30 decembrie 1947

 

     Este greu să descriu în câteva cuvinte ziua de 30 decembrie 1947. Pentru a înţelege mai bine cum s-a ajuns la acest eveniment din 30 decembrie, trebuie să ne întoarcem în timp.

   Carol al doilea suspendase Constituţia şi dizolvase Parlamentul în februarie 1938, se instalase dictatura regală. În 1940, în urma încheierii alianței dintre Germania și URSS cunoscută ca Pactul Ribentrop-Molotov, România a pierdut o treime din Transilvania, ca urmare a Diktatului de la Viena, în favoarea Ungariei hortiste, dar și Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței în favoarea URSS în urma unui ultimatum dat de sovietici, însă a mai pierdut și Cadrilaterul în favoarea Bulgariei. În țară au avut loc ample și violente manifestații ale legionarilor. Carol al II -lea hotărăşte să-l cheme din exil pe generalul Ion Antonescu pentru a i se încredinţă formarea guvernului, acesta acceptă cu condiţia ca regele să abdice în favoarea fiului său, Mihai, lucru care de altfel se şi întâmplă. La 6 septembrie 1940 se formează un guvern în care sunt cooptaţi şi legionarii, cu Ion Antonescu ca şef al guvernului, partidele istorice, PNL și PNȚ, refuză să intre la guvernare. După înăbuşirea revoltei legionare din ianuarie 1941, Antonescu se declară Conducătorul Statului, atribuindu-şi multe din sarcinile regale, astfel regele va avea un rol mai mult decorativ. Intrarea României în război alături de Germania fascistă din vara lui 1941, a fost salutată de toate forţele politice, motivul declarat al intrării în război a românilor a fost eliberarea Basarabiei de sub jugul URSS. După eliberarea Basarabiei românii au continuat războiul peste Nistru alături de armatele Germaniei, acest fapt nu a fost pe placul forţelor politice din România care considerau că este o greșeală ca România să poarte un război de expansiune. Regele nu putea face nimic, Primul Ministru Antonescu, care se autointitulase șef al statului, dirija tot. Pentru rege, ceea ce a făcut Antonescu, a fost ca o protecţie mai târziu în august 1944. După arestarea mareşalului Antonescu, regele s-a putut prezenta în faţă noilor aliaţi, foştii inamici, ca un om curat care nu ordonase războiul împotriva URSS. În perioada din timpul războiului partidele istorice, liberalii şi ţărăniştii, au trimis pe prințul Barbu Ştirbey să negocieze o pace separată cu anglo-americanii. Cu rușii duceau trative reprezentanții lui Antonescu prin ambasadoarea sovietică Kollontay atașată la Stokholm.

     În timpul întâlnirii de la Ialta au fost trasate zonele de interes ale Marii Britanii, SUA şi URSS, toţi au fost de comun acord ca ţările din Europa de est şi o parte din Europa Centrală să intre în sfera de influienţă sovietică. De fapt aici România a fost vândută de Marile Puteri sovieticilor. Ce s-a întâmplat mai târziu în Ţara noastră a fost rezultatul negocierilor de la Ialta.

    Comuniştii, care făceau parte din BND, au fost impuşi de către ruşii în guvernul Sănătescu format imediat după 23 august '44, de acum soarta regelui Mihai a fost pecetluită. Rămânerea lui pe tron era o chestiune de timp. Oricât de mult a căutat sprijin în occident pentru a consolida statul monarhic, a fost un eşec. Cu ocazia vizitei făcute la Londra în noiembrie '47 la nunta viitoarei regine Elisabeta a II-a, a luat legătura cu reprezentanţii SUA, Marii Britanii, toţi l-au sfătuit, voalat e drept, să abdice în condiţii amiabile.

     Chestiunea cu şantajarea regelui că dacă nu abdică, guvernul Groza va ordona omorârea a 1000 de studenţi, după părerea mea nu se susţine. Comuniștii încercau să facă totul legal, cel puțin formal. Oricât de tirani erau comuniștii, nu erau iresponsabili. Să nu uităm că la acea vreme pe teritoriul României încă erau reprezentanții celor trei mari puteri.  Cred că nici pistolul din mâna lui Groza nu era chiar pistol. Abdicarea regelui se înscria pe axa pe care însuşi regele o acceptase atunci când se negociase pacea cu ruşii-România urma să devină un stat comunist, iar forma de guvernământ să fie republica.

     Abdicarea regelui a fost pe fluxul istorie vitregite, a unui popor vitregit care, deşi dădu-se tribut în timpul războiului în oameni, armament și logistică şi reuşise, prin lovitura din 23 aug. 1944, să scurteze războiul cu 6 luni, să fie consideraţă o ţară învinsă şi în concluzie să suporte toate rigorile unui stat învins. Instalarea, sub presiunea ruşilor, în martie 1945 a guvernului comunist condus de dr. Petru Groza, a însemnat pentru monarhie începutul sfârşitului. Actul din 30 decembrie 1947 a arătat forţa pe care o avea URSS în România şi indiferenţa SUA şi Marii Britanii faţă de soarta României în general şi a regelui în special.

    Nu poate fi condamnată o anumită persoană pentru forţarea regelui în actul abdicării, este vorba de opresiunea la care era supusă întreaga ţară de către sovietici şi uneltele lor cominterniste trimise în Ţara noastră pentru a aduce legile dictate de Moscova.

    Românii au adus în Ţară pe Carol I, sovieticii, prin cozile lor de topor, l-au exilat pe regele Mihai I. La aducerea comunismului în România a contribuit şi regele Mihai I prin actul de la 23 august 1944. Şi totuşi acel act era necesar, România nu putea scăpa din ghiara comuniştilor, soarta ei fusese stabilită la Ialta, restul e istorie.

       Dumnezeu să te ierte, Majestate!