rânduri am scris că România este o țară anormală. Am sperat că, prin venirea urmașilor Brătienilor, lucrurile vor intra pe un făgaș normal, însă suntem departe, încă departe. Foarte departe.

    Vreau să fac o paranteză, aud des la radio și televiziuni de faptul că Brătienii au fost niște eroi ai României, ei nu trebuie să exagerăm, au fost niște oameni politici care nu s-au dat înapoi de la nimic pentru a duce mai departe interesele lor de partid și personale. Nu vreau să mai amintesc de înăbușirea în sânge răscoalei din 1907 de către liberali cu acordul regelui Carol I, ori despre anticamera pe care a făcut-o delegația României la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Doar regina Maria a reușit să scoată din impas delegația română. Sigur, nu este vinovat doar Brătianu, ci întreaga noastră politică din perioada primului război mondial. Însă nu despre asta vreau să vorbim, ci despre liberalul de rit nou Orban Ludovic, român verde cu rădăcini în pusta maghiară.

    Domnul Orban ne recomandă nouă, cetățenilor acestei Țări, să nu respectăm decizia CCR privind carantinarea, internarea, etc toate învârtindu-se în jurul acestui virus dătător de lapte gras pentru guvernul Iohannis-Orban.

    Domnule Orban, deciziile CCR nu pot fi atacate prin recurs, nu pot fi omise, nici ignorate. CCR este instituția care veghează, și la care dvs și d-ul Iohannis ați apelat în nenumărate rânduri, la întocmirea legilor conform Constituției. Dacă acum s-a întâmplat ca CCR să nu fie de acord cu niște norme de ministru care funcționau ca lege, asta este, conformați-vă! Luați măsuri pentru a face un proiect de lege în conformitate cu recomandările CCR, în caz contrar veți stabili un precedent periculos.

    Mă gândeam la populația României, mult prea manipulată, prea mințită, prea otrăvită cu ură, cât va mai suporta neroziile unor sclifosiți ajunși printr-un concurs de împrejurări în fruntea statului?

    Cum să creadă bieții oameni că este bine ca în încăperi, acolo unde sunt mai multe persoane și nu pot să păstreze acea distanțare fizică, să poarte mască de protecție când, primul ministru și ceilalți miniștrii stăteau la un pahar de whisky și un trabuc în cabinetul premierului din Palatul Victoria fără mască și fără a păstra distanțarea fizică? Cum să creadă că nu trebuie să se ceară redeschiderea restaurantelor, când Rareș Bogdan, acest Richelieu de tip nou rujat și feminizat, petrece împreună cu 40-50 de prieteni într-un restaurant din Cluj? Evident, nici unul nu avea mască. Domnilor, nu hotărârile voastre tembele și vorbele fără esență vor determina oamenii să poarte mască și să păstreze o distanțare fizică unul față de celălalt, ci puterea exemplului, al exemplului vostru.

    Dacă oamenii vă văd hlizându-vă și ignorându-vă propriile norme și mai nou încercând să răzvrătiți populația împotriva unei instituții a statului, în speță CCR, să nu-i respecte deciziile, cum vreți să respecte deciziile și hotărârile voastre? Ce credit aveți?

    După gândirea lui Orban și Iohannis ar trebui ca atunci când vin ei la putere să-și aducă propria Curte Constituțională, propriul CSM, propria conducere la ÎCCJ, propria conducere la Ministerul Public, etc.Doar așa vor putea ține poporul în chingi. Altfel, dacă se întâmplă ca vreuna dintre aceste instituții să aibă altă părere decât a profesorului de fizică și a șomerului înseamnă că lucrează împotriva statului, pentru că statul, nu-i așa, este format din Iohannis și adjunctul său Orban, Ludovic, nu Victor.

    Este un pas înainte. Ludovic al XIV-lea spunea că: „statul sunt eu”, Iohannis are formal și un adjunct, pe Orban, restul instituțiilor și  membrii guvernului nu contează.

    Care vasăzică, legile trebuie respectate în funcție de interesul lui Orban și Iohannis, doar ei, nu-i așa, sunt dumnezeii acestei țări, ajunsă ca un brad ciuntit în bătaia vânturilor, ca o barcă fără cârmă în mijlocul oceanului agitat de furtuni.

Iubirea dintr-o primăvară fierbinte. Cap. XII

      Au băut mult, fără măsură, câțiva dintre bandiți dormeau cu capul pe masă, Bercovici a luat-o pe Aritina în brațe și a așezat-o pe pat, a dat să se dezbrace să se culce lângă ea. Spirache nu a mai putut rezista, era prea mult pentru el să-și vadă mama violată în fața lui, l-a prins de mână, însă, nu l-a înfruntat direct:

      -Camarade, oprește-te! Sunt și ăștilalți de față, nu vor rezista când te vor vedea pe tine abuzând femeia, vor dori și ei. Nu este bine, cum să aibă ei femeia ta? Păstreaz-o doar pentru tine! Belciug tânărul vorbea înecat, se sufoca la gândul că mamă-sa a ajuns o stricată, fără rușine și fără bun simț.

      Au mai băut câteva pahare cu vin. Aritina, beată, dormea dusă. Dumitru le turna vin și se ruga la Dumnezeu să plece mai repede din casa lui.

      Spirache, într-un moment de neatenție a lui Bercovici s-a apropiat de tatăl lui:

      -Îl voi omorî tată, nu voi avea liniște până când nu iau sufletul jidanului. M-a umilit, și-a bătut joc de familia mea, mi-a umilit ce aveam mai sfânt-părinții. Pentru asta nu-l voi ierta. Nu cred că ne vom mai vedea tată. Să nu mă plângi! Nu am fost cel mai bun copil. Poate nu așa trebuia să mă port. Am fost mândru și orb, eram înconjurat de toți nenorociții care îmi bravurau faptele, în fond, nu erau decât un șir lung de  blestemății. Am un ghimpe pentru Vasile Titirez și Lixandru Lemnaru, pe ăștia aș vrea să-i omor. În rest, nu am nimic cu nimeni, îi iert pe toți, așa cum îmi cer iertare de la cei cărora le-am greșit și... nu sunt puțini. Eu mi-am distrus viața, acum văd că am distrus-o și pe a voastră. Cu prima ocazie îl voi trăda pe Bercovici, nu mai pot continua așa. Din ochii lui Spirache izvorau lacrimi amare. L-a îmbrățișat scurt pe Dumitru, și-a șters ochii pe furiș, apoi s-a întors spre Bercovici:

      -E timpul să plecăm camarade. Nu are rost să întârziem prea mult, mintenaș se crapă de ziuă, atunci noi trebuie să fim deja duși departe. Dar până vom pleca din sat multe avem de făcut. Să ne luăm ranițele în care tata a avut grijă să ne pună câte ceva de-ale gurii.

      Musafirii nepoftiți ai lui Belciug, câțiva mai mult adormiți din cauza băuturi, și-au luat bagajele, armele și, în ghionturile puternice date pe sub coaste, cu dărnicie, de șeful lor, camaradul Bercovici, au ieșit pe ușă.

........................................................................................................................................................................

      Bandiții mergeau fără prea multă fereală pe ulițele pustii ale satului, era liniște, dormeau oamenii, dormeau și câinii, nici cocoșii nu cântau, era prea mare gerul afară.

      Spirache s-a apropiat de Bercovici, îl ura, era cătrănit rău în adâncul sufletului, cu vorbă blândă a început o discuție care trebuia să-i aducă încrederea șefului său:

      -Mă gândesc să merg înainte, să văd dacă sunt mulți în primărie, cine sunt și dacă au arme.

      Bercovici l-a privit de sus, din înălțimea gradului său de ofițer și de șef al bandiților:

      -Crezi că dacă mă culc cu mă-ta îți dă dreptul să-mi dai sfaturi? Marș în formație! Nu mi-a plăcut comportarea ta nici în casa tatălui tău, am fost cu ochii pe tine, chiar dacă o mângâiam pe curva de Aritina. Vorbim amândoi când vom ajunge în munți, atunci voi sta altfel de vorbă cu tine, acum, piei, să nu te mai văd!

      Spirache s-a tras spre coada micului pluton, fără să fie observat a rămas în urmă celorlalți, luase hotărârea cea mare. Când mai aveau puțin până la clădirea primăriei a tras un foc de armă asupra grupului de bandiți, unul dintre legionari, rănit, a căzut  în genunchi.

      Focul de armă i-a luat prin surprindere atât pe agresori cât și pe apărătorii primăriei. Dezorientat, Bercovici a dat ordin să se ascundă în șanțuri. Zăpada era mare, fiecare și-a săpat în omăt un fel de miniadăpost. Au rămas în așteptare, nu se zărea nimeni, nu se știa cine a tras. Pe-ai lui nu-i putea număra. David Bercovici, ofițer încercat, legionar feroce, făcuse parte din comandoul care executase  pe cei 64 de deținuți din închisoarea militară Jilava în noaptea de 26-27 noiembrie 1940, nu se speria ușor.

      Legionarul a înțeles că timpul nu lucrează în favoarea lui. Chiar dacă acum aveau poziții bune, nu trebuia să-i prindă ziua în sat. A ieșit târâș din șanț, a ridicat capul să poată supraveghea mai bine drumul în ambele sensuri, un glonț i-a șuierat pe la ureche. S-a tras înapoi.

      -Fraților, e groasă, suntem într-o capcană, nu știu cine sunt atacatorii, nici câți sunt. Nici aici nu putem rămâne, va trebui să forțăm, să luptăm...

      -Lupți pe dracu, cu cine luptăm, mă? Vezi tu vreun inamic? Doar el ne vede, el ne are în cătarea puștii lui. Vrei să știi jidanule cine este cel care ne-a atacat? Idiotule, te-ai purtat ca un pervers în casa unor oameni care te-au omenit, iar tu le-ai spurcat-o. Ai distrus o familie, nenorocitule! Banditul care-l luase la rost pe Bercovici era un bărbat la vreo 40 de ani, avea o ținută frumoasă și vorba aleasă. Voi m-ați nenorocit și pe mine. Aveam un an de închisoare de executat pentru o găinărie, însă am avut neșansa să fiu în dubă alături de voi când duba penitenciar a fost atacată de camarazii tăi, ticăloșilor, ați împușcat gardienii, iar pe mine, pe Gheorg și pe Spirache ne-ați luat cu forța, v-am urmat, altfel ne împușcați acolo, pe loc. Am fost târâți în munți, ați făcut din noi niște criminali care nu mai pot găsi clemență în nicio instanță. Spirache a rămas în spate, el ne ține sub cătarea armei. Mi-a spus că nu vei putea ieși din sat decât mort, nu are nimic cu ceilalți, doar pe tine vrea să te omoare, să spele, cu sângele tău spurcat, rușinea familiei lui. Eu nu mă voi mișca de aici, dimineață am să mă predau organelor, să termin odată cu frica, cu crimele și orgiile tale perverse la care suntem nevoiți să privim. Nu ți-a fost suficientă mama lui Gheorg, pe care ai violat-o chiar în fața lui? L-ai dus la sinucidere pe bietul copil, căci un copil era Gheorg, avea doar 19 ani. Bercovici, nu vei scăpa viu, Spirache te va omorî.  Bărbatul s-a îndepărtat târâș de șeful nelegiuiților.

      -Pădurene, înainte să mor, vă voi omorî pe voi , trădători nenorociți ce sunteți! Băieți, să încercăm să mergem târâș prin șanț cât vom putea de mult, trebuie să ieșim din chingile lui Spirache. Nu vă speriați, am trecut prin momente mai grele, vom învinge și de data asta dacă vom fi uniți. Cât privește pe cei doi trădători, ne vom ocupa și de ei când le va veni rândul. Acum să ne vedem scăpați. Micul pluton a prins să se târască prin zăpada mare și înghețată din șanțuri, sperau să se depărteze cât mai mult de primărie.

      Pădureanu a rămas pe loc cu arma în cumpănă, nu putea trage, în înaintarea lor, legionarii îl țineau sub observație. Din față, dinspre primărie, s-a auzit un glas:

      -Stai! Cine este? Stai, că trag! De după gardul primărie, nevăzut, un bărbat a somat banda de tâlhari care continua să se târască prin șanț.

      Din spate s-a auzit o rafală de armă trasă în direcția bandiților. Lixandru nu înțelegea cine trage, a ieșit din ascunzătoare și s-a furișat spre locul de unde a văzut focul de armă. În fața lui, pitit pe după un dud, Spirache era cel care trăgea asupra legionarilor. S-a apropiat tiptil de evadat, când a fost în spatele lui l-a lovit puternic, în ceafă, cu patul armei. Belciug cel tânăr a căzut lat. Primarul a scos cureau de la pantalonii lui Spirache  și cu ea l-a legat fedeleș pe bandit. L-a lăsat acolo unde căzuse, s-a întors la tovarășii săi și, împreună, au pornit pe urmele bandiților. A lăsat un om să-l ducă în primărie pe Spirache, iar el, Lixandru, și-a continuat urmărirea bandiților, urmat de ceilalți tovarăși, din drum au cules legionarul rănit și pe Pădureanu care s-a predat fără să opună rezistență. A fost dezarmat, legat și trimis la primărie la un loc cu Spirache și cel rănit.

      După somație, Lazăr, căci el era cel care somase bandiții, a tras un foc de avertisment, ar fi vrut să-i determine să se predea. Din șanț s-a răspuns cu rafale trase de bandiți. Lazăr a înțeles că Bercovici cu ai lui își vor vinde scump pielea.

      La orizont ziua încerca să spargă întunericul, cocoșii începuseră să cânte și câinii să latre, satul se trezea la viață. Sătenii nu se speriaseră când auziseră focuri de armă, fiind ziua trecerii dintre ani credea că trag ai lui Haralamb cu pistolul să îngroape anul. Lui Lazăr îi era teamă să nu înceapă sătenii să iasă la porți, puteau fi atinși de gloanțe sau era posibil să fie luați ostatici, legionarii erau disperați, pentru ei, viața celorlalți nu conta.

      A început un schimb puternic de focuri. De pe ulița satului, Lixandru, care se apropiase mult de bandiți, a deschis focul. Bercovici era prins între două focuri, a dat ordin oamenilor să tragă până la ultimul cartuș, apoi să se sinucidă, să nu cadă vii în mâinile comuniștilor. Lupta a început cu o mare forță. Bandiții aveau o poziție bună ascunși fiind în șanț.

      Lixandru a cerut unuia dintre oameni să facă un ocol prin grădini să le iasă în față, așa vor putea să-i forțeze să capituleze:

      -Nicolae, aici stă nașul tău, nu-i așa? La semnul afirmativ din cap al lui Nicolae, Lixandru a continuat: ia-l și pe Simion, ocoliți prin grădini și ieșiți-le în față, însă aveți grijă să nu vă vadă nelegiuiții. De acolo îi veți soma să se predea, însă întâi să trageți un foc asupra lor. În timpul ăsta eu îi voi presa din spate, iar Lazăr va ieși din curtea primăriei și se va arunca asupra lor. Trebuie să-i facem să se predea, dumnezeii mamei lor de bandiți.

      În liniște, lumina zilei intrase pe ulița satului, sătenii forfoteau prin curte, ocupați să dea mâncare  animalelor și păsărilor din bătătură. O muiere, având poala șorțului plină cu grăunțe, striga păsările: clo, clo, clo..., o  armă a pornit să latre, glasul femeii a amuțit. S-a așternut liniștea, frica a pătruns în tot satul.Se luminase de ziuă, atunci oamenii au înțeles că armele nu latră de bucuria trecerii într-un nou an, ci latră mai mult a luptă.

      Lixandru și mica lui grupă înaintau târâș să ajungă bandiții. Din primărie, Lazăr cu băieții lui au pornit să înainteze mai mult pe coate și genunchi spre locul în care bandiții se poziționaseră. Din față s-a auzit o rafală de armă automată, apoi un glas:

      -Predați-vă! Sunteți înconjurați! Nu aveți nicio scăpare, nu trebuie să moară nimeni, veți fi deferiți justiției să facă dreptate.

      -Crezi tu, scârbă comunistă, că avem vreo scăpare? Dacă nu ne împușcați voi acum, ne condamnă legea voastră împuțită. Aici vom lupta până la ultimul cartuș, sper să trimit pe câți mai mulți dintre voi plocon lui Hades. Foc! a ordonat Bercovici. Lupta a început cu violență. Bandiții trăgeau cu înverșunare. Zorile erau brăzdate de luminile de la gurile de foc ale armelor. Lătratul automatelor alarmase toți câinii satului.

      Lazăr și Lixandru așteptau, nu voiau să risipească gloanțele. Înaintau cu grijă, sperau să se apropie cât mai mult de ei pentru a putea să-i ia prizonieri. Au înaintat prin zăpada șanțului, pe urmele lăsate de bandiți până s-au apropiat la câțiva metri.

      -Sus mâinile, spurcaților! Predați-vă, altfel vă găuresc pe toți, site vă fac! Glasul poruncitor al lui Lazăr le-a înghețat sângele în vene bandiților, mai ales că se auzea foarte aproape.

      Bandiții au tras la nimereală, din disperare, înțeleseseră că orice rezistență este sortită eșecului.  David Bercovici a scos pistolul de la piept, un Luger P08, și l-a pus la tâmplă, din spate, Nicolae l-a lovit în ceafă cu patul armei. Restul bandiților s-au predat imediat. Nu făceau nici o mișcare, le era teamă să nu fie linșați.

       Bandiții au lăsat armele. Au fost legați și băgați în beciul primăriei, aruncați claie peste grămadă.

      -Băieți, am făcut o treabă bună, nu a murit nici un om, nici de la ei , nici de la noi. Voi telefona la județ  să trimită un camion să-i îmbarce. Cine rămâne de pază? Lixandru s-a uitat către cei doi ofițeri de la siguranța statului. Rămâneți voi până vine duba poliției?

      -Lixandre, nu putem avea încredere în doi oameni veniți de nicăieri, nu știm ce hram poartă, în ziua de azi trebuie să-ți verifici spatele, nici în umbra ta să nu ai încredere.

      -Ai dreptate Lazăre, nu mă arunc cu capul înainte dacă nu stăpânesc situația. Uiți că amândoi am făcut frontul? Tovarășii din fața noastră, acum îi pot deconspira, sunt ofițeri de la siguranța statului, trimiși aici să ne ajute să-i prindem pe cei din banda lui Spirache. Putem avea deplină încredere în ei. Lixandru a continuat cu mândrie, apoi trebuie să știți voi că sunt comuniști cu acte în regulă, ilegaliști. Vă dați seama ce greu le-a fost, însă nu au cedat, sunt brazi, stejari, români adevărați. Tovarăși, vreți să rămâneți de pază?  Ofițerii au aprobat dând din cap. Ziua s-a strecurat în sat, oamenii sunt liberi să meargă la casele lor. Lazăre, ia-le armele și muniția! Merg doar o fugă până acasă să-i liniștesc pe bătrâni, să îi mulțumesc lui Costică și vin repede înapoi, am să vă aduc ceva de mâncare.  După ce predăm prizonierii, voi veți pleca în drumul vostru, v-ați îndeplinit misiunea. Lixandru a dat mâna cu toți cei prezenți, atunci l-a găjbit pe Costică, fratele cel mic pitit după unul al lui Oaie, o namilă de om , în spatele căruia se putea ascunde o companie de soldați mai slăbuți un pic.

      -Costică, ce este cu tine aici? Când ai venit? Ce poruncă datu-ți-am eu? Ești inconștient? Ai și pușcă? Cine a îndrăznit să-ți dea ție armă? Nu te-a văzut că ești un mucos cu izmenele în vine?

      -Nu te mai aprinde frate Lixandre, eu i-am dat arma, l-am trecut în tabel, așa cum ai ordonat. Apăi, vezi tu, a continuat Lazăr, a fost bine când l-ai folosit ca ștafetă să ne adune pe toți aici, însă când să participe și el ca un adevărat soldat, vezi Doamne, că nu e bine. L-am ținut lângă mine tot timpul, știi cât îmi este de drag. Nu a ieșit din cuvântul meu. Nu fii supărat!

      -Nu sunt, însă pe unde scoteam cămașa în fața alor mei dacă se întâmpla, Doamne ferește, ceva cu el în seara asta? Știi ceva frate Lazăre? Îmi place, mi-a încălcat ordinul, însă a ascultat de cuvântul tău. Bravo! Nu mă așteptam la asta. Bine, să nu mai lungim vorba, vino să te îmbrățișez copile, ai stofă de erou, însă ai grijă, cei mai mulți eroi sunt morți. Încearcă, pe cât poți, să-ți păstrezi viața, nu de altceva, însă nu ai alta de rezervă. Acum, fiecare la casa lui. Aveți grijă tovarăși, a atenționat Lixandru pe ofițerii sub acoperire din Siguranța statului. Vă vom aduce ceva de mâncare când vom reveni, până atunci, cei care fumați, lăsați țigările celor doi ofițeri, noi vom cumpăra altele de la cârciumă. 

.....................................................................................................................................................................

      Boboteaza. Botezul Domnului. Slujbă mare la biserică, preotul, într-un ritual doar de el știut, sfințește apele, în mari hârdaie face aghiazma pe care apoi o împarte enoriașilor veniți la biserică. Preotul, cu isonul dascălului, face slujba botezului. Bărbații, aflați în partea dreaptă a altarului improvizat în fața bisericii, cântă împreună cu popa, ori discută în șoaptă între ei.

      Femeile, aflate mai în spate, șușotesc între ele, pun țara la cale, sunt avide după noutăți, cu asta se hrănesc, cu bârfa. Mai la o parte de urechile celorlalte muieri discută Filofta cu Frusina. Vorbesc încet, doar ele să se audă:

      -Frusino, nu ai mai trecut pe la mine, așa rămăsese discuția la tăiatul cocenilor. Nu vorbisem noi că vei veni să tocmim, să discutăm, să ne socotim, să chibzuim amândouă fără bărbați, cum să facem să adunăm copiii? Ori, poate, acum de când Vasile este perceptor, de, are șaretă la scară, leafă de la stat, poate nu mai vreți pe Didina mea de noră.

      -Ba o vrem și mâine dacă ne dai fata. Filofto, mi-a fost rușine de Gheorghe al tău, Anghel ne-a făcut la amândouă familiile mare rușine. Uite, eu și mâine aș veni să logodim dacă voi sunteți de acord. Ce zici?

      Preotul continua slujba:„În Iordan Botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat ...”. Vă rugăm să faceți liniște s-a întrerupt pentru puțin preotul apoi a continuat:„ Că Glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu Iubit, pe Tine numindu-Te ...”

      -Te aștept mâine seară, să iei cu tine și verii lui Anghel, așa cum ați venit și prima dată, vom face chef mare să se știe că se mărită fata lui Lemnaru cu băiatul vostru.

......................................................................................................................................................................

      În seara de sfântul Ion casa lui Lemnaru era plină. Pe lângă  cei ai casei, erau neamurile lui Anghel. Gheorghe Lemnaru adusese un invitat de onoare pe Lazăr al Samfirei împreună cu nevasta. (Pentru Samfira,  Lazăr chemase preotul să-i facă moliftă de dezlegare pentru a putea scoate apă din fântână, să meargă pe drum și să poată intra în casele oamenilor fără a le spurca.) Pentru a se face mai mult loc în odaie să poată încăpea toți musafirii, fuseseră scoase paturile și duse sub polată. În odaie focul duduia în sobă cu trosnet de lemne și scăpări de scântei pe lângă mica bucățică de tablă pusă la gura sobei.

      De astă dată atmosfera era calmă. Mâncaseră cu poftă mâncărurile pregătite de Didina și Filofta. Întâi le puseseră pe două funduri din lemn așezate în mijlocul celor două mese, slănină, ceapă roșie, jumări de porc bine rumenite, șorici fraged luat de pe burta porcului și câteva felii de tobă bine asortată cu bucăți de slănină, carne, ficat și bojoc. Țuica tare din prună grasă, păstrată de Gheorghe special pentru asemenea momente când putea impresiona, dăduse capăt de vorbă și poftă de mâncare. După aperitiv, Didina pusese fiecăruia în parte o strachină cu o sarma mare cât pumnul legată cu ață să nu se desfacă. Apoi ca ultim fel se servise carne de porc prăjită în ceaun de fontă în care fusese pusă puțină untură, vin și usturoi din belșug, când carnea a fost aproape gata, fuseseră aruncați în zeama cărnii și perpeliți câțiva cârnați afumați, al căror miros ajunsese până hăt departe înspre marginea satului. Vinul negru și greu, făcut de Lemnaru dintr-o fâștoacă de vie ce o avea aproape de casă și din care bea doar la ocazii festive, fusese încununarea succesului gastronomic. Discuțiile se încinseseră, toți vorbeau și spuneau glume,mai cu perdea, mai deocheate fiecare după câte pahare băuse și după cum se mai înțelegea cu creierul și bunul simț.

      -Am mâncat, am băut, acum să discutăm și despre daravela noastră care ne-a adunat pe toți aici, a început discuția unul al lui Vrabie, văr de-al doilea cu Anghel.

      -Ce te frământă pe tine vere daravela noastră, om discuta noi când vom fi cu mintea ceva mai limpede, acum ne-am cam întrecut cu băutura, mai bine să ne ținem gura. Cuscru Gheorghe știe ce are de făcut, nu-l învață pe el d-alde a lu Vrabie, l-a apostrofat vărul Anghel.

      -Da ce, mă vere, eu sunt mai prost decât lemnarii? De ce să nu-mi pot spune părerea? Pentru ce mă cărași după tine? Ce crezi că le cade moțul din frunte dacă zic și eu o vorbă? Nu te-au umilit mă destul? Cât ești de prost vere Anghele, ești sub papucul muierii, face Frusina ce vrea din tine, ești un molâu prost. De astăzi nu te mai recunosc de văr...

      -Stane, mai taci dracului din gură, pe unde mergem, clămpănești fără rost, cum bei o țuică parcă îți bei mințile. Ce te freacă pe tine grija de zestrea Didinii, ce o aduce la tine în curte? O duce în casa lui Anghel fiindcă lui îi va fi noră. Ție să-ți aducă zestre a lu Cărămidaru, doar cu sărăcia aia s-a găsit fiul tău să vorbească. Să ne vedem de amarul nostru, nu de boieria altora.

      -Stan are dreptate, ați venit în casa mea să fiți martori la logodna acestor doi tineri, să fiți martori ai înțelegeri pe care familiile noastre, a mea și a lui Anghel o vor face pentru binele tinerilor care urmează să se căsătorească. Didina tată, vrei să te măriți cu Vasile?

      -Da tată, vreau să-i fiu nevastă câte zile voi avea, să-l slujesc și să-l respect, să muncesc alături de el, să-i fac copii care să ne bucure casa. Didina era în al nouălea cer, aștepta de mult clipa asta.

      -Vasile, ai auzit ce a spus Didina? Tu ce părere ai?

      -Tată socrule, vreau ca ea să-mi fie nevastă câte zile mi-o da Domnul, să o respect și să o apăr, să o cinstesc în toate zilele pe care Dumnezeu, în marea Sa milă, ni le va da.

      -Faptul că tinerii își doresc să se adune pentru a întemeia o familie, ne face pe noi să nu mai avem ce spune, suntem doar martorii unui nou cuib ce-și pune temelia. Noi putem doar să-i ajutăm cu ce avem. Pentru binele lor am să-i dau Didinii, ca zestre, lotul de pământ din luncă, răzor cu al vostru. Să vă fie ușor să-l munciți. Îi mai dau vițica de doi ani, să faceți vacă cu lapte din ea, să vă hrăniți copiii. Îi dau și 10 oi să aibă lână pentru a împleti iarna mintene și ciorapi groși pentru toți ai casei. În ladă are zestrea făcută de mânușițele ei și ale mamă-si, despre asta să discuți dumneata cuscră cu Filofta ca între femei, eu mă pricep mai puțin. Nunta o stabilim acum, ori mai târziu? Din casă, fata mea fără nuntă nu pleacă. Este o floare pe care am să v-o încredințez la ușa bisericii, să aveți grijă de ea, să nu se ofilească. Gheorghe a terminat de vorbit, a privit pe deasupra tuturor, în capătul mesei, opus lui Lemnaru, la loc de cinste era Anghel. Tot timpul a stat cu ochii în strachină, nu a mâncat, nu a băut.

      -Dumneata, cuscre Anghele, nu ai nimic a spune? Ți se par toate bune? Au nu vrei să intervii? Poate vrei să îndrepți ceva ce acum strâmb ți se pare. Nu-i bine să taci. Bine ar fi să spui tot ce ai pe suflet, să te descarci cuscre, să ne spui nouă, celor aici prezenți, ce și cum vezi dumneata lucrurile. Iar dacă vei continua să taci, în veci să nu vorbești despre ce puteai spune acu și ai tăcut! Gheorghe s-a ridicat de la masă, era puțin pișcat, însă cu vorba la locul ei. A mers la Anghel, a pus mâna pe umărul lui, a oftat, apoi a continuat a vorbi:

      -Frate Anghele, cuscre, căci neamuri vom fi de acum încolo, află domnia ta că am vrut să-ți curm viața după ce ai răspândit ticăloasele cuvinte. În acel moment, Filofta a început să-l tragă de cămașă pentru a-l opri să vorbească. Gheorghe a ignorat-o. Nu Filofto, nu trebuie să tac. Buboiului dacă nu-i scoți rădăcina, el tot sapă, reapare, provoacă suferință mare. Mai bine ne spunem tot ce avem pe suflet acum, ne dăm apoi mâinile și cearta dintre noi dispare definitiv, altfel nu ne vom putea privi în ochi. Doar Didina și Filofta m-au oprit să-ți fac felul. Recunoaște și dumneata că nu greșeam prea mult dacă îți dădeam, cu cuțitul, drumul la sânge ca la un porc în ziua de Ignat. Îmi pare bine că nu am făcut-o, ai spus și dumneata la supărare vorbe de ocară despre cea care acum îți este noră. În ochii ei să privești, ei să-ți ceri iertare, pe ea ai băgat-o în gura satului. De acum, ești iertat, altfel în curtea mea nu aveai cum intra. Te rog să ridici ceașca cu țuică, văd că nu te-ai atins de mâncare, întregi ți-s bucatele în față, să bem pentru înțelegere, pentru apărarea copiilor noștri de gura rea a satului.

      Anghel s-a ridicat în picioare cu ceașca în mână, lângă ei venise și Vasile cu Lixandru, toți cu paharele pline cu băutură.

      -Tată socrule, îți mulțumesc pentru tot, frate Lixandre voi fi alături de tine în tot ce vei înfăptui. A dat noroc cu toți, apoi a lăsat paharul cu vin pe masă, a sărutat mâna bătrânului Lemnaru și pe a tatălui său. Imediat Didina a făcut același gest ca și logodnicul ei, după ce a sărutat mâna lui taică-su și a socrului, a mers la mamă-sa și la soacra sa și le-a sărutat mâna. Fata a fost sărutată de toți pe frunte și i s-a urat să aibă o căsnicie lungă, fericită și cu o casă plină cu copii.

      Anghel a început să plângă în hohote, lacrimile curgeau din ochii lui ca o ploaie repede de vară. Nimeni nu l-a tulburat, l-au lăsat să se descarce. După câteva minute, printre suspine și sughițuri, Anghel a putut grăi:

      -Vă rog să mă iertați oameni buni, am fost pe cale să stric fericirea copiilor noștri din cauza neroziilor mele. Om bătrân și fără minte. Îmi intrase în cap că am pământ, ei și? Îl mâncam cu lingura? Abia acum după ce l-am urcat în pod, pot spune că am făcut ceva, am vândut o parte să cumpăr:  găini, un porc pe care l-am tăiat de Crăciun, restul este neatins. De aici încolo copiii vor hotărî ce și cum, eu și baba ne vom supune lor, doar de ne vor cere vreo povață, le vom da, de vom știi a da.

      Gheorghe Lemnaru l-a îmbrățișat cu căldură pe cuscrul Anghel, dând astfel uitării vechile divergențe dintre ei. Amândoi bătrânii au dat băutura peste cap.

      Glasul lui Anghel s-a făcut din nou auzit:

      -Noră dragă, nu vrei mătăluță să-mi dai o sarma din tuci, o fi mai caldă, asta a înghețat în strachină. Aș mânca acum după ce am gustat din țuică.

      Petrecerea a ținut până-n ziuă, verii lui Anghel demult dormeau cu capetele pe masă. Femeile se strânseseră toate în camera de dincolo, chit că acolo era frig, niciuna nu se dădea dusă până ce nu au văzut ultima carpetă din lada de zestre. Ba una mai curioasă, Leana lu Istrate, a ridicat și capacul de la chichița lăzii să vadă câte mahmudele sunt puse acolo ca salbă a miresei. Erau trei mahmudele mari, trei bani de aur cu chipul lui Napoleon și trei cocoșei din aur cu Franț Iosif pe ei. Femeile, care erau din familii sărace, se minunau de zestrea bogată a Didinii. Pe lângă tot ce era în ladă ca îmbrăcăminte, pe ladă în stivă mare erau așternuturi țesute din lână cu bătătură din bumbac. Toate într-o urzeală foarte pretențioasă unde nu multe femei erau meștere. Pernele din puf de gâscă îmbrăcate în pânză de casă, cu broderii minunate făcute de mâinile dibace și răbdătoare ale Didinei în lungile nopți de iarnă, erau deasupra lăzii la loc de mare cinste.

      -Tot ce vedeți aici, nu este mare lucru. Filofta vorbea privind cu mândrie sărăntoacele femei care se minunau și pipăiau tot.

      -Cum adică cuscră nu este mare lucru? a deschis una cuvântul, ce crezi dumneata că este mai presus de ceea ce este în ladă?

      -Fata mea, ea este adevărata zestre. Frumusețea ei și a sufletului, face cât toate lăzile din lume. Cuscrelor, toate lucrurile, pe care le vedeți în ladă, se uzează, se rup, le mănâncă moliile, le fură hoții, le poate arde focul. Însă, sufletul bun al copilei mele, priceperea mâinilor ei în a face tot ce ține de buna rânduială a femeii, hărnicia sa, nu are hodină până nu gată lucrul început, sunt însușiri unde nu este întrecută, calitățile astea nu i le poate lua nimeni, asta este adevărata zestre a Didinei mele.

      -Ai dreptate cuscră! Că mare meșteră ești la vorbă, acu și noi o cunoaștem pe Didina și nu avem ce să-i reproșăm. E frumoasă, cuminte, vrednică, are tot ce-i trebuie unei fete de măritat, e la fel ca fata mea, Paulina, că și a mea e vrednică, frumoasă și  bună la suflet.

      -Ai dreptate Vasilico, am văzut-o și eu pe fiică-ta. Am fost în vară la prașila porumbului pe tarlaua lui Haralamb, era și fiică-ta acolo, ce să-ți spun, pe la prânzul ăl mare i se îngreunase sapa de tot, abia o mai putea ridica să taie bălăriile dintre firele de porumb. Îmi amintes ca acu, i-am și zis :„fata mea, ți s-a îngreunat sapa? Văd că abia o mai ridici, vezi să nu rămâi în urmă că te faci de poveste în tot satul, iar Haralamb îți va tăia din bani”. În răspunsul ei am citit bunătatea sufletului, știi ce mi-a zis? Îți spun eu: „ai grijă țațo, nu mai melița din gura aia spurcată, că te fac de ocară de nu-ți ajunge toată apa Ialomiței să te spele de zoaiele pe care ți le voi arunca în cap!” Am tăcut Vasilico, mi-am zis în gând: „să te ferescă Dumnezeu de bunătatea ăste-i copile”. Cât despre frumusețe, nu am ce zice, e frumoasă, mai ales dacă nu deschizi bine ochii când o privești. Muierea s-a tras mai în spatele Filoftei când a terminat de bârfit.

      -Nu îți este fa rușine să râzi de fata mea? Ce fă a ta e mai brează? Ai uitat că anul trecut când a fost mireasă a pus-o ginerele pe grapa de nuiele și a tras-o cu caii prin tot satul? De, nu mai era fată, fetia ei a fost furată de ofițerul rus care fusese cartiruit la voi în casă. Ați fost râsul satului. Mult timp nu ai mai scos capul în lume. I-ai mai dat lui gineri-tu un pogon de pământ și vaca cu vițel lângă ea, să uite nebunul că se însurase cu o muiere, nu cu o fată mare. Ai râs de fata mea și rușinea era mai mare pe capul tău. Halal!

      -Cuscrelor, vă rog să vă potoliți, să vă aninați dușmănia în cui până ce plecați din casa mea, apoi să faceți ce vă va lumina Dumnezeu. Haideți în cameră la bărbați să vedem ce mai pun la cale, să gustăm și noi oleacă din vinul cela negru, dulce și să vedeți ce frumos ne va duce drept în pat, iar pe voi astea mai tinerele în brațele bărbaților.

      Bărbații se pișcaseră bine, câțiva mai lacomi la băutură erau cu capul pe masă. Lixandru discuta într-un colț al camerei cu Lazăr despre evenimentele din noaptea de anul nou.

      -Te-a chemat și pe tine la poliție? Că nu am mai apucat să vorbim în ultimele zile și nu știu ce ai mai făcut.

      -Da, m-au întrebat cum a fost, să dau declarație cum s-au întâmplat faptele. Știi cine era de față la anchetă? Băieții cei murdari pe care i-ai protejat tu în sat, ei puneau întrebări și un comisar de poliție. Am declarat cum a fost, nu am ascuns nimic, le-am spus că mai multe știe primarul, adică tu. Să te întrebe pe tine.

      „-Lasă mă, mi-au zis ei, tu spune despre ce ai făcut tu și mai ales ce știi de Pădureanu și de Spirache”, adicătelea să le spun dacă ăștia ne-au ajutat. Le-am spus că nu știu decât de la tine, nu am văzut cu ochii mei cum au stat lucrurile. Lazăr era un pic euforic și bucuros că este prețuit de Lixandru, nu acum că este primar, ci din totdeauna îl admirase. Tu ce ai declarat?

      -Tot, cum am fost informat, cum cei doi ofițeri au urmărit bandiții când au intrat în sat, cum ne-am organizat, la drept vorbind, am spus totul așa cum îl știi de la mine. În ce îi privește pe Spirache și mai ales pe Pădureanu le-am luat apărarea. Așa a fost drept să fac. Pe Spirache l-am surprins când trăgea asupra lui Bercovici, iar pe Pădureanu l-am pescuit ușor, nu a opus rezistență, nu trăsese nici un foc de armă. Acum să facă ei dosarul și să hotărască. E posibil ca Belciug tânărul și Pădureanu să scape de glonț, însă ceilalți vor fi condamnați la moarte. Am auzit că l-au ridicat și pe Dumitru Belciug pentru legătură cu bandiții. Așa se vor mai astâmpăra și chiaburii ăștia, căci nu le mai ajungeai cu prăjina la nas de mândrii ce erau. Te-ai pregătit? Ăștia bătrânii vin duminică să-ți boteze copilul. Lixandru zâmbea, era fericit, secretarul județenei de partid îl felicitase personal pentru prinderea legionarilor. Îi propuseseră chiar să meargă într-o școală de partid să fie instruit pentru când va fi nevoie de serviciile lui și mai sus în ierarhie.

      -Să vină, îi aștept cu drag, cum vă aștept pe toți să punem masa și să închinăm un păhărel în sănătatea și pentru norocul micului vlăstar. Tu ce ai de gând Lixandre? Nu vrei să intri în rândul lumii? Să te tragi și tu la casa ta, să ai familia ta, copiii tăi, gospodăria ta, să știi pentru ce muncești în viață, care îți sunt urmașii, să-ți faci propriile rădăcini.

      -Duminică, după ce boteazăm copilul vostru, pe seară, vom merge împreună să o cerem pe Smărăndița de nevastă pentru mine. M-am hotărât, cumetre Lazăre, ea va fi femeia lângă care vreau să-mi trăiesc zilele, nu contează că este săracă, vom munci și ne vom face de toate.

........................................................................................................................................................................